REGULAMENT nr. 8 din 2001privind organizarea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 709 din 7 noiembrie 2001Data intrării în vigoare 07-11-2001
Articolul 1Comisia Naţionala a Valorilor Mobiliare este autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, aflată sub controlul Parlamentului României, a carei autoritate se exercită pe întregul teritoriu al României.Articolul 2Comisia Naţionala a Valorilor Mobiliare are drept misiune:a) de a favoriza buna funcţionare a pieţei valorilor mobiliare;b) de a asigura protecţia investitorilor contra practicilor neloiale, abuzive şi frauduloase;c) de a realiza informarea deţinătorilor de valori mobiliare şi a publicului asupra persoanelor care fac apel în mod public la economii băneşti şi asupra valorilor emise de acestea;d) de a stabili cadrul activităţii intermediarilor şi agenţilor pentru valori mobiliare, regimul asociaţiilor profesionale constituite de aceştia şi al organismelor însărcinate cu asigurarea funcţionarii pieţei valorilor mobiliare.Articolul 3Cheltuielile privind funcţionarea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare sunt finanţate integral din venituri extrabugetare, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 6/1999 privind finanţarea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare din venituri extrabugetare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 139/1999.Articolul 4Structura organizatorică a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, numărul de posturi, atribuţiile de conducere şi de execuţie ale personalului sau se stabilesc de către aceasta, în temeiul art. 13 din Legea nr. 52/1994 privind valorile mobiliare şi bursele de valori, cu modificările ulterioare, şi al art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 69/1997 privind pieţele reglementate de mărfuri, servicii şi instrumente derivate, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 129/2000.Articolul 5(1) În structura organizatorică a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare pot funcţiona direcţii, oficii, servicii şi birouri. Serviciile, birourile şi oficiile din cadrul direcţiilor se înfiinţează prin ordin al preşedintelui Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.(2) Numărul maxim de posturi este de 250, exclusiv demnitarii.(3) Posturile şi direcţiile, oficiile, serviciile şi birourile prevăzute în organigrama se vor ocupa, respectiv vor fi operationale, într-o perioadă stabilită de Comisia Naţionala a Valorilor Mobiliare în funcţie de stadiul construcţiei instituţionale.Articolul 6Comisia Naţionala a Valorilor Mobiliare îşi modifica, îşi completează şi îşi perfectioneaza structura organizatorică corespunzător cerinţelor privind optimizarea îndeplinirii atribuţiilor cu care a fost investită prin lege.Articolul 7Comisia Naţionala a Valorilor Mobiliare are în dotare un număr de autoturisme stabilit conform prevederilor legale şi normativelor proprii.Articolul 8Anexa cuprinzând organigrama Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare face parte integrantă din prezentul regulament.Anexa 1 ------- la regulament ------------- ORGANIGRAMA Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare ╔════════════════════ COMISIA ═══════════════════════════╗ ║ ╔════════════╗ ║ ┌--------┐ ║ ║ PREŞEDINTE ╠═══════════════════════╬═══════╗ | CAMERA | ║ ║ -----------║ ║ ║ | DE |---║ ║ cabinet ║ ║ ║ |ARBITRAJ| ║ ╚════════════╝ ║ ║ └--------┘ ║ ╔═══════════════╗ ╔══════════════════╗ ╔══════════╗ ║ ║ ║ ║ VICEPREŞEDINTE║ ║VICEPREŞEDINTE(BM)║ ║ Membri ║ ║ ║ ╔═══════════╣ ║ --------------║ ║------------------║ ║ ------ ║ ║ ║ ║ ║ ║ cabinet ║ ║ cabinet ║ ║ cabinete ║ ╠══════╗║ ║ ║ ╚═══════════════╝ ╚═╦════════════════╝ ╚══════════╝ ║ ║║ ║ ┌───────┐ ╚════╦══════════════════╬═══╦═══════╦═════╦══════════╦═══╝ ║║ ║ │Comisar│ ║ ╔══════╝ ║ ║ ║ ╔═════╩═════════╗║║ ╟─┤general│ ║ ║ ╔═══╩═══╗ ║ ║ ║Secretar gene- ║║║ ║ │al BVB │ ║ ║ ║Corp de║ ║ ║ ║ ral al CNVM ║║║ ║ └───────┘ ║ ║ ║control║ ║ ║ ╚═════════════╤═╝║║ ║ ┌─────────┐ ║ ║ ║ al ║ ║ ╔╩═══════════════╗ │ ║║ ║ │Inspector│ ║ ║ ║ CNVM ║ ║ ║DIRECTOR GENERAL║ │ ║║ ╟─┤general │ ║ ║ ╚╤══════╝ ║ ║ EXECUTIV ║ │ ║║ ║ │RASDAQ │ ║ ║ │ ╔═════╩══╗ ╞════════════════╝ │ ║║ ║ └─────────┘ ║ ║ │ ║Direcţia║ │┌──────────────────┘ ║║ ║ ┌──────────┐ ║ ║ │ ║JURIDICĂ║ ││ ║║ ║ │Inspectori│ ║ ║ │ ╚═══╤════╝ ││ ╔═══════════╝║ ║ │ generali │ ║ ║ │ │ ┌──┘│╔════════╩══════════╗ ║ ╚═┤ Burse de │ ║ ║ │ │ │ ┌─┘║ Direcţia ║ ║ │ mărfuri │ ║ ║ │ │ │ │ ║INTEGRARE EUROPEANĂ║ ║ └──────────┘ ║ ║ │ │ │ │ ╚════════════╤══════╝ ║ ║ ║ │ │ │ │ │ ║ ╔══════╝ ║ └───┐ │ │ │ │ ║ ╔═══════╩═════════╗╔═══════╩═════════╗ │ │ │ │ │ ║ ║Direcţia generală║║Direcţia generală║ │ │ │ │ │ ║ ║ PIATA DE CAPITAL║║ BURSE DE MĂRFURI║ │ │ │ │ │ ║ ╚╤════╤════╤═══╤══╝╚═════╤═══╤═══════╝ │ │ │ │ ┌─┴┬──┐ ║ ┌┴┐ ┌┴┐ ┌┴┐ ┌┴┐ ┌┴┐ ┌┴┐ ┌──┴┐ │ │ │ ┌┴┐┌┴┐┌┴┐ ║ │A│ │B│ │C│ │D│ │E│ │F│ ┌┴┐ ┌┴┐ │ │ │ │S││T││U│ ║ └┬┘ └┬┘ └┬┘ └┬┘ └┬┘ └┬┘ │G│ │H│ │ │ │ └─┘└─┘└─┘ ║ ├A1 ├B1 ├C1 ├D1 ├E1 ├F1 └─┘ └─┘ │ │ │ ║ └A2 └B2 └C2 └D2 └E2 └F2 ┌──┬┴─┐ │ └───┐ ║ ┌┴┐┌┴┐┌┴┐│ ┌─┴┬──┬──┐ ║ │I││J││K││ ┌┴┐┌┴┐┌┴┐┌┴┐ ║ └─┘└─┘└─┘│ │O││P││Q││R│ ║ │ └─┘└─┘└─┘└─┘ ║ ┌───┼───┐ ║ ┌┴┐ ┌┴┐ ┌┴┐ ║ │L│ │M│ │N│ ║ └┬┘ └┬┘ └┬┘ ║ ├L1 ├M1 ├N1 ║ └L2 └M2 ├N2 ║ ├N3 ║ └N4 ║ ╔═══════════════════╦═══════════════╝ ║ ║ ╔═══════════╩══════════╗ ╔═════╩════════╗ ║Serviciul purtatorului║ ║BIROU de AUDIT║ ║ de cuvânt ║ ║ INTERN ║ ╚══════════════════════╝ ╚══════════════╝A = Direcţia INTERMEDIARIA1 = Serviciul autorizare-reglementareA2 = Serviciul supraveghere-investigareB = Direcţia ORGANISME DE PLASAMENT COLECTIVB1 = Serviciul autorizare-reglementareB2 = Serviciul supraveghere-investigareC = Direcţia INSTITUŢII-PIATA DE CAPITALC1 = Serviciul autorizare-reglementareC2 = Serviciul supraveghere-investigareD = Direcţia EMITENTID1 = OFICIUL de evidenta a valorilor mobiliareD2 = Serviciul evenimente emitentiE = Direcţia INTERMEDIARIE1 = Serviciul autorizare-reglementareE2 = Serviciul supraveghere-investigareF = Direcţia INSTITUŢII-BURSE DE MĂRFURIF1 = Serviciul autorizare-reglementareF2 = Serviciul supraveghere-investigareG = Serviciul controlH = Serviciul anchete piaţaI = Serviciul contenciosJ = Serviciul contestaţiiK = Serviciul avizare legalitate acteL = Direcţia RESURSE UMANE ŞI FORMARE PROFESIONALĂL1 = Serviciul resurse umaneL2 = Serviciul formare profesionalăM = Direcţia ECONOMICĂM1 = Serviciul financiar-contabilM2 = Serviciul ad-tie şi transp.N = Direcţia TEHNOLOGIA INFORMATIEIN1 = Serviciul proiectare, dezvoltare, întreţinere soft, analiza şi sintezaN2 = Serviciul administrare reţele şi baze de dateN3 = Oficiul de supraveghere electronică a pieţeiN4 = Biroul procesare şi editareO = Serviciul secretariat tehnicP = Serviciul registraturaQ = Serviciul arhivaR = Biroul protocolS = Serviciul integrare europeanăT = Serviciul PROCEDURIU = Serviciul REGLEMENTĂRI------------

| EMITENT |
| Prezenta formă este valabilă începând cu data de 07-11-2001 până la data de 28-03-2004 Abrogat de Articolul 4 din ORDIN nr. 6 din 18 martie 2004 la data 29-03-2004 |