NORME METODOLOGICE din 23 ianuarie 2003 -de aplicare a Legii nr. 507/2002 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice de către persoane fizice
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 108 bis din 20 februarie 2003Data intrării în vigoare 20-02-2003
-----------*) Textul initial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 108 din 20 februarie 2003. Aceasta este forma actualizata de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra Neamt până la data de 16 decembrie 2003, cu modificările şi completările aduse de HOTĂRÂREA nr. 1.428 din 4 decembrie 2003.Capitolul 1 Dispozitii generaleArticolul 1Prezentele norme metodologice, denumite în continuare norme, reglementeaza modul de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 507/2002 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice de către persoane fizice, denumita în continuare lege.Articolul 2(1) Pe teritoriul României, în condiţiile legii, pot desfăşura activităţi economice în toate domeniile, meseriile şi ocupatiile, în mod independent, sau pot constitui asociaţii familiale:a) cetatenii români;b) cetatenii statelor membre ale Uniunii Europene, şi anume: Franţa, Anglia, Germania, Danemarca, Suedia, Belgia, Italia, Spania, Portugalia, Grecia, Olanda, Irlanda, Finlanda, Austria şi Luxemburg;c) cetatenii statelor aparţinând Spatiului Economic European, şi anume: Norvegia, Liechtenstein, Islanda şi Elvetia.(2) Nomenclatorul profesiilor reglementate prin legi speciale, prevăzut la art. 1 alin. (2) din lege, este prevăzut în anexa nr. 1.Articolul 3(1) Sunt membri de familie, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din lege, sotul, sotia şi copiii care au implinit vârsta de 16 ani, rezultati din căsătorie sau din afara căsătoriei, precum şi cei adoptati de ambii soti sau numai de unul dintre acestia, care locuiesc în aceeasi localitate.(2) În cazul cetatenilor români asociaţia familiala se constituie din membrii de familie domiciliati în aceeasi localitate, iar în cazul cetatenilor care provin din statele membre ale Uniunii Europene şi din statele aparţinând Spatiului Economic European, aceasta se constituie din membrii de familie care îşi au reşedinţa în aceeasi localitate.(3) Asociaţia familiala este reprezentata în relatiile cu tertii de persoana din iniţiativa careia s-a înfiinţat sau de persoana imputernicita de aceasta, în baza unei procuri autentificate.Articolul 4(1) Persoanele fizice care desfăşoară prin forte proprii activităţi economice în mod independent, precum şi persoanele fizice care sunt membre ale asociaţiilor familiale trebuie să fie asigurate în mod obligatoriu în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, potrivit prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în sistemul asigurarilor sociale de sănătate, potrivit prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi functionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate.(2) Persoanele prevăzute la alin. (1), care au implinit vârsta de 18 ani, sunt obligate să depună Declaratia de asigurare în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale la casa teritoriala de pensii în a carei raza îşi au domiciliul.(3) Pentru a beneficia de drepturile acordate de sistemul asigurarilor pentru şomaj persoanele fizice prevăzute la alin. (1), care au implinit vârsta de 18 ani, trebuie să incheie contractul de asigurare pentru şomaj cu agentia pentru ocuparea forţei de muncă în a carei raza îşi au domiciliul sau, după caz, reşedinţa, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru şomaj şi stimularea ocuparii forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare.(4) Drepturile şi oblibaţiile angajatilor proprii de a fi asigurati în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, în sistemul asigurarilor sociale de sănătate şi în sistemul asigurarilor pentru şomaj se exercită în condiţiile prevăzute de legile care reglementeaza aceste domenii, menţionate la alin. (1) şi (3).Articolul 5Persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent şi asociaţiile familiale înfiinţate în condiţiile prevăzute de lege nu pot angaja persoane cu contract individual de muncă pentru desfăşurarea activităţilor autorizate.Articolul 6Persoanele fizice, respectiv membrii asociaţiei familiale, pot desfăşura activităţi economice în mod independent sau, după caz, în cadrul asociaţiilor familiale, numai dacă:a) indeplinesc condiţiile prevăzute la art. 4 alin. (1) din lege;b) deţin autorizatia eliberata în condiţiile legii;c) sunt înregistrate la registrul comerţului şi la organele fiscale teritoriale.Capitolul 2 Autorizarea. Condiţii pentru desfăşurarea activităţiiArticolul 7(1) Persoana fizica ce desfăşoară activităţi economice în mod independent şi asociaţia familiala au dreptul de a detine cate o singura autorizatie şi de a desfăşura numai activităţile pentru care sunt autorizate.(2) Pentru desfăşurarea altei activităţi care nu este prevăzută în autorizatie este necesară completarea autorizatiei potrivit prevederilor legii, completare care va fi înscrisă la pct. 10 "Menţiuni privind completarea, modificarea, suspendarea sau anularea autorizatiei" din formularul de autorizatie prevăzut în anexa nr. 4.(3) Persoanele fizice pot realiza, în condiţiile stabilite de dispozitiile legale în vigoare, activităţi de formare profesionala prin ucenicie la locul de muncă, dacă aceste activităţi au fost prevăzute în autorizatia emisa.Articolul 8(1) Autorizatia pentru desfăşurarea de către persoane fizice a unor activităţi economice în mod independent, precum şi pentru înfiinţarea şi functionarea de asociaţii familiale, denumita în continuare autorizatie, se elibereaza, la cerere, după cum urmeaza:a) pentru persoanele fizice sau membrii asociaţiilor familiale care au domiciliul în România, autorizatia se elibereaza de către primarii comunelor, oraşelor, municipiilor, respectiv ai sectoarelor municipiului Bucureşti, pe a caror raza teritoriala acestia îşi au domiciliul;b) pentru persoanele fizice sau membrii asociaţiilor familiale care nu au domiciliul în România, autorizatia se elibereaza de către primarii comunelor, oraşelor, municipiilor, respectiv ai sectoarelor municipiului Bucureşti, pe a caror raza teritoriala acestia îşi au reşedinţa.(2) Pentru eliberarea autorizatiei asociaţiei familiale, în cazul în care membrii asociaţiei familiale au domiciliul în municipiul Bucureşti, în sectoare diferite, competenţa de eliberare a autorizatiei aparţine primarului sectorului pe a cărui raza teritoriala îşi are domiciliul persoana din iniţiativa careia se infiinteaza asociaţia familiala.(3) Persoana din iniţiativa careia se infiinteaza asociaţia familiala va declara pe propria raspundere, sub sancţiunea legii penale, la primaria sectorului la care solicită obtinerea autorizatiei, ca asociaţia familiala nu a fost autorizata sa desfasoare activităţi economice în mod independent şi de primarul unui alt sector al municipiului Bucureşti.Articolul 9(1) Autorizatia cuprinde în mod obligatoriu:a) datele de identificare a emitentului autorizatiei;b) datele de identificare a persoanei fizice care va desfăşura activităţi economice în mod independent/a persoanei din iniţiativa careia se infiinteaza asociaţia familiala şi a membrilor acesteia;c) activitatea principala şi, după caz, activităţile secundare pentru care se elibereaza autorizatia, codificate conform Clasificarii activităţilor din economia naţionala - CAEN, aprobata prin Hotărârea Guvernului nr. 656/1997, actualizata prin Ordinul presedintelui Institutului Naţional de Statistica nr. 601/2002;d) clasa de 4 cifre;e) locul de desfăşurare a activităţii principale şi, după caz, a activităţilor secundare;f) durata de valabilitate a autorizatiei;g) data eliberarii autorizatiei şi numărul de înregistrare al acesteia.(2) Forma şi conţinutul formularului "Autorizatie", emis în temeiul dispoziţiilor legii, sunt prevăzute în anexa nr. 4.(3) Formularul cu regim special "Autorizatie" va fi tiparit cu respectarea reglementarilor în vigoare privind achiziţiile publice.(4) Autorizatia este valabila pe perioada în care sunt indeplinite condiţiile pentru exercitarea activităţii care a facut obiectul autorizarii.(5) Dacă ulterior datei emiterii autorizatiei persoana autorizata nu mai indeplineste condiţiile legale de desfăşurare a activităţii economice respective, autorizatia îşi pierde valabilitatea, anularea urmand a fi înscrisă la pct. 10 al autorizatiei deţinute.(6) Persoana autorizata are obligaţia sa aduca la cunoştinţa emitentului autorizatiei orice modificare intervenita cu privire la condiţiile legale prevăzute de art. 4 din lege.(7) Durata de valabilitate a autorizatiei emise cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi/sau cetatenilor din Spatiul Economic European nu poate fi mai mare decat durata valabilităţii permisului de sedere în România.Articolul 10Pentru obtinerea autorizatiei prevăzute de lege şi a certificatului de înregistrare, potrivit reglementarilor legale în vigoare, se vor parcurge urmatoarele etape:a) depunerea documentatiei menţionate la art. 7 alin. (1) lit. a)-f) din lege;b) efectuarea de către primaria unităţii administrativ-teritoriale menţionate la art. 5 alin. (1) sau (2) din lege a procedurilor pentru obtinerea acordurilor şi avizelor ce se elibereaza de instituţiile abilitate, potrivit dispoziţiilor legale, necesare desfăşurării activităţilor, precum şi a autorizatiei speciale prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. d) din lege, după caz, potrivit anexei nr. 3;c) eliberarea autorizatiei prevăzute de lege, în termen de 15 zile de la data emiterii de către instituţiile abilitate a acordurilor şi avizelor, precum şi a autorizatiei speciale prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. d) din lege, după caz;d) transmiterea de către primar a unei copii de pe autorizatia emisa, certificata pentru conformitate cu originalul, precum şi a cererii de înregistrare prevăzute în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.345/2002 pentru stabilirea modelului şi a continutului cererii de înregistrare şi ale certificatului de înregistrare a comerciantului, la Biroul unic din cadrul Oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal, în vederea atribuirii codului unic de înregistrare şi a eliberarii certificatului de înregistrare, potrivit prevederilor art. 3 alin. (6) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalitati administrative pentru inregistrarea şi autorizarea funcţionarii comerciantilor, republicată, cu modificările ulterioare.Articolul 11(1) (1) În vederea emiterii autorizatiei prevăzute de lege, persoana fizica sau reprezentantul asociaţiei familiale, cetatean român, trebuie să depună la registratura primariei unităţii administrativ-teritoriale în a carei raza teritoriala îşi are domiciliul o documentatie care va cuprinde:a) cererea-tip completata potrivit anexei nr. 2, semnata de solicitant sau, în cazul infiintarii asociaţiei familiale, semnata de toţi membrii acestei asociaţii;b) cazierul judiciar al persoanei solicitante sau al fiecarui membru al asociaţiei familiale, din care să rezulte că nu a savarsit infractiuni în legătură cu activitatea economica pe care doreste sa o desfasoare;c) copii certificate de secretarul primariei de pe actul de identitate al persoanei solicitante sau, după caz, al fiecarui membru al asociaţiei familiale;d) certificatul medical eliberat în condiţiile legii, privind starea sănătăţii persoanei fizice, respectiv a fiecarui membru al asociaţiei familiale, care să le permita desfăşurarea activităţii pentru care se solicita autorizatia, în original;e) copii certificate de secretarul primariei de pe documentele care atesta calificarea profesionala a persoanei fizice, respectiv a membrilor asociaţiei familiale, în condiţiile art. 8 şi 9 din lege, şi, după caz, de pe autorizatia speciala emisa de organele competente, potrivit legii;f) copii certificate de secretarul primariei de pe documentele doveditoare a dreptului de folosinţă al persoanei fizice/membrilor asociaţiei familiale asupra spatiului/spatiilor în care se vor desfăşura activităţile principale şi, după caz, activităţile secundare, care fac obiectul autorizarii;g) copii certificate de secretarul primariei de pe autorizatia speciala prevăzută la art. 4 alin. (1) lit. d) din lege;h) după caz, declaratiile pe propria raspundere pentru acordurile şi avizele emise de către instituţiile abilitate sau documentele necesare pentru obtinerea acestor acorduri şi avize, potrivit anexei nr. 3;i) cererea de înregistrare în registrul comerţului şi la organele fiscale teritoriale, prevăzută în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.047/2003 pentru stabilirea modelului şi continutului cererii de înregistrare şi ale certificatului de înregistrare în registrul comerţului, completata în dublu exemplar.(2) Pentru cetatenii români, instituţiile abilitate pot elibera, la cerere, adeverinte prin care să se confirme eliberarea certificatelor prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. b), c) şi e) din lege, în conformitate cu dispozitiile legale în vigoare. Adeverinta-tip eliberata în condiţiile prezentului alineat este prezentată în anexa nr. 5.(2^1) Cetatenii români care au obţinut o calificare în strainatate trebuie să depună, în vederea autorizarii, după caz, atestatul de recunoastere şi echivalare eliberat de Ministerul Educatiei, Cercetarii şi Tineretului prin Centrul Naţional de Recunoastere şi Echivalare a Diplomelor, pentru documentele care au fost dobandite în sistemul de invatamant, sau atestatul de recunoastere a calificarii obtinute în afara sistemului de invatamant, eliberat de Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale şi Familiei, conform prevederilor art. 9 alin. (2) lit. b) din lege, al cărui model va fi stabilit prin ordin al ministrului muncii, solidaritatii sociale şi familiei.(3) (3) În vederea emiterii autorizatiei prevăzute de lege, persoana fizica sau reprezentantul asociaţiei familiale, cetatean al unui stat membru al Uniunii Europene sau cetatean al unui stat din Spatiul Economic European, trebuie să depună la registratura primariei unităţii administrativ-teritoriale, în a carei raza teritoriala îşi are reşedinţa sau, după caz, domiciliul, o documentatie care va cuprinde:a) cererea-tip completata potrivit anexei nr. 2, semnata de solicitant sau, în cazul asociaţiei familiale, semnata de toţi membrii acesteia;b) certificatul medical eliberat în condiţiile legii, privind starea sănătăţii persoanei fizice, respectiv a fiecarui membru al asociaţiei familiale, care să le permita desfăşurarea activităţii pentru care se solicita autorizatia, în original;c) copii legalizate sau copii certificate de secretarul primariei de pe permisele de sedere eliberate de organele abilitate ale Ministerului de Interne din raza teritoriala în care îşi au reşedinţa persoanele fizice cetăţeni straini, prevăzute la art. 1 alin. (1) din lege;d) documentele care atesta calificarea, conform prevederilor art. 8 şi 9 din lege, respectiv, după caz, atestatul de recunoastere şi echivalare eliberat de Ministerul Educatiei, Cercetarii şi Tineretului prin Centrul Naţional de Recunoastere şi Echivalare a Diplomelor, pentru documentele care au fost dobandite în sistemul de invatamant, sau atestatul de recunoastere a calificarii obtinute în afara sistemului de invatamant, eliberat de Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale şi Familiei, conform prevederilor art. 9 alin. (2) lit. b) din lege, al cărui model va fi stabilit prin ordin al ministrului muncii, solidaritatii sociale şi familiei;e) copii certificate de secretarul primariei de pe documentele doveditoare a dreptului de folosinţă al persoanei fizice/membrilor asociaţiei familiale asupra spatiului/spatiilor în care se vor desfăşura activităţile principale şi, după caz, activităţile secundare, care fac obiectul autorizarii;f) copii certificate de secretarul primariei de pe autorizatia speciala prevăzută la art. 4 alin. (1) lit. d) din lege;g) după caz, declaratiile pe propria raspundere pentru acordurile şi avizele emise de către instituţiile abilitate sau documentele necesare pentru obtinerea acestor acorduri şi avize, potrivit anexei nr. 3;h) cererea de înregistrare în registrul comerţului şi la organele fiscale teritoriale, prevăzută în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.345/2002, completata în dublu exemplar;i) certificatul de cazier judiciar din statul de origine sau de provenienţă a strainului sau alt document cu aceeasi valoare juridica, eliberat de autorităţile din acel stat, tradus în limba română şi legalizat conform legii, din care să rezulte ca strainul nu a savarsit infractiuni în legătură cu activitatea economica pe care doreste sa o desfasoare în România.(4)Abrogat.(5) În cazul în care se constată că activitatea pentru care se solicita emiterea autorizatiei prevăzute de lege nu respecta Planul de urbanism general aprobat, cererea de autorizare poate fi modificata în mod corespunzător.------------Partea introductiva a alineatului (1) al articolului 11, a fost modificata prin Articolul 1, punctul 1 din HOTĂRÂREA nr. 1.428 din 4 decembrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 895 din 15 decembrie 2003.Literele b) şi i) ale alineatului (1) al articolului 11 au fost modificate prin Articolul 1, punctul 2 din HOTĂRÂREA nr. 1.428 din 4 decembrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 895 din 15 decembrie 2003.Alineatul (2^1) a fost introdus prin Articolul 1, punctul 3 din HOTĂRÂREA nr. 1.428 din 4 decembrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 895 din 15 decembrie 2003.Partea introductiva şi litera d) ale alineatului (3) al articolului 11, au fost modificate prin Articolul 1, punctul 4 din HOTĂRÂREA nr. 1.428 din 4 decembrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 895 din 15 decembrie 2003.Litera i) a alineatului (3) al articolului 11, a fost introdusa prin Articolul 1, punctul 5 din HOTĂRÂREA nr. 1.428 din 4 decembrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 895 din 15 decembrie 2003.Alineatul (4) al articolului 11 şi nota de subsol a acestuia au fost abrogate prin Articolul 1, punctul 6 din HOTĂRÂREA nr. 1.428 din 4 decembrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 895 din 15 decembrie 2003.Articolul 12(1) În termen de 15 zile calendaristice de la data emiterii autorizatiei, în condiţiile prevăzute de dispozitiile legii, persoanele fizice/asociaţiile familiale care urmeaza sa desfasoare activităţi economice sunt obligate să se inregistreze la registrul comerţului, care va comunică inregistrarea la organele fiscale teritoriale, conform reglementarilor legale în vigoare. În acest scop primariile vor transmite la oficiile teritoriale ale registrului comerţului cererea de înregistrare şi documentele necesare, după caz.(2) Biroul unic din cadrul Oficiului registrului comerţului va elibera certificatul de înregistrare, conţinând codul unic de înregistrare, în termen de 7 zile de la inregistrarea cererii, potrivit art. 3 alin. (6) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 76/2001, republicată.(3) Oficiul registrului comerţului va comunică lunar autorităţilor administraţiei publice locale situaţia persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale care s-au înregistrat în registrul comerţului.(4) Comunicarea se va transmite de către oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunalele judetene la prefecturile judetene, care vor retransmite primariilor emitente ale autorizaţiilor situaţia persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale care s-au înregistrat în registrul comerţului.(5) Pentru municipiul Bucureşti, Oficiul registrului comerţului va comunică lunar primariilor care au emis autorizaţii situaţia persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale care s-au înregistrat în registrul comerţului.(6) Conform reglementarilor legale în vigoare, nerespectarea termenului de 15 zile prevăzut la alin. (1) atrage nulitatea de drept a autorizatiei emise în condiţiile legii.Articolul 13(1) Pentru completarea autorizatiei, potrivit art. 6 alin. (2) din lege, persoana fizica sau, după caz, reprezentantul asociaţiei familiale trebuie să depună la registratura primariei unităţii administrativ-teritoriale menţionate la art. 8 din prezentele norme o documentatie care va cuprinde:a) cererea-tip, completata potrivit anexei nr. 2, semnata de solicitant sau, în cazul asociaţiei familiale, semnata de toţi membrii asociaţiei;b) certificatul medical eliberat în condiţiile legii, privind starea sănătăţii persoanei fizice, respectiv a fiecarui membru al asociaţiei familiale, care să le permita desfăşurarea activităţii secundare pentru care se solicita autorizatia, în original;c) copii legalizate sau copii certificate de secretarul primariei de pe documentele care atesta calificarea profesionala a persoanei fizice, respectiv a membrilor asociaţiei familiale, pentru desfăşurarea activităţilor secundare, în condiţiile art. 8 şi 9 din lege, şi, după caz, de pe autorizatia speciala emisa de organele competente, potrivit legii, pentru desfăşurarea activităţilor economice a caror exercitare necesita o autorizare speciala;d) acordurile şi avizele eliberate de instituţiile abilitate, potrivit dispoziţiilor legale, necesare desfăşurării activităţilor pentru care se solicita autorizarea, în original sau în copii legalizate.(2) Cererea de autorizare sau de completare a autorizatiei, după caz, se solutioneaza în termen de 15 zile lucratoare de la data înregistrării acesteia, însoţită de documentaţia completa prevăzută de lege, la autoritatea administraţiei publice locale emitente.(3) Modificările intervenite cu privire la autorizatia emisa în condiţiile legii se completeaza de autoritatea emitenta la pct. 10 pe versoul formularului de autorizatie prezentat în anexa nr. 4.(4) Cererea de modificare a autorizatiei şi inscrisurile doveditoare vor fi depuse la registratura primariei unităţii administrativ-teritoriale care a emis autorizatia şi va fi solutionata în termen de 15 zile lucratoare de la data înregistrării.Capitolul 3 Anularea şi suspendarea autorizatieiArticolul 14(1) Anularea autorizatiei se realizează prin dispoziţia autorităţii administraţiei publice locale emitente, în urmatoarele cazuri:a) în baza cererii de renuntare, formulata de persoana fizica sau de reprezentantul asociaţiei familiale;b) în cazul în care una dintre condiţiile de acordare a autorizatiei nu mai este indeplinita;c) ca urmare a constatarii neindeplinirii condiţiilor prevăzute de lege şi/sau a aplicarii unei sancţiuni de către organele de control abilitate, caz în care organele de control au obligaţia de a comunică măsura dispusa primariei emitente a autorizatiei, în termen de 24 de ore de la ramanerea definitivă a acestei măsuri.(2) Cererea de renuntare la autorizatie se adreseaza în scris autorităţii administraţiei publice locale emitente de către persoana fizica/reprezentantul asociaţiei familiale şi se solutioneaza în termen de 15 zile lucratoare de la data înregistrării.(3) În cazul în care persoana fizica/reprezentantul asociaţiei familiale autorizate doreste modificarea formei de organizare (persoana fizica sau asociaţie familiala) menţionate în autorizatie, autorizatia initiala se anulează la cerere, prin dispoziţie a autorităţii administraţiei publice emitente, urmand a se elibera o alta autorizatie în condiţiile legii.Articolul 15Suspendarea pe perioada determinata a autorizatiei se realizează prin dispoziţie a autorităţii administraţiei publice locale emitente, pentru motive temeinice, în baza cererii de intrerupere temporara a activităţii, formulata de persoana fizica sau de reprezentantul asociaţiei familiale.Articolul 16(1) La data ramanerii lor definitive masurile de anulare, de modificare sau de suspendare a autorizatiei vor fi comunicate Oficiului registrului comerţului şi organelor fiscale competente de către autoritatea administraţiei publice locale emitente.(2) Anularea autorizatiei atrage radierea, din oficiu, din registrul comerţului a persoanei fizice/asociaţiei familiale care desfăşura activităţi economice în baza autorizatiei anulate potrivit legii.(3) Persoana fizica/reprezentantul asociaţiei familiale are obligaţia depunerii autorizatiei deţinute, în original, la registratura autorităţii administraţiei publice locale emitente, după cum urmeaza:a) la data formulării cererii de renuntare sau de suspendare a autorizatiei, ca anexa la aceasta;b) în termen de maximum 24 de ore de la data la care una dintre condiţiile de acordare a autorizatiei nu mai este indeplinita;c) în termen de maximum 24 de ore de la data anularii autorizatiei, ca urmare a constatarii neindeplinirii condiţiilor prevăzute de lege şi/sau a aplicarii unei sancţiuni de către organele de control abilitate.(4) Măsura anularii autorizatiei poate fi contestata în instanţa, în condiţiile legii.Capitolul 4 SancţiuniArticolul 17(1) Potrivit dispoziţiilor legii, se sancţionează conform prevederilor legale în vigoare urmatoarele fapte:a) exercitarea de către persoanele fizice sau asociaţiile familiale de activităţi economice fără autorizatie emisa în condiţiile legii, fapta ce constituie infractiune şi se pedepseste potrivit legii penale;b) neinregistrarea asociaţiilor familiale sau a persoanelor fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent la registrul comerţului sau la organele fiscale teritoriale.(2) Constatarea contraventiilor şi aplicarea sanctiunilor se fac conform prevederilor legale.Articolul 18(1) Persoana fizica care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau asociaţia familiala careia i-a fost anulata autorizatia ca urmare a aplicarii unei sancţiuni poate solicita o noua autorizare numai după expirarea unui an de la comunicarea masurii de anulare, rămasă definitivă.(2) Persoana fizica care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau asociaţia familiala careia i-a fost anulata a doua oara autorizatia ca urmare a aplicarii unei sancţiuni poate solicita o noua autorizare numai după expirarea a 3 ani de la comunicarea ultimei măsuri de anulare, rămasă definitivă.(3) În cazul în care persoana fizica care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau asociaţia familiala solicita o noua autorizare fără respectarea termenelor prevăzute la alin. (1) şi (2), cererea va fi respinsa ca inadmisibila.Capitolul 5 Dispozitii tranzitorii şi finaleArticolul 19(1) Persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent şi asociaţiile familiale care au obţinut autorizaţii eliberate în baza Decretului-lege nr. 54/1990 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice pe baza liberei initiative, cu modificările şi completările ulterioare, îşi pot desfăşura activitatea în baza acestora pe o perioadă de un an de la data intrarii în vigoare a legii, data la care autorizatiile eliberate în baza Decretului-lege nr. 54/1990, cu modificările ulterioare, îşi inceteaza de drept valabilitatea.(2) După expirarea termenului prevăzut la alin. (1), în vederea continuarii activităţii persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent şi asociaţiile familiale au obligaţia obtinerii autorizatiei în condiţiile legii.(3) La expirarea termenului de un an prevăzut de lege, Oficiul registrului comerţului va transmite autorităţilor administraţiei publice locale situaţia persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale care au fost autorizate potrivit dispoziţiilor Decretului-lege nr. 54/1990, cu modificările ulterioare, şi care au fost radiate din registrul comerţului prin efectul legii.Articolul 20Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezentele norme.Anexa 1 Nomenclatorul profesiilor exercitate în baza unor legi speciale,profesii exceptate de la aplicarea prevederilor Legii nr. 507/2002┌─────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────────┐│DENUMIREA │ ACTUL NORMATIV CARE REGLEMENTEAZA EXERCITAREA ││PROFESIEI │ PROFESIEI │├─────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤│ARHITECT │Legea nr. 184/2001, privind organizarea şi exercitarea ││ │profesiei de arhitect, cu modificările ulterioare. │├─────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤│ASISTENT │Legea nr. 461/2001 privind exercitarea profesiunii de ││MEDICAL │asistent medical, înfiinţarea, organizarea şi functionarea ││ │Ordinului Asistentilor Medicali din România, cu completările││ │şi modificările ulterioare. │├─────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤│AUDITOR │Ordonanţa de Urgenta a Guvernului nr. 75/1999 privind ││FINANCIAR │activitatea de audit financiar, aprobata prin Legea ││ │nr. 133/2002. │├─────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤│AVOCAT │Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea ││ │profesiei de avocat, republicată, cu completările şi ││ │modificările ulterioare. │├─────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤│CADRU DIDACTIC │Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, ││ │cu modificările ulterioare. │├─────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤│COMISAR │Legea nr. 30/1991 privind organizarea şi functionarea ││ │controlului financiar şi a Gărzii financiare, cu ││ │modificările ulterioare. │├─────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤│CONSILIER IN │Ordonanţa Guvernului nr. 66/17.08.2000 privind organizarea ││PROPRIETATE │şi exercitarea profesiei de consilier în proprietate ││INDUSTRIALA │industriala, republicată. │├─────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤│CONSULTANT FISCAL│Ordonanţa Guvernului nr. 71/2001 privind organizarea şi ││ │exercitarea activităţii de consultanţă fiscala, aprobata ││ │prin Legea nr. 198/2002. │├─────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤│CONTROLOR DELEGAT│Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind auditul intern ││ │şi controlul financiar preventiv, cu modificările şi ││ │completările ulterioare, aprobata prin Legea nr. 301/2002. │├─────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤│DIRECTOR AGENTIE │Hotărârea Guvernului nr. 238/2001 privind condiţiile de ││DE TURISM │acordare a licentei şi brevetului de turism. ││DETAILIST │ │├─────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤│DIRECTOR AGENTIE │Hotărârea Guvernului nr. 238/2001 privind condiţiile de ││DE TURISM TOUR- │acordare a licentei şi brevetului de turism. ││OPERATOARE │ │├─────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤│DIRECTOR HOTEL │Hotărârea Guvernului nr. 238/2001 privind condiţiile de ││ │acordare a licentei şi brevetului de turism. │├─────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤│EXECUTOR │Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, cu ││JUDECATORESC │modificările şi completările ulterioare. │├─────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤│EXPERT CONTABIL │Ordonanţa Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea ││ │activităţii de expertiza contabila şi a contabililor ││ │autorizati, republicată, aprobata prin Legea nr. 42/1995. │├─────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤│EXPERT VAMAL │Legea nr. 141/1997 privind Codul Vamal al României, cu ││ │modificările ulterioare ││ │Hotărârea Guvernului nr. 1114/2001 pentru aprobarea ││ │Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României, cu ││ │modificările ulterioare. │├─────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤│FARMACIST │Legea nr. 81/1997 privind exercitarea profesiunii de ││ │farmacist, înfiinţarea, organizarea şi functionarea ││ │Colegiului Farmacistilor din România, cu modificările şi ││ │completările ulterioare. │├─────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤│INSTITUTOR │Ordinul ministrului educatiei şi cercetării nr. 3342/2002 ││ │pentru aprobarea metodologiei privind incadrarea ││ │personalului didactic în învăţământul preuniversitar. │├─────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤│MEDIC │Legea nr. 74/1995 privind exercitarea profesiunii de medic, ││ │înfiinţarea, organizarea şi functionarea Colegiului ││ │Medicilor din România, cu modificările şi completările ││ │ulterioare. │├─────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤│MEDIC VETERINAR │Legea nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea ││ │profesiunii de medic veterinar, cu modificările ulterioare. │├─────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤│NOTAR PUBLIC │Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţilor ││ │notariale, republicată. │├─────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤│PILOT DE AVION │Ordinul ministrului transporturilor nr. 248/1996. │├─────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤│PILOT DE BALON │Ordinul ministrului transporturilor nr. 245/1996. ││LIBER │ │├─────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤│PILOT DE │Ordinul ministrului transporturilor nr. 248/1996. ││ELICOPTER │ │├─────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤│PILOT DE PLANOR │Ordinul ministrului transporturilor nr. 245/1996. │├─────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤│PILOT FLUVIAL │Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi ││ │locuinţei nr. 947/2001 pentru aprobarea Regulamentului ││ │privind standardele de instruire, confirmarea competentei ││ │şi eliberarea brevetelor/certificatelor de capacitate pentru││ │personalul navigant maritim; ││ │Ordinul ministrului lucrărilor publice transporturilor şi ││ │locuinţei nr. 984/2001 pentru aprobarea Regulamentului ││ │privind eliberarea brevetelor şi certificatelor de ││ │capacitate naţionale pentru personalul navigant fluvial │├─────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤│PILOT MARITIM │Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi ││ │locuinţei nr. 947/2001 pentru aprobarea Regulamentului ││ │privind standardele de instruire, confirmarea competentei ││ │şi eliberarea brevetelor/certificatelor de capacitate pentru││ │personalul navigant maritim; ││ │Ordinul ministrului lucrărilor publice transporturilor şi ││ │locuinţei nr. 984/2001 pentru aprobarea Regulamentului ││ │privind eliberarea brevetelor şi certificatelor de ││ │capacitate naţionale pentru personalul navigant fluvial. │├─────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤│POLITIST │Legea nr. 360/2002 privind Statutul politistului. │├─────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤│POMPIER │Legea nr. 121 din 16 octombrie 1996 privind organizarea şi ││ │functionarea Corpului Pompierilor Militari. │├─────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤│PRACTICIAN IN │Ordonanţa Guvernului nr. 79/1999 privind organizarea ││REORGANIZARE ŞI │activităţii practicienilor în reorganizare şi lichidare, ││LICHIDARE │aprobata prin Legea nr. 505/2002. │├─────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤│RESTAURATOR │Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural││ │naţional mobil, cu modificările şi completările ulterioare. │├─────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤│TRADUCATOR │Legea nr. 178/1997 pentru autorizarea şi plata interpreţilor││AUTORIZAT │şi traducatorilor folositi de organele de urmărire penala, ││ │de instantele judecătorești, de birourile notarilor publici,││ │de avocati şi de Ministerul Justiţiei. │└─────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────────┘Anexa 2 Forma şi conţinutul cererii-tip, formulata de către persoanele fizice sau asociaţiile familiale, pentru emiterea Autorizatiei prevăzută de dispozitiile Legii nr. 507/2002Nr. înregistrare.................DOMNULE PRIMAR,Subsemnatul, (Nume şi prenume) ................................. identificat cu ................................. Seria ............. Nr. ................; C.N.P. [][][][][][][][][][][][][][]Cu domiciliul: Judeţul/Municipiul ........................................... Localitatea ................................... Str. .......................... Nr. ........ Bl. ......., Sc. ........., Et. ...., Ap. ......, Sector ......, cod postal ................. telefon ..................................va solicit eliberarea autorizatiei prevăzută de Legea nr. 507/2002, pentru desfăşurarea de activităţi economice, după cum urmeaza:1. Forma de organizare: Persoana fizica [] Asociaţie familiala []2. Asociaţie familiala/Denumire ...................................Sediu: Judeţul/Municipiul ............... Localitatea ...................... Str. ........................................ Nr. ..... Bl. ......., Sc. ......, Et. ...., Ap. ..., Sector ...,Reprezentata prin: .............................................; identificat cu ............ Seria ...... Nr. ......... C.N.P. [][][][][][][][][][][][][] cu domiciliu în Judeţul/Municipiul .................... Localitatea ............... Str. .............................. Nr......... Bl. ......., Sc. ......, Et. ...., Ap. ..., Sector ......., cod postal .................. telefon ...............Membrii asociaţi: (Nume şi prenume) ............................ identificat cu ......... Seria ......, Nr. ........., C.N.P. [][][][][][][][][][][][][] domiciliul: Judeţul/Municipiul ................... Localitatea ................. Str. ......................... Nr. .... Bl. ...., Sc. ...., Et. ..., Ap. ....., Sector ......, cod postal .......... telefon ...................(Nume şi prenume) ............................, identificat cu ............ Seria ....... Nr. ...., C.N.P. [][][][][][][][][][][][][]Cu domiciliul: Judeţul/Municipiul .......................................... Localitatea ....................................... Str. ....................... Nr. ....... Bl. ......., Sc. ....., Et. ....., Ap. ......, Sector ......, cod postal .......... telefon ...................(Nume şi prenume) .............................................., identificat cu ........... Seria ......, Nr. ....., C.N.P. [][][][][][][][][][][][][]Cu domiciliul: Judeţul/Municipiul ....................................... Localitatea ............................... Str. ................... Nr. ......, Bl. ....., Sc. ......., Et. ..., Ap. ......, Sector ....., cod postal .......... telefon ..........(Nume şi prenume) ......................................, identificat cu ..... Seria ....... Nr. ...., C.N.P. [][][][][][][][][][][][][]Cu domiciliul: Judeţul/Municipiul ...................... Localitatea ........ Str. ....................... Nr. ....., Bl. ....., Sc. ....., Et. ...., Ap. ...., Sector ....... cod postal .......... telefon ...................3. Obiectul activităţii(Conform clasificarii activităţilor din economia naţionala-CAEN Rev.1)...........................................................................................................................3.1. Activitatea principala: ................................ [][][][]3.2. Activităţi secundare:a) .......................................................... [][][][]b) .......................................................... [][][][]c) .......................................................... [][][][]4. Locul desfăşurării activităţilor ..................................5. Durata desfăşurării activităţii*):.................................6. Inscrisuri doveditoare depuse: ....................................┌────┬────────────────────────────┬─────────────────────┬─────────────┐│Nr. │ Tipul actului │ Emitent │Numar pagini ││Crt.│ │ │ │├────┼────────────────────────────┼─────────────────────┼─────────────┤│ │ │ │ │├────┼────────────────────────────┼─────────────────────┼─────────────┤│ │ │ │ │├────┼────────────────────────────┼─────────────────────┼─────────────┤│ │ │ │ │├────┼────────────────────────────┼─────────────────────┼─────────────┤│ │ │ │ │├────┼────────────────────────────┼─────────────────────┼─────────────┤│ │ │ │ │└────┴────────────────────────────┴─────────────────────┴─────────────┘7. Declaratii pe propria raspundere depuse:............................................................................................................................................................................................................8. Alte menţiuni: ..........................................................................................................................................................................................Data formulării cererii: ...................Semnatura solicitantului: ................Semnaturile membrilor asociaţiei familiale:......................................................................................................................................................Domnului Primar al ..................................................-------------*) Pentru pct. 5 - "Durata desfăşurării activităţii", se va menţiona perioada pentru care se solicita autorizarea (determinata sau nedeterminata) şi, după caz, durata permisului de sedere pentru cetatenii staini prevăzuţi de lege.Anexa 3 Autorizaţii speciale, acorduri şi avize necesare desfăşurării activităţilor pentru care se solicita autorizarea, potrivit dispoziţiilor legaleA. 1. Lista activităţilor supuse autorizarii sanitare prin procedura de evaluare (conform CAEN Rev.1)1511 - Producţia şi conservarea carnii1512 - Producţia şi conservarea carnii de pasare1513 - Prepararea produselor din de carne (inclusiv din carne de pasare)1520 - Prelucrarea şi conservarea peştelui şi a produselor din peste1532 - Fabricarea sucurilor de fructe şi legume1533 - Prelucrarea şi conservarea fructelor şi legumelor1543 - Fabricarea margarinei şi produselor comestibile similare1551 - Fabricarea produselor lactate şi a branzeturilor1552 - Fabricarea inghetatei1581 - Fabricarea painii; fabricarea produselor proaspete de patiserie1582 - Fabricarea biscuitilor, piscoturilor şi alte produse similare1584 - Fabricarea produselor din cacao, a ciocolatei şi a produselor zaharoase1585 - Fabricarea macaroanelor, taiteilor, cus-cusului şi a altor produse fainoase similare1588 - Fabricarea preparatelor alimentare omogenizate şi alimentelor dietetice1589 - Fabricarea altor produse alimentare n.c.a.1596 - Fabricarea berii1598 - Producţia de ape minerale şi bauturi răcoritoare nealcoolice2442 - Fabricarea preparatelor farmaceutice2452 - Fabricarea parfumurilor şi a produselor cosmetice (de toaleta)4100 - Captarea, tratarea şi distributia apei5020 - Întreţinerea şi repararea autovehiculelor5117 - Intermedieri în comertul cu produse alimentare, bauturi şi tutun5132 - Comert cu ridicata al carnii şi produselor din carne5133 - Comert cu ridicata al produselor lactate, ouălor, uleiurilor şi grasimilor comestibile5138 - Comert cu ridicata specializat al altor alimente, inclusiv peste; crustacee şi moluste5221 - Comert cu amanuntul al fructelor şi legumelor proaspete5227 - Comert cu amanuntul, în magazine specializate, al produselor alimentare5222 - Comert cu amanuntul al carnii şi al produselor din carne5223 - Comert cu amanuntul al peştelui, crustaceelor şi molustelor5224 - Comert cu amanuntul ai painii, produselor de patiserie şi produselor zaharoase5231 - Comert cu amanuntul al produselor farmaceutice5510 - Hoteluri5521 - Tabere de tineret şi refugii montane5522 - Campinguri, inclusiv parcuri pentru rulote5523 - Alte mijloace de cazare5530 - Restaurante5540 - Baruri5551 - Cantine5552 - Alte unităţi de preparare a hranei6024 - Transporturi rutiere de marfuri7470 - Activităţi de întreţinere şi curatare a cladirilor8010 - invatamant primar8021 - invatamant secundar general8511 - Activităţi de asistenţa spitaliceasca şi sanatoriala8531 - Activităţi de asistenţa sociala, cu cazare8532 - Activităţi de asistenţa sociala fără cazare9002 - Colectarea şi tratarea altor reziduuri9272 - Alte activităţi recreative.9302 - Coafura şi alte activităţi de infrumusetare9304 - Activităţi de întreţinere corporala6024 - Transporturi rutiere de marfuriProcedura autorizarii sanitare este reglementata de Ordinul Ministerului Sănătăţii şi Familiei nr. 117/2002 şi se deruleaza prin Directiile de sănătate publică judetene şi a Municipiului Bucureşti.A.2. Pentru restul activităţilor necuprinse în lista nu este necesară autorizarea.B.1. OBIECTIVELE ŞI ACTIVITĂŢILE PENTRU CARE SE EMIT AUTORIZATII SANITARE VETERINARE┌────┬─────┬──────────────────────────────────────────────┬────────────────────┐│Nr. │Clasa│ Denumirea activităţii conform clasei │Denumirea obiectivu-││crt.│CAEN │ CAEN Rev. 1 │lui conform legisla-││ │Rev.1│ │tiei veterinare │├────┼─────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────────────┼│ 1.│0124 │Cresterea pasarilor │Statie de incubaţie ││ │ │ │tip gospodaresc ││ │ │ │ ││ │0142 │Activităţi de servicii pentru cresterea │Tabara de vara ││ │ │animalelor, cu excepţia activităţilor │pentru animale ││ │ │veterinare │ ││ │ │ │ ││ │0122 │Cresterea ovinelor, caprinelor, cabalinelor, │Stana ││ │ │magarilor, catarilor şi asinilor │ ││ │ │ │ ││ │0125 │Cresterea altor animale │Stupina ││ │ │ │ ││ │9305 │Alte activităţi de servicii personale n.c.a. │Menajerie │├────┼─────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────────────┤│ 2.│0142 │Activităţi de servicii pentru cresterea │Punct de însămînţări││ │ │animalelor, cu excepţia activităţilor │artificiale la ││ │ │veterinare │animale │├────┼─────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────────────┤│ 3.│0142 │Activităţi de servicii pentru cresterea │Genoteca de animale ││ │ │animalelor, cu excepţia activităţilor │ ││ │ │veterinare │ ││ │ │ │ ││ │9253 │Activităţi ale gradinilor botanice şi │Expozitie de animale││ │ │zoologice şi ale rezervatiilor │şi gradina zoologica││ │ │ │ ││ │5248 │Comert cu amanuntul în magazine nespecializate│Magazin pentru ││ │ │a altor produse n.c.a. │comercializare ││ │ │ │animale de companie,││ │ │ │păsări şi pesti ││ │ │ │exotici şi/sau ││ │ │ │hrana, momeli şi ││ │ │ │alte asemenea │├────┼─────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────────────┤│ 4.│0121 │Cresterea bovinelor │Ferma de animale- ││ │ │ │bovine ││ │ │ │ ││ │0122 │Cresterea ovinelor, caprinelor, cabalinelor, │Ferma de animale- ││ │ │magarilor, catarilor şi asinilor │ovine ││ │ │ │ ││ │0123 │Cresterea porcinelor │Ferma de animale- ││ │ │ │porcine ││ │ │ │ ││ │0124 │Cresterea pasarilor │Ferma de animale- ││ │ │ │păsări ││ │ │ │ ││ │0125 │Cresterea altor animale │Ferma: albine, ││ │ │ │iepuri, animale cu ││ │ │ │blana, viermi de ││ │ │ │matase, diverse ││ │ │ │alte animale. ││ │ │ │ ││ │0130 │Activităţi în ferme mixte (cultura vegetala │Ferma animale ││ │ │combinata cu cresterea animalelor) │ ││ │ │ │ ││ │5262 │Comert cu amanuntul prin standuri şi piete │Targ de animale ││ │ │ │ ││ │0142 │Activităţi de servicii pentru cresterea │Statiune de monta ││ │ │animalelor, cu excepţia activităţilor │naturala la animale ││ │ │veterinare │ ││ │ │ │ ││ │8520 │Activităţi veterinare │Institute sanitare ││ │ │ │veterinare de ││ │ │ │referinţa x ││ │ │ │ ││ │5231 │Comert cu amanuntul al produselor farmaceutice│Punct farmaceutic ││ │ │ │veterinar ││ │ │ │ ││ │8520 │Activităţi veterinare │Cabinet medical ││ │ │ │veterinare ││ │ │ │ ││ │7430 │Activităţi de testari şi analize tehnice │Laborator de control││ │ │ │furaje x ││ │ │ │ ││ │7430 │Activităţi de testari şi analize tehnice │Laborator sanitar ││ │ │ │veterinar x ││ │ │ │ ││ │8520 │Activităţi veterinare │Dispensar sanitar ││ │ │ │veterinar ││ │ │ │ ││ │0125 │Cresterea altor animale │Canisa, adapost ││ │ │ │pentru caini ││ │ │ │ ││ │9305 │Alte activităţi de servicii personale nca │Şcoala pentru dresaj││ │ │ │caini ││ │ │ │ ││ │8520 │Activităţi veterinare │Clinici veterinare ││ │ │ │universitare x │├────┼─────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────────────┤│ 5.│0502 │Piscicultura │Bazine piscicole ││ │ │ │pentru cresterea ││ │ │ │materialului ││ │ │ │piscicol ││ │ │ │ ││ │7470 │Activităţi de întreţinere şi curatare a │Statie (punct) de ││ │ │cladirilor │spalare şi ││ │ │ │dezinfectie mijloace││ │ │ │de transport │├────┼─────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────────────┤│ 6.│0124 │Cresterea pasarilor │Statie de incubaţie ││ │ │ │tip industrial ││ │ │ │ ││ │0502 │Piscicultura │Bazine piscicole ││ │ │ │pentru material ││ │ │ │biologic ││ │ │ │ ││ │5231 │Comert cu amanuntul al produselor │Farmacie veterinara ││ │ │farmaceutice │ ││ │ │ │ ││ │5232 │Comert cu amanuntul al articolelor medicale │Unităţi de tehnica ││ │ │şi ortopedice │medicală veterinara ││ │ │ │ ││ │0122 │Cresterea ovinelor, caprinelor, cabalinelor, │Herghelie ││ │ │magarilor, catarilor şi asinilor │ ││ │ │ │ ││ │0142 │Activităţi de servicii pentru cresterea │Depozit de material ││ │ │animalelor, cu excepţia activităţilor │seminal ││ │ │veterinare │ ││ │ │ │ ││ │0142 │Activităţi de servicii pentru cresterea │Baze de achizitie ││ │ │animalelor, cu excepţia activităţilor │a animalelor ││ │ │veterinare │ ││ │ │ │ ││ │8520 │Activităţi veterinare │Clinica veterinara ││ │ │ │sau spital veterinar││ │ │ │ ││ │9305 │Alte activităţi de servicii personale nca │Pensiune pentru ││ │ │ │animale de companie ││ │ │ │ ││ │9302 │Coafura şi alte activităţi de infrumusetare │Frizerie pentru ││ │ │ │animalele de ││ │ │ │companie ││ │ │ │ ││ │6312 │Depozitari │Depozit de produse ││ │ │ │de uz veterinar ││ │ │ │ ││ │0142 │Activităţi de servicii pentru cresterea │Ferma de carantina, ││ │ │animalelor, cu excepţia activităţilor │centre colectare ││ │ │veterinare │animale ││ │ │ │ ││ │7470 │Activităţi de întreţinere şi curatare a │Unităţi de ││ │ │cladirilor │dezinfectie, ││ │ │ │dezinsectie şi ││ │ │ │deratizare ││ │ │ │ ││ │0142 │Activităţi de servicii pentru cresterea │Unităţi de ││ │ │animalelor, cu excepţia activităţilor │reproductie şi de ││ │ │veterinare │selecţie animala ││ │ │ │ ││ │1572 │Fabricarea produselor pentru hrana animalelor │Fabrica pentru hrana││ │ │de companie │animalelor x ││ │ │ │ ││ │7310 │Cercetare, dezvoltare în stiinte fizice şi │Unităţi de cercetare││ │ │naturale │stiintifica, x ││ │ │ │inclusiv cele care ││ │ │ │utilizeaza animale ││ │ │ │de experienta ││ │ │ │ ││ │1571 │Fabricarea produselor pentru hrana animalelor │Unităţi specializate││ │ │de ferma │pentru producerea ││ │ │ │unor biostimulatori,││ │ │ │premixuri şi ││ │ │ │nutreturi x ││ │ │ │medicamentate ││ │ │ │ ││ │2442 │Fabricarea preparatelor farmaceutice │Unităţi pentru ││ │ │ │producerea unor ││ │ │ │biopreparate x ││ │ │ │sau medicamente de ││ │ │ │uz veterinar ││ │ │ │ ││ │0142 │Activităţi de servicii pentru cresterea │Unităţi de recoltare││ │ │animalelor, cu excepţia activităţilor │material seminal ││ │ │veterinare │ │├────┼─────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────────────┤│ 7.│1571 │Fabricarea produselor pentru hrana animalelor │Fabrica de nutreturi││ │ │de ferma │combinate x ││ │ │ │ ││ │2442 │Fabricarea preparatelor farmaceutice │Fabrica producătoare││ │ │ │de medicamente, x ││ │ │ │biopreparate şi alte││ │ │ │produse de uz ││ │ │ │veterinar │├────┼─────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────────────┤│ 8.│9303 │Activităţi de pompe funebre şi similare │Puturi seci, ││ │ │ │cimitire de animale,││ │ │ │crematorii │├────┼─────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────────────┤│ 9.│5133 │Comert cu ridicata al produselor lactate, │Centru colectare ││ │ │oualor, uleiurilor şi grasimilor comestibile │lapte ││ │ │ │ ││ │5133 │Comert cu ridicata al produselor lactate, │Centru colectare ││ │ │oualor, uleiurilor şi grasimilor comestibile │oua ││ │ │ │ ││ │5138 │Comert cu ridicata specializat al altor │Centru colectare ││ │ │alimente, inclusive peste, crustacee şi │miere ││ │ │moluste │ ││ │ │ │ ││ │5551 │Cantine │Cantina │├────┼─────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────────────┤│ 10│9002 │Colectarea │Unităţi prelucrare ││ │ │ │industriala a ││ │ │ │cadavrelor, produse ││ │ │ │de origine animala ││ │ │ │confiscate, ││ │ │ │subproduse ││ │ │ │necomestibile ││ │ │ │ ││ │9002 │Colectarea │Incineratoare pentru││ │ │ │produse de origine ││ │ │ │animala confiscate, ││ │ │ │subproduse ││ │ │ │necomestibile │├────┼─────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────────────┤│ 11│1511 │Producţia şi conservarea carnii │Centru de taiere ││ │ │ │ ││ │6312 │Depozitari │Depozit subproduse ││ │ │ │necomestibile ││ │ │ │ ││ │5138 │Comert cu ridicata specializat al altor │Centru colectare ││ │ │alimente, inclusive peste, crustacee şi │peste ││ │ │moluste │ ││ │ │ │ ││ │5138 │Comert cu ridicata specializat al altor │Centru colectare ││ │ │alimente, inclusiv peste, crustacee şi │batracieni, ││ │ │moluste │gasteropode, ││ │ │ │crustacee, fructe ││ │ │ │de mare ││ │ │ │ ││ │1551 │Fabricarea produselor lactate şi a │Centru colectare, ││ │ │branzeturilor │prelucrare lapte ││ │ │ │ ││ │1513/│Prepararea, produselor din carne (inclusiv │Carmangerie, ││ │5222 │din carnea de pasare)/ comert cu amanuntul │macelarie ││ │ │al carnii şi al produselor din carne │ ││ │ │ │ ││ │7482 │Activităţi de ambalare │Unităţi portionare, ││ │ │ │preambalare carne şi││ │ │ │produse din carne ││ │ │ │ ││ │1520 │Prelucrarea şi conservarea peştelui şi a │Atelier prelucrare ││ │ │produselor din peste │peste, produse din ││ │ │ │peste ││ │ │ │ ││ │7482 │Activităţi de ambalare │Unităţi portionare, ││ │ │ │preambalare produse ││ │ │ │lactate ││ │ │ │ ││ │5133 │Comert cu ridicata a produselor lactate, │Unităţi colectare ││ │ │oualor, uleiurilor şi grasimilor comestibile │depozitare oua ││ │ │ │ ││ │5138 │Comert cu ridicata specializat al altor │Unităţi de colectare││ │ │alimente, inclusiv peste, crustacee şi moluste│şi prelucrare ││ │ │ │miere, alte produse ││ │ │ │apicole │├────┼─────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────────────┤│ 12│1513 │Prepararea, produselor din carne (inclusiv │Atelier preparate ││ │ │din carnea de pasare) │carne ││ │ │ │ ││ │5552 │Alte unităţi de preparare a hranei │Catering │├────┼─────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────────────┤│ 13│6312 │Depozitari │Depozit alimentar, ││ │ │ │depozit frigorific ││ │ │ │ ││ │5530 │Restaurante │Restaurant ││ │ │ │indiferent de ││ │ │ │specific ││ │ │ │ ││ │5222 │Comert cu amanuntul al carnii şi al produselor│Hala pentru ││ │ │din carne │desfacere produse de││ │ │ │origine animala │├────┼─────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────────────┤│ 14│1552 │Fabricarea inghetatei │Fabrica inghetata ││ │ │ │ ││ │1584/│Fabricarea produselor din cacao, a ciocolatei │Laborator cofetarie ││ │1581 │şi a produselor zaharoase/fabricarea painii; │şi/sau laborator ││ │ │fabricarea produselor proaspete de patisserie │patiserie ││ │ │ │ ││ │1520 │Prelucrarea şi conservarea peştelui şi a │Unităţi prelucrare ││ │ │produselor din peste │batracieni, ││ │ │ │gasteropode, ││ │ │ │crustacee, fructe de││ │ │ │mare │├────┼─────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────────────┤│ 15│1513 │Prepararea, produselor din carne(inclusiv din │Fabrica produse din ││ │ │carnea de pasare │carne: conserve, ││ │ │ │semiconserve, ││ │ │ │preparate din carne,││ │ │ │salamuri crude ││ │ │ │ ││ │1513 │Prepararea, produselor din carne (inclusiv │Fabrica ││ │ │din carnea de pasare │semipreparate ││ │ │ │culinare din carne ││ │ │ │şi mixte ││ │ │ │ ││ │1511 │Producţia şi conservarea carnii │Unităţi de transare ││ │ │ │carne ││ │ │ │ ││ │1511 │Producţia şi conservarea carnii │Unităţi prelucrare ││ │ │ │membrane naturale ││ │ │ │ ││ │2462 │Fabricarea cleiurilor şi gelatinelor │Unităţi fabricatie ││ │ │ │membrane artificiale││ │ │ │ ││ │1520 │Prelucrarea şi conservarea peştelui şi a │Fabrica conserve, ││ │ │produselor din peste │semiconserve peste ││ │ │ │ ││ │1551 │Fabricarea produselor lactate şi a │Fabrica produse ││ │ │branzeturilor │lactate ││ │ │ │ ││ │1589 │Fabricarea altor produse alimentare n.c.a. │Fabrica produse din ││ │ │ │oua │├────┼─────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────────────┤│ 16│1511-│Producţia şi conservarea carnii/Producţia şi │Abator ││ │1512 │conservarea carnii de pasare │ ││ │ │ │ ││ │6312 │Depozitari │Antrepozit ││ │ │ │frigorific ││ │ │ │ ││ │5211 │Comert cu amanuntul în magazine nespecializate│ ││ │ │cu vanzare predominanta de produse alimentare,│ ││ │ │bauturi şi tutun │Supermarket │├────┼─────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────────────┤│ 17│1511/│Producţia şi conservarea carnii/Prepararea, │Combinat de carne ││ │1513 │produselor din carne(inclusiv din carnea de │ ││ │ │pasare │ │└────┴─────┴──────────────────────────────────────────────┴────────────────────┘x - se autorizeaza de către autoritatea veterinara centrala.Notă: Obiectivele şi activităţile care fac obiectul controlului sanitar veterinar şi care nu sunt cuprinse în prezenta anexa, se supun inspecţiei sanitare veterinare conform reglementarilor sanitare veterinare în vigoare şi funcţionează pe baza declaraţiei pe propria raspundere a comerciantului.B.2. Activităţi supuse autorizarii sanitare veterinare prin Declaratie pe propria raspundereObiective şi activităţi care funcţionează pe baza declaraţiei pe propria raspundere┌────┬─────┬──────────────────────────────────────────────┬────────────────────┐│Nr. │Clasa│ Denumirea activităţii conform clasei │Denumirea obiectivu-││crt.│CAEN │ CAEN Rev. 1 │lui conform legisla-││ │Rev.1│ │tiei veterinare │├────┼─────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────────────┤│ 1 │5222 │Comert cu amanuntul al carnii şi al produselor│Punct desfacere ││ │ │din carne │carne ││ │ │ │ ││ │5223 │Comert cu amanuntul al peştelui, crustaceelor │Punct desfacere ││ │ │şi molustelor │peste ││ │ │ │ ││ │5227 │Comert cu amanuntul în magazine specializate │Punct desfacere ││ │ │al produselor alimentare │lapte, oua, altele ││ │ │ │ ││ │5211 │Comert cu amanuntul în magazine nespecializate│Punct alimentar, ││ │ │cu vanzare predominanta de produse alimentare,│magazin alimentar şi││ │ │bauturi şi tutun. │mixt. ││ │ │ │ ││ │5330 │Restaurante │fast-food, snack ││ │ │ │bar, brasserie, ││ │ │ │bufet, rotiserie │└────┴─────┴──────────────────────────────────────────────┴────────────────────┘Notă: nu sunt supuse controlului sanitar veterinar şi nu se autorizeaza sanitar veterinar: stand, toneta, dozator inghetata, alte unităţi de desfacere similare.C. Autorizarea din punct de vedere al protectiei munciiFORMULAR: Declaratie pe propria raspundere pentru protectia muncii*)DECLARATIE PE PROPRIA RASPUNDEREprivind respectarea legislaţiei de protecţie a munciiSubsemnatul __________________________, cetatean ___________, posesor al CI/BI seria______, numărul _______, eliberat(a) de _______________, C.N.P. ____________, pasaport nr. ___________, eliberat de _______________, cu domiciliul/reşedinţa în localitatea ________________ strada______________, Nr. __, bl. __, apt. __ jud./sector ____________, telefon_________________, Fax ____________ e-mail ___________ imi desfasor activitatea în mod independent/ asociaţie familiala.Cunoscand ca falsul în declaratii este pedepsit de lege,DECLAR PE PROPRIA RASPUNDEREurmatoarele:1. cunosc şi voi respecta prevederile actelor normative în vigoare privind securitatea şi sănătatea în munca;2. activitatea pentru care solicit autorizatia pentru desfăşurarea de către persoane fizice a unor activităţi economice în mod independent sau pentru înfiinţarea şi functionarea de asociaţii familiale, care sunt enumerate mai jos, se va desfăşura în conformitate cu prevederile Legii protectiei muncii nr. 90/1996 republicată, modificata prin Hotărârea Guvernului nr. 238/2002, Normelor generale de protecţie a muncii, Normelor specifice de securitate a muncii, standardelor de securitate şi a altor reglementari în vigoare, generale sau specifice activităţii respective;3. în cazul în care imi schimb sau imi extind activitatea, voi face noua declaratie pe propria raspundere, corespunzătoare noilor condiţii;4. activităţile pe care le efectuez sunt:Codul CAEN Rev 1 Denumirea Activităţi:_________________ _________________________________________ _________________________________________ _________________________________________ _________________________________________ ________________________Semnatura/stampila,------------*) Declaratia pe propria raspundere privind respectarea normelor de protectia muncii se va întocmi în doua exemplare, care se vor depune la primarie. Primaria va comunică un exemplar din Declaratia pe propria raspundere privind respectarea normelor de protectia muncii la inspectoratul teritorial de muncă.D. Autorizarea din punct de vedere al protectiei mediului┌────┬────┬────────────────────────┬──────┬──────────────────┬─────────────────┐│Nr. │CAEN│ Activitate │Impact│Impact redus - │ Impact ││crt.│Rev.│ │nesem-│proced. simplifica│ semnificativ- ││ │ 1 │ │nifica│ta cu verific. │ proced. ││ │ │ │tiv - │conformitatii │ completa ││ │ │ │nu │ │ ││ │ │ │este │ │ ││ │ │ │necesa│ │ ││ │ │ │ra │ │ ││ │ │ │autori│ │ ││ │ │ │zarea │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 1.│0111│Cultivarea cerealelor, │X, cu │ │*) ││ │ │porumbului şi a altor │excep-│ │ ││ │ │plante n. c. a. │tia de│ │ ││ │ │ │la*) │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 2.│0112│Cultivarea legumelor, a │X, cu │ │*) ││ │ │specialitatilor │excep-│ │ ││ │ │horticole şi a produse- │tia de│ │ ││ │ │lor de sera │la *) │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 3.│0113│Cultivarea fructelor, │X, cu │ │*) ││ │ │nucilor, a plantelor │excep-│ │ ││ │ │pentru bauturi şi │tia de│ │ ││ │ │mirodenii │la*) │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 4.│0121│Cresterea animalelor │< 20 │ ≥ 20 capete │≥ 100 capete ││ │ │activitatea fermelor │capete│ │ ││ │ │pentru obtinerea │ │ │ ││ │ │laptelui │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 5.│0122│Cresterea ovinelor şi │< 500 │≥ 500 capete │≥ 1000 capete ││ │ │caprinelor, cabalinelor,│capete│ │ ││ │ │magarilor, catarilor şi │ │ │ ││ │ │asinilor │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 6.│0123│Cresterea porcinelor │< 500 │≥ 500 capete │≥ 2000 locuri ││ │ │ │capete│ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 7.│0124│Cresterea pasarilor │<10000│≥ 10.000 │≥ 40.000 locuri │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 8.│0125│Cresterea altor animale │< 500 │≥ 500 │≥ 1.000 │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 9.│0130│Activităţi mixte în │Cumu- │Cumulat cf. poz. │ ││ │ │ferme mixte (cultura │lat cf│ant. │ ││ │ │vegetala combinata cu │poz. │ │ ││ │ │cresterea animalelor) │ant │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 10.│0141│Activităţi de servicii │ │numai pt, │Proiecte de ││ │ │anexe agriculturii; │ │chimizarea solului│gospodarire a ││ │ │gradinarit peisagistic │ │şi tratamente │apelor pentru ││ │ │(arhitectura peisagera) │ │fitosanitare; Ser-│agricultura, ││ │ │ │ │vicii de imbunata-│inclusiv irigatii││ │ │ │ │tiri funciare şi │şi desecari ││ │ │ │ │irigatii │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 11.│0142│Activităţi de servicii │< 200 │≥ 200 scroafe │≥ 750 locuri ││ │ │pentru cresterea animale│scroa-│ │ ││ │ │lor, cu excepţia │fe │ │ ││ │ │activităţilor veterinare│ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 12.│0150│Vânătoare, ocrotirea │ │ │Procedura ││ │ │vanatului, inclusiv │ │ │specifica ││ │ │activităţi de servicii │ │ │ ││ │ │anexe │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 13.│0201│Silvicultura şi │ │numai pentru │ ││ │ │exploatare forestiera │ │lucrari de │ ││ │ │ │ │amenajare │ ││ │ │ │ │a bazinelor │ ││ │ │ │ │torentiale şi de │ ││ │ │ │ │impadurire a │ ││ │ │ │ │terenurilor │ ││ │ │ │ │excesiv degradate │ ││ │ │ │ │prin eroziune şi │ ││ │ │ │ │degradare │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 14.│0202│Servicii auxiliare │x │ │ ││ │ │silviculturii şi │ │ │ ││ │ │exploatarii forestiere │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 15.│0501│Pescuitul │x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 16.│0502│Piscicultura │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 17.│1010│Extractia şi prepararea │ │ │x ││ │ │carbunelui superior │ │ │ ││ │ │(PCS > 23865 kJ/kg) │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 18.│1020│Extractia şi prepararea │ │ │x ││ │ │carbunelui inferior │ │ │ ││ │ │(PCS < 23865 kJ/kg) │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 19.│1030│Extractia şi prepararea │ │ │x ││ │ │turbei │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 20.│1110│Extractia │ │ │x ││ │ │hidrocarburilor │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 21.│1120│Activităţi de servicii │ │ │x ││ │ │anexe extractiei │ │ │ ││ │ │petrolului şi gazelor │ │ │ ││ │ │naturale (exclusiv │ │ │ ││ │ │prospectiunile) │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 22.│1200│Extractia şi prepararea │ │ │ ││ │ │minereurilor radioactive│ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 23.│1310│Extractia şi prepararea │ │ │ ││ │ │minereurilor feroase │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 24.│1320│Extractia şi prepararea │ │ │ ││ │ │minereurilor neferoase │ │ │ ││ │ │şi rare (exclusiv │ │ │ ││ │ │minereurile radioactive)│ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 25.│1411│Extractia pietrei pentru│ │ │x ││ │ │constructii │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 26.│1412│Extractia pietrei │ │ │ ││ │ │calcaroase, gipsului şi │ │ │ ││ │ │a cretei │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 27.│1413│Extractia de ardezie │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 28.│1421│Extractia pietrisului şi│ │ │ ││ │ │nisipului │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 29.│1422│Extractia argilei şi │ │ │ ││ │ │caolinului │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 30.│1430│Extractia şi prepararea │ │ │ ││ │ │minereurilor pentru │ │ │ ││ │ │industria chimica şi a │ │ │ ││ │ │ingrasamintelor naturale│ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 31.│1440│Extractia sarii │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 32.│1450│Alte activităţi │ │ │ ││ │ │extractive │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 33.│1511│Producţia şi conservarea│ │ │ ││ │ │carnii │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 34.│1512│Producţia şi conservarea│ │ │ ││ │ │carnii de pasare │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 35.│1513│Prepararea produselor │ │ │ ││ │ │din carne (inclusiv din │ │ │ ││ │ │carne de pasare) │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 36.│1520│Prelucrarea şi │ │ │ ││ │ │conservarea peştelui şi │ │ │ ││ │ │a produselor din peste │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 37.│1531│Prelucrarea şi │ │ │ ││ │ │conservarea cartofului │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 38.│1532│Fabricarea sucurilor de │ │ │ ││ │ │fructe şi legume │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 39.│1533│Prelucrarea şi │ │ │ ││ │ │conservarea fructelor şi│ │ │ ││ │ │legumelor │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 40.│1541│Fabricarea uleiurilor şi│ │ │ ││ │ │grasimilor brute │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 41.│1542│Fabricarea uleiurilor şi│ │ │ ││ │ │grasimilor rafinate │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 42.│1543│Fabricarea margarinei şi│ │ │ ││ │ │produselor comestibile │ │ │ ││ │ │similare │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 43.│1551│Fabricarea produselor │ │ │ ││ │ │lactate şi a │ │ │ ││ │ │branzeturilor │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 44.│1552│Fabricarea inghetatei │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 45.│1561│Fabricarea produselor de│ │ │ ││ │ │morarit │ │< 300 t/zi │≥ 300 t/zi │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 46.│1562│Fabricarea amidonului şi│ │ │ ││ │ │a (produselor din amidon│ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 47.│1571│Fabricarea produselor │ │ │ ││ │ │pentru hrana │ │ │ ││ │ │animalelor de ferma │ │<300 t/zi │≥ 300 t/zi │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 48.│1572│Fabricarea produselor │ │ │ ││ │ │pentru hrana animalelor │ │ │ ││ │ │de companie patiserie │ │< 300 t/zi │≥ 300 t/zi │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 49.│1581│Fabricarea painii │ │ │ ││ │ │fabricarea produselor │ │ │ ││ │ │proaspete de patiserie │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 50.│1582│Fabricarea biscuitilor, │ │ │ ││ │ │piscoturilor şi a altor │ │ │ ││ │ │produse similare │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 51.│1583│Fabricarea zaharului │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 52.│1584│Fabricarea produselor │ │ │ ││ │ │din cacao, a ciocolatei │ │ │ ││ │ │şi a produselor │ │ │ ││ │ │zaharoase │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 53.│1585│Fabricarea macaroanelor,│ │ │ ││ │ │taiteilor, cus-cus-ului │ │ │ ││ │ │şi a altor produse │ │ │ ││ │ │fainoase similare │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 54.│1586│Prelucrarea │ │x │ ││ │ │ceaiului şi cafelei │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 55.│1587│Fabricarea condimentelor│ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 56.│1588│Fabricarea preparatelor │ │ │ ││ │ │alimentare omogenizate │ │ │ ││ │ │şi alimentelor dietetice│ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 57.│1589│Fabricarea altor produse│ │ │ ││ │ │alimentare n.c.a. │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 58.│1591│Fabricarea bauturilor │ │ │ ││ │ │alcoolice distilate │ │< 1000 l/zi │≥ 1000 l/zi │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 59.│1592│Fabricarea alcoolului │ │ │ ││ │ │etilic de fermentatie │ │< 1000 l/zi │≥ 1000 l/zi │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 60.│1593│Fabricarea vinurilor │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 61.│1594│Fabricarea cidrului şi a│ │ │ ││ │ │altor vinuri din fructe │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 62.│1595│Fabricarea altor bauturi│ │x │ ││ │ │nedistilate, obtinute │ │ │ ││ │ │prin fermentare │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 63.│1596│Fabricarea berii │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 64.│1597│Fabricarea maltului │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 65.│1598│Producţia de ape │ │ │ ││ │ │minerale şi bauturi │ │ │ ││ │ │răcoritoare │ │ │ ││ │ │nealcoolice │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 66.│1600│Fabricarea produselor │ │ │ ││ │ │din tutun │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 67.│1711│Pregătirea fibrelor şi │ │ │ ││ │ │filarea în fire de │ │ │ ││ │ │bumbac şi tip bumbac │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 68.│1712│Pregătirea fibrelor şi │ │ │ ││ │ │filarea în fire de lana │ │ │ ││ │ │cardata şi tip lana │ │ │ ││ │ │cardata │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 69.│1713│Pregătirea fibrelor şi │ │ │ ││ │ │filarea în fire de lana │ │ │ ││ │ │pieptanata şi tip lana │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 70.│1714│Pregătirea şi filarea în│ │ │ ││ │ │fire a fibrelor tip în │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 71.│1715│Prelucrarea şi rasucirea│ │ │ ││ │ │matasii naturale şi │ │ │ ││ │ │artificiale (inclusiv │ │ │ ││ │ │din scame) şi a firelor │ │ │ ││ │ │sintetice │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 72.│1716│Fabricarea atei de cusut│ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 73.│1717│Pregătirea fibrelor şi │ │ │ ││ │ │filarea altor tipuri de │ │ │ ││ │ │fire │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 74.│1721│Tesaturi din bumbac şi │ │ │ ││ │ │din fire tip bumbac │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 75.│1722│Tesaturi din lina │ │ │ ││ │ │cardata şi din fire tip │ │ │ ││ │ │lana cardata │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 76.│1723│Tesaturi din lana │ │ │ ││ │ │pieptanata şi din fire │ │ │ ││ │ │tip lana pieptanata │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 77.│1724│Tesaturi din matase şi │ │ │ ││ │ │din fire tip matase │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 78.│1725│Tesaturi din alte │ │ │ ││ │ │textile │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 79.│1730│Finisarea materialelor │ │ │ ││ │ │textilei │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 80.│1740│Fabricarea de articole │ │ │ ││ │ │confectionate din │ │ │ ││ │ │textile (cu excepţia) │ │ │ ││ │ │imbracamintei şi │ │ │ ││ │ │lenjeriei de corp) │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 81.│1751│Fabricarea de covoare şi│ │ │ ││ │ │mochete │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 82.│1752│Fabricarea de franghii, │ │ │ ││ │ │sfori şi plase │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 83.│1753│Fabricarea de textile │ │ │ ││ │ │netesute şi a │ │ │ ││ │ │articolelor din acestea │ │ │ ││ │ │cu excepţia confectiilor│ │ │ ││ │ │din imbracaminte) │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 84.│1754│Fabricarea altor │ │ │ ││ │ │articole textile n.c.a. │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 85.│1760│Fabricarea de metraje │ │ │ ││ │ │prin tricotare sau │ │ │ ││ │ │crosetare │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 86.│1771│Fabricarea de ciorapi, │ │ │ ││ │ │sosete şi ciorapi │ │ │ ││ │ │pantalon, tricotati sau │ │ │ ││ │ │crosetati │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 87.│1772│Fabricarea de pulovere, │ │ │ ││ │ │veste şi articole │ │ │ ││ │ │similare tricotate sau │ │ │ ││ │ │crosetate │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 88.│1810│Fabricarea articolelor │ │ │ ││ │ │de imbracaminte din │ │ │ ││ │ │piele │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 89.│1821│Fabricarea de articole │ │ │ ││ │ │de imbracaminte pentru │ │ │ ││ │ │lucru │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 90.│1822│Fabricarea altor │ │ │ ││ │ │articole de imbracaminte│ │ │ ││ │ │(exclusiv lenjeria de │ │ │ ││ │ │corp) │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 91.│1823│Fabricarea articolelor │ │ │ ││ │ │de lenjerie de corp │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 92.│1824│Fabricarea altor │ │ │ ││ │ │articole de imbracaminte│ │ │ ││ │ │şi accesorii n.c.a. │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 93.│1830│Prepararea şi vopsirea │ │Fabricarea │Prepararea şi ││ │ │blanurilor; fabricarea │ │articolelor din │vopsirea ││ │ │articolelor din blana │ │blana │blanurilor │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 94.│1910│Tabacirea şi finisarea │ │ │ ││ │ │pieilor │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 95.│1920│Fabricarea de articole │ │ │ ││ │ │de voiaj şi │ │ │ ││ │ │marochinarie, a │ │ │ ││ │ │articolelor de │ │ │ ││ │ │harnasament │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 96.│1930│Fabricarea incaltamintei│ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 97.│2010│Taierea şi rindeluirea │ │X │instalaţii pentru││ │ │lemnului; impregnarea │ │ │impregnarea ││ │ │lemnului │ │ │lemnului cu ││ │ │ │ │ │solventi organici││ │ │ │ │ │cu o capacitate ││ │ │ │ │ │de consum > ││ │ │ │ │ │150 kg/h sau ││ │ │ │ │ │200 t/an. │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 98.│2020│Fabricarea de produse │ │ │ ││ │ │stratificate din lemn │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│ 99.│2030│Fabricarea de elemente │ │ │ ││ │ │de dulgherie şi │ │ │ ││ │ │tamplarie pentru │ │ │ ││ │ │constructii │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│100.│2040│Fabricarea ambalajelor │ │ │ ││ │ │din lemn │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│101.│2051│Fabricarea altor produse│ │ │ ││ │ │din lemn │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│102.│2052│Fabricarea articolelor │ │ │ ││ │ │din pluta, paie şi │ │ │ ││ │ │impletituri │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│103.│2111│Fabricarea celulozei │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│104.│2112│Fabricarea hartiei şi │ │ │ ││ │ │cartonului │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│105.│2121│Fabricarea hartiei şi │ │ │ ││ │ │cartonului ondulat şi a │ │ │ ││ │ │ambalajelor din hartie │ │ │ ││ │ │sau carton │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│106.│2122│Fabricarea produselor de│ │ │ ││ │ │uz gospodaresc şi │ │ │ ││ │ │sanitar din hartie sau │ │ │ ││ │ │carton │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│107.│2123│Fabricarea articolelor │ │ │ ││ │ │de papetarie │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│108.│2124│Fabricarea tapetului │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│109.│2125│Fabricarea altor │ │ │ ││ │ │articole din hartie şi │ │ │ ││ │ │carton n.c.a. │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│110.│2211│Editarea cartilor │x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│111.│2212│Editarea ziarelor │x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│112.│2213│Editarea revistelor şi a│ │ │ ││ │ │periodicelor │x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│113.│2214│Editarea înregistrărilor│ │ │ ││ │ │sonore │x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│114.│2215│Alte activităţi de │ │ │ ││ │ │editare │x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│115.│2221│Tipărirea ziarelor │x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│116.│2222│Alte activităţi de │ │ │ ││ │ │tiparire n.c.a │x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│117.│2223│Legatorie │x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│118.│2224│Servicii pregatitoare │ │ │ ││ │ │pentru pretiparire │x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│119.│2225│Alte lucrari de │x │ │ ││ │ │tipografie │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│120.│2231│Reproducerea │ │ │ ││ │ │înregistrărilor audio │x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│121.│2232│Reproducerea │ │ │ ││ │ │înregistrărilor video │x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│122.│2233│Reproducerea │ │ │ ││ │ │înregistrărilor │ │ │ ││ │ │informatice │x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│123.│2310│Fabricarea produselor de│ │ │ ││ │ │cocserie │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│124.│2320│Fabricarea produselor │ │ │ ││ │ │obtinute din prelucrarea│ │ │ ││ │ │titeiului │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│125.│2330│Prelucrarea │ │ │ ││ │ │combustibililor nucleari│ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│126.│2411│Fabricarea gazelor │ │ │ ││ │ │industriale │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│127.│2412│Fabricarea colorantilor │ │ │ ││ │ │şi a pigmentilor │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│128.│2413│Fabricarea altor produse│ │ │ ││ │ │chimice anorganice de │ │ │ ││ │ │baza │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│129.│2414│Fabricarea altor produse│ │ │ ││ │ │chimice organice de baza│ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│130.│2415│Fabricarea │ │ │ ││ │ │ingrasamintelor şi │ │ │ ││ │ │produselor azotoase │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│131.│2416│Fabricarea materialelor │ │ │ ││ │ │plastice în forme │ │ │ ││ │ │primare │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│132.│2417│Fabricarea cauciucului │ │ │ ││ │ │sintetic în forme │ │ │ ││ │ │primare │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│133.│2420│Fabricarea pesticidelor │ │ │ ││ │ │şi a altor produse │ │ │ ││ │ │agrochimice │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│134.│2430│Fabricarea vopselelor, │ │ │ ││ │ │lacurilor, cernelii │ │ │ ││ │ │tipografice şi │ │ │ ││ │ │masticurilor │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│135.│2441│Fabricarea │ │ │x ││ │ │produselor farmaceutice │ │ │ ││ │ │de baza │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│136.│2442│Fabricarea preparatelor │ │ │ ││ │ │farmaceutice │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│137.│2451│Fabricarea sapunurilor, │ │ │ ││ │ │detergentilor şi a │ │ │ ││ │ │produselor de │ │ │ ││ │ │întreţinere │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│138.│2452│Fabricarea parfumurilor │ │ │ ││ │ │şi a produselor │ │ │ ││ │ │cosmetice (de toaleta) │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│139.│2461│Fabricarea explozivilor │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│140.│2462│Fabricarea cleiurilor şi│ │ │ ││ │ │gelatinelor │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│141.│2463│Fabricarea uleiurilor │ │ │ ││ │ │esentiale │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│142.│2464│Fabricarea preparatelor │ │ │ ││ │ │chimice de uz fotografic│ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│143.│2465│Fabricarea suportilor │ │ │ ││ │ │destinati │ │ │ ││ │ │înregistrărilor │x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│144.│2466│Fabricarea altor produse│ │ │ ││ │ │chimice n.c.a. │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│145.│2470│Fabricarea fibrelor şi │ │ │ ││ │ │firelor sintetice şi │ │ │ ││ │ │artificiale │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│146.│2511│Fabricarea anvelopelor │ │ │ ││ │ │şi a camerelor de aer │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│147.│2512│Resaparea pneurilor │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│148.│2513│Fabricarea altor produse│ │ │ ││ │ │din cauciuc │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│149.│2521│Fabricarea placilor, │ │ │ ││ │ │foliilor, tuburilor, │ │ │ ││ │ │profilelor din material │ │ │ ││ │ │plastic │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│150.│2522│Fabricarea articolelor │ │ │ ││ │ │de ambalaj din material │ │ │ ││ │ │plastic │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│151.│2523│Fabricarea articolelor │ │ │ ││ │ │din material plastic │ │ │ ││ │ │pentru constructii │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│152.│2524│Fabricarea altor produse│ │ │ ││ │ │din material plastic │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│153.│2611│Fabricarea sticlei plate│ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│154.│2612│Prelucrarea şi │ │ │ ││ │ │fasonarea sticlei plate │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│155.│2613│Fabricarea articolelor │ │ │ ││ │ │din sticlă │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│156.│2614│Fabricarea fibrelor din │ │ │ ││ │ │sticlă │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│157.│2615│Fabricarea de sticlarie │ │ │ ││ │ │tehnica │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│158.│2621│Fabricarea articolelor │ │ │ ││ │ │ceramice pentru uz │ │ │ ││ │ │gospodaresc şi │ │ │ ││ │ │ornamental │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│159.│2622│Fabricarea de obiecte │ │ │ ││ │ │sanitare din ceramica │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│160.│2623│Fabricarea izolatorilor │ │ │ ││ │ │şi pieselor izolante din│ │ │ ││ │ │ceramica │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│161.│2624│Fabricarea de produse │ │ │ ││ │ │ceramice de uz tehnic │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│162.│2625│Fabricarea altor produse│ │ │ ││ │ │ceramice │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│163.│2626│Fabricarea produselor │ │ │ ││ │ │ceramice refractare │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│164.│2630│Fabricarea placilor şi │ │ │ ││ │ │dalelor din ceramica │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│165.│2640│Fabricarea caramizilor, │ │ │ ││ │ │tiglelor şi altor │ │ │ ││ │ │produse pentru │ │ │ ││ │ │constructii, din argila │ │ │ ││ │ │arsa │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│166.│2651│Fabricarea cimentului │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│167.│2652│Fabricarea varului │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│168.│2653│Fabricarea ipsosului │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│169.│2661│Fabricarea elementelor │ │x │ ││ │ │din beton pentru │ │ │ ││ │ │constructii │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│170 │2662│Fabricarea │ │x │ ││ │ │elementelor │ │ │ ││ │ │din ipsos │ │ │ ││ │ │pentru │ │ │ ││ │ │constructii │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│171.│2663│Fabricarea │ │ │ ││ │ │betonului │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│172.│2664│Fabricarea │ │ │ ││ │ │mortarului │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│173.│2665│Fabricarea │ │ │ ││ │ │produselor │ │ │ ││ │ │din azbociment │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│174.│2666│Fabricarea altor │ │ │ ││ │ │elemente din beton, │ │ │ ││ │ │ciment şi ipsos │x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│175.│2670│Taierea fasonarea şi │ │ │ ││ │ │finisarea pietrei │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│176.│2681│Fabricarea de produse │ │ │ ││ │ │abrazive │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│177.│2682│Fabricarea altor produse│ │ │ ││ │ │din minerale nemetalice │ │ │ ││ │ │n.c.a. │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│178.│2710│Producţia de metale │ │ │ ││ │ │feroase sub forme │ │ │ ││ │ │primare şi cea de │ │ │ ││ │ │feroaliaje │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│179.│2721│Producţia de tuburi tevi│ │ │ ││ │ │din fonta │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│180.│2722│Producţia de tuburi) │ │ │ ││ │ │(tevi) din otel │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│181.│2731│Tragere la rece │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│182.│2732│Laminare la rece │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│183.│2733│Producţia altor profile │ │ │ ││ │ │obtinute la rece │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│184.│2734│ Trefilare │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│185.│2741│Producţia metalelor │ │ │ ││ │ │pretioase │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│186.│2742│Metalurgia aluminiului │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│187.│2743│Producţia plumbului, │ │ │ ││ │ │zincului şi cositorului │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│188.│2744│ Metalurgia cuprului │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│189.│2745│Producţia altor metale │ │ │ ││ │ │neferoase │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│190.│2751│Turnarea fontei │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│191.│2752│Turnarea otelului │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│192.│2753│Turnarea metalelor │ │ │ ││ │ │neferoase usoarex │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│193.│2754│Turnarea altor metale │ │ │ ││ │ │neferoase │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│194.│2811│Fabricarea de │ │ │ ││ │ │constructii metalice şi │ │ │ ││ │ │părţi componente ale │ │ │ ││ │ │structurilor metalice │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│195.│2812│Fabricarea de elemente │ │ │ ││ │ │de dulgherie şi │ │ │ ││ │ │tamplarie din metal │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│196.│2821│Producţia de rezervoare,│ │ │ ││ │ │cisterne şi containere │ │ │ ││ │ │metalice │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│197.│2822│Producţia de radiatoare │ │ │ ││ │ │şi cazane pentru │ │ │ ││ │ │incalzire centrala │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│198.│2830│Producţia generatoarelor│ │ │ ││ │ │de aburi (cu excepţia │ │ │ ││ │ │cazanelor pentru │ │ │ ││ │ │incalzire centrala) │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│199.│2840│Fabricarea produselor │ │ │ ││ │ │metalice obtinute prin │ │ │ ││ │ │deformare plastica │ │ │ ││ │ │metalurgia pulberilor │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│200.│2851│Tratarea şi acoperirea │ │ │ ││ │ │metalelor │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│201.│2852│Operaţiuni de mecanica │ │ │ ││ │ │generală │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│202.│2861│Fabricarea produselor de│ │ │ ││ │ │taiat şi de uz casnic │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│203.│2862│Fabricarea uneltelor de │ │ │ ││ │ │mina │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│204.│2863│Fabricarea articolelor │ │ │ ││ │ │de feronerie │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│205.│2871│Fabricarea de recipienti│ │ │ ││ │ │containere şi alte │ │ │ ││ │ │produse similare din │ │ │ ││ │ │otel │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│206.│2872│Fabricarea ambalajelor │ │ │ ││ │ │din metale usoare │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│207.│2873│Fabricarea articolelor │ │ │ ││ │ │din fire metalice │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│208.│2874│Fabricarea de suruburi, │ │ │ ││ │ │buloane, lanturi şi │ │ │ ││ │ │arcuri │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│209.│2875│Fabricarea altor │ │ │ ││ │ │articole din metal │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│210.│2911│Fabricarea de motoare │ │ │x ││ │ │şi turbine (cu excepţia │ │ │ ││ │ │motoarelor pentru │ │ │ ││ │ │avioane, vehicule şi │ │ │ ││ │ │motociclete) │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│211.│2912│Fabricarea de pompe şi │ │ │(în cazul ││ │ │compresoare │ │x │instalaţiilor ││ │ │ │ │ │complexe) │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│212.│2913│Fabricarea articolelor │ │ │ ││ │ │de robinetarie │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│213.│2914│Fabricarea lagarelor, │ │ │ ││ │ │angrenajelor şi │ │ │ ││ │ │organelor mecanice de │ │ │ ││ │ │transmisie │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│214.│2921│Fabricarea cuptoarelor │ │x │(instalaţii ce ││ │ │industriale şi │ │ │utilizeaza ││ │ │arzatoarelor │ │ │azbest)>200t/an) │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│215.│2922│Fabricarea │ │ │ ││ │ │echipamentelor de │ │ │ ││ │ │ridicat şi manipulat │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│216.│2923│Fabricarea │ │ │Procedura ││ │ │echipamentelor │ │ │specifica ││ │ │industriale de ventilare│ │ │ ││ │ │şi condiţionare a │ │ │ ││ │ │aerului (cu excepţia │ │ │ ││ │ │celor pentru uz casnic) │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│217.│2924│Fabricarea altor │ │ │ ││ │ │echipamente de │ │ │ ││ │ │utilizare generală │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│218.│2931│Fabricarea tractoarelor │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│219.│2932│Fabricarea altor masini │ │ │ ││ │ │şi utilaje agricole şi │ │ │ ││ │ │forestiere │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│220.│2941│Fabricarea masinilor │ │ │x ││ │ │- unelte portabile │ │ │ ││ │ │actionate electric │ │ │ ││ │ │ │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│221.│2942│Fabricarea altor masini │ │ │ ││ │ │- unele pentru │ │ │ ││ │ │prelucrarea metalului │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│222.│2943│Fabricarea altor masini │ │ │ ││ │ │- unelte n.c.a. │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│223.│2951│Fabricarea utilajelor │ │ │ ││ │ │pentru metalurgie │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│224.│2952│Fabricarea utilajelor │ │ │ ││ │ │pentru mine, extractie │ │ │ ││ │ │şi constructii │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│225.│2953│Fabricarea utilajelor │ │ │ ││ │ │pentru prelucrarea │ │ │ ││ │ │produselor alimentare, │ │ │ ││ │ │bauturilor şi tutunului │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│226.│2954│Fabricarea utilajelor │ │ │ ││ │ │pentru industria │ │ │ ││ │ │textila, a imbracamintei│ │ │ ││ │ │şi a pielariei │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│227.│2955│Fabricarea utilajelor │ │ │ ││ │ │pentru industria hartiei│ │ │ ││ │ │şi cartonului │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│228.│2956│Fabricarea altor masini │ │ │ ││ │ │şi utilaje specifice │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│229.│2960│Fabricarea armamentului │ │ │Procedura ││ │ │şi munitiei │ │ │speciala │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│230.│2971│Fabricarea de masini şi │ │ │Procedura ││ │ │aparate electrocasnice │ │x │specifica pt.cele││ │ │ │ │ │ce utilizeaza ││ │ │ │ │ │ODS │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│231.│2972│Fabricarea de aparate │ │ │ ││ │ │neelectrice, de uz │ │ │ ││ │ │casnic │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│232.│3001│Fabricarea masinilor │ │ │ ││ │ │ de birou │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│233.│3002│Fabricarea │ │ │ ││ │ │calculatoarelor şi a │ │ │ ││ │ │altor echipamente │ │ │ ││ │ │electronice │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│234.│3110│Producţia de motoare, │ │x │ ││ │ │generatoare şi │ │ │ ││ │ │transformatoare │ │ │ ││ │ │electrice │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│235.│3120│Producţia de aparate │ │ │ ││ │ │pentru distributia şi │ │ │ ││ │ │comanda electricitatii │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│236.│3130│Producţia de fire, │ │ │ ││ │ │cabluri electrice şi │ │ │ ││ │ │optice izolate │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│237.│3140│Producţia de acumulatori│ │ │ ││ │ │bmaterii şi pile │ │ │ ││ │ │electrice │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│238.│3150│Producţia de lampi │ │ │ ││ │ │electrice şi echipamente│ │ │ ││ │ │de iluminat │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│239.│3161│Producţia de componente │ │ │ ││ │ │electrice pentru motoare│ │ │ ││ │ │şi vehicule n.c.a. │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│240.│3162│Producţia altor │ │ │ ││ │ │componente electrice │ │ │ ││ │ │n.c.a. │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│241.│3210│Producţia tuburilor │ │ │ ││ │ │electronice şi a altor │ │ │ ││ │ │componente electronice │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│242.│3220│Producţia de │ │ x │ ││ │ │emitatoare radio - │ │ │ ││ │ │televiziune, │ │ │ ││ │ │echipamente şi aparate │ │ │ ││ │ │telefonice şi │ │ │ ││ │ │telegrafice │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│243.│3230│Producţia de receptoare │ │ x │ ││ │ │de radio şi televiziune │ │ │ ││ │ │aparate de înregistrare │ │ │ ││ │ │şi reproducere audio │ │ │ ││ │ │sau video │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│244.│3310│Producţia de aparatura │ │ │ ││ │ │şi instrumente medicale│ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│245.│3320│Producţia de aparatura │ │x │ ││ │ │şi instrumente de │ │ │ ││ │ │(măsura, verificare şi │ │ │ ││ │ │control (cu excepţia │ │ │ ││ │ │echipamentelor de │ │ │ ││ │ │măsura, reglare şi │ │ │ ││ │ │control pentru procesele│ │ │ ││ │ │industriale) │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│246.│3330│Producţia de echipamente│ │ │ ││ │ │de măsura, reglare şi │ │ │ ││ │ │control pentru procesele│ │ │ ││ │ │industriale │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│247.│3340│Producţia de aparatura │ │ │ ││ │ │şi instrumente optice) │ │ │ ││ │ │şi fotografice │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│248.│3350│Producţia de ceasuri │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│249.│3410│Producţia de │ │ │ ││ │ │autovehicule │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│250.│3420│Producţia de caroserii, │ │ │ ││ │ │remorci şi semiremorci │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│251.│3430│Producţia de piese şi │ │ │ ││ │ │accesorii pentru │ │ │ ││ │ │autovehicule şi motoare │ │ │ ││ │ │de autovehicule │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│252.│3511│Constructii şi reparatii│ │ │ ││ │ │de nave │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│253.│3512│Constructii şi reparatii│ │ │ ││ │ │de ambarcatiuni sportive│ │ │ ││ │ │şi de agrement │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│254.│3520│Construcţia şi repararea│ │ │Fabricarea ││ │ │materialului rulant │ │ │echipamentelor ││ │ │ │ │ │de cale ferata │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│255.│3530│Constructii şi reparatii│ │ │ ││ │ │de aeronave şi nave │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│256.│3541│Producţia de motociclete│ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│257.│3542│Producţia de biciclete │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│258.│3543│Producţia de vehicule │ │ │ ││ │ │pentru invalizi │ │x │cu motor │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│259.│3550│Producţia altor mijloace│ │ │ ││ │ │de transport n.c.a. │x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│260.│3611│Producţia de scaune │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│261.│3612│Producţia mobilierului │ │x │ ││ │ │pentru birou şi magazine│ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│262.│3613│Producţia mobilierului │ │ │ ││ │ │pentru bucatarii │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│263.│3614│Producţia altor tipuri │ │ │ ││ │ │de mobiliere │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│264.│3615│Producţia de saltele │ │ │ ││ │ │şi somiere │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│265.│3621│Baterea monedelor şi │ │ │instalaţii pt. ││ │ │medaliilor │ │x │tratarea ││ │ │ │ │ │suprafetei ││ │ │ │ │ │metalelor pe ││ │ │ │ │ │baza chimica sau ││ │ │ │ │ │electrolitica │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│266.│3622│Fabricarea bijuteriilor │ │x │instalaţii pt. ││ │ │şi articolelor similare │ │ │tratarea ││ │ │din metale şi pietre │ │ │suprafetei ││ │ │pretioase │ │ │metalelor pe baza││ │ │ │ │ │chimica sau ││ │ │ │ │ │electrolitica │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│267.│3630│Fabricarea │ │ │ ││ │ │instrumentelor muzicale │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│268.│3640│Fabricarea articolelor │ │ │ ││ │ │pentru sport │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│269.│3650│Fabricarea jocurilor şi │ │ │ ││ │ │jucariilor │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│270.│3661│Fabricarea bijuteriilor │ │ │instalaţii pt. ││ │ │de fantezie │ │x │tratarea ││ │ │ │ │ │suprafetei ││ │ │ │ │ │metalelor pe ││ │ │ │ │ │baza chimica ││ │ │ │ │ │sau electrolitica│├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│271.│3662│Confectionarea maturilor│x │ │ ││ │ │şi periilor │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│272.│3663│Fabricarea altor produse│ │ │ ││ │ │manufacturiere │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│273.│3710│Recuperarea deseurilor │ │ │procedura ││ │ │şi resturilor metalice │ │ │specifica ││ │ │reciclabile │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│274.│3720│Recuperarea deseurilor │ │ │procedura ││ │ │şi resturilor nemetalice│ │ │specifica ││ │ │reciclabile │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│275.│4011│Producţia de energie │ │ │x ││ │ │electrica │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│276.│4012│Transportul │ │ │ ││ │ │energiei electrice │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│277.│4013│Distributia şi │ │x │ ││ │ │comercializarea energiei│ │ │ ││ │ │electrice │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│278.│4021│Producţia gazelor │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│279.│4022│Distributia şi │ │ │ ││ │ │comercializarea │ │ │ ││ │ │combustibililor gazosi, │ │ │ ││ │ │prin conducte │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│280.│4030│Producţia şi distributia│ │ │ ││ │ │energiei termice şi a │ │ │ ││ │ │apei calde │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│281.│4511│Demolarea construcţiilor│ │ │ ││ │ │terasamente şi │ │ │ ││ │ │organizare de santiere │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│282.│4512│Lucrari de foraj şi │ │ │ ││ │ │sondaj pentru │ │ │ ││ │ │constructii │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│283.│4521│Constructii de cladiri │ │ │Proiecte de ││ │ │şi lucrari de geniu │ │ │dezvoltare urbana││ │ │ │ │ │inclusiv ││ │ │ │ │ │construcţia de ││ │ │ │ │ │centre comerciale││ │ │ │ │ │şi parcari │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│284.│4522│Lucrari de invelitori, │ │ │ ││ │ │sarpante; şi terase la │ │ │ ││ │ │constructii │x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│285.│4523│Constructii de │ │ │ ││ │ │autostrăzi, drumuri, │ │ │ ││ │ │aerodroame şi baze │ │ │ ││ │ │sportive │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│286.│4524│Constructii hidrotehnice│ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│287.│4525│Alte lucrari speciale │ │ │ ││ │ │de constructii │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│288.│4531│Lucrari de instalaţii │ │ │Construcţia ││ │ │electrice │x │ │liniilor ││ │ │ │ │ │electrice aeriene││ │ │ │ │ │cu o tensiune de ││ │ │ │ │ │220 kV sau mai ││ │ │ │ │ │mulţi şi o ││ │ │ │ │ │lungime de ││ │ │ │ │ │peste 15 km. │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│289.│4532│Lucrari de izolatii şi │ │ │Procedura ││ │ │protecţie anticoroziva │ │x │specifica │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│290.│4533│Lucrari de instalaţii │ │ │ ││ │ │tehnico-sanitare │x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│291.│4534│Alte lucrari de │ │ │ ││ │ │instalaţii │x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│292.│4541│Lucrari de ipsoserie │x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│293.│4542│Lucrari de tamplarie şi │ │ │ ││ │ │dulgherie │x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│294.│4543│Lucrari de pardosire şi │ │ │ ││ │ │clacare a peretilor │x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│295.│4544│Lucrari de vopsitorie, │ │ │ ││ │ │zugraveli şi montari de │ │ │ ││ │ │geamuri │x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│296.│4545│Alte lucrari de finisare│x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│297.│4550│Inchirierea utilajelor │ │ │ ││ │ │de constructii şi │ │ │ ││ │ │demolare, cu personal │ │ │ ││ │ │de deservire aferent │x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│298.│5010│Comert cu autovehicule │<100mp│ ≥ 100 mp │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│299.│5020│Întreţinerea şi │ │x │cu statii de ││ │ │repararea │ │ │vopsire sau ││ │ │autovehiculelor │ │ │spalare/epurare ││ │ │ │ │ │ape uzate │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│300.│5030│Comert cu piese şi │ │x (baterii şi │ ││ │ │accesorii pentru │ │ulei de motor) │ ││ │ │autovehicule │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│301.│5040│Comert cu motociclete, │ │x (baterii şi ulei│ ││ │ │piese şi accesorii │ │de motor; │ ││ │ │aferente şi reparatii │ │repararea şi │ ││ │ │ │ │întreţinerea │ ││ │ │ │ │motocicletelor │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│302.│5050│Comert cu amanuntul a │ │ │ ││ │ │carburantilor pentru │ │ │ ││ │ │autovehicule │ │ │x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│303.│5111│Intermedieri în comertul│x │ │centru comercial ││ │ │cu materii prime │ │ │şi/sau unitate ││ │ │agricole, animale vii, │ │ │dotata cu parcare││ │ │materii prime textile │ │ │ ││ │ │şi cu semiproduse │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│304.│5112│Intermedieri în comertul│x │ │centru comerciali││ │ │cu combustibil, minerale│ │ │şi/sau unitate ││ │ │şi produse chimice │ │ │dotata cu parcare││ │ │pentru industrie │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│305.│5113│Intermedieri în comertul│ │ │centru comercial ││ │ │cu material lemnos şi │ │ │şi/sau unitate ││ │ │de constructii │x │ │dotata cu parcare│├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│306.│5114│Intermedieri în comertul│x │ │centru comercial ││ │ │cu masini, echipamente │ │ │şi/sau unitate ││ │ │industriale, nave şi │ │ │dotata cu ││ │ │avioane │x │ │parcare │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│307.│5115│Intermedieri în comertul│ │ │centru comercial ││ │ │cu mobila, articole de │ │ │şi/sau unitate ││ │ │menaj şi de fierarie │x │ │dotata cu parcare│├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│308.│5116│Intermedieri în comertul│ │ │centru comercial ││ │ │cu textile, confectii, │ │ │şi/sau unitate ││ │ │încălţăminte şi│ │ │dotata cu parcare││ │ │din piele │x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│309.│5117│Intermedieri în comertul│ │ │centru comercial ││ │ │cu produse alimentare, │ │ │şi/sau unitate ││ │ │bauturii şi tutun │x │ │dotata cu parcare│├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│310.│5118│Intermedieri în comertul│ │ │centru comercial ││ │ │specializat în vanzarea │ │ │şi/sau unitate ││ │ │produselor cu caracter │ │ │dotata cu parcare││ │ │specific, n.c.a. │x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│311.│5119│Intermedieri în │ │ │centru comercial ││ │ │comertul cu produse │ │ │şi/sau unitate ││ │ │diverse │x │ │dotata cu parcare│├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│312.│5121│Comert cu ridicata al │x │ │centru comercial ││ │ │cerealelor, semintelor │ │ │şi/sau unitate ││ │ │şi furajelor │ │ │dotata cu parcare│├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│313.│5122│Comert cu ridicata al │ │ │Procedura ││ │ │florilor şi al plantelor│x │ │specifica pt. ││ │ │ │ │ │flora sălbatică │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│314.│5123│Comert cu ridicata al │ │ │Procedura ││ │ │animalelor vii │x │ │specifica pt. ││ │ │ │ │ │fauna sălbatică │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│315.│5124│Comert cu ridicata al │ │ │centru comercial ││ │ │pieilor brute şi al │ │ │şi/sau unitate ││ │ │pieilor prelucrate │x │ │dotata cu ││ │ │ │ │ │parcare │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│316.│5125│Comert cu ridicata al │ │ │centru comercial ││ │ │tutunului neprelucrat │x │ │şi/sau unitate ││ │ │ │ │ │dotata cu ││ │ │ │ │ │ parcare │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│317.│5131│Comert cu ridicata al │x │ │comerciali şi/sau││ │ │fructelor şi legumelor │ │ │şi/sau unitate ││ │ │proaspete │ │ │dotata cu parcare│├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│318.│5132│Comert cu ridicata al │x │ │centru comercial ││ │ │carnii şi produselor din│ │ │şi/sau unitate ││ │ │carne │ │ │dotata cu parcare│├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│319.│5133│Comert cu ridicata al │x │ │centru comercial ││ │ │produselor lactate, │ │ │şi/sau unitate ││ │ │oualor, uleiurilor şi │ │ │dotata cu parcare││ │ │grasimilor comestibile │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│320.│5134│Comert cu ridicata al │x │ │centru comercial ││ │ │bauturilor │ │ │şi/sau unitate ││ │ │ │ │ │dotata cu parcare│├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│321.│5135│Comert cu ridicata al │x │ │centru comercial ││ │ │produselor din tutun │ │ │şi/sau unitate ││ │ │ │ │ │dotata cu parcare│├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│322.│5136│Comert cu ridicata al │x │ │centru comercial ││ │ │zaharului, ciocolatei şi│ │ │şi/sau unitate ││ │ │produselor zaharoase │ │ │dotata cu parcare│├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│323.│5137│Comert cu ridicata cu │x │ │centru comercial ││ │ │cafea, ceai, cacao şi │ │ │şi/sau unitate ││ │ │condimente │ │ │dotata cu parcare│├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│324.│5138│Comert cu ridicata, │x │ │centru comercial ││ │ │specializat, al altor │ │ │şi/sau unitate ││ │ │alimente, inclusiv peste,│ │ │dotata cu parcare││ │ │crustacee şi moluste │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│325.│5139│Comert cu ridicata, │x │ │centru comercial ││ │ │nespecializat, de │ │ │şi/sau unitate ││ │ │produse alimentare, │ │ │dotata cu parcare││ │ │bauturi şi tutun │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│326.│5141│Comert cu ridicata al │x │ │centru comercial ││ │ │produselor textile │ │ │şi/sau unitate ││ │ │ │ │ │dotata cu parcare│├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│327.│5142│Comert cu ridicata al │ │ │centru comercial ││ │ │imbracamintei şi │ │ │şi/sau unitate ││ │ │incaltamintei │x │ │dotata cu parcare│├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│328.│5143│Comert cu ridicata al │ │ │centru comercial ││ │ │aparatelor electrice │ │ │şi/sau unitate ││ │ │şi de uz gospodaresc şi │ │ │dotata cu parcare││ │ │al aparatelor de radio │ │ │ ││ │ │şi televizoarelor │x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│329.│5144│Comert cu ridicata al │ │ │centru comercial ││ │ │produselor din ceramica │ │ │şi/sau unitate ││ │ │sticlarie,tapete şi │ │ │dotata cu parcare││ │ │produse de întreţinere │x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│330.│5145│Comert cu ridicata al │ │ │centru comercial ││ │ │produselor cosmetice şi │ │ │şi/sau unitate ││ │ │de parfumerie │x │ │dotata cu parcare│├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│331.│5146│Comert cu ridicata al │ │ │ ││ │ │produselor farmaceutice │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│332.│5147│Comert cu ridicata al │ │ │centru comercial ││ │ │altor bunuri de consum, │ │ │şi/sau unitate ││ │ │nealimentare n.c.a │x │ │dotata cu parcare│├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│333.│5151│Comert cu ridicata al │ │ │instalaţii de ││ │ │combustibililor │ │x │depozitare a ││ │ │solizi, lichizi şi │ │ │produselor ││ │ │gazosi şi al produselor │ │ │petroliere ││ │ │derivate │ │ │petrochimice ││ │ │ │ │ │şi chimice │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│334.│5152│Comert cu ridicata al │ │ │ ││ │ │metalelor şi │ │ │ ││ │ │minereurilor │ │ │ ││ │ │metalice │x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│335.│5153│Comert cu ridicata al │ │ │centru comercial ││ │ │materialului lemnos şi │ │ │şi/sau unitate ││ │ │de constructii │x │ │dotata cu parcare│├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│336.│5154│Comert cu ridicata al │ │ │ ││ │ │echipamentelor şi │ │ │ ││ │ │furniturilor, de │ │ │ ││ │ │fierarie, pentru │ │ │ ││ │ │instalaţii sanitare │ │ │ ││ │ │şi de incalzire │x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│337.│5155│Comert cu ridicata al │ │numai pt. │ ││ │ │produselor chimice │ │Fitosanitare │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│338.│5156│Comert cu ridicata al │ │ │ ││ │ │altor produse │ │ │ ││ │ │intermediare n.c.a │x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│339.│5157│Comert cu ridicata al │ │x │ ││ │ │deseurilor şi resturilor│ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│340.│5181│Comert cu ridicata al │ │ │centru comercial ││ │ │masinilor - unelte │x │ │şi/sau unitate ││ │ │ │ │ │dotata cu parcare│├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│341.│5182│Comert cu ridicata al │ │ │centru comercial ││ │ │masinilor pentru │ │ │şi/sau unitate ││ │ │industria miniera şi │ │ │dotata cu parcare││ │ │constructii │x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│342.│5183│Comert cu ridicata al │ │ │centru comercial ││ │ │masinilor pentru │ │ │şi/sau unitate ││ │ │industria textila, │ │ │dotata cu parcare││ │ │masinilor de cusut şi │ │ │ ││ │ │de tricotat │x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│343.│5184│Comert cu ridicata al │ │ │centru comercial ││ │ │calculatoarelor, │ │ │şi/sau unitate ││ │ │echipamentelor │ │ │dotata cu parcare││ │ │periferice şi │ │ │ ││ │ │software-ului │x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│344.│5185│Comert cu ridicata al │ │ │centru comercial ││ │ │altor masini şi │ │ │şi/sau unitate ││ │ │echipamente de birou │x │ │dotata cu parcare│├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│345.│5186│Comert cu ridicata al │ │ │centru comercial ││ │ │altor componente şi │ │ │şi/sau unitate ││ │ │echipamente electronice │x │ │dotata cu parcare│├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│346.│5187│Comert cu ridicata al │ │ │centru comercial ││ │ │altor aparaturi │ │ │şi/sau unitate ││ │ │utilizate în industrie, │ │ │dotata cu parcare││ │ │comert şi transport │x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│347.│5188│Comert cu ridicata al │ │ │centru comercial ││ │ │masinilor, accesoriilor │ │ │şi/sau unitate ││ │ │şi uneltelor agricole, │ │ │dotata cu parcare││ │ │inclusiv al tractoarelor│x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│348.│5190│Comert cu ridicata al │ │ │centru comercial ││ │ │altor produse │x │ │şi/sau unitate ││ │ │ │ │ │dotata cu parcare│├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│349.│5211│Comert cu amanuntul în │ │ │centru comercial ││ │ │magazine nespecializate,│ │ │şi/sau unitate ││ │ │cu vanzare predominanta │ │ │dotata cu parcare││ │ │de produse alimentare, │ │ │ ││ │ │bauturi şi tutun │x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│350.│5212│Comert cu amanuntul în │ │ │centru comercial ││ │ │magazine nespecializate,│ │ │şi/sau unitate ││ │ │cu vanzare predominanta │ │ │dotata cu parcare││ │ │de produse nealimentare │x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│351.│5221│Comert cu amanuntul al │ │ │centru comercial ││ │ │fructelor şi legumelor │x │ │şi/sau unitate ││ │ │proaspete │ │ │dotata cu parcare│├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│352.│5222│Comert cu amanuntul al │ │ │centru comercia ││ │ │carnii şi al produselor │ │ │şi/sau unitate ││ │ │din carne │x │ │dotata cu parcare│├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│353,│5223│Comert cu amanuntul al │ │ │Procedura ││ │ │peştelui, crustaceelor │ │ │specifica sau pt.││ │ │şi molustelor │x │ │centru comercial ││ │ │ │ │ │şi/sau unitate ││ │ │ │ │ │dotata cu parcare│├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│354.│5224│Comert cu amanuntul al │ │ │centru comercial ││ │ │painii produselor de │ │ │şi/sau unitate ││ │ │patiserie şi produselor │ │ │dotata cu parcare││ │ │zaharoaselor │x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│355.│5225│Comert cu amanuntul al │ │ │centru comercial ││ │ │bauturilor │x │ │şi/sau unitate ││ │ │ │ │ │dotata cu parcare│├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│356.│5226│Comert cu amanuntul al │ │ │centru comercial ││ │ │produselor din tutun │x │ │şi/sau unitate │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│357.│5227│Comert cu amanuntul, în │ │ │centru comercial ││ │ │magazine specializate, │ │ │şi/sau unitate ││ │ │al produselor alimentare│x │ │dotata cu parcare│├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│358.│5231│Comert cu amanuntul al │ │ │ ││ │ │produselor farmaceutice │ │x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│359.│5232│Comert cu amanuntul al │ │ │ ││ │ │articolelor medicale şi │ │ │ ││ │ │ortopedice │x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│360.│5233│Comert cu amanuntul al │ │ │centru comercial ││ │ │produselor cosmetice şi│ │ │şi/sau unitate ││ │ │de parfumerie │x │ │dotata cu parcare│├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│361.│5241│Comert cu amanuntul al │ │ │centru comercial ││ │ │textilelor │x │ │şi/sau unitate ││ │ │ │ │ │dotata cu parcare│├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│362.│5242│Comert cu amanuntul al │ │ │centru comercial ││ │ │imbracamintei │x │ │şi/sau unitate ││ │ │ │ │ │dotata cu parcare│├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│363.│5243│Comert cu amanuntul al │x │ │centru comercial ││ │ │incaltamintei şi │ │ │şi/sau unitate ││ │ │articolelor din piele │ │ │dotata cu parcare│├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│364.│5244│Comert cu amanuntul al │x │ │centru comercial ││ │ │mobilei, al articolelor │ │ │şi/sau unitate ││ │ │de iluminat şi al altor │ │ │dotata cu parcare││ │ │articole de uz casnic. │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│365.│5245│Comert cu amanuntul al │x │ │centru comercial ││ │ │articolelor şi │ │ │şi/sau unitate ││ │ │aparatelor electromena- │ │ │dotata cu parcare││ │ │jere, al aparatelor │ │ │ ││ │ │radio şi televizoarelor │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│366.│5246│Comert cu amanuntul cu │ │ │centru comercial ││ │ │articole de fierarie, │ │ │şi/sau unitate ││ │ │cu articole din sticlă │ │ │dotata cu parcare││ │ │şi cu cele pentru vopsit│x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│367.│5247│Comert cu amanuntul al │x │ │centru comercial ││ │ │cartilor, ziarelor şi │ │ │şi/sau unitate ││ │ │articolelor de papetarie│ │ │dotata cu parcare│├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│368.│5248│Comert cu amanuntul, în │ │ │centru comercial ││ │ │magazine specializate, │ │ │şi/sau unitate ││ │ │al altor produse n.c.a. │x │ │dotata cu parcare│├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│369.│5250│Comert cu amanuntul al │ │ │ ││ │ │bunurilor de ocazie │ │ │ ││ │ │vandute prin magazine │x │ │ │├────┼────┼┼───────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│370.│5261│Comert cu amanuntul prin│ │ │ ││ │ │corespondenta │x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│371.│5262│Comert cu amanuntul prin│x │ │ ││ │ │standuri şi piete │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│372.│5263│Comert cu amanuntul care│ │ │ ││ │ │nu se efectueaza prin │ │ │ ││ │ │magazine │x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│373.│5271│Reparatii de │ │ │ ││ │ │încălţăminte şi ale │ │ │ ││ │ │altor articole din piele│x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│374.│5272│Reparatii de articole │ │ │ ││ │ │electrice de uz │ │ │ ││ │ │gospodaresc │x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│375.│5273│Reparatii de │ │ │ ││ │ │ceasuri şi bijuterii │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│376.│5274│Alte reparatii de │ │ │ ││ │ │articole personale │ │ │ ││ │ │n.c.a. │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│377.│5510│Hoteluri │ │ x │în afara zonelor ││ │ │ │ │ │urbane │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│378.│5521│Tabere de tineret │ │ │în afara zonelor ││ │ │şi refugii montane │ x │ │urbane │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│379.│5522│Campinguri, inclusiv │ │ │Campinguri perma-││ │ │parcuri pentru rulote │ │ │nente şi parcari ││ │ │ │ │ │caravane │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│380.│5523│Alte mijloace de cazare │ x │ │Sate de vacanta ││ │ │ │ │ │şi complexe ││ │ │ │ │ │hoteliere în ││ │ │ │ │ │afara zonelor ││ │ │ │ │ │urbane şi lucrari││ │ │ │ │ │aferente │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│381.│5530│Restaurante │ │ x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│382.│5540│Baruri │ │ x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│383.│5551│Cantine │ │ x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│384.│5552│Alte unităţi de │ │ │ ││ │ │preparare a hranei │ │ x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│385.│6010│Transporturi pe calea │ │ │ ││ │ │ferata │ │ x │la distante mari │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│386.│6021│Alte transporturi │ │ │- Tramvai, cai ││ │ │terestre de calatori │ │ │ferate suspendate││ │ │pe bază de grafic │ x │ │sau subterane, ││ │ │ │ │ │linii suspendate ││ │ │ │ │ │sau similare de ││ │ │ │ │ │un anumit tip, ││ │ │ │ │ │utilizate exclu- ││ │ │ │ │ │siv sau în ││ │ │ │ │ │principal pentru ││ │ │ │ │ │transportul de ││ │ │ │ │ │pasageri; │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│387.│6022│Transporturi cu taxiuri │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│388.│6023│Transporturi terestre de│ │ │ ││ │ │calatori, ocazionale │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│389.│6024│Transporturi rutiere de │ │Numai pt. │ ││ │ │marfuri │ │substante şi │ ││ │ │ │ │deseuri │ ││ │ │ │ │periculoase │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│390.│6030│Transporturi prin │ │pt. Transport de │Instalaţii ││ │ │conducte │ │deseuri │industriale ││ │ │ │ │ │pentru transpor- ││ │ │ │ │ │tul gazelor, ││ │ │ │ │ │aburului şi apei ││ │ │ │ │ │calde │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│391.│6110│Transporturi │ │ x │Porturi maritime ││ │ │maritime şi de │ │ │de peste 1350 t ││ │ │coasta │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│392.│6120│Transporturi pe cai │ │ x │Porturi pentru ││ │ │navigabile interioare │ │ │traficul pe ││ │ │ │ │ │cursuri de apa ││ │ │ │ │ │interne care ││ │ │ │ │ │permit trecerea ││ │ │ │ │ │unor vase de ││ │ │ │ │ │peste 1350 tone │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│393.│6210│ Transporturi aeriene │ │ x │aeroporturi cu o ││ │ │ după grafic │ │ │lungime de baza ││ │ │ │ │ │a pistei de ││ │ │ │ │ │decolare de ││ │ │ │ │ │2100 m sau mai ││ │ │ │ │ │mult │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│394.│6220│ Transporturi │ │ x │aeroporturi cu o ││ │ │ aeriene ocazionale │ │ │lungime de baza a││ │ │ │ │ │pistei de deco- ││ │ │ │ │ │lare de 2100 m ││ │ │ │ │ │sau mai mult │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│395.│6230│Transporturi │ │ │ ││ │ │spatiale │ │ │ x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│396.│6311│Manipulari │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│397.│6312│Depozitari │ │x (cu proceduri) │instalaţii de ││ │ │ │ │specifice după │depozitare a pro-││ │ │ │ │caz) │duselor petroli- ││ │ │ │ │ │ere, petrochimice││ │ │ │ │ │şi chimice │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│398.│6321│Alte Activităţi │ │ x │Piste permanente││ │ │anexe transporturilor │ │ │de curse şi tes- ││ │ │terestre │ │ │tare auto, depo- ││ │ │ │ │ │zite carburanti, ││ │ │ │ │ │incineratoare │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│399.│6322│Alte Activităţi anexe │ │ x │Ateliere repara- ││ │ │transporturilor pe apa │ │ │tii, depozite ││ │ │ │ │ │carburanti │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│400.│6323│Alte Activităţi anexe │ │ x │Ateliere repara- ││ │ │transporturilor aeriene │ │ │tii, depozite ││ │ │ │ │ │carburanti │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│401.│6330│Activităţi ale agenti- │ x │ │ ││ │ │ilor de voiaj şi a │ │ │ ││ │ │tur-operatorilor; │ │ │ ││ │ │activităţi de asistenţa │ │ │ ││ │ │turistica n.c.a. │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│402.│6340│Activităţi ale altor │ │ │ ││ │ │agentii de transport │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│403.│6411│Activităţile postei │ x │ │ ││ │ │naţionale │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│404.│6412│Activităţi de curier │ │ │ ││ │ │(altele decat cele │ │ │ ││ │ │de posta naţionala) │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│405.│6420│Telecomunicatii │ x │ │echipamente fixe ││ │ │ │ │ │destinate trans- ││ │ │ │ │ │miterii electrice││ │ │ │ │ │sau radio elec- ││ │ │ │ │ │trice de semnale ││ │ │ │ │ │cu putere ││ │ │ │ │ │> 500 kw │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│406.│6511│Activităţi ale băncii │ │ │ ││ │ │centrale (naţionale) │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│407.│6512│Alte Activităţi de │ │ │ ││ │ │intermedieri monetare │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│408.│6521│Activităţi de creditare │ │ │ ││ │ │pe bază de contract │ │ │ ││ │ │(leasing financiar) │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│409.│6522│Alte Activităţi de │ │ │ ││ │ │creditare │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│410.│6523│Alte tipuri de │ │ │ ││ │ │intermedieri financiare │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│411.│6601│Activităţi de asigurări │ │ │ ││ │ │pe viaţa │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│412.│6602│Activităţi ale caselor │ x │ │ ││ │ │de pensii (cu excepţia │ │ │ ││ │ │celor din sistemul │ │ │ ││ │ │public de asigurări │ │ │ ││ │ │sociale) │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│413.│6603│Alte Activităţi de │ │ │ ││ │ │asigurări (exceptand │ │ │ ││ │ │asigurarile de viaţa) │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│414.│6711│Administrarea pietelor │ │ │ ││ │ │financiare │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│415.│6712│Activităţi de interme- │ │ │ ││ │ │diere a tranzactiilor │ │ │ ││ │ │financiare şi adminis- │ │ │ ││ │ │trare a fondurilor │ │ │ ││ │ │(agenti financiari) │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│416.│6713│Activităţi auxiliare │ x │ │ ││ │ │intermedierilor finan- │ │ │ ││ │ │ciare (cu excepţia │ │ │ ││ │ │caselor de asigurări │ │ │ ││ │ │şi de pensii) │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│417.│6720│Activităţi auxiliare ale│ │ │ ││ │ │caselor de asigurări şi │ │ │ ││ │ │de pensii │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│418.│7011│Dezvoltare (promovare) │ │ │ ││ │ │imobiliara │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│419.│7012│Cumpararea şi vanzarea │ │ │ ││ │ │de bunuri imobiliare │ │ │ ││ │ │proprii │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│420.│7020│Inchirierea şi subinchi-│ x │ │ ││ │ │rierea bunurilor │ │ │ ││ │ │imobiliare proprii │ │ │ ││ │ │sau inchiriate │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│421.│7031│Agentii imobiliare │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│422.│7032│Administrarea imobilelor│ │ │ ││ │ │pe bază de tarife sau │ │ │ ││ │ │contract │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│423.│7110│Inchirierea autoturis- │ x │ │Unitate dotata ││ │ │melor şi utilitarelor │ │ │cu parcare ││ │ │de capacitate mica │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│424.│7121│Inchirierea altor │ x │ │Unitate dotata ││ │ │mijloace de transport │ │ │cu parcare ││ │ │terestru │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│425.│7122│Inchirierea mijloacelor │ x │ │Cursuri de apa ││ │ │de transport pe apa │ │ │interne şi por- ││ │ │ │ │ │turi pentru ││ │ │ │ │ │traficul pe ││ │ │ │ │ │cursuri de apa ││ │ │ │ │ │interne care ││ │ │ │ │ │permit trecerea ││ │ │ │ │ │unor vase de ││ │ │ │ │ │peste 1350 tone │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│426.│7123│Inchirierea mijloacelor │ │ │aeroporturi cu o ││ │ │de transport aerian │ x │ │lungime de baza ││ │ │ │ │ │a pistei de ││ │ │ │ │ │decolare de ││ │ │ │ │ │2100 m sau mai ││ │ │ │ │ │mult │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│427.│7131│Inchirierea masinilor şi│ │ │ ││ │ │echipamentelor agricole│ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│428.│7132│Inchirierea masinilor şi│ x │ │ ││ │ │echipamentelor pentru │ │ │ ││ │ │constructii fără │ │ │ ││ │ │personal de deservire │ │ │ ││ │ │aferent │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│429.│7133│Inchirierea masinilor şi│ x │ │ ││ │ │echipamentelor de birou,│ │ │ ││ │ │inclusiv a calculatoare-│ │ │ ││ │ │lor │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│430.│7134│Inchirierea altor masini│ │ │ ││ │ │şi echipamente n.c.a. │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│431.│7140│Inchirierea bunurilor │ │ │ ││ │ │personale şi gospo- │ │ │ ││ │ │daresti n.c.a. │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│432.│7210│Consultaţii în domeniul │ │ │ ││ │ │echipamentelor de calcul│ │ │ ││ │ │(hardware) │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│433.│7221│Editare de programe │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│434.│7222│Consultanţă şi furnizare│ │ │ ││ │ │de alte produse software│ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│435 │7230│Prelucrarea informatica │ │ │ ││ │ │a datelor │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│436.│7240│Activităţi legate de │ x │ │ ││ │ │bazele de date │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│437.│7250│Întreţinerea şi repa- │ x │ │ ││ │ │rarea masinilor de birou│ │ │ ││ │ │de contabilizat şi a │ │ │ ││ │ │calculatoarelor │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│438.│7260│Alte Activităţi legate │ x │ │ ││ │ │de informatica │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│439.│7310│Cercetare-dezvoltare în │ │inclusiv pentru │ ││ │ │stiinte fizice şi │ │organisme modifi- │ ││ │ │naturale │ │cate genetic │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│440.│7320│Cercetare-dezvoltare în │ x │ │ ││ │ │stiinte sociale şi │ │ │ ││ │ │umaniste │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│441.│7412│Activităţi de contabi- │ x │ │ ││ │ │litate, revizie conta- │ │ │ ││ │ │bila, consultaţii în │ │ │ ││ │ │domeniul fiscal │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│442.│7413│Activităţi de studiere │ x │ │ ││ │ │a pieţei şi de sondaj │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│443.│7414│Activităţi de consultan-│ x │ │ ││ │ │ta pentru afaceri şi │ │ │ ││ │ │ management │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│444.│7415│Activităţile de │ x │ │ ││ │ │management ale │ │ │ ││ │ │holdingurilor │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│445.│7420│Activităţi de arhitec- │ x │ │ ││ │ │tura, inginerie şi ser- │ │ │ ││ │ │vicii de consultanţă │ │ │ ││ │ │tehnica legata de │ │ │ ││ │ │acestea │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│446.│7430│Activităţi de testari şi│ │ │ ││ │ │analize tehnice │ │ x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│447.│7440│Publicitate │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│448.│7450│Selecţia şi plasarea │ │ │ ││ │ │forţei de muncă │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│449.│7460│Activităţi de investi- │ x │ │ ││ │ │gatie şi protecţie a │ │ │ ││ │ │bunurilor şi persoanelor│ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│450.│7470│Activităţi de intretine-│ x │ │ ││ │ │re şi curatare a │ │ │ ││ │ │cladirilor │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│451.│7481│Activităţi fotografice │ │ x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│452.│7482│Activităţi de ambalare │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│453.│7485│Activităţi de secreta- │ x │ │ ││ │ │riat şi traducere │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│454.│7486│Activităţi ale centrelor│ x │ │ ││ │ │de intermediere │ │ │ ││ │ │telefonica │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│455.│7487│Alte Activităţi de │ x │ │ ││ │ │servicii prestate în │ │ │ ││ │ │principal intreprinde- │ │ │ ││ │ │rilor │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│456.│7511│Servicii de administra- │ x │ │ ││ │ │tie generală │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│457.│7512│Reglementarea activita- │ x │ │ ││ │ │tilor organismelor care │ │ │ ││ │ │presteaza servicii în │ │ │ ││ │ │domeniul ingrijirii │ │ │ ││ │ │sănătăţii,învăţământului│ │ │ ││ │ │culturii şi al altor │ │ │ ││ │ │Activităţi sociale, │ │ │ ││ │ │excluzand protectia │ │ │ ││ │ │sociala │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│458.│7513│Controlul activităţilor │ │ │ ││ │ │economice │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│459.│7514│Servicii de sustinere a │ │ │ ││ │ │administratiilor publice│ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│460.│7521│Activităţi de afaceri │ │ │ ││ │ │externe │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│461.│7522│Activităţi de aparare │ │ │ ││ │ │naţionala │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│462.│7523│Activităţi de justiţie │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│463.│7524│Activităţi de ordine │ │ │ ││ │ │publică │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│464.│7525│Activităţi de protecţie │ │ │ ││ │ │civila │ │ x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│465.│7530│Activităţi de protecţie │ │ │ ││ │ │sociala obligatorie │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│466.│8042│Alte forme de invatamant│ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│467.│8531│Activităţi de asistenţa │ │ │În afara zonelor ││ │ │sociala cu cazare │ x │ │urbane │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│468.│8532│Activităţi de asistenţa │ │ │ ││ │ │sociala fără cazare │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│469.│9001│Colectarea şi tratarea │ │ │ ││ │ │apelor uzate │ │ │ x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│470.│9002│Colectarea şi tratarea │ │ │ ││ │ │apelor uzate │ │ │ x │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│471.│9111│Activităţi ale organiza-│ x │ │ ││ │ │tiilor economice şi │ │ │ ││ │ │patronale │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│472.│9112│Activităţi ale organiza-│ │ │ ││ │ │tiilor profesionale │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│473.│9120│Activităţi ale sindica- │ │ │ ││ │ │telor salariatilor │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│474.│9131│Activităţi ale organiza-│ │ │ ││ │ │tiilor religioase │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│475.│9132│Activităţi ale organiza-│ │ │ ││ │ │tiilor politice │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│476.│9133│Alte Activităţi asocia- │ │ │ ││ │ │tive n.c.a. │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│477.│9211│Producţia de filme cine-│ │ │ ││ │ │matografice şi video │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│478.│9212│Distributia de filme │ x │ │ ││ │ │cinematografice şi video│ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│479.│9213│Proiectia de filme │ │ │ ││ │ │cinematografice │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│480.│9220│Activităţi de radio şi │ │ │ ││ │ │televiziune │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│481.│9231│Creatie şi interpretare │ │ │ ││ │ │artistica şi literara │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│482.│9232│Activităţi de gestionare│ │ │ ││ │ │a salilor de spectacole │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│483.│9233│Balciuri şi parcuri de │ │ │ ││ │ │distractii │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│484.│9234│Alte Activităţi de │ │ │ ││ │ │spectacole n.c.a. │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│485.│9240│Activităţi ale │ │ │ ││ │ │agentiilor de presa │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│486.│9251│Activităţi ale biblio- │ │ │ ││ │ │tecilor şi arhivelor │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│487.│9252│Activităţi ale muzeelor,│ │ │ ││ │ │conservarea monumentelor│ │ │ ││ │ │şi cladirilor istorice │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│488.│9253│Activităţi ale gradini- │ │ x │Parcuri tematice ││ │ │lor botanice şi │ │ │ ││ │ │zoologice şi ale │ │ │ ││ │ │rezervatiilor naturale │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│489.│9261│Activităţi ale bazelor │ │ │ ││ │ │ sportive │ │ x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│490.│9262│Alte Activităţi sportive│ │ x │Piste permanente ││ │ │ │ │ │de curse şi tes- ││ │ │ │ │ │tare a autovehi- ││ │ │ │ │ │culelor, ateliere││ │ │ │ │ │reparatii │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│491.│9271│Jocuri de noroc şi │ │ │ ││ │ │pariuri │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│492.│9272│Alte Activităţi │ │ │ ││ │ │recreative │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│493.│9301│Spalarea, curatarea şi │ │ │ ││ │ │vopsirea textilelor şi │ │ │ ││ │ │ blanurilor │ │ x │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│494.│9302│Coafura şi alte activi- │ │ │ ││ │ │tati de infrumusetare │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│495.│9303│Activităţi de pompe │ │ │ ││ │ │funebre şi similare │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│496.│9304│Activităţi de intreti- │ │ │ ││ │ │nere corporala │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│497.│9305│Alte Activităţi de ser- │ │ │ ││ │ │vicii personale n.c.a. │ x │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│498.│9500│Activităţi ale persona- │ │ │ ││ │ │lului angajat în gospo- │ │ │ ││ │ │darii particulare │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│499.│9600│Activităţi desfăşurate │ x │ │ ││ │ │în gospodarii private, │ │ │ ││ │ │de producere a bunurilor│ │ │ ││ │ │destinate consumului │ │ │ ││ │ │propriu │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│500.│9700│Activităţi ale gospoda- │ x │ │ ││ │ │riilor private, de │ │ │ ││ │ │servicii pentru scopuri │ │ │ ││ │ │proprii │ │ │ │├────┼────┼────────────────────────┼──────┼──────────────────┼─────────────────┤│501.│9900│Activităţi ale organiza-│ x │ │ ││ │ │tiilor şi organismelor │ │ │ ││ │ │extrateritoriale │ │ │ │└────┴────┴────────────────────────┴──────┴──────────────────┴─────────────────┘------------*) Numai dacă implica:Proiecte de restructurare a exploatatiilor rurale;Proiecte de utilizare a terenurilor necultivate sau a ariilor semi-naturale;Defrisari initiale şi defrisari în scopul schimbarii folosinţei terenurilor;Recuperarea terenurilor din mare**) Pentru activităţile prevăzute la coloana "Impact nesemnificativ" nu este necesară autorizarea. Pentru celelalte activităţi se va respecta procedura de autorizare, conform dispoziţiilor legale în vigoare.E. Autorizarea din punct de vedere al prevenirii şi stingerii incendiilorAutorizarea din punct de vedere al prevenirii şi stingerii incendiilor se va face cu respectarea legislaţiei în domeniu.Categorii de constructii şi amenajari care se supun avizarii/autorizarii de prevenire şi stingere a incendiilor:1. cladiri civile definite conform normelor tehnice ca "inalte" sau "foarte inalte", indiferent de aria construita sau de destinatie;2. încăperi sau grupuri de încăperi, definite conform normelor tehnice ca "sali aglomerate", amplasate în cladiri independente sau în cladiri multifunctionale, indiferent de aria construita, regimul de înălţime sau de destinatie;3. cladiri independente sau spatii amenajate în cladiri multifunctionale, având destinaţia de comert, productie sau depozitare, cu aria desfăşurată mai mare de 400 mp;4. spatii amenajate în cladiri de locuit, având destinaţia de comert, productie sau depozitare, indiferent de aria construita;5. cladiri sau spatii amenajate în cladiri, având destinaţia de alimentatie publică, cu aria desfăşurată mai mare de 400 mp sau capacitate de peste 100 de persoane;6. spatii publice amenajate la subsolul, demisolul sau pe terasa cladirilor, indiferent de destinatie, aria construita sau numărul de persoane;7. cladiri cu destinaţia de cazare temporara (hoteluri, moteluri, camine), indiferent de numărul de locuri;8. sedii ale autorităţilor publice, indiferent de aria desfăşurată;9. cladiri sau spatii amenajate în cladiri, având destinaţia de birouri, invatamant, financiar-bancara, de asigurări şi burse, cu aria desfăşurată mai mare de 500 mp;10. cladiri sau spatii amenajate în cladiri, având destinaţia de ingrijire a sănătăţii, cu peste 40 de paturi sau cu aria desfăşurată mai mare de 1.000 mp;11. spatii amenajate în cladiri, destinate supravegherii, ingrijirii sau cazarii (adapostirii) copiilor prescolari, batranilor, persoanelor cu handicap sau lipsite de adapost, indiferent de aria construita;12. cladiri sau spatii accesibile publicului, având destinaţia de gara, autogara, aerogara şi statie de metrou, indiferent de aria desfăşurată;13. lacasuri de cult accesibile publicului sau destinate vietii monahale, indiferent de aria desfăşurată sau de numărul de persoane;14. cladiri şi amenajari sportive, având mai mult de 600 de locuri pe scaune în interior sau mai mult de 5.000 de locuri pe scaune în aer liber;15. amenajari temporare pentru spectacole sau intruniri, cu capacitatea mai mare de 300 de persoane, sau având destinaţia comerciala, cu suprafaţa mai mare de 2.500 mp;16. depozite şi sisteme de alimentare a consumatorilor cu gaze petroliere lichefiate (GPL), stocate în rezervoare sau grupuri de rezervoare cu capacitatea totala mai mare sau egala cu 5.000 litri, sau puncte de livrare către populatie a buteliilor cu gaze petroliere lichefiate (GPL), având capacitatea totala mai mare de 750 kg;17. statii publice de distribuţie a carburantilor pentru autovehicule, cu capacitatea de stocare mai mare de 50 mc lichide petroliere sau mai mult de 5.000 litri gaze petroliere lichefiate (GPL), precum şi statiile transportabile de distribuţie a carburantilor la autovehicule, indiferent de capacitatea de depozitare;18. cladiri sau spatii amenajate în cladiri, destinate parcarii sau intretinerii şi repararii a peste 50 de autovehicule.F. Pentru celelalte autorizaţii speciale, acorduri şi avize necesare desfăşurării activităţilor economice se vor respecta procedurile speciale, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare în domeniile respective.Anexa 4 Forma şi conţinutul formularului: Autorizatie emisa în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 507/2002PRIMARIA ...............PRIMAR .................AUTORIZATIE*)Nr. [][][][][][] din [][]/[][]/[][]Z Z L L A NEliberata în baza Legii nr. 507/20021. Forma de organizare: Persoana fizica [] Asociaţie familiala []2. Cetatenia ............................ durata permisului de sedere în România ..........................3. Persoana fizica/Nume şi prenume ....................... identificat cu ..................... Seria ...... Nr. ..............; C.N.P. [][][][][][][][][][][][][]Domiciliu/reşedinţa: Judeţul ............. Localitatea ..........Str. ................ Nr. ........... Bloc ......... Scara ....... Etaj ...... Apartament .........Cod postal .......... telefon ............ fax ...........4. Asociaţie familiala/Denumire ........................ Reprezentata prin ...........................; identificat cu ...... Seria ..... Nr. ..............; C.N.P. [][][][][][][][][][][][][] cu domiciliu/reşedinţa în judeţul ............................Localitatea ...................... str. ............... nr. ......Bloc ......... Scara ...... Etaj ...... Apartament ...... cod postal .............. telefon ............ fax.........5. Numele şi prenumele membrilor asociaţi...............................................................................................................................................................6. Obiectul activităţii*1) ................................6.1. Activitatea principala: .............................. [][][][]6.2.Activităţi secundare;a)......................................................... [][][][]b)......................................................... [][][][]C)......................................................... [][][][]7. Locul desfăşurării activităţii/lor:- la domiciliul consumatorului/clientului ...............- Sediu fix*2) ........................................................................................................................................................................8. Durata valabilităţii autorizatiei: .....................9. Alte menţiuni: .........................................PRIMAR, SECRETAR,10. Menţiuni privind completarea, modificarea, suspendarea sau anularea autorizatiei:---------------*) Orice modificari ale datelor prevăzute de autorizatie, inclusiv înfiinţarea de puncte de lucru se vor menţiona pe verso.*1) Conform clasificarii activităţilor din economia naţionala - CAEN Rev. 1.*2) Se va completa în clar adresa sediului fix şi secundar ┌────┬─────────────────────────┬──────────────┬───────────────┬──────────────┐ │Nr. │Menţiuni privind comple- │Motivul de │Data inscrierii│Semnaturi │ │crt.│tarea, modificarea, │drept şi de │menţiunii │autorizate │ │ │suspendarea sau anularea │fapt │ │pentru înscri-│ │ │autorizatiei │ │ │erea menţiuni-│ │ │ │ │ │lor │ ├────┼─────────────────────────┼──────────────┼───────────────┼──────────────┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ PRIMAR, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ SECRETAR, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼──────────────┼───────────────┼──────────────┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ PRIMAR, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ SECRETAR, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼──────────────┼───────────────┼──────────────┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ PRIMAR, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ SECRETAR, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼──────────────┼───────────────┼──────────────┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ PRIMAR, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ SECRETAR, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼──────────────┼───────────────┼──────────────┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ PRIMAR, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ SECRETAR, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼──────────────┼───────────────┼──────────────┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ PRIMAR, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ SECRETAR, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼──────────────┼───────────────┼──────────────┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ PRIMAR, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ SECRETAR, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼──────────────┼───────────────┼──────────────┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ PRIMAR, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ SECRETAR, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼──────────────┼───────────────┼──────────────┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ PRIMAR, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ SECRETAR, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ └────┴─────────────────────────┴──────────────┴───────────────┴──────────────┘Anexa 5 FORMULARULde adeverinta emis de instituţiile abilitate pentrupersoanele fizice/asociaţii familiale româneInstitutia abilitataData eliberarii ............ADEVERINTASe confirma faptul ca certificatul*) de .................. seria .................. nr. ..........., emis pe numele ................. de către ...................... la data de .............. cu nr. ......, a fost eliberat în conformitate cu prevederile**) ................... .Director executiv, Întocmit,................... ............-----------*) Se va completa tipul certificatului: de calificare, de absolvire, de competente.**) Se vor preciza actele normative în baza cărora s-au eliberat certificatele.Anexa 6 Abrogata.------------ Anexa nr. 6 "Lista activităţilor din economia naţionala şi perioada solicitata ca experienta profesionala recunoscută în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene şi Spatiul Economic European" la norme a fost abrogata prin Articolul 1, punctul 7 din HOTĂRÂREA nr. 1.428 din 4 decembrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 895 din 15 decembrie 2003. --------

| EMITENT |
| Formă consolidată valabilă la data 16-12-2003 Prezenta formă consolidată este valabilă începând cu data de 16-12-2003 până la data de 26-09-2004 Abrogat de Articolul 24, Capitolul IV din LEGE nr. 300 din 28 iunie 2004 la data 27-09-2004 |