Structură Act

RAPORT nr. 29.656 din 30 septembrie 2024privind verificarea legalităţii veniturilor şi cheltuielilor electorale ale candidatului independent Udrea Iacob, cu ocazia alegerii autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2024
EMITENT
  • AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1137 din 14 noiembrie 2024Data intrării în vigoare 14-11-2024


    - extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în perioada 1.07.2024-30.09.2024 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la verificarea legalităţii veniturilor şi cheltuielilor electorale înregistrate de candidatul independent Udrea Iacob, cu ocazia alegerii autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2024.I. ConstatăriCa urmare a controlului efectuat, echipa de control a constatat că pentru campania electorală aferentă alegerii autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2024 nu s-a putut face verificarea contribuţiilor şi a cheltuielilor electorale ale candidatului independent, întrucât acesta nu a depus raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale şi declaraţiile prevăzute la art. 28 alin. (13) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.II. Sancţiuni aplicate ca urmare a verificării legalităţii finanţării campaniei electorale, precum şi ca urmare a sesizărilorCandidatul independent Udrea Iacob a fost sancţionat cu avertisment, ca urmare a nerespectării prevederilor art. 34 alin. (12) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.Candidatul independent Udrea Iacob a fost sancţionat cu avertisment, ca urmare a nerespectării prevederilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.Bucureşti, 30 septembrie 2024.Nr. 29.656.----