Publicatie
Monitorul Oficial
Anul 2018
Numar monitor 755 din data 31 august 2018
1. ORDONANŢĂ nr. 17 din 29 august 2018
pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2009 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile şi pentru abrogarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1999 privind investigaţia tehnică a accidentelor şi incidentelor din aviaţia civilă
Emitent Guvernul
Publicat in: Monitorul Oficial nr. 755 din 31 august 2018
2. ORDONANŢĂ nr. 18 din 29 august 2018
privind reglementarea unor măsuri în domeniul inspecţiei economico-financiare efectuate de Ministerul Finanţelor Publice şi pentru completarea unor acte normative
Emitent Guvernul
Publicat in: Monitorul Oficial nr. 755 din 31 august 2018
3. DECIZIA nr. 427 din 21 iunie 2018
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă şi a acestui act normativ în integralitatea sa, precum şi a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, în special a celor ale art. 3 alin. (1) din această ordonanţă de urgenţă
Emitent Curtea Constituțională
Publicat in: Monitorul Oficial nr. 755 din 31 august 2018
4. DECIZIA nr. 445 din 28 iunie 2018
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (1) sintagma "sau nedeclararea unor informaţii" din Legea nr. 126/2014 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în vederea recuperării debitelor înregistrate cu titlu de indemnizaţie pentru creşterea copilului
Emitent Curtea Constituțională
Publicat in: Monitorul Oficial nr. 755 din 31 august 2018
5. HOTĂRÂRE nr. 666 din 29 august 2018
privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2018 pentru Societatea "CONVERSMIN" - S.A. Bucureşti, aflată sub autoritatea Ministerului Economiei
Emitent Guvernul
Publicat in: Monitorul Oficial nr. 755 din 31 august 2018


