NORME METODOLOGICE din 13 februarie 2018privind cererile de autorizare pentru efectuarea unor transferuri de fonduri în conformitate cu Regulamentul (UE) 2017/1.509 al Consiliului din 30 august 2017 privind măsuri restrictive împotriva Republicii Populare Democrate Coreene şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 329/2007
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 198 din 5 martie 2018Data intrării în vigoare 05-03-2018
Aprobate prin Ordinul nr. 119 din 13 februarie 2018, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 198 din 5 martie 2018.Capitolul I Dispoziţii generaleArticolul 1Prezentele norme metodologice sunt elaborate în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 217/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi reglementează modul de aplicare a restricţiilor privind anumite transferuri de fonduri pentru care Regulamentul (UE) 2017/1.509 al Consiliului din 30 august 2017 privind măsuri restrictive împotriva Republicii Populare Democrate Coreene şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 329/2007, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul nr. 1.509/2017, stabileşte obligaţia autorizării, în condiţiile pe care autoritatea competentă le consideră adecvate.Articolul 2Prezentele norme metodologice se aplică în cazul autorizării transferurilor de fonduri, în conformitate cu prevederile art. 22 din Regulamentul nr. 1.509/2017.Articolul 3În sensul prezentelor norme metodologice, următorii termeni sunt definiţi după cum urmează:1. restricţii privind anumite transferuri de fonduri şi servicii financiare, adoptate în scopul prevenirii proliferării nucleare - conform dispoziţiilor art. 2 lit. g^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 217/2009, cu modificările şi completările ulterioare;2. transfer de fonduri - conform dispoziţiilor art. 2 pct. 23 din Regulamentul nr. 1.509/2017; 3. fonduri - conform dispoziţiilor art. 2 pct. 12 din Regulamentul nr. 1.509/2017; 4. operaţiunile care par să aibă legătură între ele - conform dispoziţiilor art. 22 alin. (2) teza II-a din Regulamentul nr. 1.509/2017; 5. beneficiar înseamnă o persoană fizică care deţine cetăţenia Republicii Populare Democrate Coreene (RPDC) sau o persoană juridică, o entitate sau un organism înregistrat ori constituit în temeiul legislaţiei RPDC, conform Regulamentului nr. 1.509/2017, precum şi instituţii de credit şi financiare, sucursale şi filiale ale acestora care intră sub incidenţa art. 21 alin. (2) din Regulamentul nr. 1.509/2017, care este destinatarul vizat al transferului de fonduri;6. plătitor înseamnă o persoană fizică care deţine cetăţenia RPDC sau o persoană juridică, o entitate sau un organism înregistrat ori constituit în temeiul legislaţiei RPDC, conform Regulamentului nr. 1.509/2017, precum şi instituţii de credit şi financiare, sucursale şi filiale ale acestora care intră sub incidenţa art. 21 alin. (2) din Regulamentul nr. 1.509/2017, care este titularul unui cont de plăţi şi care autorizează un transfer de fonduri din acel cont de plăţi sau, în cazul în care nu există un cont de plăţi, care dă un ordin de transfer de fonduri;7. prestator de servicii de plată - conform dispoziţiilor art. 2 pct. 17 din Regulamentul nr. 1.509/2017; 8. instituţie financiară - conform dispoziţiilor art. 2 pct. 9 din Regulamentul nr. 1.509/2017; 9. sucursală - conform dispoziţiilor art. 2 pct. 1 din Regulamentul nr. 1.509/2017; 10. teritoriul Uniunii - conform dispoziţiilor art. 2 pct. 22 din Regulamentul nr. 1.509/2017; 11. cerere de autorizare - documentul prin care se solicită Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, denumit în continuare Oficiul, autorizarea privind efectuarea unui transfer de fonduri prevăzut la art. 2;12. autorizaţie - documentul prin care Oficiul prezintă acordul prealabil cu privire la efectuarea unor transferuri de fonduri prevăzute la art. 2. Capitolul II Restricţii privind transferurile de fonduri şi servicii financiare, adoptate în scopul prevenirii proliferării nucleareArticolul 4Autoritatea competentă să primească şi să soluţioneze cereri de autorizare privind transferurile de fonduri prevăzute la art. 2 este Oficiul.Articolul 5(1) Cererea de autorizare se întocmeşte conform formularului-tip prevăzut în anexa nr. 1.(2) Prestatorii de servicii de plată pot împuternici alte persoane să adreseze Oficiului, în numele lor, cererea de autorizare pentru efectuarea unor transferuri de fonduri prevăzute la art. 2.(3) Formularul de împuternicire a altei persoane pentru transmiterea la Oficiu a cererii de autorizare în numele prestatorului de servicii de plată este prevăzut în anexa nr. 2.Articolul 6(1) Cererea de autorizare privind transferurile de fonduri prevăzute la art. 2 se întocmeşte în limba română, în dublu exemplar, în format tipărit, pe suport hârtie, conform formularului-tip, fiind completată, semnată şi ştampilată de reprezentantul legal al prestatorului de servicii de plată sau de persoana împuternicită de acesta ori de plătitorul sau beneficiarul transferului, după caz.(2) Cererea de autorizare privind transferurile de fonduri prevăzute la art. 2 se depune direct la registratura Oficiului, fiind însoţită de documentele necesare în vederea susţinerii acesteia.(3) În funcţie de tipul şi scopul transferului de fonduri, prestatorul de servicii de plată sau persoana împuternicită de acesta ori plătitorul sau beneficiarul transferului, după caz, are obligaţia de a analiza şi verifica veridicitatea informaţiilor şi de a depune la registratura Oficiului, în vederea susţinerii cererii de autorizare, următoarele documente, în copie certificată „conform cu originalul“, îndosariate, numerotate, semnate şi ştampilate pe fiecare pagină de solicitant, referitoare la beneficiar sau la plătitor, după caz:a) documente de înfiinţare şi funcţionare, acte adiţionale la acestea, acte de constituire a plătitorului sau a beneficiarului, după caz, precum şi certificatul de înregistrare a societăţii sau actul de identitate, în cazul persoanelor fizice;b) certificatul constatator sau alt document echivalent, în funcţie de tipul entităţii, eliberat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului sau de alte autorităţi competente, în funcţie de tipul entităţii, care să nu fie mai vechi de 3 luni;c) factura furnizorului, declaraţie pe propria răspundere sau alt document care evidenţiază obligaţia realizării transferului de fonduri;d) contractul sau orice alt document din care să rezulte obligaţia de efectuare a transferurilor prevăzute la art. 2;e) declaraţia vamală, licenţe eliberate de Ministerul Afacerilor Externe/Departamentul pentru controlul exporturilor - ANCEX sau alte autorizaţii necesare, după caz, în funcţie de specificul tranzacţiei;f) date de identificare privind transportatorul şi asigurătorul bunurilor importate sau exportate, după caz, în funcţie de specificul tranzacţiei;g) cerere de consultanţă, avizată de Ministerul Afacerilor Externe/Departamentul pentru controlul exporturilor - ANCEX, după caz, în funcţie de specificul tranzacţiei;h) documente avizate de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat şi/sau Ministerul Afacerilor Externe/Departamentul pentru controlul exporturilor - ANCEX pentru produsele prevăzute de Regulamentul nr. 1.509/2017, conform legislaţiei.(4) În situaţia în care documentele prevăzute la alin. (3) sunt redactate într-o limbă străină se depun însoţite de traducerea autorizată în limba română.Articolul 7(1) Oficiul poate solicita, în scris, emitentului cererii de autorizare, la momentul depunerii dosarului de autorizare şi/sau în timpul procedurii de autorizare, în funcţie de specificul transferului de fonduri, clarificări scrise şi/sau documente pe care le consideră necesare.(2) Documentele sau clarificările prevăzute la alin. (1) se depun la registratura Oficiului în termen de 5 zile lucrătoare, în condiţiile prevăzute la art. 6.(3) Documentele solicitate pentru susţinerea cererii de autorizare se depun la registratura Oficiului în copie certificată „conform cu originalul“, îndosariate, numerotate, semnate şi ştampilate pe fiecare pagină de solicitant.(4) Pentru aplicarea prevederilor alin. (1), solicitantul are obligaţia de a comunica în cuprinsul cererii de autorizare date de contact care să permită o comunicare promptă cu Oficiul.Articolul 8(1) Oficiul confirmă primirea cererii de autorizare şi a dosarului cuprinzând documentele necesare în vederea obţinerii autorizaţiei, specificând şi numărul de file conţinut de acesta, prin remiterea către emitent a exemplarului al doilea al cererii, cu număr de înregistrare de primire la Oficiu.(2) Oficiul primeşte cererile de autorizare prin registratură, în cadrul programului de lucru afişat pe site-ul instituţiei.Articolul 9(1) Autorizaţia referitoare la transferurile de fonduri prevăzute la art. 2 se eliberează de Oficiu în termen de maximum 15 zile calendaristice de la înregistrarea cererii de autorizare, în forma prevăzută în anexa nr. 3A.(2) Condiţiile de nulitate a autorizaţiei, obligaţiile speciale ale persoanei care solicită şi primeşte autorizaţia şi exonerările sunt stipulate în anexa nr. 3B şi acestea fac parte integrantă din autorizaţia emisă conform alin. (1).Articolul 10(1) Oficiul informează solicitantul cererii de autorizare cu privire la emiterea autorizaţiei referitoare la transferul de fonduri prevăzut la art. 2.(2) Autorizaţia este ridicată direct de la sediul Oficiului de către solicitant, pe suport hârtie, în original, în baza unei împuterniciri, în funcţie de caz.(3) Prestatorii de servicii de plată pot împuternici alte persoane, în numele lor, să ridice autorizaţia, în original, pe suport hârtie, de la registratura Oficiului.(4) Formularul de împuternicire a altei persoane pentru ridicarea autorizaţiei, în original, de la registratura Oficiului, în numele prestatorului de servicii de plată, este prevăzut în anexa nr. 5.Articolul 11(1) Oficiul nu acordă autorizaţia referitoare la transferul de fonduri prevăzut la art. 2 în următoarele cazuri:a) cererea de autorizare şi/sau documentele care susţin cererea nu sunt complete, nu sunt semnate/certificate „conform cu originalul“, îndosariate, numerotate, semnate şi ştampilate pe fiecare pagină de solicitant sau semnatarul nu poate fi identificat, după îndeplinirea procedurii stabilite la art. 5 şi 6;b) cererea de autorizare nu este redactată în limba română şi/sau, după caz, documentele care susţin cererea nu sunt însoţite de traducerea autorizată în limba română, după îndeplinirea procedurii stabilite la art. 5 şi 6;c) solicitantul autorizaţiei nu depune, în termen de o zi, documentele suplimentare solicitate de Oficiu pentru susţinerea cererii de autorizare;d) cererea de autorizare a făcut obiectul unei autorizări anterioare;e) în alte cazuri justificate, în condiţiile legii.(2) În situaţia respingerii unei cereri de autorizare, Oficiul formulează obiecţii scrise cu privire la transferul de fonduri, conform formularului de înştiinţare prevăzut în anexa nr. 4.Articolul 12(1) Oficiul transmite obiecţiile scrise referitoare la transferurile de fonduri prevăzute la art. 2 prestatorului de servicii de plată sau persoanei împuternicite de acesta să ridice autorizaţia ori plătitorului sau beneficiarului, după caz.(2) În situaţia în care obiecţiile scrise sunt comunicate persoanei împuternicite să depună cererea de autorizare, Oficiul transmite, în format electronic, o copie a obiecţiilor scrise şi prestatorului de servicii de plată sau plătitorului ori beneficiarului, după caz, la adresa indicată în cuprinsul cererii de autorizare.(3) Autorizaţia acordată de Oficiu în condiţiile art. 9 se aduce la cunoştinţa Ministerului Afacerilor Externe, prin Oficiul pentru Implementarea Sancţiunilor Internaţionale, în vederea notificării autorităţilor competente din statele membre şi Comisiei Europene, conform dispoziţiilor art. 22 alin. (3) din Regulamentul nr. 1.509/2017.(4) În situaţia unei solicitări pentru autorizarea unei tranzacţii de natura celei prevăzute de art. 22 alin. (4) din Regulamentul nr. 1.509/2017, Oficiul va înştiinţa Ministerul Afacerilor Externe, prin Oficiul pentru Implementarea Sancţiunilor Internaţionale, cu 11 zile înainte de expirarea termenului stabilit la art. 9 alin. (1) din prezentele norme metodologice, în vederea informării autorităţilor competente din statele membre şi Comisiei Europene, în termenul prevăzut de art. 22 alin. (4) din Regulamentul nr. 1.509/2017.(5) Oficiul va înştiinţa Ministerul Afacerilor Externe, prin Oficiul pentru Implementarea Sancţiunilor Internaţionale, şi în situaţia respingerii unei cereri de autorizare pentru transferurile prevăzute la art. 2.Capitolul III Dispoziţii finaleArticolul 13În cazul transferurilor de fonduri prevăzute la art. 2 pentru care s-a desfăşurat procedura autorizării, dar care nu sau mai realizat, emitenţii cererilor de autorizare au obligaţia să înştiinţeze, de îndată, Oficiul.Articolul 14Oficiul poate transmite date şi informaţii referitoare la transferurile de fonduri prevăzute la art. 2 către alte autorităţi/instituţii, cu respectarea prevederilor legale.Articolul 15Cursul valutar luat în considerare la stabilirea valorii transferului de fonduri prevăzut la art. 2 este cel stabilit de Banca Naţională a României pentru ziua în care Oficiul primeşte cererea de autorizare, după caz.Articolul 16Ministerul Afacerilor Externe comunică Oficiului autorizaţiile referitoare la transferurile de fonduri prevăzute la art. 2, transmise/emise de alte state membre şi care i-au fost notificate conform prevederilor Regulamentului nr. 1.509/2017.Articolul 17Formularele prevăzute în anexele nr. 1, 2, 3A, 3B, 4 şi 5 pot fi accesate pe site-ul Oficiului: www.onpcsb.ro. În afara informaţiilor considerate relevante de către entitatea raportoare, se va menţiona şi categoria transferului prin completarea articolului, alineatului şi a literei din Regulamentul nr. 1.509/2017, corespunzătoare tipului de transfer.Articolul 18Anexele nr. 1, 2, 3A, 3B, 4 şi 5 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.Anexa nr. 1 la normele metodologiceCERERE DE AUTORIZAREprivind transferul de fonduri pentru care Regulamentul (UE) 2017/1.509al Consiliului din 30 august 2017 privind măsuri restrictiveîmpotriva Republicii Populare Democrate Coreene şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 329/2007,cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte obligaţia autorizării
Anexa nr. 2la normele metodologiceÎMPUTERNICIREpentru depunerea cererii de autorizare la Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor
Anexa nr. 3Ala normele metodologiceAUTORIZAŢIEprivind transferul de fonduri pentru care Regulamentul (UE) 2017/1.509 al Consiliului din 30 august 2017privind măsuri restrictive împotriva Republicii Populare Democrate Coreeneşi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 329/2007, cu modificările şi completările ulterioare,stabileşte obligaţia autorizării
Anexa nr. 3Bla normele metodologiceCONDIŢIILE DE NULITATE A AUTORIZAŢIEIObligaţiile speciale ale persoanei care solicită şi primeşte autorizaţiaEXONERĂRI1. Autorizaţia devine nulă în situaţia în care anumite informaţii solicitate nu sunt prezentate Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (Oficiul), deşi solicitantul are cunoştinţă de acestea, la momentul solicitării, fapt care va fi considerat ca fiind o disimulare a adevărului.2. Autorizaţia devine nulă dacă se constată faptul că au fost omise, disimulate sau ascunse anumite informaţii, în mod deliberat ori nedeliberat, din cauza solicitantului sau fără voia lui, al căror efect este de a denatura decizia de autorizare emisă de Oficiu.3. Autorizaţia se referă numai la elementele şi/sau informaţiile comunicate Oficiului. Solicitantul este direct responsabil de conformitatea cu reglementările legale în vigoare a operaţiunilor pe care le derulează, în situaţia în care nu comunică Oficiului toate elementele şi/sau informaţiile aferente transferului.4. Solicitantul va renunţa la orice beneficiu care poate surveni în baza acestei autorizaţii, dacă ia cunoştinţă de elemente şi/sau informaţii noi, ulterioare întocmirii acestei autorizaţii, de natură să facă tranzacţia incompatibilă cu reglementările europene sau naţionale din acest domeniu.5. În niciun moment solicitantul nu poate invoca această autorizaţie pentru a pune fondurile şi/sau resursele economice la dispoziţia unei persoane şi/sau unei entităţi desemnate. 6. În situaţia în care transferul de fonduri se efectuează prin intermediari, solicitantul răspunde în mod direct pentru corectitudinea şi veridicitatea tuturor datelor comunicate către Oficiu, precum şi pentru faptul că intermediarul respectă toate reglementările prin care sunt instituite sancţiuni internaţionale obligatorii pe teritoriul României.7. Pentru oricare din situaţiile prezentate anterior, Oficiul este exonerat de orice răspundere ulterioară.8. Prezenta face parte integrantă din autorizaţie.Am luat cunoştinţă, ............................................................................. (numele, prenumele şi semnătura solicitantului)Anexa nr. 4la normele metodologiceÎNŞTIINŢAREprivind respingerea cererii de autorizare pentru transferul de fonduri pentru careRegulamentul (UE) 2017/1.509 al Consiliului din 30 august 2017 privind măsuri restrictiveîmpotriva Republicii Populare Democrate Coreene şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 329/2007,cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte obligaţia autorizării
Anexa nr. 5la normele metodologiceÎMPUTERNICIREpentru ridicarea autorizaţiei/înştiinţării privind respingerea cererii de autorizareprivind transferul de fonduri pentru care Regulamentul (UE) 2017/1.509 al Consiliului din 30 august 2017privind măsuri restrictive împotriva Republicii Populare Democrate Coreene şi de abrogarea Regulamentului (CE) nr. 329/2007, cu modificările şi completările ulterioare, prevede obligaţia autorizării
----

| EMITENT |
Aprobate prin Ordinul nr. 119 din 13 februarie 2018, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 198 din 5 martie 2018.Capitolul I Dispoziţii generaleArticolul 1Prezentele norme metodologice sunt elaborate în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 217/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi reglementează modul de aplicare a restricţiilor privind anumite transferuri de fonduri pentru care Regulamentul (UE) 2017/1.509 al Consiliului din 30 august 2017 privind măsuri restrictive împotriva Republicii Populare Democrate Coreene şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 329/2007, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul nr. 1.509/2017, stabileşte obligaţia autorizării, în condiţiile pe care autoritatea competentă le consideră adecvate.Articolul 2Prezentele norme metodologice se aplică în cazul autorizării transferurilor de fonduri, în conformitate cu prevederile art. 22 din Regulamentul nr. 1.509/2017.Articolul 3În sensul prezentelor norme metodologice, următorii termeni sunt definiţi după cum urmează:1. restricţii privind anumite transferuri de fonduri şi servicii financiare, adoptate în scopul prevenirii proliferării nucleare - conform dispoziţiilor art. 2 lit. g^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 217/2009, cu modificările şi completările ulterioare;2. transfer de fonduri - conform dispoziţiilor art. 2 pct. 23 din Regulamentul nr. 1.509/2017; 3. fonduri - conform dispoziţiilor art. 2 pct. 12 din Regulamentul nr. 1.509/2017; 4. operaţiunile care par să aibă legătură între ele - conform dispoziţiilor art. 22 alin. (2) teza II-a din Regulamentul nr. 1.509/2017; 5. beneficiar înseamnă o persoană fizică care deţine cetăţenia Republicii Populare Democrate Coreene (RPDC) sau o persoană juridică, o entitate sau un organism înregistrat ori constituit în temeiul legislaţiei RPDC, conform Regulamentului nr. 1.509/2017, precum şi instituţii de credit şi financiare, sucursale şi filiale ale acestora care intră sub incidenţa art. 21 alin. (2) din Regulamentul nr. 1.509/2017, care este destinatarul vizat al transferului de fonduri;6. plătitor înseamnă o persoană fizică care deţine cetăţenia RPDC sau o persoană juridică, o entitate sau un organism înregistrat ori constituit în temeiul legislaţiei RPDC, conform Regulamentului nr. 1.509/2017, precum şi instituţii de credit şi financiare, sucursale şi filiale ale acestora care intră sub incidenţa art. 21 alin. (2) din Regulamentul nr. 1.509/2017, care este titularul unui cont de plăţi şi care autorizează un transfer de fonduri din acel cont de plăţi sau, în cazul în care nu există un cont de plăţi, care dă un ordin de transfer de fonduri;7. prestator de servicii de plată - conform dispoziţiilor art. 2 pct. 17 din Regulamentul nr. 1.509/2017; 8. instituţie financiară - conform dispoziţiilor art. 2 pct. 9 din Regulamentul nr. 1.509/2017; 9. sucursală - conform dispoziţiilor art. 2 pct. 1 din Regulamentul nr. 1.509/2017; 10. teritoriul Uniunii - conform dispoziţiilor art. 2 pct. 22 din Regulamentul nr. 1.509/2017; 11. cerere de autorizare - documentul prin care se solicită Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, denumit în continuare Oficiul, autorizarea privind efectuarea unui transfer de fonduri prevăzut la art. 2;12. autorizaţie - documentul prin care Oficiul prezintă acordul prealabil cu privire la efectuarea unor transferuri de fonduri prevăzute la art. 2. Capitolul II Restricţii privind transferurile de fonduri şi servicii financiare, adoptate în scopul prevenirii proliferării nucleareArticolul 4Autoritatea competentă să primească şi să soluţioneze cereri de autorizare privind transferurile de fonduri prevăzute la art. 2 este Oficiul.Articolul 5(1) Cererea de autorizare se întocmeşte conform formularului-tip prevăzut în anexa nr. 1.(2) Prestatorii de servicii de plată pot împuternici alte persoane să adreseze Oficiului, în numele lor, cererea de autorizare pentru efectuarea unor transferuri de fonduri prevăzute la art. 2.(3) Formularul de împuternicire a altei persoane pentru transmiterea la Oficiu a cererii de autorizare în numele prestatorului de servicii de plată este prevăzut în anexa nr. 2.Articolul 6(1) Cererea de autorizare privind transferurile de fonduri prevăzute la art. 2 se întocmeşte în limba română, în dublu exemplar, în format tipărit, pe suport hârtie, conform formularului-tip, fiind completată, semnată şi ştampilată de reprezentantul legal al prestatorului de servicii de plată sau de persoana împuternicită de acesta ori de plătitorul sau beneficiarul transferului, după caz.(2) Cererea de autorizare privind transferurile de fonduri prevăzute la art. 2 se depune direct la registratura Oficiului, fiind însoţită de documentele necesare în vederea susţinerii acesteia.(3) În funcţie de tipul şi scopul transferului de fonduri, prestatorul de servicii de plată sau persoana împuternicită de acesta ori plătitorul sau beneficiarul transferului, după caz, are obligaţia de a analiza şi verifica veridicitatea informaţiilor şi de a depune la registratura Oficiului, în vederea susţinerii cererii de autorizare, următoarele documente, în copie certificată „conform cu originalul“, îndosariate, numerotate, semnate şi ştampilate pe fiecare pagină de solicitant, referitoare la beneficiar sau la plătitor, după caz:a) documente de înfiinţare şi funcţionare, acte adiţionale la acestea, acte de constituire a plătitorului sau a beneficiarului, după caz, precum şi certificatul de înregistrare a societăţii sau actul de identitate, în cazul persoanelor fizice;b) certificatul constatator sau alt document echivalent, în funcţie de tipul entităţii, eliberat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului sau de alte autorităţi competente, în funcţie de tipul entităţii, care să nu fie mai vechi de 3 luni;c) factura furnizorului, declaraţie pe propria răspundere sau alt document care evidenţiază obligaţia realizării transferului de fonduri;d) contractul sau orice alt document din care să rezulte obligaţia de efectuare a transferurilor prevăzute la art. 2;e) declaraţia vamală, licenţe eliberate de Ministerul Afacerilor Externe/Departamentul pentru controlul exporturilor - ANCEX sau alte autorizaţii necesare, după caz, în funcţie de specificul tranzacţiei;f) date de identificare privind transportatorul şi asigurătorul bunurilor importate sau exportate, după caz, în funcţie de specificul tranzacţiei;g) cerere de consultanţă, avizată de Ministerul Afacerilor Externe/Departamentul pentru controlul exporturilor - ANCEX, după caz, în funcţie de specificul tranzacţiei;h) documente avizate de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat şi/sau Ministerul Afacerilor Externe/Departamentul pentru controlul exporturilor - ANCEX pentru produsele prevăzute de Regulamentul nr. 1.509/2017, conform legislaţiei.(4) În situaţia în care documentele prevăzute la alin. (3) sunt redactate într-o limbă străină se depun însoţite de traducerea autorizată în limba română.Articolul 7(1) Oficiul poate solicita, în scris, emitentului cererii de autorizare, la momentul depunerii dosarului de autorizare şi/sau în timpul procedurii de autorizare, în funcţie de specificul transferului de fonduri, clarificări scrise şi/sau documente pe care le consideră necesare.(2) Documentele sau clarificările prevăzute la alin. (1) se depun la registratura Oficiului în termen de 5 zile lucrătoare, în condiţiile prevăzute la art. 6.(3) Documentele solicitate pentru susţinerea cererii de autorizare se depun la registratura Oficiului în copie certificată „conform cu originalul“, îndosariate, numerotate, semnate şi ştampilate pe fiecare pagină de solicitant.(4) Pentru aplicarea prevederilor alin. (1), solicitantul are obligaţia de a comunica în cuprinsul cererii de autorizare date de contact care să permită o comunicare promptă cu Oficiul.Articolul 8(1) Oficiul confirmă primirea cererii de autorizare şi a dosarului cuprinzând documentele necesare în vederea obţinerii autorizaţiei, specificând şi numărul de file conţinut de acesta, prin remiterea către emitent a exemplarului al doilea al cererii, cu număr de înregistrare de primire la Oficiu.(2) Oficiul primeşte cererile de autorizare prin registratură, în cadrul programului de lucru afişat pe site-ul instituţiei.Articolul 9(1) Autorizaţia referitoare la transferurile de fonduri prevăzute la art. 2 se eliberează de Oficiu în termen de maximum 15 zile calendaristice de la înregistrarea cererii de autorizare, în forma prevăzută în anexa nr. 3A.(2) Condiţiile de nulitate a autorizaţiei, obligaţiile speciale ale persoanei care solicită şi primeşte autorizaţia şi exonerările sunt stipulate în anexa nr. 3B şi acestea fac parte integrantă din autorizaţia emisă conform alin. (1).Articolul 10(1) Oficiul informează solicitantul cererii de autorizare cu privire la emiterea autorizaţiei referitoare la transferul de fonduri prevăzut la art. 2.(2) Autorizaţia este ridicată direct de la sediul Oficiului de către solicitant, pe suport hârtie, în original, în baza unei împuterniciri, în funcţie de caz.(3) Prestatorii de servicii de plată pot împuternici alte persoane, în numele lor, să ridice autorizaţia, în original, pe suport hârtie, de la registratura Oficiului.(4) Formularul de împuternicire a altei persoane pentru ridicarea autorizaţiei, în original, de la registratura Oficiului, în numele prestatorului de servicii de plată, este prevăzut în anexa nr. 5.Articolul 11(1) Oficiul nu acordă autorizaţia referitoare la transferul de fonduri prevăzut la art. 2 în următoarele cazuri:a) cererea de autorizare şi/sau documentele care susţin cererea nu sunt complete, nu sunt semnate/certificate „conform cu originalul“, îndosariate, numerotate, semnate şi ştampilate pe fiecare pagină de solicitant sau semnatarul nu poate fi identificat, după îndeplinirea procedurii stabilite la art. 5 şi 6;b) cererea de autorizare nu este redactată în limba română şi/sau, după caz, documentele care susţin cererea nu sunt însoţite de traducerea autorizată în limba română, după îndeplinirea procedurii stabilite la art. 5 şi 6;c) solicitantul autorizaţiei nu depune, în termen de o zi, documentele suplimentare solicitate de Oficiu pentru susţinerea cererii de autorizare;d) cererea de autorizare a făcut obiectul unei autorizări anterioare;e) în alte cazuri justificate, în condiţiile legii.(2) În situaţia respingerii unei cereri de autorizare, Oficiul formulează obiecţii scrise cu privire la transferul de fonduri, conform formularului de înştiinţare prevăzut în anexa nr. 4.Articolul 12(1) Oficiul transmite obiecţiile scrise referitoare la transferurile de fonduri prevăzute la art. 2 prestatorului de servicii de plată sau persoanei împuternicite de acesta să ridice autorizaţia ori plătitorului sau beneficiarului, după caz.(2) În situaţia în care obiecţiile scrise sunt comunicate persoanei împuternicite să depună cererea de autorizare, Oficiul transmite, în format electronic, o copie a obiecţiilor scrise şi prestatorului de servicii de plată sau plătitorului ori beneficiarului, după caz, la adresa indicată în cuprinsul cererii de autorizare.(3) Autorizaţia acordată de Oficiu în condiţiile art. 9 se aduce la cunoştinţa Ministerului Afacerilor Externe, prin Oficiul pentru Implementarea Sancţiunilor Internaţionale, în vederea notificării autorităţilor competente din statele membre şi Comisiei Europene, conform dispoziţiilor art. 22 alin. (3) din Regulamentul nr. 1.509/2017.(4) În situaţia unei solicitări pentru autorizarea unei tranzacţii de natura celei prevăzute de art. 22 alin. (4) din Regulamentul nr. 1.509/2017, Oficiul va înştiinţa Ministerul Afacerilor Externe, prin Oficiul pentru Implementarea Sancţiunilor Internaţionale, cu 11 zile înainte de expirarea termenului stabilit la art. 9 alin. (1) din prezentele norme metodologice, în vederea informării autorităţilor competente din statele membre şi Comisiei Europene, în termenul prevăzut de art. 22 alin. (4) din Regulamentul nr. 1.509/2017.(5) Oficiul va înştiinţa Ministerul Afacerilor Externe, prin Oficiul pentru Implementarea Sancţiunilor Internaţionale, şi în situaţia respingerii unei cereri de autorizare pentru transferurile prevăzute la art. 2.Capitolul III Dispoziţii finaleArticolul 13În cazul transferurilor de fonduri prevăzute la art. 2 pentru care s-a desfăşurat procedura autorizării, dar care nu sau mai realizat, emitenţii cererilor de autorizare au obligaţia să înştiinţeze, de îndată, Oficiul.Articolul 14Oficiul poate transmite date şi informaţii referitoare la transferurile de fonduri prevăzute la art. 2 către alte autorităţi/instituţii, cu respectarea prevederilor legale.Articolul 15Cursul valutar luat în considerare la stabilirea valorii transferului de fonduri prevăzut la art. 2 este cel stabilit de Banca Naţională a României pentru ziua în care Oficiul primeşte cererea de autorizare, după caz.Articolul 16Ministerul Afacerilor Externe comunică Oficiului autorizaţiile referitoare la transferurile de fonduri prevăzute la art. 2, transmise/emise de alte state membre şi care i-au fost notificate conform prevederilor Regulamentului nr. 1.509/2017.Articolul 17Formularele prevăzute în anexele nr. 1, 2, 3A, 3B, 4 şi 5 pot fi accesate pe site-ul Oficiului: www.onpcsb.ro. În afara informaţiilor considerate relevante de către entitatea raportoare, se va menţiona şi categoria transferului prin completarea articolului, alineatului şi a literei din Regulamentul nr. 1.509/2017, corespunzătoare tipului de transfer.Articolul 18Anexele nr. 1, 2, 3A, 3B, 4 şi 5 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.Anexa nr. 1 la normele metodologiceCERERE DE AUTORIZAREprivind transferul de fonduri pentru care Regulamentul (UE) 2017/1.509al Consiliului din 30 august 2017 privind măsuri restrictiveîmpotriva Republicii Populare Democrate Coreene şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 329/2007,cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte obligaţia autorizării
| Data | |
| Nume, adresă, datele de identificare şi de contact ale persoanei care solicită autorizarea | |
| Calitatea solicitantului avută în transferul de fonduri | |
| Plătitor (nume, adresă, date de identificare şi de contact) | |
| Prestatorul de servicii de plată al plătitorului (nume, adresă, date de identificare şi de contact) | |
| Beneficiar (nume, adresă, date referitoare la cont) | |
| Prestatorul de servicii de plată al beneficiarului (nume, adresă, date de identificare şi de contact) | |
| Circuitul plăţii (detalii despre alţi prestatori de servicii de plată intermediari - nume, adrese, conturi, date de identificare şi de contact) |
| Suma transferată (echivalent euro, dacă transferul se realizează în alte valute) | |
| Scopul transferului | |
| Transferul se efectuează printr-o singură operaţiune sau prin mai multe operaţiuni ce par să aibă legătură între ele. (detalii privind tranzacţiile succesive, scadenţare) | |
| Alte autorizaţii/licenţe emise de autorităţi ale statului român sau ale unui alt stat membru al Uniunii Europene | |
| Descrierea împrejurărilor care determină încadrarea plătitorului/beneficiarului în categoria de persoană fizică care deţine cetăţenia Republicii Populare Democrate Coreene (RPDC) sau persoană juridică, entitate sau organism înregistrat ori constituit în temeiul legislaţiei RPDC conform Regulamentului (UE) 2017/1.509 al Consiliului din 30 august 2017 privind măsuri restrictive împotriva Republicii Populare Democrate Coreene şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 329/2007, cu modificările şi completările ulterioare | |
| Alte informaţii relevante pentru efectuarea transferului | |
| Certific pe propria răspundere faptul că datele şi informaţiile înscrise în prezenta cerere de autorizare sunt exacte şi au fost menţionate cu bună-credinţă, cunoscând că pentru orice declaraţie falsă sau omisiune făcută cu intenţie mă voi expune sancţiunilor prevăzute de reglementările în vigoare.Certific pe propria răspundere faptul că cererea de autorizare a transferului, inclusiv transferul în sine, nu este contrară dispoziţiilor actelor normative prin care sunt instituite sancţiuni internaţionale obligatorii pe teritoriul României.Înţeleg că transmiterea cererii de autorizare către Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor nu exonerează entitatea de respectarea obligaţiei de raportare prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare.Înţeleg că Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor are dreptul de a solicita, în scopul efectuării activităţilor specifice, orice documente doveditoare considerate necesare.Data ................................. Ştampila ......................... Numele şi prenumele, funcţia şi semnătura persoanei autorizate ................................................. | |
| Prin prezenta ..........................................................................., reprezentat legal prin ....................................................................,(prestatorul de servicii de plată) (numele şi prenumele)împuterniceşte pe ..............................................., posesor al CI seria .... nr. ......, CNP .......................................................................,(denumire, sediu, CUI)reprezentată legal prin ................................................................................, ca, în numele .................................................................,(numele şi prenumele) (prestatorul de servicii de plată)să se adreseze Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, denumit în continuare Oficiul, pentru depunerea cererii de autorizare şi ridicarea confirmării primirii cererii de autorizare a Oficiului privind următorul transfer de fonduri pentru care Regulamentul (UE) 2017/1.509 al Consiliului din 30 august 2017 privind măsuri restrictive împotriva Republicii Populare Democrate Coreene şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 329/2007, cu modificările şi completările ulterioare, prevede obligaţia autorizării:..........................................................................................................................................................Prezenta împuternicire nu conferă alte drepturi decât cele stipulate anterior.Data Semnătura ............................ ..............................Reprezentant legal al prestatorului de servicii de plată |
| ANTETUL OFICIULUI NAŢIONAL DE PREVENIRE ŞI COMBATERE A SPĂLĂRII BANILOR | Autorizaţie privind transferul de fonduri pentru care Regulamentul (UE) 2017/1.509 al Consiliului din 30 august 2017, cu modificările şi completările ulterioare, prevede obligaţia autorizăriiNr. ................................ | |
| 1. Prestatorul de servicii de plată...................................................................................................Adresa/Date de identificare......................................................................................................................................................................................................Tel./Fax .....................................................................................Ţara .......................................................................................... | 2. Plătitor.....................................Adresa/Date de identificare......................................................................................Tel./Fax ..............................Ţara ................................... | 3. Beneficiar.....................................................Adresa/Date de identificare..........................................................................................................Tel./Fax .......................................Ţara ............................................ |
| 4. Denumirea/Descrierea tranzacţiei în baza căreia se efectuează transferul de fonduri | ||
| 5. Suma autorizată pentru transfer (se completează în cifre, litere, valută şi echivalent euro) | ||
| Această autorizaţie îşi pierde valabilitatea în condiţiile stipulate în anexa nr. 3B. | ||
| Spaţiu rezervat pentru Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării BanilorData emiterii ............................ Ştampila ......................................... Preşedintele Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor................................................... | ||
| ANTETUL OFICIULUI NAŢIONAL DE PREVENIRE ŞI COMBATERE A SPĂLĂRII BANILOR | Respingerea cererii de autorizare privind transferuri de fonduri pentru care Regulamentul (UE) nr. 1.509/2017 stabileşte obligaţia autorizăriiNr. ................................ | |
| 1. Prestatorul de servicii de plată...................................................................................................Adresa/Date de identificare......................................................................................................................................................................................................Tel./Fax ....................................................................Ţara ....................................................................... | 2. Plătitor...........................................Adresa/Date de identificare......................................................................................Tel./Fax ..............................Ţara ................................... | 3. Beneficiar......................................................Adresa/Date de identificare............................................................................................................Tel./Fax .........................................Ţara .............................................. |
| 4. Denumirea/Descrierea tranzacţiei în baza căreia se efectuează transferul de fonduri | ||
| 5. Suma pentru care a fost solicitată autorizaţia transferului (se completează în cifre, litere, valută şi echivalent euro) | ||
| 6. Motivele de respingere a cererii de autorizareData emiterii .................................. Ştampila ............................................ Preşedintele Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor................................................... | ||
| Prin prezenta, ..........................................., reprezentat legal prin ..........................................., împuterniceşte pe ............................., (prestatorul de servicii de plată) (numele şi prenumele)posesor al CI seria ........ nr. ........, CNP ................................................................................/..........................................................,(denumire, sediu, CUI) reprezentată legal prin .............................................................., ca, în numele ...................................................................................., (numele şi prenumele) (prestatorul de servicii de plată)să se adreseze Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, denumit în continuare Oficiul, pentru ridicarea autorizaţiei/înştiinţării privind respingerea cererii de autorizare privind următorul transfer de fonduri pentru care Regulamentul (UE) 2017/1.509 al Consiliului din 30 august 2017 privind măsuri restrictive împotriva Republicii Populare Democrate Coreene şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 329/2007, cu modificările şi completările ulterioare, prevede obligaţia autorizării:.............................................................................................................................................................Prezenta împuternicire nu conferă alte drepturi decât cele stipulate anterior.Data Semnătura............................ ............................Reprezentant legal al prestatorului de servicii de plată |



