ORDIN nr. 105 din 6 iunie 2018pentru aprobarea Regulilor generale privind pieţele centralizate de gaze naturale
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 15 iunie 2018Data intrării în vigoare 15-06-2018
Art. II din ORDINUL nr. 179 din 13 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 691 din 21 august 2019, prevede că:Articolul IIÎn termen de maximum 30 de zile de la data publicării prezentului ordin, fiecare titular al licenţei de administrare a pieţei centralizate are obligaţia de a transmite Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, spre aprobare, o listă a produselor tranzacţionabile în cadrul pieţei produselor standardizate pe termen scurt, al pieţei produselor standardizate pe termen mediu şi lung, precum şi al pieţei produselor flexibile pe termen lung, astfel cum au fost definite în anexa la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 105/2018, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezentul ordin, administrate de către aceştia.(2) Lista centralizată a produselor tranzacţionabile în cadrul pieţei produselor standardizate pe termen scurt, a pieţei produselor standardizate pe termen mediu şi lung, precum şi a pieţei produselor flexibile pe termen lung, aprobată prin decizie a preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, poate fi actualizată la solicitarea titularilor licenţelor de administrare a pieţelor centralizate.La data de 21-08-2019 Alineatul (2) din Articolul 2 a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 179 din 13 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 691 din 21 august 2019Articolul 3În termen de maximum 60 de zile de la data aprobării listei centralizate a produselor standardizate tranzacţionabile în cadrul pieţei produselor standardizate pe termen scurt şi în cadrul pieţei produselor standardizate pe termen mediu şi lung, titularii licenţelor de administrare a pieţei centralizate au obligaţia de a transmite Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, spre aprobare, regulamentele proprii privind cadrul organizat de tranzacţionare pe piaţa centralizată de gaze naturale revizuite în conformitate cu prevederile prezentului ordin.
Art. III din ORDINUL nr. 179 din 13 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 691 din 21 august 2019, prevede că:Articolul IIIÎn termen de maximum 60 de zile de la data aprobării listei centralizate a produselor standardizate tranzacţionabile în cadrul pieţei produselor standardizate pe termen scurt, al pieţei produselor standardizate pe termen mediu şi lung, precum şi al pieţei produselor flexibile pe termen lung, titularii licenţelor de administrare a pieţei centralizate au obligaţia de a transmite Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, spre aprobare, regulamentele proprii privind cadrul organizat de tranzacţionare pe piaţa centralizată de gaze naturale, revizuite în conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 105/2018, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezentul ordin.Articolul 4Titularii licenţelor de administrare a pieţelor centralizate, participanţii la pieţele centralizate şi direcţiile de specialitate din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.Articolul 5Regulile generale privind piaţa centralizată de gaze naturale intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2019.Articolul 6La data de 31 decembrie 2018 se abrogă Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 50/2013 pentru aprobarea Regulilor generale privind piaţa centralizată de gaze naturale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 17 iulie 2013, cu modificările ulterioare, Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 51/2013 pentru aprobarea Regulamentului privind cadrul organizat de tranzacţionare pe pieţele centralizate de gaze naturale administrate de Societatea Bursa Română de Mărfuri (Romanian Commodities Exchange) - S.A., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 29 iulie 2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 54/2017 pentru aprobarea Regulamentului privind cadrul organizat de tranzacţionare pe piaţa centralizată de gaze naturale administrată de Operatorul Pieţei de Energie Electrică şi Gaze Naturale OPCOM - S.A., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 30 iunie 2017.Articolul 7Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei,
Dumitru ChiriţăBucureşti, 6 iunie 2018.Nr. 105.Anexă Deschideți REGULI GENERALEprivind pieţele centralizate de gaze naturale

| EMITENT |
| Formă consolidată valabilă la data 21-08-2019 Prezenta formă consolidată este valabilă începând cu data de 21-08-2019 până la data de 10-06-2020 |
Notă CTCE Forma consolidată a ORDINULUI nr. 105 din 6 iunie 2018, publicat în Monitorul Oficial nr. 493 din 15 iunie 2018, la data de 21 August 2019 este realizată prin includerea modificărilor și completărilor aduse de: ORDINUL nr. 170 din 24 iulie 2019; ORDINUL nr. 179 din 13 august 2019.Conţinutul acestui act aparţine exclusiv S.C. Centrul Teritorial de Calcul Electronic S.A. Piatra-Neamţ şi nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat informării utilizatorilor.
Având în vedere prevederile art. 99 lit. d) şi ale art. 177 alin. (1) şi (2) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite prezentul ordin.Articolul 1Se aprobă Regulile generale privind pieţele centralizate de gaze naturale, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.Articolul 2(1) În termen de maximum 30 de zile de la data publicării prezentului ordin, fiecare titular al licenţei de administrare a pieţei centralizate are obligaţia de a transmite Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, spre aprobare, o listă a produselor standardizate care urmează să fie tranzacţionate în cadrul pieţei produselor standardizate pe termen scurt şi în cadrul pieţei produselor standardizate pe termen mediu şi lung, definite în anexa la prezentul ordin, administrate de către aceştia. Art. II din ORDINUL nr. 179 din 13 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 691 din 21 august 2019, prevede că:Articolul IIÎn termen de maximum 30 de zile de la data publicării prezentului ordin, fiecare titular al licenţei de administrare a pieţei centralizate are obligaţia de a transmite Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, spre aprobare, o listă a produselor tranzacţionabile în cadrul pieţei produselor standardizate pe termen scurt, al pieţei produselor standardizate pe termen mediu şi lung, precum şi al pieţei produselor flexibile pe termen lung, astfel cum au fost definite în anexa la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 105/2018, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezentul ordin, administrate de către aceştia.(2) Lista centralizată a produselor tranzacţionabile în cadrul pieţei produselor standardizate pe termen scurt, a pieţei produselor standardizate pe termen mediu şi lung, precum şi a pieţei produselor flexibile pe termen lung, aprobată prin decizie a preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, poate fi actualizată la solicitarea titularilor licenţelor de administrare a pieţelor centralizate.La data de 21-08-2019 Alineatul (2) din Articolul 2 a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 179 din 13 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 691 din 21 august 2019Articolul 3În termen de maximum 60 de zile de la data aprobării listei centralizate a produselor standardizate tranzacţionabile în cadrul pieţei produselor standardizate pe termen scurt şi în cadrul pieţei produselor standardizate pe termen mediu şi lung, titularii licenţelor de administrare a pieţei centralizate au obligaţia de a transmite Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, spre aprobare, regulamentele proprii privind cadrul organizat de tranzacţionare pe piaţa centralizată de gaze naturale revizuite în conformitate cu prevederile prezentului ordin.