LEGE nr. 359 din 8 septembrie 2004 privind simplificarea formalitatilor la inregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, inregistrarea fiscala a acestora, precum şi la autorizarea funcţionarii persoanelor juridice
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 839 din 13 septembrie 2004Data intrării în vigoare 13-10-2004
    Formă consolidată valabilă la data 15-06-2007 Prezenta formă consolidată este valabilă începând cu data de 15-06-2007 până la data de 24-04-2008

    Abrogat de Litera b) , Alineatul (1) , Articolul 140 , Sectiunea a 10-a , Capitolul IV din LEGE nr. 265 din 22 iulie 2022 la data 26-11-2022





    Notă CTCE *) Textul initial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 839 din 13 septembrie 2004. Aceasta este forma actualizata de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra Neamt până la data de 15 iunie 2007, cu modificările şi completările aduse de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 septembrie 2004; ORDONANTA nr. 28 din 26 ianuarie 2006; LEGEA nr. 360 din 21 septembrie 2006; ORDONANTA nr. 35 din 26 iulie 2006; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 119 din 21 decembrie 2006; LEGEA nr. 159 din 6 iunie 2007.
    Notă CTCE **) Dispozitiile art. II, alin. (2) din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 septembrie 2004 prevad: "La 30 de zile de la publicarea prezentei ordonante de urgenta intră în vigoare Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalitatilor la inregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, inregistrarea fiscala a acestora, precum şi la autorizarea funcţionarii persoanelor juridice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 13 septembrie 2004."
    Parlamentul României adopta prezenta lege.Capitolul I Dispozitii generaleDispozitii generaleArticolul 1În scopul simplificarii procedurilor administrative şi promovarii calităţii serviciilor, se instituie prezenta procedura de inmatriculare în registrul comerţului şi de înregistrare fiscala a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice sau de autorizare a funcţionarii persoanelor juridice care, potrivit legii, au obligaţia sa ceara inmatricularea în registrul comerţului.Articolul 1În scopul simplificarii procedurilor administrative şi promovarii calităţii serviciilor se instituie prezenta procedura de inmatriculare în registrul comerţului şi de înregistrare fiscala a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, precum şi de autorizare a funcţionarii pe baza declaratiilor-tip pe propria raspundere ale persoanelor juridice care, potrivit legii, au obligaţia sa ceara inmatricularea în registrul comerţului.----------Art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 septembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 932 din 12 octombrie 2004.Articolul 2În sensul prezentei legi, societăţile comerciale, societăţile şi companiile naţionale, grupurile de interes economic, regiile autonome şi organizaţiile cooperatiste, precum şi sucursalele înfiinţate de acestea, denumite în continuare solicitanţi, au obligaţia ca, după inmatricularea în registrul comerţului şi inregistrarea fiscala, sa ceara autorizarea funcţionarii.Articolul 2Societăţile comerciale, societăţile şi companiile naţionale, grupurile de interes economic, regiile autonome şi organizaţiile cooperatiste, sucursalele înfiinţate de acestea, precum şi alte persoane juridice care se înregistrează în registrul comerţului potrivit unor acte normative speciale sunt denumite în sensul prezentei legi solicitanţi.----------Art. 2 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 septembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 932 din 12 octombrie 2004.Articolul 2Societăţile comerciale, societăţile şi companiile naţionale, grupurile de interes economic, grupurile europene de interes economic, regiile autonome şi organizaţiile cooperatiste, sucursalele înfiinţate de acestea, precum şi alte persoane juridice care se înregistrează în registrul comerţului potrivit unor acte normative speciale sunt denumite în sensul prezentei legi solicitanţi.---------Art. 2 a fost modificat de art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 119 din 21 decembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.036 din 28 decembrie 2006.Articolul 3(1) Inmatricularea persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale în registrul comerţului şi inregistrarea fiscala a acestora se fac pe baza autorizatiei emise de primaria competenţa, prin grija acesteia, potrivit legii speciale, fără a fi necesară pronuntarea de către judecatorul delegat a incheierii prevăzute la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.(2) Inmatricularea persoanelor juridice prevăzute la art. 2, precum şi a sucursalelor acestora se face potrivit prevederilor Legii nr. 26/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi celorlalte prevederi referitoare la inregistrarea în registrul comerţului.Articolul 4Autorizarea funcţionarii solicitantilor se face cu indeplinirea procedurilor prevăzute de prezenta lege şi de actele normative speciale care reglementeaza emiterea fiecarei autorizaţii.Articolul 4Autorizarea funcţionarii solicitantilor se face cu indeplinirea procedurii prevăzute de prezenta lege şi de actele normative speciale, armonizate cu prevederile prezentei legi.---------Art. 4 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 septembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 932 din 12 octombrie 2004.Articolul 5Prin autorizarea funcţionarii se înţelege fie asumarea de către solicitant a responsabilitatii privitoare la legalitatea desfăşurării activităţii, fie obtinerea actului administrativ emis de autorităţile administraţiei publice competente, strict necesar pentru a permite solicitantului desfăşurarea activităţilor prevăzute în actele constitutive sau modificatoare înregistrate în registrul comerţului.Articolul 5(1) Prin autorizarea funcţionarii, în sensul prezentei legi, se înţelege asumarea de către solicitant a responsabilitatii privitoare la legalitatea desfăşurării activităţilor declarate.(2) Activităţile cu impact semnificativ asupra mediului vor fi autorizate din punct de vedere al protectiei mediului de către autorităţile competente de protectia mediului, la sediile acestora. Procedura de autorizare şi lista activităţilor cu impact semnificativ asupra mediului vor fi stabilite prin ordin al ministrului mediului şi gospodăririi apelor, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.----------Art. 5 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 septembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 932 din 12 octombrie 2004.Capitolul II Inregistrarea în registrul comerţuluiInregistrarea în registrul comerţuluiArticolul 6(1) Prin inregistrarea în registrul comerţului se înţelege inmatricularea persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice prevăzute la art. 2, înscrierea de menţiuni, precum şi inregistrarea altor operaţiuni care, potrivit legii, se menţionează în registrul comerţului.(2) Solicitarea efectuării înregistrării în registrul comerţului se face de către fondatori, administratori sau de reprezentantii acestora, precum şi de orice persoană interesata, în condiţiile legii, prin intocmirea cererii de înregistrare.(2) Solicitarea efectuării înregistrării în registrul comerţului se face la biroul unic din cadrul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal de către fondatori, administratori sau de reprezentantii acestora, precum şi de orice persoană interesata, în condiţiile legii, prin intocmirea cererii de înregistrare.-----------Alin. (2) al art. 6 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 septembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 932 din 12 octombrie 2004.(3) Inregistrarile în registrul comerţului se fac în baza unei incheieri a judecatorului delegat sau a unei hotărâri judecătorești irevocabile, în afară de cazul în care legea prevede altfel.(4) Persoanele juridice prevăzute la art. 2 dobândesc personalitate juridica de la data pronuntarii incheierii judecatorului delegat, prin care se dispune autorizarea constituirii sau inmatricularea în registrul comerţului, dacă legea nu dispune altfel.(4) Solicitanţii prevăzuţi la art. 2 dobândesc personalitate juridica, conform legii, de la data înregistrării în registrul comerţului a incheierii judecatorului-delegat, prin care se dispun autorizarea constituirii şi inmatricularea, dacă legea nu dispune altfel.---------Alin. (4) al art. 6 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 septembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 932 din 12 octombrie 2004.Articolul 7Prin efectuarea înregistrărilor în registrul comerţului se asigura opozabilitatea actelor înregistrate faţă de terti, cu excepţia cazurilor în care legea prevede condiţia cumulativa a publicarii acestora în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.Articolul 8(1) La inmatriculare, solicitantilor li se elibereaza certificatul de înregistrare conţinând numărul de ordine în registrul comerţului şi codul unic de înregistrare atribuit de către Ministerul Finanţelor Publice, precum şi alte acte prevăzute de prezenta lege.(1) La inmatriculare solicitantilor li se elibereaza certificatul de înregistrare conţinând numărul de ordine din registrul comerţului şi codul unic de înregistrare atribuit de Ministerul Finanţelor Publice, insotit de incheierea judecatorului-delegat, precum şi de alte acte prevăzute de prezenta lege.---------Alin. (1) al art. 8 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 septembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 932 din 12 octombrie 2004.(2) La inregistrarea modificarilor actului constitutiv se elibereaza certificatul de inscriere de menţiuni, insotit de incheierea judecatorului delegat, precum şi alte acte prevăzute de prezenta lege.(3) Termenul de eliberare a certificatului de înregistrare şi a celui de inscriere de menţiuni este de cel mult 10 zile de la data înregistrării cererii, dacă prin incheieri pronuntate de judecatorul delegat nu se dispune altfel.(3) Termenul de eliberare a certificatului de înregistrare şi, după caz, a certificatului de inscriere de menţiuni este de 3 zile, respectiv 5 zile, calculat de la data înregistrării cererii potrivit dispoziţiilor Codului de procedura civila, dacă judecatorul-delegat nu dispune altfel.----------Alin. (3) al art. 8 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 septembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 932 din 12 octombrie 2004.Articolul 9(1) Certificatul de înregistrare conţinând codul unic de înregistrare este documentul care atesta ca persoana juridica a fost luata în evidenta oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal şi în evidenta organului fiscal.(2) Dacă certificatul de înregistrare contine şi atributul fiscal "R", acesta atesta ca persoana juridica a fost luata în evidenta organului fiscal ca platitor de T.V.A.-----------Alin. (2) al art. 9 a fost abrogat de lit. b) a alin. (2) al art. IV din ORDONANTA nr. 35 din 26 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 675 din 7 august 2006.
    Notă CTCE *) Alin. (2) al art. IV din ORDONANTA nr. 35 din 26 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 675 din 7 august 2006, prevede:"(2) Pe data de 1 ianuarie 2007 se abroga:a) dispozitiile art. 70 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscala, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;b) dispozitiile art. 9 alin. (2) şi ale art. 12 alin. (2) din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalitatilor la inregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, inregistrarea fiscala a acestora, precum şi la autorizarea funcţionarii persoanelor juridice, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 13 septembrie 2004."
    (3) Pe parcursul existentei persoanei juridice dovada privind starea acesteia, referitoare la functionare, dizolvare, reorganizare, lichidare, reorganizare judiciara, faliment sau suspendare temporara a activităţii, se face cu extrasul de registru emis de oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal, valabil 30 de zile de la data emiterii.(3) Pe parcursul existentei persoanei juridice dovada privind starea acesteia, referitoare la functionare, dizolvare, reorganizare, lichidare, insolventa, reorganizare judiciara, faliment sau suspendare temporara a activităţii, se face cu extrasul de registru emis de oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal, valabil 30 de zile de la data emiterii.----------Alin. (3) al art. 9 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 septembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 932 din 12 octombrie 2004.(4) Termenul de eliberare a extrasului de registru este de cel mult 24 de ore de la data înregistrării solicitarii.(5) Certificatele constatatoare ca un anumit act sau fapt este sau nu este înregistrat în registrul comerţului vor fi eliberate în termen de 3 zile de la data înregistrării cererii.---------Alin. (5) al art. 9 a fost abrogat de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 septembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 932 din 12 octombrie 2004.
    Capitolul III Atribuirea codului unic de înregistrareAtribuirea codului unic de înregistrareArticolul 10Solicitarea înregistrării fiscale se face prin depunerea cererii de înregistrare la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal, iar atribuirea codului unic de înregistrare de către Ministerul Finanţelor Publice este condiţionată de admiterea cererii de înregistrare în registrul comerţului de către judecatorul delegat.Articolul 10Solicitarea înregistrării fiscale se face prin depunerea cererii de înregistrare la biroul unic din cadrul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal, iar atribuirea codului unic de înregistrare de către Ministerul Finanţelor Publice este condiţionată de admiterea cererii de înregistrare în registrul comerţului de către judecatorul-delegat.---------Art. 10 a fost modificat de pct. 9 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 septembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 932 din 12 octombrie 2004.Articolul 11(1) În vederea atribuirii codului unic de înregistrare de către Ministerul Finanţelor Publice, oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale transmit direct sau prin intermediul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, pe cale electronică, Ministerului Finanţelor Publice, datele referitoare la inregistrarile efectuate în registrul comerţului şi cele continute în cererea de înregistrare fiscala.(2) Pe baza datelor transmise potrivit alin. (1) Ministerul Finanţelor Publice atribuie, în termen de maximum 24 de ore, codul unic de înregistrare.(2) Pe baza datelor transmise potrivit prevederilor alin. (1) Ministerul Finanţelor Publice atribuie, în termen de maximum 8 ore, codul unic de înregistrare.---------Alin. (2) al art. 11 a fost modificat de pct. 10 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 septembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 932 din 12 octombrie 2004.Articolul 12(1) Pentru asociaţiile familiale, precum şi pentru persoanele juridice prevăzute la art. 2 structura codului unic de înregistrare se stabileste de Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale şi Familiei, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Justiţiei.(2) Pentru persoanele fizice codul unic de înregistrare coincide cu codul numeric personal atribuit de Ministerul Administraţiei şi Internelor sau, după caz, cu numărul de identificare fiscala atribuit de Ministerul Finanţelor Publice.-------Alin. (2) al art. 12 a fost abrogat de lit. b) a alin. (2) al art. IV din ORDONANTA nr. 35 din 26 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 675 din 7 august 2006.
    Notă CTCE *) Alin. (2) al art. IV din ORDONANTA nr. 35 din 26 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 675 din 7 august 2006, prevede:"(2) Pe data de 1 ianuarie 2007 se abroga:a) dispozitiile art. 70 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscala, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;b) dispozitiile art. 9 alin. (2) şi ale art. 12 alin. (2) din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalitatilor la inregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, inregistrarea fiscala a acestora, precum şi la autorizarea funcţionarii persoanelor juridice, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 13 septembrie 2004."
    Articolul 13Codul unic de înregistrare va fi utilizat de toate sistemele informatice care prelucreaza date privind persoanele fizice, asociaţiile familiale şi persoanele juridice prevăzute la art. 2, precum şi de acestea în relatiile cu tertii, inclusiv cu autorităţile şi instituţiile publice, pe toata durata funcţionarii lor.Articolul 14(1) După efectuarea înmatriculării societatilor comerciale în registrul comerţului, un extras al incheierii judecatorului delegat se comunică, din oficiu, Regiei Autonome "Monitorul Oficial", spre publicare, pe cheltuiala solicitantului.(2) Extrasul incheierii judecatorului delegat va cuprinde urmatoarele elemente: numărul şi data incheierii, denumirea, sediul social şi forma juridica, numele şi adresa fondatorilor, administratorilor şi, dacă este cazul, a cenzorilor, domeniul şi activitatea principala, capitalul social şi durata de functionare.(3) Pe extrasul prevăzut la alin. (1) oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul care a efectuat inmatricularea va menţiona codul unic de înregistrare atribuit şi numărul de ordine în registrul comerţului, iar acest document poate fi transmis şi pe cale electronică.(4) La cererea şi pe cheltuiala solicitantului, incheierea judecatorului delegat se publică integral în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
    Capitolul IV Procedura autorizarii funcţionariiProcedura autorizarii funcţionariiArticolul 15(1) La data eliberarii de către oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal a certificatului de înregistrare conţinând codul unic de înregistrare sau, după caz, la data eliberarii certificatului de inscriere de menţiuni sau înainte de începerea unei activităţi care necesita autorizare, solicitantul are obligaţia de a cere obtinerea urmatoarelor autorizaţii:a) actul de autorizare pentru prevenirea şi stingerea incendiilor (P.S.I.), emis de brigazile şi grupurile de pompieri militari din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor;b) actul de autorizare sanitara, emis de directiile de sănătate publică teritoriale din subordinea Ministerului Sănătăţii sau de ministerele cu retea proprie de sănătate publică;c) actul de autorizare veterinara, emis de directiile veterinare şi pentru siguranţa alimentelor teritoriale sau, după caz, de Autoritatea Naţionala Sanitara Veterinara şi pentru Siguranţa Alimentelor sau de ministerele cu retea veterinara proprie;d) actul de autorizare de mediu, emis de autorităţile publice teritoriale de protecţie a mediului din subordinea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor;e) actul de autorizare din punct de vedere al protectiei muncii, emis de inspectoratele teritoriale de muncă din subordinea Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale şi Familiei.(2) La cererea solicitantului, documentaţia necesară obtinerii autorizarii funcţionarii persoanelor juridice sau sediilor secundare poate fi depusa o dată cu cererea de înregistrare, însă termenul de eliberare a autorizaţiilor prevăzute la alin. (1) începe să curgă de la data înregistrării în registrul comerţului a persoanei juridice sau a modificarii actelor constitutive.(3) În sensul dispoziţiilor prezentei legi, prin act de autorizare se înţelege autorizatia, avizul sau alt act administrativ emis de autorităţile şi instituţiile publice competente, potrivit legii.Articolul 15(1) În vederea eliberarii de către biroul unic din cadrul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal a certificatului de înregistrare conţinând codul unic de înregistrare sau, după caz, a certificatului de inscriere de menţiuni, solicitantul are obligaţia să depună, o dată cu cererea de înregistrare şi actele doveditoare, declaratia-tip pe propria raspundere, semnata de asociaţi sau de administratori, din care să rezulte, după caz, ca:a) persoana juridica nu desfăşoară, la sediul social sau la sediile secundare, activităţile declarate, o perioadă de maximum 3 ani;b) persoana juridică îndeplineşte condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor (P.S.I.), sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii, pentru activităţile precizate în declaraţia-tip.b) persoana juridică îndeplineşte condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii, pentru activităţile precizate în declaraţia-tip.---------Lit. b) a alin. (1) al art. 15 a fost modificată de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 159 din 6 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 12 iunie 2007.(2) Orice modificare cu privire la cele declarate atrage obligaţia solicitantului de a depune la biroul unic din cadrul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal o noua declaratie-tip pe propria raspundere corespunzătoare modificarilor intervenite.(3) Oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal înregistrează în registrul comerţului datele din declaratiile-tip prevăzute la alin. (1) şi (2).----------Art. 15 a fost modificat de pct. 11 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 septembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 932 din 12 octombrie 2004.Articolul 16Autorităţile publice prevăzute la art. 15 alin. (1), denumite în continuare autorităţi publice implicate, vor delega, în functie de volumul activităţii, la birourile unice din cadrul oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale, unul sau mai mulţi reprezentanti cu drept de semnatura.-----------Art. 16 a fost abrogat de pct. 12 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 septembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 932 din 12 octombrie 2004.Articolul 17(1) Procedura de autorizare a funcţionarii se desfăşoară prin intermediul biroului unic din cadrul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunalul din judeţul pe a cărui raza solicitantul are stabilit sediul social principal sau secundar.(2) Oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale au obligaţia organizarii birourilor unice pentru efectuarea urmatoarelor activităţi:a) primirea cererii de autorizare, verificarea existentei documentelor necesare stabilite de autorităţile publice implicate şi inregistrarea cererilor de autorizare în registrul special;b) incasarea taxelor şi tarifelor datorate autorităţilor publice implicate în procedura de autorizare a funcţionarii;c) transmiterea la autorităţile publice implicate, dacă este cazul, a cererilor de autorizare şi a documentelor depuse de solicitant, pe bază de borderou şi semnatura;d) primirea de la autorităţile publice implicate a autorizaţiilor şi a actelor care se elibereaza solicitantilor şi inregistrarea acestora în registrul special;e) completarea şi emiterea în termen a certificatelor constatatoare privind inregistrarea declaratiilor pe propria raspundere referitoare la autorizarea funcţionarii, potrivit prezentei legi;f) tinerea în sistem computerizat a evidentei privind cererile de autorizare şi modul de solutionare a acestora;g) urmarirea termenelor prevăzute de prezenta lege şi eliberarea către solicitanţi a certificatelor constatatoare sau, după caz, a anexei privind autorizarea, care va deveni anexa la certificatul de înregistrare;h) decontarea, prin Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, cu autorităţile publice implicate a taxelor şi tarifelor de autorizare încasate potrivit lit. b).(3) Anexa la certificatul de înregistrare constituie actul administrativ emis de autorităţile publice implicate, care atesta faptul ca solicitanţii au obţinut autorizatiile prevăzute la art. 15 alin. (1), necesare pentru începerea activităţii.(4) Pentru sediul social principal şi pentru fiecare sediu social secundar se va elibera cate o anexa la certificatul de înregistrare, care inlocuieste alte formulare de autorizare utilizate de autorităţile publice implicate, cu excepţia cazurilor strict prevăzute de reglementarile armonizate cu legislatia comunitara şi cuprinse în hotărârea Guvernului prevăzută la art. 43 alin. (4).Articolul 17(1) Procedura de autorizare a funcţionarii pe baza declaraţiei-tip pe propria raspundere se desfăşoară prin intermediul biroului unic din cadrul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal, la care solicitantul are obligaţia înregistrării sediului social sau secundar.(2) Oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale, prin birourile unice, efectueaza urmatoarele activităţi:a) primesc, verifica şi înregistrează cererile de înregistrare şi actele depuse în susţinerea acestora, precum şi declaratiile-tip prevăzute la art. 15;b) încasează taxele şi tarifele pentru operaţiunile efectuate de oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale, precum şi cele datorate altor autorităţi implicate în procedura de înregistrare;c) ţin în sistem computerizat evidenta declaratiilor-tip prevăzute la art. 15;d) transmit autorităţilor publice competente declaratiile-tip prevăzute la art. 15, în copie, şi, pe cale electronică, datele de identificare ale persoanelor juridice înregistrate în registrul comerţului;e) completeaza şi emit în termen certificatele constatatoare privind inregistrarea declaratiilor-tip prevăzute la art. 15, potrivit prezentei legi;f) urmaresc termenele prevăzute de prezenta lege şi elibereaza solicitantilor certificatele de înregistrare, certificatele de inscriere de menţiuni, incheierile judecatorului-delegat, precum şi certificatele constatatoare prevăzute la lit. e).----------Art. 17 a fost modificat de pct. 13 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 septembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 932 din 12 octombrie 2004.Articolul 17^1(1) Biroul unic din cadrul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal, pe baza declaratiilor-tip prevăzute la art. 15, elibereaza solicitantilor certificate constatatoare care atesta ca:a) s-a înregistrat declaratia-tip pe propria raspundere, din care rezultă ca la sediul social sau secundar nu se desfăşoară activităţile prevăzute în actul constitutiv sau modificator;b) s-a înregistrat declaratia-tip pe propria raspundere, din care rezultă ca sunt indeplinite condiţiile de functionare prevăzute de legislatia specifică în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor (P.S.I.), sanitar, sanitar-veterinar, protectiei mediului şi protectiei muncii, pentru activităţile declarate;b) s-a înregistrat declaratia-tip pe propria raspundere, din care rezultă ca sunt indeplinite condiţiile de functionare prevăzute de legislatia specifică în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protectiei mediului şi protectiei muncii, pentru activităţile declarate;--------Lit. b) a alin. (1) al art. 17^1 a fost modificata de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 159 din 6 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 12 iunie 2007.c) s-a înregistrat declaratia-tip pe propria raspundere, din care rezultă modificările intervenite faţă de declaratia-tip anterioara.(2) Certificatele constatatoare prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) se elibereaza o dată cu certificatul de înregistrare sau certificatul de inscriere de menţiuni.(3) Pentru sediul social şi pentru fiecare sediu secundar se va elibera cate un certificat constatator care atesta ca s-au înregistrat declaratiile-tip prevăzute la art. 15.(4) Certificatele constatatoare prevăzute la alin. (1) au regimul prevăzut la art. 4 din Legea nr. 26/1990privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.---------Art. 17^1 a fost introdus de pct. 14 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 septembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 932 din 12 octombrie 2004.Articolul 17^2(1) În vederea efectuării controlului de către autorităţile publice competente privind conformitatea celor declarate potrivit art. 15, oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal transmite acestora copiile declaratiilor-tip şi, pe cale electronică, datele de identificare ale persoanelor juridice, în termen de 3 zile de la data înregistrării în registrul comerţului.(2) Autorităţile publice competente prevăzute la alin. (1) sunt:- brigazile şi grupurile de pompieri militari din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor;----------Prima liniuţa a alin. (2) al art. 17^2 a fost abrogata de pct. 3 al art. unic din LEGEA nr. 159 din 6 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 12 iunie 2007.- directiile de sănătate publică teritoriale din subordinea Ministerului Sănătăţii sau ministerele cu retea proprie de sănătate publică;- Autoritatea Naţionala Sanitara Veterinara şi pentru Siguranţa Alimentelor sau ministerele cu retea sanitara veterinara proprie;- autorităţile publice teritoriale de protecţie a mediului din subordinea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor;- inspectoratele teritoriale de muncă din subordinea Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale şi Familiei.----------Art. 17^2 a fost introdus de pct. 14 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 septembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 932 din 12 octombrie 2004.Articolul 17^3(1) În cazul în care autorităţile publice competente constata că nu sunt indeplinite condiţiile legale de functionare, notifica acest fapt solicitantului, la sediul înregistrat, acordând un termen de remediere a neregularitatilor constatate. Termenul curge de la data primirii notificarii şi poate fi prelungit la cererea expresa a solicitantului, adresata autorităţii publice competente.(2) În cazul în care neregularitatile nu sunt remediate, autorităţile publice competente notifica oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal actul prin care s-a interzis desfăşurarea activităţii, în termen de 3 zile de la emiterea acestuia, pentru a fi înregistrat din oficiu în registrul comerţului.---------Art. 17^3 a fost introdus de pct. 14 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 septembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 932 din 12 octombrie 2004.Articolul 18(1) Cererile de autorizare a funcţionarii se depun la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul din judeţul pe a cărui raza solicitantul îşi are stabilit sediul social principal sau secundar şi vor fi insotite de documentele necesare pentru autorizare, precum şi de dovezile privind achitarea taxelor şi tarifelor aferente, datorate autorităţilor publice implicate.(2) Personalul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal va verifica existenta la dosar a cererilor de autorizare, a documentelor şi a dovezilor privind plata taxelor şi tarifelor, după care va inregistra cererea într-un registru special şi, în termen de 24 de ore, o va inainta fiecarei autorităţi publice implicate, împreună cu documentele aferente.(3) La inregistrarea cererii se va elibera solicitantului un exemplar cuprinzand numărul de ordine, data înregistrării în registrul special şi termenul de eliberare a anexei referitoare la autorizaţii.(4) În cazul prevăzut la art. 15 alin. (2), cererile de autorizare a funcţionarii vor fi inaintate autorităţilor publice implicate, în termen de 24 de ore de la data înregistrării în registrul comerţului a persoanei juridice sau a modificarii actelor constitutive.-----------Art. 18 a fost abrogat de pct. 15 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 septembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 932 din 12 octombrie 2004.Articolul 19(1) Cererea de autorizare a funcţionarii se solutioneaza, după caz, de oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal sau de către autorităţile publice implicate.(2) Oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal va solutiona cererea după cum urmeaza:a) în cazul în care solicitantul nu desfăşoară, la sediul social principal sau secundar, activităţile prevăzute în actul constitutiv sau modificator, va depune o declaratie pe propria raspundere în acest sens. O dată cu eliberarea certificatului de înregistrare sau de inscriere de menţiuni, oficiul registrului comerţului va elibera solicitantului un certificat constatator care atesta ca s-a înregistrat declaratia pe propria raspundere şi că nu este necesară autorizarea funcţionarii;b) în cazul în care solicitantul depune declaratie pe propria raspundere, specifică pentru fiecare autoritate publică, ca indeplineste condiţiile de autorizare, oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal va elibera solicitantului un certificat constatator care atesta inregistrarea declaraţiei pe propria răspundere că indeplineste condiţiile de autorizare pentru activitatea sau obiectivul precizat.(3) În alte cazuri decat cele prevăzute la alin. (2), autorităţile publice implicate vor solutiona cererea după cum urmeaza:a) în cazul în care constata indeplinirea cerințelor legale, vor comunică oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal autorizarea funcţionarii solicitantului;b) în cazul în care constata neregularitati ale documentatiei depuse sau neindeplinirea condiţiilor legale, vor notifica acest fapt solicitantului, la sediul înregistrat, precum şi oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal, acordând un termen de 30 de zile de remediere a neregularitatilor constatate, care curge de la data primirii notificarii şi poate fi prelungit la cererea expresa a solicitantului;c) în cazul în care neregularitatile nu sunt remediate în termenul prevăzut la lit. b), vor respinge cererea şi vor menţiona refuzul de autorizare în anexa la certificatul de înregistrare.(4) În registrul comerţului se înregistrează datele privitoare la activităţile pentru care se solicita autorizarea funcţionarii, potrivit alin. (2) şi (3).(5) În cazul prevăzut la alin. (3) lit. a) şi b), oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal va elibera solicitantului un certificat constatator care să ateste ca s-a depus cererea de autorizare şi ca aceasta este în curs de solutionare.(6) Certificatele constatatoare prevăzute la alin. (2) şi (5) au regimul prevăzut la art. 4 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.------------Art. 19 a fost abrogat de pct. 15 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 septembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 932 din 12 octombrie 2004.Articolul 20La data primirii notificarii prevăzute la art. 19 alin. (3) lit. b), termenul de aprobare a autorizarii se intrerupe, urmand ca, de la data remedierii neregularitatilor semnalate prin notificare, să curgă un nou termen de 20 de zile pentru emiterea autorizatiei.-----------Art. 20 a fost abrogat de pct. 15 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 septembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 932 din 12 octombrie 2004.Articolul 21Termenele de comunicare între oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal şi autorităţile publice implicate a documentelor prevăzute la art. 19 alin. (3) sunt:a) 15 zile de la data înregistrării cererii de autorizare, pentru actele prevăzute la art. 19 alin. (3) lit. a) şi c), fiind aplicabile dispozitiile art. 15 alin. (2);b) 10 zile de la data înregistrării cererii de autorizare, pentru notificarea prevăzută la art. 19 alin. (3) lit. b), fiind aplicabile dispozitiile art. 15 alin. (2).-------------Art. 21 a fost abrogat de pct. 15 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 septembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 932 din 12 octombrie 2004.Articolul 22(1) Eliberarea de către oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal a documentelor prevăzute la art. 19 alin. (2), alin. (3) lit. a) şi c) şi alin. (5) se va face astfel:a) la data eliberarii certificatului de înregistrare, în cazurile prevăzute la art. 19 alin. (2) lit. a) şi b) şi alin. (5);b) în termen de 20 de zile de la data înregistrării cererii de autorizare, în cazul prevăzut la art. 19 alin. (3) lit. a) fiind aplicabile dispozitiile art. 15 alin. (2);c) prin excepţie de la prevederile lit. b), în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii de autorizare în registrul special, pentru solicitanţii care funcţionează în mai mult de 5 sedii sociale secundare, precum şi pentru cei cu mai mult de 5 activităţi ce necesita evaluare în vederea autorizarii, fiind aplicabile dispozitiile art. 15 alin. (2).(2) Termenele prevăzute la alin. (1) incep să curgă de la data înregistrării cererii de autorizare a funcţionarii la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal şi se calculeaza pe zile libere, cu excepţia prevăzută la art. 15 alin. (2).---------Art. 22 a fost abrogat de pct. 15 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 septembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 932 din 12 octombrie 2004.Articolul 23În cazul în care una sau mai multe dintre autorităţile publice implicate comunică refuzul emiterii autorizatiei, oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal va proceda la emiterea anexei la certificatul de înregistrare. Anexa având cuprinsa menţiunea privind refuzul autorizarii va fi eliberata solicitantului la termenul legal.----------Art. 23 a fost abrogat de pct. 15 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 septembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 932 din 12 octombrie 2004.Articolul 24În cazul neindeplinirii de către solicitant a obligaţiilor stabilite de autorităţile publice implicate prin notificarea prevăzută de art. 19 alin. (3) lit. b) ori în cazul refuzului de autorizare, precum şi în cazul reautorizarii, solicitantul are obligaţia reluării procedurii de autorizare a funcţionarii faţă de autoritatea implicata emitenta a refuzului, potrivit dispoziţiilor art. 18.----------Art. 24 a fost abrogat de pct. 15 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 septembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 932 din 12 octombrie 2004.Articolul 25Oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale asigura condiţiile necesare pentru arhivarea cererilor de autorizare, a documentelor emise în aplicarea procedurii de autorizare a funcţionarii, precum şi gestionarea datelor cu privire la activitatea de autorizare a funcţionarii, iar arhivarea documentatiei care a stat la baza autorizarii se face de către autorităţile publice implicate.Articolul 25Oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale asigura condiţiile necesare pentru arhivarea tuturor documentelor aferente procedurii de autorizare a funcţionarii pe baza declaraţiei-tip pe propria raspundere.----------Art. 25 a fost modificat de pct. 16 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 septembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 932 din 12 octombrie 2004.Capitolul V Preschimbarea certificatului de inmatriculare şi a celui de înregistrare fiscalaPreschimbarea certificatului de inmatriculare şi a celui de înregistrare fiscalaArticolul 26Până la data de 30 decembrie 2004, persoanele juridice prevăzute la art. 2 care, până la data intrarii în vigoare a prezentei legi, nu au preschimbat certificatul de inmatriculare şi cel de înregistrare fiscala au obligaţia de a solicita la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul din judeţul în a cărui raza au sediul social principal sau secundar preschimbarea acestora cu noul certificat de înregistrare conţinând codul unic de înregistrare.Articolul 26Până la data de 31 decembrie 2004, persoanele juridice prevăzute la art. 2, care, până la data intrarii în vigoare a prezentei legi, nu au preschimbat certificatul de inmatriculare şi cel de înregistrare fiscala, au obligaţia de a solicita la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul din judeţul în a cărui raza au sediul social sau secundar preschimbarea acestora cu noul certificat de înregistrare conţinând codul unic de înregistrare.---------Art. 26 a fost modificat de pct. 17 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 septembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 932 din 12 octombrie 2004.Articolul 27Procedura stabilita prin prezenta lege pentru autorizarea funcţionarii se aplică în mod corespunzător şi preschimbarilor prevăzute la art. 26.Articolul 27Procedura stabilita prin prezenta lege pentru autorizarea funcţionarii pe baza declaratiilor-tip pe propria raspundere se aplică în mod corespunzător şi preschimbarilor prevăzute la art. 26.----------Art. 27 a fost modificat de pct. 18 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 septembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 932 din 12 octombrie 2004.Articolul 28La data eliberarii noului certificat de înregistrare conţinând codul unic de înregistrare, în măsura în care autorizatiile de functionare nu mai sunt valabile sau nu au fost obtinute, se va proceda conform prevederilor art. 18.----------Art. 28 a fost abrogat de pct. 19 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 septembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 932 din 12 octombrie 2004.Articolul 29În cadrul procedurii de preschimbare sau la înfiinţarea sediilor sociale secundare din alte judete, autorizarea funcţionarii acestora se solicita la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul din judeţul în a cărui raza se afla acest sediu.Articolul 29În cadrul procedurii de preschimbare, declaratiile-tip pe propria raspundere prevăzute la art. 15 se depun la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul din judeţul unde se solicita preschimbarea.-----------Art. 29 a fost modificat de pct. 20 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 septembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 932 din 12 octombrie 2004.Articolul 30(1) Neefectuarea preschimbarii certificatului de inmatriculare şi a celui de înregistrare fiscala cu noul certificat de înregistrare conţinând codul unic de înregistrare, până la termenul prevăzut la art. 26, atrage dizolvarea de drept a persoanelor juridice prevăzute la art. 2.(2) Constatarea dizolvarii de drept se face prin incheierea judecatorului delegat, pronunţată la cererea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.(3) Incheierea judecatorului delegat se înregistrează în registrul comerţului şi se comunică concomitent persoanei juridice la sediul social, Ministerului Finanţelor Publice, la Agentia Naţionala de Administrare Fiscala pe cale electronică, şi se publică concomitent pe pagina de Internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, precum şi la sediul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal.Articolul 31(1) Incheierea de constatare a dizolvarii de drept este supusă numai recursului, la cererea oricarei persoane interesate, în termen de 15 zile de la publicarea prevăzută la art. 30 alin. (3).(2) Dacă nu s-a declarat recurs sau recursul a fost respins, persoana juridica intră în lichidare potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.(3) În termen de 6 luni de la data pronuntarii incheierii de dizolvare, prevăzută de art. 30 alin. (2), sau, după caz, de la data respingerii recursului formulat împotriva acesteia, reprezentantul legal al persoanei juridice are obligaţia numirii şi înregistrării în registrul comerţului a lichidatorului.(4) Dacă nu exista reprezentant legal ori acesta nu procedeaza la numirea lichidatorului în termenul prevăzut la alin. (3), la cererea oricarei persoane interesate, judecatorul delegat numeste un lichidator de pe Lista practicienilor în reorganizare şi lichidare, remunerarea acestuia urmand a fi facuta din averea persoanei juridice dizolvate sau, în cazul lipsei acesteia, din fondul de lichidare constituit în temeiul Legii nr. 64/1995privind procedura reorganizarii judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.(4) Dacă nu exista reprezentant legal ori acesta nu procedeaza la numirea lichidatorului în termenul prevăzut la alin. (3), la cererea oricarei persoane interesate, formulata în termen de 6 luni de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1), judecatorul delegat numeste un lichidator de pe lista practicienilor în insolventa, remunerarea acestuia urmand a fi facuta din patrimoniul persoanei juridice dizolvate sau, în cazul lipsei acestuia, din fondul de lichidare constituit în temeiul Legii nr. 85/2006privind procedura insolventei.----------Alin. (4) al art. 31 a fost modificat de art. I din LEGEA nr. 360 din 21 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 799 din 22 septembrie 2006.(4^1) Prin derogare de la dispozitiile art. 252 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, incheierile judecatorului-delegat, pronuntate în condiţiile alin. (4) la cererea creditorilor bugetari, se comunică pe cale electronică Ministerului Finanţelor Publice - Agentia Naţionala de Administrare Fiscala, direcţiilor generale ale finanţelor publice judetene şi a municipiului Bucureşti, Directiei generale de administrare a marilor contribuabili şi Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, se publică pe pagina de Internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi se afişează la sediul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal, în a cărui raza societatea comerciala dizolvata îşi are sediul social.---------Alin. (4^1) al art. 31 a fost introdus de pct. 1 al art. XIV din Secţiunea a 11-a, Partea a II-a din ORDONANTA nr. 28 din 26 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 89 din 31 ianuarie 2006.(5) Dacă în termenul prevăzut la alin. (3) judecatorul delegat nu a fost sesizat cu nici o cerere de numire a lichidatorului în condiţiile alin. (3) şi (4), persoana juridica se radiază din oficiu din registrul comerţului, prin încheiere a judecatorului delegat, pronunţată la cererea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.(5) Dacă până la expirarea termenului prevăzut la alin. (4) nu a fost înregistrată nicio cerere pentru numirea unui lichidator, persoana juridica se radiază din registrul comerţului, prin încheiere a judecatorului delegat, pronunţată la cererea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.----------Alin. (5) al art. 31 a fost modificat de art. I din LEGEA nr. 360 din 21 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 799 din 22 septembrie 2006.(6) Incheierea de radiere se înregistrează în registrul comerţului, se comunică şi se publică potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (3).(6) Incheierea de radiere se înregistrează în registrul comerţului, se comunică şi se publică, potrivit dispoziţiilor alin. (4^1).---------Alin. (6) al art. 31 a fost modificat de pct. 2 al art. XIV din Secţiunea a 11-a, Partea a II-a din ORDONANTA nr. 28 din 26 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 89 din 31 ianuarie 2006.(7) Bunurile rămase în patrimoniul persoanei juridice după radierea acesteia din registrul comerţului, în condiţiile alin. (5) şi (6), se considera bunuri abandonate.(7) Bunurile rămase în patrimoniul persoanei juridice după radierea acesteia din registrul comerţului, în condiţiile alin. (5), revin asociatilor.---------Alin. (7) al art. 31 a fost modificat de art. I din LEGEA nr. 360 din 21 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 799 din 22 septembrie 2006.Articolul 32Certificatele de înregistrare şi anexele la acestea, eliberate conform procedurilor de solutionare a cererilor existente anterior intrarii în vigoare a prezentei legi, îşi păstrează valabilitatea.Capitolul VI Servicii de asistenţaServicii de asistenţaArticolul 33În cadrul oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale se desfăşoară activităţi de asistenţa acordate solicitantilor, la cererea şi pe cheltuiala acestora, în vederea asigurarii indrumarii pentru efectuarea procedurilor necesare înregistrării în registrul comerţului a actelor constitutive sau modificatoare şi a obtinerii autorizarii funcţionarii de la autorităţile publice implicate.Articolul 33În cadrul oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale se desfăşoară activităţi de asistenţa acordate solicitantilor, la cererea şi pe cheltuiala acestora, pentru efectuarea procedurilor necesare înregistrării în registrul comerţului a actelor constitutive sau modificatoare.----------Art. 33 a fost modificat de pct. 21 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 septembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 932 din 12 octombrie 2004.Articolul 34(1) Serviciile de asistenţa se asigura prin personalul specializat din cadrul oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale.(2) Serviciile de asistenţa se acordă în mod facultativ, la cererea şi pe cheltuiala solicitantului, înainte de depunerea cererii de înregistrare sau, după caz, a cererii de autorizare, la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal.(2) Serviciile de asistenţa se acordă, la cererea şi pe cheltuiala solicitantului, înainte de depunerea cererii de înregistrare la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal.----------Alin. (2) al art. 34 a fost modificat de pct. 22 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 septembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 932 din 12 octombrie 2004.(3) Serviciile de asistenţa se solicita prin cerere de servicii explicita, cuprinzand serviciile solicitate, oblibaţiile părţilor, termenele şi tarifele datorate.(4) Modelul şi conţinutul cererii de servicii se stabilesc de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.Articolul 35(1) Serviciile de asistenţa care se presteaza de oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale sunt:a) indrumarea prealabila privind formalitatile legale pentru constituirea şi modificarea actelor constitutive ale firmelor;b) indrumarea pentru completarea corecta a cererii de înregistrare, a formularelor tipizate specifice activităţii registrului comerţului, a cererii de autorizare;b) indrumarea pentru completarea corecta a cererii de înregistrare şi a formularelor tipizate specifice activităţii registrului comerţului;---------Lit. b) a alin. (1) al art. 35 a fost modificata de pct. 23 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 septembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 932 din 12 octombrie 2004.c) tehnoredactarea cererii de înregistrare;d) proiectarea şi execuţia siglei şi a emblemei pentru firme;e) obtinerea evaluării prin expertiza a bunurilor subscrise ca aport în natura la capitalul social;f) asigurarea obtinerii, după caz, pentru bunurile imobile, a:- dovezii intabularii;- certificatului constatator al sarcinilor cu care, eventual, este grevat respectivul bun;g) redactarea declaraţiei pe propria raspundere a fondatorilor, administratorilor, imputernicitilor sucursalelor şi a cenzorilor ca indeplinesc condiţiile prevăzute de lege;h) redactarea actului constitutiv al persoanelor juridice supuse obligaţiei de înregistrare în registrul comerţului;i) redactarea statutului pentru societatea cu raspundere limitata cu asociat unic;j) redactarea actului aditional sau, după caz, a hotărârii adunarii generale a membrilor sau asociatilor ori acţionarilor, a deciziei consiliului de administratie privind modificari ale actului constitutiv referitoare la:- sediul social;- denumirea firmei sau emblema acesteia;- durata de functionare;- forma juridica;- domeniul principal de activitate şi activitatea principala;- obiectul de activitate sau codificarea ori recodificarea acestuia în conformitate cu Ordinul presedintelui Institutului Naţional de Statistica nr. 601/2002 privind actualizarea Clasificarii activităţilor din economia naţionala - CAEN;- administratori şi cenzori;- alte elemente ale actului constitutiv (nume, domiciliu, participare la profit şi pierderi etc.);- primirea, retragerea de membri sau asociaţi;- majorarea sau reducerea capitalului social;- înfiinţarea sau desfiintarea de sedii sociale secundare;- divizare sau fuziune;- dizolvare sau lichidare;k) obtinerea autentificarii actului constitutiv sau a actului aditional;l) darea de data certa pentru actele redactate de serviciile de asistenţa;m) extragerea din bazele de date de acte normative şi listarea pentru eliberare, la cerere.Capitolul VII Taxe şi tarifeTaxe şi tarifeArticolul 36Prin derogare de la prevederile art. 28 alin. 2 lit. c) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, cu modificările şi completările ulterioare, cuantumul onorariilor pentru autentificarea ori darea de data certa a actelor constitutive şi declaratiilor pe propria raspundere ale fondatorilor, administratorilor şi cenzorilor, privind indeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, precum şi al celor pentru modificarea actelor constitutive se stabileste în suma fixa prin hotărâre a Guvernului, initiata de Ministerul Justiţiei, pe baza propunerilor Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice.Articolul 37Tarifele percepute pentru publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, a actelor prevăzute la art. 14 alin. (1) şi (4) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, initiata de Ministerul Finanţelor Publice pe baza propunerii Regiei Autonome "Monitorul Oficial".Articolul 38(1) Pentru operaţiunile efectuate de oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale pentru obtinerea autorizarii funcţionarii persoanelor juridice, nivelul taxelor se stabileste prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Justiţiei.(2) Taxele şi tarifele pentru eliberarea autorizaţiilor de functionare se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerelor în subordinea cărora funcţionează autorităţile publice implicate.(3) Taxele şi tarifele datorate de solicitanţi autorităţilor publice implicate se achită la oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale şi se virează de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului în conturile titularilor.Articolul 38Pentru operaţiunile efectuate de oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale, nivelul taxelor se stabileste prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Justiţiei.----------Art. 38 a fost modificat de pct. 24 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 septembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 932 din 12 octombrie 2004.Articolul 39Tarifele pentru prestarea serviciilor de asistenţa prevăzute la art. 35 se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei.Articolul 40Cuantumul taxelor, tarifelor şi onorariilor prevăzute la art. 36-39 se poate indexa anual în functie de rata inflatiei.Capitolul VIII Dispozitii finaleDispozitii finaleArticolul 41(1) Constituie contraventie şi se sancţionează, potrivit legii, cu amendă cuprinsa între 10.000.000 lei şi 100.000.000 lei, desfăşurarea oricarei activităţi de către persoanele juridice prevăzute la art. 2, inaintea obtinerii autorizarii funcţionarii prevăzute de prezenta lege şi de actele normative speciale, dacă, potrivit legii, fapta nu constituie infractiune.(1) Constituie contraventie şi se sancţionează, potrivit legii, cu amendă cuprinsa între 10.000.000 lei şi 100.000.000 lei, desfăşurarea oricarei activităţi de către persoanele juridice prevăzute la art. 2 cu nerespectarea prevederilor prezentei legi.----------Alin. (1) al art. 41 a fost modificat de pct. 25 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 septembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 932 din 12 octombrie 2004.(2) Constatarea contraventiei şi aplicarea sanctiunii prevăzute la alin. (1) se realizează de organele de control ale instituţiilor competente sa emita autorizarea de functionare.(2) Constatarea contraventiei şi aplicarea sanctiunii prevăzute la alin. (1) se realizează de organele de control ale autorităţilor publice competente prevăzute la art. 17^2 alin. (2).-----------Alin. (2) al art. 41 a fost modificat de pct. 25 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 septembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 932 din 12 octombrie 2004.(3) Contraventiei prevăzute la alin. (1) îi sunt aplicabile prevederile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari şi completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.(4) Pierderea documentelor depuse de solicitant, de către oficiile registrului comerţului sau de către autorităţile publice implicate se sancţionează cu plata unei amenzi judiciare de la 500.000 lei la 5.000.000 lei, prin încheiere pronunţată de judecatorul delegat.(4) Pierderea de către oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale a documentelor depuse de solicitant se sancţionează cu amendă judiciara de la 500.000 lei la 5.000.000 lei, prin încheiere pronunţată de judecatorul-delegat.-------------Alin. (4) al art. 41 a fost modificat de pct. 25 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 septembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 932 din 12 octombrie 2004.(5) Dispozitiile art. 46 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.Articolul 42(1) În toate cazurile în care o lege sau un alt act normativ de acelasi rang prevede radierea de drept a unei persoane juridice înregistrate în registrul comerţului, constatarea dizolvarii de drept, ca etapa prealabila obligatorie, urmeaza procedura prevăzută la art. 30 alin. (2) şi (3).(2) După constatarea dizolvarii de drept sunt aplicabile dispozitiile art. 31.(3) În cazul în care un act normativ, ulterior înregistrării unei persoane juridice în registrul comerţului, dispune încetarea de drept a activităţii sau lipsirea de drept de efecte a actului de autorizare, de înfiinţare, de incuviintare sau de recunoastere, orice persoană interesata va putea solicita instanţei competente să constate modificarea de drept a actelor constitutive ale persoanei juridice în ceea ce priveste obiectul de activitate şi, după caz, dacă acest obiect de activitate este unic, să constate dizolvarea de drept a persoanei juridice.(4) Prin hotărârea pronunţată potrivit alin. (3), instanţa competenţa va dispune inregistrarea în registrul comerţului a hotărârii pronuntate, rămasă irevocabila, şi publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pe cheltuiala persoanei care a facut cererea.(5) În cazul dizolvarii de drept prevăzute la alin. (3) sunt aplicabile dispozitiile alin. (2) privitoare la lichidare şi radiere.Articolul 43(1) Modelul cererii de înregistrare în registrul comerţului şi al certificatului de înregistrare se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei, la propunerea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.(2) Modelul cererii de înregistrare fiscala se stabileste prin ordin al ministrului finanţelor publice, urmand a fi inclus în cererea de înregistrare în registrul comerţului.(3) Modelul cererii de autorizare şi al anexei la certificatul de înregistrare se stabilesc prin ordin comun al ministrului justiţiei, al conducătorilor ministerelor care au în subordine autorităţile publice implicate, precum şi al conducătorilor celorlalte autorităţi ale administraţiei publice implicate, la propunerea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.----------Alin. (3) al art. 43 a fost abrogat de pct. 26 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 septembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 932 din 12 octombrie 2004.(4) Procedurile şi anexele la acestea, cuprinzand listele privind activităţile sau obiectivele care necesita autorizarea şi cele privind activităţile sau obiectivele care sunt considerate autorizate pe baza declaraţiei pe propria raspundere, precum şi documentele necesare pentru autorizarea funcţionarii, perioada de valabilitate şi modalitatea de reautorizare se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerelor în subordinea cărora funcţionează autorităţile publice implicate şi a autorităţilor publice autonome implicate, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.----------Alin. (4) al art. 43 a fost abrogat de pct. 26 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 septembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 932 din 12 octombrie 2004.(5) Începând cu data intrarii în vigoare a prezentei legi, autorităţile publice implicate vor incheia protocoale cu Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, având ca obiect schimbul de informaţii şi stabilirea procedurilor comune de lucru.(6) Autorităţile publice implicate vor comunică oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale anularea autorizaţiilor de functionare, pentru a fi mentionata în registrul comerţului şi în extrasul de registru prevăzut la art. 9 alin. (3).--------Alin. (6) al art. 43 a fost abrogat de pct. 26 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 septembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 932 din 12 octombrie 2004.(7) Modelul extrasului de registru prevăzut la art. 9 alin. (3), precum şi al certificatului constatator prevăzut la art. 19 alin. (2) şi (5) se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei.(7) Modelul extrasului de registru prevăzut la art. 9 alin. (3), precum şi al certificatelor constatatoare prevăzut la art. 17^1 alin. (1) se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei.--------Alin. (7) al art. 43 a fost modificat de pct. 27 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 septembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 932 din 12 octombrie 2004.(8) Oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal va menţiona în registrul comerţului autorizatiile emise sau anulate de autorităţile publice implicate.--------Alin. (8) al art. 43 a fost abrogat de pct. 26 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 septembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 932 din 12 octombrie 2004.Articolul 44(1) Cererile de înregistrare şi cele de autorizare a funcţionarii, împreună cu documentele insotitoare prevăzute de reglementarile în vigoare, pot fi transmise şi prin corespondenta cu valoare declarata, data primirii fiind considerata data înregistrării cererii.(1) Cererile de înregistrare, împreună cu documentele insotitoare prevăzute de reglementarile în vigoare, precum şi declaratiile-tip prevăzute la art. 15 pot fi transmise şi prin corespondenta cu valoare declarata, data primirii fiind considerata data înregistrării cererii.----------Alin. (1) al art. 44 a fost modificat de pct. 28 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 septembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 932 din 12 octombrie 2004.(2) Corespondenta va contine şi dovada privind plata taxelor şi tarifelor legale, care se poate face prin orice instrumente de plată, în contul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, deschis la Directia de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti.(3) Comunicarea de către oficiile registrului comerţului a anexei conţinând autorizatiile de functionare emise de autorităţile publice implicate, precum şi orice corespondenta cu solicitanţii se pot face şi prin posta, la sediul social principal ori secundar sau la domiciliul ales, declarat în cererea de înregistrare ori autorizare a funcţionarii.(3) Comunicarea de către oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale a actelor şi orice alta corespondenta cu solicitanţii se pot face şi prin posta, la sediul social ori secundar sau la domiciliul ales, declarat în cererea de înregistrare.----------Alin. (3) al art. 44 a fost modificat de pct. 28 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 septembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 932 din 12 octombrie 2004.Articolul 45Cererile de înregistrare depuse la oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale până la data intrarii în vigoare a prezentei legi se solutioneaza potrivit procedurilor în vigoare la data depunerii.Articolul 46(1) Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicarii în Monitorul Oficial al României, Partea I.----------Alin. (1) al art. 46 a fost abrogat de pct. 29 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 septembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 932 din 12 octombrie 2004.
    Notă CTCE *) Dispozitiile art. II alin. (1) din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 septembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 932 din 12 octombrie 2004 prevad: (1) Prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la 30 de zile de la data publicarii în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia pct. 29 al art. I, care intră în vigoare la data publicarii prezentei ordonante de urgenta.(2) Pe data intrarii în vigoare a prezentei legi, se abroga Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalitati administrative pentru inregistrarea şi autorizarea funcţionarii comerciantilor, aprobata şi modificata prin Legea nr. 370/2002, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 413 din 14 iunie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, art. 174 alin. (2) din titlul V - Grupurile de interes economic - al cartii I - Reglementari generale pentru prevenirea şi combaterea corupţiei - din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sanctionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispozitii contrare.
    Această lege a fost adoptata de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constitutia României, republicată.PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILORVALER DORNEANUPRESEDINTELE SENATULUINICOLAE VACAROIUBucureşti, 8 septembrie 2004.Nr. 359.-----------