Structură Act

ORDIN nr. 356 din 5 aprilie 2024pentru aprobarea Ghidului specific - Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produse din surse regenerabile pentru autoconsum, aferentă Fondului pentru modernizare
EMITENT
  • MINISTERUL ENERGIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 387 din 25 aprilie 2024Data intrării în vigoare 25-04-2024




    Având în vedere:– prevederile art. 10d din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii şi de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare, privind înfiinţarea Fondului pentru modernizare;– Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1.001 al Comisiei din 9 iulie 2020 de stabilire a unor norme detaliate de aplicare a Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte funcţionarea Fondului pentru modernizare care sprijină investiţiile în vederea modernizării sistemelor energetice şi a îmbunătăţirii eficienţei energetice a anumitor state membre ale Uniunii Europene, cu modificările şi completările ulterioare;– Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea art. 107 şi 108 din tratat, cu modificările şi completările ulterioare;– Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2022 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar de implementare şi gestionare a fondurilor alocate României prin Fondul pentru modernizare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu completări prin Legea nr. 376/2023;– Decizia Comisiei Europene nr. C (2023) 3.643 final din 30.05.2023 privind plata fondurilor din Fondul pentru modernizare conform Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului - prima rambursare bianuală din 2023 pentru investiţia prioritară MF 2023-1 RO 0-001 - Schema multianuală privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produse din surse regenerabile - solar, eolian, hidro - pentru autoconsum;– Referatul Direcţiei generale ajutor de stat şi fonduri europene nr. 232.679 din 12.03.2024 privind necesitarea aprobării Schemei de ajutor de stat privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produse din surse regenerabile pentru autoconsum, aferentă Fondului pentru modernizare;– Ordinul ministrului energiei nr. 355/2024 pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produse din surse regenerabile pentru autoconsum, aferentă Fondului pentru modernizare,în temeiul prevederilor art. 10 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 316/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Energiei, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul energiei emite prezentul ordin.Articolul 1Se aprobă Ghidul specific - Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produse din surse regenerabile pentru autoconsum, aferentă Fondului pentru modernizare, prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul din şos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, Bucureşti.Articolul 2Prevederile prezentului ordin intră în vigoare începând cu data publicării acestuia în Monitorul Oficial al României, Partea I.Articolul 3Direcţia generală ajutor de stat şi fonduri europene va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
    Ministrul energiei,
    Sebastian-Ioan Burduja
    Bucureşti, 5 aprilie 2024.Nr. 356.ANEXĂ Deschideți GHID SPECIFICprivind Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produse din surse regenerabile pentru autoconsum, aferentă Fondului pentru modernizare