Structură Act

    ×
    • Va aflati deja pe forma de baza a actului!
    DECIZIA nr. 51 din 11 noiembrie 2019referitoare la interpretarea art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, şi de art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează extensiv, în sensul că se referă şi la "salariul funcţiei de bază" al poliţiştilor
    EMITENT
  • ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT
    • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 64 din 30 ianuarie 2020Data intrării în vigoare 30-01-2020


    Dosar nr. 1.787/1/2019
    Gabriela Elena Bogasiu- vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului
    Laura-Mihaela Ivanovici- preşedintele Secţiei I civile
    Eugenia Voicheci- preşedintele Secţiei a II-a civile
    Ionel Barbă- preşedintele delegat al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal
    Georgeta Stegaru- judecător la Secţia I civilă
    Cristina Truţescu- judecător la Secţia I civilă
    Aurelia Rusu- judecător la Secţia I civilă
    Mihaela Tăbârcă- judecător la Secţia I civilă
    Mari Ilie- judecător la Secţia I civilă
    Ianina Blandiana Grădinaru- judecător la Secţia a II-a civilă
    Diana Manole- judecător la Secţia a II-a civilă
    Carmen Trănica Teau- judecător la Secţia a II-a civilă
    Maria Speranţa Cornea- judecător la Secţia a II-a civilă
    Virginia Florentina Duminecă- judecător la Secţia a II-a civilă
    Gabriel Viziru- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
    Decebal Constantin Vlad- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
    Maria Hrudei- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
    Nicolae Gabriel Ionaş- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
    Carmen Maria Ilie- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
    Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 1.787/1/2019, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.La şedinţa de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulament.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 947/110/2018, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: 1. identificarea categoriilor de personal plătit din fonduri publice cărora le este aplicabil nivelul maxim de salarizare prevăzut de art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014), astfel cum a fost interpretat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016 (Decizia nr. 23/2016), precum şi de art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015), introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 250/2016, cu modificările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), în raport cu termenii specifici folosiţi de legiuitor pentru definirea drepturilor salariale cuvenite fiecăreia dintre aceste categorii, respectiv dacă aceste dispoziţii se aplică şi personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special, în condiţiile în care aceste categorii profesionale, potrivit legislaţiei privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2010, nu beneficiază de un salariu de bază; 2. dacă noţiunea de „salariu de bază“, atunci când este utilizată ca atare în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, trebuie interpretată extensiv, în sensul că se referă la toate categoriile de drepturi salariale, respectiv salariul de bază, solda funcţiei de bază, salariul funcţiei de bază şi indemnizaţia de încadrare.Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; pârâta Direcţia Generală de Protecţie Internă a depus, în termen legal, un punct de vedere asupra chestiunii de drept; la dosar a fost depus un punct de vedere de către Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, care nu este parte în dosarul în care s-a formulat sesizarea. De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărârile judecătoreşti relevante ce au fost identificate, precum şi opiniile teoretice exprimate de judecători, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.ÎNALTA CURTE,deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:I. Titularul şi obiectul sesizării1. Curtea de Apel Bacău – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 23 mai 2019, în Dosarul nr. 947/110/2018, aflat pe rolul acestei instanţe, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept anterior menţionată.2. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 27 iunie 2019 cu nr. 1.787/1/2019, termenul de judecată fiind stabilit la data de 11 noiembrie 2019.II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile3. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioareArticolul 1(...) (5^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. (...)“^1^1 Art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 a fost abrogat prin art. 44 alin. (1) pct. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, începând cu data de 1 iulie 2017.4. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioareArticolul 3^1(1) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. (...)“^2^2 Art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 a fost abrogat prin art. 44 alin. (1) pct. 20 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, începând cu data de 1 iulie 2017.III. Expunerea succintă a procesului5. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Tribunalul Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal cu nr. 947/110/2018 din 10 aprilie 2018, reclamanţii A, B, C şi D au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Protecţie Internă, următoarele:– stabilirea cuantumului salariului funcţiei de bază şi al sporurilor, în perioada 9 aprilie 2015 şi până la pensionare, la nivelul maxim existent în cadrul instituţiei pentru salariaţii care au avut aceeaşi/acelaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie şi care şi-au desfăşurat activitatea în aceleaşi condiţii;– obligarea pârâtei la plata actualizată a drepturilor salariale restante reprezentând diferenţa dintre cuantumul salariului funcţiei de bază existent şi cuantumul funcţiei de bază stabilit la nivel maxim, conform primului petit, aplicat începând cu data de 9 aprilie 2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015);– obligarea pârâtei la plata diferenţei dintre cuantumul sporurilor primite şi cuantumul sporurilor care ar fi trebuit să fie acordate, raportat la valoarea salariului funcţiei de bază stabilit conform primului petit, aplicat începând cu data de 9 aprilie 2015;– actualizarea sumelor stabilite conform primelor două capete de cerere cu indicele de inflaţie de la data plăţii efective;– cheltuieli de judecată.6. Prin Sentinţa civilă nr. 956 din 22 noiembrie 2018, Tribunalul Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea, în sensul că a obligat pârâta la includerea în salariul funcţiei de bază al reclamanţilor a sumei compensatorii aferente sporului de merit începând cu data de 9 aprilie 2015 şi până la data de 31 martie 2016, în ceea ce o priveşte pe reclamanta C, începând cu data de 9 aprilie 2015 şi până la data de 31 mai 2016, în ceea ce îl priveşte pe reclamantul D, începând cu data de 9 aprilie 2015 şi până la 16 decembrie 2016, în ceea ce îl priveşte pe reclamantul A, începând cu data de 9 aprilie 2015 şi până la data de 20 decembrie 2016, în ceea ce îl priveşte pe reclamantul B, şi la plata diferenţelor salariale rezultate, actualizate cu rata inflaţiei, şi a dobânzii legale aferente şi a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.7. Împotriva acestei sentinţe pârâta a declarat recurs principal, iar reclamanţii recurs incident.În recursul principal s-a susţinut, în esenţă, inaplicabilitatea în cazul poliţiştilor a dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi ale art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, argumentaţia fundamentându-se pe diferenţele terminologice dintre noţiunile folosite de legiuitor pentru definirea drepturilor salariale de bază, precum şi pe intervenţia legiuitorului constând în introducerea, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, a art. 3^1 alin. (5), dispoziţii în baza cărora dreptul pretins de reclamanţi a fost recunoscut prin lege (iar apoi, administrativ) începând cu luna august 2016.În recursul incident s-a susţinut că instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra caracterului maximal al sumelor care urmează să fie incluse în salariul de funcţie şi că a respins greşit cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.8. Prin Decizia civilă nr. 320 din 18 aprilie 2019, Curtea de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis ambele recursuri, a casat hotărârea recurată şi a reţinut cauza spre rejudecare.În considerentele deciziei instanţei de recurs s-a reţinut motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, argumentându-se că prima instanţă - admiţând acţiunea şi instituind obligaţia pârâtei de plată a diferenţelor salariale rezultate din includerea în salariul funcţiei de bază a sumelor compensatorii aferente sporului de merit, iar nu a diferenţelor salariale rezultate ca urmare a recunoaşterii dreptului reclamanţilor de a fi salarizaţi la nivelul maxim existent în cadrul Direcţiei Generale de Protecţie Internă - a soluţionat cauza cu încălcarea dispoziţiilor art. 9 alin. (2) coroborat cu art. 22 alin. (6) din Codul de procedură civilă, aducând părţilor, potrivit art. 175 din Codul de procedură civilă, o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea hotărârii recurate.În continuare, instanţa de recurs a argumentat că este esenţial a se stabili dacă pretenţiile salariale ale reclamanţilor pot fi recunoscute în forma în care au fost solicitate prin cererea de chemare în judecată, cu lămurirea sferei destinatarilor prevederilor de excepţie ale art. 1 alin. (5^1) coroborat cu art. 5 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice (Legea nr. 71/2015). S-a avut în vedere şi împrejurarea că o parte dintre apărările şi criticile pârâtei formulate prin cererea de recurs se fundamentează pe limitarea categoriilor de personal care pot beneficia de nivelul maxim al drepturilor salariale de bază, cu excluderea categoriei funcţionarilor publici cu statut special, poliţiştilor şi cadrelor militare. Diferenţierea susţinută de recurenta-pârâtă este fundamentată pe noţiunile diferite folosite de legiuitor pentru definirea drepturilor salariale de bază ale diferitelor categorii de personal bugetar, precum şi pe dispoziţii intrate în vigoare ulterior, care reglementează înseşi sumele compensatorii corespunzătoare soldei de merit/salariului de merit pentru personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare.Reţinându-se că recursul incident este admisibil numai în limita criticilor din recursul principal, instanţa de recurs a apreciat că, drept urmare a casării hotărârii atacate, examinarea criticilor de fond formulate de recurenta-pârâtă se impune a fi făcută cu prilejul rejudecării cauzei, în limitele stabilite de reclamanţi prin cererea de chemare în judecată.9. La termenul de judecată din 16 mai 2019, Curtea de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a pus în discuţie, din oficiu, sesizarea instanţei supreme cu pronunţarea unei hotărâri prin care să dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept enunţate.10. Prin Încheierea din 23 mai 2019 s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în procedura reglementată de art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept anterior menţionată şi, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecăţii.IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării11. Instanţa de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.12. În acest sens a arătat că de lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, astfel cum a fost interpretat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 23/2016, precum şi ale art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât acestea sunt dispoziţiile aplicabile în perioada 9 aprilie 2015-20 decembrie 2016, perioadă pentru care reclamanţii au solicitat stabilirea salariului funcţiei de bază şi a sporurilor la nivelul maxim existent în cadrul autorităţii pârâte, precum şi plata diferenţelor rezultate.Astfel, în cauză, în opinia reclamanţilor, dispoziţiile menţionate privind nivelul maxim de salarizare se aplică, fără distincţie, tuturor categoriilor de personal bugetar plătit din fonduri publice, inclusiv poliţiştilor. Potrivit abordării pârâtei, aceste dispoziţii nu sunt aplicabile poliţiştilor, ci doar personalului civil, beneficiar al salariilor de bază, aplicarea soluţiei legislative din textele în discuţie putându-se realiza doar în sfera situaţiilor pentru care s-a creat excepţia.Într-o interpretare teleologică a dispoziţiilor în discuţie, ţinând seama de Decizia nr. 23/2016 şi de Decizia nr. 21 din 21 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1002 din 13 decembrie 2016 (Decizia nr. 21/2016), precum şi de Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016 (Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016), prima instanţă - admiţând acţiunea, însă referindu-se în dispozitivul sentinţei la salariul de merit, motiv care a determinat casarea sentinţei cu reţinerea cauzei spre rejudecare - a considerat că diferenţele terminologice de definire a drepturilor salariale de bază nu constituie un argument pentru neîndeplinirea obligaţiei de uniformizare a salariilor.Aceste diferenţe de interpretare duc la soluţii diferite, adoptarea uneia sau alteia dintre interpretări depinzând de dezlegarea ce se cere a fi dată prin intermediul prezentei sesizări.În funcţie de interpretarea acestor dispoziţii se poate stabili dacă ele se aplică tuturor funcţionarilor plătiţi din fonduri publice, indiferent de familia ocupaţională căreia îi aparţin şi de modalitatea de definire a drepturilor salariale de bază, cu consecinţa considerării ca fondate a acţiunilor (întemeiate pe dispoziţiile supuse analizei) prin care poliţiştii, militarii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare solicită recunoaşterea nivelului maxim de salarizare, indiferent de cauza care a determinat crearea diferenţelor de salarizare.Dacă însă aceste dispoziţii vor fi interpretate în sensul că doar o parte din funcţionarii plătiţi din fonduri publice - respectiv personalul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 284/2010), aşa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 23/2016, şi personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010, aşa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 54 din 3 iulie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 747 din 18 septembrie 2017 (Decizia nr. 54/2017) - ar beneficia de dispoziţiile legale din cele două acte normative privind salarizarea pe anii 2015 şi 2016, atunci acţiunile poliţiştilor, personalului militar şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare ar urma să fie considerate nefondate.13. Curtea de apel a apreciat că problema de drept enunţată este nouă, deoarece s-a constatat că asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre, astfel cum rezultă din deciziile consultate pe site-ul instanţei supreme.14. Cu privire la sfera destinatarilor dispoziţiilor de excepţie ale art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat cu privire la:– aplicabilitatea acestor dispoziţii personalului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010; astfel, prin Decizia nr. 23/2016 s-a statuat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, sintagma „salarizat la acelaşi nivel“ are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate la art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010;– aplicabilitatea acestor dispoziţii personalului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010; astfel, prin Decizia nr. 54/2017 s-a statuat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, sintagma „salarizat la acelaşi nivel“ are în vedere şi personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010.15. Soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim a fost analizată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018 (Decizia nr. 36/2018), decizie prin care s-a statuat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările, şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.16. În privinţa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat, punctual, cu privire la chestiuni conexe celor care interesează în prezenta cauză.Astfel, cu privire la această ordonanţă de urgenţă, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor legale, cu modificările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a pronunţat prin Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 2 octombrie 2018, stabilindu-se că, în interpretarea dispoziţiilor art. 3^1 alin. (1), raportat la art. 3^1 alin. (1^3) din acest act normativ, stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare pentru personalul încadrat în direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului se raportează la nivelul aceluiaşi ordonator de credite căruia îi sunt subordonate financiar, şi nu la nivel naţional.Totodată, prin Decizia nr. 41 din 4 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 25 septembrie 2018, s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 3^3 şi art. 3^4 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 şi ale art. 1 alin. (1), (2) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 152/2017, începând cu 1 ianuarie 2017, cuantumul sporurilor şi indemnizaţiilor prevăzute pentru personalul din învăţământ se determină prin raportare la salariul de bază acordat în luna decembrie 2016, fără a include majorarea prevăzută de art. 3^4 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015.Prin primele două decizii menţionate, nr. 23/2016 şi nr. 54/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a interpretat art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, în limitele învestirii, prin raportare la art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010, respectiv art. 2 alin. (1) lit. b) din aceeaşi lege.17. În cauză, reclamanţii nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de personal enumerate la art. 2 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea-cadru nr. 284/2010, întrucât au avut, până la încetarea raporturilor de serviciu, calitatea de poliţişti, funcţionari publici cu statut special ai Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă, care a funcţionat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, conform art. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012), dobândind personalitate juridică şi aflându-se tot în subordinea Ministerului Afacerilor Interne [art. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 a fost abrogat prin art. 28 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 76/2016 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale de Protecţie Internă a Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 194/2017 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 76/2016)].18. Astfel, art. 2 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010 enumeră, la lit. a)-d), categoriile de personal cărora li se aplică dispoziţiile acestei legi, iar alin. (3) prevede că: „Intră în categoria personalului din sectorul bugetar personalul încadrat pe baza contractului individual de muncă, personalul care ocupă funcţii de demnitate publică şi personalul care ocupă funcţii asimilate funcţiilor de demnitate publică, precum şi personalul care beneficiază de statute speciale, inclusiv funcţionarii publici şi funcţionarii publici cu statut special.“19. Având în vedere calitatea reclamanţilor de poliţişti - funcţionari publici cu statut special -, ale căror funcţii sunt asimilate din punct de vedere al salarizării, potrivit art. 22 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012, cu funcţiile poliţiştilor din unităţile aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne, instanţa de trimitere a apreciat că aceştia se înscriu în ipoteza reglementată de art. 2 alin. (3) teza finală din Legea-cadru nr. 284/2010, dispoziţii în legătură cu care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat prin deciziile nr. 23/2016 şi nr. 54/2017.20. Totodată, instanţa de trimitere a apreciat că, deşi la o analiză sumară a tezei afirmate de pârâtă, s-ar putea considera că problema de drept a fost implicit rezolvată prin cele două decizii, nr. 23/2016 şi nr. 54/2017, totuşi se impun anumite clarificări, având în vedere contextul legislativ modificat prin intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, de natură să impună reevaluarea dispoziţiilor analizate.21. Astfel, pe de o parte, cele două acte normative ale căror dispoziţii se solicită a fi interpretate au efecte limitate în timp, obiectul lor de reglementare fiind reprezentat de salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, respectiv în anul 2016. În acest sens s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 23/2016, în care a reţinut că: „Având în vedere că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 a fost adoptată pentru reglementarea salarizării personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, rezultă că, din punct de vedere temporal, acest act normativ are o activitate limitată în timp - 1 ianuarie 2015 - 31 decembrie 2015, astfel că momentul iniţial al aplicării acesteia a fost 1 ianuarie 2015.“22. Pe de altă parte, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 (într-un mod apropiat de felul în care Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015), distincţia pe care legiuitorul a făcut-o, prin utilizarea unor termeni diferiţi, pentru definirea drepturilor salariale de bază ale diferitelor categorii de personal este clar vizibilă, ca şi efectele acestei distincţii în cazul particular al salariului de merit, spor în considerarea căruia reclamanţii au solicitat stabilirea nivelului maxim de salarizare.Astfel, prin art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015, legiuitorul foloseşte noţiunea de „salariu de bază“. Prin art. 3 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, legiuitorul reglementează o primă excepţie de la alin. (1) al art. 1, referindu-se la „salariul de bază/indemnizaţia de încadrare“; aceiaşi termeni sunt folosiţi şi în alin. (2)-(4) ale art. 3^1, pentru ca în alin. (5) al art. 3^1 legiuitorul să reglementeze, pentru personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, o altă excepţie de la art. 1 alin. (1), care are ca obiect solda/salariul de merit, de această dată fiind utilizaţi termenii „soldele de funcţie/salariile de funcţie“.Important de constatat este că, pe de o parte, termenul de „salariu de funcţie“ este specific poliţiştilor, aşa cum se prevede în art. 4 alin. (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, iar, pe de altă parte, potrivit art. 3^1 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, drepturile prevăzute la alin. (5) nu se iau în calcul la actualizarea pensiilor militare (spre deosebire de recunoaşterea, prin hotărâre judecătorească, a nivelului maxim, în considerarea salariului de merit).23. Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum rezultă din verificarea siteului www-scj.ro.V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept24. Reclamanţii au depus note scrise prin care au apreciat că nu se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la terminologia folosită de legiuitor în cazul lor, având în vedere faptul că au avut exclusiv calitatea de funcţionari publici cu statut special, iar conform „fluturaşului de salariu“ depus rezultă că acesta era intitulat chiar de antecesoarea pârâtei „salariul funcţiei de bază“. De asemenea, reclamanţii au invocat Decizia nr. 23/2016, în ceea ce priveşte interpretarea sintagmei „salarizat la acelaşi nivel“.25. Pârâta a apreciat ca fiind oportun şi lămuritor demersul de a sesiza Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, având în vedere modalitatea de reglementare, prin prisma normelor de tehnică legislativă, precum şi interpretarea diferită la nivelul instanţelor de judecată, în raport cu terminologia specifică din sistemul bugetar.În continuare, pârâta a precizat că îşi menţine punctul de vedere cu privire la neaplicarea dispoziţiilor legale în discuţie pentru poliţişti, militari şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, reiterând susţinerile formulate la judecata în primă instanţă şi în cererea de recurs.26. După comunicarea raportului, pârâta Direcţia Generală de Protecţie Internă a depus, în termen legal, un punct de vedere asupra chestiunii de drept, prin care a susţinut, în esenţă, că, potrivit prevederilor legale în vigoare, atât până la data de 31 decembrie 2009, cât şi începând cu 1 ianuarie 2010, salarizarea personalului militar şi a poliţiştilor a fost realizată întotdeauna la nivelul maxim de salarizare pentru aceeaşi funcţie, acelaşi grad, aceeaşi gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, dacă activitatea s-a desfăşurat în aceleaşi condiţii. O eventuală soluţie de egalizare a valorii salariului de funcţie/soldei de funcţie şi a sporurilor aferente reclamanţilor de la nivelul unităţilor subordonate cu salariul de funcţie/solda de funcţie la „cuantumul maxim din cadrul familiei ocupaţionale“, deci la cel mai ridicat eşalon ierarhic, respectiv la ordonatorul principal de credite, indiferent de condiţiile de muncă specifice, de specialitatea avută, de atribuţiile diferite, de solicitările de efort etc., ar încălca sistemul de salarizare reglementat de lege pentru familia ocupaţională „Apărare, ordine publică şi securitate naţională“.VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept27. Instanţa de sesizare a arătat că dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Legea-cadru nr. 284/2010 prevăd elementele sistemului de salarizare, fiind enumerate următoarele: salariile de bază, soldele/salariile de funcţie şi indemnizaţiile lunare de încadrare, sporurile, premiile, stimulentele şi alte drepturi în bani şi în natură; în partea finală a textului se menţionează „corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar“. Alin. (3) prevede stabilirea în cadrul legilor speciale de salarizare anuale a majorărilor salariilor de bază, soldelor/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor lunare de încadrare.28. În continuare, Legea-cadru nr. 284/2010 se referă la toate aceste elemente ale sistemului de salarizare ori de câte ori legiuitorul a înţeles să aibă în vedere toate categoriile de personal, iar nu la o anumită categorie; este vorba despre art. 10 alin. (1), art. 11 alin. (1), art. 13 alin. (1). Aceeaşi modalitate de concepere a textelor este preluată şi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010. Astfel, în privinţa funcţionarilor publici, a căror salarizare este reglementată în anexa nr. I - Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie“, este utilizat termenul de „salariu de bază“ - la cap. I lit. A - Salarizarea funcţionarilor publici, d) - Funcţii publice specifice de execuţie, în notele 2 şi 3, precum şi în majoritatea reglementărilor de la cap. I lit. B - Reglementări specifice funcţionarilor publici, în care sporurile se calculează în procente la salariul de bază, în anexa nr. VII - Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională“, cap. II - Reglementări specifice personalului din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, secţiunea 1 - Soldele personalului militar şi salariile poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, legiuitorul foloseşte termenul de „salariu lunar“, salariu care se compune din „salariul funcţiei de bază“, indemnizaţii, compensaţii, sporuri, prime, premii şi din alte drepturi salariale; potrivit art. 4 alin. (3), salariul funcţiei de bază este compus din salariul de funcţie, salariul gradului profesional deţinut, gradaţii şi, după caz, salariul de comandă.29. Legiuitorul din 2010 a utilizat termeni diferiţi pentru a defini salariul lunar pentru diferitele categorii de personal bugetar, în cazul poliţiştilor, ca funcţionari publici cu statut special salarizaţi potrivit anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, termenul consacrat fiind acela de „salariul funcţiei de bază“, termen care are drept corespondent „salariul de bază“ folosit în cazul funcţionarilor publici salarizaţi potrivit anexei nr. I. Termenul de „salariul funcţiei de bază“ este menţionat şi în înscrisurile invocate de reclamanţi în notele scrise depuse la termenul din 23 mai 2019 (înscrisuri denumite „fluturaşi de salariu“), iar nu termenul de „salariu de bază“.30. O astfel de modalitate de reglementare este în acord cu dispoziţiile art. 36 alin. (3) şi art. 37 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În cele două acte normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anii 2015 şi 2016, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, regula menţinerii la acelaşi nivel cu cel din luna decembrie a anului precedent, consacrată prin art. 1 alin. (1) al fiecăruia dintre aceste acte normative, este edictată în aceeaşi manieră, legiuitorul referindu-se la cuantumul „salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice“, iar nu doar la salariul de bază.31. Însă, atunci când, prin Legea nr. 71/2015 şi, respectiv, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, legiuitorul a instituit excepţii de la regula menţinerii la acelaşi nivel cu cel din anul precedent, adoptând soluţia legislativă a egalizării la nivel maxim, nu a mai folosit toţi termenii menţionaţi la art. 1 alin. (1), în sensul că:– la art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015, s-a referit doar la cuantumul „salariilor de bază şi al sporurilor“;– la art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, s-a referit la cuantumul „salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare“.32. În plus, atunci când a reglementat alte două excepţii de la menţinerea aceluiaşi nivel de salarizare, legiuitorul a folosit termenii specifici categoriei de personal la care se referă excepţiile, după cum urmează:– la art. 3^1 alin. (5)-(6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, aplicabile exclusiv personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, referindu-se la sumele compensatorii corespunzătoare soldei de merit/salariului de merit care nu au fost cuprinse în „soldele de funcţie/salariile de funcţie“, legiuitorul a folosit termenii specifici acestor categorii de personal, respectiv „soldele de funcţie/salariile de funcţie“; mai mult, efectele acordării prin lege a drepturilor prevăzute la alin. (5), (6) şi (8) nu constituie, potrivit alin. (9) al art. 3^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, majorări ale „soldelor de funcţie/salariilor de funcţie“, în sensul prevederilor art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, pe perioada aplicării prevederilor acestei ordonanţe de urgenţă, adică nu sunt luate în considerare la actualizarea pensiilor;– la art. 3^1 alin. (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, aplicabil oricăreia dintre categoriile de personal bugetar, dat fiind că se referă la titlul ştiinţific de doctor, legiuitorul utilizează termenii de „salariul de bază, solda/salariul de funcţie, indemnizaţia lunară de încadrare“.33. În context, este de reţinut că, astfel cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 794/2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3^1 alin. (1^1)-(1^4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (paragrafele 31-34), exigenţa salarizării la nivel maxim operează la nivelul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute în Legea-cadru nr. 284/2010.34. Concluzionând, instanţa de trimitere a constatat că legiuitorul a asigurat unitatea terminologică a legilor anuale de salarizare în acord cu termenii folosiţi în Legea-cadru nr. 284/2010, utilizând aceiaşi termeni pentru a exprima aceeaşi noţiune, şi anume drepturile salariale de bază specifice fiecărei categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute în Legea-cadru nr. 284/2010. O astfel de constatare este de natură a sprijini apărările pârâtului privind inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi ale art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 categoriei profesionale a poliţiştilor, ca funcţionari publici cu statut special.VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie35. Din relaţiile comunicate de instanţele naţionale, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a rezultat existenţa unei practici judiciare unitare la nivelul instanţelor de recurs, concretizată într-un număr semnificativ de hotărâri judecătoreşti definitive, prin care s-a apreciat că personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special le este aplicabil nivelul maxim de salarizare prevăzut de art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi de art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015.În susţinerea acestui punct de vedere s-a făcut trimitere la argumentele evocate în considerentele Deciziei nr. 23/2016 şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016. În esenţă, s-a arătat că personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special fac parte din categoria personalului din autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010, motiv pentru care aceştia sunt vizaţi în mod direct de dispoziţiile art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014.Astfel, voinţa legiuitorului de a elimina inechităţile ori diferenţele salariale în cadrul aceleiaşi categorii de personal şi, în consecinţă, de a evita discriminarea salarială existentă a fost clară, iar o interpretare contrară ar goli de conţinut scopul şi substanţa normei.36. A fost exprimată şi o opinie teoretică în sens contrar de către Curtea de Apel Craiova şi au fost comunicate hotărâri judecătoreşti de către tribunalele Bucureşti, Sălaj, Galaţi şi Bacău, în sensul inaplicabilităţii dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi ale art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 categoriei profesionale a poliţiştilor, ca funcţionari publici cu statut special, sau a personalului militar.37. Cât priveşte cea de-a doua întrebare a instanţei de trimitere, majoritar, s-au exprimat opinii teoretice în sensul interpretării extensive a noţiunii de „salariu de bază“, însă nu au fost comunicate decât două hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţate de Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.38. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului39. Jurisprudenţa constituţională în materie de egalizare salarială la nivel maxim este ilustrată de Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015. Instanţa de contencios constituţional a reţinut că: „18. Ţinând cont de toate inechităţile constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 (...), care modifică şi completează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, ce stabileşte salarizarea în anul 2016 a personalului plătit din fonduri publice, legiuitorul a dorit înlăturarea inechităţilor din sistemul de salarizare al personalului bugetar. Aşa cum rezultă din nota de fundamentare şi din preambulul acestui act normativ, raţiunea principală a adoptării sale a fost eliminarea «inechităţilor în materie de salarizare în raport cu nivelul studiilor şi al activităţii profesionale prestate» şi a «discrepanţelor rezultate din neaplicarea în integralitate a prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010»“.În cuprinsul paragrafului 34, Curtea Constituţională a constatat că, în vederea egalizării prevăzute de art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, „nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare“ urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi funcţie, acelaşi grad, aceeaşi gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, indiferent de instituţia sau autoritatea publică.40. Jurisprudenţa relevantă a instanţei supreme în mecanismele procedurale de unificare a jurisprudenţei este reflectată în următoarele decizii prin care s-au dat dezlegări de principiu unor probleme de drept referitoare la soluţia legislativă a egalizării salarizării la nivel maxim şi la destinatarii respectivelor norme juridice:– Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016, prin care s-a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 28.884/3/2015, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, sintagma „salarizat la acelaşi nivel“ are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice;– Decizia nr. 54 din 3 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 747 din 18 septembrie 2017, prin care s-a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 8.944/30/2015, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, sintagma „salarizat la acelaşi nivel“ are în vedere şi personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010;– Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018, prin care s-a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 5.630/3/2017, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare;– Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 2 octombrie 2018, prin care s-a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 2.034/63/2017, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, s-a stabilit că, în interpretarea dispoziţiilor art. 3^1 alin. (1), raportat la art. 3^1 alin. (1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare pentru personalul încadrat în direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului se raportează la nivelul aceluiaşi ordonator de credite căruia îi sunt subordonate financiar, şi nu la nivel naţional.41. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în analiza art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, a apreciat că diferenţa de tratament devine discriminare atunci când se induc distincţii între situaţii analoage sau comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă (Cauza Marckx contra Belgiei, Hotărârea din 13 iunie 1979). Aceeaşi Curte - în Cauza Driha contra României, Hotărârea din 21 februarie 2008 - a constatat existenţa discriminării între reclamant şi alte persoane care aparţineau aceleiaşi categorii profesionale care se află în situaţii comparabile, neexistând justificare din partea instituţiei publice angajatoare să remunereze diferit angajaţii aflaţi în situaţii identice.IX. Raportul asupra chestiunii de drept42. Prin raportul întocmit conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au constatat că în privinţa primei întrebări nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în sensul că sesizarea nu îndeplineşte cerinţa noutăţii şi nici pe aceea a nestatuării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel încât au propus respingerea acesteia ca inadmisibilă. În ceea ce priveşte cea de-a doua întrebare, constatând îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, au apreciat că termenul de „salariu de bază“ prevăzut de art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi de art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 se interpretează extensiv, în sensul că se referă şi la „salariul funcţiei de bază“ al poliţiştilor.X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie43. Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:Asupra admisibilităţii sesizării44. Prealabil analizării în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este ţinută să verifice dacă, în raport cu întrebările formulate de titularul sesizării, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit cu care „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.45. Din cuprinsul prevederilor legale enunţate anterior rezultă că legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile - astfel cum au fost acestea decelate în jurisprudenţa instanţei supreme dezvoltate pe marginea mecanismului procedural în discuţie -, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv:1. existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă;2. cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;3. ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată;4. chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să prezinte caracter de noutate;5. chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.46. Verificând admisibilitatea sesizării, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată îndeplinirea numai în parte a condiţiilor prevăzute de lege pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, potrivit argumentelor ce succedă.47. Astfel, existenţa primelor două condiţii de admisibilitate rezultă în mod clar din chiar încheierea de sesizare, procedura fiind declanşată de un complet de judecată al Curţii de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, într-o cauză aflată pe rolul instanţei de recurs, în rejudecarea litigiului în fond după casarea cu reţinere, conform dispoziţiilor art. 498 din Codul de procedură civilă şi ale art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.48. Cea de-a treia cerinţă de admisibilitate, referitoare la ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, este îndeplinită în prezenta sesizare în limitele şi potrivit argumentelor arătate în continuare.49. Astfel, doctrina şi jurisprudenţa instanţei supreme în materia mecanismului cu scop de preîntâmpinare a practicii neunitare (control a priori) au arătat că, în absenţa definirii în art. 519 din Codul de procedură civilă a noţiunii de „chestiune de drept“, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară. Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema de a nu mai fi în vigoare.De asemenea, s-a considerat că întrebarea formulată trebuie să vizeze o chestiune de drept punctuală, astfel încât soluţia dată în cadrul procedurii prealabile să aibă în vedere numai chestiunea respectivă, iar nu întreaga problematică a unui text de lege, sub acest aspect existând o deosebire esenţială între procedura hotărârii prealabile şi recursul în interesul legii, în sensul că în primul caz se rezolvă o chestiune de drept punctuală, de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei, iar în al doilea caz se rezolvă, de regulă, o problemă de drept generică, de principiu.Tot astfel, s-a mai statuat că, în înţelesul legii, chestiunea de drept trebuie să fie specifică, urmărind interpretarea punctuală a unui text legal, fără a-i epuiza înţelesurile sau aplicaţiile; întrebarea autorului sesizării trebuie să fie una calificată, iar nu generică şi pur ipotetică.Nu în ultimul rând, s-a stabilit că problema de drept trebuie să fie una reală, iar nu aparentă, şi să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidenţa unor principii generale ale dreptului, al căror conţinut sau a căror sferă de acţiune sunt discutabile.Sub aspectul raportului de dependenţă dintre soluţionarea pe fond a cauzei şi chestiunea de drept ce face obiectul sesizării s-a statuat că admisibilitatea procedurii hotărârii prealabile este condiţionată de împrejurarea ca interpretarea pe care o va da instanţa supremă să producă consecinţe juridice de natură să determine soluţionarea pe fond a cauzei, iar chestiunea de drept să conducă la dezlegarea în fond a cauzei, sub aspectul statuării în privinţa raportului juridic dedus judecăţii.50. Revenind la problema de drept supusă dezlegării instanţei supreme prin prezenta sesizare, este de observat că aceasta face obiectul a două întrebări adresate de către instanţa de trimitere.51. Prima întrebare vizează, în esenţă, aplicabilitatea/ inaplicabilitatea, în cazul personalului militar, al poliţiştilor şi al funcţionarilor publici cu statut special, a soluţiei egalizării salarizării la nivel maxim, avută în vedere de art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi ale art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015.52. Secunda întrebare vizează interpretarea extensivă a noţiunii de „salariu de bază“ „atunci când este utilizată ca atare în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice“, în sensul de a stabili dacă se referă la toate categoriile de elemente principale ale sistemului de salarizare, respectiv salariul de bază/solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază/indemnizaţia de încadrare.53. Or, raportat la obiectul dedus judecăţii completului, titular al sesizării, prin capătul de cerere principal (stabilirea, pentru perioada 9 aprilie 2015-20 decembrie 2016, a salariului funcţiei de bază şi a sporurilor reclamanţilor poliţişti ai Direcţiei Generale de Protecţie Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne la nivelul maxim existent în cadrul instituţiei pârâte), este evident faptul că întruneşte exigenţele admisibilităţii - din perspectiva condiţiei sus-arătate - numai problematica circumscrisă, punctual, categoriei poliţiştilor şi, corelativ, elementului salarial principal - salariul funcţiei de bază, cuprinsă în cele două norme juridice din legile anuale de salarizare pentru 2015 şi 2016, indicate expres în cuprinsul întrebărilor adresate, respectiv art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015.54. În aceste limite, chestiunea de drept este una veritabilă, întrucât poate genera interpretări contradictorii, în condiţiile în care în cele două texte de lege enunţate anterior sunt menţionate sintagmele „salariile de bază“, respectiv „salariile de bază/indemnizaţiile de încadrare“, în vreme ce elementul salarial echivalent îl constituie, în cazul poliţiştilor, „salariul funcţiei de bază“.55. În plus, gradul sporit de dificultate, în opinia instanţei de trimitere, al problemei de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită este determinat şi de circumstanţele factuale concrete ale litigiului, axate pe cazul particular al salariului de merit şi pe terminologia diferită utilizată de legiuitor în alin. (5), (6) şi (9) ale art. 3^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015.56. Prin urmare, excedează limitelor chestiunii de drept, care interesează în realitate instanţa de trimitere şi care face ca soluţionarea pe fond a cauzei să se afle în raport de dependenţă cu aceasta, toate celelalte aspecte ale problematicii expuse în întrebările adresate, referitoare la alte „categorii de personal plătit din fonduri publice“ decât poliţiştii, la alte noţiuni echivalente elementului salarial principal decât „salariul funcţiei de bază“ ori la alte „acte normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice“ decât art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, fiind de subliniat faptul că aceste aspecte fie sunt generice şi pur ipotetice, fie sunt străine raportului juridic dedus judecăţii în litigiul pendinte.De asemenea, nu constituie obiect al dezlegării modalitatea de constituire a salariului funcţiei de bază (elementele componente), ci doar dacă acesta intră în sfera de aplicabilitate a soluţiei legislative de egalizare la nivel maxim. 57. Ultimele două condiţii de admisibilitate, respectiv problema de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, nu sunt îndeplinite în privinţa primei întrebări, autorul sesizării declanşând un demers inadmisibil din punct de vedere procedural. 58. În schimb, cea de-a doua întrebare întruneşte şi aceste din urmă cerinţe de admisibilitate, urmând, în consecinţă, a fi examinată în fond chestiunea de drept sesizată. 59. Preliminar însă argumentării concluziilor sus-expuse, se cuvine a prezenta succint contextul legislativ în care au fost adoptate actele normative ale căror dispoziţii se solicită a fi interpretate, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016.Este de amintit, în acest sens, că legea în domeniul salarizării unitare a personalului plătit din fonduri publice a fost reprezentată de Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare.^3 ^3 Acest act normativ este în prezent abrogat prin Legea-cadru nr. 153/2017 [art. 44 alin. (1) pct. 9 din noua lege, ce a intrat în vigoare la 1 iulie 2017].Potrivit art. 7 din Legea-cadru nr. 284/2010, aplicarea legii urma a se realiza etapizat, prin legi speciale anuale de aplicare. Drept urmare, Legea-cadru nr. 284/2010 a fost succedată de legi speciale anuale, între care Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, cea din urmă ordonanţă de urgenţă fiind destinată să succeadă temporal celei dintâi şi să menţină o parte din politicile bugetare instituite prin aceasta.În consecinţă, fiecare dintre cele două acte normative menţionate anterior este adoptat în aplicarea dispoziţiilor Legii-cadru nr. 284/2010, constatare ce are semnificaţia că legea-cadru constituie dreptul comun în domeniul său de reglementare, astfel încât regulile sale sunt aplicabile în cazul în care prin legile speciale anuale nu se prevede altfel.60. Sub un alt aspect este de notat că, deşi scopul declarat de legiuitor la instituirea unui sistem unic de salarizare a fost acela de a aduce transparenţă şi previzibilitate în materia salarizării, în realitate, drepturile salariale s-au calculat pornind de la cuantumul stabilit potrivit legislaţiei anterioare, prin fiecare din legile speciale anuale făcându-se trimitere la cuantumul drepturilor salariale din anul precedent.Aşa cum rezultă din nota de fundamentare şi din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, de la data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010 nu au fost aplicate valoarea de referinţă sectorială şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la legea-cadru.61. Mai este de precizat că art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 a fost introdus prin art. I pct. 1 din Legea nr. 71/2015, iar art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 a fost introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, fiind modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016; scopul declarat al legii - aşa cum rezultă din nota de fundamentare şi din preambul - a constat în „eliminarea inechităţilor în materie de salarizare, în raport cu nivelul studiilor şi al activităţii profesionale prestate“, şi a „discrepanţelor rezultate din neaplicarea în integralitate a prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010“.62. Reluând analiza condiţiilor de admisibilitate, cerinţa noutăţii trebuie să se circumscrie scopului instituţiei hotărârii prealabile, acela de a răspunde necesităţii preîntâmpinării jurisprudenţei neunitare.În lipsa unei definiţii a „noutăţii“ chestiunii de drept şi a unor criterii de determinare a acesteia în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, rămâne atributul instanţei supreme, sesizată cu pronunţarea unei hotărâri prealabile, să hotărască dacă problema de drept a cărei dezlegare se solicită este nouă, astfel cum s-a statuat constant în jurisprudenţa anterioară, dezvoltată în materie (în acest sens, Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014; Decizia nr. 3 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; Decizia nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; Decizia nr. 6 din 23 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014; Decizia nr. 13 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13 iulie 2015).Noutatea chestiunii de drept nu este o condiţie pur temporală, ci este una de circumstanţiere.Caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, în urma unei interpretări adecvate, concretizată într-o practică judiciară consacrată, iar opiniile jurisprudenţiale izolate sau cele pur subiective nu pot constitui temei declanşator al mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile.Tot astfel, noutatea unei chestiuni de drept poate fi generată nu numai de o reglementare nou-intrată în vigoare, ci şi de una veche, cu condiţia însă ca instanţa să fie chemată să se pronunţe asupra respectivei probleme de drept pentru prima dată.63. Examenul jurisprudenţial efectuat în sesizarea de faţă relevă cristalizarea unei practici judiciare unitare la nivelul instanţelor de recurs, materializată într-un număr semnificativ de hotărâri judecătoreşti definitive, prin care s-a apreciat că nivelul maxim de salarizare reglementat de cele două norme juridice în discuţie se aplică şi categoriei de personal a poliţiştilor, argumentaţia instanţelor naţionale fundamentânduse, în esenţă, pe dezlegarea de principiu dată de instanţa supremă prin Decizia nr. 23/2016.64. Opinia teoretică în sens contrar, exprimată la nivelul unei singure curţi de apel (Craiova), ca şi practica judiciară divergentă identificată la nivelul a patru tribunale (Bucureşti, Sălaj, Galaţi şi Bacău) - primele trei aflate în circumscripţia unor curţi de apel la nivelul cărora s-a consolidat o jurisprudenţă cu tendinţe previzibile, iar cel din urmă având particularitatea existenţei unei opinii pur izolate, dintr-o hotărâre judecătorească nedefinitivă - nu pot justifica intervenţia preventivă a instanţei supreme în cadrul acestui mecanism de unificare, câtă vreme chestiunea de drept ce face obiectul primei întrebări şi-a clarificat înţelesul în practica judiciară.65. În schimb, a doua întrebare a instanţei de trimitere, referitoare la interpretarea extensivă a noţiunii de „salariu de bază“, întruneşte condiţia noutăţii chestiunii de drept.66. Faptul că cele două norme de drept, art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, nu sunt nici recent adoptate şi nici recent intrate în vigoare nu poate conduce, mecanic, la o concluzie distructivă de noutate, în condiţiile în care, pe de o parte, din multitudinea de hotărâri judecătoreşti, definitive sau nedefinitive, transmise de către instanţele naţionale, au fost identificate doar două hotărâri care tranşează problema de drept prin raportare punctuală la situaţia premisă a salariului de merit al poliţiştilor (Decizia nr. 101/R din 1 februarie 2019 a Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi Decizia nr. 54 din 16 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal), iar, pe de altă parte, problematica interpretării extensive a salariului de bază în cazul poliţiştilor nu a format obiectul unei dezlegări anterioare în mecanismele de unificare jurisprudenţială, după cum se va detalia în continuare, la analizarea celei din urmă cerinţe de admisibilitate a sesizării.67. Prin urmare, condiţia noutăţii se verifică numai în privinţa celei de-a doua întrebări, devenind actuală necesitatea interpretării şi aplicării normelor de drept respective.68. În ceea ce priveşte cerinţa ca asupra respectivei chestiuni de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, sunt de reţinut următoarele:69. Obiectul întrebărilor prealabile îl constituie:– art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cu care: „Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.“, precum şi– art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cu care: „Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.“70. Este de amintit, în context, că norma cuprinsă în art. 1 alin. (1) din cele două acte normative anuale de salarizare instituie regula menţinerii, în anul 2015, respectiv în anul 2016, la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie din anul precedent, a cuantumului brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice.Astfel, art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 are următorul conţinut: „În anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.“Un conţinut asemănător are şi textul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, unica diferenţă fiind dată, cum era şi firesc, de întinderea câmpului de aplicare a legii din punct de vedere temporal.71. Autorul sesizării a supus dezlegării instanţei supreme următoarea chestiune de drept ce face obiectul pronunţării unei hotărâri prealabile:1. Identificarea categoriilor de personal plătit din fonduri publice cărora le este aplicabil nivelul maxim de salarizare prevăzut de art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, astfel cum a fost interpretat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, precum şi de art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, în raport cu termenii specifici folosiţi de legiuitor pentru definirea drepturilor salariale cuvenite fiecăreia dintre aceste categorii, respectiv dacă aceste dispoziţii se aplică şi personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special, în condiţiile în care aceste categorii profesionale, potrivit legislaţiei privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2010, nu beneficiază de un salariu de bază.2. Dacă noţiunea de „salariu de bază“, atunci când este utilizată ca atare în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, trebuie interpretată extensiv, în sensul că se referă la toate categoriile de drepturi salariale, respectiv salariul de bază, solda funcţiei de bază, salariul funcţiei de bază şi indemnizaţia de încadrare.72. Primul text de lege ce suscită lămuriri a fost interpretat de instanţa supremă prin Decizia nr. 23/2016, dată în dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat în sensul că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma «salarizat la acelaşi nivel» are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice.“73. Reţinând în considerentele acestei decizii faptul că alin. (5^1) al art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 reglementează o excepţie sau o derogare de la prevederile art. 1 alin. (1), anterior citate, instanţa supremă a subliniat că norma de excepţie nu poate fi interpretată decât în contextul dispoziţiilor care reglementează regula.74. În continuare, instanţa supremă a statuat că: „Esenţa acestei excepţii este aceea că pentru destinatarii normei juridice anterioare [art. 1 alin. (5^1), s.n.] este permisă o majorare a cuantumului brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice şi a cuantumului sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare (şi stabilirea unor drepturi salariale într-un cuantum superior celui din decembrie 2014), dacă sunt îndeplinite premisele descrise de această normă.“75. Dezlegată fiind problema de drept referitoare la destinatarii normei juridice de excepţie, mai prezintă relevanţă, sub aspectul condiţiei de admisibilitate luate în analiză, următoarele considerente ale instanţei supreme:Revenind la dispoziţiile art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 (...), se constată că dintre autorităţile şi instituţiile publice pentru care este instituită derogarea de la regula menţinerii - şi în anul 2015 - a nivelului salariului de bază şi al sporurilor acordate în anul 2014, acest text enumeră explicit doar personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi şi indică numai de o manieră implicită şi personalul celorlalte autorităţi şi instituţii publice, fără a detalia care sunt aceste «celelalte autorităţi şi instituţii publice».Având în vedere cele anterior redate din conţinutul Legii-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că autorităţile şi instituţiile publice în favoarea cărora este edictată norma din art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 (...), sunt cele ce se regăsesc în enumerarea de la art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi autorităţile şi instituţiile publice indicate în mod neechivoc în cuprinsul art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 (...) - personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi.Suprapunând cele două texte, prin coroborarea art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 (...), cu art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, dar şi cu observarea principiului reglementat la art. 3 lit. c) din acelaşi act normativ, rezultă că personalul din «celelalte autorităţi şi instituţii publice» la care se referă textul supus interpretării sunt: Administraţia Prezidenţială, autoritatea judecătorească, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, autorităţi ale administraţiei publice locale, alte autorităţi publice, autorităţi administrative autonome (altele decât Consiliul Concurenţei şi Curtea de Conturi), precum şi instituţiile din subordinea acestora, finanţate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale. (...)Astfel, dacă s-ar admite că prin art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 (...), s-ar fi stabilit criteriul aceluiaşi nivel de salarizare între personalul din celelalte autorităţi şi instituţii publice şi personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, iar nu criteriul aceluiaşi nivel de salarizare între persoanele care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice, ar însemna ca, pe cale de interpretare, să se limiteze domeniul de aplicare a acestei norme şi să fie exceptate de la această finalitate - eliminarea discriminării - celelalte categorii de personal din cadrul celorlalte autorităţi sau instituţii publice care au un alt nivel de salarizare decât cel al aparatului de lucru al Parlamentului, dar care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime cu alte persoane din cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice care au un nivel de remunerare superior.76. Completul de judecată, autor al sesizării, este ţinut să respecte atât efectul obligatoriu al dezlegării date problemei de drept prin Decizia nr. 23/2016, conform art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, cât şi efectul autorităţii de lucru judecat al acestei hotărâri prealabile, ataşat, ca în cazul oricărui act jurisdicţional, nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care acesta se sprijină, conform art. 430 alin. (2) din Codul de procedură civilă.77. Drept urmare, statuarea cu valoare de principiu, prin Decizia nr. 23/2016, în privinţa destinatarilor normei juridice ce formează obiect al prezentei sesizări - art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 -, împiedică declanşarea unui nou mecanism de dezlegare în principiu, cu funcţie de prevenire a jurisprudenţei neunitare.78. Raportul juridic litigios pendinte evidenţiază faptul că reclamanţii au avut, în perioada de referinţă, calitatea de poliţişti în cadrul Direcţiei Generale de Protecţie Internă, instituţie publică ce intră în sfera destinatarilor textului de lege anterior menţionat, astfel cum a fost tranşată această problemă de drept prin hotărârea prealabilă respectivă.79. În sensul acestei constatări este interpretarea gramaticală şi sistematică a dispoziţiilor art. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012, precum şi a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 76/2016, care relevă că, în procesul legislativ de reorganizare/înfiinţare, Direcţia Generală de Protecţie Internă a funcţionat iniţial „în cadrul Ministerului Afacerilor Interne“, iar mai apoi „în subordinea Ministerului Afacerilor Interne“, având personalitate juridică.80. Opinia de principiu în sens contrar, exprimată de autorul sesizării, este înlăturată de însuşi textul art. 2 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, evocat în susţinerea punctului de vedere al instanţei de trimitere, care are următorul conţinut:Articolul 2(1) Dispoziţiile prezentei legi se aplică:a) personalului din autorităţi şi instituţii publice, respectiv Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, autoritatea judecătorească, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, autorităţi ale administraţiei publice locale, alte autorităţi publice, autorităţi administrative autonome, cât şi instituţiile din subordinea acestora, finanţate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale; (...)(3) Intră în categoria personalului din sectorul bugetar personalul încadrat pe baza contractului individual de muncă, personalul care ocupă funcţii de demnitate publică şi personalul care ocupă funcţii asimilate funcţiilor de demnitate publică, precum şi personalul care beneficiază de statute speciale, inclusiv funcţionarii publici şi funcţionarii publici cu statut special.81. Distinct de aspectul referitor la faptul că alin. (3) al art. 2, sus-redat, excedează limitelor învestirii în prezenta sesizare, lectura atentă a textului de lege şi interpretarea juridică adecvată permit a se observa că domeniul normei din acest alineat este dat de tipologia raporturilor de muncă ale personalului din sectorul bugetar, în sensul că sunt enumerate formele, tipice sau atipice, ale raporturilor juridice de muncă, fiind definit aşadar, dintr-o altă perspectivă, obiectul de reglementare al legii-cadru de salarizare stabilit în cuprinsul cap. I „Dispoziţii generale“.82. Cel de-al doilea text de lege ce suscită lămuriri - art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 - nu a făcut, într-adevăr, obiectul unei dezlegări în cadrul mecanismelor procedurale de unificare a jurisprudenţei, sub aspectul problematicii semnalate de instanţa de sesizare, anume aplicabilitatea în cazul poliţiştilor a soluţiei egalizării salarizării la nivel maxim.83. Însă se cuvine a fi remarcat faptul că norma juridică în discuţie reia, într-o modalitate de reglementare asemănătoare, soluţia legislativă din precedentul act normativ de salarizare anuală, cea a egalizării - în condiţii anume prescrise - la nivel maxim, cu acelaşi regim de excepţie de la regula menţinerii nivelului din luna decembrie a anului precedent.84. Prin urmare, rezolvarea cu valoare de principiu dată de instanţa supremă prin Decizia nr. 23/2016, având valenţele unei lămuriri asupra conţinutului şi finalităţii textului de lege supus respectivei dezlegări - art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 -, îşi găseşte pe deplin aplicabilitatea şi în cazul celei de-a doua probleme de drept.85. În alte cuvinte, această din urmă problemă de drept a fost implicit rezolvată de instanţa supremă prin Decizia nr. 23/2016, prin care s-au stabilit, între alte statuări, destinatarii soluţiei legislative de egalizare salarială la nivel maxim, care, aşa cum s-a argumentat detaliat în cele ce precedă, includ şi categoria de personal a poliţiştilor.86. În condiţiile existenţei unei dezlegări cu valoare de principiu prin decizia prealabilă menţionată mai sus, referitoare la o normă juridică similară celei în discuţie, riscul unei practici neunitare nu mai subzistă, putându-se face aplicarea argumentului de interpretare logică al analogiei - ubi eadem ratio, ibi idem just - faţă de existenţa aceloraşi raţiuni ale legii.87. Un argument suplimentar în aprecierea inadmisibilităţii sesizării cu prima întrebare este acela că, tranşându-se cu valoare de principiu sfera destinatarilor normei juridice cuprinse în art. 1 alin (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 - în sensul că este avut în vedere personalul din autorităţile şi instituţiile publice care se regăsesc în enumerarea de la art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 -, a fortiori această statuare de principiu este aplicabilă categoriei de personal a poliţiştilor, care poate fi cu evidenţă subsumată atât personalului enunţat mai sus, cât şi „personalului plătit din fonduri publice“ la care se referă art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015.88. Referitor însă la cea de-a doua întrebare adresată de instanţa de trimitere, problematica sesizării excedează statuărilor de principiu identificate în jurisprudenţa instanţei supreme, în materia mecanismelor de asigurare a practicii judiciare unitare, fiind vorba despre interpretarea extensivă a celor două norme juridice similare, sub aspectul elementului principal din salariul lunar al poliţiştilor.Asupra fondului sesizării89. Este necesară, în primul rând, fixarea limitelor dezlegării chestiunii de drept cu care instanţa supremă a fost învestită, întrucât întrebarea adresată de instanţa de trimitere are un grad de generalitate care nu permite formularea unui răspuns util. Aşadar, analiza urmează a fi limitată la problema de drept punctuală din litigiul pendinte, respectiv interpretarea extensivă a termenului de „salariu de bază“ cuprins în art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi în art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în sensul de a stabili dacă se referă şi la „salariul funcţiei de bază“ al poliţiştilor.90. În al doilea rând, este utilă o prezentare succintă, pe de o parte, a actelor normative relevante în materia salarizării categoriei socioprofesionale a poliţiştilor, iar, pe de altă parte, a contextului legislativ în care au fost adoptate normele juridice solicitate a fi interpretate.91. Astfel, se cuvine a fi menţionate următoarele acte normative în materia salarizării poliţiştilor, cu relevanţă pentru soluţionarea chestiunii de drept analizate:Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările şi completările ulterioare, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003)Articolul 1Dispoziţiile prezentei ordonanţe se aplică funcţionarilor publici cu statut special, denumiţi în continuare poliţişti, din unităţile Ministerului de Interne aflate sub incidenţa Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului.Articolul 2Poliţiştii au dreptul lunar la un salariu de bază, compus din: salariul pentru funcţia îndeplinită, salariul pentru gradul profesional deţinut, gradaţii, sporul pentru misiune permanentă şi, după caz, indemnizaţia de conducere şi salariul de merit.Articolul 4(1) Poliţiştii, pentru rezultate deosebite obţinute în activitatea desfăşurată, pot primi un salariu de merit lunar, de până la 20% din salariul pentru funcţia îndeplinită.(2) Salariul de merit se stabileşte o dată pe an, de regulă după aprobarea bugetului, în baza criteriilor elaborate prin ordin al ministrului de interne, şi se acordă pentru cel mult 30% din numărul total de posturi prevăzute în statele de organizare. (...)Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioareArticolul 5Reglementările din cuprinsul prezentei legi au ca scop următoarele: (...)b) stabilirea salariilor de bază, a soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare, ca principal element al câştigului salarial. (...)Articolul 7(1) Aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare.Anexa nr. VII „Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Apărare, ordine publică şi siguranţă naţional㻓Articolul 2(1) Personalul încadrat în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională este format din personal militar, poliţişti, funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, personal civil.(...)(3) Prin poliţişti, în sensul prezentei legi, se înţelege funcţionarii publici cu statut special din unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor, aflaţi sub incidenţa Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare. (...)Articolul 4(1) Poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare au dreptul la salariu lunar.(2) Salariul lunar se compune din salariul funcţiei de bază, indemnizaţii, compensaţii, sporuri, prime, premii şi din alte drepturi salariale.(3) Salariul funcţiei de bază este compus din salariul de funcţie, salariul gradului profesional deţinut, gradaţii şi, după caz, salariul de comandă. (...)Articolul 93(...) (2) Drepturile băneşti stabilite a fi acordate poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, prin alte acte normative, în raport cu salariul de bază, se vor calcula faţă de salariul funcţiei de bază.(...)92. Tot astfel, se cuvine să fie reamintit contextul legislativ în care au fost adoptate cele două norme juridice, respectiv art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, cu sublinierea voinţei legiuitorului şi a raţiunii esenţiale a edictării acestor acte normative - eliminarea inechităţilor existente în materie de salarizare.93. În acest sens, art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 a fost introdus prin art. I pct. 1 din Legea nr. 71/2015, având următorul conţinut: „Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.“94. Art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 a fost introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, având următorul conţinut: „Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.“95. Ulterior, a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, prin care s-a modificat art. 3^1 alin. (1), acesta dobândind următorul conţinut: „Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.“96. În chestiunea de drept ce interesează sesizarea de faţă prezintă relevanţă Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015.În cuprinsul considerentelor de principiu expuse cu prilejul examinării criticii de neconstituţionalitate, raportată la art. 16 din Constituţie, instanţa de contencios constituţional reţine la paragraful 29 că, „aşa cum a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa, principiul constituţional al egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (a se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Or, din moment ce situaţia juridică a personalului bugetar de acelaşi grad, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate şi aceleaşi studii este identică, atunci şi tratamentul juridic aplicabil - salariul de bază/indemnizaţia de încadrare - trebuie să fie acelaşi (...).“În continuare, se arată că „30. (...) dispoziţiile de lege criticate lipsesc de sens şi, practic, anulează voinţa legiuitorului şi raţiunea esenţială a edictării actului normativ respectiv, astfel cum sunt precizate în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, anume acelea de a egaliza veniturile personalului bugetar cu aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, prin raportare la nivelul maxim, şi de a elimina inechităţile existente. (...)“Chiar dacă în decizia precitată Curtea Constituţională a examinat un alt text de lege decât cele supuse prezentei dezbateri, totuşi se observă că soluţia legislativă a egalizării salariale la nivel maxim a fost adoptată de legiuitor, începând cu data de 9 aprilie 2015, astfel că aceste considerente expuse de instanţa constituţională se verifică şi în privinţa textelor de lege în analiză.97. De altfel, şi în considerentele deciziilor nr. 23/2016 şi nr. 54/2017 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, interpretarea art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 se realizează în lumina principiilor reglementate de art. 3 din Legea-cadru nr. 284/2010, în special a celui definit la lit. c): „echitate şi coerenţă, prin crearea de oportunităţi egale şi remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor şi normelor unitare privind stabilirea şi acordarea salariului şi a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetar“, statuându-se că acest principiu denotă în mod esenţial asumarea de către legiuitor a egalităţii de tratament juridic, respectiv un tratament juridic echitabil şi nediscriminatoriu între categoriile de personal din sectorul bugetar care desfăşoară muncă de valoare egală, în sensul de a se asigura acestora, prin aplicarea dispoziţiilor legii de salarizare, o remuneraţie egală.98. Relevanţă pentru analiza sesizării de faţă prezintă şi Decizia nr. 30 din 17 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1025 din 20 decembrie 2016, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. Problema de drept asupra căreia a statuat instanţa supremă a vizat un conflict de legi în timp, creat de succesiunea unor acte normative referitoare la drepturile salariale ale poliţiştilor şi personalului civil, sub două aspecte: unul privind stabilirea dispoziţiilor legale referitoare la acordarea sporului de izolare şi altul privind reperul la care trebuie raportat procentul prevăzut de dispoziţiile legale ce reglementează acest spor (respectiv „salariul de bază“ sau „salariul funcţiei de bază“).Observând că noţiunea de „salariu de bază al poliţiştilor“ nu mai este una de actualitate în contextul legislativ în vigoare şi că în reglementarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 - art. 2 - poliţiştii aveau dreptul la salariu de bază, instanţa supremă, în rezolvarea chestiunii de drept deduse judecăţii, ce implica stabilirea premisei de analiză, anume a raportului dintre normele succesive - norme generale şi/sau norme speciale, a reţinut în cuprinsul paragrafelor 85 şi 86 următoarele considerente:85. Nu în ultimul rând, trebuie menţionate şi luate în considerare şi prevederile art. 93 alin. (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, potrivit cărora «Drepturile băneşti stabilite a fi acordate poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, prin alte acte normative, în raport cu salariul de bază, se vor calcula faţă de salariul funcţiei de bază».86. Această normă îşi va găsi aplicarea pentru toate celelalte situaţii în care - fie pentru drepturi deja stabilite a fi acordate (anterior Legii-cadru nr. 284/2010), fie pentru alte drepturi de natură salarială, care nu sunt cuprinse în Legea-cadru nr. 284/2010, ci sunt prevăzute de acte normative anterioare, care sunt în continuare în vigoare -- legiuitorul (ca în cazul poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare) a prevăzut ca bază de calcul salariul de bază, noţiune care nu mai are un corespondent în legislaţia actuală, astfel încât era necesar, pe calea unei dispoziţii tranzitorii, să se indice noţiunea juridică echivalentă pentru acordarea acestora în continuare, în raport cu componentele legale ale salariului lunar al acestor categorii de funcţionari publici.99. Revenind la sesizarea dedusă analizei în prezenta cauză, se mai cuvine a fi expuse, cu acelaşi titlu preliminar, şi câteva consideraţii de ordin teoretic referitoare la interpretarea extensivă a legii civile.Astfel, în doctrină, interpretarea extensivă este acea formă de interpretare impusă de concluzia că între formularea literară (lingvistică) a normei civile şi conţinutul real al acesteia nu există o concordanţă deplină şi perfectă, în sensul că formularea lingvistică este prea restrictivă faţă de înţelesul mai larg ce trebuie atribuit textului interpretat (lex dixit minus quam voluit). La baza acestei interpretări stă prezumţia voinţei tacite a legiuitorului, în sensul că nu a avut nicio intenţie de a restrânge aplicabilitatea textului doar la cazurile expres prevăzute.Problema interpretării extensive nu trebuie confundată cu aplicarea prin analogie a legii avută în vedere de art. 10 din Codul civil.100. În lumina acestor consideraţii doctrinare, precum şi a considerentelor de principiu cuprinse în statuările instanţei supreme şi instanţei de contencios constituţional, prezentate în detaliu, noţiunea de „salariu de bază“ utilizată de legiuitor în cele două norme de drept în analiză trebuie interpretată extensiv, în sensul că se referă şi la noţiunea juridică echivalentă - „salariul funcţiei de bază“ al poliţiştilor.101. Este de observat în acest sens scopul Legii-cadru nr. 284/2010 reglementat la art. 5 lit. b), în sensul în care noţiunile echivalente salariul de bază, solda funcţiei de bază, salariul funcţiei de bază şi, respectiv, indemnizaţia de încadrare sunt definite drept „principal element al câştigului salarial“, în acord cu principiile generale referitoare la caracterul unitar, echitatea şi coerenţa sistemului de salarizare a personalului din sectorul bugetar instituite de art. 3 lit. a) şi c) din aceeaşi lege.102. Or, voinţa legiuitorului şi raţiunea esenţială a adoptării celor două norme juridice, aşa cum au fost precizate deja pe larg, sunt subsumate imperativului egalizării şi înlăturării inechităţilor din sistemul de salarizare al personalului bugetar, aplicabil - în primul rând şi în mod necesar - elementului principal (de bază) al sistemului de salarizare.103. Faptul că în cuprinsul art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi al art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 sunt enumerate doar o parte din elementele salariale principale corespondente - „salariul de bază“, respectiv „salariul de bază/indemnizaţia de încadrare“ - nu poate goli de conţinut scopul declarat al legii, ţinând seama şi de caracterul complex şi dinamic al sistemului de salarizare, fiind evident că domeniul real de aplicare a celor două norme de drept în discuţie nu ar putea fi stabilit decât printr-o interpretare corelată a dispoziţiilor legii-cadru şi ale legilor speciale anuale de salarizare.104. De altfel, în chiar statuarea de principiu dată prin Decizia nr. 23/2016, instanţa supremă interpretează norma de excepţie (derogarea de la regula menţinerii nivelului de salarizare din anul precedent) prin raportare la toţi destinatarii normei ce conţine regula şi făcând referire la toate cele patru tipuri de elemente salariale principale (de bază), respectiv salariul de bază/solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază/indemnizaţia de încadrare, aşa cum s-a arătat la paragraful 74 din prezenta decizie.105. În plus şi în mod determinant, principiul caracterului unitar al sistemului de salarizare se opune excluderii, din câmpul de aplicare a operaţiunii egalizării la nivel maxim, a unei largi categorii socioprofesionale din personalul bugetar, aşa cum este şi cazul categoriei de personal a poliţiştilor.106. Un argument a fortiori este dat de reglementarea unor dispoziţii tranzitorii în cuprinsul art. 93 alin. (2) din secţiunea a II-a „Alte dispoziţii“ a anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, în sensul indicării „salariului funcţiei de bază“ drept noţiune echivalentă „salariului de bază“, în contextul în care rezolvarea conflictului între normele succesive era necesară tocmai pentru că noţiunea din urmă nu mai era una de actualitate în reglementarea salarizării poliţiştilor.107. Raportat la considerentele expuse, termenul de „salariu de bază“ prevăzut de art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 trebuie interpretat extensiv, în sensul că se referă şi la „salariul funcţiei de bază“ al poliţiştilor.ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIEÎn numele legiiDECIDE:Admite sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 947/110/2018, şi stabileşte că termenul de „salariu de bază“ prevăzut de art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, şi de art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează extensiv, în sensul că se referă şi la „salariul funcţiei de bază“ al poliţiştilor.Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, formulată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar, cu privire la următoarea problemă de drept:Identificarea categoriilor de personal plătit din fonduri publice cărora le este aplicabil nivelul maxim de salarizare prevăzut de art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost interpretat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016, precum şi de art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 250/2016, cu modificările ulterioare, în raport cu termenii specifici folosiţi de legiuitor pentru definirea drepturilor salariale cuvenite fiecăreia dintre aceste categorii, respectiv dacă aceste dispoziţii se aplică şi personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special, în condiţiile în care aceste categorii profesionale, potrivit legislaţiei privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2010, nu beneficiază de un salariu de bază.Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 noiembrie 2019.
    VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    GABRIELA ELENA BOGASIU
    Magistrat-asistent,
    Elena Adriana Stamatescu    -----




    logo