ORDIN nr. 6.634 din 12 septembrie 2024pentru înfiinţarea programelor de studii universitare de licenţă cu dublă specializare şi aprobarea Listei programelor de studii universitare de licenţă cu dublă specializare
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 949 din 20 septembrie 2024Data intrării în vigoare 20-09-2024
În conformitate cu prevederileart. 30 alin. (3), art. 54 alin. (1) şi art. 55 alin. (1) din Legea învăţământului superior nr. 199/2023, cu modificările şi completările ulterioare,luând în considerare Adresa Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior nr. 1.066/2024, înregistrată la Ministerul Educaţiei cu nr. 195/GP/2024, cu completările ulterioare,ţinând seama de Referatul nr. 403/DGIU din 22.08.2024,în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2024 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, cu modificările ulterioare,ministrul educaţiei emite prezentul ordin.Articolul 1(1) Un program de studii universitare de licenţă funcţionează legal dacă este autorizat provizoriu sau acreditat şi funcţionează în condiţiile stabilite prin actul de autorizare, respectiv de acreditare.(2) Un program de studii universitare de licenţă cu dublă specializare se înfiinţează şi se organizează la propunerea senatului universitar, fără parcurgerea procedurilor de acreditare, cu încadrare în numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi aprobat pentru cele două specializări acreditate.(3) Un program de studii universitare de licenţă cu dublă specializare se compune dintr-o specializare principală şi una secundară, specializarea secundară fiind, de regulă, din acelaşi domeniu fundamental de ştiinţă.(4) Pentru creşterea numărului maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi aprobat pentru cele două specializări acreditate, instituţiile de învăţământ superior vor solicita Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior o procedură de evaluare, conform legii.Articolul 2Se aprobă Lista programelor de studii universitare de licenţă cu dublă specializare care se pot organiza în cadrul instituţiilor de învăţământ superior.Articolul 3Programele de studii universitare de licenţă, cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin, reprezintă ciclul I de studii universitare şi corespund unui număr cuprins între minimum 240 şi maximum 300 de credite, conform ECTS/SECT, şi se finalizează prin nivelul 6 din Cadrul naţional al calificărilor.Articolul 4(1) Instituţiile de învăţământ superior care înfiinţează programe de studii universitare de licenţă cu dublă specializare au obligaţia de a transmite aceste programe la Ministerul Educaţiei, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior şi la Autoritatea Naţională pentru Calificări.(2) Programele de studii universitare de licenţă cu dublă specializare prevăzute la alin. (1) vor fi cuprinse în nomenclatorul domeniilor şi al programelor de studii universitare, domeniile şi programele de studii universitare acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, unitatea administrativ-teritorială de desfăşurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învăţământ şi limba sau limbile de predare, precum şi numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi, care se aprobă anual prin hotărâre a Guvernului.Articolul 5Prevederile prezentului ordin se duc la îndeplinire de către Direcţia generală învăţământ universitar din cadrul Ministerului Educaţiei, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, Autoritatea Naţională pentru Calificări şi instituţiile de învăţământ superior.Articolul 6Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educaţiei,
Gigel Paraschiv,
secretar de statBucureşti, 12 septembrie 2024.Nr. 6.634.ANEXĂ
-----

| EMITENT |
În conformitate cu prevederileart. 30 alin. (3), art. 54 alin. (1) şi art. 55 alin. (1) din Legea învăţământului superior nr. 199/2023, cu modificările şi completările ulterioare,luând în considerare Adresa Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior nr. 1.066/2024, înregistrată la Ministerul Educaţiei cu nr. 195/GP/2024, cu completările ulterioare,ţinând seama de Referatul nr. 403/DGIU din 22.08.2024,în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2024 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, cu modificările ulterioare,ministrul educaţiei emite prezentul ordin.Articolul 1(1) Un program de studii universitare de licenţă funcţionează legal dacă este autorizat provizoriu sau acreditat şi funcţionează în condiţiile stabilite prin actul de autorizare, respectiv de acreditare.(2) Un program de studii universitare de licenţă cu dublă specializare se înfiinţează şi se organizează la propunerea senatului universitar, fără parcurgerea procedurilor de acreditare, cu încadrare în numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi aprobat pentru cele două specializări acreditate.(3) Un program de studii universitare de licenţă cu dublă specializare se compune dintr-o specializare principală şi una secundară, specializarea secundară fiind, de regulă, din acelaşi domeniu fundamental de ştiinţă.(4) Pentru creşterea numărului maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi aprobat pentru cele două specializări acreditate, instituţiile de învăţământ superior vor solicita Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior o procedură de evaluare, conform legii.Articolul 2Se aprobă Lista programelor de studii universitare de licenţă cu dublă specializare care se pot organiza în cadrul instituţiilor de învăţământ superior.Articolul 3Programele de studii universitare de licenţă, cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin, reprezintă ciclul I de studii universitare şi corespund unui număr cuprins între minimum 240 şi maximum 300 de credite, conform ECTS/SECT, şi se finalizează prin nivelul 6 din Cadrul naţional al calificărilor.Articolul 4(1) Instituţiile de învăţământ superior care înfiinţează programe de studii universitare de licenţă cu dublă specializare au obligaţia de a transmite aceste programe la Ministerul Educaţiei, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior şi la Autoritatea Naţională pentru Calificări.(2) Programele de studii universitare de licenţă cu dublă specializare prevăzute la alin. (1) vor fi cuprinse în nomenclatorul domeniilor şi al programelor de studii universitare, domeniile şi programele de studii universitare acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, unitatea administrativ-teritorială de desfăşurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învăţământ şi limba sau limbile de predare, precum şi numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi, care se aprobă anual prin hotărâre a Guvernului.Articolul 5Prevederile prezentului ordin se duc la îndeplinire de către Direcţia generală învăţământ universitar din cadrul Ministerului Educaţiei, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, Autoritatea Naţională pentru Calificări şi instituţiile de învăţământ superior.Articolul 6Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educaţiei,
Gigel Paraschiv,
secretar de statBucureşti, 12 septembrie 2024.Nr. 6.634.ANEXĂ
| Nr. crt. | Domeniul fundamental de ştiinţă | Programul de studii universitare de licenţă cu dublă specializare | Specializare principală | Specializare secundară | Nr. de credite |
| 1. | Matematică şi ştiinţe ale naturii | Cartografie - Geografia mediului | Cartografie | Geografia mediului | 240 |
| 2. | Matematică şi ştiinţe ale naturii | Cartografie - Ecologie şi protecţia mediului | Cartografie | Ecologie şi protecţia mediului | 240 |
| 3. | Matematică şi ştiinţe ale naturii | Cartografie - Informatică | Cartografie | Informatică | 240 |
| 4. | Matematică şi ştiinţe ale naturii | Cartografie - Ştiinţa mediului | Cartografie | Ştiinţa mediului | 240 |
| 5. | Matematică şi ştiinţe ale naturii | Chimie - Chimie farmaceutică | Chimie | Chimie farmaceutică | 240 |
| 6. | Matematică şi ştiinţe ale naturii | Chimie - Chimie medicală | Chimie | Chimie medicală | 240 |
| 7. | Matematică şi ştiinţe ale naturii | Chimie - Ştiinţa mediului | Chimie | Ştiinţa mediului | 240 |
| 8. | Matematică şi ştiinţe ale naturii | Chimie medicală - Chimie farmaceutică | Chimie medicală | Chimie farmaceutică | 240 |
| 9. | Matematică şi ştiinţe ale naturii | Ecologie şi protecţia mediului - Chimia mediului | Ecologie şi protecţia mediului | Chimia mediului | 240 |
| 10. | Matematică şi ştiinţe ale naturii | Ecologie şi protecţia mediului - Fizica mediului | Ecologie şi protecţia mediului | Fizica mediului | 240 |
| 11. | Matematică şi ştiinţe ale naturii | Ecologie şi protecţia mediului - Geografia mediului | Ecologie şi protecţia mediului | Geografia mediului | 240 |
| 12. | Matematică şi ştiinţe ale naturii | Ecologie şi protecţia mediului - Management şi audit de mediu | Ecologie şi protecţia mediului | Management şi audit de mediu | 240 |
| 13. | Matematică şi ştiinţe ale naturii | Fizică - Fizică informatică | Fizică | Fizică informatică | 240 |
| 14. | Matematică şi ştiinţe ale naturii | Fizică - Fizică medicală | Fizică | Fizică medicală | 240 |
| 15. | Matematică şi ştiinţe ale naturii | Fizică informatică - Informatică | Fizică informatică | Informatică | 240 |
| 16. | Matematică şi ştiinţe ale naturii | Fizica mediului - Geografia mediului | Fizica mediului | Geografia mediului | 240 |
| 17. | Matematică şi ştiinţe ale naturii | Geografia mediului - Chimia mediului | Geografia mediului | Chimia mediului | 240 |
| 18. | Matematică şi ştiinţe ale naturii | Geografia mediului - Fizica mediului | Geografia mediului | Fizica mediului | 240 |
| 19. | Matematică şi ştiinţe ale naturii | Geografia mediului - Management şi audit de mediu | Geografia mediului | Management şi audit de mediu | 240 |
| 20. | Matematică şi ştiinţe ale naturii | Geografia turismului - Ecologie şi protecţia mediului | Geografia turismului | Ecologie şi protecţia mediului | 240 |
| 21. | Matematică şi ştiinţe ale naturii | Geografia turismului - Geografia mediului | Geografia turismului | Geografia mediului | 240 |
| 22. | Matematică şi ştiinţe ale naturii | Geografia turismului - Ştiinţa mediului | Geografia turismului | Ştiinţa mediului | 240 |
| 23. | Matematică şi ştiinţe ale naturii | Geografie - Ecologie şi protecţia mediului | Geografie | Ecologie şi protecţia mediului | 240 |
| 24. | Matematică şi ştiinţe ale naturii | Geografie - Geografia mediului | Geografie | Geografia mediului | 240 |
| 25. | Matematică şi ştiinţe ale naturii | Geografie - Informatică | Geografie | Informatică | 240 |
| 26. | Matematică şi ştiinţe ale naturii | Geografie - Ştiinţa mediului | Geografie | Ştiinţa mediului | 240 |
| 27. | Matematică şi ştiinţe ale naturii | Geografie - Ştiinţe aplicate în criminalistică | Geografie | Ştiinţe aplicate în criminalistică | 240 |
| 28. | Matematică şi ştiinţe ale naturii | Hidrologie şi meteorologie - Ecologie şi protecţia mediului | Hidrologie şi meteorologie | Ecologie şi protecţia mediului | 240 |
| 29. | Matematică şi ştiinţe ale naturii | Hidrologie şi meteorologie - Fizica mediului | Hidrologie şi meteorologie | Fizica mediului | 240 |
| 30. | Matematică şi ştiinţe ale naturii | Hidrologie şi meteorologie - Geografia mediului | Hidrologie şi meteorologie | Geografia mediului | 240 |
| 31. | Matematică şi ştiinţe ale naturii | Hidrologie şi meteorologie - Informatică | Hidrologie şi meteorologie | Informatică | 240 |
| 32. | Matematică şi ştiinţe ale naturii | Hidrologie şi meteorologie - Ştiinţa mediului | Hidrologie şi meteorologie | Ştiinţa mediului | 240 |
| 33. | Matematică şi ştiinţe ale naturii | Informatică - Ştiinţe aplicate în criminalistică | Informatică | Ştiinţe aplicate în criminalistică | 240 |
| 34. | Matematică şi ştiinţe ale naturii | Planificare teritorială - Ecologie şi protecţia mediului | Planificare teritorială | Ecologie şi protecţia mediului | 240 |
| 35. | Matematică şi ştiinţe ale naturii | Planificare teritorială - Geografia mediului | Planificare teritorială | Geografia mediului | 240 |
| 36. | Matematică şi ştiinţe ale naturii | Planificare teritorială - Informatică | Planificare teritorială | Informatică | 240 |
| 37. | Matematică şi ştiinţe ale naturii | Planificare teritorială - Ştiinţa mediului | Planificare teritorială | Ştiinţa mediului | 240 |
| 38. | Matematică şi ştiinţe ale naturii | Ştiinţa mediului - Chimia mediului | Ştiinţa mediului | Chimia mediului | 240 |
| 39. | Matematică şi ştiinţe ale naturii | Ştiinţa mediului - Fizica mediului | Ştiinţa mediului | Fizica mediului | 240 |
| 40. | Matematică şi ştiinţe ale naturii | Ştiinţa mediului - Management şi audit de mediu | Ştiinţa mediului | Management şi audit de mediu | 240 |
| 41. | Matematică şi ştiinţe ale naturii | Geografia mediului - Geochimie | Geografia mediului | Geochimie | 240 |
| 42. | Matematică şi ştiinţe ale naturii | Ştiinţa mediului - Geochimie | Ştiinţa mediului | Geochimie | 240 |
| 43. | Matematică şi ştiinţe ale naturii | Geochimie - Geografia mediului | Geochimie | Geografia mediului | 240 |
| 44. | Matematică şi ştiinţe ale naturii | Geografie - Geologie | Geografie | Geologie | 240 |
| 45. | Matematică şi ştiinţe ale naturii | Geochimie - Informatică | Geochimie | Informatică | 240 |
| 46. | Matematică şi ştiinţe ale naturii | Geologie - Planificare teritorială | Geologie | Planificare teritorială | 240 |
| 47. | Matematică şi ştiinţe ale naturii | Ecologie şi protecţia mediului - Geochimie | Ecologie şi protecţia mediului | Geochimie | 240 |
| 48. | Matematică şi ştiinţe ale naturii | Chimie - Ştiinţe aplicate în criminalistică | Chimie | Ştiinţe aplicate în criminalistică | 240 |
| 49. | Matematică şi ştiinţe ale naturii | Chimia şi ingineria substanţelor organice, petrochimie şi carbochimie - Prelucrarea petrolului şi petrochimie | Chimia şi ingineria substanţelor organice, petrochimie şi carbochimie | Prelucrarea petrolului şi petrochimie | 300 |
| 50. | Matematică şi ştiinţe ale naturii | Inginerie biochimică - Controlul şi securitatea produselor alimentare | Inginerie biochimică | Controlul şi securitatea produselor alimentare | 300 |
| 51. | Interdisciplinar (Matematică şi ştiinţe ale naturii - Ştiinţe biologice şi biomedicale) | Fizică - Biologie | Fizică | Biologie | 240 |
| 52. | Interdisciplinar (Ştiinţe biologice şi biomedicale - Matematică şi ştiinţe ale naturii | Biochimie - Informatică | Biochimie | Informatică | 240 |
| 53. | Interdisciplinar (Ştiinţe biologice şi biomedicale - Matematică şi ştiinţe ale naturii) | Biologie - Ecologie | Biologie | Ecologie | 240 |
| 54. | Interdisciplinar (Ştiinţe biologice şi biomedicale - Matematică şi ştiinţe ale naturii) | Biologie - Informatică | Biologie | Informatică | 240 |
| 55. | Ştiinţe Inginereşti | Amenajări şi construcţii hidrotehnice - Construcţii pentru sisteme de alimentări cu apă şi canalizări | Amenajări şi construcţii hidrotehnice | Construcţii pentru sisteme de alimentări cu apă şi canalizări | 300 |
| 56. | Ştiinţe inginereşti | Amenajări şi construcţii hidrotehnice - Îmbunătăţiri funciare şi dezvoltare rurală | Amenajări şi construcţii hidrotehnice | Îmbunătăţiri funciare şi dezvoltare rurală | 300 |
| 57. | Ştiinţe inginereşti | Căi ferate, drumuri şi poduri - Inginerie şi management în construcţii | Căi ferate, drumuri şi poduri | Inginerie şi management în construcţii | 300 |
| 58. | Ştiinţe inginereşti | Echipamente pentru procese industriale - Sisteme de transport operaţional | Echipamente pentru procese industriale | Sisteme de transport operaţional | 300 |
| 59. | Ştiinţe inginereşti | Ingineria şi protecţia mediului în industrie - Dezvoltarea durabilă în ingineria de proces | Ingineria şi protecţia mediului în industrie | Dezvoltarea durabilă în ingineria de proces | 300 |
| 60. | Ştiinţe inginereşti | Construcţii civile, industriale şi agricole - Cadastru şi managementul proprietăţii | Construcţii civile, industriale şi agricole | Cadastru şi managementul proprietăţii | 300 |
| 61. | Ştiinţe inginereşti | Construcţii civile, industriale şi agricole - Căi ferate, drumuri şi poduri | Construcţii civile, industriale şi agricole | Căi ferate, drumuri şi poduri | 300 |
| 62. | Ştiinţe inginereşti | Construcţii civile, industriale şi agricole - Utilaje tehnologice pentru construcţii | Construcţii civile, industriale şi agricole | Utilaje tehnologice pentru construcţii | 300 |
| 63. | Ştiinţe inginereşti | Inginerie geologică - Geofizică | Inginerie geologică | Geofizică | 300 |
| 64. | Ştiinţe inginereşti | Inginerie mecanică - Ingineria computerizată a structurilor | Inginerie mecanică | Ingineria computerizată a structurilor | 300 |
| 65. | Ştiinţe inginereşti | Inginerie mecanică - Ingineria designului de produs | Inginerie mecanică | Ingineria designului de produs | 300 |
| 66. | Ştiinţe inginereşti | Inginerie mecanică - Utilaje tehnologice pentru construcţii | Inginerie mecanică | Utilaje tehnologice pentru construcţii | 300 |
| 67. | Ştiinţe inginereşti | Instalaţii pentru construcţii - Instalaţii şi echipamente pentru protecţia atmosferei | Instalaţii pentru construcţii | Instalaţii şi echipamente pentru protecţia atmosferei | 300 |
| 68. | Ştiinţe inginereşti | Sisteme şi echipamente termice - Instalaţii pentru construcţii | Sisteme şi echipamente termice | Instalaţii pentru construcţii | 300 |
| 69. | Ştiinţe inginereşti | Tehnologia construcţiilor de maşini - Informatică aplicată în inginerie industrială | Tehnologia construcţiilor de maşini | Informatică aplicată în inginerie industrială | 300 |
| 70. | Ştiinţe inginereşti | Tehnologia construcţiilor de maşini - Ingineria sudării | Tehnologia construcţiilor de maşini | Ingineria sudării | 300 |
| 71. | Ştiinţe inginereşti | Utilaje tehnologice pentru construcţii - Ingineria şi managementul resurselor tehnologice în construcţii | Utilaje tehnologice pentru construcţii | Ingineria şi managementul resurselor tehnologice în construcţii | 300 |
| 72. | Ştiinţe inginereşti | Echipamente pentru procese industriale - Design industrial | Echipamente pentru procese industriale | Design industrial | 300 |
| 73. | Ştiinţe inginereşti | Design industrial - Ingineria designului de produs | Design industrial | Ingineria designului de produs | 300 |
| 74. | Ştiinţe inginereşti | Sisteme şi echipamente termice - Inginerie economică în domeniul mecanic | Sisteme şi echipamente termice | Inginerie economică în domeniul mecanic | 300 |
| 75. | Ştiinţe inginereşti | Sisteme şi echipamente termice - Maşini şi sisteme hidraulice şi pneumatice | Sisteme şi echipamente termice | Maşini şi sisteme hidraulice şi pneumatice | 300 |
| 76. | Ştiinţe inginereşti | Ingineria şi protecţia mediului în industrie - Ingineria securităţii în industrie | Ingineria şi protecţia mediului în industrie | Ingineria securităţii în industrie | 300 |
| 77. | Ştiinţe inginereşti | Construcţii civile, industriale şi agricole - Automatică şi informatică aplicată | Construcţii civile, industriale şi agricole | Automatică şi informatică aplicată | 300 |
| 78. | Ştiinţe inginereşti | Construcţii civile, industriale şi agricole - Ingineria şi managementul calităţii | Construcţii civile, industriale şi agricole | Ingineria şi managementul calităţii | 300 |
| 79. | Ştiinţe inginereşti | Construcţii civile, industriale şi agricole - Matematică şi informatică aplicată în inginerie | Construcţii civile, industriale şi agricole | Matematică şi informatică aplicată în inginerie | 300 |
| 80. | Ştiinţe inginereşti | Inginerie mecanică - Informatică industrială | Inginerie mecanică | Informatică industrială | 300 |
| 81. | Ştiinţe inginereşti | Utilaje tehnologice pentru construcţii - Mecatronică | Utilaje tehnologice pentru construcţii | Mecatronică | 300 |
| 82. | Ştiinţe inginereşti | Informatică aplicată în inginerie industrială - Ingineria informaţiei | Informatică aplicată în inginerie industrială | Ingineria informaţiei | 300 |
| 83. | Ştiinţe inginereşti | Inginerie mecanică - Ingineria informaţiei | Inginerie mecanică | Ingineria informaţiei | 300 |
| 84. | Ştiinţe inginereşti | Inginerie mecanică - Ingineria internetului dispozitivelor inteligente | Inginerie mecanică | Ingineria internetului dispozitivelor inteligente | 300 |
| 85. | Ştiinţe inginereşti | Inginerie mecanică - Mecatronică | Inginerie mecanică | Mecatronică | 300 |
| 86. | Ştiinţe inginereşti | Mecanică fină şi nanotehnologii - Microelectronică, optoelectronică şi nanotehnologii | Mecanică fină şi nanotehnologii | Microelectronică, optoelectronică şi nanotehnologii | 300 |
| 87. | Ştiinţe inginereşti | Optometrie - Mecatronică | Optometrie | Mecatronică | 300 |
| 88. | Ştiinţe inginereşti | Sisteme şi echipamente termice - Mecatronică | Sisteme şi echipamente termice | Mecatronică | 300 |
| 89. | Ştiinţe Inginereşti | Inginerie geologică - Fizică tehnologică | Inginerie geologică | Fizică tehnologică | 300 |
| 90. | Ştiinţe inginereşti | Automatică şi informatică aplicată - Calculatoare | Automatică şi informatică aplicată | Calculatoare | 300 |
| 91. | Ştiinţe inginereşti | Inginerie fizică - Informatică industrială | Inginerie fizică | Informatică industrială | 300 |
| 92. | Ştiinţe inginereşti | Matematică şi informatică aplicată în inginerie - Reţele şi software de telecomunicaţii | Matematică şi informatică aplicată în inginerie | Reţele şi software de telecomunicaţii | 300 |
| 93. | Ştiinţe inginereşti | Mecatronică - Automatică şi informatică aplicată | Mecatronică | Automatică şi informatică aplicată | 300 |
| 94. | Ştiinţe inginereşti | Mecatronică - Electronică aplicată | Mecatronică | Electronică aplicată | 300 |
| 95. | Ştiinţe inginereşti | Robotică - Automatică şi informatică aplicată | Robotică | Automatică şi informatică aplicată | 300 |
| 96. | Ştiinţe inginereşti | Tehnologia informaţiei - Automatică şi informatică aplicată | Tehnologia informaţiei | Automatică şi informatică aplicată | 300 |
| 97. | Ştiinţe inginereşti | Electronică aplicată - Ingineria informaţiei | Electronică aplicată | Ingineria informaţiei | 300 |
| 98. | Ştiinţe inginereşti | Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii - Ingineria informaţiei | Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii | Ingineria informaţiei | 300 |
| 99. | Ştiinţe inginereşti | Reţele şi software de telecomunicaţii - Ingineria informaţiei | Reţele şi software de telecomunicaţii | Ingineria informaţiei | 300 |
| 100. | Ştiinţe inginereşti | Microelectronică, optoelectronică şi nanotehnologii - Ingineria informaţiei | Microelectronică, optoelectronică şi nanotehnologii | Ingineria informaţiei | 300 |
| 101. | Ştiinţe inginereşti | Ingineria informaţiei - Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii | Ingineria informaţiei | Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii | 300 |
| 102. | Ştiinţe inginereşti | Ingineria informaţiei - Reţele şi software de telecomunicaţii | Ingineria informaţiei | Reţele şi software de telecomunicaţii | 300 |
| 103. | Interdisciplinar (Ştiinţe inginereşti - Ştiinţe biologice şi biomedicale) | Bioinginerie - Biologie (condiţionat de stabilirea unui număr minimal de puncte credit/tip de discipline/discipline care să asigure caracterul ingineresc al programului) | Bioinginerie | Biologie | 300 |
| 104. | Interdisciplinar (Matematică şi ştiinţe ale naturii - Ştiinţe inginereşti) | Inginerie chimică - Echipamente pentru procese industriale | Inginerie chimică | Echipamente pentru procese industriale | 300 |
| 105. | Interdisciplinar (Matematică şi ştiinţe ale naturii - Ştiinţe inginereşti) | Inginerie chimică - Ştiinţa materialelor | Inginerie chimică | Ştiinţa materialelor | 300 |
| 106. | Interdisciplinar (Matematică şi ştiinţe ale naturii - Ştiinţe inginereşti) | Inginerie chimică - Tehnologii industriale inteligente | Inginerie chimică | Tehnologii industriale inteligente | 300 |
| 107. | Interdisciplinar (Ştiinţe biologice şi biomedicale - Ştiinţe inginereşti) | Biologie - Biotehnologii industriale (condiţionat de stabilirea unui număr minimal de puncte credit/tip de discipline/discipline care să asigure caracterul ingineresc al programului) | Biologie | Biotehnologii industriale | 300 |
| 108. | Interdisciplinar (Ştiinţe biologice şi biomedicale - Ştiinţe inginereşti) | Biologie - Ştiinţe de laborator aplicate (condiţionat de stabilirea unui număr minimal de puncte credit/tip de discipline/discipline care să asigure caracterul ingineresc al programului) | Biologie | Ştiinţe de laborator aplicate | 300 |
| 109. | Interdisciplinar (Matematică şi ştiinţe ale naturii - Ştiinţe umaniste şi arte) | Cartografie - Istorie | Cartografie | Istorie | 240 |
| 110. | Interdisciplinar (Matematică şi ştiinţe ale naturii - Ştiinţe umaniste şi arte) | Geografia turismului - Istoria artei | Geografia turismului | Istoria artei | 240 |
| 111. | Interdisciplinar (Matematică şi ştiinţe ale naturii - Ştiinţe umaniste şi arte) | Geografia turismului - Istorie | Geografia turismului | Istorie | 240 |
| 112. | Interdisciplinar (Matematică şi ştiinţe ale naturii - Ştiinţe umaniste şi arte) | Geografia turismului - Muzeologie | Geografia turismului | Muzeologie | 240 |
| 113. | Interdisciplinar (Matematică şi ştiinţe ale naturii - Ştiinţe umaniste şi arte) | Geografie - Istoria artei | Geografie | Istoria artei | 240 |
| 114. | Interdisciplinar (Matematică şi ştiinţe ale naturii - Ştiinţe umaniste şi arte) | Geografie - Muzeologie | Geografie | Muzeologie | 240 |
| 115. | Interdisciplinar (Matematică şi ştiinţe ale naturii - Ştiinţe umaniste şi arte) | Planificare teritorială - Istorie | Planificare teritorială | Istorie | 240 |
| 116. | Interdisciplinar (Ştiinţe umaniste şi arte - Matematică şi ştiinţe ale naturii) | Filosofie - Ecologie şi protecţia mediului | Filosofie | Ecologie şi protecţia mediului | 240 |
| 117. | Interdisciplinar (Ştiinţe umaniste şi arte - Matematică şi ştiinţe ale naturii) | Istoria artei - Geografia turismului | Istoria artei | Geografia turismului | 240 |
| 118. | Interdisciplinar (Ştiinţe umaniste şi arte - Matematică şi ştiinţe ale naturii) | Istorie - Geografia turismului | Istorie | Geografia turismului | 240 |
| 119. | Interdisciplinar (Ştiinţe umaniste şi arte - Matematică şi ştiinţe ale naturii) | Istorie - Planificare teritorială | Istorie | Planificare teritorială | 240 |
| 120. | Interdisciplinar (Matematică şi ştiinţe ale naturii - Ştiinţe inginereşti) | Chimia şi ingineria substanţelor organice, petrochimie şi carbochimie - Inginerie farmaceutică | Chimia şi ingineria substanţelor organice, petrochimie şi carbochimie | Inginerie farmaceutică | 300 |
| 121. | Interdisciplinar (Ştiinţe inginereşti - Matematică şi ştiinţe ale naturii) | Ingineria substanţelor anorganice şi protecţia mediului - Managementul energiei | Ingineria substanţelor anorganice şi protecţia mediului | Managementul energiei | 300 |
| 122. | Interdisciplinar (Matematică şi ştiinţe ale naturii - Ştiinţe inginereşti) | Inginerie biochimică - Ingineria produselor alimentare | Inginerie biochimică | Ingineria produselor alimentare | 300 |
| 123. | Interdisciplinar (Matematică şi ştiinţe ale naturii - Ştiinţe inginereşti) | Inginerie biochimică - Inginerie farmaceutică | Inginerie biochimică | Inginerie farmaceutică | 300 |
| 124. | Interdisciplinar (Matematică şi ştiinţe ale naturii - Ştiinţe inginereşti) | Inginerie chimică - Automatică şi informatică aplicată | Inginerie chimică | Automatică şi informatică aplicată | 300 |
| 125. | Interdisciplinar (Matematică şi ştiinţe ale naturii - Ştiinţe inginereşti) | Inginerie chimică - Energetică şi tehnologii informatice | Inginerie chimică | Energetică şi tehnologii informatice | 300 |
| 126. | Interdisciplinar (Matematică şi ştiinţe ale naturii - Ştiinţe inginereşti) | Inginerie chimică - Ingineria securităţii în industrie | Inginerie chimică | Ingineria securităţii în industrie | 300 |
| 127. | Interdisciplinar (Matematică şi ştiinţe ale naturii - Ştiinţe inginereşti) | Inginerie chimică - Ingineria şi managementul afacerilor | Inginerie chimică | Ingineria şi managementul afacerilor | 300 |
| 128. | Interdisciplinar (Matematică şi ştiinţe ale naturii - Ştiinţe inginereşti) | Inginerie chimică - Bioinginerie | Inginerie chimică | Bioinginerie | 300 |
| 129. | Interdisciplinar (Matematică şi ştiinţe ale naturii - Ştiinţe inginereşti) | Inginerie chimică - Inginerie farmaceutică | Inginerie chimică | Inginerie farmaceutică | 300 |
| 130. | Ştiinţe sociale | Jurnalism - Media digitală | Jurnalism | Media digitală | 240 |
| 131. | Ştiinţe sociale | Comunicare şi relaţii publice - Jurnalism | Comunicare şi relaţii publice | Jurnalism | 240 |
| 132. | Ştiinţe sociale | Administraţie europeană - Management | Administraţie europeană | Management | 240 |
| 133. | Ştiinţe sociale | Management - Administraţie europeană | Management | Administraţie europeană | 240 |
| 134. | Ştiinţe sociale | Contabilitate şi informatică de gestiune - Finanţe şi bănci | Contabilitate şi informatică de gestiune | Finanţe şi bănci | 240 |
| 135. | Ştiinţe sociale | Finanţe şi bănci - Contabilitate şi informatică de gestiune | Finanţe şi bănci | Contabilitate şi informatică de gestiune | 240 |
| 136. | Ştiinţe sociale | Finanţe şi bănci - Economia mediului | Finanţe şi bănci | Economia mediului | 240 |
| 137. | Ştiinţe sociale | Administraţie publică - Management | Administraţie publică | Management | 240 |
| 138. | Ştiinţe sociale | Management - Administraţie publică | Management | Administraţie publică | 240 |
| 139. | Ştiinţe sociale | Economia mediului - Finanţe şi bănci | Economia mediului | Finanţe şi bănci | 240 |
| 140. | Ştiinţe sociale | Finanţe şi bănci - Informatică economică | Finanţe şi bănci | Informatică economică | 240 |
| 141. | Ştiinţe sociale | Finanţe şi bănci - Economie agroalimentară şi a mediului | Finanţe şi bănci | Economie agroalimentară şi a mediului | 240 |
| 142. | Ştiinţe umaniste şi arte | Arheologie - Istorie | Arheologie | Istorie | 240 |
| 143. | Ştiinţe umaniste şi arte | Arhivistică - Istorie | Arhivistică | Istorie | 240 |
| 144. | Ştiinţe umaniste şi arte | Etnologie - Arheologie | Etnologie | Arheologie | 240 |
| 145. | Ştiinţe umaniste şi arte | Etnologie - Istoria artei | Etnologie | Istoria artei | 240 |
| 146. | Ştiinţe umaniste şi arte | Etnologie - Istorie | Etnologie | Istorie | 240 |
| 147. | Ştiinţe umaniste şi arte | Etnologie - Turism cultural | Etnologie | Turism cultural | 240 |
| 148. | Ştiinţe umaniste şi arte | Filosofie - Antropologie | Filosofie | Antropologie | 240 |
| 149. | Ştiinţe umaniste şi arte | Filosofie - Istoria artei | Filosofie | Istoria artei | 240 |
| 150. | Ştiinţe umaniste şi arte | Filosofie - Studii culturale | Filosofie | Studii culturale | 240 |
| 151. | Ştiinţe umaniste şi arte | Filosofie - Studii religioase | Filosofie | Studii religioase | 240 |
| 152. | Ştiinţe umaniste şi arte | Filosofie - Studii europene | Filosofie | Studii europene | 240 |
| 153. | Ştiinţe umaniste şi arte | Istoria artei - Istorie | Istoria artei | Istorie | 240 |
| 154. | Ştiinţe umaniste şi arte | Istorie - Arheologie | Istorie | Arheologie | 240 |
| 155. | Ştiinţe umaniste şi arte | Istorie - Arhivistică | Istorie | Arhivistică | 240 |
| 156. | Ştiinţe umaniste şi arte | Istorie - Etnologie | Istorie | Etnologie | 240 |
| 157. | Ştiinţe umaniste şi arte | Istorie - Istoria artei | Istorie | Istoria artei | 240 |
| 158. | Ştiinţe umaniste şi arte | Istorie - Muzeologie | Istorie | Muzeologie | 240 |
| 159. | Ştiinţe umaniste şi arte | Istorie - Studii culturale | Istorie | Studii culturale | 240 |
| 160. | Ştiinţe umaniste şi arte | Istorie - Studii europene | Istorie | Studii europene | 240 |
| 161. | Ştiinţe umaniste şi arte | Istorie - Studii iudaice | Istorie | Studii iudaice | 240 |
| 162. | Ştiinţe umaniste şi arte | Istorie - Studii religioase | Istorie | Studii religioase | 240 |
| 163. | Ştiinţe umaniste şi arte | Istorie - Turism cultural | Istorie | Turism cultural | 240 |
| 164. | Ştiinţe umaniste şi arte | Muzeologie - Istorie | Muzeologie | Istorie | 240 |
| 165. | Ştiinţe umaniste şi arte | Studii europene - Istorie | Studii europene | Istorie | 240 |
| 166. | Ştiinţe umaniste şi arte | Studii religioase - Filologie clasică | Studii religioase | Filologie clasică | 240 |
| 167. | Ştiinţe umaniste şi arte | Studii religioase - Filosofie | Studii religioase | Filosofie | 240 |
| 168. | Ştiinţe umaniste şi arte | Studii religioase - Istorie | Studii religioase | Istorie | 240 |
| 169. | Ştiinţe umaniste şi arte | Teologie^1 pastorală - Filosofie ^1 Se referă, după caz, la Teologie romano-catolică, Teologie greco-catolică, Teologie reformată, Teologie baptistă, Teologie protestantă, Teologie penticostală, Teologie adventistă, Teologie creştină după evanghelie. | Teologie^1 pastorală | Filosofie | 300 |
| 170. | Ştiinţe umaniste şi arte | Turism cultural - Istorie | Turism cultural | Istorie | 240 |
| 171. | Ştiinţe umaniste şi arte | Arte plastice (Pictură) - Arte plastice (Sculptură) | Arte plastice (Pictură) | Arte plastice (Sculptură) | 240 |
| 172. | Ştiinţe umaniste şi arte | Artele spectacolului muzical - Interpretare muzicală (Canto) | Artele spectacolului muzical | Interpretare muzicală (Canto) | 300 |
| 173. | Ştiinţe umaniste şi arte | Compoziţie muzicală - Interpretare muzicală (Canto) | Compoziţie muzicală | Interpretare muzicală (Canto) | 300 |
| 174. | Ştiinţe umaniste şi arte | Compoziţie muzicală - Interpretare muzicală (Instrumente) | Compoziţie muzicală | Interpretare muzicală (Instrumente) | 300 |
| 175. | Ştiinţe umaniste şi arte | Compoziţie muzicală - Dirijat | Compoziţie muzicală | Dirijat | 300 |
| 176. | Ştiinţe umaniste şi arte | Compoziţie muzicală - Muzicologie | Compoziţie muzicală | Muzicologie | 300 |
| 177. | Ştiinţe umaniste şi arte | Dirijat - Compoziţie muzicală | Dirijat | Compoziţie muzicală | 300 |
| 178. | Ştiinţe umaniste şi arte | Dirijat - Interpretare muzicală (Canto) | Dirijat | Interpretare muzicală (Canto) | 300 |
| 179. | Ştiinţe umaniste şi arte | Dirijat - Interpretare muzicală (Instrumente) | Dirijat | Interpretare muzicală (Instrumente) | 300 |
| 180. | Ştiinţe umaniste şi arte | Dirijat - Muzică religioasă | Dirijat | Muzică religioasă | 300 |
| 181. | Ştiinţe umaniste şi arte | Dirijat - Muzicologie | Dirijat | Muzicologie | 300 |
| 182. | Ştiinţe umaniste şi arte | Interpretare muzicală (Canto) - Artele spectacolului muzical | Interpretare muzicală (Canto) | Artele spectacolului muzical | 300 |
| 183. | Ştiinţe umaniste şi arte | Interpretare muzicală (Canto) - Interpretare muzicală (Instrumente) | Interpretare muzicală (Canto) | Interpretare muzicală (Instrumente) | 300 |
| 184. | Ştiinţe umaniste şi arte | Interpretare muzicală (Canto) - Muzicologie | Interpretare muzicală (Canto) | Muzicologie | 300 |
| 185. | Ştiinţe umaniste şi arte | Interpretare muzicală (Instrumente) - Muzicologie | Interpretare muzicală (Instrumente) | Muzicologie | 300 |
| 186. | Ştiinţe umaniste şi arte | Interpretare muzicală (Instrumente) - Compoziţie muzicală | Interpretare muzicală (Instrumente) | Compoziţie muzicală | 300 |
| 187. | Ştiinţe umaniste şi arte | Interpretare muzicală (Instrumente) - Dirijat | Interpretare muzicală (Instrumente) | Dirijat | 300 |
| 188. | Ştiinţe umaniste şi arte | Interpretare muzicală (Instrumente) - Interpretare muzicală (Canto) | Interpretare muzicală (Instrumente) | Interpretare muzicală (Canto) | 300 |
| 189. | Ştiinţe umaniste şi arte | Muzică - Interpretare muzicală (Canto) | Muzică | Interpretare muzicală (Canto) | 240 |
| 190. | Ştiinţe umaniste şi arte | Muzică - Interpretare muzicală (Instrumente) | Muzică | Interpretare muzicală (Instrumente) | 240 |
| 191. | Ştiinţe umaniste şi arte | Muzică religioasă - Interpretare muzicală (Canto) | Muzică religioasă | Interpretare muzicală (Canto) | 240 |
| 192. | Ştiinţe umaniste şi arte | Muzică religioasă - Muzică | Muzică religioasă | Muzică | 240 |
| 193. | Ştiinţe umaniste şi arte | Muzicologie - Compoziţie muzicală | Muzicologie | Compoziţie muzicală | 300 |
| 194. | Ştiinţe umaniste şi arte | Muzicologie - Dirijat | Muzicologie | Dirijat | 300 |
| 195. | Ştiinţe umaniste şi arte | Muzicologie - Interpretare muzicală (Canto) | Muzicologie | Interpretare muzicală (Canto) | 300 |
| 196. | Ştiinţe umaniste şi arte | Muzicologie - Interpretare muzicală (Instrumente) | Muzicologie | Interpretare muzicală (Instrumente) | 300 |
| 197. | Ştiinţe umaniste şi arte | Muzicologie - Muzică religioasă | Muzicologie | Muzică religioasă | 300 |
| 198. | Ştiinţe umaniste şi arte | Limba şi literatura maghiară - Etnologie | Limba şi literatura maghiară | Etnologie | 240 |
| 199. | Ştiinţe umaniste şi arte | Limba şi literatura maghiară - Istorie | Limba şi literatura maghiară | Istorie | 240 |
| 200. | Ştiinţe umaniste şi arte | Limba şi literatura maghiară - Filosofie | Limba şi literatura maghiară | Filosofie | 240 |
| 201. | Ştiinţe umaniste şi arte | Teatrologie (Jurnalism teatral) - Teatrologie (Management cultural) | Teatrologie (Jurnalism teatral) | Teatrologie (Management cultural) | 240 |
| 202. | Ştiinţe umaniste şi arte | Artele spectacolului (Actorie) - Artele spectacolului (Coregrafie) | Artele spectacolului (Actorie) | Artele spectacolului (Coregrafie) | 300 |
| 203. | Ştiinţe umaniste şi arte | Artele spectacolului (Actorie) - Interpretare muzicală - Canto | Artele spectacolului (Actorie) | Interpretare muzicală - canto | 300 |
| 204. | Ştiinţe umaniste şi arte | Cinematografie, fotografie, media (Regie de film şi TV) - Artele spectacolului (Regie) | Cinematografie, fotografie, media (Regie de film şi TV) | Artele spectacolului (Regie) | 240 |
| 205. | Ştiinţe umaniste şi arte | Filmologie - Teatrologie (Jurnalism teatral) | Filmologie | Teatrologie (Jurnalism teatral) | 240 |
| 206. | Ştiinţe umaniste şi arte | Cinematografie, fotografie, media (Regie de film şi TV) - Cinematografie, fotografie, media (Multimedia: sunet - montaj) | Cinematografie, fotografie, media (Regie de film şi TV) | Cinematografie, fotografie, media (Multimedia: sunet - montaj) | 240 |
| 207. | Ştiinţe umaniste şi arte | Cinematografie, fotografie, media (Imagine de film şi TV) - Cinematografie, fotografie, media (Multimedia: sunet - montaj) | Cinematografie, fotografie, media (Imagine de film şi TV) | Cinematografie, fotografie, media (Multimedia: sunet - montaj) | 240 |
| 208. | Ştiinţe umaniste şi arte | Cinematografie, fotografie, media (Regie de film şi TV) - Cinematografie, fotografie, media (Imagine de film şi TV) | Cinematografie, fotografie, media (Regie de film şi TV) | Cinematografie, fotografie, media (Imagine de film şi TV) | 240 |
| 209. | Ştiinţe umaniste şi arte | Design ambiental - Scenografie şi eveniment artistic | Design ambiental | Scenografie şi eveniment artistic | 240 |
| 210. | Ştiinţe umaniste şi arte | Arte decorative - Artă murală | Arte decorative | Artă murală | 240 |
| 211. | Ştiinţe umaniste şi arte | Arte plastice (Sculptură) - Ceramică - sticlă - metal | Arte plastice (Sculptură) | Ceramică - sticlă - metal | 240 |
| 212. | Ştiinţe umaniste şi arte | Modă - design vestimentar - Arte textile - design textil | Modă - design vestimentar | Arte textile - design textil | 240 |
| 213. | Ştiinţe umaniste şi arte | Conservare şi restaurare - Arte plastice (Pictură) | Conservare şi restaurare | Arte plastice (Pictură) | 240 |
| 214. | Ştiinţe umaniste şi arte | Conservare şi restaurare - Artă sacră | Conservare şi restaurare | Artă sacră | 240 |
| 215. | Ştiinţa sportului şi educaţiei fizice | Educaţie fizică şi sport - Sport şi performanţă motrică | Educaţie fizică şi sport | Sport şi performanţă motrică | 240 |



