HOTĂRÂRE nr. 649 din 13 iunie 2024pentru suplimentarea pe anul 2024 a sumei prevăzute ca justă despăgubire, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 791/2020 privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "Drum Expres Craiova-Piteşti şi legăturile la drumurile existente", tronsonul 3, aflate pe raza localităţilor Valea Mare, Priseaca, Scorniceşti, Optaşi-Măgura, Tătuleşti, Coloneşti şi Bărăşti din judeţul Olt, precum şi modificarea şi completarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 791/2020
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 567 din 18 iunie 2024Data intrării în vigoare 18-06-2024
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, precum şi al art. 5 alin. (1), art. 8 alin. (3), art. 9 alin. (8), art. 11 alin. (7) şi al art. 32 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul ISe aprobă suplimentarea sumei prevăzute ca justă despăgubire, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 791/2020 privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „Drum Expres Craiova-Piteşti şi legăturile la drumurile existente“, tronsonul 3, aflate pe raza localităţilor Valea Mare, Priseaca, Scorniceşti, Optaşi-Măgura, Tătuleşti, Coloneşti şi Bărăşti din judeţul Olt, cu modificările şi completările ulterioare, în sumă totală de 24,75 mii lei, care se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în conformitate cu Legea bugetului de stat pe anul 2024 nr. 421/2023, la capitolul 84.01 „Transporturi“, titlul 56 „Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare“, articolul 56.50 „Programe finanţate din Fondul de Coeziune (FC), aferente cadrului financiar 2021-2027“.Articolul IIAnexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 791/2020 privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „Drum Expres Craiova-Piteşti şi legăturile la drumurile existente“, tronsonul 3, aflate pe raza localităţilor Valea Mare, Priseaca, Scorniceşti, Optaşi-Măgura, Tătuleşti, Coloneşti şi Bărăşti din judeţul Olt, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 894 din 1 octombrie 2020, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. Poziţiile nr. crt. 339, 497, 663, 717, 763, 766, 880, 881, 1259, 1263, 1268, 1285, 1366, 1598 şi 1659 se modifică, în sensul actualizării, în condiţiile legii, a elementelor de identificare ale imobilelor, a titularilor de drepturi reale şi a sumelor individuale aferente despăgubirilor, în conformitate cu anexa la prezenta hotărâre. 2. După poziţia nr. crt. 1305 se introduce o nouă poziţie, poziţia nr. crt. 1305^1, conform anexei la prezenta hotărâre.Articolul IIISe aprobă declanşarea procedurii de expropriere pentru imobilul proprietate privată prevăzut la art. II pct. 2, situat pe amplasamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 791/2020, cu modificările şi completările ulterioare, care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „Drum Expres Craiova-Piteşti şi legăturile la drumurile existente“, tronsonul 3, aflat pe raza localităţii Optaşi-Măgura din judeţul Olt, în conformitate cu anexa la prezenta hotărâre, expropriator fiind statul român, reprezentat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A.Articolul IV(1) Suma aprobată potrivit art. I se utilizează în scopul acordării justelor despăgubiri pentru imobilele prevăzute la art. II, în conformitate cu anexa la prezenta hotărâre.(2) Sumele individuale prevăzute la alin. (1) se virează de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii într-un cont de trezorerie deschis pe numele Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., în termen de cel mult 30 de zile de la data aprobării cererii de deschidere de credite, conform prevederilor art. 4 alin. (8) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 53/2011, cu completările ulterioare, la dispoziţia proprietarilor/deţinătorilor de imobile proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „Drum expres Craiova-Piteşti şi legăturile la drumurile existente“, tronsonul 3, situate pe amplasamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 791/2020, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea efectuării plăţii despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere, în condiţiile legii.Articolul VMinisterul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., răspunde de realitatea datelor din anexa la prezenta hotărâre, de modul de utilizare, în conformitate cu prevederile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor prezentei hotărâri, precum şi de corectitudinea datelor înscrise în documentele care au stat la baza stabilirii acesteia.
PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Marian Neacşu
Ministrul transporturilor şi infrastructurii,
Sorin-Mihai Grindeanu
Ministrul finanţelor,
Marcel-Ioan BoloşBucureşti, 13 iunie 2024.Nr. 649.ANEXĂMODIFICĂRI ŞI COMPLETĂRIla Lista cuprinzând proprietarii sau deţinătorii de imobile proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „Drum Expres Craiova-Piteşti şi legăturile la drumurile existente“, tronsonul 3, aflate pe raza localităţilor Priseaca, Scorniceşti, Optaşi-Măgura, Tătuleşti şi Coloneşti din judeţul Olt
-----

| EMITENT |

| Nr. crt. | Poziţia din Hotărârea Guvernului nr. 791/2020 | Judeţul | UAT | Numele si prenumele proprietarului/deţinătorului imobilului | Categoria de folosinţă | Extravilan/ Intravilan | Tarlaua | Parcela | Nr. cadastral/ Nr. topo/ Nr. ID | Nr. CF | Suprafaţa totală (mp) | Suprafaţa de expropriat - construcţii (mp/ml/mc) | Suprafaţa de expropriat - teren (mp) | Valoarea de despăgubire, conform Legii nr. 255/2010 (lei) |
| 0 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
| 1 | 339 | Olt | Priseaca | Radu Ion | Arabil | Intravilan | 58 | 104, 104/2 | 53526 | 53526 | 2.025,00 | - | 119,00 | 410,55 |
| Arabil | Extravilan | 294,00 | 338,10 | |||||||||||
| 2 | 497 | Olt | Priseaca | Boroi Ion Florea | Arabil | Intravilan | 49 | 35 | 52341 | 52341 | 4.723,00 | - | 603,00 | 2.080,35 |
| 3 | 663 | Olt | Priseaca | Capatina Ion, Gogorici Dumitru | Arabil | Extravilan | 41 | 8 | - | 52252 | 10.000,00 | - | 561,00 | 645,15 |
| 4 | 717 | Olt | Priseaca | MES SEM - S.R.L. | Arabil | Extravilan | 38 | 1/5 | 51295 | 51295 | 16.668,00 | - | 583,00 | 670,45 |
| 5 | 763* | Olt | Priseaca | UAT Comuna Priseaca (drept de proprietate înscris provizoriu în cartea funciară) | Păşune | Extravilan | 75 | 49/1 | 53251 | 53251 | 1.253,00 | - | 9,00 | 9,32 |
| 6 | 766* | Olt | Priseaca | UAT Comuna Priseaca (drept de proprietate înscris provizoriu în cartea funciară) | Păşune | Extravilan | 58 | 62/1/1 | 53554 | 53554 | 16,00 | - | 16,00 | 16,56 |
| 7 | 880 | Olt | Scorniceşti | Albastroiu Valerica | Vie | Intravilan | 57 | 13/1, 13/2, 13/3 | 1307 | 52682 | 7.519,00 | - | 263,00 | 3.266,46 |
| Arabil | Intravilan | 4.379,00 | 54.387,18 | |||||||||||
| 8 | 881 | Olt | Scorniceşti | Albastroiu Valerica | Arabil | Intravilan | 57 | 14/1 | 1309 | 60197 | 3.209,00 | - | 1.529,00 | 18.990,18 |
| 9 | 1259 | Olt | Optaşi-Măgura | Pletea Elena | Arabil | Extravilan | 1 | 38 | - | - | 4.000,00 | - | 647,00 | 744,05 |
| 10 | 1263 | Olt | Optaşi-Măgura | Miu Domnica | Arabil | Extravilan | 1 | 34 | - | - | 2.200,00 | - | 327,00 | 376,05 |
| 11 | 1268 | Olt | Optaşi-Măgura | Stanciu Constantin | Arabil | Extravilan | 1 | 29 | - | - | 8.500,00 | - | 1.081,00 | 1.243,15 |
| 12 | 1285 | Olt | Optaşi-Măgura | Popescu Stefan | Arabil | Extravilan | 1 | 12 | - | - | 5.800,00 | - | 722,00 | 830,30 |
| 13 | 1305^1 | Olt | Optaşi-Măgura | Alexandru Elena | Arabil | Extravilan | 1 | 19/1 | - | - | 13.070,00 | - | 1.502,00 | 3.454,60 |
| 14 | 1366 | Olt | Tătuleşti | Gogiu Florea | Arabil | Extravilan | 26 | 60 | - | - | 6.656,00 | - | 2.691,00 | 3.094,65 |
| 15 | 1598 | Olt | Coloneşti | Ilie Dumitra | Livadă | Extravilan | 83 | 1794/3 | 51953 | 51953 | 5.600,00 | - | 595,00 | 752,68 |
| 16 | 1659 | Olt | Coloneşti | Boboc Aurel | Pădure | Extravilan | 43 | 760/6 | 52488 | 52488 | 2.000,00 | - | 1.618,00 | 2.232,84 |
| * Pentru poziţiile nr. crt. 763 şi 766, unde titularul dreptului de proprietate este unitatea administrativ-teritorială, terenurile în cauză sunt la dispoziţia comisiilor de fond funciar, astfel cum reiese din evidenţele unităţilor administrativ-teritoriale. | ||||||||||||||