LEGEA nr. 21 din 1 martie 1991 (**republicată**)cetăţeniei române nr. 21/1991**)
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 576 din 13 august 2010Data intrării în vigoare 13-08-2010
**) Republicată în temeiul art. 21 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2010 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 10 februarie 2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 112/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 17 iunie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare.
Legea cetăţeniei române nr. 21/1991 a mai fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 6 martie 2000, iar ulterior a mai fost modificată şi completată prin:
- Ordonanţa Guvernului nr. 84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 372/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 26 iunie 2002, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 167/2001 privind suspendarea aplicării prevederilor art. 35 din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 802 din 14 decembrie 2001, aprobată prin Legea nr. 225/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 29 aprilie 2002;
- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2002 pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 18 iunie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 542/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 726 din 4 octombrie 2002;
- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 160/2002 privind suspendarea aplicării unor dispoziţii din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 25 noiembrie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 165/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 7 mai 2003;
- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2003 pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 9 iunie 2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 405/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 15 octombrie 2003;
- Legea nr. 248/2003 pentru completarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 414 din 13 iunie 2003;
- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 87/2007 pentru modificarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634 din 14 septembrie 2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 70/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 11 aprilie 2008;
- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 147/2008 pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 765 din 13 noiembrie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 171/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 14 mai 2009;
- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2009 pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 21 aprilie 2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 354/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 781 din 16 noiembrie 2009.
Conform articolului XIII din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 100 din 25 iulie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 740 din 29 iulie 2024, termenul de depunere a jurământului de credinţă început şi neîmplinit la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă rămâne supus dispoziţiilor legale în vigoare la data la care a început să curgă.Articolul 13^2(1) La depunerea cererii de acordare sau redobândire a cetăţeniei române sunt prelevate datele biometrice ale solicitantului.(2) Datele biometrice prelevate în condiţiile prevăzute la alin. (1) sunt:a) imaginea facială;b) impresiunea digitală a două degete.(3) Dispoziţiile alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător şi:a) copilului care a împlinit vârsta de 14 ani la data depunerii cererii, pentru care părinţii ori, după caz, părintele solicită acordarea sau redobândirea cetăţeniei române;b) celor care au formulat cereri de acordare a cetăţeniei întemeiate pe dispoziţiile art. 8^2.(4) Datele biometrice prevăzute la alin. (2) se prelevează după cum urmează:a) la sediul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, în cazul cererilor depuse la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, sau, după caz, la birourile teritoriale ale acesteia, precum şi în cazul cererilor întemeiate pe dispoziţiile art. 8^2;b) la sediile misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României, în cazul cererilor depuse la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României din statul pe teritoriul căruia solicitantul îşi are domiciliul sau reşedinţa legală.(5) Datele biometrice colectate în condiţiile prevăzute de prezenta lege sunt folosite numai pentru a verifica:a) identitatea solicitantului, cu ocazia depunerii jurământului de credinţă;b) identitatea copilului care împlinise vârsta de 14 ani la data depunerii cererii, cu ocazia depunerii jurământului de credinţă de către părinţi ori de către părintele solicitant;c) identitatea titularului cardului de cetăţenie română pe baza elementelor comparabile direct disponibile atunci când cardul trebuie, potrivit legii, prezentat.(6) La depunerea cererii pentru eliberarea primului act de identitate sau, după caz, paşaport, autorităţile competente să primească cererea şi, respectiv, să o soluţioneze au acces la datele incluse în suportul de stocare prevăzut la art. 20 alin. (9), în vederea verificării identităţii solicitantului pe baza datelor biometrice comparabile direct disponibile.(7) Nu au obligaţia de furnizare a impresiunilor digitale următoarele persoane:a) copiii minori pentru care se solicită acordarea cetăţeniei române, potrivit prevederilor prezentei legi, care nu se încadrează în situaţia prevăzută la alin. (3) lit. a);b) persoanele pentru care prelevarea impresiunilor digitale este fizic imposibilă.(8) Impresiunile digitale prelevate în condiţiile prezentului articol se şterg prin proceduri ireversibile din bazele de date ale autorităţii competente, potrivit legii, să administreze sistemul informatic de evidenţă şi înregistrare a acestor date, în termen de 10 zile de la:a) data ridicării cardului de cetăţenie română sau, dacă nu a fost ridicat de către titular, cel târziu la împlinirea unui termen de 3 luni de la data programată pentru eliberarea acestuia;b) expirarea termenului prevăzut la art. 20 alin. (2), dacă jurământul de credinţă nu a fost depus în termenul prevăzut de lege;c) împlinirea unui termen de 6 luni de la comunicarea ordinului de respingere a cererii de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române, dacă ordinul nu a fost atacat la instanţa de contencios administrativ;d) împlinirea unui termen de 6 luni de la constatarea încetării efectelor ordinului de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române, potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (3) sau (4), dacă constatarea încetării efectelor ordinului de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române nu a fost atacată la instanţa de contencios administrativ;e) data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a respins acţiunea formulată împotriva ordinului de respingere a cererii de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române, respectiv împotriva constatării încetării efectelor ordinului de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române.
Articolul X din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 100 din 25 iulie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 740 din 29 iulie 2024 prevede:
Articolul X(1) Până la operaţionalizarea de către Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie a soluţiilor informatice prevăzute la art. 13^2 alin. (8) şi art. 34^2 alin. (1) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, respectiv la art. 7^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2010 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, aprobată cu modificări prin Legea nr. 112/2010, cu modificările ulterioare, precum şi cu completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, pentru introducerea, stocarea şi gestionarea datelor biometrice colectate în procesul de acordare la cerere a cetăţeniei române se va utiliza o platformă informatică dezvoltată şi administrată din punct de vedere tehnic de către Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcţia generală pentru comunicaţii şi tehnologia informaţiei, parte integrantă a Platformei HUB de servicii de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, care va asigura preluarea şi stocarea datelor prevăzute la art. 7^2 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 112/2010, cu modificările ulterioare, precum şi cu completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă.(2) Platforma informatică prevăzută la alin. (1) conţine şi datele din Sistemul informatic de evidenţă a datelor despre cetăţenia română din Registrul naţional de evidenţă a paşapoartelor simple, pentru care Ministerul Afacerilor Interne împreună cu Direcţia generală de paşapoarte sunt operatori asociaţi, având răspundere comună, în conformitate cu prevederile art. 26 din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor).(3) Pentru platforma informatică prevăzută la alin. (1) Ministerul Afacerilor Interne împreună cu Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi Ministerul Afacerilor Externe sunt operatori asociaţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 26 din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului, având răspundere partajată astfel:a) pentru administrarea tehnică a sistemului şi stocarea datelor - Ministerul Afacerilor Interne;b) pentru colectarea, introducerea şi asigurarea calităţii datelor - Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare.(4) Pentru exercitarea drepturilor prevăzute de Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului, persoana vizată va depune cererea la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, pentru prelucrările de date realizate de aceasta, la Ministerul Afacerilor Externe, pentru prelucrările de date realizate de misiunile diplomatice şi oficiile consulare, respectiv la Direcţia generală de paşapoarte, pentru prelucrările realizate în cadrul Sistemului informatic de evidenţă a datelor despre cetăţenia română din Registrul naţional de evidenţă a paşapoartelor simple.(5) Ministerul Afacerilor Interne, Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi Ministerul Afacerilor Externe întreprind demersuri în scopul asigurării dotărilor necesare pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 13^2 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă.(6) În aplicarea dispoziţiilor prezentului articol, Ministerul Afacerilor Interne asigură Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, în cadrul procesului de preluare a cererilor de acordare/redobândire a cetăţeniei române, infrastructura necesară pentru stocarea şi gestionarea datelor, inclusiv a celor biometrice, precum şi pentru transmiterea setului de date către Centrul naţional unic pentru personalizarea paşapoartelor electronice, în vederea personalizării cardurilor de cetăţenie.(7) Platforma informatică prevăzută la alin. (1) se actualizează permanent cu datele preluate şi înscrise de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României.(8) Prin hotărârea Guvernului prevăzută la art. 13^2 alin. (9) din Legea nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se stabilesc specificaţiile tehnice privind prelevarea şi stocarea electronică a datelor biometrice în cadrul platformei informatice administrate din punct de vedere tehnic de către Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcţia generală pentru comunicaţii şi tehnologia informaţiei, până la operaţionalizarea soluţiilor informatice prevăzute la alin. (1) de către Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, precum şi modul de gestionare a datelor din aplicaţie, în vederea cooperării dintre Ministerul Afacerilor Interne şi Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie.(9) Prin hotărâre a Guvernului se stabilesc specificaţiile tehnice privind prelevarea şi stocarea electronică a datelor biometrice prevăzute de prezentul articol, măsurile necesare pentru asigurarea securităţii şi confidenţialităţii acestora, inclusiv pentru prevenirea accesului neautorizat, procedura de prelevare a impresiunilor digitale şi cerinţele privind calitatea şi standardele tehnice pentru amprente şi imaginea facială, specificaţiile tehnice şi elementele de siguranţă ale cardului de cetăţenie română, precum şi procedura de eliberare a cardului de cetăţenie română.La data de 01-09-2024 Capitolul III a fost completat de Punctul 4. , Articolul I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 100 din 25 iulie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 740 din 29 iulie 2024
A se vedea prevederile HOTĂRĂRII nr. 1.033 din 21 august 2024 pentru stabilirea specificaţiilor tehnice privind prelevarea şi stocarea electronică a datelor biometrice colectate potrivit dispoziţiilor Legii cetăţeniei române nr. 21/1991, a măsurilor necesare pentru asigurarea securităţii şi confidenţialităţii acestora, a procedurii de prelevare a impresiunilor digitale, a cerinţelor privind calitatea şi standardele tehnice pentru amprente şi imaginea facială, a formei şi conţinutului, specificaţiilor tehnice şi elementelor de siguranţă ale cardului de cetăţenie română, a procedurii de eliberare a cardului de cetăţenie română, precum şi declararea pierderii, furtului şi deteriorării acestuia, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 844 din 23 august 2024.
Conform alineatului (2) al articolului XVI din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 100 din 25 iulie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 740 din 29 iulie 2024, dispoziţiile art. I pct. 4, precum şi dispoziţiile din prezenta ordonanţă de urgenţă referitoare la cardul de cetăţenie română intră în vigoare la data de 1 septembrie 2024.
Articolul XVII din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 100 din 25 iulie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 740 din 29 iulie 2024 prevede:
Articolul XVII(1) În termenul prevăzut la art. XVI alin. (2) se adoptă hotărârea Guvernului prevăzută la art. 13^2 alin. (9) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă.(2) Persoanelor care obţin cetăţenia română în baza unor cereri de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române depuse până la data prevăzută la art. XVI alin. (2) li se eliberează, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare la data depunerii cererii, certificate de cetăţenie română. Ambele exemplare ale certificatului conţin elemente de siguranţă şi fotografia titularului.(3) Certificatul de cetăţenie română eliberat potrivit dispoziţiilor alin. (2), precum şi cele eliberate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă produc aceleaşi efecte juridice ca şi cardul de cetăţenie română.Articolul 14(1) Comisia pentru cetăţenie, denumită în continuare Comisia, entitate fără personalitate juridică din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru acordarea, redobândirea, retragerea sau renunţarea la cetăţenia română.(2) Comisia are un secretariat tehnic constituit în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.(3) Membrii Comisiei şi preşedintele acesteia se numesc prin ordin al ministrului justiţiei, pentru un mandat de 2 ani, şi pot fi revocaţi pe toată durata mandatului prin ordin al ministrului justiţiei. Numărul membrilor Comisiei se stabileşte anual prin ordin al ministrului justiţiei.La data de 25-09-2017 Alineatul (3) din Articolul 14 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 65 din 21 septembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 760 din 25 septembrie 2017(4) Comisia are activitate permanentă, este formată din personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, din care unul are calitatea de preşedinte. Lucrările Comisiei nu sunt publice, acestea se desfăşoară în prezenţa a cel puţin 3 membri şi sunt prezidate de preşedinte, iar în lipsa acestuia, de către un membru desemnat de acesta.La data de 25-09-2017 Alineatul (4) din Articolul 14 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 65 din 21 septembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 760 din 25 septembrie 2017La data de 15-09-2015 Alin. (4) al art. 14 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 37 din 9 septembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 697 din 15 septembrie 2015.(5) Îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru acordarea ori redobândirea cetăţeniei române se constată printr-un raport motivat, care se adoptă de Comisie cu votul majorităţii celor prezenţi. În caz de paritate, votul preşedintelui Comisiei sau al înlocuitorului acestuia este decisiv.Articolul 15(1) Cererea de acordare sau de redobândire a cetăţeniei este înregistrată la secretariatul tehnic al Comisiei. În cazul în care constată lipsa unor documente necesare soluţionării cererii, preşedintele Comisiei solicită, prin rezoluţie, completarea dosarului. În cazul în care, în termen de cel mult 6 luni de la primirea solicitării, nu sunt transmise actele necesare, cererea se va respinge ca nesusţinută.(2) Preşedintele Comisiei, prin rezoluţie, stabileşte termenul la care se va dezbate cererea de acordare sau redobândire a cetăţeniei, dispunând totodată solicitarea de relaţii de la orice autorităţi cu privire la îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b) şi e).(3) La termenul stabilit în vederea dezbaterii cererii, Comisia verifică îndeplinirea condiţiilor necesare acordării sau redobândirii cetăţeniei, cu excepţia condiţiilor prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. f) şi g).(4) În cazul în care Comisia constată necesitatea audierii unor persoane care ar putea da informaţii utile în vederea soluţionării cererii, dispune citarea acestora, stabilind un nou termen.(5) În cazul în care sunt întrunite condiţiile pentru acordarea cetăţeniei române, Comisia stabileşte, într-un termen ce nu va depăşi 6 luni, programarea persoanei la interviul organizat pentru verificarea condiţiilor prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. f) şi g).(6) În cazul cererilor de acordare a cetăţeniei române formulate potrivit art. 8^1, Comisia, printr-un raport motivat, elaborat cu luarea în considerare a punctului de vedere al Ministerului Afacerilor Externe, precum şi a celorlalte documente necesare soluţionării cererii, prevăzute de lege, constată îndeplinirea sau neîndeplinirea condiţiilor pentru acordarea cetăţeniei române prevăzute la art. 8^1.La data de 15-09-2015 Alin. (6) al art. 15 a fost introdus de pct. 7 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 37 din 9 septembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 697 din 15 septembrie 2015.Articolul 15^1Actele întocmite sau legalizate de o autoritate străină sau de un agent public străin care dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru acordarea sau, după caz, redobândirea cetăţeniei române pot fi luate în considerare numai dacă sunt apostilate de autorităţile din statul respectiv sau, după caz, supralegalizate de misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din acel stat ori de către Ministerul Afacerilor Externe al României, pentru certificarea autenticităţii semnăturilor şi sigiliului aplicate pe acestea.La data de 26-07-2021 Capitolul III a fost completat de Punctul 1, Articolul I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 82 din 21 iulie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 731 din 26 iulie 2021
Conform articolului II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 82 din 21 iulie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 731 din 26 iulie 2021, prevederile art. 15^1 din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 13 august 2010, cu modificările şi completările ulterioare, sunt aplicabile şi cererilor pentru acordarea sau, după caz, redobândirea cetăţeniei române, înregistrate la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi aflate în curs de soluţionare la această dată, atunci când există elemente care nasc îndoieli cu privire la autenticitatea actelor care dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru acordarea sau, după caz, redobândirea cetăţeniei române.Articolul 16(1) Cererea de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române, formulată potrivit art. 11, este înregistrată la secretariatul tehnic al Comisiei.(2) Preşedintele Comisiei pentru cetăţenie, prin rezoluţie, dispune:a) solicitarea de relaţii de la orice autorităţi cu privire la îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b) şi e), ce urmează a fi comunicate Comisiei întrun termen ce nu va depăşi 60 de zile, iar în situaţii excepţionale, în limitele termenului prevăzut la lit. c);La data de 23-03-2013 Lit. a) a alin. (2) al art. 16 a fost modificată de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 44 din 14 martie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 148 din 20 martie 2013.b) completarea dosarului, în termen de cel mult 4 luni de la primirea solicitării secretariatului tehnic al Comisiei de către petent, în cazul în care se constată lipsa unor documente necesare soluţionării cererii, sub sancţiunea respingerii cererii ca nesusţinută;La data de 15-09-2015 Lit. b) a alin. (2) al art. 16 a fost modificată de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 37 din 9 septembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 697 din 15 septembrie 2015.c) fixarea primului termen, la care Comisia va verifica îndeplinirea condiţiilor necesare acordării sau redobândirii cetăţeniei române potrivit art. 11, la cel mult 5 luni de la data înregistrării cererii.La data de 15-09-2015 Lit. c) a alin. (2) al art. 16 a fost modificată de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 37 din 9 septembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 697 din 15 septembrie 2015.Articolul 16^1În situaţia în care persoana care a solicitat acordarea sau redobândirea cetăţeniei române este cercetată într-o cauză penală, Comisia, dacă nu există alte motive pentru respingerea cererii, poate dispune suspendarea procedurii de acordare sau redobândire a cetăţeniei române până la finalizarea acelei cauze.La data de 15-09-2015 Art. 16^1 a fost introdus de pct. 9 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 37 din 9 septembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 697 din 15 septembrie 2015.Articolul 17(1) În cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru acordarea ori redobândirea cetăţeniei, precum şi în cazul nepromovării interviului prevăzut la art. 15 alin. (5) ori al neprezentării, în mod nejustificat, la susţinerea acestuia, Comisia, printr-un raport motivat, propune preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie respingerea cererii.(2) O nouă cerere de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române se poate depune după 6 luni de la respingerea cererii anterioare.Articolul 18(1) Dacă solicitantul este declarat admis la interviu, Comisia va întocmi un raport în care va menţiona întrunirea condiţiilor legale pentru acordarea sau, după caz, redobândirea cetăţeniei.(2) Raportul, însoţit de cererea de acordare ori de redobândire a cetăţeniei, va fi înaintat preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.Articolul 19(1) Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de prezenta lege, emite într-un termen ce nu va depăşi 3 zile ordinul de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române, după caz. Ordinul de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române se comunică solicitantului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în termen de 3 zile de la data emiterii ordinului.La data de 23-03-2013 Alin. (1) al art. 19 a fost modificat de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 44 din 14 martie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 148 din 20 martie 2013.(2) În cazul în care constată neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie respinge, prin ordin, cererea de acordare sau de redobândire a cetăţeniei.(3) Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române, respectiv ordinul de respingere a cererii de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române se comunică, de îndată, solicitantului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.(4) Ordinul de respingere a cererii de acordare sau redobândire a cetăţeniei române poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti. Hotărârea tribunalului poate fi atacată cu recurs la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.La data de 15-02-2013 Alineatul (4) din Articolul 19 a fost modificat de pct. 1 al art. VII din LEGEA nr. 2 din 1 februarie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 89 din 12 februarie 2013.Articolul 20(1) Cetăţenia română se acordă sau se redobândeşte la data depunerii jurământului de credinţă.(2) În termen de un an de la data comunicării ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie de acordare sau redobândire a cetăţeniei române sau, după caz, de la publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii Guvernului de acordare a cetăţeniei române, persoanele cărora li s-a aprobat cererea de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române vor depune jurământul de credinţă faţă de România.(3) Cu ocazia depunerii jurământului de credinţă, personalul din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie sau, după caz, al misiunii diplomatice sau oficiului consular:a) verifică identitatea persoanei care urmează să depună jurământul de credinţă pe baza actului ce face dovada identităţii acesteia şi a comparării, în sistem informatic automatizat, a amprentelor digitale ale respectivei persoane cu cele colectate potrivit prevederilor prezentei legi;b) procedează la preluarea imaginii faciale a persoanei prevăzute la lit. a), precum şi a copiilor minori pentru care aceasta a solicitat acordarea sau redobândirea cetăţeniei române, în scopul personalizării cardului de cetăţenie română;c) obţine acordul scris al persoanei care urmează să depună jurământul de credinţă cu privire la caracterul complet şi exact al datelor cu caracter personal, altele decât cele biometrice, necesare personalizării cardului de cetăţenie română, acord ce va fi exprimat atât pentru sine, cât şi pentru copiii minori pentru care persoana respectivă a solicitat acordarea sau redobândirea cetăţeniei române.(4) Dispoziţiile alin. (3) lit. a) sunt aplicabile în mod corespunzător copiilor prevăzuţi la art. 13^2 alin. (3) lit. a).(5) Jurământul de credinţă se depune în şedinţă solemnă, în mod individual, în faţa ministrului justiţiei sau a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie ori a unuia dintre cei 2 vicepreşedinţi ai acesteia delegaţi în acest sens şi are următorul conţinut:Jur să fiu devotat patriei şi poporului român, să apăr drepturile şi interesele naţionale, să respect Constituţia şi legile României.(6) Persoanele mute şi surdomute vor depune jurământul transcriind formula acestuia şi semnând-o, iar persoanele hipoacuzice vor rosti jurământul.(7) După depunerea jurământului, Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie dispune măsurile necesare pentru personalizarea cardului de cetăţenie română ce va fi eliberat celui în drept şi eliberează celui în drept un certificat provizoriu de cetăţenie, cu valabilitate de 60 de zile. Certificatul provizoriu de cetăţenie conţine elemente de siguranţă şi fotografia titularului şi atestă data acordării sau redobândirii cetăţeniei române.(8) Cardul de cetăţenie română se eliberează în termen de cel mult 60 de zile de la data depunerii jurământului de credinţă.(9) Cardul de cetăţenie română include un suport de stocare de înaltă securitate în care sunt memorate datele biometrice şi date cu caracter personal ale titularului, colectate potrivit prevederilor prezentei legi.(10) Forma şi conţinutul cardului de cetăţenie română se stabilesc prin hotărârea Guvernului prevăzută la art. 13^2 alin. (9).
A se vedea prevederile HOTĂRĂRII nr. 1.033 din 21 august 2024 pentru stabilirea specificaţiilor tehnice privind prelevarea şi stocarea electronică a datelor biometrice colectate potrivit dispoziţiilor Legii cetăţeniei române nr. 21/1991, a măsurilor necesare pentru asigurarea securităţii şi confidenţialităţii acestora, a procedurii de prelevare a impresiunilor digitale, a cerinţelor privind calitatea şi standardele tehnice pentru amprente şi imaginea facială, a formei şi conţinutului, specificaţiilor tehnice şi elementelor de siguranţă ale cardului de cetăţenie română, a procedurii de eliberare a cardului de cetăţenie română, precum şi declararea pierderii, furtului şi deteriorării acestuia, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 844 din 23 august 2024.(11) În situaţia în care copiii minori dobândesc cetăţenia română odată cu părinţii sau cu unul dintre ei, acestora li se va elibera un card de cetăţenie română distinct şi nu depun jurământul.(12) În situaţia în care copiii minori dobândesc cetăţenia română în condiţiile prevăzute la art. 9 alin. (5) şi (6), art. 10 alin. (5) sau art. 11 alin. (2), acestora li se va elibera cardul de cetăţenie română.(13) În cazul în care copilul devine major în timpul procesului de soluţionare a cererii şi până la data dobândirii de către părinţi a cetăţeniei române, acesta va depune jurământul şi i se va elibera card de cetăţenie română distinct.(14) Persoana căreia i s-a aprobat cererea de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române în condiţiile prevăzute la art. 10 sau 11, cu menţinerea domiciliului în străinătate, va depune jurământul de credinţă, în termenul prevăzut de lege, în faţa şefului misiunii diplomatice sau al oficiului consular al României din ţara în care domiciliază sau îşi are reşedinţa legală. În acest caz, luarea măsurilor prevăzute la alin. (7), precum şi eliberarea cardului de cetăţenie română, în termenul prevăzut de lege, se dispun de şeful misiunii diplomatice sau al oficiului consular respectiv.(15) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (14), pentru motive obiective, la solicitarea Ministerului Afacerilor Externe, Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie poate aproba depunerea jurământului de credinţă, în termenul prevăzut de lege, în condiţiile stabilite la alin. (5).(16) Dispoziţiile alin. (14) şi (15) se aplică în mod corespunzător şi în cazul persoanelor cărora li s-a aprobat cererea de acordare a cetăţeniei române în condiţiile prevăzute la art. 8^1.(17) Ceremonia depunerii jurământului de credinţă se înregistrează cu mijloace tehnice audio sau audio-video. Înregistrările se păstrează pe o perioadă de 1 an de la data depunerii jurământului de credinţă, cu excepţia situaţiilor în care servesc ca mijloc de probă într-un proces. La împlinirea termenului de 1 an sau, după caz, după soluţionarea definitivă a cauzei, înregistrările se distrug în mod ireversibil.(18) Programarea la jurământ a persoanelor cărora li s-a aprobat cererea de acordare sau redobândire a cetăţeniei române se realizează astfel:a) de către Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, în cazul depunerii jurământului în condiţiile prevăzute la alin. (5) sau (15), data stabilită pentru depunerea jurământului fiind comunicată persoanei în cauză o dată cu ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie de acordare sau redobândire a cetăţeniei române;b) de către cel în cauză, în cazul depăşirii termenului stabilit potrivit lit. a) sau în situaţia acordării cetăţeniei române prin hotărâre a Guvernului;c) de către cel în cauză, în cazul depunerii jurământului în faţa şefului misiunii diplomatice sau al oficiului consular al României din ţara în care domiciliază sau îşi are reşedinţa legală, inclusiv prin utilizarea unor aplicaţii informatice asigurate gratuit de Ministerul Afacerilor Externe.La data de 29-07-2024 Articolul 20 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 5. , Articolul I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 100 din 25 iulie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 740 din 29 iulie 2024Articolul 21(1) Nedepunerea jurământului de credinţă în termenul prevăzut de lege atrage încetarea efectelor ordinului de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române faţă de persoana în cauză.(2) Constatarea încetării efectelor ordinului de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române faţă de persoanele care nu au depus jurământul în termenul prevăzut de lege se face de către preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, la sesizarea direcţiei de specialitate din cadrul respectivei Autorităţi, sau, după caz, de şeful misiunii diplomatice ori al oficiului consular.(3) În cazul nedepunerii jurământului de credinţă în forma şi condiţiile prevăzute de lege, din alte motive decât cel prevăzut la alin. (1), personalul din cadrul direcţiei de specialitate a Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie întocmeşte, de îndată, un proces-verbal de constatare a acestei situaţii, un exemplar al acestuia fiind înmânat celui în cauză, care va semna de primire. Dacă cel în cauză, informat fie de către personalul din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, fie de către o altă persoană care va face oficiul de traducător, asupra motivelor încheierii procesului-verbal, refuză să primească procesul-verbal ori să semneze de primire, în procesul-verbal se vor arăta aceste împrejurări, acesta făcând dovada până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat. Procesul-verbal are ca efect constatarea încetării efectelor ordinului de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române faţă de persoana în cauză şi constituie dovadă de comunicare.(4) Dispoziţiile alin. (3) sunt aplicabile în mod corespunzător în situaţia jurământului ce trebuie depus la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României. Procesul-verbal încheiat de şeful misiunii diplomatice sau al oficiului consular sau, după caz, de cel căruia acesta i-a delegat atribuţiile în materie de cetăţenie are ca efect constatarea încetării efectelor ordinului de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române faţă de persoana în cauză şi constituie dovadă de comunicare.(5) Împotriva constatării încetării efectelor ordinului de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române, realizată potrivit dispoziţiilor alin. (3) sau (4), cel în cauză se poate adresa instanţei competente potrivit dispoziţiilor art. 37^1, în termen de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal.(6) Persoana care beneficiază de consiliere judiciară sau de măsura tutelei speciale ori cu privire la care s-a instituit o altă măsură corespondentă care are drept efect restrângerea sau, după caz, lipsirea de capacitatea de exerciţiu obţine cetăţenia română de la data emiterii ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie de acordare sau, după caz, de redobândire a cetăţeniei române. Cererea adresată Comisiei privind eliberarea cardului de cetăţenie română poate fi formulată în termen de 6 luni de la data comunicării ordinului. Nedepunerea cererii în termenul de 6 luni atrage încetarea efectelor ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române.(7) Dispoziţiile alin. (6) sunt aplicabile în mod corespunzător în cazul persoanei care nu poate depune jurământul de credinţă faţă de România din cauza unui handicap permanent sau a unei boli cronice, pe baza cererii şi a înscrisurilor medicale, transmise în acest sens Comisiei pentru cetăţenie, personal sau prin reprezentantul legal ori convenţional cu mandat special, până la data întocmirii raportului Comisiei prevăzut la art. 18 alin. (1).La data de 29-07-2024 Articolul 21 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 6. , Articolul I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 100 din 25 iulie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 740 din 29 iulie 2024Capitolul IV Dovada cetăţeniei româneArticolul 22(1) Dovada cetăţeniei române se face cu actele de identitate prevăzute la art. 12 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu paşaportul românesc, cu titlul de călătorie fără menţiunea «identitate incertă», cu certificatul provizoriu de cetăţenie şi cu documentele prevăzute la art. 23, aflate în termen de valabilitate, precum şi cu cardul de cetăţenie română prevăzut la art. 20 alin. (8) şi cu certificatul de cetăţenie.(2) Cetăţenia copilului până la vârsta de 14 ani se dovedeşte cu paşaportul românesc, cu cartea electronică de identitate, cu titlul de călătorie fără menţiunea «identitate incertă», cu certificatul provizoriu de cetăţenie sau cu documentele prevăzute la art. 23, aflate în termen de valabilitate, precum şi cu cardul de cetăţenie română prevăzut la art. 20 alin. (11) şi (12) sau, după caz, cu certificatul său de naştere românesc însoţit fie de actul de identitate sau paşaportul oricăruia dintre părinţi, emis de autorităţile române, aflat în termen de valabilitate, fie de cardul de cetăţenie ori de certificatul de cetăţenie al oricăruia dintre părinţi.La data de 29-07-2024 Articolul 22 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 7. , Articolul I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 100 din 25 iulie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 740 din 29 iulie 2024Articolul 22^1(1) Personalizarea cardurilor de cetăţenie română se realizează de Centrul naţional unic de personalizare a paşapoartelor electronice din cadrul Direcţiei generale de paşapoarte din subordinea Ministerului Afacerilor Interne.(2) Datele stocate în bazele de date de producţie constituite şi gestionate de Centrul naţional unic de personalizare a paşapoartelor electronice în vederea personalizării cardurilor de cetăţenie română se şterg imediat, prin procedură automată şi ireversibilă, după personalizarea cardului de cetăţenie română şi transmiterea acestuia la autoritatea competentă să îl elibereze.(3) Contravaloarea cardului de cetăţenie română, stabilită în condiţiile legii, inclusiv în cazul solicitării eliberării unui nou card ca urmare a pierderii, furtului sau deteriorării acestuia, se suportă de către titularul acestuia.(4) Contravaloarea cardului de cetăţenie română se plăteşte anticipat, dovada plăţii însoţind cererea de acordare sau redobândire a cetăţeniei române.(5) În cazul cererilor de acordare sau redobândire a cetăţeniei române depuse la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, precum şi al cererilor de acordare a cetăţeniei române întemeiate pe dispoziţiile art. 8^2, contravaloarea cardului de cetăţenie română se achită în contul Companiei Naţionale «Imprimeria Naţională» - S.A., prin mijloace de plată online sau prin unităţile bancare cu care Compania Naţională «Imprimeria Naţională» - S.A. încheie convenţii în acest scop.(6) În cazul cererilor de acordare sau redobândire a cetăţeniei române depuse la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României în străinătate, contravaloarea cardului de cetăţenie română se achită prin transfer bancar sau se încasează direct de către personalul consular, prin instrumente electronice de plată sau direct în numerar, pe bază de chitanţă cu regim special. Sumele astfel încasate se virează ulterior de către Ministerul Afacerilor Externe Companiei Naţionale «Imprimeria Naţională» - S.A.(7) În cazul respingerii cererii de acordare sau redobândire a cetăţeniei române sau a sumelor achitate eronat, suma plătită potrivit dispoziţiilor alin. (4) se restituie solicitantului. Dreptul de a solicita restituirea poate fi exercitat în termen de un an de la data comunicării ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie sau, după caz, de la data efectuării plăţii eronate. Cererea de restituire se adresează Companiei Naţionale «Imprimeria Naţională» - S.A.(8) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (7), suma plătită nu este supusă restituirii în situaţiile prevăzute la art. 21 alin. (3) şi (4).(9) Cererea privind eliberarea unui nou card de cetăţenie română în situaţiile prevăzute la alin. (3) se adresează Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie sau, în cazul cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate, misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare ale României din statul pe teritoriul căruia solicitantul îşi are domiciliul sau reşedinţa legală. Dispoziţiile art. 13^2 alin. (1)-(7) şi alin. (8) lit. a) sunt aplicabile în mod corespunzător.(10) Autorităţile competente pot elibera, la cerere, un nou card de cetăţenie română în locul celui declarat distrus, pierdut sau furat şi care nu a fost recuperat, numai dacă evenimentul a fost declarat de titular, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.
A se vedea prevederile HOTĂRĂRII nr. 1.033 din 21 august 2024 pentru stabilirea specificaţiilor tehnice privind prelevarea şi stocarea electronică a datelor biometrice colectate potrivit dispoziţiilor Legii cetăţeniei române nr. 21/1991, a măsurilor necesare pentru asigurarea securităţii şi confidenţialităţii acestora, a procedurii de prelevare a impresiunilor digitale, a cerinţelor privind calitatea şi standardele tehnice pentru amprente şi imaginea facială, a formei şi conţinutului, specificaţiilor tehnice şi elementelor de siguranţă ale cardului de cetăţenie română, a procedurii de eliberare a cardului de cetăţenie română, precum şi declararea pierderii, furtului şi deteriorării acestuia, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 844 din 23 august 2024.(11) În situaţia în care titularul constată faptul că datele înscrise în cardul de cetăţenie română sunt incomplete sau inexacte, acesta este obligat să sesizeze de îndată Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie sau, după caz, cea mai apropiată misiune diplomatică sau oficiu consular al României în străinătate. Eliberarea unui nou card de cetăţenie română se realizează fără plata contravalorii acestuia, în afară de cazul când această situaţie a fost cauzată din culpa titularului. Dispoziţiile art. 13^2 alin. (1)-(7) şi alin. (8) lit. a) sunt aplicabile în mod corespunzător.(12) La eliberarea de către autorităţile române competente a primului act de identitate sau, după caz, paşaport persoanelor cărora li s-a acordat sau care au redobândit cetăţenia română şi care au dreptul la eliberarea cardului de cetăţenie română este obligatorie prezentarea cardului de cetăţenie română, în vederea verificării identităţii solicitantului pe baza elementelor de identificare biometrice comparabile direct disponibile.(13) Stabilirea şi actualizarea contravalorii cardului de cetăţenie română se fac de către Compania Naţională «Imprimeria Naţională» - S.A., cu avizul direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor.La data de 29-07-2024 Capitolul IV a fost completat de Punctul 8. , Articolul I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 100 din 25 iulie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 740 din 29 iulie 2024Articolul 23În caz de nevoie urgentă, misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României eliberează, la cerere, o dovadă de cetăţenie pentru cetăţenii români aflaţi în străinătate. Dovada de cetăţenie se eliberează cu valabilitatea de 30 de zile şi va cuprinde, în mod obligatoriu, scopul eliberării.La data de 29-07-2024 Articolul 23 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 9. , Articolul I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 100 din 25 iulie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 740 din 29 iulie 2024Capitolul V Pierderea cetăţeniei româneArticolul 24Cetăţenia română se pierde prin:a) retragerea cetăţeniei române;b) aprobarea renunţării la cetăţenia română;c) în alte cazuri prevăzute de lege.A. Prin retragerea cetăţeniei româneArticolul 25(1) Cetăţenia română se poate retrage persoanei care:a) aflată în străinătate, săvârşeşte fapte deosebit de grave prin care vatămă interesele statului român sau lezează prestigiul României;b) aflată în străinătate, se înrolează în forţele armate ale unui stat cu care România a rupt relaţiile diplomatice sau cu care este în stare de război;c) a obţinut cetăţenia română prin mijloace frauduloase;d) este cunoscută ca având legături cu grupări teroriste sau le-a sprijinit, sub orice formă, ori a săvârşit alte fapte care pun în pericol siguranţa naţională.(2) Cetăţenia română nu poate fi retrasă persoanei care a dobândit-o prin naştere.Articolul 26Retragerea cetăţeniei române nu produce efecte asupra cetăţeniei soţului sau copiilor persoanei căreia i s-a retras cetăţenia.B. Prin aprobarea renunţării la cetăţenia românăArticolul 27Pentru motive temeinice se poate aproba renunţarea la cetăţenia română persoanei care a împlinit vârsta de 18 ani şi care:a) nu este învinuită sau inculpată într-o cauză penală ori nu are de executat o pedeapsă penală;b) nu este urmărită pentru debite către stat, persoane fizice sau juridice din ţară sau, având astfel de debite, le achită ori prezintă garanţii corespunzătoare pentru achitarea lor;c) a dobândit ori a solicitat şi are asigurarea că va dobândi o altă cetăţenie.Articolul 28(1) Pierderea cetăţeniei române prin aprobarea renunţării nu produce niciun efect asupra cetăţeniei soţului sau copiilor minori.(2) Cu toate acestea, în cazul în care ambii părinţi obţin aprobarea renunţării la cetăţenia română, iar copilul minor se află împreună cu ei în străinătate ori părăseşte împreună cu ei ţara, minorul pierde cetăţenia română odată cu părinţii săi, iar dacă aceştia au pierdut cetăţenia română la date diferite, pe ultima dintre aceste date. Copilul minor care, pentru a domicilia în străinătate, părăseşte ţara după ce ambii părinţi au pierdut cetăţenia română pierde cetăţenia română pe data plecării sale din ţară.(3) Dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care numai unul dintre părinţi este cunoscut sau este în viaţă.(4) Copilul minor, încredinţat prin hotărâre judecătorească părintelui care are domiciliul în străinătate şi care renunţă la cetăţenie, pierde cetăţenia română pe aceeaşi dată cu părintele căruia i-a fost încredinţat şi la care locuieşte, cu condiţia obţinerii acordului celuilalt părinte, cetăţean român.(5) În situaţiile prevăzute la alin. (2)-(4) copilului care a împlinit vârsta de 14 ani i se cere consimţământul.C. Alte cazuri de pierdere a cetăţeniei româneArticolul 29(1) Copilul minor, cetăţean român, adoptat de un cetăţean străin, pierde cetăţenia română, dacă, la cererea adoptatorului sau, după caz, a adoptatorilor, dobândeşte cetăţenia acestora în condiţiile prevăzute de legea străină. Minorului care a împlinit vârsta de 14 ani i se cere consimţământul.(2) Data pierderii cetăţeniei române în condiţiile alin. (1) este data dobândirii de către minor a cetăţeniei adoptatorului.(3) În cazul declarării nulităţii sau anulării adopţiei, copilul care nu a împlinit vârsta de 18 ani este considerat că nu a pierdut niciodată cetăţenia română.Articolul 30(1) În situaţia prevăzută la art. 5 alin. (3) copilul găsit pierde cetăţenia română, dacă până la împlinirea vârstei de 18 ani i s-a stabilit filiaţia faţă de ambii părinţi, iar aceştia sunt cetăţeni străini.(2) Cetăţenia română se pierde şi în cazul în care filiaţia s-a stabilit numai faţă de un părinte cetăţean străin, celălalt părinte rămânând necunoscut.(3) Data pierderii cetăţeniei române în condiţiile alin. (1) şi (2) este data stabilirii filiaţiei copilului.Capitolul VI Procedura retragerii cetăţeniei române şi aprobării renunţării la cetăţenia românăArticolul 31(1) Cererea de renunţare la cetăţenia română, însoţită de actele doveditoare prevăzute la art. 27, se depune la secretariatul tehnic al Comisiei sau la misiunile diplomatice ori oficiile consulare ale României din ţara în care solicitantul îşi are domiciliul sau reşedinţa.(2) În cazul în care constată lipsa documentelor necesare soluţionării cererii, preşedintele Comisiei solicită, prin rezoluţie, completarea dosarului. În cazul în care, în termen de cel mult 6 luni de la comunicare, nu sunt transmise actele necesare, cererea va fi respinsă ca nesusţinută.(3) În cazul în care dosarul cuprinde toate documentele necesare soluţionării cererii de renunţare la cetăţenia română, preşedintele Comisiei, prin rezoluţie, dispune solicitarea de relaţii de la orice autorităţi cu privire la îndeplinirea condiţiei prevăzute, după caz, la art. 27 lit. a) şi b).(4) Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie dispune, prin ordin, aprobarea sau, după caz, respingerea cererii de renunţare la cetăţenia română, pe baza raportului Comisiei, prin care aceasta constată îndeplinirea sau neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 27.(5) Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie de aprobare sau, după caz, de respingere a cererii de renunţare la cetăţenia română se comunică solicitantului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.(6) Ordinul de respingere a cererii de renunţare la cetăţenia română poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării, la Tribunalul Bucureşti. Hotărârea tribunalului poate fi atacată cu recurs la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.La data de 15-02-2013 Alineatul (6) din Articolul 31 a fost modificat de pct. 2 al art. VII din LEGEA nr. 2 din 1 februarie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 89 din 12 februarie 2013.(7) Pierderea cetăţeniei române prin renunţare are loc la data eliberării adeverinţei de renunţare la cetăţenia română.(8) Dovada renunţării la cetăţenia română se face cu adeverinţă eliberată de secretariatul Comisiei, pentru persoanele cu domiciliul în România, ori de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, pentru persoanele cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, în baza ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.(9) Neprezentarea în vederea eliberării adeverinţei de renunţare la cetăţenia română, în termen de 6 luni de la data comunicării ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie de aprobare a cererii de renunţare la cetăţenia română, atrage încetarea efectelor ordinului faţă de persoana în cauză.La data de 15-09-2015 Alin. (9) al art. 31 a fost introdus de pct. 12 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 37 din 9 septembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 697 din 15 septembrie 2015.(10) Constatarea încetării efectelor ordinului de aprobare a renunţării la cetăţenia română faţă de persoanele care nu s-au prezentat în vederea eliberării adeverinţei de renunţare la cetăţenia română în termenul prevăzut la alin. (9) se face de către preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, la sesizarea direcţiei de specialitate din cadrul autorităţii sau, după caz, de şeful misiunii diplomatice ori al oficiului consular.La data de 15-09-2015 Alin. (10) al art. 31 a fost introdus de pct. 12 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 37 din 9 septembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 697 din 15 septembrie 2015.Articolul 32(1) Orice autoritate sau persoană care are cunoştinţă de existenţa unui motiv pentru retragerea cetăţeniei române poate sesiza, în scris, Comisia, având obligaţia să prezinte dovezile de care dispune.(2) Preşedintele Comisiei stabileşte, prin rezoluţie, termenul la care se va dezbate sesizarea de retragere, dispunând totodată:a) solicitarea punctului de vedere al autorităţilor competente cu privire la îndeplinirea condiţiilor legale privind retragerea cetăţeniei;b) invitarea persoanei care a formulat sesizarea, precum şi a oricărei persoane care ar putea da informaţii utile soluţionării cererii;c) citarea persoanei în cauză la domiciliul cunoscut sau, dacă acesta nu se cunoaşte, prin publicarea citaţiei în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a. Citarea persoanei are loc cu cel puţin 6 luni înainte de termenul fixat pentru dezbaterea sesizării.(3) La termenul stabilit pentru dezbaterea sesizării, Comisia verifică îndeplinirea condiţiilor necesare retragerii cetăţeniei române. Aceasta audiază persoanele citate potrivit alin. (2) lit. b), precum şi persoana în cauză. Lipsa persoanei legal citate nu împiedică desfăşurarea procedurilor de retragere a cetăţeniei române.(4) În cazul în care constată îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea condiţiilor legale de retragere a cetăţeniei române, Comisia va propune preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, printr-un raport motivat, aprobarea retragerii cetăţeniei române sau, după caz, respingerea sesizării.(5) Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, emite ordinul de retragere a cetăţeniei române, respectiv de respingere a sesizării de retragere a cetăţeniei, în cazul în care constată neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege.(6) Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie de admitere sau de respingere a sesizării de retragere a cetăţeniei se comunică persoanei în cauză, precum şi persoanei care a făcut sesizarea, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.(7) Ordinul poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului de la domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantului. Dacă solicitantul nu are domiciliul sau reşedinţa în România, ordinul poate fi atacat, în acelaşi termen, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti. Hotărârea tribunalului este definitivă şi irevocabilă.La data de 15-02-2013 Alineatul (7) din Articolul 32 a fost modificat de pct. 3 al art. VII din LEGEA nr. 2 din 1 februarie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 89 din 12 februarie 2013.(8) Pierderea cetăţeniei române prin retragere are loc la data emiterii ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie de aprobare a retragerii cetăţeniei române.Capitolul VII Dispoziţii finale şi tranzitoriiArticolul 33Sunt şi rămân cetăţeni români persoanele care au dobândit şi au păstrat această cetăţenie potrivit legislaţiei anterioare.Articolul 34(1) Cererile privind acordarea cetăţeniei române şi aprobarea renunţării la cetăţenia română sunt supuse unei taxe prevăzute de lege.(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), redobândirea cetăţeniei române potrivit art. 10 alin. (2) şi art. 11 este scutită de plata taxelor prevăzute de lege.Articolul 34^1(1) Comunicarea către solicitanţi a corespondenţei Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, inclusiv a solicitărilor şi citaţiilor adresate acestora de către Comisia pentru cetăţenie, potrivit prevederilor prezentei legi, precum şi a ordinelor emise, potrivit legii, de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie se face prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la adresa indicată de către solicitant în cuprinsul cererii depuse.(2) La cererea solicitantului, comunicările prevăzute la alin. (1) se pot face prin poştă electronică, la adresa de poştă electronică indicată de acesta în cuprinsul cererii depuse. În acest caz, comunicarea va fi semnată cu semnătura electronică calificată sau cu semnătura electronică avansată creată cu un certificat emis de o autoritate sau instituţie publică din România, care va înlocui ştampila instituţiei şi semnătura preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie sau a preşedintelui Comisiei pentru cetăţenie, după caz. Documentele prevăzute la alin. (1) se consideră comunicate la momentul recepţionării unui mesaj din partea destinatarului prin care acesta confirmă primirea mesajului Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.(3) În cazurile în care, în termen de 30 de zile de la data comunicării efectuate potrivit dispoziţiilor alin. (2), destinatarul nu a confirmat primirea mesajului sau atunci când sistemul folosit indică o eroare în transmiterea prin poştă electronică, comunicarea se va realiza prin publicarea, într-o secţiune anume dedicată pe site-ul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie - http://cetatenie.just.ro -, a unui anunţ care va cuprinde numărul de înregistrare al cererii de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române ori de renunţare la cetăţenia română, dat de către misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din străinătate, şi numărul dosarului de cetăţenie al solicitantului, iniţialele numelui şi prenumelui acestuia, precum şi obiectul comunicării Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, în termeni suficient de expliciţi pentru înţelegerea clară a conţinutului acesteia; anunţul va fi însoţit de data publicării acestuia pe siteul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.(4) Prin cererea de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române ori de renunţare la cetăţenia română solicitantul va putea să îşi dea acordul scris ca anunţul prevăzut la alin. (3) să cuprindă numele şi prenumele său în clar; acesta poate reveni asupra deciziei iniţiale, prin cerere scrisă depusă personal sau prin mandatar cu procură specială şi autentică la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, opţiunea astfel exprimată fiind definitivă.(5) Publicarea anunţului, potrivit dispoziţiilor alin. (3), precum şi data publicării acestuia vor fi înscrise olograf în dosarul de cetăţenie al destinatarului de către un funcţionar al Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, care va certifica aceste împrejurări prin dată şi semnătură.(6) În cadrul secţiunii de publicare a anunţurilor privind comunicările şi solicitările Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, interfaţa acesteia trebuie să permită realizarea unei căutări rapide folosind drept criterii de căutare iniţialele numelui şi prenumelui solicitantului/numele şi prenumele solicitantului, după caz, numărul de înregistrare al cererii de acordare, de redobândire ori de renunţare la cetăţenia română, dat de către misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din străinătate, ori numărul dosarului de cetăţenie al solicitantului.(7) În termen de cel mult 40 de zile de la data publicării anunţului în condiţiile prevăzute la alin. (3), solicitantul va comunica în scris Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, inclusiv prin mesaj de poştă electronică ori telefax, o adresă de poştă electronică validă, în vederea retransmiterii comunicării; Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie va retransmite comunicarea la noua adresă de poştă electronică indicată de către solicitant, în termen de cel mult 10 zile de la data la care această adresă i-a fost comunicată.
Conform articolului XVIII din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 100 din 25 iulie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 740 din 29 iulie 2024, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, în aplicarea dispoziţiilor art. 34^1 alin. (7) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, pe site-ul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie se vor publica cel puţin o adresă de poştă electronică şi un număr de telefax, în scopul aplicării respectivelor dispoziţii legale.(8) La împlinirea termenului de 40 de zile prevăzut la alin. (7) sau, după caz, a termenului de 10 zile, în situaţia retransmiterii comunicării potrivit dispoziţiilor alin. (7), procedura de comunicare se consideră legal îndeplinită, chiar şi în cazul în care retransmiterea comunicării nu s-a putut realiza, dacă această situaţie nu se datorează culpei Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.(9) În cazul în care, înăuntrul termenelor prevăzute la alin. (8), solicitantul confirmă primirea mesajului Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, documentele prevăzute la alin. (1) se consideră comunicate la momentul recepţionării mesajului din partea destinatarului.(10) Dispoziţiile alin. (3)-(9) sunt aplicabile în mod corespunzător şi în cazul în care solicitantul a optat la depunerea cererii pentru comunicarea corespondenţei şi actelor Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, iar comunicarea în această modalitate nu s-a putut realiza, dacă această situaţie nu se datorează culpei Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie. Prevederile prezentului alineat se aplică chiar şi dacă o singură comunicare prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire nu s-a putut realiza din motive care nu se datorează culpei Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.La data de 29-07-2024 Articolul 34^1 , Capitolul VII a fost modificat de Punctul 10. , Articolul I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 100 din 25 iulie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 740 din 29 iulie 2024Articolul 34^2(1) La nivelul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie se implementează, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului, dosarul electronic al solicitantului în materie de cetăţenie, sub forma unui sistem informatic de management al documentelor şi cererilor în materie de cetăţenie, de competenţa Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, care cuprinde înregistrări ale datelor cu caracter personal ale solicitanţilor şi asigură, cu respectarea legii, accesul solicitanţilor la informaţii privind stadiul soluţionării dosarelor având ca obiect cererile de acordare, de redobândire ori de renunţare la cetăţenia română depuse de aceştia, precum şi comunicarea electronică către solicitanţi a corespondenţei Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, inclusiv a solicitărilor şi citaţiilor adresate acestora de către Comisia pentru cetăţenie, potrivit prevederilor prezentei legi şi ale ordinelor emise, potrivit legii, de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.
Articolele X-XII din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 100 din 25 iulie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 740 din 29 iulie 2024 prevăd:Articolul X(1) Până la operaţionalizarea de către Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie a soluţiilor informatice prevăzute la art. 13^2 alin. (8) şi art. 34^2 alin. (1) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, respectiv la art. 7^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2010 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, aprobată cu modificări prin Legea nr. 112/2010, cu modificările ulterioare, precum şi cu completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, pentru introducerea, stocarea şi gestionarea datelor biometrice colectate în procesul de acordare la cerere a cetăţeniei române se va utiliza o platformă informatică dezvoltată şi administrată din punct de vedere tehnic de către Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcţia generală pentru comunicaţii şi tehnologia informaţiei, parte integrantă a Platformei HUB de servicii de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, care va asigura preluarea şi stocarea datelor prevăzute la art. 7^2 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 112/2010, cu modificările ulterioare, precum şi cu completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă.(2) Platforma informatică prevăzută la alin. (1) conţine şi datele din Sistemul informatic de evidenţă a datelor despre cetăţenia română din Registrul naţional de evidenţă a paşapoartelor simple, pentru care Ministerul Afacerilor Interne împreună cu Direcţia generală de paşapoarte sunt operatori asociaţi, având răspundere comună, în conformitate cu prevederile art. 26 din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor).(3) Pentru platforma informatică prevăzută la alin. (1) Ministerul Afacerilor Interne împreună cu Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi Ministerul Afacerilor Externe sunt operatori asociaţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 26 din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului, având răspundere partajată astfel:a) pentru administrarea tehnică a sistemului şi stocarea datelor - Ministerul Afacerilor Interne;b) pentru colectarea, introducerea şi asigurarea calităţii datelor - Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare.(4) Pentru exercitarea drepturilor prevăzute de Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului, persoana vizată va depune cererea la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, pentru prelucrările de date realizate de aceasta, la Ministerul Afacerilor Externe, pentru prelucrările de date realizate de misiunile diplomatice şi oficiile consulare, respectiv la Direcţia generală de paşapoarte, pentru prelucrările realizate în cadrul Sistemului informatic de evidenţă a datelor despre cetăţenia română din Registrul naţional de evidenţă a paşapoartelor simple.(5) Ministerul Afacerilor Interne, Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi Ministerul Afacerilor Externe întreprind demersuri în scopul asigurării dotărilor necesare pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 13^2 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă.(6) În aplicarea dispoziţiilor prezentului articol, Ministerul Afacerilor Interne asigură Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, în cadrul procesului de preluare a cererilor de acordare/redobândire a cetăţeniei române, infrastructura necesară pentru stocarea şi gestionarea datelor, inclusiv a celor biometrice, precum şi pentru transmiterea setului de date către Centrul naţional unic pentru personalizarea paşapoartelor electronice, în vederea personalizării cardurilor de cetăţenie.(7) Platforma informatică prevăzută la alin. (1) se actualizează permanent cu datele preluate şi înscrise de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României.(8) Prin hotărârea Guvernului prevăzută la art. 13^2 alin. (9) din Legea nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se stabilesc specificaţiile tehnice privind prelevarea şi stocarea electronică a datelor biometrice în cadrul platformei informatice administrate din punct de vedere tehnic de către Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcţia generală pentru comunicaţii şi tehnologia informaţiei, până la operaţionalizarea soluţiilor informatice prevăzute la alin. (1) de către Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, precum şi modul de gestionare a datelor din aplicaţie, în vederea cooperării dintre Ministerul Afacerilor Interne şi Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie.Articolul XI(1) Platforma informatică prevăzută la art. X alin. (1) este dezvoltată astfel încât să păstreze evidenţa prelucrărilor realizate.(2) Evidenţa prevăzută la alin. (1) este protejată prin măsuri corespunzătoare împotriva accesului neautorizat şi poate fi utilizată numai în scopul monitorizării protecţiei datelor, inclusiv pentru a verifica admisibilitatea unei solicitări de informaţii şi legalitatea prelucrării datelor, precum şi pentru asigurarea securităţii datelor.(3) Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, Ministerul Afacerilor Externe şi Direcţia generală pentru comunicaţii şi tehnologia informaţiei din cadrul Ministerului Afacerilor Interne stabilesc proceduri interne pentru asigurarea conformităţii cu legislaţia din domeniul protecţiei datelor cu caracter personal.(4) Procedurile prevăzute la alin. (3) includ obligativitatea ca personalul din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, Ministerului Afacerilor Externe şi Direcţiei generale pentru comunicaţii şi tehnologia informaţiei, autorizat să acceseze platforma informatică prevăzută la art. X alin. (1) în interes de serviciu, să fie instruit cu privire la regulile de protecţie a datelor cu caracter personal anterior validării accesului la platforma informatică şi, ulterior, cel puţin o dată pe an.(5) Instruirea prevăzută la alin. (4) se referă, cel puţin, la următoarele:a) prelucrarea datelor să fie realizată exclusiv pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu;b) datele să fie prelucrate potrivit procedurilor şi prin mijloacele prevăzute de dispoziţiile legale aplicabile activităţilor în cadrul cărora sunt utilizate datele respective;c) prelucrarea datelor să respecte dispoziţiile legale privind protecţia datelor cu caracter personal aplicabile activităţilor în cadrul cărora sunt utilizate datele respective.(6) Instruirea personalului cu privire la regulile de protecţie a datelor cu caracter personal va fi realizată de către fiecare autoritate implicată în parte, în conformitate cu dispoziţiile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului şi ale Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), cu modificările ulterioare.(7) Datele stocate în platforma informatică prevăzută la art. X alin. (1) sunt păstrate pe teritoriul României.(8) La data operaţionalizării de către Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie a soluţiilor informatice prevăzute la art. 13^2 alin. (8) şi art. 34^2 alin. (1) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, respectiv la art. 7^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2010 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, aprobată cu modificări prin Legea nr. 112/2010, cu modificările ulterioare, precum şi cu completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, datele personale aferente acestor soluţii sunt migrate din platforma prevăzută la art. X alin. (1) şi şterse din evidenţele Direcţiei generale pentru comunicaţii şi tehnologia informaţiei din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin proceduri ireversibile, cu excepţia situaţiilor în care sunt utilizate în cadrul unor proceduri judiciare, caz în care acestea urmează regimul probelor.(9) Datele biometrice prevăzute la art. 13^2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se stochează în cadrul platformei informatice prevăzute la art. X alin. (1) şi se şterg în mod ireversibil la data primirii informării din partea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie cu privire la îndeplinirea condiţiilor art. 13^2 alin. (8) din Legea nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă.Articolul XII(1) Prin excepţie de la prevederile art. XI alin. (8), pe platforma informatică prevăzută la art. X alin. (1) se păstrează următoarele date:a) datele din Sistemul informatic de evidenţă a datelor despre cetăţenia română din Registrul naţional de evidenţă a paşapoartelor simple, prevăzute la art. 4^3 alin. (5^1) din Ordonanţa Guvernului nr. 83/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Direcţiei generale de paşapoarte, serviciilor publice comunitare de paşapoarte, Direcţiei generale permise de conducere şi înmatriculări şi serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 362/2002, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă;b) datele despre acordarea, redobândirea, retragerea cetăţeniei române, respectiv renunţarea la cetăţenia română, comunicate de Ministerul Justiţiei şi de Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, precum şi de misiunile diplomatice/oficiile consulare ale României în străinătate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.(2) De la data asigurării infrastructurii tehnice necesare, datele de pe platforma informatică prevăzută la art. X alin. (1) pot fi accesate de către instituţiile/autorităţile/entităţile competente, care au drept de acces la această platformă informatică, în vederea îndeplinirii unor obligaţii legale.(2) Accesul solicitantului la dosarul electronic în materie de cetăţenie se realizează prin crearea de către acesta a unui cont de acces, în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii de acordare, de redobândire ori de renunţare la cetăţenia română, şi prin autentificarea în sistem prin introducerea datelor de identificare a contului.(3) Actele şi corespondenţa Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie se consideră comunicate:a) la momentul accesării de către destinatar a documentului încărcat în dosarul electronic în materie de cetăţenie prevăzut la alin. (1);b) la expirarea unui termen de 30 de zile de la momentul încărcării documentului în dosarul electronic în materie de cetăţenie, dacă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute la lit. a);c) la expirarea unui termen de 30 de zile de la momentul înregistrării actului în evidenţele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, dacă solicitantul nu şi-a creat un cont de acces în condiţiile prevăzute la alin. (2).(4) Organizarea, funcţionarea, administrarea şi arhivarea dosarului electronic al solicitantului în materie de cetăţenie, inclusiv procedurile şi normele legate de securitate, care să asigure gradul necesar de confidenţialitate şi siguranţă în utilizare, precum şi respectarea prevederilor Legii nr. 135/2007 privind arhivarea documentelor electronice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.(5) De la data operaţionalizării dosarului electronic al solicitantului în materie de cetăţenie, corespondenţa Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, inclusiv solicitările şi citaţiile adresate acestora de către Comisia pentru cetăţenie, potrivit prevederilor prezentei legi, precum şi ordinele emise, potrivit legii, de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie se comunică solicitanţilor exclusiv prin intermediul acestui sistem informatic, înrolarea solicitanţilor în sistemul de comunicare electronică prevăzut de dispoziţiile prezentului articol fiind obligatorie.La data de 30-06-2026 Capitolul VII a fost completat de Punctul 11. , Articolul I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 100 din 25 iulie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 740 din 29 iulie 2024
Conform alineatului (1) al articolului XVI din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 100 din 25 iulie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 740 din 29 iulie 2024, dispoziţiile art. I pct. 11, în ceea ce priveşte art. 34^2 din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la data de 30 iunie 2026.Articolul 34^3(1) Situaţiile de dobândire, redobândire sau pierdere a cetăţeniei române se notifică, prin grija Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, Direcţiei generale pentru evidenţa persoanelor şi Direcţiei cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, în scopul actualizării evidenţelor proprii. Situaţiile de pierdere a cetăţeniei române se notifică şi Direcţiei generale de paşapoarte.(2) Notificările prevăzute la alin. (1) se realizează prin mecanisme informatice automate.La data de 30-06-2026 Capitolul VII a fost completat de Punctul 11. , Articolul I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 100 din 25 iulie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 740 din 29 iulie 2024
Articolul XV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 100 din 25 iulie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 740 din 29 iulie 2024 prevede:Articolul XV(1) Notificările prevăzute la art. 34^3 din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se realizează prin mecanisme informatice automate dezvoltate în cadrul sistemului informatic prevăzut la art. 7^2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2010 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, aprobată cu modificări prin Legea nr. 112/2010, cu modificările ulterioare, precum şi cu completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, respectiv în cadrul platformei informatice prevăzute la art. X alin. (1) din prezenta ordonanţă de urgenţă.(2) Datele privind dobândirea, redobândirea sau pierderea cetăţeniei române din sistemul informatic prevăzut la art. 7^2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2010 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, aprobată cu modificări prin Legea nr. 112/2010, cu modificările ulterioare, precum şi cu completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, respectiv din platforma informatică prevăzută la art. X alin. (1) din prezenta ordonanţă de urgenţă, pot fi accesate de către Poliţia de Frontieră Română în exercitarea atribuţiilor stabilite de lege.Articolul 35Persoanele cărora li s-a acordat cetăţenia română, potrivit legii, au toate drepturile şi libertăţile, precum şi obligaţiile prevăzute prin Constituţie şi prin legile ţării pentru cetăţenii români.Articolul 36(1) Cetăţenia română cu titlu de "cetăţenie de onoare" se poate acorda unor străini pentru servicii deosebite aduse ţării şi naţiunii române, la propunerea Guvernului, fără nicio altă formalitate, de către Parlamentul României.(2) Persoanele care au dobândit cetăţenia de onoare se bucură de toate drepturile civile şi politice recunoscute cetăţenilor români, cu excepţia dreptului de a alege şi de a fi ales şi de a ocupa o funcţie publică.Articolul 36^1Şeful misiunii diplomatice sau al oficiului consular îşi poate delega atribuţiile în materie de cetăţenie unui alt membru al personalului diplomatic sau consular din cadrul misiunii diplomatice sau al oficiului consular.La data de 30-06-2026 Capitolul VII a fost completat de Punctul 12. , Articolul I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 100 din 25 iulie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 740 din 29 iulie 2024Articolul 37Pentru situaţiile în care se cere consimţământul celuilalt părinte sau al minorului care a împlinit vârsta de 14 ani, acesta trebuie făcut în forma unei declaraţii autentice date în faţa notarului public sau, în străinătate, la misiunile diplomatice ori oficiile consulare ale României.Articolul 37^1Litigiile privind actele administrative, emise sau adoptate în aplicarea dispoziţiilor prezentei legi, altele decât cele prevăzute de art. 19 alin. (4), art. 31 alin. (6) şi art. 32 alin. (7), precum şi litigiile privind refuzul nejustificat al emiterii acestor acte sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului. Hotărârea pronunţată de tribunal poate fi atacată cu recurs la secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel.La data de 15-02-2013 Articolul 37^1 a fost introdus de pct. 4 al art. VII din LEGEA nr. 2 din 1 februarie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 89 din 12 februarie 2013.Articolul 38(1) Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României.(2) Cererile aflate în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor rezolva în conformitate cu prevederile acesteia. Condiţiile de dobândire a cetăţeniei române rămân supuse reglementărilor în vigoare la data depunerii cererii.Articolul 39Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr. 24/1971 - Legea cetăţeniei române, Decretul-lege nr. 137/1990 privind unele dispoziţii referitoare la cetăţenia română, prevederile art. 3 şi ale art. 8 din Decretul-lege nr. 7/1989 privind repatrierea cetăţenilor români şi a foştilor cetăţeni români, precum şi orice alte dispoziţii contrare prevederilor prezentei legi.
Reproducem mai jos prevederi care nu sunt încorporate în forma republicată a Legii nr. 21/1991 şi care se aplică, în continuare, ca dispoziţii proprii ale actelor modificatoare:
1. Art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 87/2007 pentru modificarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991:
"Art. IV. - Litera n) a articolului 11 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 2 aprilie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă."
2. Art. II din Legea nr. 354/2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2009 pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991:
"Art. II*). - Începând cu data de 1 ianuarie 2010, în vederea înregistrării cererilor de redobândire sau acordare a cetăţeniei române, formulate în temeiul dispoziţiilor art. 101**) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se vor înfiinţa birouri teritoriale în subordinea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie."
*) Art. II a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2010 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 10 februarie 2010.**) Art. 101 a devenit în urma renumerotării art. 11.------

| EMITENT |
| Formă consolidată valabilă la data 29-07-2024 Prezenta formă consolidată este valabilă începând cu data de 29-07-2024 până la data de 07-10-2024 |
Ajutor
Istoric forme consolidate
| FB | Forma de bază a actului |
| FC | Forma consolidată a actului |
| FR | Forma republicată a actului (ex: FR1, FR2..) |
Notă CTCE Forma consolidată a LEGII nr. 21 din 1 martie 1991 (Rep. 2) din Monitorul Oficial nr. 576 din 13 august 2010, la data de 29 Iulie 2024 este realizată prin includerea modificărilor și completărilor aduse de: LEGEA nr. 2 din 1 februarie 2013; LEGEA nr. 44 din 14 martie 2013; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 37 din 9 septembrie 2015; LEGEA nr. 1 din 6 ianuarie 2017; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 65 din 21 septembrie 2017; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 82 din 21 iulie 2021; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 100 din 25 iulie 2024.Conţinutul acestui act aparţine exclusiv S.C. Centrul Teritorial de Calcul Electronic S.A. Piatra-Neamţ şi nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat informării utilizatorilor.
**) Republicată în temeiul art. 21 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2010 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 10 februarie 2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 112/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 17 iunie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare.
Legea cetăţeniei române nr. 21/1991 a mai fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 6 martie 2000, iar ulterior a mai fost modificată şi completată prin:
- Ordonanţa Guvernului nr. 84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 372/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 26 iunie 2002, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 167/2001 privind suspendarea aplicării prevederilor art. 35 din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 802 din 14 decembrie 2001, aprobată prin Legea nr. 225/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 29 aprilie 2002;
- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2002 pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 18 iunie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 542/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 726 din 4 octombrie 2002;
- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 160/2002 privind suspendarea aplicării unor dispoziţii din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 25 noiembrie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 165/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 7 mai 2003;
- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2003 pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 9 iunie 2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 405/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 15 octombrie 2003;
- Legea nr. 248/2003 pentru completarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 414 din 13 iunie 2003;
- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 87/2007 pentru modificarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634 din 14 septembrie 2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 70/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 11 aprilie 2008;
- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 147/2008 pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 765 din 13 noiembrie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 171/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 14 mai 2009;
- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2009 pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 21 aprilie 2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 354/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 781 din 16 noiembrie 2009.
Notă CTCE A se vedea şi art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 37 din 9 septembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 697 din 15 septembrie 2015, care prevede: "În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, persoanele cărora, prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, li s-a aprobat cererea de renunţare la cetăţenia română până la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă pot solicita, în condiţiile legii, eliberarea adeverinţei de renunţare la cetăţenia română, sub efectul prevăzut la art. 31 alin. (9) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenţa ordonanţă de urgenţă".
Capitolul I Dispoziţii generaleArticolul 1(1) Cetăţenia română este legătura şi apartenenţa unei persoane fizice la statul român.(2) Cetăţenii români sunt egali în faţa legii; numai ei vor fi admişi în funcţiile publice civile şi militare.(3) Cetăţenii României se bucură de protecţia statului român.Articolul 2Modurile de dobândire şi de pierdere a cetăţeniei române sunt cele prevăzute în prezenta lege.Articolul 3Încheierea, declararea nulităţii, anularea sau desfacerea căsătoriei între un cetăţean român şi un străin nu produce efecte asupra cetăţeniei soţilor.Capitolul II Dobândirea cetăţeniei româneArticolul 4Cetăţenia română se dobândeşte prin:a) naştere;b) adopţie;c) acordare la cerere.A. Prin naştereArticolul 5(1) Copiii născuţi pe teritoriul României, din părinţi cetăţeni români, sunt cetăţeni români.(2) Sunt, de asemenea, cetăţeni români cei care:a) s-au născut pe teritoriul statului român, chiar dacă numai unul dintre părinţi este cetăţean român;b) s-au născut în străinătate şi ambii părinţi sau numai unul dintre ei are cetăţenia română.(3) Copilul găsit pe teritoriul statului român este considerat cetăţean român, până la proba contrarie, dacă niciunul dintre părinţi nu este cunoscut.B. Prin adopţieArticolul 6(1) Cetăţenia română se dobândeşte de către copilul cetăţean străin sau fără cetăţenie prin adopţie, dacă adoptatorii sunt cetăţeni români. În cazul în care adoptatul este major, este necesar consimţământul acestuia.(2) În cazul în care numai unul dintre adoptatori este cetăţean român, cetăţenia adoptatului minor va fi hotărâtă, de comun acord, de către adoptatori. În situaţia în care adoptatorii nu cad de acord, instanţa judecătorească competentă să încuviinţeze adopţia va decide asupra cetăţeniei minorului, ţinând seama de interesele acestuia. În cazul copilului care a împlinit vârsta de 14 ani este necesar consimţământul acestuia.(3) Dacă adopţia se face de către o singură persoană, iar aceasta este cetăţean român, minorul dobândeşte cetăţenia adoptatorului.(4) În cazul în care adopţia se face de către soţul cetăţean român al părintelui firesc sau adoptiv, cetăţean străin, ori de către persoana de cetăţenie română care se află într-o relaţie stabilă şi convieţuieşte cu acest părinte în condiţiile prevăzute de Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, republicată, cetăţenia minorului va fi hotărâtă, de comun acord, de către adoptator şi părintele cetăţean străin. În situaţia în care aceştia nu cad de acord, instanţa judecătorească competentă să încuviinţeze adopţia va decide asupra cetăţeniei minorului, ţinând seama de interesele acestuia. Minorului care a împlinit 14 ani i se cere consimţământul.La data de 25-09-2017 Articolul 6 din Capitolul II a fost completat de Punctul 1, Articolul I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 65 din 21 septembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 760 din 25 septembrie 2017Articolul 7(1) În cazul declarării nulităţii sau anulării adopţiei, copilul care nu a împlinit vârsta de 18 ani este considerat că nu a fost niciodată cetăţean român, dacă domiciliază în străinătate sau dacă părăseşte ţara pentru a domicilia în străinătate.(2) În cazul desfacerii adopţiei copilul care nu a împlinit vârsta de 18 ani pierde cetăţenia română pe data desfacerii adopţiei, dacă acesta domiciliază în străinătate sau dacă părăseşte ţara pentru a domicilia în străinătate.C. Prin acordare la cerereArticolul 8(1) Cetăţenia română se poate acorda, la cerere, persoanei fără cetăţenie sau cetăţeanului străin, dacă îndeplineşte următoarele condiţii:a) s-a născut şi domiciliază, la data cererii, pe teritoriul României sau, deşi nu s-a născut pe acest teritoriu, domiciliază în condiţiile legii pe teritoriul statului român de cel puţin 8 ani sau, în cazul în care este căsătorit şi convieţuieşte cu un cetăţean român, de cel puţin 5 ani de la data căsătoriei;b) dovedeşte, prin comportament, acţiuni şi atitudine, loialitate faţă de statul român, nu întreprinde sau sprijină acţiuni împotriva ordinii de drept sau a securităţii naţionale şi declară că nici în trecut nu a întreprins asemenea acţiuni;c) a împlinit vârsta de 18 ani;d) are asigurate în România mijloace legale pentru o existenţă decentă, în condiţiile stabilite de legislaţia privind regimul străinilor;e) este cunoscut cu o bună comportare şi nu a fost condamnat în ţară sau în străinătate pentru o infracţiune care îl face nedemn de a fi cetăţean român;f) cunoaşte limba română şi posedă noţiuni elementare de cultură şi civilizaţie românească, în măsură suficientă pentru a se integra în viaţa socială;g) cunoaşte prevederile Constituţiei României şi imnul naţional.(2) Termenele prevăzute la alin. (1) lit. a) pot fi reduse până la jumătate în următoarele situaţii:a) solicitantul este o personalitate recunoscută pe plan internaţional;b) solicitantul este cetăţeanul unui stat membru al Uniunii Europene;c) solicitantul a dobândit statut de refugiat potrivit prevederilor legale în vigoare;d) solicitantul a investit în România sume care depăşesc 1.000.000 de euro.(3) Dacă cetăţeanul străin sau persoana fără cetăţenie care a solicitat să i se acorde cetăţenia română se află în afara teritoriului statului român o perioadă mai mare de 6 luni în cursul unui an, anul respectiv nu se ia în calcul la stabilirea perioadei prevăzute la alin. (1) lit. a).Articolul 8^1Cetăţenia română se poate acorda, la cerere, persoanei fără cetăţenie sau cetăţeanului străin care a contribuit în mod deosebit la protejarea şi promovarea culturii, civilizaţiei şi spiritualităţii româneşti, cu posibilitatea stabilirii domiciliului în ţară sau cu menţinerea acestuia în străinătate, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b), c) şi e).La data de 15-09-2015 Art. 8^1 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 37 din 9 septembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 697 din 15 septembrie 2015.Articolul 8^2Cetăţenia română poate fi acordată, la cerere, persoanei fără cetăţenie sau cetăţeanului străin care poate contribui în mod semnificativ la promovarea imaginii României prin performanţe deosebite în domeniul sportului, cu posibilitatea stabilirii domiciliului în ţară sau cu menţinerea acestuia în străinătate, dacă sunt întrunite următoarele condiţii:a) solicitantul va reprezenta România în loturile naţionale, în conformitate cu reglementările statutare ale federaţiei sportive internaţionale la care România este afiliată;b) solicitantul îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b), c) şi e) şi îşi exprimă ataşamentul faţă de România şi faţă de sistemul de valori specific societăţii româneşti.La data de 15-09-2015 Art. 8^2 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 37 din 9 septembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 697 din 15 septembrie 2015.Articolul 9(1) Copilul născut din părinţi cetăţeni străini sau fără cetăţenie, care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi care domiciliază, la data cererii, pe teritoriul României, dobândeşte cetăţenia română la cererea părinţilor săi, odată cu aceştia; cererea va fi depusă odată cu cererea părinţilor de acordare a cetăţeniei române întemeiată pe art. 8.(2) În cazul în care numai unul dintre părinţi solicită acordarea cetăţeniei române în temeiul art. 8, părinţii vor hotărî, de comun acord, cu privire la cetăţenia copilului care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi care domiciliază, la data cererii, pe teritoriul României. În situaţia în care părinţii nu cad de acord, tribunalul de la domiciliul minorului va decide, ţinând seama de interesele acestuia. În cazul copilului care a împlinit vârsta de 14 ani este necesar consimţământul acestuia.(3) Cererea privind acordarea cetăţeniei române, în condiţiile alin. (2), copilului care nu a împlinit vârsta de 18 ani va fi depusă odată cu cererea prin care părintele solicită acordarea cetăţeniei române. Copilul dobândeşte cetăţenia română pe aceeaşi dată cu părintele său.(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (3), pentru copilul născut după data depunerii cererii de către părinţi sau, după caz, de către părinte, cererea poate fi depusă până la data acordării cetăţeniei române acestora.(5) În cazul în care minorul nu a dobândit cetăţenia română în condiţiile alin. (1) sau (3), părinţii sau, după caz, părintele care a obţinut cetăţenia română în temeiul art. 8 pot/poate depune o cerere privind acordarea cetăţeniei române minorului, dacă acesta domiciliază pe teritoriul României, la data cererii. Cererea va fi însoţită de dovada mijloacelor legale pentru o existenţă decentă, în condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. d), precum şi, după caz, de acordul celuilalt părinte. Soluţionarea cererii se face prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, pe baza raportului conţinând propunerea motivată a Comisiei pentru cetăţenie, cu aplicarea în mod corespunzător a dispoziţiilor alin. (2). Copilul minor dobândeşte cetăţenia română la data emiterii ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie. În cazul în care copilul devine major în timpul procesului de soluţionare a cererii, acesta va depune jurământul.(6) Prevederile alin. (1)-(5) sunt aplicabile în mod corespunzător şi în cazul cererilor privind dobândirea cetăţeniei române de către copilul care nu a împlinit vârsta de 18 ani formulate de părinţii sau, după caz, de părintele care solicită acordarea cetăţeniei române în temeiul art. 8^1 şi 8^2.La data de 25-09-2017 Articolul 9 din Capitolul II a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 65 din 21 septembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 760 din 25 septembrie 2017 Notă CTCE Articolele II si III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 65 din 21 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 576 din 13 august 2010:„Articolul II(1) Sunt cetăţeni români de la data dobândirii sau redobândirii cetăţeniei române de către ambii părinţi sau, după caz, de către unul dintre părinţi persoanele pentru care nu s-a parcurs procedura privind dobândirea cetăţeniei române la autoritatea competentă potrivit legii, odată cu părinţii care au dobândit cetăţenia română sau, după caz, cu părintele care a dobândit cetăţenia română, dar au obţinut, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, înscrierea ori transcrierea în registrele de stare civilă române a certificatelor sau extraselor de stare civilă eliberate de autorităţile străine sau, după caz, înscrierea pe actele de stare civilă întocmite în registrele de stare civilă române a menţiunilor cu privire la dobândirea cetăţeniei române, în temeiul art. 9 din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a dobândirii sau redobândirii cetăţeniei române de către ambii părinţi sau, după caz, de către unul dintre părinţi, fiind minori la data dobândirii sau redobândirii cetăţeniei române de către părinţii lor sau, după caz, de către părintele lor.(2) Dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile, cu respectarea condiţiilor acolo prevăzute, şi persoanelor:a) cărora, prin hotărâre judecătorească definitivă, li s-au anulat, după caz, actele de stare civilă, menţiunile cu privire la dobândirea cetăţeniei române înscrise pe acestea ori actele de identitate sau documentele de călătorie româneşti eliberate în temeiul actelor de stare civilă sau al menţiunilor cu privire la dobândirea cetăţeniei române, cu motivarea că nu au dobândit cetăţenia română întrucât pentru acestea nu s-a parcurs procedura privind dobândirea cetăţeniei române la autoritatea competentă potrivit legii odată cu părinţii care au obţinut cetăţenia română sau, după caz, cu părintele care a dobândit cetăţenia română;b) cu privire la care, prin hotărâre judecătorească definitivă, în alte situaţii decât cele prevăzute la lit. a), s-a stabilit că nu au dobândit cetăţenia română cu motivarea că pentru acestea nu s-a parcurs procedura privind dobândirea cetăţeniei române la autoritatea competentă potrivit legii odată cu părinţii care au obţinut cetăţenia română sau, după caz, cu părintele care a dobândit cetăţenia română.(3) Cererile de înscriere sau transcriere în registrele de stare civilă române a certificatelor sau extraselor de stare civilă eliberate de autorităţile străine, precum şi cererile prin care se solicită înscrierea menţiunii cu privire la dobândirea cetăţeniei române pe actele de stare civilă întocmite în registrele de stare civilă române, formulate în temeiul art. 9 din Legea nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Legii nr. 119/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi depuse la autorităţile competente până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se soluţionează ţinându-se seama de dispoziţiile alin. (1), cu îndeplinirea condiţiilor acolo prevăzute. Dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt şi rămân aplicabile la soluţionarea acestor cereri; cu toate acestea, prin derogare de la dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, copilul devenit major hotărăşte asupra cetăţeniei sale. Persoanele cărora li s-au respins aceste cereri până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă pot depune noi cereri.Articolul IIICererile aflate în curs de soluţionare la Comisia pentru cetăţenie din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie se vor rezolva potrivit procedurii prevăzute de Legea nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificată şi completată prin prezenta ordonanţă de urgenţă”.
Articolul 10(1) Cetăţenia română se poate acorda şi persoanelor care au pierdut această cetăţenie, precum şi descendenţilor acestora până la gradul II inclusiv şi care cer redobândirea ei, cu păstrarea cetăţeniei străine şi stabilirea domiciliului în ţară sau cu menţinerea acestuia în străinătate, dacă îndeplinesc în mod corespunzător condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b)-e).(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi apatrizilor foşti cetăţeni români şi descendenţilor acestora până la gradul II inclusiv.(3) Redobândirea cetăţeniei de către unul dintre soţi nu are nicio consecinţă asupra cetăţeniei celuilalt soţ. Soţul cetăţean străin sau fără cetăţenie al persoanei care redobândeşte cetăţenia română poate cere acordarea cetăţeniei române în condiţiile prezentei legi.(4) Cererea privind dobândirea cetăţeniei române de către copilul care nu a împlinit vârsta de 18 ani va fi depusă odată cu cererea prin care părinţii săi ori, după caz, părintele său solicită redobândirea cetăţeniei române. În cazul în care numai unul dintre părinţi solicită redobândirea cetăţeniei române este necesar consimţământul celuilalt părinte, precum şi al copilului care a împlinit vârsta de 14 ani. Copiii minori dobândesc cetăţenia română odată cu părinţii sau, după caz, cu unul dintre ei. Dispoziţiile art. 9 alin. (4) rămân aplicabile.La data de 25-09-2017 Articolul 10 din Capitolul II a fost completat de Punctul 3, Articolul I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 65 din 21 septembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 760 din 25 septembrie 2017(5) În cazul în care minorul nu a dobândit cetăţenia română în condiţiile alin. (4), părinţii sau, după caz, părintele care a obţinut cetăţenia română pot/poate depune o cerere privind dobândirea cetăţeniei române de către minor. Soluţionarea cererii se face prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, pe baza raportului conţinând propunerea motivată a Comisiei pentru cetăţenie, cu aplicarea în mod corespunzător a dispoziţiilor alin. (4). Copilul minor dobândeşte cetăţenia română la data emiterii ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie. În cazul în care copilul devine major în timpul procesului de soluţionare a cererii, acesta va depune jurământul.La data de 25-09-2017 Articolul 10 din Capitolul II a fost completat de Punctul 3, Articolul I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 65 din 21 septembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 760 din 25 septembrie 2017(6) În cazul în care numai unul dintre părinţi solicită redobândirea cetăţeniei române sau după, caz, a redobândit cetăţenia română, iar părinţii nu cad de acord cu privire la cetăţenia copilului care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi care domiciliază, la data cererii, pe teritoriul României, tribunalul de la domiciliul minorului va decide, ţinând seama de interesele acestuia. În cazul copilului care a împlinit vârsta de 14 ani este necesar consimţământul acestuia.La data de 25-09-2017 Articolul 10 din Capitolul II a fost completat de Punctul 3, Articolul I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 65 din 21 septembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 760 din 25 septembrie 2017Articolul 11(1) Persoanele care au fost cetăţeni români, dar au pierdut cetăţenia română din motive neimputabile lor sau cărora această cetăţenie le-a fost ridicată fără voia lor, precum şi descendenţii acestora până la gradul III, la cerere, pot redobândi sau li se poate acorda cetăţenia română, cu posibilitatea păstrării cetăţeniei străine şi stabilirea domiciliului în ţară sau cu menţinerea acestuia în străinătate, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b), c) şi e).La data de 15-09-2015 Alin. (1) al art. 11 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 37 din 9 septembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 697 din 15 septembrie 2015.(2) Dispoziţiile art. 10 alin. (2)-(6) se aplică în mod corespunzător.La data de 25-09-2017 Alineatul (2) din Articolul 11 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 65 din 21 septembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 760 din 25 septembrie 2017Capitolul III Procedura acordării cetăţeniei româneArticolul 12(1) Aprobarea cererilor de acordare ori de redobândire a cetăţeniei române se face prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, pe baza propunerilor Comisiei pentru cetăţenie.(2) Pentru cererile prevăzute la alin. (1) nu se percep taxe şi tarife.La data de 01-02-2017 Articolul 12 din Capitolul III a fost completat de Articolul II din LEGEA nr. 1 din 6 ianuarie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 06 ianuarie 2017Articolul 13(1) Cererea de acordare sau, după caz, de redobândire a cetăţeniei române se formulează în limba română, se adresează Comisiei pentru cetăţenie şi se depune personal la sediul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, fiind însoţită de acte care dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de prezenta lege.La data de 29-07-2024 Alineatul (1) , Articolul 13 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 1. , Articolul I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 100 din 25 iulie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 740 din 29 iulie 2024(1^1) În cazul persoanelor cu privire la care, prin hotărâre judecătorească, a fost instituită, în condiţiile legii, măsura de ocrotire a consilierii judiciare sau a tutelei speciale ori o altă măsură corespondentă care are drept efect restrângerea sau, după caz, lipsirea de capacitatea de exerciţiu, cererea se poate depune, în numele persoanei ocrotite, de către ocrotitorul sau reprezentantul acesteia, prezenţa solicitantului fiind obligatorie.La data de 29-07-2024 Articolul 13 , Capitolul III a fost completat de Punctul 2. , Articolul I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 100 din 25 iulie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 740 din 29 iulie 2024(2) Cererile de redobândire sau de acordare a cetăţeniei române întemeiate pe dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi art. 11 pot fi depuse şi la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României. În cazul în care cererile au fost depuse la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României, acestea vor fi trimise de îndată Comisiei pentru cetăţenie din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.(3) Cererile de acordare a cetăţeniei române întemeiate pe dispoziţiile art. 8^1 pot fi depuse şi la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României din statul pe teritoriul căruia solicitantul îşi are domiciliul. În acest caz, cererea va fi trimisă, de îndată, Comisiei pentru cetăţenie din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, însoţită de un punct de vedere emis de misiunea diplomatică sau oficiul consular cu privire la îndeplinirea condiţiei ca solicitantul să fi contribuit în mod semnificativ la protejarea şi promovarea culturii, civilizaţiei şi spiritualităţii româneşti. În situaţia în care cererea a fost depusă la sediul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, Comisia pentru cetăţenie va solicita Ministerului Afacerilor Externe punctul de vedere cu privire la îndeplinirea condiţiei ca solicitantul să fi contribuit în mod semnificativ la protejarea şi promovarea culturii, civilizaţiei şi spiritualităţii româneşti.La data de 15-09-2015 Alin. (3) al art. 13 a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 37 din 9 septembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 697 din 15 septembrie 2015.Articolul 13^1(1) În cazul persoanelor prevăzute la art. 8^2, prin derogare de la prevederile art. 12, acordarea cetăţeniei române se face prin hotărâre a Guvernului iniţiată de Ministerul Tineretului şi Sportului.(2) Cererea de acordare a cetăţeniei române întemeiată pe dispoziţiile art. 8^2 se depune la Ministerul Tineretului şi Sportului, în calitate de unică autoritate publică care formulează propuneri privind acordarea cetăţeniei române în baza acestui articol.(3) Ministerul Tineretului şi Sportului va înainta Comisiei pentru cetăţenie din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie cererea însoţită de actele doveditoare şi de propunerea privind acordarea cetăţeniei române, în vederea verificării îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b), c) şi e).(4) Pe baza raportului Comisiei pentru cetăţenie din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, care constată îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b), c) şi e), Ministerul Tineretului şi Sportului propune Guvernului acordarea cetăţeniei române.(5) În cazul în care Comisia pentru cetăţenie constată neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b), c) şi e), preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie respinge, prin ordin, cererea de acordare a cetăţeniei. Ordinul va fi comunicat, de îndată, solicitantului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum şi Ministerului Tineretului şi Sportului.(6) Cetăţenia română se dobândeşte la data depunerii jurământului de credinţă faţă de România. Prevederile art. 20 referitoare la depunerea jurământului de credinţă sunt aplicabile în mod corespunzător.(7) Nedepunerea, de către persoana căreia i s-a acordat cetăţenia română prin hotărâre a Guvernului în condiţiile prevăzute la art. 8^2, a jurământului de credinţă în termenul prevăzut de lege atrage încetarea efectelor hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (1). Constatarea încetării efectelor hotărârii de acordare a cetăţeniei române se face de către preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.La data de 29-07-2024 Alineatul (7) , Articolul 13^1 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 3. , Articolul I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 100 din 25 iulie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 740 din 29 iulie 2024La data de 15-09-2015 Art. 13^1 a fost introdus de pct. 5 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 37 din 9 septembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 697 din 15 septembrie 2015. Conform articolului XIII din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 100 din 25 iulie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 740 din 29 iulie 2024, termenul de depunere a jurământului de credinţă început şi neîmplinit la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă rămâne supus dispoziţiilor legale în vigoare la data la care a început să curgă.Articolul 13^2(1) La depunerea cererii de acordare sau redobândire a cetăţeniei române sunt prelevate datele biometrice ale solicitantului.(2) Datele biometrice prelevate în condiţiile prevăzute la alin. (1) sunt:a) imaginea facială;b) impresiunea digitală a două degete.(3) Dispoziţiile alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător şi:a) copilului care a împlinit vârsta de 14 ani la data depunerii cererii, pentru care părinţii ori, după caz, părintele solicită acordarea sau redobândirea cetăţeniei române;b) celor care au formulat cereri de acordare a cetăţeniei întemeiate pe dispoziţiile art. 8^2.(4) Datele biometrice prevăzute la alin. (2) se prelevează după cum urmează:a) la sediul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, în cazul cererilor depuse la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, sau, după caz, la birourile teritoriale ale acesteia, precum şi în cazul cererilor întemeiate pe dispoziţiile art. 8^2;b) la sediile misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României, în cazul cererilor depuse la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României din statul pe teritoriul căruia solicitantul îşi are domiciliul sau reşedinţa legală.(5) Datele biometrice colectate în condiţiile prevăzute de prezenta lege sunt folosite numai pentru a verifica:a) identitatea solicitantului, cu ocazia depunerii jurământului de credinţă;b) identitatea copilului care împlinise vârsta de 14 ani la data depunerii cererii, cu ocazia depunerii jurământului de credinţă de către părinţi ori de către părintele solicitant;c) identitatea titularului cardului de cetăţenie română pe baza elementelor comparabile direct disponibile atunci când cardul trebuie, potrivit legii, prezentat.(6) La depunerea cererii pentru eliberarea primului act de identitate sau, după caz, paşaport, autorităţile competente să primească cererea şi, respectiv, să o soluţioneze au acces la datele incluse în suportul de stocare prevăzut la art. 20 alin. (9), în vederea verificării identităţii solicitantului pe baza datelor biometrice comparabile direct disponibile.(7) Nu au obligaţia de furnizare a impresiunilor digitale următoarele persoane:a) copiii minori pentru care se solicită acordarea cetăţeniei române, potrivit prevederilor prezentei legi, care nu se încadrează în situaţia prevăzută la alin. (3) lit. a);b) persoanele pentru care prelevarea impresiunilor digitale este fizic imposibilă.(8) Impresiunile digitale prelevate în condiţiile prezentului articol se şterg prin proceduri ireversibile din bazele de date ale autorităţii competente, potrivit legii, să administreze sistemul informatic de evidenţă şi înregistrare a acestor date, în termen de 10 zile de la:a) data ridicării cardului de cetăţenie română sau, dacă nu a fost ridicat de către titular, cel târziu la împlinirea unui termen de 3 luni de la data programată pentru eliberarea acestuia;b) expirarea termenului prevăzut la art. 20 alin. (2), dacă jurământul de credinţă nu a fost depus în termenul prevăzut de lege;c) împlinirea unui termen de 6 luni de la comunicarea ordinului de respingere a cererii de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române, dacă ordinul nu a fost atacat la instanţa de contencios administrativ;d) împlinirea unui termen de 6 luni de la constatarea încetării efectelor ordinului de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române, potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (3) sau (4), dacă constatarea încetării efectelor ordinului de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române nu a fost atacată la instanţa de contencios administrativ;e) data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a respins acţiunea formulată împotriva ordinului de respingere a cererii de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române, respectiv împotriva constatării încetării efectelor ordinului de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române.