×
LEGE nr. 50 din 21 ianuarie 2003pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 14/2002 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor ştiinţifice şi tehnologice- Va aflati deja pe forma de baza a actului!
| EMITENT |
Parlamentul României adoptă prezenta lege.Articolul 1Se aprobă Ordonanţa Guvernului nr. 14 din 24 ianuarie 2002 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor ştiinţifice şi tehnologice, adoptată în temeiul art. 1 pct. VII.5 din Legea nr. 751/2001 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, cu următoarele modificări şi completări:1. Alineatul (4) al articolului 1 va avea următorul cuprins:(4) Parcul ştiinţific şi tehnologic se constituie printr-o asociere în participaţiune, astfel cum este reglementată în Codul comercial, încheiată între o instituţie de învăţământ superior acreditata şi/sau o unitate de cercetare-dezvoltare, pe de o parte, şi regii autonome, companii naţionale, societăţi comerciale, administraţia publică locală, asociaţii patronale sau profesionale, persoane fizice, investitori români sau străini, pe de altă parte.2. Litera a) a articolului 5 va avea următorul cuprins:a) sa dispună de amplasamente şi de condiţii de locatie, stabilite conform Metodologiei de autorizare, suspendare şi anulare a autorizaţiei parcului ştiinţific şi tehnologic, prevăzută la art. 7 lit. b);3. Literele a) şi b) ale articolului 7 vor avea următorul cuprins:a) acorda, suspenda sau anulează, după caz, autorizaţia de funcţionare a parcului ştiinţific şi tehnologic, prin ordin al ministrului;b) elaborează Metodologia de autorizare, suspendare şi anulare a autorizaţiei parcului ştiinţific şi tehnologic;4. Litera b) a articolului 8 se abroga.5. Litera d) a articolului 8 va avea următorul cuprins:d) stabileşte drepturile şi obligaţiile specifice ale administratorului, pe baza cadrului general prevăzut de Metodologia de autorizare, suspendare şi anulare a autorizaţiei parcului ştiinţific şi tehnologic, prevăzută la art. 7 lit. b);6. Litera b) a articolului 9 va avea următorul cuprins:b) gestionează patrimoniul constituit şi organizează activităţile de reparaţii, modernizare, dezvoltare şi întreţinere a infrastructurii şi utilităţilor;7. La articolul 10, după litera a) se introduc literele a^1) şi a^2) cu următorul cuprins:a^1) scutirea de la plata taxelor percepute pentru modificarea destinaţiei sau pentru scoaterea din circuitul agricol a terenului aferent parcului ştiinţific şi tehnologic;a^2) amânarea pe perioada de realizare a investiţiei respective, până la punerea în funcţiune a parcului ştiinţific şi tehnologic, a taxei pe valoarea adăugată pentru materiale, echipamente şi conexiuni la reţelele de utilităţi;8. Alineatele (1) şi (3) ale articolului 13 vor avea următorul cuprins:Articolul 13(1) Ministerul Educaţiei şi Cercetării poate suspenda sau anula autorizaţia de funcţionare a parcului ştiinţific şi tehnologic dacă, pe baza monitorizarii şi evaluării periodice, constata nerespectarea Metodologiei de autorizare, suspendare şi anulare a autorizaţiei parcului ştiinţific şi tehnologic, prevăzută la art. 7 lit. b), şi înştiinţează în scris administratorul cu 60 de zile înainte................................................................(3) Modificările componentei asociaţiei în perioada de funcţionare a parcului ştiinţific şi tehnologic sunt permise numai cu condiţia menţinerii scopului pentru care a fost constituit şi cu aprobarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării.9. Articolul 14 va avea următorul cuprins:Articolul 14Ministerul Educaţiei şi Cercetării va emite, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe, Metodologia de autorizare, suspendare şi anulare a autorizaţiei parcului ştiinţific şi tehnologic şi Procedura de admitere în parcul ştiinţific şi tehnologic a agenţilor economici, care vor fi aprobate prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării.10. În cuprinsul ordonanţei denumirea consortiu se înlocuieşte cu denumirea asociere în participaţiune.Articolul 2Ordonanţa Guvernului nr. 14/2002, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 5 decembrie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TARACILAAceastă lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 15 decembrie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALER DORNEANUBucureşti, 21 ianuarie 2003.Nr. 50.



