LEGE nr. 5 din 28 martie 1973 (*republicată*)privind administrarea fondului locativ şi reglementarea raporturilor dintre proprietari şi chiriaşi
Publicat în
BULETINUL OFICIAL nr. 122 din 31 decembrie 1980Data intrării în vigoare 31-12-1980
Articolul 29Pentru chiriaşii care nu sînt încadraţi în munca sau pensionari se aplică tariful prevăzut pentru personalul muncitor cu peste 1.600 lei retributie, cu excepţia acelora care primesc ajutor social, cărora li se aplică tariful de baza prevăzut pentru cei cu retributie sau pensie pînă la 800 lei lunar.Membrii cooperativelor meşteşugăreşti sînt asimilaţi cu persoanele încadrate cu contract de muncă, luându-se ca baza de calcul retributia tarifara a categoriei de încadrare.Articolul 30Persoanele incapabile de muncă din cauza batranetii sau bolii şi lipsite de mijloace, precum şi studenţii fără alte venituri decât cele provenite din bursa, care locuiesc singuri, plătesc chiria calculată la tariful de baza prevăzut pentru retributia tarifara sau pensia chiriaşului pînă la 800 lei.Articolul 31Calculul chiriei pentru locuinta ocupată de o familie în care sînt mai multe persoane încadrate în munca sau pensionari se va face pe baza retributiei tarifare lunare sau pensiei celei mai mari.Articolul 32Tariful de baza se majorează cu 30% pentru locuintele cu încălzire centrala sau gaze la sobe ori se reduce, după caz, pentru întreaga suprafaţa locuibilă, după cum urmează:– 10% pentru locuintele construite din materiale de construcţie inferioare ca: paianta, chirpici şi lemn.Reducerile se aplică cumulativ.Articolul 33Pentru suprafaţa locuibilă excedentară care depăşeşte norma locativă, la tariful de baza se aplică o majorare progresiva de:– 25% pentru primii 10 mp;– 50% pentru următorii 10 mp;– 100% pentru restul suprafeţei locuibile.Articolul 34La chiria calculată potrivit art. 28-33 se adauga 12 lei lunar pentru baie cu cada şi 8 lei lunar pentru baie numai cu dus.Articolul 35Pentru persoanele încadrate cu contract de muncă sau pensionării cu un venit mediu pe membru de familie mai mare de 1.500 lei lunar, chiria calculată potrivit art. 28-33 se majorează după cum urmează:– cu 50% pentru cazul în care retributia, respectiv pensia, care a constituit baza de calcul a chiriei este de pînă la 1.800 lei;– cu 75% pentru cazul în care retributia, respectiv pensia, este de la 1.801 pînă la 2.200 lei;– cu 100% pentru cazul în care retributia, respectiv pensia, este mai mare de 2.200 lei.De la prevederile alin. 1 se exceptează ţinerii noi încadraţi în producţie, timp de 5 ani de la încadrare, ţinerii căsătoriti care la data căsătoriei nu au împlinit vîrsta de 28 de ani, timp de 5 ani de la căsătorie, persoanele încadrate cu contract de muncă transferate în interes de serviciu, timp de 5 ani de la data transferului, ofiţerii, subofiterii şi maistrii militari din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi al Ministerului de Interne.Articolul 36Chiria pentru suprafaţa subinchiriata este egala cu chiria aferentă suprafeţei locuibile subinchiriate şi a dependintelor la care are acces subchiriasul, cu o majorare de pînă la 15%. În cazul în care acest spaţiu este mobilat, majorarea poate fi de pînă la 150%, în raport de confort.Articolul 37Chiria datorată de persoana încadrată într-o organizaţie de stat, organizaţie cooperatista ori alta organizaţie obsteasca, pentru locuinta deţinută în clădirile proprietate de stat, se va retine de către acea organizaţie pe statul de retribuţii din retributia lunară cuvenită acesteia, indiferent de orice alte reţineri, chiar dacă prin aceasta se depăşesc limitele prevăzute de art. 409 din Codul de procedură civilă.Modalitatea reţinerii se stipulează în contractul de închiriere.Chiriaşii, alţii decât cei prevăzuţi în alineatul precedent, vor plati chiria în condiţiile prevăzute în contractul de închiriere.Capitolul VAbrogat.La data de 21-10-1996 Capitolul V a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 38Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 38 din Capitolul V a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 39Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 39 din Capitolul V a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 40Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 40 din Capitolul V a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 41Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 41 din Capitolul V a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 42Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 42 din Capitolul V a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 43Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 43 din Capitolul V a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 44Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 44 din Capitolul V a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 45Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 45 din Capitolul V a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 46Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 46 din Capitolul V a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Capitolul VIAbrogat.La data de 21-10-1996 Capitolul VI a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 47Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 47 din Capitolul VI a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 48Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 48 din Capitolul VI a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 49Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 49 din Capitolul VI a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 50Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 50 din Capitolul VI a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Capitolul VIIAbrogat.La data de 21-10-1996 Capitolul VII a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 51Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 51 din Capitolul VII a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 52Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 52 din Capitolul VII a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 53Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 53 din Capitolul VII a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 54Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 54 din Capitolul VII a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Capitolul VIIIAbrogat.La data de 21-10-1996 Capitolul VIII a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 55Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 55 din Capitolul VIII a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 56Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 56 din Capitolul VIII a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 57Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 57 din Capitolul VIII a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 58Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 58 din Capitolul VIII a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 59Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 59 din Capitolul VIII a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Capitolul IX Dispoziţii cu privire la locuintele proprietate personalăArticolul 60Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 60 din Capitolul IX a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 61Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 61 din Capitolul IX a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 62Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 62 din Capitolul IX a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 63Dispoziţiile prezentei legi privind obligaţiile organizaţiilor de stat care închiriază şi ale chiriaşilor ce deţin suprafeţe locative proprietate de stat se aplică în mod corespunzător şi suprafeţelor locative proprietate personală.Articolul 64Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 64 din Capitolul IX a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Capitolul XAbrogat.La data de 21-10-1996 Capitolul X a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 65Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 65 din Capitolul X a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 66Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 66 din Capitolul X a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Capitolul XIAbrogat.La data de 21-10-1996 Capitolul XI a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 67Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 67 din Capitolul XI a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 68Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 68 din Capitolul XI a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 69Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 69 din Capitolul XI a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 70Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 70 din Capitolul XI a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 71Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 71 din Capitolul XI a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 72Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 72 din Capitolul XI a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 73Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 73 din Capitolul XI a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996-----

| EMITENT |
| Formă consolidată valabilă la data 21-10-1996 Prezenta formă consolidată este valabilă începând cu data de 21-10-1996 până la data de 07-05-1999 |
Notă CTCE Forma consolidată a LEGII nr. 5 din 28 martie 1973, (Rep. 1) în Monitorul Oficial nr. 122 din 31 decembrie 1980, la data de 21 Octombrie 1996 este realizată prin includerea modificărilor și completărilor aduse de: DECIZIA nr. 10 din 24 ianuarie 1995; LEGEA nr. 114 din 11 octombrie 1996.Conţinutul acestui act aparţine exclusiv S.C. Centrul Teritorial de Calcul Electronic S.A. Piatra-Neamţ şi nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat informării utilizatorilor.
Capitolul IAbrogat.La data de 21-10-1996 Capitolul I a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 1Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 1 din Capitolul I a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 2Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 2 din Capitolul I a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 3Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 3 din Capitolul I a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 4Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 4 din Capitolul I a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 5Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 5 din Capitolul I a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Capitolul IIAbrogat.La data de 21-10-1996 Capitolul II a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 6Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 6 din Capitolul II a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 7Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 7 din Capitolul II a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 8Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 8 din Capitolul II a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 9Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 9 din Capitolul II a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 10Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 10 din Capitolul II a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 11Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 11 din Capitolul II a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 12Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 12 din Capitolul II a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 13Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 13 din Capitolul II a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 14Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 14 din Capitolul II a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 15Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 15 din Capitolul II a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Capitolul IIIAbrogat.La data de 21-10-1996 Capitolul III a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 16Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 16 din Capitolul III a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 17Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 17 din Capitolul III a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 18Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 18 din Capitolul III a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 19Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 19 din Capitolul III a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 20Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 20 din Capitolul III a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 21Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 21 din Capitolul III a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 22Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 22 din Capitolul III a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 23Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 23 din Capitolul III a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 24Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 24 din Capitolul III a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 25Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 25 din Capitolul III a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Articolul 26Abrogat.La data de 21-10-1996 Articolul 26 din Capitolul III a fost abrogat de Articolul 73, Capitolul 9 din LEGEA Nr. 114 din 11 octombrie 1996, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 21 octombrie 1996Capitolul IV Stabilirea şi plata chirieiArticolul 27Chiria pentru locuinta se fixează potrivit cu: tariful de baza, gradul de confort al locuinţei, retributia tarifara lunară sau pensia chiriaşului.Articolul 28Tariful de baza al chiriei este unic pe tot cuprinsul tarii, indiferent de locatar.Tariful de baza lunar este cel prevăzut în tabelul de mai jos: | Categoria suprafeţelor | Tariful de bază în funcţie de retribuţia tarifară sau pensia chiriaşului | |||||
| pînă la 800 lei | 801- 1.100 lei | 1.101 1.300 lei | 1.301- 1.600 lei | peste 1.600 lei | ||
| - | la suprafaţa locuibilă (lei/m.p.) | 1,80 | 2,20 | 2,40 | 2,50 | 2,70 |
| - | la suprafaţa dependinţelor (bucătărie, chicinetă, baie, cămară, vestibul, antreu, tindă, verandă, culoar, debara, oficiu) (lei/m.p.) | 0,72 | 0,88 | 1,00 | 1,00 | 1,00 |
| - | la suprafaţa teraselor acoperite, boxelor în subsol şi altor dependinţe în folosinţă exclusivă (lei/m.p.) | 0,36 | 0,44 | 0,50 | 0,50 | 0,50 |



