×
  • Va aflati deja pe forma de baza a actului!
HOTĂRÂRE nr. 639 din 13 iunie 2024pentru modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 491/2021
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 14 iunie 2024Data intrării în vigoare 14-06-2024


    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul IRegulamentul de organizare şi funcţionare a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 491/2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 27 aprilie 2021, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 3, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:(2) Prin ordin al preşedintelui Oficiului, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat, se pot organiza în cadrul direcţiilor generale şi direcţiilor servicii şi compartimente, în vederea îndeplinirii obiectului de activitate al Oficiului în condiţii de eficienţă şi eficacitate, în calitate de unitate de informaţii financiare.2. La articolul 7, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:Articolul 7(1) În cadrul Oficiului sunt organizate şi funcţionează următoarele structuri:a) Compartimentul Corpul de control;b) Cabinetul preşedintelui;c) Cabinetul vicepreşedintelui;d) Direcţia generală operativă;e) Direcţia generală cooperare şi servicii interne;f) Direcţia prevenire, supraveghere şi control;g) Compartimentul management resurse umane;h) Compartimentul audit public intern;i) Compartimentul protecţia informaţiilor clasificate.3. La articolul 7, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (3), cu următorul cuprins:(3) În cadrul Direcţiei generale cooperare şi servicii interne sunt organizate şi funcţionează următoarele structuri:a) Direcţia cooperare, sancţiuni internaţionale şi finanţarea terorismului;b) Serviciul juridic;c) Serviciul economic, financiar şi administrativ.4. Articolul 8 se modifică şi va avea următorul cuprins:Articolul 8Atribuţiile direcţiilor generale, direcţiilor, serviciilor şi compartimentelor se aprobă prin ordin al preşedintelui Oficiului.5. La articolul 11, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:(2) Personalul contractual cu funcţii de conducere este format din directori generali, directori şi şefi serviciu.6. Anexa se modifică şi se înlocuieşte cu anexa la prezenta hotărâre.Articolul IIÎncadrarea personalului în numărul de posturi şi în noua structură organizatorică se face în termenele şi cu respectarea dispoziţiilor legale aplicabile personalului contractual al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, prin ordin al preşedintelui Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.
    PRIM-MINISTRU
    ION-MARCEL CIOLACU
    Contrasemnează:
    Viceprim-ministru,
    Marian Neacşu
    Ministrul finanţelor,
    Marcel-Ioan Boloş
    p. Preşedintele Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor,
    Constantin Ilie Aprodu
    p. Ministrul muncii şi solidarităţii sociale,
    Mădălin-Cristian Vasilcoiu,
    secretar de stat
    Bucureşti, 13 iunie 2024.Nr. 639.ANEXĂ*)*) Anexa este reprodusă în facsimil.(Anexa la regulament)STRUCTURA ORGANIZATORICĂa Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor
    ----