HOTĂRÂRE nr. 1.264 din 8 decembrie 1990privind înfiinţarea unor societăţi comerciale pe acţiuni în sectorul de transporturi auto
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 26 din 31 ianuarie 1991Data intrării în vigoare 31-01-1991

    Guvernul României hotărăşte:Articolul 1Se înfiinţează societăţile comerciale pe acţiuni în sectorul de transporturi auto, persoane juridice, cu denumirea, sediul, obiectul de activitate şi capitalul social iniţial prevăzute în anexa nr. 1.Articolul 2Societăţile comerciale pe acţiuni din sectorul de transporturi auto, înfiinţate potrivit prezentei hotărîri, se organizează şi funcţionează conform statutului prevăzut în anexa nr. 2.Articolul 3Capitalul social iniţial al societăţilor comerciale pe acţiuni a fost stabilit pe baza bilanţului întocmit la data de 30 iunie 1990, urmînd să fie definitivat pe baza reevaluarii patrimoniului, în condiţiile legii, activitate care se va finaliza pînă la 15 decembrie 1990.Articolul 4Capitalul social sub forma de acţiuni este deţinut de stat pînă la transferul total sau parţial a acţiunilor către terţe părţi, în condiţiile legii.Articolul 5Pe data constituirii societăţilor comerciale pe acţiuni potrivit art. 1, Centrala de transporturi auto şi unităţile de transporturi auto de stat prevăzute în anexa nr. 3*) se desfiinţează.Activul şi pasivul, împreună cu contractele economice ale unităţilor ce se desfiinţează, se preiau de societăţile comerciale pe acţiuni pe bază de protocol.În activul ce se preia sînt cuprinse şi acţiunile pe care Centrala de transporturi auto şi alte 24 întreprinderi ale acesteia le deţin la societatea cu capital străin "Transromania". Preluarea acţiunilor întreprinderilor de transporturi auto de către societăţile comerciale pe acţiuni se va face proporţional cu numărul de autovehicule destinat transportului internaţional de mărfuri pe care le deţin.Articolul 6Personalul trecut la societăţile comerciale înfiinţate se considera transferat în interesul serviciului şi beneficiază timp de 3 luni de salariul tarifar şi de sporul de vechime, după caz, avute anterior, dacă este încadrat în funcţii cu niveluri de salarizare mai mici.Articolul 7Anexele nr. 1, 2 şi 3 fac parte integrantă din prezenta hotărîre.Articolul 8Orice dispoziţii contrare prezentei hotărîri se abroga._______________ *) Anexa se comunică unităţilor interesate.PRIM-MINISTRUPETRE ROMANAnexa 1                     LISTA      societăţilor comerciale care se înfiinţează           în sectorul de transporturi auto
      Nr. crt.Denumirea societăţii comerciale pe acţiuni care se înfiinţeazăObiectul de activitate al societăţii comercialeSediul principal al societăţii comercialeValoarea capitalului social iniţial - mil. lei - din care: a) mijloace fixe b) mijloace circulanteUnitatea economică de stat care se reorganizează
      012345
      1."Autotrans" - S.A.- Efectuarea de transporturi de mărfuri şi persoane în trafic intern şi internaţional şi activităţi auxiliare transporturilor;Municipiul Alba Iulia, str. T. Vladimirescu nr. 78, judeţul Albaa)96.417 ────── 96.417I.T.A. - Alba
      - transport turistic şi alte activităţi turistice;b)-
      - închirieri de autovehicule;
      - efectuarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii la parcul din dotare şi activitatea service pentru autovehicule, indiferent de deţinătorii acestora;
      - pregătirea şoferilor profesionişti şi amatori;
      - proiectarea şi executarea de utilaje de garaj şi confecţii auto;
      - efectuarea de produse şi servicii de informatică;
      - expediţii de mărfuri, aprovizionare-desfacere, alte servicii şi activităţi în domeniul auto.
      2."Transalba" - S.A.''Municipiul Alba Iulia, str. T. Vladimirescu nr. 78, judeţul Albaa)69.789 ────── 49.111I.T.A. - Alba
      b)20.687
      3."Voltrans" - S.A.''Oraşul Sebeş, str. M. Kogălniceanu nr. 48, judeţul Albaa)52.576 ────── 52.576I.T.A. - Alba
      b)-
      4."Arieşul" - S.A.- Efectuarea de transporturi de mărfuri şi persoane în trafic intern şi internaţional şi activităţi auxiliare transporturilor;Oraşul Cîmpeni, str. Valea Bistrei nr. 1, judeţul Albaa)67.506 ────── 67.506I.T.A. - Alba
      - transport turistic şi alte activităţi turistice;b)-
      - închirieri de autovehicule;
      - efectuarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii la parcul din dotare şi activitatea service pentru autovehicule, indiferent de deţinătorii acestora;
      - pregătirea şoferilor profesionişti şi amatori;
      - proiectarea şi executarea de utilaje de garaj şi confecţii auto;
      - efectuarea de produse şi servicii de informatică;
      - expediţii de mărfuri, aprovizionare-desfacere, alte servicii şi activităţi în domeniul auto.
      5."Aitrans" - S.A.''Oraşul Aiud, str. Gării nr. 16, judeţul Albaa)51.353 ────── 51.353I.T.A. - Alba
      b)-
      6."Şcoala profesională auto" - S.A.''Oraşul Aiud, str. Ec. Varga nr. 10-12, judeţul Albaa)11.222 ────── 10.974I.T.A. - Alba
      b)248
      7."Intertrans I" - S.A.''Municipiul Arad, str. Calea 6 Vînători nr. 2-4, judeţul Arada)200.244 ─────── 197.102I.T.A. - Arad
      b)3.142
      8."Intertrans II" - S.A.''Oraşul Lipova, str. Timişoara nr. 111, judeţul Arada)43.421 ────── 42.417I.T.A. - Arad
      b)1.004
      9."Intertrans III" - S.A.''Oraşul Sebiş, str. Crişului nr. 57, judeţul Arada)50.405 ────── 50.405I.T.A. - Arad
      b)-
      10."Reşapare şi reparare anvelope" - S.A.''Municipiul Arad, str. Cîmpul Liniştei nr. 5, judeţul Arada)69.163 ────── 69.103I.T.A. - Arad
      b)-
      11."Ţara" - S.A.''Municipiul Piteşti, str. Caporal Dogaru nr. 4, judeţul Argeşa)131.063 ─────── 107.236I.T.A. - Argeş
      b)23.827
      12."Internaţional transport" - S.A.''Municipiul Piteşti, str. Caporal Dogaru nr. 4 bis, judeţul Argeşa)91.567 ────── 87.786I.T.A. - Argeş
      b)3.781
      13."Astra" - S.A.''Municipiul Piteşti, b-dul, Petrochimiştilor nr. 75 A, judeţul Argeşa)134.170 ─────── 128.314I.T.A. - Argeş
      b)5.856
      14."Traian" - S.A.''Municipiul Piteşti, str. Depozitelor nr. 40, judeţul Argeşa)108.764 ─────── 100.773I.T.A. - Argeş
      b)7.991
      15."Zenit" - S.A.- Efectuarea de transporturi de mărfuri şi persoane în trafic intern şi internaţional şi activităţi auxiliare transporturilor;Oraşul Curtea de Argeş, str. Albeşti nr. 10, judeţul Argeşa)88.704 ────── 83.443I.T.A. - Argeş
      - transport turistic şi alte activităţi turistice;b)5.261
      - închirieri de autovehicule;
      - efectuarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii la parcul din dotare şi activitatea service pentru autovehicule, indiferent de deţinătorii acestora;
      - pregătirea şoferilor profesionişti şi amatori;
      - proiectarea şi executarea de utilaje de garaj şi confecţii auto;
      - efectuarea de produse şi servicii de informatică;
      - expediţii de mărfuri, aprovizionare-desfacere, alte servicii şi activităţi în domeniul auto.
      16."Carpaţi" - S.A.''Oraşul Cîmpulung, str. Gr. Alexandrescu nr. 15 A, judeţul Argeşa)55.982 ────── 52.946I.T.A. - Argeş
      b)3.036
      17."Montana" - S.A.''Oraşul Cîmpulung, str. Zăvoiului nr. 26, judeţul Argeşa)75.216 ────── 69.775I.T.A. - Argeş
      b)5.441
      18."Muscelul" - S.A.''Comuna Berevoieşti, judeţul Argeşa)62.822 ────── 61.292I.T.A. - Argeş
      b)1.530
      19."Sigma" - S.A.''Oraşul Cîmpulung, str. 16 Februarie nr. 40, judeţul Argeşa)2.405 ───── 2.220I.T.A. - Argeş
      b)185
      20."Punctual transport" - S.A.''Municipiul Bacău, str. Izvoare nr. 34, judeţul Bacăua)82.459 ────── 82.459I.T.A. - Argeş
      b)-
      21."Cominfor- trans" - S.A.''Municipiul Bacău, str. Ştefan cel Mare nr. 4, judeţul Bacăua)2.618 ───── 2.538I.T.A. - Bacău
      b)80
      22."Transport Bistriţa" - S.A.''Municipiul Bacău, b-dul Unirii nr. 39, judeţul Bacăua)69.400 ────── 64.904I.T.A. - Bacău
      b)4.496
      23."Eurotrans- port" - S.A.''Municipiul Bacău, str. Abatorului nr. 4, judeţul Bacăua)153.974 ─────── 153.974I.T.A. - Bacău
      b)-
      24."Intertrans- service" - S.A.''Municipiul Bacău, str. Ştefan cel Mare nr. 4, judeţul Bacăua)15.288 ────── 12.177I.T.A. - Bacău
      b)3.111
      25."Transporturi rutiere" - S.A.''Oraşul Comăneşti, str. Combinatului nr. 4, judeţul Bacăua)77.564 ────── 77.564I.T.A. - Bacău
      b)-
      26."Transporturi rutiere" - S.A.''Municipiul Oneşti, str. Zemeş nr. 2, judeţul Bacăua)85.168 ────── 85.168I.T.A. - Bacău
      b)-
      27."Transporturi şi reparaţii" - S.A.- Efectuarea de transporturi de mărfuri şi persoane în trafic intern şi internaţional şi activităţi auxiliare transporturilor;Oraşul Aleşd, str. Halta C.F.R. nr. 1, judeţul Bihora)42.507 ────── 41.411I.T.A. - Bihor
      - transport turistic şi alte activităţi turistice;b)1.096
      - închirieri de autovehicule;
      - efectuarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii la parcul din dotare şi activitatea service pentru autovehicule, indiferent de deţinătorii acestora;
      - pregătirea şoferilor profesionişti şi amatori;
      - proiectarea şi executarea de utilaje de garaj şi confecţii auto;
      - efectuarea de produse şi servicii de informatică;
      - expediţii de mărfuri, aprovizionare-desfacere, alte servicii şi activităţi în domeniul auto.
      28."Omnitrans" - S.A.''Oraşul Dr. Petru Groza, str. Argeşului nr. 8, judeţul Bihora)69.441 ────── 64.149I.T.A. - Bihor
      b)5.792
      29."Transmar" - S.A.''Oraşul Harghita, str. I.L. Caragiale nr. 49, judeţul Bihora)50.960 ────── 48.181I.T.A. - Bihor
      b)2.779
      30."Autocrişana" - S.A.''Municipiul Oradea, str. Atelierelor nr. 12, judeţul Bihora)98.974 ────── 95.816I.T.A. - Bihor
      b)3.158
      31."Transerv" - S.A.''Municipiul Oradea, str. Clujului nr. 197, judeţul Bihora)64.640 ────── 57.100I.T.A. - Bihor
      b)7.540
      32."Transcom" - S.A.''Municipiul Oradea, str. Gutenberg nr. 24, judeţul Bihora)89.156 ────── 89.156I.T.A. - Bihor
      b)-
      33."Transport auto" - S.A.''Oraşul Salonta, str. Fîntînelor nr. 10, judeţul Bihora)26.727 ────── 25.146I.T.A. - Bihor
      b)1.581
      34."Transcomes" - S.A.''Oraşul Beclean, str. Toamnei nr. 6, judeţul Bistriţa-Năsăuda)24.744 ────── 24.491I.T.A. - Bistriţa - Năsăud
      b)253
      35."Transport marfă" - S.A.''Oraşul Bistriţa, str. Libertăţii nr. 47, judeţul Bistriţa-Năsăuda)64.575 ────── 65.537I.T.A. - Bistriţa - Năsăud
      b)38
      36."Heniu" - S.A.''Oraşul Bistriţa, str. Rodnei nr. 1 A, judeţul Bistriţa-Năsăuda)49.587 ────── 47.784I.T.A. - Bistriţa - Năsăud
      b)1.803
      37."Transarmadia" - S.A.- Efectuarea de transporturi de mărfuri şi persoane în trafic intern şi internaţional şi activităţi auxiliare transporturilor;Oraşul Năsăud, str. G. Coşbuc nr. 194, judeţul Bistriţa-Năsăuda)38.137 ────── 37.271I.T.A. - Bistriţa Năsăud
      - transport turistic şi alte activităţi turistice;b)866
      - închirieri de autovehicule;
      - efectuarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii la parcul din dotare şi activitatea service pentru autovehicule, indiferent de deţinătorii acestora;
      - pregătirea şoferilor profesionişti şi amatori;
      - proiectarea şi executarea de utilaje de garaj şi confecţii auto;
      - efectuarea de produse şi servicii de informatică;
      - expediţii de mărfuri, aprovizionare-desfacere, alte servicii şi activităţi în domeniul auto.
      38."Atlas" - S.A.''Municipiul Brăila, str. Rîmnicu Sărat nr. 5, judeţul Brăilaa)109.410 ─────── 107.111I.T.A. - Brăila
      b)2.299
      39."S.T.A.R.T." - S.A.''Municipiul Brăila, str. Parcului nr. 1, judeţul Brăilaa)259.841 ─────── 243.800I.T.A. - Brăila
      b)16.041
      40."Transporturi auto" - S.A.''Municipiul Botoşani, str. C. Dobrogeanu- Gherea nr. 114, judeţul Botoşania)87.730 ────── 86.796I.T.A. - Botoşani
      b)934
      41."Transport călători" - S.A.''Municipiul Botoşani, str. Calea Naţională nr. 262, judeţul Botoşania)52 107 ────── 49.653I.T.A. - Botoşani
      b)2.454
      42."Transport mixt" - S.A.''Oraşul Dorohoi, str. Dumbrava Roşie nr. 2, judeţul Botoşania)84.922 ────── 84.922I.T.A. - Botoşani
      b)-
      43."Transport mixt" - S.A.''Oraşul Săveni, str. Petricani nr. 1, judeţul Botoşania)45.825 ────── 42.700I.T.A. - Botoşani
      b)3.125
      44."Auto transport" - S.A.''Municipiul Braşov, str. Lungă nr. 160, judeţul Braşova)481.633 ─────── 481.633I.T.A. - Braşov
      b)-
      45."Transbus" - S.A.''Municipiul Braşov, str. 13 Decembrie nr. 135, judeţul Braşova)5.951 ───── 5.851I.T.A. - Braşov
      b)-
      46."Comtrans" - S.A.''Oraşul Făgăraş, str. Crinului nr. 5, judeţul Braşova)34.061 ────── 34.061I.T.A. - Braşov
      b)-
      47."Transport auto general- servicii - Stagsa" - S.A.- Efectuarea de transporturi de mărfuri şi persoane în trafic intern şi internaţional şi activităţi auxiliare transporturilor;Municipiul Buzău, str. Pogoanele nr. 2, judeţul Buzăua)146.528 ─────── 137.907I.T.A. - Buzău
      - transport turistic şi alte activităţi turistice;b)8.621
      - închirieri de autovehicule;
      - efectuarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii la parcul din dotare şi activitatea service pentru autovehicule, indiferent de deţinătorii acestora;
      - pregătirea şoferilor profesionişti şi amatori;
      - proiectarea şi executarea de utilaje de garaj şi confecţii auto;
      - efectuarea de produse şi servicii de informatică;
      - expediţii de mărfuri, aprovizionare-desfacere, alte servicii şi activităţi în domeniul auto.
      48."Întreţinere reparaţii auto - Sira" - S.A.''Municipiul Buzău, str. Unirii nr. 234, judeţul Buzăua)14.751 ────── 9.112I.T.A. - Buzău
      b)5.639
      49."Transport auto călători - Stac" - S.A.''Municipiul Buzău, str. Unirii nr. 393, judeţul Buzăua)52.732 ────── 52.732I.T.A. - Buzău
      b)-
      50."Transport mixt - Stamc" - S.A.''Comuna Pătîrlagele, judeţul Buzăua)42.227 ────── 40.584I.T.A. - Buzău
      b)1.643
      51."Transport mixt - Stamc" - S.A.''Oraşul Rîmnicu Sărat, str. Balta Albă nr. 25, judeţul Buzăua)51.732 ────── 47.953I.T.A. - Buzău
      b)3.779
      52."Napoca" - S.A.''Municipiul Cluj- Napoca, str. Cîmpina nr. 51- 53, judeţul Cluja)71.935 ────── 71.935I.T.A. - Cluj
      b)-
      53."Ardealul" - S.A.''Municipiul Cluj- Napoca, str. Pata Rît nr. 17, judeţul Cluja)238.349 ─────── 238.349I.T.A. - Cluj
      b)-
      54."Transcom" - S.A.''Municipiul Cluj- Napoca, str. Cîmpina nr. 51-53, judeţul Cluja)85.420 ────── 85.420I.T.A. - Cluj
      b)-
      55."Soreti service" - S.A.''Municipiul Cluj- Napoca, str. Dorobanţilor nr. 38, judeţul Cluja)53.707 ────── 37.275I.T.A. - Cluj
      b)16.432
      56."Somtrans" - S.A.''Municipiul Dej, str. Bistriţei nr. 44, judeţul Cluja)88.392 ────── 86.952I.T.A. - Cluj
      b)1.440
      57."Vlădeasa transport" - S.A.''Oraşul Huedin, str. Cîmpului nr. 3, judeţul Cluja)62.862 ────── 62.862I.T.A. - Cluj
      b)-
      58."Transarieş" - S.A.''Municipiul Turda, str. Clujului nr. 71, judeţul Cluja)171.314 ─────── 171.314I.T.A. - Cluj
      b)-
      59."Autotrans" - S.A.- Efectuarea de transporturi de mărfuri şi persoane în trafic intern şi internaţional şi activităţi auxiliare transporturilor;Municipiul Călăraşi, str. Prelungirea Dobrogei nr. 1, judeţul Călăraşia)80.873 ────── 80.873I.T.A. - Călăraşi
      - transport turistic şi alte activităţi turistice;b)-
      - închirieri de autovehicule;
      - efectuarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii la parcul din dotare şi activitatea service pentru autovehicule, indiferent de deţinătorii acestora;
      - pregătirea şoferilor profesionişti şi amatori;
      - proiectarea şi executarea de utilaje de garaj şi confecţii auto;
      - efectuarea de produse şi servicii de informatică;
      - expediţii de mărfuri, aprovizionare-desfacere, alte servicii şi activităţi în domeniul auto.
      60."Primăvara" - S.A.''Oraşul Lehliu, str. Industriei nr. 675, judeţul Călăraşia)28.950 ────── 25.757I.T.A. - Călăraşi
      b)3.193
      61."Trans- danubius" - S.A.''Oraşul Olteniţa, şos. Călăraşi nr. 24, judeţul Călăraşia)65.098 ────── 62.184I.T.A. - Călăraşi
      b)2.914
      62."Bîrzava" - S.A.''Oraşul Bocşa, str. Carpaţi nr. 5, judeţul Caraş-Severina)28.226 ────── 28.226I.T.A. - Caraş - Severin
      b)-
      63."Miniş" - S.A.''Oraşul Bozovici, str. Mihai Eminescu nr. 1, judeţul Caraş-Severina)28.224 ────── 28.224I.T.A. - Caraş - Severin
      b)-
      64."Bistra" - S.A.''Oraşul Caransebeş, str. Muntele Mic nr. 131, judeţul Caraş-Severina)45.158 ────── 45.158I.T.A. - Caraş - Severin
      b)-
      65."Cerna" - S.A.''Comuna Mehadia, judeţul Caraş-Severina)25.310 ────── 25.115I.T.A. - Caraş - Severin
      b)195
      66."Danubius" - S.A.''Oraşul Moldova Nouă, str. Moldova Veche nr. 1, judeţul Caraş-Severina)19.969 ────── 19.969I.T.A. - Caraş - Severin
      b)-
      67."Nera" - S.A.''Oraşul Oraviţa, str. Broşteni nr. 10, judeţul Caraş-Severina)18.792 ────── 18.792I.T.A. - Caraş - Severin
      b)-
      68."Montana" - S.A.''Municipiul Reşiţa, str. 6 Martie nr. 8, judeţul Caraş-Severina)1.948 ───── 1.948I.T.A. - Caraş - Severin
      b)-
      69."Reta" - S.A.''Municipiul Reşiţa, str. Bîrzăviţei nr. 2, judeţul Caraş-Severina)26.040 ────── 26.040I.T.A. - Caraş - Severin
      b)-
      70."Mercur" - S.A.- Efectuarea de transporturi de mărfuri şi persoane în trafic intern şi internaţional şi activităţi auxiliare transporturilor;Municipiul Reşiţa, str. Monion nr. 114, judeţul Caraş-Severina)34.163 ────── 34.163I.T.A. - Caraş - Severin
      - transport turistic şi alte activităţi turistice;b)-
      - închirieri de autovehicule;
      - efectuarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii la parcul din dotare şi activitatea service pentru autovehicule, indiferent de deţinătorii acestora;
      - pregătirea şoferilor profesionişti şi amatori;
      - proiectarea şi executarea de utilaje de garaj şi confecţii auto;
      - efectuarea de produse şi servicii de informatică;
      - expediţii de mărfuri, aprovizionare-desfacere, alte servicii şi activităţi în domeniul auto.
      71."Intertir" - S.A.''Municipiul Constanţa, str. Aurel Vlaicu nr. 186, judeţul Constanţaa)113.431 ─────── 111.864I.T.A. - Constanţa
      b)1.567
      72."Phoenix" - S.A.''Municipiul Constanţa, str. Verde nr. 29, judeţul Constanţaa)55.695 ────── 55.695I.T.A. - Constanţa
      b)-
      73."Comtrans" - S.A.''Municipiul Constanţa, str. Aurel Vlaicu nr. 186, judeţul Constanţaa)74.185 ────── 71.508I.T.A. - Constanţa
      b)2.677
      74."Tomis-car" - S.A.''Municipiul Constanţa, str. Aurel Vlaicu nr. 186, judeţul Constanţaa)49.335 ────── 41.385I.T.A. - Constanţa
      b)7.950
      75."Transport auto" - S.A.''Municipiul Constanţa, str. Teodor Burada nr. 1, judeţul Constanţaa)70.300 ────── 32.650I.T.A. - Constanţa
      b)37.650
      76."Transport auto" - S.A.''Oraşul Hîrşova, str. Constanţei nr. 4, judeţul Constanţaa)29.365 ────── 28.981I.T.A. - Constanţa
      b)384
      77."Transport auto" - S.A.''Oraşul Medgidia, str. Independenţei nr. 73 bis, judeţul Constanţaa)65.287 ────── 63.833I.T.A. - Constanţa
      b)1.454
      78."Ateco" - S.A.''Oraşul Sfîntu Gheorghe, str. Lunca Oltului nr. 13, judeţul Covasnaa)120.449 ─────── 116.816I.T.A. - Covasna
      b)3.633
      79."Transec" - S.A.''Oraşul Tîrgu Secuiesc, str. Ady Endre nr. 46, judeţul Covasnaa)54.275 ────── 50.898I.T.A. - Covasna
      b)3.377
      80."Optimtrans" - S.A.- Efectuarea de transporturi de mărfuri şi persoane în trafic intern şi internaţional şi activităţi auxiliare transporturilor;Oraşul Găeşti, str. Ştefan Mihăilescu nr. 10, judeţul Dîmboviţaa)44.173 ────── 44.173I.T.A. - Dîmboviţa
      - transport turistic şi alte activităţi turistice;b)-
      - închirieri de autovehicule;
      - efectuarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii la parcul din dotare şi activitatea service pentru autovehicule, indiferent de deţinătorii acestora;
      - pregătirea şoferilor profesionişti şi amatori;
      - proiectarea şi executarea de utilaje de garaj şi confecţii auto;
      - efectuarea de produse şi servicii de informatică;
      - expediţii de mărfuri, aprovizionare-desfacere, alte servicii şi activităţi în domeniul auto.
      81."Atlas" - S.A.''Oraşul Moreni, str. 22 Decembrie 1989 nr. 47, judeţul Dîmboviţaa)37.323 ────── 28.841I.T.A. - Dîmboviţa
      b)8.482
      82."Nord-trans" - S.A.''Oraşul Pucioasa, str. Independenţei nr. 46, judeţul Dîmboviţaa)37.599 ────── 37.599I.T.A. - Dîmboviţa
      b)-
      83."General- trans" - S.A.''Municipiul Tîrgovişte, str. 1 Decembrie 1918 nr. 2, judeţul Dîmboviţaa)61.829 ────── 61.829I.T.A. - Dîmboviţa
      b)-
      84."S.T.A.D." - S.A.''Municipiul Tîrgovişte, str. Nicolae Bălcescu nr. 612, judeţul Dîmboviţaa)99.122 ────── 99.122I.T.A. - Dîmboviţa
      b)-
      85."Mondotrans" - S.A.''Municipiul Tîrgovişte, str. Bucegi nr. 1, judeţul Dîmboviţaa)42.309 ────── 42.309I.T.A. - Dîmboviţa
      b)-
      86."Decebal" - S.A.''Oraşul Băileşti, str. Sondei nr. 2, judeţul Dolja)39.693 ────── 36.980I.T.A. - Dolj
      b)2.713
      87."Dunăreana" - S.A.''Oraşul Calafat, str. Horia, Cloşca, Crişan nr. 4, judeţul Dolja)47.157 ────── 42.430I.T.A. - Dolj
      b)4.727
      88."Intertrans" - S.A.''Municipiul Craiova, str. Nicolae Titulescu nr. 168, judeţul Dolja)120.929 ─────── 112.371I.T.A. - Dolj
      b)8.558
      89."Transcom" - S.A.''Municipiul Craiova, str. Caracal nr. 167, judeţul Dolja)101.363 ─────── 97.345I.T.A. - Dolj
      b)4.018
      90."S.T.I.R.A." - S.A.- Efectuarea de transporturi de mărfuri şi persoane în trafic intern şi internaţional şi activităţi auxiliare transporturilor;Municipiul Craiova, str. C. Nicolcescu nr. 5, judeţul Dolja)85.788 ────── 79.627I.T.A. - Dolj
      - transport turistic şi alte activităţi turistice;b)6.161
      - închirieri de autovehicule;
      - efectuarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii la parcul din dotare şi activitatea service pentru autovehicule, indiferent de deţinătorii acestora;
      - pregătirea şoferilor profesionişti şi amatori;
      - proiectarea şi executarea de utilaje de garaj şi confecţii auto;
      - efectuarea de produse şi servicii de informatică;
      - expediţii de mărfuri, aprovizionare-desfacere, alte servicii şi activităţi în domeniul auto.
      91."Pelendava" - S.A.''Municipiul Craiova, str. Popoveni nr. 5, judeţul Dolja)78.770 ────── 72.870I.T.A. - Dolj
      b)5.900
      92."Motru transport" - S.A.''Oraşul Motru, Calea Severinului nr. 2, judeţul Gorja)78.510 ────── 78.510I.T.A. - Gorj
      b)-
      93."Rovtransport" - S.A.   Oraşul Rovinari, str. Vîrf nr. 1, judeţul Gorja)45.949 ────── 45.785I.T.A. - Gorj
      b)164
      94."Gilort transport" - S.A.''Oraşul Tîrgu Cărbăneşti, str. Cîmpu Mare nr. 25, judeţul Gorja)87.476 ────── 84.381I.T.A. - Gorj
      b)3.095
      95."Expres transport" - S.A.''Municipiul Tîrgu Jiu, str. Mărgăritarului nr. 1, judeţul Gorja)93.306 ────── 92.054I.T.A. - Gorj
      b)1.252
      96."Gorj transport" - S.A.''Municipiul Tîrgu Jiu, str. Izlaz nr. 3, judeţul Gorja)104.166 ─────── 83.069I.T.A. - Gorj
      b)21.097
      97."Parîng transport" - S.A.   Municipiul Tîrgu Jiu, Calea bucureşti nr. 9 bis, judeţul Gorja)50.576 ────── 48.421I.T.A. - Gorj
      b)2.155
      98."Intertrans" - S.A.''Municipiul Galaţi, str. Ştefan cel Mare nr. 3, judeţul Galaţia)67.058 ────── 67.058I.T.A. - Galaţi
      b)-
      99."Transcom" - S.A.''Municipiul Galaţi, Calea Prutului nr. 210, judeţul Galaţia)64.056 ────── 64.056I.T.A. - Galaţi
      b)-
      100."Transgal" - S.A.''Municipiul Galaţi, str. Domnească nr. 118, judeţul Galaţia)213.991 ─────── 199.306I.T.A. - Galaţi
      b)14.685
      101."Transtec" - S.A.- Efectuarea de transporturi de mărfuri şi persoane în trafic intern şi internaţional şi activităţi auxiliare transporturilor;Municipiul Tecuci, str. 23 August nr. 138, judeţul Galaţia)57.199 ────── 57.199I.T.A. - Galaţi
      - transport turistic şi alte activităţi turistice;b)-
      - închirieri de autovehicule;
      - efectuarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii la parcul din dotare şi activitatea service pentru autovehicule, indiferent de deţinătorii acestora;
      - pregătirea şoferilor profesionişti şi amatori;
      - proiectarea şi executarea de utilaje de garaj şi confecţii auto;
      - efectuarea de produse şi servicii de informatică;
      - expediţii de mărfuri, aprovizionare-desfacere, alte servicii şi activităţi în domeniul auto.
      102."Rutier scarb" - S.A.''Oraşul Bolintinul Vale, str. Palanca nr. 1, judeţul Giurgiua)43.235 ────── 41.650I.T.A. - Giurgiu
      b)1.585
      103."Gitur Giurgiu" - S.A.''Municipiul Giurgiu, b-dul C.F.R. nr. 15, judeţul Giurgiua)21.070 ────── 21.070I.T.A. - Giurgiu
      b)-
      104."Gitrans" - S.A.''Municipiul Giurgiu, str. Gloriei nr. 3, judeţul Giurgiua)50.674 ────── 50.674I.T.A. - Giurgiu
      b)-
      105."Comintrans" - S.A.''Comuna Hotarele, judeţul Giurgiua)28.012 ────── 27.286I.T.A. - Giurgiu
      b)726
      106."Ara" - S.A.''Oraşul Brad, str. Vînătorilor nr. 57, judeţul Hunedoaraa)9.566 ───── 8.332I.T.A. - Hunedoara
      b)1.234
      107."Zarandtrans" - S.A.''Oraşul Brad, str. Gosa nr. 44, judeţul Hunedoaraa)32.640 ────── 31.742I.T.A. - Hunedoara
      b)898
      108."Crisbus" - S.A.''Oraşul Brad, str. Gosa nr. 44, judeţul Hunedoaraa)20.432 ────── 20.211I.T.A. - Hunedoara
      b)221
      109."Romcamion" - S.A.''Municipiul Deva, str. Depozitelor nr. 18, judeţul Hunedoaraa)80.243 ────── 79.024I.T.A. - Hunedoara
      b)1.219
      110."Profesional auto" - S.A.''Municipiul Deva, str. 22 Decembrie 1989 nr. 1, judeţul Hunedoaraa)1.934 ───── 1.250I.T.A. - Hunedoara
      b)684
      111."Coratrans" - S.A.''Municipiul Deva, str. Horea nr. 12-14, judeţul Hunedoaraa)34.477 ────── 15.648I.T.A. - Hunedoara
      b)18.829
      112."Haţegtrans" - S.A.- Efectuarea de transporturi de mărfuri şi persoane în trafic intern şi internaţional şi activităţi auxiliare transporturilor;Oraşul Haţeg, str. Horea nr. 17 A, judeţul Hunedoaraa)46.861 ────── 44.589I.T.A. - Hunedoara
      - transport turistic şi alte activităţi turistice;b)2.272
      - închirieri de autovehicule;
      - efectuarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii la parcul din dotare şi activitatea service pentru autovehicule, indiferent de deţinătorii acestora;
      - pregătirea şoferilor profesionişti şi amatori;
      - proiectarea şi executarea de utilaje de garaj şi confecţii auto;
      - efectuarea de produse şi servicii de informatică;
      - expediţii de mărfuri, aprovizionare-desfacere, alte servicii şi activităţi în domeniul auto.
      113."Corvintrans" - S.A.''Municipiul Hunedoara, str. Stufit nr. 2, judeţul Hunedoaraa)68.283 ────── 65.695I.T.A. - Hunedoara
      b)2.588
      114."Ilvotrans" - S.A.''Oraşul Ilia, Şoseaua Naţională nr. 201, judeţul Hunedoaraa)7.790 ───── 7.580I.T.A. - Hunedoara
      b)210
      115."Orăştietrans" - S.A.''Oraşul Orăştie, str. Unirii nr. 17, judeţul Hunedoaraa)18.347 ────── 17.269I.T.A. - Hunedoara
      b)1.078I.T.A. - Hunedoara
      116."General trans" - S.A.''Municipiul Petroşani, str. Livezeni nr. 12, judeţul Hunedoaraa)60.468 ────── 59.224
      b)1.244
      117."Cărăbuş" - S.A.''Oraşul Gheorgheni, str. Cossuth Lajos nr. 195, judeţul Harghitaa)39.848 ────── 37.998I.T.A. - Harghita
      b)1.850
      118."Auto- transport" - S.A.''Oraşul Miercurea-Ciuc, str. Vînătorilor nr. 7, judeţul Harghitaa)129.662 ─────── 129.662I.T.A. - Harghita
      b)-
      119."I.T.A.S." - S.A.''Oraşul Miercurea-Ciuc, str. Vînătorilor nr. 7, judeţul Harghitaa)23.585 ────── 21.457I.T.A. - Harghita
      b)2.128
      120."Auto- transport" - S.A.''Municipiul Odorheiu Secuiesc, str. Republicii nr. 108, judeţul Harghitaa)83.115 ────── 80.615I.T.A. - Harghita
      b)2.500
      121."Auto- transport" - S.A.''Oraşul Topliţa, str. Avram Iancu nr. 4, judeţul Harghitaa)40.187 ────── 38.237I.T.A. - Harghita
      b)1.950
      122."Transil" - S.A.- Efectuarea de transporturi de mărfuri şi persoane în trafic intern şi internaţional şi activităţi auxiliare transporturilor;Oraşul Slobozia, str. Viilor nr. 90, judeţul Ialomiţaa)203.048 ─────── 186.783I.T.A. - Ialomiţa
      - transport turistic şi alte activităţi turistice;b)16.265
      - Închirieri de autovehicule;
      - efectuarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii la parcul din dotare şi activitatea service pentru autovehicule, indiferent de deţinătorii acestora;
      - pregătirea şoferilor profesionişti şi amatori;
      - proiectarea şi executarea de utilaje de garaj şi confecţii auto;
      - efectuarea de produse şi servicii de informatică;
      - expediţii de mărfuri, aprovizionare-desfacere, alte servicii şi activităţi în domeniul auto.
      123."I.T.A." - S.A.''Municipiul Iaşi, str. Cuza Vodă nr. 56, judeţul Iaşia)135.699 ─────── 129.097I.T.A. - Iaşi
      b)6.602
      124."Car transport service comp" - S.A.''Municipiul Iaşi, şos. Iaşi - Holboca nr. 2, judeţul Iaşia)79.800 ────── 79.800I.T.A. - Iaşi
      b)-
      125."Transmixt" - S.A.''Municipiul Iaşi, str. Păcurari nr. 92, judeţul Iaşia)46.919 ────── 46.919I.T.A. - Iaşi
      b)-
      126."Transcom" - S.A.''Municipiul Iaşi, str. Aurel Vlaicu nr. 54- 56, judeţul Iaşia)35.298 ────── 33.644I.T.A. - Iaşi
      b)1.654
      127."Moldova" - S.A.''Oraşul Paşcani, str. Moldovei nr. 95, judeţul Iaşia)63.745 ────── 63.745I.T.A. - Iaşi
      b)-
      128."Transport auto" - S.A.''Oraşul Orşova, str. Valea Cernei nr. 1, judeţul Mehedinţia)60.595 ────── 60.086I.T.A. - Mehedinţi
      b)509
      129."Transport auto" - S.A.''Oraşul Strehaia, str. Alexandru Ioan Cuza nr. 54, judeţul Mehedinţia)57.500 ────── 48.665I.T.A. - Mehedinţi
      b)8.835
      130."Transport auto marfă" - S.A.''Municipiul Drobeta-Turnu Severin, str. Padeş nr. 4, judeţul Mehedinţia)115.778 ─────── 113.871I.T.A. - Mehedinţi
      b)1.907
      131."Transport auto călători" - S.A.''Municipiul Drobeta-Turnu Severin, strada Traian nr. 277, judeţul Mehedinţia)47.474 ────── 34.180I.T.A. - Mehedinţi
      b)13.294
      132."Transport auto" - S.A.''Oraşul Vînju Mare, str. Gladiolelor nr. 2, judeţul Mehedinţia)15.295 ────── 15.295I.T.A. - Mehedinţi
      b)-
      133."Iris" - S.A.- Efectuarea de transporturi de mărfuri şi persoane în trafic intern şi internaţional şi activităţi auxiliare transporturilor;Municipiul Baia Mare, str. Crişan nr. 10, judeţul Maramureşa)59.476 ────── 34.865I.T.A. - Maramureş
      - transport turistic şi alte activităţi turistice;b)24.611
      - închirieri de autovehicule;
      - efectuarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii la parcul din dotare şi activitatea service pentru autovehicule, indiferent de deţinătorii acestora;
      - pregătirea şoferilor profesionişti şi amatori;
      - proiectarea şi executarea de utilaje de garaj şi confecţii auto;
      - efectuarea de produse şi servicii de informatică;
      - expediţii de mărfuri, aprovizionare-desfacere, alte servicii şi activităţi în domeniul auto.
      134."Azur" - S.A.''Municipiul Baia Mare, str. Mărgeanului nr. 1 A, judeţul Maramureşa)37.861 ────── 37.861I.T.A. - Maramureş
      b)-
      135."Maratrans" - S.A.''Municipiul Baia Mare, str. Mărgeanului nr. 1, judeţul Maramureşa)168.907 ─────── 168.907I.T.A. - Maramureş
      b)-
      136."Transport auto" - S.A.''Oraşul Baia Sprie, str. Forestierului nr. 119, judeţul Maramureşa)84.385 ────── 84.385I.T.A. - Maramureş
      b)-
      137."Cisla" - S.A.''Oraşul Borşa, str. Libertăţii nr. 32 A, judeţul Maramureşa)23.746 ────── 23.746I.T.A. - Maramureş
      b)-
      138."Com- transport" - S.A.''Oraşul Borşa, str. Libertăţii nr. 32 A, judeţul Maramureşa)19.886 ────── 19.886I.T.A. - Maramureş
      b)-
      139."S.I.R.A." - S.A.''Oraşul Borşa, str. Libertăţii nr. 32 A, judeţul Maramureşa)23.172 ────── 23.172I.T.A. - Maramureş
      b)-
      140."Marmaţia" - S.A.''Municipiul Sighetul Marmaţiei, str. 23 August nr. 40, judeţul Maramureşa)67.871 ────── 67.871I.T.A. - Maramureş
      b)-
      141."Lăpuşul" - S.A.''Oraşul Tîrgu Lăpoş, str. Liviu Rebreanu nr. 98, judeţul Maramureşa)48.674 ────── 48.674I.T.A. - Maramureş
      b)-
      142."Independenţa" - S.A.''Oraşul Vişeul de Sus, str. Bogdan Vodă nr. 100, judeţul Maramureşa)49.321 ────── 47.167I.T.A. - Maramureş
      b)2.154
      143."Transport auto mixt" - S.A.- Efectuarea de transporturi de mărfuri şi persoane în trafic intern şi internaţional şi activităţi auxiliare transporturilor;Oraşul Luduş, str. 1 Mai nr. 32, judeţul Mureşa)35.096 ────── 33.875I.T.A. - Mureş
      - transport turistic şi alte activităţi turistice;b)1.221
      - închirieri de autovehicule;
      - efectuarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii la parcul din dotare şi activitatea service pentru autovehicule, indiferent de deţinătorii acestora;
      - pregătirea şoferilor profesionişti şi amatori;
      - proiectarea şi executarea de utilaje de garaj şi confecţii auto;
      - efectuarea de produse şi servicii de informatică;
      - expediţii de mărfuri, aprovizionare-desfacere, alte servicii şi activităţi în domeniul auto.
      144."Transport auto mixt" - S.A.''Oraşul Reghin, str. Livezilor nr. 2, judeţul Mureşa)51.121 ────── 49.373I.T.A. - Mureş
      b)1.748
      145."Cambus" - S.A.''Municipiul Sighişoara, str. Mihai Viteazu nr. 101, judeţul Mureşa)56.521 ────── 54.420I.T.A. - Mureş
      b)2.101
      146."Transport auto marfă" - S.A.''Municipiul Tîrgu Mureş, str. Budiului nr. 101, judeţul Mureşa)62.449 ────── 60.622I.T.A. - Mureş
      b)1.827
      147."T.I.R." - S.A.''Municipiul Tîrgu Mureş, str. Libertăţii nr. 110, judeţul Mureşa)61.400 ────── 54.685I.T.A. - Mureş
      b)6.715
      148."Intercom" - S.A.''Municipiul Tîrgu Mureş, str. Libertăţii nr. 120, judeţul Mureşa)87.152 ────── 83.218I.T.A. - Mureş
      b)3.934
      149."Transport auto mixt" - S.A.''Municipiul Tîrgu Mureş, str. Budiului nr. 101 A, judeţul Mureşa)54.296 ────── 50.420I.T.A. - Mureş
      b)3.877
      150."Transport auto mixt" - S.A.''Oraşul Tîrnăveni, str. Rampei nr. 4, judeţul Mureşa)62.950 ────── 59.782I.T.A. - Mureş
      b)3.168
      151."Neamtrans- porter" - S.A.''Municipiul Piatra-Neamţ, str. Ştefan cel Mare nr. 6, judeţul Neamţa)232.312 ─────── 213.894I.T.A. - Neamţ
      b)18.418
      152."Romtran" - S.A.''Municipiul Roman, str. 30 Decembrie nr. 5, judeţul Neamţa)63.824 ────── 53.966I.T.A. - Neamţ
      b)4.858
      153."Olteţul" - S.A.''Oraşul Balş, str. Centrului de Recuperare a Resurselor nr. 4, judeţul Olta)64.986 ────── 64.986I.T.A. - Olt
      b)-
      154."Romanaţi" - S.A.- Efectuarea de transporturi da mărfuri şi persoane în trafic intern şi internaţional şi activităţi auxiliare transporturilor;Oraşul Caracal, str. V. Ureche nr. 1, judeţul Olta)104.373 ─────── 100.656I.T.A. - Olt
      - transport turistic şi alte activităţi turistice;b)3.717
      - închirieri de autovehicule;
      - efectuarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii la parcul din dotare şi activitatea service pentru autovehicule, indiferent de deţinătorii acestora;
      - pregătirea şoferilor profesionişti şi amatori;
      - proiectarea şi executarea de utilaje de garaj şi confecţii auto;
      - efectuarea de produse şi servicii de informatică;
      - expediţii de mărfuri, aprovizionare-desfacere, alte servicii şi activităţi în domeniul auto.
      155."Sucidava" - S.A.''Oraşul Corabia, str. Bibescu Vodă nr. 100, judeţul Olta)76.996 ────── 74.337I.T.A. - Olt
      b)2.659
      156."Alutus" - S.A.''Oraşul Slatina, str. Tudor Vladimirescu nr. 92 A, judeţul Olta)217.415 ─────── 187.324I.T.A. - Olt
      b)30.091
      157."Valea Prahovei" - S.A.''Oraşul Cîmpina, str. Sălăjan nr. 11, judeţul Prahovaa)115.663 ─────── 115.663I.T.A. - Prahova
      b)-
      158."Transmixt" - S.A.''Comuna Filipeştii de Pădure, judeţul Prahovaa)49.411 ────── 47.745I.T.A. - Prahova
      b)1.666
      159."Transport călători" - S.A.''Municipiul Ploieşti, şos. Ploieşti nr. 57, judeţul Prahovaa)130.368 ─────── 125.832I.T.A. - Prahova
      b)4.536
      160."Întretinere, reparaţii autoscira" - S.A.''Municipiul Ploieşti, str. Tîrgoviştei nr. 6, judeţul Prahovaa)6.080 ───── 4.117I.T.A. - Prahova
      b)1.963
      161."Transport auto Ploieşti 1" - S.A.''Municipiul Ploieşti, str. Tîrgoviştei nr. 8, judeţul Prahovaa)122.989 ─────── 119.377I.T.A. - Prahova
      b)3.612
      162."Transport marfă Teleajen" - S.A.''Municipiul Ploieşti, str. Pompelor nr. 6, judeţul Prahovaa)83.009 ────── 82.775I.T.A. - Prahova
      b)354
      163."Transporturi auto" - S.A.''Oraşul Vălenii de Munte, str. Drajnei nr. 2, judeţul Prahovaa)53.011 ────── 53.011I.T.A. - Prahova
      b)-
      164."Şcoala profesională auto" - S.A.''Municipiul Ploieşti, str. Văleni nr. 144, judeţul Prahovaa)3.560 ───── 3.560I.T.A. - Prahova
      b)-
      165."Transauto Tîrnava Mare" - S.A.- Efectuarea de transporturi de mărfuri şi persoane în trafic intern şi internaţional şi activităţi auxiliare transporturilor;Municipiul Mediaş, şoseaua Sibiului nr. 63, judeţul Sibiua)119.918 ─────── 115.249I.T.A. - Sibiu
      - transport turistic şi alte activităţi turistice;b)4.669
      - închirieri de autovehicule
      - efectuarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii la parcul din dotare şi activitatea service pentru autovehicule, indiferent de deţinătorii acestora;
      - pregătirea şoferilor profesionişti şi amatori;
      - proiectarea şi executarea de utilaje de garaj şi confecţii auto;
      - efectuarea de produse şi servicii de informatică;
      - expediţii de mărfuri, aprovizionare-desfacere, alte servicii şi activităţi în domeniul auto.
      166."Transmixt" - S.A.''Municipiul Sibiu, str. Sevastopol nr. 12, judeţul Sibiua)96.847 ────── 93.501I.T.A. - Sibiu
      b)3.346
      167."Transcom" - S.A.''Municipiul Sibiu, str. Frigoriferului nr. 1, judeţul Sibiua)65.142 ────── 53.406I.T.A. - Sibiu
      b)11.736
      168."Transcibin" - S.A.''Municipiul Sibiu, str. Sevastopol nr.a)95.382 ────── 89.242I.T.A. - Sibiu
      b)6.120
      169."Măgura auto- transport" - S.A.''12, judeţul Sibiu Oraşul Şimleu Silvaniei, str. T. Vladimirescu nr. 41, judeţul Sălaja)26.864 ────── 25.528I.T.A. - Sălaj
      b)1.336
      170."Autotransport Sălaj" - S.A.''Oraşul Zalău, str. Fabricii nr. 30, judeţul Sălaja)105.000 ─────── 95.248I.T.A. - Sălaj
      b)9.752
      171."Auto-nord" - S.A.''Oraşul Carei, b-dul Independenţei nr. 41, judeţul Satu Marea)65.996 ────── 65.996I.T.A. - Satu Mare
      b)-
      172."Volanul" - S.A.''Oraşul Negreşti-Oaş, str. Victoriei nr. 2, judeţul Satu Marea)16.463 ────── 16.463I.T.A. - Satu Mare
      b)-
      173."Orizont" - S.A.''Municipiul Satu Mare, str. Botizului nr. 43, judeţul Satu Marea)64.504 ────── 64.504I.T.A. - Satu Mare
      b)-
      174."Magnolia - transport impex" - S.A.''Municipiul Satu Mare, str. Magnoliei nr. 29, judeţul Satu Marea)115.603 ─────── 110.590I.T.A. - Satu Mare
      b)5.013
      175."Transport auto" - S.A.''Oraşul Cîmpulung Moldovenesc, str. Dobrogeanu Gherea nr. 19, judeţul Suceavaa)40.803 ────── 40.803I.T.A. - Satu Mare
      b)-
      176."Transport auto" - S.A.- Efectuarea de transporturi de mărfuri şi persoane în trafic intern şi internaţional şi activităţi auxiliare transporturilor;Oraşul Fălticeni, str. Plutonier Ghiniţă nr. 5, judeţul Suceavaa)45.352 ────── 45.352I.T.A. - Suceava
      - transport turistic şi alte activităţi turistice;b)-  
      - închirieri de autovehicule;
      - efectuarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii la parcul din dotare şi activitatea service pentru autovehicule, indiferent de deţinătorii acestora;
      - pregătirea şoferilor profesionişti şi amatori;
      - proiectarea şi executarea de utilaje de garaj şi confecţii auto;
      - efectuarea de produse şi servicii de informatică;
      - expediţii de mărfuri, aprovizionare-desfacere, alte servicii şi activităţi în domeniul auto.
      177."Transport auto" - S.A.''Oraşul Gura Humorului, str. Parcului nr. 1, judeţul Suceavaa)49.429 ────── 49.429I.T.A. - Suceava
      b)-
      178."Transport auto" - S.A.''Oraşul Rădăuţi, str. Ştefan cel Mare nr. 125 A, judeţul Suceavaa)42.385 ────── 42.385I.T.A. - Suceava
      b)-
      179."Intercom" - S.A.''Municipiul Suceava, str. Traian Vuia nr. 3, judeţul Suceavaa)117.743 ─────── 117.743I.T.A. - Suceava
      b)-
      180."Transport şi reparaţii Bucovina" - S.A.''Municipiul Suceava, str. Traian Vuia nr. 7, judeţul Suceavaa)35.989 ────── 32.104I.T.A. - Suceava
      b)3.885
      181."Transporturi auto" - S.A.''Municipiul Suceava, str. Traian Vuia nr. 7, judeţul Suceavaa)58.615 ────── 58.615I.T.A. - Suceava
      b)-
      182."Transport auto" - S.A.''Oraşul Vatra Dornei, str. Transilvanieia)47.372 ────── 47.372I.T.A. - Suceava
      nr. 135, judeţul Suceavab)-
      183."Expres- transport" - S.A.''Oraşul Măcin, str. Heliade Rădulescu nr. 54, judeţul Tulceaa)57.402 ────── 54.331I.T.A. - Tulcea
      b)3.071
      184."Transport auto 1" - S.A.''Municipiul Tulcea, str. Isaccei nr. 171, judeţul Tulceaa)43.425 ────── 41.382I.T.A. - Tulcea
      b)2.043
      185."Transport auto 2" - S.A.''Municipiul Tulcea, str. Prelungirea Taberei nr. 5-7, judeţul Tulceaa)87.417 ────── 83.853I.T.A. - Tulcea
      b)3.564
      186."Transconsul" - S.A.''Municipiul Tulcea, str. Isaccei nr. 171, judeţul Tulceaa)3.125 ───── 1.782I.T.A. - Tulcea
      b)1.343
      187."Transport mixt Făgeţeana" - S.A.- Efectuarea de transporturi de mărfuri şi persoane în trafic intern şi internaţional şi activităţi auxiliare transporturilor;Oraşul Fagot, str. Gh. Doja nr. 82 judeţul Timişa)33.803 ────── 33.501I.T.A. - Timiş
      - transport turistic şi alte activităţi turistice;b)302
      - închirieri de autovehicule;
      - efectuarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii la parcul din dotare şi activitatea service pentru autovehicule, indiferent de deţinătorii acestora;
      - pregătirea şoferilor profesionişti şi amatori;
      - proiectarea şi executarea de utilaje de garaj şi confecţii auto;
      - efectuarea de produse şi servicii de informatică;
      - expediţii de mărfuri, aprovizionare-desfacere, alte servicii şi activităţi în domeniul auto.
      188."Autolugojana" - S.A.''Municipiul Lugoj, şoseaua Drumul Făgetului km. 2, judeţul Timişa)49.128 ────── 49.128I.T.A. - Timiş
      b)-
      189."Transport mixt vest" - S.A.   Oraşul Sînnicolau Mare, str. Avram Iancu nr. 46, judeţul Timişa)32.938 ────── 32.938I.T.A. - Timiş
      b)-
      190."Transcom" - S.A.''Municipiul Timişoara, str. Armoniei nr. 25, judeţul Timişa)58.968 ────── 57.966I.T.A. - Timiş
      b)1.002
      191."Agencom" - S.A.''Municipiul Timişoara, str. Mauriciu Encsel nr. 2, judeţul Timişa)43.162 ────── 12.946I.T.A. - Timiş
      b)30.216
      192."Transtimex" - S.A.''Municipiul Timişoara, str. Armoniei nr. 25, judeţul Timişa)64.710 ────── 64.710I.T.A. - Timiş
      b)-
      193."Transport auto marfă" - S.A.''Municipiul Timişoara, str. Chimiştilor nr. 2, judeţul Timişa)103.105 ─────── 103.105I.T.A. - Timiş
      b)-
      194."Autotim" - S.A.''Municipiul Timişoara, str. Valiug nr. 5, judeţul Timişa)62.806 ────── 52.343I.T.A. - Timiş
      b)10.453
      195."Transpas" - S.A.''Oraşul Alexandria, şoseaua Turnu Măgurele nr. 3, judeţul Teleormana)47.547 ────── 41.369I.T.A. - Teleorman
      b)6.178
      196."Transalex" - S.A.''Oraşul Alexandria, calea Dunării nr. 201, judeţul Teleormana)109.521 ─────── 109.521I.T.A. - Teleorman
      b)-
      197."Ropertrans" - S.A.- Efectuarea de transporturi de mărfuri şi persoane în trafic intern şi internaţional şi activităţi auxiliare transporturilor;Oraşul Roşiori de Vede, str. Oltului nr. 42 bis, judeţul Teleormana)24.237 ────── 24.237I.T.A. - Teleorman
      - transport turistic şi alte activităţi turistice;b)-
      - închirieri de autovehicule;
      - efectuarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii la parcul din dotare şi activitatea service pentru autovehicule, indiferent de deţinătorii acestora;
      - pregătirea şoferilor profesionişti şi amatori;
      - proiectarea şi executarea de utilaje de garaj şi confecţii auto;
      - efectuarea de produse şi servicii de informatică;
      - expediţii de mărfuri, aprovizionare-desfacere, alte servicii şi activităţi în domeniul auto.
      198."Şcoala profesională auto" - S.A.''Oraşul Roşiori de Vede, str. Oltului nr. 40 A, judeţul Teleormana)3.975 ───── 3.279I.T.A. - Teleorman
      b)696
      199."Transromar" - S.A.''Oraşul Roşiori de Vede, str, Oltului nr. 42, judeţul Teleormana)61.818 ────── 61.818I.T.A. - Teleorman
      b)-
      200."Transalutus" - S.A.''Municipiul Turnu Măgurele, str. Stadionului nr. 10, judeţul Teleormana)56.103 ────── 56.103I.T.A. - Teleorman
       
      b)-
      201."Transmixt" - S.A.''Oraşul Videle, str. Petrolului nr. 12, judeţul Teleormana)28.711 ────── 28.711I.T.A. - Teleorman
      b)-
      202."AutoMarC" - S.A.''Oraşul Zimnicea, str. Turnu Măgurele nr. 2, judeţul Teleormana)41.961 ────── 41.961I.T.A. - Teleorman
      b)-
      203."Autotrans" - S.A.''Municipiul Bîrlad, str. Teciciului nr. 10, judeţul Vasluia)138.293 ─────── 131.619I.T.A. - Vaslui
      b)6.674
      204."Rapidul" - S.A.''Oraşul Huşi, str. Carpaţi nr. 103, judeţul Vasluia)36.492 ────── 36.320I.T.A. - Vaslui
      b)172
      205."Rotrans" - S.A.''Oraşul Vaslui, str. Călugăreni nr. 103, judeţul Vasluia)61.920 ────── 61.844I.T.A. - Vaslui
      b)76
      206."Comtrans" - S.A.''Oraşul Rîmnicu Vîlcea, str. Dacia nr. 10, judeţul Vîlceaa)100.508 ─────── 99.398I.T.A. - Vîlcea
      b)1.110
      207."Transvil" - S.A.- Efectuarea de transporturi de mărfuri şi persoane în trafic intern şi internaţional şi activităţi auxiliare transporturilor;Oraşul Rîmnicu Vîlcea, str. Dacia nr. 10, judeţul Vîlceaa)391.535 ─────── 361.463I.T.A. - Vîlcea
      - transport turistic şi alte activităţi turistice;b)30.072  
      - închirieri de autovehicule;
      - efectuarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii la parcul din dotare şi activitatea service pentru autovehicule, indiferent de deţinătorii acestora;
      - pregătirea şoferilor profesionişti şi amatori;
      - proiectarea şi executarea de utilaje de garaj şi confecţii auto;
      - efectuarea de produse şi servicii de informatică;
      - expediţii de mărfuri, aprovizionare-desfacere, alte servicii şi activităţi în domeniul auto.
      208."Autotrans" - S.A.   Oraşul Adjud, str. Tineretului nr. 35, judeţul Vranceaa)40.939 ────── 39.799I.T.A. - Vrancea
      b)1.140
      209."Milcovtrans" - S.A.''Municipiul Focşani, str. Vîlcele nr. 63 bis, judeţul Vranceaa)98.212 ────── 93.702I.T.A. - Vrancea
      b)4.510
      210."Transport auto Vrancea" - S.A.''Municipiul Focşani, str. Bicaz nr. 26, judeţul Vranceaa)98.257 ────── 91.446I.T.A. - Vrancea
      b)6.811
      211."Transport auto Dumbrava" - S.A.   Oraşul Panciu, str. Diocheti nr. 1, judeţul Vranceaa)50.835 ────── 48.595I.T.A. - Vrancea
      b)2.240
      212."Intertrans" - S.A.''Municipiul Bucureşti, str. Lipscani nr. 104a)286.756 ─────── 258.292I.T.A. - Bucureşti
      b)28.464
      213."Titan transport" - S.A.''Municipiul Bucureşti, şos. Gării Căţelu nr. 174a)180.343 ─────── 171.433I.T.A. - Bucureşti
      b)8.910
      214."General transport" - S.A.   Municipiul Bucureşti, b-dul Preciziei nr. 24a)350.815 ─────── 350.815I.T.A. - Bucureşti
      b)-
      215."Trans- continental" - S.A.''Municipiul Bucureşti, calea Victoriei nr. 2a)2.842 ───── 2.842I.T.A. - Bucureşti
      b)-
      216."Autotrans călători Filaret" -- Efectuarea de transporturi de mărfuri şi persoane în trafic intern şi internaţional şi activităţi auxiliare transporturilor;Municipiul Bucureşti, str. Cuţitul de Argint nr. 2 bisa)121.534 ─────── 121.534I.T.A. - Bucureşti
      - transport turistic şi alte activităţi turistice;b)-
      - închirieri de autovehicule;
      - efectuarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii la parcul din dotare şi activitatea service pentru autovehicule, indiferent de deţinătorii acestora;
      - pregătirea şoferilor profesionişti şi amatori;
      - proiectarea şi executarea de utilaje de garaj şi confecţii auto;
      - efectuarea de produse şi servicii de informatică;
      - expediţii de mărfuri, aprovizionare-desfacere, alte servicii şi activităţi în domeniul auto.
      217."Autotrans călători Rahova" - S.A.''Municipiul Bucureşti, şoseaua Alexandriei nr. 164a)33.545 ────── 33.545I.T.A. - Bucureşti
      b)-
      218."Autotrans călători Griviţa" - S.A.''Municipiul Bucureşti, şos. Chitilei nr. 221-225a)38.195 ────── 38.195I.T.A. - Bucureşti
      b)-
      219."Autotrans călători Militari" - S.A.''Municipiul Bucureşti, b-dul Păcii nr. 141a)31.562 ────── 31.562I.T.A. - Bucureşti
      b)-
      220."Transcom Bucureşti" - S.A.''Municipiul Bucureşti, str. Buzeşti nr. 44a)91.582 ────── 91.241I.T.A. - Comerciale Bucureşti
      b)341
      221."Transporturi auto Militari" - S.A.''Municipiul Bucureşti, str. Timişoara nr. 92 Aa)83.319 ────── 83.319I.T.A. - Comerciale Bucureşti
      b)-
      222."Transporturi auto Giuleşti" - S.A.''Municipiul Bucureşti, calea Giuleşti nr. 177a)74.125 ────── 74.125I.T.A. - Comerciale Bucureşti
      b)-
      223."Transporturi auto Tei" - S.A.''Municipiul Bucureşti, str. Tuzla nr. 139a)82.746 ────── 82.746I.T.A. - Comerciale Bucureşti
      b)-
      224."Transporturi auto Progresul" - S.A.''Municipiul Bucureşti, str. Acţiunii nr. 9a)43.671 ────── 43.671I.T.A. - Comerciale Bucureşti
      b)-
      225."Transporturi auto Obor" - S.A.''Municipiul Bucureşti, str. Electronicii nr. 31a)76.999 ────── 76.999I.T.A. - Comerciale Bucureşti
      b)-
      226."Transporturi auto Constrans" - S.A.''Municipiul Bucureşti, str. Drumul Gării nr. 2-4a)31.604 ────── 31.604I.T.A. - Comerciale Bucureşti
      b)-
      227."Transporturi auto Filaret" - S.A.''Municipiul Bucureşti, str. Spătarul Preda nr. 7-9a)54.589 ────── 54.589I.T.A. - Comerciale Bucureşti
      b)-
      228."Transporturi auto Iftrans" - S.A.''Oraşul Buftea, str. Horea nr. 1, Sectorul agricol Ilfova)37.349 ────── 37.349I.T.A. - Comerciale Bucureşti
      b)-
      229."Compania de expediţii şi transport auto" - S.A.- Efectuarea de transporturi auto şi expediţii în traficul intern şi internaţional;Municipiul Bucureşti, str. Lipscani nr. 104a)8.643 ───── 2.220Centrala de transporturi auto
      - transport turistic şi alte activităţi turistice;b)6.423
      - efectuarea de produse şi servicii de informatică;
      - alte servicii şi activităţi din domeniul auto (obţinerea paşapoartelor de serviciu şi vizelor de la ambasade, import-export în domeniul său de activitate, asistenţă tehnică, juridică, socială pentru autovehicule româneşti şi străine şi personalul acestora, în ţară şi străinătate, emiterea autorizaţiilor de transport în punctele de frontieră pentru autovehiculele româneşti şi străine şi controlul respectării acordurilor rutiere, reprezentanţă şi altele pentru transport marfă şi persoane)
      230."Aprotrans" - S.A.- Efectuarea de transporturi auto cu mijloace proprii şi în comision;Municipiul Bucureşti, b-dul Dinicu Golescu nr. 38a)21.911 ────── 8.696Centrala de transporturi auto
      - efectuarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii pentru parcul auto din dotare şi service pentru autovehiculele indiferent de deţinătorii acestora;
      b)13.215
      - proiectarea şi executarea de utilaje de garaj şi confecţii auto;
      - efectuarea de produse şi servicii de informatică;
      - aprovizionare - desfacere, alte servicii şi activităţi în domeniul auto (preluare stocuri disponibile şi redistribuirea lor către alte unităţi, asigurarea importului de utilaje de garaj, mijloace de transport, piese de schimb şi materiale, recuperarea pieselor şi reintroducerea lor în circuit la furnizorii de bază şi altele).
    Anexa 2 Deschideți STATUTULa Societăţii comerciale pe acţiuni