HOTĂRÂRE nr. 878 din 9 noiembrie 2018privind actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Sănătăţii prin Serviciul de Ambulanţă Judeţean Satu Mare, precum şi trecerea parţială a acestuia din domeniul public în domeniul privat al statului, în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi demolării
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 974 din 16 noiembrie 2018Data intrării în vigoare 16-11-2018


    Având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 10 alin. (2) şi art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1Se aprobă actualizarea valorii de inventar a bunului imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Sănătăţii prin Serviciul de Ambulanţă Judeţean Satu Mare, potrivit anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.Articolul 2(1) Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a imobilului aflat în administrarea Ministerului Sănătăţii prin Serviciul de Ambulanţă Judeţean Satu Mare, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.(2) Trecerea în domeniul privat al statului se face în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi demolării imobilului prevăzut la alin. (1).Articolul 3Ministerul Sănătăţii împreună cu Ministerul Finanţelor Publice vor opera modificările corespunzătoare în anexa nr. 15 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.
    PRIM-MINISTRU
    VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
    Contrasemnează:
    p. Ministrul sănătăţii,
    Cristian-Vasile Grasu,
    secretar de stat
    Ministrul finanţelor publice,
    Eugen Orlando Teodorovici
    Bucureşti, 9 noiembrie 2018.Nr. 878.Anexa nr. 1DATELE DE IDENTIFICAREale bunului imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Sănătăţii prin Serviciul de Ambulanţă Judeţean Satu Mare, care îşi actualizează valoarea de inventar
    Nr. M.F.P.Cod clasificareDenumirea bunului care face obiectul actului normativDatele de identificare ale imobiluluiValoarea de inventar (lei)
    Descriere tehnicăAdresa
    123456
    Administratorul: Serviciul de Ambulanţă Judeţean Satu Mare/CUI: 8069902
    1634968.28.08Garaj auto 2, Negreşti-OaşSuprafaţă construită C19 = 178 mp CF nr. 108425 Nr. cadastral 108425-C19Localitatea Negreşti-Oaş, Str. Victoriei nr. 90, judeţul Satu Mare15.200
    Anexa nr. 2DATELE DE IDENTIFICAREale bunului imobil aflat în administrarea Ministerului Sănătăţii prin Serviciul de Ambulanţă Judeţean Satu Mare, care trece din domeniul public în domeniul privat al statului, în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi demolării
    Nr. M.F.P.Cod clasificareDenumirea bunului care face obiectul actului normativDatele de identificare ale imobilului care trece în domeniul privat al statuluiValoarea de inventar (lei)
    Descriere tehnicăAdresa
    123456
    Administratorul: Serviciul de Ambulanţă Judeţean Satu Mare/CUI: 8069902
    163496 (parţial)8.28.08Garaj auto 2, Negreşti-OaşSuprafaţă construită parţial din C19 Sc = 66 mp CF nr. 108425 Nr. cadastral 108425-C19Localitatea Negreşti-Oaş, Str. Victoriei nr. 90, judeţul Satu Mare1.900
    -----