HOTĂRÂRE nr. 370 din 16 aprilie 2025privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat şi acordarea de către România a unor ajutoare umanitare externe de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru Statul Libia şi pentru Republica Armenia
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 346 din 17 aprilie 2025Data intrării în vigoare 17-04-2025
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 5 alin. 1 lit. a) şi alin. 3, art. 8 alin. 3 şi art. 13 din Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1(1) Se aprobă scoaterea din rezervele de stat şi acordarea de către România a unui ajutor umanitar extern de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru Statul Libia, în vederea protecţiei populaţiei afectate de inundaţiile de pe teritoriul Statului Libia, constând în cantităţile de produse prevăzute în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în valoare de 2.905.200 lei fără TVA, exclusiv transportul.(2) Se aprobă scoaterea din rezervele de stat şi acordarea de către România a unui ajutor umanitar extern de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru Republica Armenia, ca urmare a fluxului de refugiaţi din Nagorno-Karabah, constând în cantităţile de produse prevăzute în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în valoare de 2.203.236 lei fără TVA, exclusiv transportul.Articolul 2Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale scade din gestiune, la preţurile de înregistrare, prin debitarea contului 6890100 „Cheltuieli privind rezerva de stat“, cantităţile de produse prevăzute la art. 1, pe baza documentelor justificative întocmite conform prevederilor legale.Articolul 3Transportul pe parcurs intern al produselor prevăzute la art. 1 până la Baza 90 Transport Aerian sau altă locaţie de pe teritoriul României este realizat cu mijloace de transport din dotarea unităţilor teritoriale subordonate Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale sau ale operatorilor economici depozitari ai produselor rezervă de stat.Articolul 4Predarea produselor prevăzute la art. 1 alin. (1) se realizează în Baza 90 Transport Aerian sau altă locaţie de pe teritoriul României, pe bază de proces-verbal de predare-preluare, încheiat între reprezentanţii Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale şi reprezentanţii desemnaţi de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.Articolul 5(1) Transportul pe parcurs extern al produselor prevăzute la art. 1 este realizat pe cale aeriană cu resurse naţionale puse la dispoziţie de Ministerul Apărării Naţionale. (2) Fondurile necesare transportului pe parcurs extern al produselor prevăzute la art. 1 sunt suportate din bugetul Ministerului Apărării Naţionale.Articolul 6Demersurile pe cale diplomatică necesare în vederea predării ajutorului la destinaţie de către reprezentanţii prevăzuţi la art. 4 sunt întreprinse de către Ministerul Afacerilor Externe.Articolul 7Cheltuielile aferente participării la acţiune pentru personalul din cadrul Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale - aparat propriu, respectiv din cadrul unităţilor teritoriale subordonate Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, cheltuielile de transport pe parcurs intern şi orice alte cheltuieli ocazionate de îndeplinirea acţiunii, realizată cu mijloace puse la dispoziţie de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, precum şi orice alte cheltuieli ocazionate de îndeplinirea acţiunii prevăzute la art. 1 sunt suportate din bugetul activităţii finanţate integral din venituri proprii al Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, aprobat conform reglementărilor legale în vigoare.Articolul 8(1) Fondurile necesare reîntregirii stocurilor rezervă de stat diminuate cu cantităţile prevăzută la art. 1 alin. (1) se asigură din veniturile proprii ale Activităţii pentru intervenţii operative şi reîntregirea stocurilor diminuate, înfiinţată pe lângă Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale şi pe lângă fiecare unitate teritorială, în limita sumei de 3.409.588 lei, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, conform art. 1 alin. (2) lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 598/2014 privind înfiinţarea pe lângă Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale şi pe lângă fiecare unitate teritorială a unor activităţi finanţate integral din venituri proprii, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul programului pentru constituirea şi reîntregirea stocurilor rezervă de stat, elaborat pe surse de finanţare.(2) Fondurile necesare reîntregirii stocului rezervă de stat diminuate cu cantităţile prevăzute la art. 1 alin. (2) se asigură din veniturile proprii ale Activităţii pentru intervenţii operative şi reîntregirea stocurilor diminuate, înfiinţată pe lângă Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale şi pe lângă fiecare unitate teritorială, în limita sumei de 2.609.427,24 lei, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, conform art. 1 alin. (2) lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 598/2014, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul programului pentru constituirea şi reîntregirea stocurilor rezervă de stat, elaborat pe surse de finanţare.Articolul 9Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă este abilitat să întreprindă demersurile necesare pentru rambursarea, după caz, a cheltuielilor eligibile din bugetul Mecanismului de protecţie civilă al Uniunii, conform prevederilor legale.
PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Marian Neacşu
Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,
Marian-Cătălin Predoiu
Viceprim-ministru, ministrul finanţelor,
Tánczos Barna
p. Secretarul general al Guvernului,
Mihnea-Claudiu Drumea
Preşedintele Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale,
Georgian Pop
Ministrul apărării naţionale,
Angel Tîlvăr
p. Ministrul transporturilor şi infrastructurii,
Ionuţ-Cristian Săvoiu,
secretar de stat
p. Ministrul afacerilor externe,
Luca Alexandru Niculescu,
secretar de statBucureşti, 16 aprilie 2025.Nr. 370.Anexa nr. 1LISTAproduselor scoase din rezervele de stat şi acordate de către România ca ajutor umanitar extern de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru Statul Libia
*) Cantităţile de produs pot fi diminuate în funcţie de capacitatea mijlocului de transport aerian.Anexa nr. 2LISTAproduselor scoase din rezervele de stat şi acordate de către România ca ajutor umanitar extern de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru Republica Armenia
*) Cantităţile de produs pot fi diminuate în funcţie de capacitatea mijlocului de transport aerian.------

| EMITENT |

| Nr. crt. | Produsul | U.M. | Cantitatea*) | Valoarea (lei) fără TVA | Valoarea (lei) cu TVA |
| 0 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
| 1. | Conserve din legume (0,3 kg/buc.) | kg | 20.000 | 440.000 | 479.600 |
| 2. | Apă minerală plată (2 litri/pet) | litri | 20.000 | 36.000 | 39.240 |
| 3. | Corturi | cpl. | 200 | 1.510.000 | 1.796.900 |
| 4. | Saci de dormit | buc. | 800 | 176.000 | 209.440 |
| 5. | Paturi | buc. | 800 | 240.000 | 285.600 |
| 6. | Saltele | buc. | 800 | 169.600 | 201.824 |
| 7. | Pături | buc. | 800 | 144.000 | 171.360 |
| 8. | Cearşafuri | buc. | 1.600 | 104.000 | 123.760 |
| 9. | Perne | buc. | 800 | 37.600 | 44.744 |
| 10. | Feţe de pernă | buc. | 1.600 | 48.000 | 57.120 |
| VALOARE TOTALĂ | 2.905.200 | 3.409.588 | |||
| Nr. crt. | Produsul | U.M. | Cantitatea*) | Valoarea (lei) fără TVA | Valoarea (lei) cu TVA |
| 0 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
| 1. | Saci de dormit | buc. | 7.000 | 1.540.000 | 1.832.600 |
| 2. | Perne | buc. | 7.000 | 329.000 | 391.510 |
| 3. | Feţe de pernă | buc. | 7.000 | 210.000 | 249.900 |
| 4. | Orez | kg | 5.880 | 45.276 | 49.350,84 |
| 5. | Zahăr | kg | 5.880 | 41.160 | 44.864,40 |
| 6. | Ulei rafinat de floarea-soarelui | litri | 3.500 | 37.800 | 41.202 |
| VALOARE TOTALĂ | 2.203.236 | 2.609.427,24 | |||