METODOLOGIE din 13 iulie 2022pentru organizarea şi certificarea instruirii profesionale a personalului privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă
Publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 865 bis din 2 septembrie 2022Data intrării în vigoare 01-11-2022
Aprobată prin ORDINUL nr. 2.209/4.469/2022, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 865 din 2 septembrie 2022.Capitolul I Dispoziţii generaleArticolul 1(1) Prezenta metodologie reglementează avizarea furnizorilor şi a programelor de instruire profesională privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă oferite de aceştia, precum şi organizarea şi certificarea instruirii profesionale a personalului calificat ce desfăşoară activităţi şi servicii care implică riscuri pentru viaţa, sănătatea sau securitatea populaţiei privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă.(2) Instruirea se realizează la fiecare 3 ani şi constă în participarea personalului calificat menţionat la alin. (1) la programe de instruire profesională privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă, examinarea şi certificarea absolvenţilor, în conformitate cu prezenta metodologie.(3) În procesul de instruire este cuprins personalul din următoarele categorii de unităţi:a) furnizoare de servicii pentru producţia, depozitarea, transport şi comercializarea alimentelor, inclusiv alimentaţia publică şi a colectivităţilor;b) furnizoare de servicii de curăţenie prestate în unităţi de asistenţă medicală, în colectivităţi de copii şi tineri, în unităţi de cazare (hoteluri, moteluri, cabane etc.), în cabinete de înfrumuseţare corporală, piercing şi tatuaj;c) furnizoare de servicii în domeniul apei destinate consumului uman: producţia şi distribuţia apei potabile şi a apei din fântânile publice, producţia apei îmbuteliate;d) furnizoare de servicii pentru spaţii în care au loc activităţi de îmbăiere sau înot de agrement, formativ sau sportiv, precum şi servicii pentru tratarea şi dezinfecţia apei din bazine de înot şi piscine;e) furnizoare de servicii prestate în cabinete de înfrumuseţare corporală, reglementate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.136/2007 privind aprobarea Normelor de igienă pentru cabinetele de înfrumuseţare corporală, cu modificările şi completările ulterioare;f) furnizoare de servicii tip dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare.(4) Se exceptează de la prevederile prezentului ordin personalul de specialitate medico-sanitar.(5) Aplicarea prezentei metodologii se realizează cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE şi ale Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE, cu modificările ulterioare.Articolul 2 Programele de instruire în domeniul sănătăţii publice privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă pot fi realizate de către persoane juridice de drept public sau privat, care au ca obiect de activitate desfăşurarea de activităţi de învăţământ şi sunt avizate de către Ministerul Sănătăţii şi de către Ministerul Educaţiei în condiţiile prezentei metodologii.Articolul 3 În sensul prezentului ordin, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:a) noţiuni fundamentale de igienă - totalitatea cunoştinţelor şi deprinderilor elementare referitoare la păstrarea sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor, pe care trebuie să le posede lucrătorii care îşi desfăşoară activitatea în categoriile de unităţi prevăzute la art. 1 alin. (3);b) aviz de funcţionare - abilitarea, de către Ministerul Sănătăţii - Direcţia Generală Sănătate Publică şi Programe de Sănătate şi de către Ministerul Educaţiei - Direcţia Generală Management Resurse Umane şi Reţea Şcolară a furnizorilor de instruire pentru organizarea şi desfăşurarea programelor de instruire profesională, pe baza referatului tehnic de evaluare şi a concluziilor elaborate de către Comisia de evaluare din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, precum şi a documentelor cuprinse în dosarul furnizorului de instruire;c) furnizori de instruire - persoane juridice, de drept public sau privat care furnizează programe de instruire în domeniul sănătăţii publice privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă, prin intermediul formatorilor, pe baza avizului de funcţionare;d) Formatori - personal compus din medici cu specialităţile igienă, sănătate publică sau epidemiologie, care deţin certificat de membru eliberat de Colegiul Medicilor din România şi aviz anual în termen;.e) colaboratori - chimişti, biologi sau toxicologi care fac dovada pregătirii în tematicile prevăzute în Modulul nr. 6 - Nivelul II din Anexa nr. 9 la prezenta metodologie;Capitolul II Criteriile şi procedura de avizareArticolul 4 În vederea obţinerii avizului de funcţionare, furnizorii de instruire trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:a) să fie organizaţi şi să funcţioneze în conformitate cu prevederile legale;b) să deţină în mod legal spaţii adecvate activităţii de învăţământ, pentru care s-a obţinut autorizaţie sanitară sau notificare de certificare a conformităţii, după caz;c) să deţină logistica necesară organizării în bune condiţii a cursurilor;d) să aibă programă de instruire elaborată în conformitate cu Ghidul tematic privind conţinutul modulelor de pregătire a personalului care participă la cursurile de instruire profesională privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă din Anexa nr. 9 la prezenta metodologie;e) să asigure materialul didactic prevăzut în programa de pregătire;f) să asigure programul de instruire cu formatori şi după caz, cu colaboratorig) să facă public o planificare a conţinutului de instruire ce urmează a fi parcurs, pornind de la Ghidul tematic privind conţinutul modulelor de pregătire.Articolul 5(1) Pentru obţinerea avizului de funcţionare, solicitantul depune la una dintre Comisiile de evaluare din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, respectiv Centrele Regionale de Sănătate Publică din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Tg. Mureş sau Timişoara un dosar de evaluare în 3 exemplare.(2) Dosarul de evaluare conţine următoarele documente:a) cerere-tip, conform modelului prezentat în anexa nr. 1;b) copii ale următoarelor documente:b.1) act de înfiinţare al persoanei juridice, respectiv actul de constituire al persoanei juridice şi, după caz, statutul acesteiab.2) certificat de înregistrare fiscală la Agenţia Naţională de Administrare Fiscalăb.3) certificat de înregistrare emis de Camera de Comerţ şi Industrie sau act de înregistrare în Registrul fundaţiilor şi asociaţiilor şi/sau alte documente din care să rezulte că furnizorul are printre activităţi organizarea de cursuri sau activităţi de învăţământc) copii ale contractului de închiriere, respectiv orice alt document care atestă deţinerea spaţiului, precum şi lista dotărilor disponibile (mobilier şi echipament didactic).d) program de instruire cuprinzând planul de învăţământ şi programele analitice pentru fiecare modul specific, în concordanţă cu indicaţiile cuprinse în Ghidul tematic privind conţinutul modulelor de pregătire a personalului care participă la cursurile de instruire profesională privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă din Anexa nr. 9 la prezenta metodologie;e) Documentele care se vor anexa în copie şi care vizează categoria formatorilor sunt următoarele:e.1) diploma de medic specialist sau medic primar în specialităţile menţionate la art. 3 lit. d);e.2) certificatul profesional curent, eliberat de Colegiul Medicilor;e.3) avizul anual privind exercitarea profesiei de medic, eliberat de Colegiul Medicilor;e.4) curriculum vitae;e.5) dovada existenţei relaţiei contractuale cu solicitantul avizului de funcţionare;f) Documentele care vizează categoria colaboratorilor sunt următoarele:f.1) diplomă de licenţă, în copie;f.2) curriculum vitae care să demonstreze experienţă de minim 5 ani în specialitate;g) dovada achitării în contul Institutului Naţional de Sănătate Publică a tarifului de 520 lei pentru serviciul prestat către furnizorul de instruire, aferent analizei documentaţiei, elaborării referatului tehnic de evaluare şi transmiterea documentaţiei la Ministerul Sănătăţii - Direcţia Generală Sănătate Publică şi Programe de Sănătate, în vederea eliberării avizului de funcţionare;(3) Comisiile de evaluare sunt înfiinţate prin decizie internă a Directorului general şi sunt formate din 4 membri şi un secretar.(4) a) Comisiile de evaluare examinează documentele cuprinse în dosarul depus şi întocmesc, în termen de 15 zile de la data înregistrării documentaţiei, referatul tehnic de evaluare care include concluzia privind acordarea sau neacordarea avizului;b) Referatul tehnic de evaluare favorabil eliberării avizului, însoţit de două exemplare ale dosarului, se înaintează Ministerului Sănătăţii - Direcţia Generală Sănătate Publică şi Programe de Sănătate;(5) În cazul avizării favorabile a programului de instruire, Ministerul Sănătăţii înaintează către Ministerul Educaţiei, în termen de 15 zile de la data înregistrării documentaţiei, un exemplar al dosarului, o copie a referatului tehnic de evaluare şi avizul-tip, conform modelului prezentat în anexa nr. 2.(6) În termen de 10 zile de la data înregistrării documentaţiei, Ministerul Educaţiei, va transmite răspunsul către Ministerul Sănătăţii după cum urmează:a) În caz favorabil, completează şi semnează formularul-tip,b) În caz nefavorabil, întocmeşte un referat prin care justifică decizia.(7) Direcţia Generală Sănătate Publică şi Programe de Sănătate din cadrul Ministerului Sănătăţii:a) eliberează avizul de funcţionareb) gestionează baza de date privind furnizorii de instruire avizaţi.c) la solicitarea Ministerului Educaţiei pune la dispoziţia acestuia, informaţii cuprinse în baza de date.(8) Avizul de funcţionare este valabil 3 ani.(9) Înnoirea avizului de funcţionare se face prin reluarea procedurii, luându-se în considerare şi criteriul rezultatelor obţinute de absolvenţii programului de instruire în procesul de evaluare şi certificare a cunoştinţelor. Un procent de promovabilitate de cel puţin 60% este obligatoriu.Capitolul III Evaluarea şi certificareaArticolul 6(1) Participanţii la programele de instruire avizate în condiţiile prezentei metodologii susţin la încheierea cursurilor un examen de absolvire organizat de către direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a Municipiului Bucureşti.(2) a) înscrierea participanţilor la examenul de absolvire organizat de direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a Municipiului Bucureşti este condiţionată de rezultatele unui test grilă care conţine întrebări din toată materia predată, întocmit de furnizorul de instruire.b) Pentru a putea fi înscris la examenul absolvire, participantul trebuie să răspundă corect la cel puţin 2/3 din întrebări din testul grilă.c) Testele completate de către cursanţi se vor păstra la furnizorul de instruire pentru o perioadă de 6 ani.Articolul 7(1) Comisiile de examen sunt propuse anual de către direcţiile de sănătate publică judeţene şi a Municipiului Bucureşti şi sunt aprobate de către Ministerul Sănătăţii, Direcţia Generală Sănătate Publică şi Programe de Sănătate;(2) Comisia de examen este constituită din 4 membri, după cum urmează:a) un preşedinte, reprezentat de directorul executiv adjunct sănătate publică sau şeful departamentului de supraveghere în sănătate publică al direcţiei de sănătate publică judeţene şi a Municipiului Bucureşti;b) un secretar, desemnat din cadrul direcţiei de sănătate publică judeţene şi a Municipiului Bucureşti;c) un membru, desemnat din cadrul direcţiei de sănătate publică judeţene şi a Municipiului Bucureşti;d) un membru desemnat de Ministerul Educaţiei din cadrul inspectoratului şcolar judeţean şi al Municipiului Bucureşti;(3) În cazul în care, la nivelul unei direcţii de sănătate publică judeţene şi a Municipiului Bucureşti nu se poate constitui comisia de examen, atribuţiile acesteia sunt preluate de o altă comisie de examen constituită la nivelul uneia dintre direcţiile de sănătate publică limitrofe.(4) Comisiile de examen dispun de ştampilă proprie având următorul conţinut: "DIRECŢIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ JUDEŢUL ......./MUNICIPIUL BUCUREŞTI - COMISIA DE EXAMEN".Articolul 8(1) Furnizorii de instruire asigură înscrierea la examen a participanţilor la programul de instruire şi achită suma aferentă serviciului prestat pentru organizarea examenului de absolvire la direcţiile de sănătate publică judeţene şi a Municipiului Bucureşti care organizează examenul de absolvire.(2) La înscrierea candidaţilor, furnizorii de instruire prezintă, în dublu exemplar, catalogul completat după modelul din anexa nr. 3.(3) Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a Municipiului Bucureşti au obligaţia să realizeze şi să gestioneze, prin Biroul pentru avize şi autorizaţii sanitare, baza de date a absolvenţilor programelor de instruire înscrişi la examenul de absolvire.(4) Suma aferentă prestaţiei de organizare a examenului de absolvire a programelor de instruire privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă este în valoare de 40 lei pentru fiecare candidat şi se achită la direcţiile de sănătate publică judeţene şi a Municipiului Bucureşti de către furnizorii de instruire.Articolul 9(1) Examenul de absolvire se programează cel puţin o dată pe lună, pentru un număr de minimum 15 de cursanţi înscrişi.(2) Examenul de absolvire se organizează de către Direcţia de Sănătate Publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti la sediul furnizorului de instruire sau în altă locaţie asigurată de acesta, care să respecte cerinţele legale în vigoare pentru desfăşurarea activităţilor de învăţământ.(3) Cheltuielile legate de deplasarea comisiei de examen vor fi suportate de către furnizorul de instruire.Articolul 10(1) Examenul de absolvire constă în rezolvarea unui chestionar pentru testare cu 30 întrebări, repartizat fiecărui candidat, din setul de chestionare elaborate şi aprobat de Ministerul Sănătăţii - Direcţia Generală Sănătate Publică şi Programe de Sănătate.(2) Timpul acordat rezolvării chestionarelor este de două ore.(3) La predarea chestionarelor de către candidaţi se încheie un proces-verbal de predare/primire, conform modelului prezentat în anexa nr. 4.Articolul 11(1) Comisia de examen corectează chestionarele pentru testare şi le notează cu calificativul "admis"/"respins".(2) Pentru a fi declaraţi admişi, candidaţii trebuie să răspundă corect la cel puţin 60% din totalul întrebărilor cuprinse în chestionar.Articolul 12(1) Rezultatele sunt consemnate în cataloagele de examen, al căror model este prezentat în anexa nr. 5, şi se semnează de către toţi membrii comisiei de examen, pe fiecare pagină. O copie a catalogului de examen se înmânează furnizorului de instruire.(2) Rezultatele se afişează în ziua examenului, sub semnătura preşedintelui comisiei de examen cu respectarea prelucrării datelor cu caracter personal.(3) La sfârşitul examenului, rezultatele se centralizează într-un proces-verbal, întocmit în conformitate cu anexa nr. 6.Articolul 13(1) Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a Municipiului Bucureşti eliberează candidaţilor declaraţi admişi certificate de absolvire, conform modelului prezentat în anexa nr. 7.(2) a) În cazul în care nu promovează examenul de absolvire, candidatul are posibilitatea de a susţine un nou examen, cu condiţia achitării sumei prevăzute la art. 8 alin. (4).b) În cazul nepromovării celui de al doilea examen, candidatul va parcurge din nou programul de instruire în vederea susţinerii unui nou examen de absolvire.Articolul 14(1) Pentru evidenţa certificatelor de absolvire, direcţiile de sănătate publică judeţene şi a Municipiului Bucureşti întocmesc registre de evidenţă în conformitate cu modelul prezentat în anexa nr. 8.(2) Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a Municipiului Bucureşti nu pot deţine calitatea de furnizori de instruire.Capitolul IV Activitatea de monitorizare. Retragerea avizului de funcţionareArticolul 15(1) Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei, prin direcţiile de specialitate, stabilesc de comun acord programe semestriale de monitorizare a calităţii pregătirii asigurate de furnizorii de instruire, prin controale desfăşurate în timpul derulării programelor de instruire şi a examenelor de absolvire, precum şi a activităţii comisiilor de examen.(2) Activitatea de control prevăzută la alin. (1) se exercită de către persoane desemnate de cele două ministere, la propunerea direcţiilor de specialitate.(3) În cazul în care se constată nerespectarea de către furnizorul de instruire a cerinţelor care au stat la baza avizării prevăzute la art. 4 alin. (1) al prezentului ordin, se întocmeşte proces-verbal de constatare, acordându-se un termen de 30 de zile pentru remedierea abaterilor constatate.Articolul 16 Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei decid retragerea avizului de funcţionare în cazul în care:a) furnizorul de instruire nu a remediat abaterile de la cerinţele care au stat la baza avizării, prevăzute la art. 4 alin. (1) al prezentului ordin în 30 de zile de la întocmirea procesului-verbal de constatare;b) Dosarul de evaluare depus de furnizorul de instruire în temeiul art. 5 alin. (2) conţine documente care se dovedesc a fi false sau înşelătoare;c) furnizorul de instruire înregistrează, la 3 examene succesive, un procent de promovabilitate sub 60% din numărul participanţilor la examen pe care i-a instruit.Articolul 17(1) Persoanele desemnate pentru activitatea de control prevăzută la art. 15 alin. (2) informează Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei asupra constatărilor prevăzute la art. 16 alin. lit. a) şi b);(2) Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a Municipiului Bucureşti informează Ministerul Sănătăţii asupra constatărilor prevăzute la art. 16 lit. c).Capitolul V Dispoziţii finale şi tranzitoriiArticolul 18 Prevederile prezentei metodologii nu se aplică, pentru o perioadă de 3 ani de la absolvire, absolvenţilor unităţilor şi instituţiilor de învăţământ acreditate în condiţiile legii, care au avut în programa de studii noţiuni de igienă specifice activităţii şi care deţin certificate de competenţă profesională, diplome de absolvire, diplome de licenţă.Articolul 19(1) Documentele privind examenele de absolvire se păstrează o perioadă de 6 ani în arhivele direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a Municipiului Bucureşti.(2) Registrele de evidenţă se arhivează o perioadă de 6 ani de către direcţiile de sănătate publică judeţene şi a Municipiului Bucureşti.(3) Documentele prevăzute la art. 5 alin. (1) şi (2) se arhivează o perioadă de 6 ani la sediul Institutului Naţional de Sănătate Publică, respectiv centrele regionale de sănătate publică Bucureşti, Iaşi, Cluj, Tg. Mureş şi Timişoara.Articolul 20(1) Certificatele de absolvire ale persoanelor care au promovat examenul de absolvire conform dispoziţiilor prezentului ordin au o valabilitate de 3 ani de la data eliberării de către direcţiile de sănătate publică judeţene şi a Municipiului Bucureşti.(2) Certificatele de absolvire pentru persoanele care au promovat examenul anterior intrării în vigoare a prezentului ordin îşi păstrează valabilitatea de 3 ani de la data eliberării de către de direcţiile de sănătate publică judeţene şi a Municipiului Bucureşti.Articolul 21 Avizele de funcţionare emise anterior intrării în vigoare a prezentului ordin îşi păstrează valabilitatea de 3 ani de la data eliberării de către Ministerul Sănătăţii şi de Ministerul Educaţiei.Articolul 22(1) În termen de 60 de zile de la publicarea prezentei metodologii în Monitorul Oficial al României, Partea I, Ministerul Sănătăţii elaborează chestionarele pentru testarea cunoştinţelor.(2) Chestionarele pentru testarea cunoştinţelor sunt elaborate de pe baza Ghidul tematic privind conţinutul modulelor de pregătire a personalului care participă la cursurile de instruire profesională privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă din Anexa nr. 9.(3) Fiecare direcţie de sănătate publică judeţeană şi a Municipiului Bucureşti transmite spre aprobare către Direcţia Generală Sănătate Publică şi Programe de Sănătate din cadrul Ministerului Sănătăţii un set de 10 întrebări din fiecare modul sau nivel de instruire prevăzut în Anexa nr. 9.(4) Direcţia Generală Sănătate Publică şi Programe de Sănătate din Ministerul Sănătăţii coroborează toate întrebările pe care le pune la dispoziţia direcţiilor de sănătate publică judeţeană şi a Municipiului Bucureşti pentru a fi selectate cu ocazia susţinerii examenului de absolvire.Articolul 23Anexele nr. 1 - 9 fac parte integrantă din prezenta metodologieAnexa nr. 1la metodologie ............... (Denumirea furnizorului de instruire) Nr. ....../.... Către INSTITUTUL NAŢIONAL DE SĂNĂTATE PUBLICĂ .................*1), cu sediul în localitatea ........., judeţul/sectorul ......, str. ..... nr. ..., bl. ..., sc. ...., et. ..., ap. ..., cod poştal ....., telefon*2) ......, fax ......, e-mail ....., cod unic de înregistrare/cod fiscal ........, reprezentat prin ........., în calitate de asociat/acţionar/împuternicit ........., posesor al actului de identitate tip ...., seria ... nr. ...., eliberat de ...... la data ....., prin prezenta solicit avizarea ca furnizor de instruire în domeniul noţiunilor fundamentale de igienă, modulul/modulele şi nivelul/nivelurile: *1) Se completează cu denumirea furnizorului de instruire. *2) Se completează cu prefix - număr. [ ] Modulul nr. 1 - Nivelul I - Instruirea managerilor, directorilor pentru asigurarea calităţii, şefilor de secţie, de producţie, etc., din unităţile cu profil alimentar şi din unităţile de alimentaţie publică şi colectivă [ ] Modulul nr. 1 - Nivelul II - Instruirea operatorilor din industria alimentară şi din unităţile de alimentaţie publică şi a vânzătorilor din unităţile cu profil alimentar. [ ] Modulul nr. 1 - Nivelul III - Instruirea personalului de îngrijire din sectorul alimentar şi din unităţile de alimentaţie publică şi colectivă [ ] Modulul nr. 2 - Instruirea personalului din unităţi care prestează servicii de curăţenie: [ ] în unităţi de asistenţă medicală, [ ] în colectivităţi de copii şi tineri, [ ] în unităţi de cazare (hoteluri, moteluri, cabane etc.), [ ] în cabinete de înfrumuseţare corporală, piercing şi tatuaj; [ ] Modulul nr. 3 - Instruirea personalului din unităţi care prestează servicii în domeniul apei destinate consumului uman: producţia şi distribuţia apei potabile şi apa din fântânile publice, producţia apei îmbuteliate; [ ] Modulul nr. 4 - Instruirea personalului din unităţi care prestează servicii pentru spaţii în care au locactivităţi de îmbăiere sau înot de agrement, formativ sau sportive, precum şi servicii pentru tratarea şi dezinfecţia apei din bazine de înot şi piscine; [ ] Modulul nr. 5 - Nivelul I - Instruirea personalului din unităţi care prestează servicii de tratament şi machiaj cosmetic, epilare, frizerie, coafură şi bărbierit, reglementate prin Ordinul nr. 1.136/2007 privind aprobarea normelor de igienă pentru cabinetele de înfrumuseţare corporală [ ] Modulul nr. 5 - Nivelul II - Instruirea personalului din unităţi care prestează servicii de manichiură şi pedichiură, reglementate prin Ordinul nr. 1.136/2007 privind aprobarea normelor de igienă pentru cabinetele de înfrumuseţare corporală [ ] Modulul nr. 5 - Nivelul III - Instruirea personalului din unităţi care prestează servicii de piercing, tatuaj, micropigmentare, reglementate prin Ordinul nr. 1.136/2007 privind aprobarea normelor de igienă pentru cabinetele de înfrumuseţare corporală [ ] Modulul nr. 6 - Nivelul I - Instruirea personalului din unităţi care prestează servicii de dezinfecţie [ ] Modulul nr. 6 - Nivelul II - Instruirea personalului din unităţi care prestează servicii de dezinsecţie şi deratizare. Precizez că am luat cunoştinţă de prevederile Ordinului ministrului sănătăţii şi al ministrului educaţiei nr. ....... Anexez documentaţia prevăzută în metodologia de autorizare, conform opisului. Semnătura solicitantului ........................ L.S.Anexa nr. 2la metodologie
AVIZ DE FUNCŢIONARE Furnizorul de instruire .........., cu sediul în localitatea .............., str. ..... nr. ...., judeţul/sectorul ......, conform certificatului de înregistrare nr. ..., eliberat de ...., în conformitate cu Ordinul ministrului sănătăţii şi al ministrului educaţiei nr. ..., este avizat să realizeze programe de instruire privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă pentru următoarele module: ................................. .................................
Anexa nr. 3la metodologie Furnizorul de instruire ............ Aviz de funcţionare eliberat de Ministerul Sănătăţii nr. ...../..... Aviz de funcţionare eliberat de Ministerul Educaţiei nr. ...../..... Nr. ...... din ...... CATALOG de înscriere a candidaţilor pentru susţinerea examinării privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă
Semnătura furnizorului de instruire ................. L.S.Anexa nr. 4la metodologie .................... (Comisia de examen) PROCES-VERBAL de predare/primire a lucrărilor scrise la examenul de absolvire Data ......... Ora .......... Sala .........
Comisia de examen: ................... ................... ................... ...................Anexa nr. 5la metodologie DIRECŢIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ ................. (COMISIA DE EXAMEN) .......... Decizia .............. Furnizorul de instruire .............. Aviz de funcţionare eliberat de Ministerul Sănătăţii nr. ..../..... Aviz de funcţionare eliberat de Ministerul Educaţiei nr. ..../..... CATALOG DE EXAMEN Programul de instruire privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă
Preşedintele comisiei de examen, ................ L.S. Membru ......... Membru ......... Secretar ........Anexa nr. 6la metodologie PROCES-VERBAL Seria ...... nr. ......... Încheiat astăzi, ............, cu ocazia desfăşurării examenului de absolvire a cursului de instruire privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă, organizat de ............ la data de ......., la sediul ......., pentru care s-a constituit următoarea comisie de examen: Preşedinte ....... Membru ........... Membru ........... Secretar ......... La examenul de absolvire au fost înregistraţi .... participanţi, dintre care .... au fost declaraţi admişi la examenul de absolvire, conform prevederilor art. 13 alin. (3) din Metodologia pentru organizarea şi certificarea instruirii profesionale a personalului privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă. Situaţia la examenul de absolvire este reflectată de catalogul/cataloagele de examen anexat/anexate şi se prezintă sintetic astfel:
Observaţii: .............................................. Preşedintele comisiei de examen .............. Membru ............ Membru ............ Secretar, .........Anexa nr. 7la metodologie
CERTIFICAT DE ABSOLVIRE eliberat în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătăţii şi al ministrului educaţiei nr. .... Se adevereşte prin prezentul certificat de absolvire că domnul/doamna ........, cod numeric personal .........., născut/născută în anul ......, luna ...., ziua ..., în localitatea ..........., a urmat cursul de instruire privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă, modulul ........, nivelul ........ organizat de ..........(denumirea furnizorului de instruire), în baza Avizului Ministerului Sănătăţii nr. ....../....... şi Ministerului Educaţiei, nr. ....../......, şi a promovat examenul de absolvire, fiind declarat/declarată admis/admisă.
Nr. ....../..... Data eliberării: anul .... luna .... ziua ......Anexa nr. 8la metodologie Direcţia judeţeană de sănătate publică ........... Direcţia de sănătate publică a Municipiului Bucureşti REGISTRU DE EVIDENŢĂ a certificatelor de absolvire a cursurilor de instruire privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă
Anexa nr. 9la metodologie Ghidul tematic privind conţinutul modulelor de pregătire a personalului care participă la cursurile de instruire profesională privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă Nota generală 1: Tema comună tuturor modulelor referitoare la "Cerinţele legilor şi reglementărilor obligatorii pentru furnizorii de servicii" se completează în măsura progresului legislativ aferent fiecărui modul, inclusiv a legislaţiei conexe. În text, referinţa legislativă trebuie citită ca incluzând toate completările şi modificările adoptate pentru normativul de bază. Nota generală 2: Pentru fiecare modul, distribuirea numărului total de ore în ore de pregătire teoretică şi ore de pregătire practică alocate fiecărei teme se decide de către furnizorul de instruire, cu respectarea numărului minim de ore alocat în programele de instruire.Modulul nr. 1Instruirea personalului din unităţi care prestează servicii de producţie,depozitare, transport şi comercializare a alimentelor,inclusiv alimentaţie publică şi a colectivităţilor Acest modul cuprinde 3 niveluri de instruire alocate corespunzător responsabilităţilor postului ocupat de personal ce urmează a fi instruit Modulul nr. 1 - Nivelul I Instruirea managerilor, directorilor pentru asigurarea calităţii, şefilor de secţie, de producţie, etc., din unităţile cu profil alimentar şi din unităţile de alimentaţie publică şi colectivă
Modulul nr. 1 - Nivelul II Instruirea operatorilor din industria alimentară şi din unităţile de alimentaţie publică şi a vânzătorilor din unităţile cu profil alimentar.
Modulul nr. 1 - Nivelul III Instruirea personalului de îngrijire din sectorul alimentar şi din unităţile de alimentaţie publică şi colectivă
Modulul nr. 2 Instruirea personalului din unităţi care prestează servicii de curăţenie:b.1) în unităţi de asistenţă medicală,b.2) în colectivităţi de copii şi tineri,b.3) în unităţi de cazare (hoteluri, moteluri, cabane etc.),b.4) în cabinete de înfrumuseţare corporală, piercing şi tatuaj;
Modulul nr. 3Instruirea personalului din unităţi care presteazăservicii în domeniul apei destinate consumului uman: producţia şi distribuţia apei potabile şi apa din fântânile publice, producţia apei îmbuteliate
Modulul nr. 4Instruirea personalului din unităţi care prestează servicii pentruspaţii în care au loc activităţi de îmbăiere sau înot de agrement,formativ sau sportiv, precum şi servicii pentru tratarea şidezinfecţia apei din bazine de înot şi piscine
Modulul nr. 5Instruirea personalului din unităţi care prestează servicii încabinete de înfrumuseţare corporală, reglementate prinOrdinul nr. 1.136/2007 privind aprobarea normelor deigienă pentru cabinetele de înfrumuseţare corporală Acest modul cuprinde 3 niveluri de instruire alocate corespunzător responsabilităţilor postului ocupat de personal ce urmează a fi instruit Modulul nr. 5 - Nivelul I Instruirea personalului din unităţi care prestează servicii de tratament şi machiaj cosmetic, epilare, frizerie, coafură şi bărbierit
Modulul nr. 5 - Nivelul II Instruirea personalului din unităţi care prestează servicii de manichiură şi pedichiură
Modulul nr. 5 - Nivelul III Instruirea personalului din unităţi care prestează servicii de piercing, tatuaj, micropigmentare
Modulul nr. 6 Instruirea personalului din unităţi care prestează servicii tip dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare Acest modul cuprinde 2 niveluri de instruire alocate corespunzător responsabilităţilor postului ocupat de personal ce urmează a fi instruit Modulul nr. 6 - Nivelul I Instruirea personalului din unităţi care prestează servicii de dezinfecţie
Modulul nr. 6 - Nivelul II Instruirea personalului din unităţi care prestează servicii de dezinsecţie şi deratizare
------

| EMITENT |
Aprobată prin ORDINUL nr. 2.209/4.469/2022, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 865 din 2 septembrie 2022.Capitolul I Dispoziţii generaleArticolul 1(1) Prezenta metodologie reglementează avizarea furnizorilor şi a programelor de instruire profesională privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă oferite de aceştia, precum şi organizarea şi certificarea instruirii profesionale a personalului calificat ce desfăşoară activităţi şi servicii care implică riscuri pentru viaţa, sănătatea sau securitatea populaţiei privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă.(2) Instruirea se realizează la fiecare 3 ani şi constă în participarea personalului calificat menţionat la alin. (1) la programe de instruire profesională privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă, examinarea şi certificarea absolvenţilor, în conformitate cu prezenta metodologie.(3) În procesul de instruire este cuprins personalul din următoarele categorii de unităţi:a) furnizoare de servicii pentru producţia, depozitarea, transport şi comercializarea alimentelor, inclusiv alimentaţia publică şi a colectivităţilor;b) furnizoare de servicii de curăţenie prestate în unităţi de asistenţă medicală, în colectivităţi de copii şi tineri, în unităţi de cazare (hoteluri, moteluri, cabane etc.), în cabinete de înfrumuseţare corporală, piercing şi tatuaj;c) furnizoare de servicii în domeniul apei destinate consumului uman: producţia şi distribuţia apei potabile şi a apei din fântânile publice, producţia apei îmbuteliate;d) furnizoare de servicii pentru spaţii în care au loc activităţi de îmbăiere sau înot de agrement, formativ sau sportiv, precum şi servicii pentru tratarea şi dezinfecţia apei din bazine de înot şi piscine;e) furnizoare de servicii prestate în cabinete de înfrumuseţare corporală, reglementate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.136/2007 privind aprobarea Normelor de igienă pentru cabinetele de înfrumuseţare corporală, cu modificările şi completările ulterioare;f) furnizoare de servicii tip dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare.(4) Se exceptează de la prevederile prezentului ordin personalul de specialitate medico-sanitar.(5) Aplicarea prezentei metodologii se realizează cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE şi ale Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE, cu modificările ulterioare.Articolul 2 Programele de instruire în domeniul sănătăţii publice privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă pot fi realizate de către persoane juridice de drept public sau privat, care au ca obiect de activitate desfăşurarea de activităţi de învăţământ şi sunt avizate de către Ministerul Sănătăţii şi de către Ministerul Educaţiei în condiţiile prezentei metodologii.Articolul 3 În sensul prezentului ordin, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:a) noţiuni fundamentale de igienă - totalitatea cunoştinţelor şi deprinderilor elementare referitoare la păstrarea sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor, pe care trebuie să le posede lucrătorii care îşi desfăşoară activitatea în categoriile de unităţi prevăzute la art. 1 alin. (3);b) aviz de funcţionare - abilitarea, de către Ministerul Sănătăţii - Direcţia Generală Sănătate Publică şi Programe de Sănătate şi de către Ministerul Educaţiei - Direcţia Generală Management Resurse Umane şi Reţea Şcolară a furnizorilor de instruire pentru organizarea şi desfăşurarea programelor de instruire profesională, pe baza referatului tehnic de evaluare şi a concluziilor elaborate de către Comisia de evaluare din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, precum şi a documentelor cuprinse în dosarul furnizorului de instruire;c) furnizori de instruire - persoane juridice, de drept public sau privat care furnizează programe de instruire în domeniul sănătăţii publice privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă, prin intermediul formatorilor, pe baza avizului de funcţionare;d) Formatori - personal compus din medici cu specialităţile igienă, sănătate publică sau epidemiologie, care deţin certificat de membru eliberat de Colegiul Medicilor din România şi aviz anual în termen;.e) colaboratori - chimişti, biologi sau toxicologi care fac dovada pregătirii în tematicile prevăzute în Modulul nr. 6 - Nivelul II din Anexa nr. 9 la prezenta metodologie;Capitolul II Criteriile şi procedura de avizareArticolul 4 În vederea obţinerii avizului de funcţionare, furnizorii de instruire trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:a) să fie organizaţi şi să funcţioneze în conformitate cu prevederile legale;b) să deţină în mod legal spaţii adecvate activităţii de învăţământ, pentru care s-a obţinut autorizaţie sanitară sau notificare de certificare a conformităţii, după caz;c) să deţină logistica necesară organizării în bune condiţii a cursurilor;d) să aibă programă de instruire elaborată în conformitate cu Ghidul tematic privind conţinutul modulelor de pregătire a personalului care participă la cursurile de instruire profesională privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă din Anexa nr. 9 la prezenta metodologie;e) să asigure materialul didactic prevăzut în programa de pregătire;f) să asigure programul de instruire cu formatori şi după caz, cu colaboratorig) să facă public o planificare a conţinutului de instruire ce urmează a fi parcurs, pornind de la Ghidul tematic privind conţinutul modulelor de pregătire.Articolul 5(1) Pentru obţinerea avizului de funcţionare, solicitantul depune la una dintre Comisiile de evaluare din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, respectiv Centrele Regionale de Sănătate Publică din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Tg. Mureş sau Timişoara un dosar de evaluare în 3 exemplare.(2) Dosarul de evaluare conţine următoarele documente:a) cerere-tip, conform modelului prezentat în anexa nr. 1;b) copii ale următoarelor documente:b.1) act de înfiinţare al persoanei juridice, respectiv actul de constituire al persoanei juridice şi, după caz, statutul acesteiab.2) certificat de înregistrare fiscală la Agenţia Naţională de Administrare Fiscalăb.3) certificat de înregistrare emis de Camera de Comerţ şi Industrie sau act de înregistrare în Registrul fundaţiilor şi asociaţiilor şi/sau alte documente din care să rezulte că furnizorul are printre activităţi organizarea de cursuri sau activităţi de învăţământc) copii ale contractului de închiriere, respectiv orice alt document care atestă deţinerea spaţiului, precum şi lista dotărilor disponibile (mobilier şi echipament didactic).d) program de instruire cuprinzând planul de învăţământ şi programele analitice pentru fiecare modul specific, în concordanţă cu indicaţiile cuprinse în Ghidul tematic privind conţinutul modulelor de pregătire a personalului care participă la cursurile de instruire profesională privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă din Anexa nr. 9 la prezenta metodologie;e) Documentele care se vor anexa în copie şi care vizează categoria formatorilor sunt următoarele:e.1) diploma de medic specialist sau medic primar în specialităţile menţionate la art. 3 lit. d);e.2) certificatul profesional curent, eliberat de Colegiul Medicilor;e.3) avizul anual privind exercitarea profesiei de medic, eliberat de Colegiul Medicilor;e.4) curriculum vitae;e.5) dovada existenţei relaţiei contractuale cu solicitantul avizului de funcţionare;f) Documentele care vizează categoria colaboratorilor sunt următoarele:f.1) diplomă de licenţă, în copie;f.2) curriculum vitae care să demonstreze experienţă de minim 5 ani în specialitate;g) dovada achitării în contul Institutului Naţional de Sănătate Publică a tarifului de 520 lei pentru serviciul prestat către furnizorul de instruire, aferent analizei documentaţiei, elaborării referatului tehnic de evaluare şi transmiterea documentaţiei la Ministerul Sănătăţii - Direcţia Generală Sănătate Publică şi Programe de Sănătate, în vederea eliberării avizului de funcţionare;(3) Comisiile de evaluare sunt înfiinţate prin decizie internă a Directorului general şi sunt formate din 4 membri şi un secretar.(4) a) Comisiile de evaluare examinează documentele cuprinse în dosarul depus şi întocmesc, în termen de 15 zile de la data înregistrării documentaţiei, referatul tehnic de evaluare care include concluzia privind acordarea sau neacordarea avizului;b) Referatul tehnic de evaluare favorabil eliberării avizului, însoţit de două exemplare ale dosarului, se înaintează Ministerului Sănătăţii - Direcţia Generală Sănătate Publică şi Programe de Sănătate;(5) În cazul avizării favorabile a programului de instruire, Ministerul Sănătăţii înaintează către Ministerul Educaţiei, în termen de 15 zile de la data înregistrării documentaţiei, un exemplar al dosarului, o copie a referatului tehnic de evaluare şi avizul-tip, conform modelului prezentat în anexa nr. 2.(6) În termen de 10 zile de la data înregistrării documentaţiei, Ministerul Educaţiei, va transmite răspunsul către Ministerul Sănătăţii după cum urmează:a) În caz favorabil, completează şi semnează formularul-tip,b) În caz nefavorabil, întocmeşte un referat prin care justifică decizia.(7) Direcţia Generală Sănătate Publică şi Programe de Sănătate din cadrul Ministerului Sănătăţii:a) eliberează avizul de funcţionareb) gestionează baza de date privind furnizorii de instruire avizaţi.c) la solicitarea Ministerului Educaţiei pune la dispoziţia acestuia, informaţii cuprinse în baza de date.(8) Avizul de funcţionare este valabil 3 ani.(9) Înnoirea avizului de funcţionare se face prin reluarea procedurii, luându-se în considerare şi criteriul rezultatelor obţinute de absolvenţii programului de instruire în procesul de evaluare şi certificare a cunoştinţelor. Un procent de promovabilitate de cel puţin 60% este obligatoriu.Capitolul III Evaluarea şi certificareaArticolul 6(1) Participanţii la programele de instruire avizate în condiţiile prezentei metodologii susţin la încheierea cursurilor un examen de absolvire organizat de către direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a Municipiului Bucureşti.(2) a) înscrierea participanţilor la examenul de absolvire organizat de direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a Municipiului Bucureşti este condiţionată de rezultatele unui test grilă care conţine întrebări din toată materia predată, întocmit de furnizorul de instruire.b) Pentru a putea fi înscris la examenul absolvire, participantul trebuie să răspundă corect la cel puţin 2/3 din întrebări din testul grilă.c) Testele completate de către cursanţi se vor păstra la furnizorul de instruire pentru o perioadă de 6 ani.Articolul 7(1) Comisiile de examen sunt propuse anual de către direcţiile de sănătate publică judeţene şi a Municipiului Bucureşti şi sunt aprobate de către Ministerul Sănătăţii, Direcţia Generală Sănătate Publică şi Programe de Sănătate;(2) Comisia de examen este constituită din 4 membri, după cum urmează:a) un preşedinte, reprezentat de directorul executiv adjunct sănătate publică sau şeful departamentului de supraveghere în sănătate publică al direcţiei de sănătate publică judeţene şi a Municipiului Bucureşti;b) un secretar, desemnat din cadrul direcţiei de sănătate publică judeţene şi a Municipiului Bucureşti;c) un membru, desemnat din cadrul direcţiei de sănătate publică judeţene şi a Municipiului Bucureşti;d) un membru desemnat de Ministerul Educaţiei din cadrul inspectoratului şcolar judeţean şi al Municipiului Bucureşti;(3) În cazul în care, la nivelul unei direcţii de sănătate publică judeţene şi a Municipiului Bucureşti nu se poate constitui comisia de examen, atribuţiile acesteia sunt preluate de o altă comisie de examen constituită la nivelul uneia dintre direcţiile de sănătate publică limitrofe.(4) Comisiile de examen dispun de ştampilă proprie având următorul conţinut: "DIRECŢIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ JUDEŢUL ......./MUNICIPIUL BUCUREŞTI - COMISIA DE EXAMEN".Articolul 8(1) Furnizorii de instruire asigură înscrierea la examen a participanţilor la programul de instruire şi achită suma aferentă serviciului prestat pentru organizarea examenului de absolvire la direcţiile de sănătate publică judeţene şi a Municipiului Bucureşti care organizează examenul de absolvire.(2) La înscrierea candidaţilor, furnizorii de instruire prezintă, în dublu exemplar, catalogul completat după modelul din anexa nr. 3.(3) Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a Municipiului Bucureşti au obligaţia să realizeze şi să gestioneze, prin Biroul pentru avize şi autorizaţii sanitare, baza de date a absolvenţilor programelor de instruire înscrişi la examenul de absolvire.(4) Suma aferentă prestaţiei de organizare a examenului de absolvire a programelor de instruire privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă este în valoare de 40 lei pentru fiecare candidat şi se achită la direcţiile de sănătate publică judeţene şi a Municipiului Bucureşti de către furnizorii de instruire.Articolul 9(1) Examenul de absolvire se programează cel puţin o dată pe lună, pentru un număr de minimum 15 de cursanţi înscrişi.(2) Examenul de absolvire se organizează de către Direcţia de Sănătate Publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti la sediul furnizorului de instruire sau în altă locaţie asigurată de acesta, care să respecte cerinţele legale în vigoare pentru desfăşurarea activităţilor de învăţământ.(3) Cheltuielile legate de deplasarea comisiei de examen vor fi suportate de către furnizorul de instruire.Articolul 10(1) Examenul de absolvire constă în rezolvarea unui chestionar pentru testare cu 30 întrebări, repartizat fiecărui candidat, din setul de chestionare elaborate şi aprobat de Ministerul Sănătăţii - Direcţia Generală Sănătate Publică şi Programe de Sănătate.(2) Timpul acordat rezolvării chestionarelor este de două ore.(3) La predarea chestionarelor de către candidaţi se încheie un proces-verbal de predare/primire, conform modelului prezentat în anexa nr. 4.Articolul 11(1) Comisia de examen corectează chestionarele pentru testare şi le notează cu calificativul "admis"/"respins".(2) Pentru a fi declaraţi admişi, candidaţii trebuie să răspundă corect la cel puţin 60% din totalul întrebărilor cuprinse în chestionar.Articolul 12(1) Rezultatele sunt consemnate în cataloagele de examen, al căror model este prezentat în anexa nr. 5, şi se semnează de către toţi membrii comisiei de examen, pe fiecare pagină. O copie a catalogului de examen se înmânează furnizorului de instruire.(2) Rezultatele se afişează în ziua examenului, sub semnătura preşedintelui comisiei de examen cu respectarea prelucrării datelor cu caracter personal.(3) La sfârşitul examenului, rezultatele se centralizează într-un proces-verbal, întocmit în conformitate cu anexa nr. 6.Articolul 13(1) Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a Municipiului Bucureşti eliberează candidaţilor declaraţi admişi certificate de absolvire, conform modelului prezentat în anexa nr. 7.(2) a) În cazul în care nu promovează examenul de absolvire, candidatul are posibilitatea de a susţine un nou examen, cu condiţia achitării sumei prevăzute la art. 8 alin. (4).b) În cazul nepromovării celui de al doilea examen, candidatul va parcurge din nou programul de instruire în vederea susţinerii unui nou examen de absolvire.Articolul 14(1) Pentru evidenţa certificatelor de absolvire, direcţiile de sănătate publică judeţene şi a Municipiului Bucureşti întocmesc registre de evidenţă în conformitate cu modelul prezentat în anexa nr. 8.(2) Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a Municipiului Bucureşti nu pot deţine calitatea de furnizori de instruire.Capitolul IV Activitatea de monitorizare. Retragerea avizului de funcţionareArticolul 15(1) Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei, prin direcţiile de specialitate, stabilesc de comun acord programe semestriale de monitorizare a calităţii pregătirii asigurate de furnizorii de instruire, prin controale desfăşurate în timpul derulării programelor de instruire şi a examenelor de absolvire, precum şi a activităţii comisiilor de examen.(2) Activitatea de control prevăzută la alin. (1) se exercită de către persoane desemnate de cele două ministere, la propunerea direcţiilor de specialitate.(3) În cazul în care se constată nerespectarea de către furnizorul de instruire a cerinţelor care au stat la baza avizării prevăzute la art. 4 alin. (1) al prezentului ordin, se întocmeşte proces-verbal de constatare, acordându-se un termen de 30 de zile pentru remedierea abaterilor constatate.Articolul 16 Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei decid retragerea avizului de funcţionare în cazul în care:a) furnizorul de instruire nu a remediat abaterile de la cerinţele care au stat la baza avizării, prevăzute la art. 4 alin. (1) al prezentului ordin în 30 de zile de la întocmirea procesului-verbal de constatare;b) Dosarul de evaluare depus de furnizorul de instruire în temeiul art. 5 alin. (2) conţine documente care se dovedesc a fi false sau înşelătoare;c) furnizorul de instruire înregistrează, la 3 examene succesive, un procent de promovabilitate sub 60% din numărul participanţilor la examen pe care i-a instruit.Articolul 17(1) Persoanele desemnate pentru activitatea de control prevăzută la art. 15 alin. (2) informează Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei asupra constatărilor prevăzute la art. 16 alin. lit. a) şi b);(2) Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a Municipiului Bucureşti informează Ministerul Sănătăţii asupra constatărilor prevăzute la art. 16 lit. c).Capitolul V Dispoziţii finale şi tranzitoriiArticolul 18 Prevederile prezentei metodologii nu se aplică, pentru o perioadă de 3 ani de la absolvire, absolvenţilor unităţilor şi instituţiilor de învăţământ acreditate în condiţiile legii, care au avut în programa de studii noţiuni de igienă specifice activităţii şi care deţin certificate de competenţă profesională, diplome de absolvire, diplome de licenţă.Articolul 19(1) Documentele privind examenele de absolvire se păstrează o perioadă de 6 ani în arhivele direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a Municipiului Bucureşti.(2) Registrele de evidenţă se arhivează o perioadă de 6 ani de către direcţiile de sănătate publică judeţene şi a Municipiului Bucureşti.(3) Documentele prevăzute la art. 5 alin. (1) şi (2) se arhivează o perioadă de 6 ani la sediul Institutului Naţional de Sănătate Publică, respectiv centrele regionale de sănătate publică Bucureşti, Iaşi, Cluj, Tg. Mureş şi Timişoara.Articolul 20(1) Certificatele de absolvire ale persoanelor care au promovat examenul de absolvire conform dispoziţiilor prezentului ordin au o valabilitate de 3 ani de la data eliberării de către direcţiile de sănătate publică judeţene şi a Municipiului Bucureşti.(2) Certificatele de absolvire pentru persoanele care au promovat examenul anterior intrării în vigoare a prezentului ordin îşi păstrează valabilitatea de 3 ani de la data eliberării de către de direcţiile de sănătate publică judeţene şi a Municipiului Bucureşti.Articolul 21 Avizele de funcţionare emise anterior intrării în vigoare a prezentului ordin îşi păstrează valabilitatea de 3 ani de la data eliberării de către Ministerul Sănătăţii şi de Ministerul Educaţiei.Articolul 22(1) În termen de 60 de zile de la publicarea prezentei metodologii în Monitorul Oficial al României, Partea I, Ministerul Sănătăţii elaborează chestionarele pentru testarea cunoştinţelor.(2) Chestionarele pentru testarea cunoştinţelor sunt elaborate de pe baza Ghidul tematic privind conţinutul modulelor de pregătire a personalului care participă la cursurile de instruire profesională privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă din Anexa nr. 9.(3) Fiecare direcţie de sănătate publică judeţeană şi a Municipiului Bucureşti transmite spre aprobare către Direcţia Generală Sănătate Publică şi Programe de Sănătate din cadrul Ministerului Sănătăţii un set de 10 întrebări din fiecare modul sau nivel de instruire prevăzut în Anexa nr. 9.(4) Direcţia Generală Sănătate Publică şi Programe de Sănătate din Ministerul Sănătăţii coroborează toate întrebările pe care le pune la dispoziţia direcţiilor de sănătate publică judeţeană şi a Municipiului Bucureşti pentru a fi selectate cu ocazia susţinerii examenului de absolvire.Articolul 23Anexele nr. 1 - 9 fac parte integrantă din prezenta metodologieAnexa nr. 1la metodologie ............... (Denumirea furnizorului de instruire) Nr. ....../.... Către INSTITUTUL NAŢIONAL DE SĂNĂTATE PUBLICĂ .................*1), cu sediul în localitatea ........., judeţul/sectorul ......, str. ..... nr. ..., bl. ..., sc. ...., et. ..., ap. ..., cod poştal ....., telefon*2) ......, fax ......, e-mail ....., cod unic de înregistrare/cod fiscal ........, reprezentat prin ........., în calitate de asociat/acţionar/împuternicit ........., posesor al actului de identitate tip ...., seria ... nr. ...., eliberat de ...... la data ....., prin prezenta solicit avizarea ca furnizor de instruire în domeniul noţiunilor fundamentale de igienă, modulul/modulele şi nivelul/nivelurile: *1) Se completează cu denumirea furnizorului de instruire. *2) Se completează cu prefix - număr. [ ] Modulul nr. 1 - Nivelul I - Instruirea managerilor, directorilor pentru asigurarea calităţii, şefilor de secţie, de producţie, etc., din unităţile cu profil alimentar şi din unităţile de alimentaţie publică şi colectivă [ ] Modulul nr. 1 - Nivelul II - Instruirea operatorilor din industria alimentară şi din unităţile de alimentaţie publică şi a vânzătorilor din unităţile cu profil alimentar. [ ] Modulul nr. 1 - Nivelul III - Instruirea personalului de îngrijire din sectorul alimentar şi din unităţile de alimentaţie publică şi colectivă [ ] Modulul nr. 2 - Instruirea personalului din unităţi care prestează servicii de curăţenie: [ ] în unităţi de asistenţă medicală, [ ] în colectivităţi de copii şi tineri, [ ] în unităţi de cazare (hoteluri, moteluri, cabane etc.), [ ] în cabinete de înfrumuseţare corporală, piercing şi tatuaj; [ ] Modulul nr. 3 - Instruirea personalului din unităţi care prestează servicii în domeniul apei destinate consumului uman: producţia şi distribuţia apei potabile şi apa din fântânile publice, producţia apei îmbuteliate; [ ] Modulul nr. 4 - Instruirea personalului din unităţi care prestează servicii pentru spaţii în care au locactivităţi de îmbăiere sau înot de agrement, formativ sau sportive, precum şi servicii pentru tratarea şi dezinfecţia apei din bazine de înot şi piscine; [ ] Modulul nr. 5 - Nivelul I - Instruirea personalului din unităţi care prestează servicii de tratament şi machiaj cosmetic, epilare, frizerie, coafură şi bărbierit, reglementate prin Ordinul nr. 1.136/2007 privind aprobarea normelor de igienă pentru cabinetele de înfrumuseţare corporală [ ] Modulul nr. 5 - Nivelul II - Instruirea personalului din unităţi care prestează servicii de manichiură şi pedichiură, reglementate prin Ordinul nr. 1.136/2007 privind aprobarea normelor de igienă pentru cabinetele de înfrumuseţare corporală [ ] Modulul nr. 5 - Nivelul III - Instruirea personalului din unităţi care prestează servicii de piercing, tatuaj, micropigmentare, reglementate prin Ordinul nr. 1.136/2007 privind aprobarea normelor de igienă pentru cabinetele de înfrumuseţare corporală [ ] Modulul nr. 6 - Nivelul I - Instruirea personalului din unităţi care prestează servicii de dezinfecţie [ ] Modulul nr. 6 - Nivelul II - Instruirea personalului din unităţi care prestează servicii de dezinsecţie şi deratizare. Precizez că am luat cunoştinţă de prevederile Ordinului ministrului sănătăţii şi al ministrului educaţiei nr. ....... Anexez documentaţia prevăzută în metodologia de autorizare, conform opisului. Semnătura solicitantului ........................ L.S.Anexa nr. 2la metodologie
| MINISTERUL SĂNĂTĂŢIIDirecția Generală Sănătate Publică și Programe de SănătateNr. ....................../................. | MINISTERUL EDUCAŢIEIDirecția Generală Management Resurse Umane și Rețea ȘcolarăNr. ....................../................. |
| Direcția Generală Sănătate Publică și Programe de Sănătate | Direcția Generală Management Resurse Umane și Rețea Școlară |
| Director general, .................... | Director general, .................... |
| Nr.crt. | DATE DESPRE CURSANŢI | |||||
| Numele și prenumele | Actul de identitate seria/numărul | Codul numeric personal | Data și locul nașterii | Modulul/Nivelul absolvit | Notă Test grilă | |
| Nr.crt. | Numele și prenumele candidatului | Semnătura candidatului | Observații |
| Nr.crt. | DATE DESPRE CANDIDAŢI | Rezultatul examinării admis/respins | ||
| Numele și prenumele | Actul de identitate seria/numărul | Modulul/Nivelul absolvit | ||
| FURNIZORUL DE INSTRUIRE | CANDIDAŢI | ||
| Înscriși | Prezenți | Promovați | |
| TOTAL: | |||
| MINISTERUL SĂNĂTĂŢIIDirecția Generală Sănătate Publică și Programe de Sănătate | MINISTERUL EDUCAŢIEIDirecția Generală Management Resurse Umane și Rețea Școlară |
| Președintele comisiei de examen,.............................................L.S. | Secretar,............................................. |
| Nr.crt. | Data | Nr./Seria adeverinței | Numele și prenumele absolventului | Codul numeric personal | Modulul absolvit | Perioada | Organizatorul programului absolvit | Data eliberării | Semnătura de primire | Mențiuni |
| TEMA | NR. MINIM DE ORE | OBIECTIV/REZULTAT |
| 1. Aliment, compoziția și valoarea nutritivă. | 1 | Cursantul trebuie să cunoască compoziția principalelor grupe de alimenteCursantul trebuie să poată descrie principalele deficite respectiv excese de substanțe nutritive din principalele grupe de alimente |
| 2. Cerințe legislative în unitățile cu profil alimentar inclusiv unitățile de alimentație publică și colectivă | 2 | Cursantul trebuie să cunoască noțiunile principale cuprinse în:Legea nr. 150/2004 privind siguranța alimentelor și a hranei pentru animaleOrdinul ministrului sănătății nr. 976/1998 pentru aprobarea Normelor de igienă privind producția, prelucrarea, depozitarea, păstrarea, transportul și desfacerea alimentelor.Hotărâre nr. 925/2005 pentru aprobarea Regulilor privind controalele oficiale efectuate pentru a se asigura verificarea conformității cu legislația privind hrana pentru animale și cea privind alimentele și cu regulile de sănătate și de protecție a animalelorHotărâre nr. 1.197/2002 pentru aprobarea Normelor privind materialele și obiectele care vin în contact cu alimenteleOrdin al ministrului sănătății și familiei și al ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor nr. 438/295/2002 pentru aprobarea Normelor privind aditivii alimentari destinați utilizării în produsele alimentare pentru consum umanOrdin al ministrului sănătății nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de Igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, cu modificările și completările ulterioareRegulamentul (CE) nr. 178/2002 de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentareRegulamentul (UE) nr. 1169/2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentareRegulamentul (CE) nr. 852/2004 privind igiena produselor alimentareRegulamentul (UE) nr. 625/2017 privind controalele oficiale și alte activități oficiale efectuate pentru a asigura aplicarea legislației privind alimentele și furajele, a normelor privind sănătatea și bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor și produsele de protecție a plantelor (Regulamentul privind controalele oficiale)Regulamentul (CE) nr. 2073/2005 privind criteriile microbiologice pentru produsele alimentareRegulamentul (CE) nr. 2074/2005 de stabilire a măsurilor de aplicare privind anumite produse reglementate de Regulamentul (CE) nr. 853/2004 și organizarea unor controale oficiale prevăzute de Regulamentele (CE) nr. 854/2004 și nr. 882/2004, de derogare de la Regulamentul (CE) nr. 852/2004 și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 853/2004 și nr. 854/2004 |
| 3. Înocuitatea alimentelor, alterarea și contaminarea alimentelor; boli transmise prin aliment: intoxicații și toxiinfecții alimentare | 2 | Cursantul trebuie să cunoască principalii agenți biologici de contaminare - microorganisme patogene (bacterii, virusuri, paraziți, vectori)Cursantul trebuie să cunoască principalii contaminanți chimici transmiși prin alimente, inclusiv componenții naturali nociviCursantul trebuie să posede cunoștințe privind alterarea alimentelorCursantul trebuie să posede cunoștințe privind falsificarea alimentelorCursantul trebuie să cunoască cerințe privind amplasarea unităților, spațiile unităților de producție, dotarea cu utilaje, ustensile și echipamenteCursantul trebuie să poată face diferența între procesele salubre și cele insalubreCursantul trebuie să cunoască principalele intoxicații și toxiinfecții alimentare în ceea ce privește modul de transmitere și de manifestareCursantul trebuie să cunoască mijloacele/căile de prevenire a bolilor transmise prin alimente |
| 4. Elemente de bune practici de igienă în unitățile cu profil alimentar | 2 | Cursantul trebuie să cunoască echipamentele, substanțele precum și metodele și frecvențele de curățenie și dezinfecție a pereților, geamurilor, podelelor, ușilor, suprafețelor de contact cu alimentele, a ambalajelor și a utilajelor /ustensilelor etc.Cursantul trebuie să știe să depoziteze corect substanțele de curățenie/dezinfecție, materiile prime respectiv produsele finiteCursantul trebuie să cunoască procedurile de control al operațiunilor de igienizareCursantul trebuie să cunoască temperaturile de păstrare a produselor alimentare finite.Cursantul trebuie să cunoască cerințele de eliminare a deșeurilor.Cursantul trebuie să cunoască cerințele privind igiena personală precum și a stării de sănătate a personalului care lucrează în unitățile de profil alimentar |
| 5. Identificarea pericolelor și măsuri de prevenire a transmiterii prin alimente | 3 | Cursantul trebuie să poată identifica potențialele pericole fizice, chimice, microbiologice și să evalueze riscurileCursantul trebuie să cunoască fluxurile de producție, de personal și de deșeuri, circuitele funcționaleCursantul trebuie să cunoască semnele infestării cu dăunători/rozătoare, mijloacele de combatere și manevrele de bază pentru controlul dăunătorilorCursantul trebuie să aibă cunoștințe referitor la condițiile de depozitare, folosirea echipamentelor tehnice, apa folosită în procesele operaționale, controlul proceselor, igiena produsului finit, ambalarea produselor, manipulare și transport.Cursantul trebuie să cunoască măsurile de control, precauțiile de siguranță și echipamentele de protecție atunci când este cazulCursantul trebuie să știe să citească și să interpreteze conținutul unei etichete, legat de compoziție, modul de utilizare, instrucțiuni de utilizare, și atenționări/pericole pentru unele categorii de produse alimentare, respectiv materii prime, substanțe de igienizare și dezinfecțieCursantul trebuie să cunoască simptomele angajaților (febră, vărsături, diaree, leziuni ale tegumentelor, secreții ale nasului, ochilor etc.) și să se consulte medicul care are în supraveghere unitateaCursantul trebuie să cunoască măsuri de prim ajutor în caz de accidente la locul de muncă (arsuri, opăriri, tăieturi, răni, dermatite de contact etc.) precum și măsuri de asigurare a securității și sănătății lucrătorilor. - suntem de părere că intră în atribuțiile domeniului medicinei muncii și trebuie eliminat |
| 1. Testare finală | 2 | Evaluarea cunoștințelor dobândite la curs se va face pe baza unui test grilă generat aleator dintr-un set întocmit de furnizorul de instruire, care conține întrebări din toată materia predatăCursantul trebuie să răspundă corect la cel puțin 2/3 din întrebări pentru a putea fi înscris la examenul prevăzut la art. 6 alin. (1) din prezentul ordin |
| TEMA | NR. MINIM DE ORE | OBIECTIV/REZULTAT |
| 1. Aliment, compoziția și valoarea nutritivă | 1 | Cursantul trebuie să cunoască compoziția principalelor grupe de alimenteCursantul trebuie să poată identifica valoarea nutritivă a principalelor grupe de alimenteCursantul trebuie să cunoască tehnologia preparării alimentelor, metode de prelucrare: mecanice, termice, chimice și biologiceCursantul trebuie să cunoască avantajele și dezavantajele prelucrării alimentelorCursantul trebuie să cunoască principalele modificări a alimentelor la preparare și la păstrare |
| 2. Cerințe legislative în unitățile cu profil alimentar inclusiv unitățile de alimentație publică și colectivă | 1 | Cursantul trebuie să cunoască unele cerințe cuprinse în:Legea nr. 150/2004 privind siguranța alimentelor și a hranei pentru animaleOrdin al ministrului sănătății nr. 976/1998 pentru aprobarea Normelor de igienă privind producția, prelucrarea, depozitarea, păstrarea, transportul și desfacerea alimentelorHotărâre nr. 1.197/2002 pentru aprobarea Normelor privind materialele și obiectele care vin în contact cu alimenteleOrdin al ministrului sănătății și familiei și al ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor nr. 438/295/2002 pentru aprobarea Normelor privind aditivii alimentari destinați utilizării în produsele alimentare pentru consum umanOrdin al ministrului sănătății nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de Igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, cu modificările și completările ulterioareRegulamentul (CE) nr. 178/2002 de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentareRegulamentul (UE) nr. 1169/2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare Regulamentul (CE) nr. 852/2004 privind igiena produselor alimentareRegulamentul (CE) nr. 2073/2005 privind criteriile microbiologice pentru produsele alimentare |
| 3. Înocuitatea alimentelor, alterarea și contaminarea alimentelor; boli transmise prin aliment: intoxicații și toxiinfecții alimentare | 2 | Cursantul trebuie să cunoască principalele microorganismelor patogene care pot contamina alimentul: bacterii, virusuri și paraziți, vectoriCursantul trebuie să cunoască principalii contaminanți chimici transmiși prin alimente, inclusiv componenții naturali nociviCursantul trebuie să posede cunoștințe privind alterarea alimentelorCursantul trebuie să posede cunoștințe privind falsificarea alimentelorCursantul trebuie să cunoască minime cerințe privind amplasarea unităților, spațiile unităților de producție, dotarea cu utilaje, ustensile și echipamenteCursantul trebuie să poată face diferența între procesele salubre și cele insalubreCursantul trebuie să cunoască principalele intoxicații și toxiinfecții alimentare în ceea ce privește modul de transmitere și de manifestareCursantul trebuie să cunoască mijloacele/căile de prevenire a bolilor transmise prin alimente |
| 4. Elemente de bune practici de igienă în unitățile cu profil alimentar | 2 | Cursantul trebuie să cunoască minime cerințe privind amplasarea unităților, spațiile unităților de producție, dotarea cu utilaje, ustensile și echipamenteCursantul trebuie să poată face diferența între procesele salubre și cele insalubreCursantul trebuie să cunoască substanțele de curățare și dezinfecție pentru diferite utilaje/ustensile și suprafețele de lucru.Cursantul trebuie să știe să depoziteze corect substanțele de curățenie/dezinfecție, materiile prime respectiv produsele finiteCursantul trebuie să cunoască procedurile de control al operațiunilor de igienizareCursantul trebuie să cunoască temperaturile recomandate de păstrare pentru fiecare categorie de produs alimentarCursantul trebuie să cunoască cerințele de eliminare a deșeurilor.Cursantul trebuie să cunoască fluxurile de producție, de personal și de deșeuri, circuitele funcționale.Cursantul trebuie să cunoască semnele infestării cu dăunători/rozătoare, mijloacele de combatere și manevrele de bază pentru controlul dăunătorilorCursantul trebuie să aibă cunoștințe referitor la condițiile de depozitare, folosirea echipamentelor tehnice, apa folosită în procesele operaționale, controlul proceselor, igiena produsului finit, ambalarea produselor, manipulare și transport.Cursantul trebuie să cunoască cerințele privind igiena personală, acordând atenție special spălării și dezinfecției corecte a mâinilor, precum și a stării de sănătate a personalului care lucrează în unitățile de profil alimentar |
| 5. Identificarea pericolelor și măsuri de prevenire a transmiterii prin alimente | 2 | Cursantul trebuie să poată identifica potențialele pericole fizice, chimice, microbiologice și să evalueze riscurileCursantul trebuie să cunoască măsurile de control, precauțiile de siguranță și echipamentele de protecție atunci când este cazulCursantul trebuie să cunoască materialele avizate folosite la ambalarea produselor alimentare precum și riscurile migrării de substanțe din ambalaje în produsul ambalatCursantul trebuie să știe să citească și să interpreteze conținutul unei etichete, legat de compoziția, modul și instrucțiunile de utilizare, și atenționări/pericole pentru unele categorii de produse alimentare, respectiv materii prime, substanțe de igienizare și dezinfecțieCursantul trebuie să cunoască simptomele care trebuie să fie raportate managerului, șefului de producție etc. (febră, vărsături, diaree, leziuni ale tegumentelor, secreții ale nasului, ochilor etc. )Cursantul trebuie să cunoască măsuri de prim ajutor în caz de accidente la locul de muncă (arsuri, opăriri, tăieturi, răni, dermatite de contact etc.) precum și măsuri de asigurare a securității și sănătății lucrătorilor. - suntem de părere că intră în atribuțiile domeniului medicinei muncii și trebuie eliminat |
| 6. Testare finală | 2 | Evaluarea cunoștințelor dobândite la curs se va face pe baza unui test grilă generat aleator dintr-un set întocmit de furnizorul de instruire, care conține întrebări din toată materia predatăCursantul trebuie să răspundă corect la cel puțin 2/3 din întrebări pentru a putea fi înscris la examenul prevăzut la art. 6 alin. (1) din prezentul ordin |
| TEMA | NR. MINIM DE ORE | OBIECTIV/REZULTAT |
| 1. Contaminarea alimentului, boli transmise prin aliment | 1 | Cursantul trebuie să cunoască sursele de contaminare a alimentelor care duc la producerea toxiinfecțiilor alimentare, precum și măsuri de prevenție pentru transmiterea acestora |
| 2. Cerințe legislative în unitățile cu profil alimentar inclusiv unitățile de alimentație publică și colectivă | 1 | Ordin al ministrului sănătății nr. 976/1998 pentru aprobarea Normelor de igienă privind producția, prelucrarea, depozitarea, păstrarea, transportul și desfacerea alimentelorOrdin al ministrului sănătății nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de Igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, cu modificările și completările ulterioare |
| 3. Reguli generale de igienă, curățenie, dezinfecție, dezinsecție și deratizare | 2 | Cursantul trebuie să cunoască regulile generale pentru menținerea igienei personale, menținerea igienei la locul de muncăCursantul trebuie să cunoască agenți de curățare și dezinfectare pentru diferite suprafețe (uși, geamuri, pereți etc.) și suprafețe de lucru.Cursantul trebuie să cunoască etapele curățeniei și metodele folosite pentru curățenie Cursantul trebuie să cunoască tipurile de curățenieCursantul trebuie să cunoască când se aplică dezinfecția profilactică și când se aplică dezinfecția de combatereCursantul trebuie să cunoască metodele fizice și chimice de dezinfecțieCursantul trebuie să știe să depoziteze corect produsele de dezinfecție și cele de curățenie Cursantul trebuie să cunoască regulile de eliminare a deșeurilor.Cursantul trebuie să aibă cunoștințe referitoare la folosirea echipamentelor tehnice, căi de acces, rețea de distribuție a apei, rețea de canalizare și platforme de deșeuri |
| 4. Identificarea pericolelor și măsuri de prevenire a transmiterii prin alimente | 2 | Cursantul trebuie să posede noțiuni despre igiena personală (cerințe privind curățenia corporală, lenjeriei, îmbrăcămintei și curățenia încălțămintei), igiena mâinilor, cerințe privind echipamentul de protecțieCursantul trebuie să posede cunoștințe privind metodele de spălare și dezinfectare a mâinilor, întreținerea și dezinfecția spațiilor și echipamentelorCursantul trebuie să dețină noțiuni despre starea de sănătate a personalului care lucrează în sectorul alimentarCursantul trebuie să cunoască simptomele care trebuie să fie raportate managerului, șefului de producție etc. (febră, vărsături, diaree, leziuni ale tegumentelor, secreții ale nasului, ochilor etc. )Cursantul trebuie să cunoască măsuri de prim ajutor în caz de accidente la locul de muncă (tăieturi, răni, dermatite de contact, etc.) - suntem de părere că intră în atribuțiile domeniului medicinei muncii și trebuie eliminat |
| 5. Testare finala | 2 | Evaluarea cunoștințelor dobândite la curs se va face pe baza unui test grilă generat aleator dintr-un set întocmit de furnizorul de instruire, care conține întrebări din toată materia predatăCursantul trebuie să răspundă corect la cel puțin 2/3 din întrebări pentru a putea fi înscris la examenul prevăzut la art. 6 alin. (1) din prezentul ordin |
| TEMA | NR. MINIM DE ORE | OBIECTIV/REZULTAT |
| 1. Boli transmisibile, agenți patogeni implicați și căi de transmitere | 1 | Cursantul trebuie să cunoască noțiuni despre modalitatea de transmitere a diferiților agenți patogeni:Boli infecțioase cu transmitere aeriană: infecții bacteriene (streptococice, meningococice, difterie, tuse convulsivă, tuberculoză); virale (gripa, infecția urliană, rujeola, rubeola, varicela - herpes zoster, alte infecții herpetice); parazitare (pneumocistoza)Boli infecțioase cu transmitere digestivă: bacteriene (holera, shigelloze, salmoneloze, diareile cu E.coli, Yersinia, Campylobacter, botulism); virale (enteroviroze, infecția cu rotavirus, hepatita acută tip A și tip E); parazitare (lambliaza, trichineloza, toxoplasmoza ); Toxiinfecții alimentare.Boli infecțioase cu transmitere prin mod de viață: bacteriene (tetanos; antrax; leptospiroze; bruceloza; listerioza; infecții cu transmitere sexuală: sifilis, gonoree); virale (infecția cu virusul Papilloma, rabia); parazitare (scabia, toxoplasmoza).Boli infecțioase cu transmitere prin vectori: rickettsioze (tifos exantematic, febra Q, febra butonoasă), borelioze, Zika, West Nile, encefalita de căpușe, malaria. |
| 2. Factori care condiționează apariția bolii | 1 | Cursantul trebuie să cunoască noțiuni despre: agent patogen în boala transmisibilă; sursa de infecție; cale de transmitere (directă și indirectă); organismul receptiv. |
| 3. Modalități de prevenire a bolilor transmisibile | 1 | Cursantul trebuie să cunoască noțiunea de precauție standard și aplicarea acestor măsuri (igiena mâinilor, igiena respiratorie, folosirea echipamentului personal de protecție echipare/dezechipare , curățarea și dezinfecția mediului, manipularea adecvată a echipamentului contaminat, manipularea adecvată a lenjeriei murdare, manipularea adecvată a deșeurilor menajere și speciale). |
| 4. Precauții de izolare bazate pe calea de transmisie | 1 | Cursantul trebuie să cunoască conceptul de izolare specifică, care reprezintă un set de măsuri suplimentare celor standard în anumite situații.Cursantul trebuie să cunoască când, unde și cum se aplică aceste precauții specifice ( ex. transmitere prin contact, aeriană) |
| 5. Metode, materiale și produse utilizate la curățenie | 1 | Cursantul trebuie să cunoască în ce constă activitatea de curățenie (spălare, ștergere, aspirare, periere).Cursantul trebuie să cunoască echipamentele și materialele de curățenie (cârpe, bureți, perii, ștergătoare etc.), modalitatea de utilizare, condițiile de întreținere și depozitare ale acestora.Cursantul trebuie să cunoască tipuri de detergenți de curățat, modul de întrebuințare și depozitare a acestora.Cursantul trebuie să cunoască modul de curățare a diferitelor suprafețe (pardoseli, pereți, plafoane, covoare, mobilă, pervazuri, grupuri sanitare etc.) în funcție de zona de risc din unitatea de asistență sanitară |
| 6. Dezinfecție prin mijloace fizice și chimice | 1 | Cursantul trebuie să cunoască în ce constă activitatea de dezinfecție și în ce condiții trebuie aplicată. Cursantul trebuie să aibă noțiuni privind mijloacele fizice (spălat, termic, radiație ultravioletă, radiație gamma etc) și chimice ale dezinfecției, noțiuni generale privind acțiunea diferitelor tipuri de produse biocide și modalități de aplicare în funcție de zona unității sanitareCursantul trebuie să cunoască criteriile de utilizare, păstrare și depozitare ale produselor de curățenie ți dezinfectante. |
| 7. Igiena personalului | 1 | Cursantul trebuie să cunoască regulile pentru menținerea igienei personale, modul de folosire a echipamentului de protecție, tehnica corectă a spălării mâinilor, menținerea igienei la locul de muncă, practicile de dezinfectare/curățare |
| 8. Precauții standard în unități de asistență medicală | 1 | Cursantul trebuie să cunoască scopul, conceptul și reguli de bază în aplicarea precauțiilor standardCursantul trebuie să cunoască tehnica de spălare antiseptică a mâinilor, utilizarea echipamentului de protecție adecvat, complet și corect, colectarea corectă a lenjeriei, veselei și a deșeurilor cu respectarea circuitelor prestabilite și respectarea protocoalelor de lucru |
| 9. Prevenirea accidentelor și a altor tipuri de expunere profesională în unități de asistență medicală | 1 | Cursantul trebuie să cunoască măsuri de prevenire precum și măsuri de intervenție în cazul accidentării utilizării instrumentelor ascuțite, a expunerii la produse biologice |
| 10. Circuitele unității de asistență medicală | 1 | Cursantul trebuie să înțeleagă conceptul de circuit al unității de asistență sanitară și respectarea cerințelor ( ex circuitul instrumentarului, al bolnavului, al materialelor sterile, deșeurilor, servirea mesei, circulația lenjeriei, etc.)Cursantul trebuie să cunoască:- modalitatea de preluare și însoțire a pacientului de la internare până la salonul unde va fi internat- modalitatea de stocare și păstrare a îmbrăcămintei bolnavului precum și de eliberare a acestei la externare- modalitatea de păstrare a îmbrăcămintei personale și echiparea pentru locul de muncă.- circuitele de transport al instrumentarului, echipamentelor în unitatea de asistență sanitară- circuitele de transport al lenjeriei curate/murdare.- circuitul veselei și a alimentelor de la bucătărie la locul de servire a mesei/sălii de mese precum și modul de debarasare, spălare și dezinfectare a veselei și tacâmurilor.Cursantul trebuie să identifice tipurile de deșeuri periculoase/nepericuloase și modul de gestionare a acestora de la sursă la eliminarea finală, precum și circuitul aferent transportării acestora |
| 11. Testare finala | 2 | Evaluarea cunoștințelor dobândite la curs se va face pe baza unui test grilă generat aleator dintr-un set întocmit de furnizorul de instruire, care conține întrebări din toată materia predată Cursantul trebuie să răspundă corect la cel puțin 2/3 din întrebări pentru a putea fi înscris la examenul prevăzut la art. 6 alin. (1) din prezenta metodologie |
| TEMA | NR. MINIM DE ORE | OBIECTIV/REZULTAT |
| 1. Aspecte relevante pentru buna desfășurare a activităților din unitățile operatorilor de apă potabilă și apă îmbuteliată | 1 | Cursantul trebuie să dovedească însușirea de:1. Cunoștințe minime despre calitatea apei potabile și condiții obligatorii pentru operatorii de apă potabilă în sistem centralizat, precum și pentru cei ce îmbuteliază apă potabilă, în vederea asigurării unei calități care să nu pună în pericol starea de sănătate a consumatorilor.2. Cunoștințe minime pentru asigurarea unui proces de producție adecvat și în concordanță cu prevederile legislative, a categoriilor de apă3. Cunoștințe minime privind folosirea materialelor, echipamentelor și a altor componente ce vin în contact cu apa potabilă, în conformitate cu legislația actuală.5. Cunoștințe minime privind efectuarea monitorizării de control și a parametrilor de calitate ai apei destinate consumului uman.6. Cunoștințe minime privind înregistrarea laboratoarelor care efectuează controlul oficial al apei potabile.7. Cunoștințe minime referitoare la calitatea construcției fântânilor publice și a apei date spre folosință consumatorilor.8. Cunoștințe minime privind HCCP, punctele de control critice |
| 2. Noțiuni teoretice privind riscurile pentru sănătatea populației în relație cu calitatea apei potabile; rolul și importanța apei pentru sănătatea publică | 2 | Cursantul trebuie să dovedească însușirea noțiunilor despre bolile care se pot transmite prin apă (boli virale, bacteriene parazitare) și boli asociate apei. |
| 3. Funcționarea și cerințele igienice pentru unitățile de producție a apei potabile. Alegerea sursei de apă, asigurarea procedeelor de tratare și asigurarea proiecției sanitare . | 1 | Cursantul trebuie să dovedească însușirea noțiunilor despre cerințele igienice, a zonelor de protecție sanitară pentru captări ape de suprafață sau de profunzime și zonele de regim sever pentru rețelele de distribuție. |
| 4. Decizii privind furnizarea apei potabile în situații de urgență, capacitatea de rezervă minimă ce trebuie asigurată. | 1 | Cursantul să cunoască principalele metode de acțiune în caz de inundații, dezastre, calamități, cutremure etc. |
| 5. Norme de igiena pentru fluxul tehnologic în vederea asigurării calității apei potabile și norme pentru stocarea apei potabile. | 1 | Cursantul să aibă noțiuni despre asigurarea calității apei atât pe fluxul tehnologic cât și în condiții de stocare a apei. |
| 6. Instruirea personalului de la întreținere și reparații | 1 | Cursantul să aibă noțiuni teoretice și practice privind amplasarea și materialele folosite pt. conducte de transport și distribuția apei, materiale avizate conform normelor legislative în vigoare. |
| 7. Folosirea corectă a substanțelor utilizate la curățenia și dezinfecția spațiilor de lucru, a rezervoarelor de stocare și a conductelor de transport a apei. Cunoașterea substanțelor biocide avizate conform legislației în vigoare, folosite pentru dezinfectarea apei folosite pentru consum și a apei de piscină . | 1 | Cunoașterea metodelor de dezinfecție a rezervoarelor, tancurilor și cisternelor și a conductelor de transport a apei potabile, precum și a piscinelor. |
| 8. Igiena personală și noțiuni privind protecția personalului încadrat. | 1 | Cunoștințe de igienă personală și protecție. |
| Cerințele legilor și reglementărilor obligatorii pentru furnizorii de servicii | 1 | Cursantul trebuie să cunoască următoarele dispoziții, în formă actualizată Legea nr. 458/2002 privind calitatea apei potabileH.G. nr. 974/2004 pentru aprobarea Normelor de supraveghere, inspecție sanitară și monitorizare a calității apei potabile și a Procedurii de autorizare sanitară a producției și distribuției apei potabileHotărârea nr. 1.020/2005 pentru aprobarea Normelor tehnice de exploatare și comercializare a apelor minerale naturaleOrdinul ministrului sănătății nr. 314/2007 privind notificarea apelor îmbuteliate, altele decât apele minerale sau apele de izvor,Ordinul ministrului sănătății nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populațieiOrdinul ministrului sănătății nr. 275/2012 privind aprobarea Procedurii de reglementare sanitară pentru punerea pe piață a produselor, materialelor, substanțelor chimice/amestecurilor și echipamentelor utilizate în contact cu apa potabilă privind materialele care vin în contact cu apa potabilă,Ordinul ministrului sănătății nr. 1.030/2009 privind aprobarea procedurilor de reglementare sanitară pentru proiectele de amplasare, amenajare, construire și pentru funcționarea obiectivelor ce desfășoară activități cu risc pentru starea de sănătate a populațieiOrdinul nr. 764/2005 pentru aprobarea procedurii de înregistrare la Ministerul Sănătății a laboratoarelor care efectuează monitorizarea calității apei potabile în cadrul controlului oficial al apei potabileLegea nr. 107/1996 a apelorHotărâre nr. 930/2005 pentru aprobarea Normelor speciale privind caracterul și mărimea zonelor de protecție sanitară și hidrogeologică |
| 9. Testare finală | 2 | Evaluarea cunoștințelor dobândite la curs se va face pe baza unui test grilă generat aleator dintr-un set întocmit de furnizorul de instruire, care conține întrebări din toată materia predată.Cursantul trebuie să răspundă corect la cel puțin 2/3 din întrebări pentru a putea fi înscris la examen. |
| TEMA | NR. MINIM DE ORE | OBIECTIV/REZULTAT |
| 1. Tipuri de bazine de înot | 1 | Cursantul trebuie să descrie principalele tipuri de bazine de înot în funcție de accesibilitatea utilizatorilor, caracteristici ambientale și structurale, activitatea desfășurată, tipul sursei de aprovizionare cu apă |
| 2. Managementul calității apei din bazinele de înot și a mediului interior | 1 | Cursantul trebuie să enumere măsurile preventive, esențiale care reduc riscul pentru sănătatea datorate apei contaminate din aceste bazine |
| 3. Dezinfecția apei | 1 | Cursantul trebuie să enunțe principalele metode chimice și fizice pentru dezinfecția apei Metode chimiceCursantul trebuie să cunoască principalele substanțe active folosite la dezinfecția chimică a bazinelor de înot (clor gazos, hipoclorit de sodiu sau calciu, tri- sau dicloroisocianați, generare electrolitică de ozon sau clor, dioxid de clor, combinație de dioxid de clor și clor, ozon, substanțele care generează brom)Cursantul trebuie să cunoască și să descrie termenii folosiți pentru metodele de dezinfecției prin clorinare: necesar de clor, clor rezidual liber, clor legat, clor total, tratament-șoc, hiperclorinare, declorinareCursantul trebuie să descrie succint criteriile care stau la baza dozării dezinfectanților Cursantul trebuie să cunoască formulele de calcul și să aplice în mod practic instrucțiunile de folosire furnizate de fabricantul produsului biocid pentru a determina necesarul de dezinfectant ce trebuie adăugat în bazine de înot și în piscine Metode fiziceCursantul trebuie să cunoască metoda de dezinfecție cu ultraviolete (UV) |
| 4. Filtrarea apei | 1 | Cursantul trebuie să cunoască scopul filtrării, aspecte legate de turbiditate sitratament despălare în contracurentCursantul trebuie să descrie pe scurt principalele tipuri de filtre |
| 5. Măsuri de igienă pentru utilizatori | 1 | Cursantul trebuie să descrie pe scurt responsabilitățile persoanelor de supraveghere Cursantul trebuie să enumere cerințele în vederea asigurării condițiilor igienico-sanitare, a condițiilor funcționale pentru siguranța utilizatorilor în piscine și bazine de înot atribuțiile și responsabilitățile responsabilului de piscină pentru asigurarea condițiilor de igienă și funcționalitate ale piscinei |
| 6. Golirea și curățarea bazinelor de înot | 1 | Cursantul trebuie să descrie pe scurt metodele de înlocuire a apei din piscineCursantul trebuie să cunoască normele și cerințe minimale pentru ritmul de primenire a apei, de spălare și dezinfecție a bazinelor în funcție de calitatea apei |
| 7. Calitatea aerului | 1 | Cursantul trebuie să enumere și să descrie pe scurt factorii de confort care contribuie la formarea climatului optim pentru utilizatorii bazinelor de înot |
| 8. Calitatea apei din bazinele de înot | 1 | Cursantul trebuie să descrie scopul monitorizării |
| 9. Parametrii microbiologici | 1 | Cursantul trebuie să descrie și să cunoască valoarea maximă admisă pentru indicatorii microbiologici monitorizați de rutină (număr total de colonii ce se dezvoltă la 37°C, bacterii coliforme, Escherichia coli, enterococi, Pseudomonas aeruginosa) și cei pentru cazuri speciale (Staphylococcus aureus)Cursantul trebuie să posede cunoștințe despre recoltarea probelor de apă din bazine de înot, frecvența de recoltare pentru analiza microbiologică a apei de îmbăiere, frecvența de verificare a pH-ul apei și a dezinfectantului rezidual. |
| 10. Parametrii fizico-chimici | 1 | Cursantul trebuie să descrie și să cunoască valoarea maximă admisă pentru indicatori fizico-chimici monitorizați de rutină (pH-ul, lipezimea, temperatura și clonii rezidual liber) |
| 11. Registru de evidență a datelor | 1 | Cursantul trebuie să cunoască datele care trebuie înscrise în registrul de evidență |
| 12. Controale (inspecții sanitare) privind verificarea calității apei din bazinele de înot | 1 | Cursantul trebuie să descrie conținutul unui planul de control intern |
| 13. Cerințele legilor și reglementărilor obligatorii pentru furnizorii de servicii | 1 | Ordinul nr. 994/2018 pentru modificarea și completarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 119/2014Ordinul ministrului sănătății nr. 1.030/2009 (mod. OAP 251/2012) Ordin privind aprobarea procedurilor de reglementare sanitară pentru proiectele de amplasare, amenajare, construire și pentru funcționarea obiectivelor ce desfășoară activități cu risc pentru starea de sănătate a populațieiHotărârea nr. 546/2008 privind gestionarea calității apei de îmbăiereInstitutul Național de Sănătate Publică. Central Național de Monitorizare a Riscurilor din Mediul Comunitar. (2014) GHID PENTRU SUPRAVEGHERE ŞI MONITORIZARE A CALITĂŢII APEI DE PISCINE ŞI BAZINE DE ÎNOT.https://cnmrmc.insp.gov.ro/images/ghiduri/Ghid-Ape-Piscine-Bazine-Inot.pdf |
| 14. Testare finală | 2 | Evaluarea cunoștințelor dobândite la curs se va face pe baza unui test grilă generat aleator dintr-un set întocmit de furnizorul de instruire, care conține întrebări din toată materia predatăCursantul trebuie să răspundă corect la cel puțin 2/3 din întrebări pentru a putea fi înscris la examenul prevăzut la art. 6 alin. (1) din prezenta metodologie |
| TEMA | NR. MINIM DE ORE | OBIECTIV/REZULTAT |
| 1. Anatomia pielii și structura firului de păr – noțiuni generale | 1 | Cursantul trebuie să descrie succint diferitele straturi de piele și straturile firului de păr |
| 2. Boli (inclusiv, alergii) ale pielii și scalpului – noțiuni generale | 1 | Cursantul trebuie să cunoască afecțiuni contagioase și necontagioase frecvente pielii (de ex. impetigo, intertrigo, furunculoza, foliculita, erizipelul, ectima, celulita infecțioasă, herpes, psioriazis, acnee, candidoza, dermatita periorală, etc), a părului și a scalpului (de ex. favus, surface trichophoria, trichoforă superficială, microsporia, mătreață și seboreea, Psoriazisul scalpului, eczema seboreică, foliculita, pediculoza) |
| 3. Igienă și sanitație | 1 | Cursantul trebuie să cunoască regulile pentru menținerea igienei personale, menținerea igienei la locul de muncă, practicile de sterilizare/dezinfectare/curățarea instrumentelor și echipamentelor.Cursantul trebuie să cunoască agenți de curățare și dezinfectare pentru diferite instrumente și suprafețe de lucru.Cursantul trebuie să facă diferența între instrumentele refolosibile și cele de unică folosință. Cursantul trebuie să știe să aplice proceduri de control al infecțiilor.Cursantul trebuie să știe să depoziteze corect produsele sterilizate/dezinfectate/curățate Cursantul trebuie să cunoască regulile de eliminare a deșeurilor. |
| 4. Riscurile generate de procedurile aplicate și măsuri de siguranță | 1 | Cursantul trebuie să identifice pericolele (precum, cele chimice, fizice, electrice și de infectare) și să evalueze riscurile procedurilorCursantul trebuie să cunoască măsurile de control, precauțiile de siguranță și echipamentele de protecție atunci când este cazulCursantul trebuie să știe să înțeleagă conținutul unei etichete și să urmărească instrucțiunile producătorului (inclusiv, condițiile de utilizare și avertismentele obligatorii pentru unele categorii de produse cosmetice) |
| 5. Măsuri de prim-ajutor | 1 | Cursantul trebuie să cunoască măsuri de prim ajutor în caz de arsuri ușoare, opăriri, tăieturi, clătirea ochilor în caz de contact cu substanțe chimice, sângerări |
| 6. Cerințele legilor și reglementărilor obligatorii pentru furnizorii de servicii | 1 | Cursantul trebuie să cunoască următoarele dispoziții:Ordinul nr. 1.136/2007 privind aprobarea Normelor de igienă pentru cabinetele de înfrumusețare corporalăRegulamentul (CE) nr. 1223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind produsele cosmeticeOrdin nr. 1.226 din 3 decembrie 2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deșeurilor rezultate din activități medicale și a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza națională de date privind deșeurile rezultate din activități medicaleAceastă temă se completează în măsura adoptării legislației conexe procedurilor de manichiură și pedichiură |
| 7. Testare finală | 2 | Evaluarea cunoștințelor dobândite la curs se va face pe baza unui test grilă generat aleator dintr-un set întocmit de furnizorul de instruire, care conține întrebări din toată materia predată Cursantul trebuie să răspundă corect la cel puțin 2/3 din întrebări pentru a putea fi înscris la examenul prevăzut la art. 6 alin. (1) din prezenta metodologie |
| TEMA | NR. MINIM DE ORE | OBIECTIV/REZULTAT |
| 1. Anatomia pielii și a unghiilor - noțiuni generale | 1 | Cursantul trebuie să cunoască structura unghiilor, să descrie diferitele straturi de piele și modul în care aceasta au rol în procedurile aplicate unghiilor, să explice procesul de creștere a unghiilor |
| 2. Boli ale pielii (inclusiv, alergii) și unghiilor - noțiuni generale | 1 | Cursantul trebuie să cunoască și să poată enumera și caracteriza patologiile comune ale unghiilor (de ex. paronichia, infecții bacteriene Pseudomonas, onicomicoza, pecinginea, onychatrophia, onicorexis, onychauxis, unghiile fragile) și ale pielii (de ex. impetigo, intertrigo, furunculoza, foliculita, erizipelul, ectima, celulita infecțioasă, herpes, psioriazis, acnee, candidoza, dermatita periorală, etc.) Cursantul trebuie să știe contraindicațiile și procedurile care afectează sau restricționează serviciile de manichiură/pedichiura |
| 3. Igiena și sanitație | 1 | Cursantul trebuie să cunoască regulile pentru menținerea igienei personale, menținerea igienei la locul de muncă, sterilizarea/dezinfectarea/curățarea instrumentelor și a echipamentelor.Cursantul trebuie să cunoască agenți de curățare și dezinfectare pentru diferite instrumente și suprafețe de lucru.Cursantul trebuie să facă diferența între instrumentele refolosibile și cele de unică folosință.Cursantul trebuie să știe să aplice proceduri de control al infecțiilor.Cursantul trebuie să știe să depoziteze corect produsele sterilizate/dezinfectate/curățate Cursantul trebuie să cunoască regulile de eliminare a deșeurilor. |
| 4. Riscurile generate de procedurile aplicate | 1 | Cursantul trebuie să identifice pericolele (precum, cele chimice, fizice, electrice și de infectare) și să evalueze riscurile procedurilorCursantul trebuie să cunoască măsurile de control, precauțiile de siguranță și echipamentele de protecție atunci când este cazulCursantul trebuie să știe să înțeleagă conținutul unei etichete și să urmărească instrucțiunile producătorului (inclusiv, condițiile de utilizare și avertismentele obligatorii pentru unele categorii de produse cosmetice) |
| 5. Măsuri de prim-ajutor | 1 | Cursantul trebuie să poată oferi asistență imediată în cazuri de afectare a sănătății, cauzate de servicii prestate (precum, sângerări) |
| 6. Cerințele legilor și reglementărilor obligatorii pentru furnizorii de servicii | 1 | Cursantul trebuie să cunoască următoarele dispoziții:Ordinul nr. 1.136/2007 privind aprobarea Normelor de igienă pentru cabinetele de înfrumusețare corporalăRegulamentul (CE) nr. 1223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind produsele cosmeticeOrdin nr. 1.226 din 3 decembrie 2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deșeurilor rezultate din activități medicale și a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza națională de date privind deșeurile rezultate din activități medicaleAceasta temă se completează în măsura adoptării legislației conexe procedurilor de manichiura și pedichiura |
| 7. Testare finală | 2 | Evaluarea cunoștințelor dobândite la curs se va face pe baza unui test grilă generat aleator dintr-un set întocmit de furnizorul de instruire, care conține întrebări din toată materia predată Cursantul trebuie să răspundă corect la cel puțin 2/3 din întrebări pentru a putea fi înscris la examenul prevăzut la art. 6 alin. (1) din prezenta metodologie |
| TEMA | NR. MINIM DE ORE | OBIECTIV/REZULTAT |
| 1. Anatomia și fiziologia omului - noțiuni generale | 1 | Cursantul trebuie să posede cunoștințe minime despre sistemul osos și muscular, sistemul circulator și limfatic, sistemul nervos precum și funcțiile acestoraCursantul trebuie să posede cunoștințe despre situațiile contraindicate în care procedura poate avea efecte negative asupra sănătății clientului. |
| 2. Dermatologie - noțiuni generale | 1 | Cursantul trebuie să posede cunoștințe minime despre compoziția, structura, funcțiile și bolile pielii. Cursantul trebuie să fie capabil să recunoască și să gestioneze contraindicațiile și efectele adverse ale procedurii |
| 3. Alergii | 1 | Cursantul trebuie să posede cunoștințe minime despre aspectul și cauzele eczemei (dermatita atopică), a urticariei, a dermatitei de contact și relația lor cu procedura de piercing, tatuaj, micropigmentare |
| 4. Bolile infecțioase și riscul acestora în timpul prestării serviciilor | 1 | Cursantul trebuie să posede noțiuni de bază pentru controlul infecțiilor, agenții patogeni care se transmit prin sânge, “lanțul infecției”, să identifice bolile care se transmit prin sânge (precum, HIV și SIDA, virusurile hepatitei B și C)Cursantul trebuie să cunoască riscurile infecțiilor la locul de muncă (căi de transmitere, determinanți, contaminarea încrucișată) |
| 5. Măsuri pentru reducerea riscului de infecție | 1 | Cursantul trebuie să posede noțiuni complete despre igiena personală (cerințe pentru îmbrăcămintea și utilizarea mănușilor), metode de spălare și dezinfectare a mâinilor, dezinfectarea și sterilizarea accesoriilor de lucru, întreținerea spațiilor și echipamente care furnizează servicii |
| 6. Materiale și instrumente și cerințe de siguranță ale acestora | 1 | Cursantul trebuie să fie capabil să interpreteze informațiile din etichete și din specificațiile substanțelor/amestecurilor pe care le folosește, să le raporteze la particularitățile clientului, să cunoască modalitatea de întreținere a instrumentelor, condiții de aplicare și legislația privind siguranța acestora |
| 7. Grupuri populaționale de risc | 1 | Cursantul trebuie să identifice grupurile de risc și contraindicațiile de prestare a serviciilor de tatuaj, micropigmentare și piercing, complicații și prevenirea acestora |
| 8. Măsuri de prim-ajutor | 1 | Cursantul trebuie să poată oferi asistență imediată în cazuri de afectare a sănătății, cauzate de servicii de tatuaj, micropigmentare și piercing |
| 9. Cerințele legilor și reglementărilor obligatorii pentru furnizorii de servicii de tatuaj, micropigmentare și piercing | 1 | Cursantul trebuie să cunoască următoarele dispoziții:Ordinul nr. 1.136/2007 privind aprobarea Normelor de igienă pentru cabinetele de înfrumusețare corporalăRezoluția Consiliului Europei ResAP (2008) privind cerințele și criteriile pentru siguranța tatuajelor și a machiajului permanentRegulamentul (CE) nr. 1223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind produsele cosmeticeOrdin nr. 1.226 din 3 decembrie 2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deșeurilor rezultate din activități medicale și a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza națională de date privind deșeurile rezultate din activități medicaleAceastă temă se completează în măsura adoptării legislației conexe procedurilor de tatuaj, micropigmentare și piercing |
| 10. Cerințe și noțiuni de curățenie, dezinfecție | 1 | Cursantul trebuie:să aibă noțiuni de igiena mediului, curățenie și dezinfecție a aparaturii și echipamentelor cu care lucrează să știe să utilizeze aparatura de sterilizaresă știe care substanțe biocide trebuie utilizate pentru curățenie și dezinfecțiesă știe cum să utilizeze și dezinfecteze echipamentul moale după fiecare client în situația în care nu are echipament de unică folosințăsă fie capabil să aplice procedurile corecte de igiena mâinii înainte de aplicarea tatuajului/piececinguluisă știe să utilizeze instrumentarul de unică folosință care nu va fi reutilizatsă știe cum și în ce situație instrumentarul poate fi reutilizat precum și metoda de sterilizare și depozitare a acestuia |
| 11. Testare finală | 2 | Evaluarea cunoștințelor dobândite la curs se va face pe baza unui test grilă generat aleator dintr-un set întocmit de furnizorul de instruire, care conține întrebări din toată materia predată Cursantul trebuie să răspundă corect la cel puțin 2/3 din întrebări pentru a putea fi înscris la examenul prevăzut la art. 6 alin. (1) din prezenta metodologie |
| TEMA | NR. MINIM DE ORE | OBIECTIV/REZULTAT |
| 1. Agenți patogeni, căile de transmitere ale bolilor infecțioase | 1 | Cursantul trebuie să-și însușească noțiuni de bază despre tipurile de agenți patogeni (virusuri, bacterii, fungi, paraziți), căile de transmitere ale bolilor infecțioase - calea directă (contact de imediată vecinătate, contact fizic, transplacentar, transfuzii de sânge, transplante) și calea indirectă (prin elemente de mediu extern -apă, aer, sol, aliment, mâini, obiecte, instrumentar, vectori): aerogenă (gripa, virozele respiratorii, tuberculoza pulmonară, varicela, rujeola, difteria, tusea convulsivă, pneumoniile), hidrică (holera, febra tifoidă, dizenteria, hepatitele acute virale, leptospiroze, parazitoze), prin solul contaminat (tetanos, antrax, botulism), prin alimente (toxiinfecție alimentară, holeră, trichineloză, salmoneloze, lambliază etc.), prin obiecte (hepatite virale, scabie, pediculoză, viroze), prin mâini murdare (dizenterie, febră tifoidă, hepatite virale, infecții cu poartă de intrare respiratorie). |
| 2. Grupe de vectori și riscul lor pentru sănătate | 1 | Cursantul trebuie să cunoască tipurile de vectori: vectori pasivi - care vehiculează germenii în mod mecanic, fără să le fie gazde sau loc de multiplicare (muștele, gândacii de bucătărie, furnicile) și care pot transmite dizenterie, salmoneloze, holeră, stafilococii, geohelmințiaze); vectori activi hematofagi - care sunt gazde intermediare în care germenii își desfășoară ciclul de dezvoltare (păduchi, purici, țânțari, căpușe etc), care pot transmite rickettsioza, malaria, encefalitele virale (ex. West-Nile, de taiga). |
| 3. Noțiuni generale despre curățenie și dezinfecție, importanța acestora | 1 | Cursantul trebuie să cunoască importanța acestora pentru sănătatea publicăCursantul trebuie să cunoască noțiuni generale, definițiile curățării, dezinfecției și sterilizării conform Ordinului nr. 961/2016 al MS și Ordinului nr. 119/2014 al MSSă cunoască care sunt și modul de aplicare a precauțiunilor standard și specific Să cunoască care este atitudinea în situația unui accident de expunere la produse biologice |
| 4. Curățenie, dezinfecție, sterilizare - tehnici de aplicare | 1 | Cursantul trebuie să cunoască regulile fundamentale care trebuie respectate în utilizarea produselor folosite în activitatea de curățare (detergenți), modul de lucru, programul de curățare - urmărire și control, depozitarea produselor și a ustensilelor necesare efectuării curățeniei aflate în stocCursantul trebuie să cunoască regulile de întreținere, curățare și dezinfecție a ustensilelorCursantul trebuie să cunoască tipurile de dezinfecție - prin căldură uscată (flambarea, incinerarea), prin căldură umedă, cu raze ultraviolete, prin mijloace chimice (produse biocide)Cursantul trebuie să cunoască tipurile de produse biocide utilizate pentru dezinfecție, care se încadrează în grupa principală I. tip de produs 1, 2, 4 conform prevederilor Regulamentului (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziție pe piață și utilizarea produselor biocide Cursantul trebuie să cunoască nivelurile de dezinfecție - scăzut, intermediar și înalt, criteriile de alegere, de utilizare și de păstrare corectă a produselor antiseptice, procedurile recomandate pentru dezinfecția mâinilor, în funcție de nivelul de risc, regulile generale de practică ale dezinfecțieiCursantul trebuie să cunoască metodele de aplicare a dezinfectantelor chimice în funcție de suportul care urmează să fie tratat (conform anexei 4 la Ordinul nr. 961/2016 al MS). |
| 5. Particularități ale serviciilor de curățenie și dezinfecție în unitățile medicale | 1 | Cursantul trebuie să cunoască definițiile: curățare, dezinfecție, produse biocide utilizate în domeniul medical pentru dezinfecție (tip de produs 1, 2, 4)Cursantul trebuie să cunoască dispozitivele medicale utilizate în procedura de dezinfecțieCursantul trebuie să cunoască reguli fundamentale care trebuie respectate în utilizarea produselor folosite în activitatea de curățare, programul de curățare - urmărire și controlCursantul trebuie să cunoască condițiile de depozitare - depozitarea produselor și a ustensilelor necesare efectuării curățeniei aflate în stoc, în unitatea sanitară - spațiul central - condiții, spațiul de depozitare și pregătire din secții/compartimente - condiții, spațiul de depozitare/dezinfecție a ustensilelor și materialelor utilizate din secții/compartimente - condițiiCursantul trebuie să aibă noțiuni privind nivelurile de dezinfecție - și unde când și cum se aplică ( de nivel înalt/intermediar (mediu)/scăzut, etapele dezinfecției de tip înalt aplicate instrumentarului care nu suportă autoclavarea)Cursantul trebuie să cunoască modul de consemnare a acești activități în Registrului de dezinfecție înaltă a instrumentarului (pentru înregistrarea Procedurilor de dezinfecție înaltă a dispozitivelor medicale termosensibile), Trebuie să cunoască procedurile de colectare, transport, decontaminare a instrumentarului murdar și curat Procedurile de aplicare a precauțiunilor standard care trebuie respectate, precum și precauțiunile specific în situațiile în care se impunCursantul trebuie să cunoască clasificarea zonelor din unitatea spitalicească și clasificarea suprafețelor, instrumentarului și echipamentelor- critice, semicritice, noncritice, precum și procedurile specific de curățare și Trebuie să aibă noțiuni privind utilizarea produselor biocide |
| 6. Sterilizarea | 1 | Cursantul trebuie să cunoască principiile sterilizării în unitățile sanitare și aplicat pentru unitatea în care își va desfășura activitatea.Să aibă noțiuni privind metodele de sterilizare în unități de asistență medicală - metode fizice (abur sub presiune), precum, metode fizico-chimiceCursantul trebuie să aibă cunoștințe privind aparatura utilizată mecanismul de funcționare și evaluare a calității sterilizării (valorile de siguranță pentru eficacitatea sterilizării în funcție de aparat: presiunea, temperatura și timpul de sterilizare, parametri de control ai sterilizării - cu indicatori fizico-chimici și indicatori biologici Cursantul trebuie să cunoască modul de completare a Registrului de evidență a sterilizării Cursantul trebuie să aibă de interpretare pentru noțiuni privind evaluare a eficienței procedurii de curățenie și dezinfecție: controlul sterilității materialelor; controlul aeromicroflorei; controlul microbiologic al suprafețelor; controlul bacteriologic al probelor de pe tegumente (de ce, când și cum se aplică)Trebuie să cunoască și să fie capabil să aplice precauțiunile standard și specifice |
| 7. Testarea finală | 2 | Evaluarea cunoștințelor dobândite la curs se va face pe baza unui test grilă generat aleator dintr-un set întocmit de furnizorul de instruire, care conține întrebări din toată materia predatăCursantul trebuie să răspundă corect la cel puțin 2/3 din întrebări pentru a putea fi înscris la examenul prevăzut în ordin |
| TEMA | NR. MINIM DE ORE | OBIECTIV/REZULTAT |
| 1. Identificarea dăunătorului | 1 | Cursantul trebuie să identifice tipul dăunătorului, să evalueze condițiile de mediu, să identifice nivelul de activitate, locația adăposturilor dăunătorilor și nivelul infestării |
| 2. Alegerea pesticidelor și a echipamentelor de aplicare, utilizarea și întreținerea acestora | 1 | Cursantul trebuie să poată determina modalitatea cea mai relevantă, eficientă din punct de vedere al costurilor și acceptabilă pentru client, care implică cel mai mic nivel de risc pentru client, operator și mediu și să se asigure că echipamentul de aplicare ales este adecvat acestei utilizări.Cursantul trebuie să se asigure că produsul biocid selectat este adecvat, autorizat/avizat pentru dăunătorul identificat și domeniul de utilizare și corespunde metodei de combatere a dăunătorilor.Cursantul trebuie să demonstreze că poate întreține echipamentul pe care îl folosește și îl poate utiliza potrivit modului pentru care a fost proiectat |
| 3. Înțelegerea etichetelor, a rezumatului privind caracteristicile produsului (prospectul) și a fișei cu date de Securitate (FDS) | 1 | Cursantul trebuie să poată interpreta cu exactitate informațiile furnizate de FDS, în raport cu o situație dată. Cursantul trebuie să fie capabil să interpreteze informațiile de pe etichete și să le raporteze la responsabilitățile postului de muncă, adică trebuie să selecteze echipamentul de protecție personală (EPP) adecvat, să utilizeze corect metoda pentru prepararea diluțiilor de lucru, să aplice biocidele în modul prescris și să identifice procedura corectă în caz de împrăștiere accidentală sau metodele de eliminare a resturilor de produs și a ambalajelor golite.Cursantul trebuie să poată înțelege instrucțiuni și proceduri actualizate pentru toate biocidele și echipamentele utilizate (atât dispozițiile legale, cât și instrucțiunile producătorului) și să interpreteze cu exactitate informațiile furnizate în raport cu o situație |
| 4. Alegerea și utilizarea EPP | 1 | Cursantul trebuie să se asigure că PPE sunt menținute în stare sigură și curată, în conformitate cu legislația relevantă și procedurile stabilite de firma prestatoare.Cursantul trebuie să demonstreze o alegere corectă și corespunzătoare a EPP și să știe să depoziteze și să întrețină acest echipament pentru a reduce riscul de expunere și contaminare pentru el însuși |
| 5. Pregătirea, manipularea și aplicarea produselor biocide | 1 | Cursantul trebuie să poată determina pericolele asociate cu aplicarea biocidelor, să selecteze echipamentele corecte pentru a reduce riscul și să știe să utilizeze echipamentele în conformitate cu instrucțiunile producătorului. Aceasta se referă la interpretarea corectă a FDS și a etichetei biocidului.Cursantul trebuie să știe să pregătească în siguranță produsele biocide, respectând cu strictețe instrucțiunile producătorului, folosind EPP adecvate și într-o locație adecvată pentru a reduce riscul de expunere și contaminare.Cursantul trebuie să poată determina cu exactitate substanțele chimice și metoda corectă de aplicare în conformitate cu instrucțiunile producătorului, și cerințele legislative. Cursantul trebuie să poată reduce la minimum contaminarea zonelor care nu sunt tratate și să depună măsuri de control a locului până când zona este potrivită pentru reutilizare. Cursantul trebuie să răspundă în situații de urgență în conformitate cu legislația relevantă, și cu informațiile din FDSCursantul trebuie aleagă tratamentul și produsele biocide ținând cont de particularitățile, siguranța și condițiile speciale ale locurilor/spațiilor unde prestează serviciul DDD. |
| 6. Gestionarea deversărilor accidentale | 1 | Cursantul trebuie să poată evalua riscul prezentat în caz de deversare accidental și să întreprindă măsurile adecvate de oprire/eliminare a împrăștierilor. Toate deversările accidentale trebuie să fie documentate, eliminate în siguranță de la fața locului în conformitate cu legislația relevantă. |