LEGE nr. 20 din 6 aprilie 1993pentru ratificarea Acordului european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunitatile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 73 din 12 aprilie 1993Data intrării în vigoare 12-04-1993
Parlamentul României adopta prezenta lege.Articolul UNICSe ratifica Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunitatea Economică Europeană, Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, Comunitatea Europeană a Carbunelui şi Otelului, precum şi statele membre ale acestora - Regatul Belgiei, Regatul Danemarcei, Republica Federala Germania, Republica Elena, Regatul Spaniei, Republica Franceza, Irlanda, Republica Italiana, Marele Ducat al Luxemburgului, Regatul Olandei, Republica Portugheză, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord - pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993.Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 16 martie 1993, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.PREŞEDINTELE SENATULUIprof. univ. OLIVIU GHERMANAceastă lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 25 martie 1993, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORADRIAN NASTASE Deschideți ACORD EUROPEANinstituind o asociere între România, pe de o parte, Comunităţile Europene şi statele membreale acestora, pe de alta parte

| EMITENT |
| Prezenta formă este valabilă începând cu data de 12-04-1993 până la data de 30-01-1997 |