HOTĂRÂRE nr. 414 din 24 aprilie 2025privind acceptarea de către statul român a donaţiei unui bun mobil, ca operaţiune compensatorie, din partea Harris Global Communications, Inc. şi darea în administrarea Ministerului Apărării Naţionale a acestui bun
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 371 din 28 aprilie 2025Data intrării în vigoare 28-04-2025


    Având în vedere prevederile art. 362 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 1.011 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 291 alin. (1) lit. b) şi alin. (2), art. 299 şi art. 364^1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1Se acceptă pentru statul român donaţia bunului mobil cu valoarea totală de piaţă de 2.001.586,00 USD, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, făcută de către Harris Global Communications, Inc. din Statele Unite ale Americii, ca operaţiune compensatorie.Articolul 2Ministerul Apărării Naţionale, prin Unitatea Militară 01751 Râşnov, îndeplineşte formalităţile de acceptare a donaţiei în numele statului român.Articolul 3(1) Bunul prevăzut în anexă devine proprietate privată a statului la data autentificării contractului de donaţie şi se dă în administrarea Ministerului Apărării Naţionale începând cu aceeaşi dată, cu destinaţia utilizării de către Ministerul Apărării Naţionale în activităţile specifice.(2) Predarea-primirea bunului prevăzut în anexă se face în termenul stabilit de părţi în cadrul contractului de donaţie.
    PRIM-MINISTRU
    ION-MARCEL CIOLACU
    Contrasemnează:
    p. Viceprim-ministru,
    Mihaela-Ioana Kaitor,
    secretar de stat
    p. Ministrul apărării naţionale,
    Eduard Bachide,
    secretar de stat
    Bucureşti, 24 aprilie 2025.Nr. 414.ANEXĂDESCRIEREAbunului mobil pentru care se acceptă donaţiafăcută statului român, pentru Ministerul Apărării Naţionale,de către Harris Global Communications, Inc., ca operaţiune compensatorie
    Nr. crt.Denumirea bunului mobilProprietarul/Titularul obligaţiei de compensareTitlul obligaţiei de compensareValoarea bunului fără TVA/Valoarea de piaţă (USD)
    1.Autospecială radio de comandă-control de la distanţă a dronelorCompunere:- RF-7800M 50W, vehicular, instalat;- RF-7850M 50W IPA, instalat;- RF-7850M HH, kit tactic;- RF-7800W link;- kit tactic de comandă la distanţă;- soft specializat de comandă-control L3HARRIS.Harris Global Communications, Inc.Acordul de compensare nr. 2.090 din 28.12.20232.001.586,00
    NOTĂ:Valoarea în lei a bunului donat se determină pe baza cursului de schimb valutar al Băncii Naţionale a României, valabil în ziua încheierii contractului de donaţie.
    -----