ORDONANŢĂ nr. 27 din 31 august 2011privind transporturile rutiere
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 625 din 2 septembrie 2011Data intrării în vigoare 04-12-2011
Articolul II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 141 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1227 din 5 decembrie 2024, prevede:
Articolul II
Operatorii de transport care deţin licenţe de traseu pentru servicii regulate valabile la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă vor efectua respectivele servicii până la 30 iunie 2025.În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. III.1 din Legea nr. 131/2011 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.Capitolul I Dispoziţii generaleSecţiunea 1 Domeniu de aplicareArticolul 1(1) Dispoziţiile prezentei ordonanţe constituie cadrul general pentru organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere de mărfuri şi persoane pe teritoriul României, precum şi a activităţilor conexe acestora, în condiţii de siguranţă şi calitate, cu respectarea principiilor liberei concurenţe, garantarea accesului liber şi nediscriminatoriu la piaţa transportului rutier, protecţia mediului înconjurător, a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice şi pentru satisfacerea necesităţilor economiei naţionale şi a nevoilor de apărare ale ţării.(2) Prin prezenta ordonanţă se creează cadrul legal general pentru aplicarea directă a prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condiţiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupaţiei de operator de transport rutier şi de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piaţa transportului rutier internaţional de mărfuri şi ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piaţa internaţională a serviciilor de transport cu autocarul şi autobuzul şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006, denumite în continuare Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009, Regulamentul (CE) nr. 1.072/2009, respectiv Regulamentul (CE) nr. 1.073/2009.(3) Transportul rutier şi activităţile conexe acestuia se desfăşoară cu respectarea reglementărilor în vigoare privind condiţiile de lucru ale conducătorilor auto, condiţiile de exploatare a vehiculelor rutiere şi de utilizare a infrastructurii rutiere, precum şi condiţiile privind siguranţa circulaţiei rutiere.(4) În toate raporturile generate de transportul rutier şi de activităţile conexe acestuia, protecţia vieţii umane şi a mediului înconjurător este prioritară.Articolul 2Transportul public local efectuat în interiorul unei localităţi, precum şi serviciul public de transport persoane, aşa cum este definit în Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007 al Parlamentului şi al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători şi de abrogare a regulamentelor (CEE) nr. 1.191/69 şi nr. 1.107/70 ale Consiliului, se reglementează prin legi speciale.
La data de 4 aprilie 2020, prin LEGEA nr. 34 din 31 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 271 din 1 aprilie 2020, a fost respinsă ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 51 din 25 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 535 din 28 iunie 2019, care a modificat art. 2 din prezenta ordonanță.
Prin urmare, art. 2 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 51 din 25 iunie 2019.Secţiunea a 2-a DefiniţiiArticolul 3În sensul prezentei ordonanţe, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:1. activitate conexă transportului rutier - activitate care se desfăşoară în legătură cu transportul rutier;2. autoturism - autovehicul cu cel puţin 4 roţi şi o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h, conceput şi construit pentru transportul de persoane, care are cel mult 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto;3. autobuz - autovehicul cu cel puţin 4 roţi şi o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h, conceput şi construit pentru transportul de persoane pe scaune şi în picioare, care are mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto;4. autocar - autobuz cu mai mult de 22 de locuri pe scaune, destinat şi echipat numai pentru transportul de persoane aşezate pe scaune, având spaţii speciale pentru transportul bagajelor pe distante mari, amenajat şi dotat pentru a asigura confortul persoanelor transportate, având interdicţia de a transporta persoane în picioare;5. autorizaţie de transport internaţional - document care dă dreptul unui operator de transport rutier să efectueze în anumite condiţii una sau mai multe operaţiuni de transport internaţional pe teritoriul unui stat, pe perioada sa de valabilitate;6. autogară - spaţiu special delimitat, amenajat şi dotat pentru a permite plecarea şi sosirea autobuzelor, inclusiv a celor aflate în tranzit, asigurând urcarea sau coborârea persoanelor, precum şi condiţii şi servicii pentru autobuze şi pentru persoanele aflate în aşteptare;7. capăt de traseu - staţia de plecare sau staţia de destinaţie a unui traseu, utilizată pentru urcarea/coborârea, după caz, a persoanelor transportate prin servicii regulate de transport contra cost de persoane;8. certificat de competenţă profesională - document care atestă pregătirea profesională a unei persoane în domeniul transporturilor rutiere;9. certificat de transport în cont propriu - document care permite exercitarea ocupaţiei de întreprindere de transport rutier în cont propriu;10. contract de închiriere de vehicule rutiere - contract încheiat în formă autentică, prin care un locator, persoană fizică sau juridică, transmite, contra cost, dreptul de folosinţă pe perioadă determinată a unuia sau mai multor vehicule, fără conducător auto, către o altă persoană fizică sau juridică, numită locatar;11. copie conformă a certificatului de transport în cont propriu - document în baza căruia se efectuează transport rutier în cont propriu, eliberat de autoritatea competentă pentru fiecare dintre autovehiculele sau ansamblurile de vehicule rutiere utilizate la transportul rutier în cont propriu;12. copie conformă a licenţei comunitare - document în baza căruia se efectuează transport rutier contra cost, eliberat de autoritatea competentă pentru fiecare dintre autovehiculele sau ansamblurile de vehicule rutiere utilizate la transportul rutier contra cost;13. cursă - parcursul dus-întors realizat de un autobuz între capetele de traseu, în cadrul aceluiaşi serviciu regulat de transport de persoane;14. document de transport - document care se află la bordul autovehiculului rutier pe toată durata derulării transportului, având înscrise date privind întreprinderea care efectuează transportul, expeditorul, beneficiarul transportului, mărfurile sau persoanele transportate, după caz, şi care trebuie să facă posibilă stabilirea categoriei şi a tipului de transport rutier efectuat;15. grafic de circulaţie - document care conţine denumirea traseului, capetele de traseu, autogările, staţiile publice aflate pe traseu, distanţele dintre acestea, orele de plecare/sosire din capetele de traseu şi din staţiile publice/autogările aflate pe traseu, zilele în care se efectuează serviciul regulat şi serviciul regulat special, după caz;16. grup de persoane dinainte constituit - grup de persoane constituit, pentru care o persoană juridică sau o persoane fizică este responsabilă cu încheierea contractului şi plata serviciului ocazional, înainte de plecarea în cursă. Pe tot parcursul transportului respectiv componenţa grupului trebuie să rămână aceeaşi;17. inspecţie tehnică periodică - operaţiune de control periodic al vehiculelor aflate în exploatare, care priveşte în principal sistemele şi componentele acestora ce contribuie la siguranţa circulaţiei, protecţia mediului şi încadrarea în categoria de folosinţă;18. intermediere în transporturile rutiere - activitatea unei întreprinderi cu scop patrimonial care constă în preluarea de la beneficiari a comenzilor de transport rutier naţional şi/sau internaţional, acestea urmând a fi executate de intermediar, în numele său, prin intermediul unuia sau mai multor operatori de transport;19. întreprindere - conform definiţiei din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009;20. licenţă pentru activităţi conexe transportului rutier - document care dă dreptul unei întreprinderi să desfăşoare activităţi conexe transportului rutier;21. licenţă comunitară - document care permite accesul operatorului de transport autorizat la piaţa transportului rutier;22. licenţă de traseu - document pe baza căruia operatorul de transport rutier efectuează transport rutier naţional contra cost de persoane prin servicii regulate sau servicii regulate speciale, pe un anumit traseu, conform programului de transport;23. masa totală maximă autorizată - masa totală maximă a unui vehicul rutier, aşa cum este declarată de constructorul acestuia;24. omologare - procedura administrativă prin care autoritatea competentă certifică, conform legislaţiei în vigoare, că un tip de vehicul, un sistem sau o componentă ori o entitate tehnică independentă satisface cerinţele tehnice prevăzute de reglementările în vigoare;25. ocupaţia de operator de transport rutier de mărfuri - potrivit definiţiei din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009, "activitatea oricărei întreprinderi care efectuează, cu ajutorul fie al unor autovehicule, fie al unei combinaţii de vehicule, transportul de marfă contra cost în numele unui terţ";26. ocupaţia de operator de transport rutier de persoane - potrivit definiţiei din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009, "activitatea oricărei întreprinderi care efectuează, cu ajutorul unor autovehicule construite şi echipate astfel încât să fie potrivite pentru transportul a mai mult de nouă persoane, inclusiv conducătorul auto, şi destinate acestui scop, servicii de transport de persoane pentru public sau pentru anumite categorii de utilizatori, contra cost, plătite de către persoana transportată sau de către organizatorul transportului";27. operator de transport rutier - întreprindere care desfăşoară activitatea de transport rutier de mărfuri şi/sau persoane, contra cost;28. operator de transport rutier român - operator de transport rutier stabilit în România;29. operator de transport rutier străin - operator de transport rutier stabilit în alt stat;30. operator pentru activităţi conexe transportului rutier - orice operator economic care desfăşoară activităţi conexe transportului rutier, titular al licenţei pentru activităţi conexe transportului rutier;31. operaţiune de cabotaj - conform definiţiei din Regulamentul (CE) nr. 1.072/2009 şi Regulamentul (CE) nr. 1.073/2009, după caz;32. manager de transport - conform definiţiei din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009;33. program de transport - program întocmit şi aprobat de autoritatea competentă, prin care se stabilesc traseele, graficele de circulaţie, numărul autovehiculelor necesare, precum şi capacitatea de transport minimă în vederea efectuării transportului rutier contra cost de persoane prin servicii regulate interjudeţene până la data implementării reţelei de mobilitate naţională. Capacitatea de transport a autovehiculului este dată de numărul de locuri pe scaune înscris în certificatul de clasificare pe categorii;La data de 05-12-2024 Punctul 33. , Articolul 3 , Sectiunea a 2-a , Capitolul I a fost modificat de Punctul 1. , Articolul I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 141 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1227 din 5 decembrie 202433^1. reţea de mobilitate rutieră naţională - platformă informatică care cuprinde totalitatea traseelor şi a curselor solicitate de către operatorii de transport rutier şi efectuate de aceştia pe teritoriul naţional în baza licenţelor de traseu eliberate pentru servicii regulate interjudeţene, autobuzele utilizate şi rezervele acestora, precum şi autogările care deţin licenţă valabilă pentru activităţi conexe transportului rutier, şi anume activităţi desfăşurate de autogară;La data de 05-12-2024 Articolul 3 , Sectiunea a 2-a , Capitolul I a fost completat de Punctul 2. , Articolul I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 141 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1227 din 5 decembrie 202434. serviciu regulat - conform definiţiei din Regulamentul nr. 1.073/2009, aplicabilă şi transportului rutier naţional;35. serviciu regulat special - conform definiţiei din Regulamentul (CE) nr. 1.073/2009;36. serviciu ocazional - potrivit definiţiei din Regulamentul (CE) nr. 1.073/2009;37. staţie publică - spaţiu delimitat, situat pe traseul unui serviciu regulat de transport de persoane, amenajat şi administrat de către autoritatea administraţiei publice locale, destinat îmbarcării/debarcării persoanelor, semnalizat şi prevăzut cu un panou destinat afişării unor informaţii;La data de 05-12-2024 Punctul 37. , Articolul 3 , Sectiunea a 2-a , Capitolul I a fost modificat de Punctul 3. , Articolul I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 141 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1227 din 5 decembrie 202438. traseu - parcurs care asigură legătura dintre capătul de traseu de plecare şi capătul de traseu de destinaţie, pe care se efectuează servicii regulate sau servicii regulate speciale. În funcţie de amplasarea capetelor de traseu şi de parcursul dintre acestea, traseele pot fi judeţene, interjudeţene şi internaţionale; traseele dintr-o asociaţie de dezvoltare intercomunitară având ca obiect transportul rutier public de persoane prin servicii regulate sunt considerate trasee locale;39. transport rutier - deplasarea persoanelor sau a mărfurilor cu un autovehicul ori cu un ansamblu de vehicule rutiere, pe un drum deschis circulaţiei publice, chiar dacă vehiculele respective sunt, pe o anumită porţiune a parcursului, transportate la rândul lor pe sau de alte vehicule ori dacă autovehiculele se deplasează fără încărcătură. Operaţiunile de încărcare/descărcare şi de întocmire/distribuire a documentelor însoţitoare ale transportului, realizate sau supravegheate de către conducătorul autovehiculului ori al ansamblului de vehicule rutiere, sunt parte integrantă din transportul rutier;40. transport rutier contra cost - transport rutier de mărfuri şi/sau persoane efectuat contra plată, prin încasarea unui tarif sau a echivalentului în natură ori în servicii;41. transport rutier în cont propriu de mărfuri - transportul rutier de mărfuri efectuat cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 1 alin. (5) lit. d) din Regulamentul (CE) nr. 1.072/2009;42. transport rutier în cont propriu de persoane - transportul rutier efectuat în scopuri necomerciale şi nonprofit de către o persoană fizică sau juridică cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 2 pct. 5 din Regulamentul (CE) nr. 1.073/2009.43. transport agabaritic - transportul rutier efectuat cu depăşirea maselor şi/sau a dimensiunilor maxime admise;44. transport rutier naţional - transportul rutier care se efectuează între două sau mai multe localităţi situate pe teritoriul României, fără a depăşi teritoriul statului;La data de 05-12-2024 Punctul 44. , Articolul 3 , Sectiunea a 2-a , Capitolul I a fost modificat de Punctul 3. , Articolul I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 141 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1227 din 5 decembrie 202445. transport rutier internaţional - conform definiţiei din Regulamentul (CE) nr. 1.072/2009 sau definiţiei din Regulamentul (CE) nr. 1.073/2009, după caz;46. transport rutier judeţean - transportul rutier care se efectuează între două localităţi situate pe teritoriul aceluiaşi judeţ, fără a depăşi teritoriul judeţului respectiv;47. transport rutier interjudeţean - transportul rutier care se efectuează între capul de traseu de plecare şi capul de traseu de destinaţie, situate pe teritoriul a două judeţe diferite, cu sau fără tranzitarea unuia sau a mai multor judeţe; în sensul prezentei ordonanţe, transportul rutier dintre municipiul Bucureşti şi alte judeţe este considerat transport rutier interjudeţean, cu excepţia transportului dintre municipiul Bucureşti şi localităţile judeţului Ilfov, care este considerat transport local;48. transport rutier local de persoane - transportul rutier public de persoane prin servicii regulate efectuat în interiorul unei localităţi, precum şi în limitele unei asociaţii de dezvoltare intercomunitare;49. vehicul rutier - sistem mecanic destinat circulaţiei pe drumurile publice, cu sau fără mijloace de autopropulsare, şi care se utilizează în mod normal pentru transportul de persoane şi/sau de mărfuri ori pentru efectuarea de servicii sau lucrări. În sensul prezentei ordonanţe, autovehiculele, remorcile, semiremorcile şi tractoarele sunt considerate vehicule rutiere, fiind definite astfel:a) autovehicul - orice vehicul rutier care se deplasează prin propulsie proprie, cu excepţia vehiculelor care circulă pe şine şi a autovehiculelor cu două sau 3 roţi;b) remorcă - vehicul rutier fără motor, conceput şi construit pentru a fi tractat de un autovehicul;c) semiremorcă - vehicul rutier tractat, conceput pentru a fi cuplat la un tractor sau la o axă de tractare, astfel încât asupra tractorului ori axei de tractare se exercită o forţă verticală semnificativă;d) tractor - vehicul rutier care, prin concepţie şi construcţie, este destinat exclusiv sau în principal tractării de remorci/semiremorci sau utilaje;50. vehicule istorice - vehicule în cazul cărora perioada trecută de la încetarea fabricaţiei acestora, pentru care s-a utilizat acelaşi tip de caroserie şi acelaşi tip de motor, este de cel puţin 30 de ani, acestea fiind originale, restaurate sau reconstruite, pentru care deţinătorii au obţinut un atestat de vehicul istoric emis de organisme agreate conform reglementărilor în vigoare.
La data de 4 aprilie 2020, prin LEGEA nr. 34 din 31 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 271 din 1 aprilie 2020, a fost respinsă ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 51 din 25 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 535 din 28 iunie 2019, care a completat art. 3 din prezenta ordonanță.
Prin urmare, art. 3 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 51 din 25 iunie 2019.Secţiunea a 3-a Clasificarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe transporturilor rutiereArticolul 4În sensul prezentei ordonanţe, transporturile rutiere se clasifică pe categorii şi tipuri după cum urmează:I. categorii de transport rutier:1. clasificarea din punctul de vedere al ariei de desfăşurare:a) transport rutier naţional;b) transport rutier internaţional.
La data de 4 aprilie 2020, prin LEGEA nr. 34 din 31 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 271 din 1 aprilie 2020, a fost respinsă ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 51 din 25 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 535 din 28 iunie 2019, care a completat subpunctul 1 din punctul I al art. 4 din prezenta ordonanță.
Prin urmare, subpunctul 1 din punctul I al art. 4 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 51 din 25 iunie 2019.2. clasificarea din punctul de vedere al caracterului comercial al activităţii:a) transport rutier contra cost;b) transport rutier în cont propriu;II. tipuri de transport rutier:1. transport rutier de mărfuri:a) transport rutier de mărfuri generale;b) transport rutier de mărfuri perisabile;c) transport rutier de mărfuri şi deşeuri periculoase;d) transport rutier de deşeuri;e) transport rutier de animale vii;f) transport rutier agabaritic;2. transport rutier de persoane:a) transport rutier prin servicii regulate;b) transport rutier prin servicii regulate speciale;c) transport rutier prin servicii ocazionale.Articolul 5În sensul prezentei ordonanţe, activităţile conexe transporturilor rutiere se clasifică după cum urmează:a) activitate de autogară;b) activitate de intermediere în transportul contra cost de mărfuri sau în transportul contra cost de persoane efectuat prin servicii ocazionale.Secţiunea a 4-a Atribuţiile Ministerului Transporturilor în domeniul transporturilor rutiereArticolul 6(1) Ministerul Transporturilor, în calitate de organ de specialitate al administraţiei publice centrale, autoritate de stat şi de reglementare în domeniul transporturilor rutiere, reprezintă, în sensul prezentei ordonanţe, autoritatea competentă.(2) Ministerul Transporturilor, în calitate de organ de specialitate al administraţiei publice centrale în domeniul transporturilor rutiere, are următoarele atribuţii:a) elaborează strategiile naţionale de dezvoltare a activităţilor de transport rutier;b) elaborează reglementări specifice în domeniul transporturilor rutiere şi al activităţilor conexe acestora;c) elaborează programe de dezvoltare durabilă şi de modernizare a sistemului naţional de transport rutier, de siguranţă şi securitate a transporturilor rutiere şi de protecţie a mediului;d) asigură condiţiile unui mediu concurenţial normal în activitatea de transport rutier, în corelaţie cu celelalte moduri de transport, şi între operatorii de transport rutier;e) stabileşte norme obligatorii pentru operatorii de transport rutier, precum şi pentru operatorii de activităţi conexe transportului rutier;f) asigură controlul respectării reglementărilor specifice domeniului transporturilor rutiere de către operatorii de transport rutier/întreprinderi, precum şi de către ceilalţi utilizatori ai infrastructurii rutiere;g) asigură dezvoltarea cercetării şi elaborarea de studii de specialitate în domeniul transporturilor rutiere;h) monitorizează piaţa transporturilor rutiere în scopul constatării apariţiei situaţiilor de criză şi adoptă măsurile necesare acestor situaţii;i) stabileşte condiţiile tehnice şi metodologia de omologare a vehiculelor rutiere în vederea înmatriculării sau înregistrării acestora;j) stabileşte condiţiile tehnice şi metodologia pentru efectuarea inspecţiilor tehnice periodice, precum şi a controlului tehnic în trafic al vehiculelor rutiere;k) stabileşte condiţiile tehnice şi metodologia de omologare şi certificare a produselor şi materialelor de exploatare utilizate la vehiculele rutiere, în vederea introducerii acestora pe piaţă.(3) Ministerul Transporturilor, în calitate de autoritate de stat în domeniul transporturilor rutiere, are următoarele atribuţii:a) exercită autoritatea de registru şi inspecţie de stat în transporturile rutiere;b) organizează şi ţine evidenţa tuturor tipurilor de vehicule rutiere omologate, cu excepţia celor care aparţin instituţiilor din sistemul naţional de apărare şi siguranţă publică;c) elaborează programe privind echiparea reţelei de transport rutier cu infrastructuri şi sisteme telematice de culegere a datelor, precum şi cu centre de control şi/sau de informare cu privire la traficul rutier şi de monitorizare a operaţiunilor de transport rutier pentru constatarea respectării prevederilor în vigoare şi a siguranţei traficului rutier;d) elaborează norme privind organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora şi controlează respectarea lor;e) exercită controlul de stat privind respectarea reglementărilor naţionale şi internaţionale în activităţile specifice domeniului transporturilor rutiere;f) autorizează activităţile de transport rutier contra cost şi în cont propriu, naţional şi/sau internaţional, şi eliberează în acest sens licenţe, certificate de transport în cont propriu şi autorizaţii de transport internaţional, direct sau prin intermediul autorităţilor/instituţiilor/unităţilor prevăzute de legislaţia în vigoare, în conformitate cu procedurile specifice stabilite pentru operatorii de transport rutier, întreprinderi şi operatorii de activităţi conexe transportului rutier, precum şi atestate/certificate pentru personalul de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, conform prevederilor în vigoare, acordurilor şi convenţiilor la care România este parte;g) autorizează centrele de pregătire şi perfecţionare a personalului din domeniul transporturilor rutiere, şcolile de conducători auto şi instructorii auto;h) elaborează norme obligatorii privind pregătirea, examinarea şi atestarea profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, respectiv a persoanelor desemnate să conducă permanent şi efectiv activităţi de transport rutier, a consilierilor de siguranţă, a conducătorilor auto, a profesorilor de legislaţie rutieră, a instructorilor de conducere auto, precum şi a lectorilor necesari procesului de pregătire şi perfecţionare profesională a acestora;i) asigură cadrul privind condiţiile în care se execută transportul combinat de mărfuri şi promovarea acestuia în conformitate cu acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte;j) asigură realizarea unui sistem de supraveghere şi monitorizare a transporturilor rutiere de mărfuri şi de persoane;k) elaborează, cu avizul Ministerului Sănătăţii, norme privind examinarea medicală a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere auto, precum şi pentru verificările periodice ale posesorilor de permis de conducere auto;l) certifică încadrarea vehiculelor rutiere în normele tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi în categoria de folosinţă, conform destinaţiei, prin inspecţia tehnică periodică, în conformitate cu reglementările în vigoare;m) certifică sau omologhează, potrivit reglementărilor în vigoare, produsele şi materialele de exploatare utilizate la vehiculele rutiere fabricate în ţară sau importate şi dispune, în caz de neconcordanţă, suspendarea ori anularea certificatului de conformitate sau de omologare;n) evaluează laboratoarele de încercare aferente domeniului rutier;o) certifică încadrarea în normele de poluare şi siguranţă rutieră a vehiculelor rutiere destinate transportului internaţional de mărfuri sau cu alte caracteristici speciale;p) omologhează vehiculele rutiere în vederea înmatriculării sau înregistrării acestora, controlează, la producător şi la vânzător, conformitatea caracteristicilor tehnice ale vehiculelor rutiere cu tipul omologat şi dispune, în caz de neconcordanţă, suspendarea ori anularea certificatului de omologare;q) autorizează operatorii economici care desfăşoară activităţi de reparaţii, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucţie a vehiculelor rutiere, precum şi de dezmembrare a vehiculelor rutiere scoase din uz;r) autorizează înfiinţarea şi funcţionarea staţiilor de inspecţie tehnică, supraveghează şi controlează activitatea acestora şi atestă personalul care efectuează inspecţia tehnică periodică;s) autorizează desfăşurarea activităţilor conexe transporturilor rutiere prin acordarea licenţei pentru activităţi conexe transportului rutier, supraveghează şi controlează desfăşurarea acestora;ş) asigură efectuarea inspecţiei tehnice a vehiculelor rutiere, în vederea primei înmatriculări în România şi certificării autenticităţii acestora, în vederea înmatriculării/reînmatriculării sau la cerere;t) clasifică vehiculele rutiere destinate transportului rutier de persoane pe categorii de confort şi vehiculele destinate transportului rutier de mărfuri;ţ) acordă operatorilor de transport rutier străini autorizaţii de transport internaţional valabile pe teritoriul României.Articolul 7(1) Ministerul Transporturilor poate să desemneze unităţi care funcţionează în subordinea sau sub autoritatea sa să elaboreze şi să pună în aplicare norme tehnice şi reglementări specifice transporturilor rutiere şi vehiculelor rutiere, care să asigure inclusiv inspecţia şi controlul tehnic de specialitate.(2) Instituţiile publice, regiile autonome, precum şi societăţile comerciale prevăzute la alin. (1), care funcţionează în subordinea sau sub autoritatea Ministerului Transporturilor, se autofinanţează din tarife şi comisioane, obţinute din prestaţii specifice, precum şi din alte surse, constituite potrivit legii.Articolul 8Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii este autoritatea competentă pentru aplicarea acordurilor şi convenţiilor internaţionale, bilaterale sau multilaterale, din domeniul transporturilor rutiere, la care România sau Uniunea Europeană este parte.La data de 03-02-2022 Articolul 8 din Sectiunea a 4-a , Capitolul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDONANŢA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022
La data de 4 aprilie 2020, prin LEGEA nr. 34 din 31 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 271 din 1 aprilie 2020, a fost respinsă ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 51 din 25 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 535 din 28 iunie 2019, care a completat Capitolul I din prezenta ordonanță.
Prin urmare, Capitolul I a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 51 din 25 iunie 2019.Capitolul II Accesul la activitatea de transport rutierSecţiunea 1 Accesul la ocupaţia de operator de transport rutierArticolul 9(1) Pentru a avea acces la ocupaţia de operator de transport rutier, întreprinderile trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute la art. 3 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condiţiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupaţiei de operator de transport rutier şi de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului.(2) Prevederile alin. (1) se aplică întreprinderilor care efectuează exclusiv operaţiuni de transport rutier internaţional contra cost, întreprinderilor care efectuează exclusiv operaţiuni de transport rutier naţional contra cost şi întreprinderilor care efectuează atât operaţiuni de transport internaţional, cât şi operaţiuni de transport rutier naţional contra cost cu ajutorul unor autovehicule sau combinaţii de vehicule a căror masă maximă autorizată depăşeşte 2,5 tone.(3) Până la data de 21 mai 2022 dispoziţiile prezentei ordonanţe privind accesul la ocupaţia de operator de transport rutier nu se aplică întreprinderilor de transport rutier de mărfuri care desfăşoară operaţiuni de transport naţional şi/sau internaţional cu ajutorul unor autovehicule sau combinaţii de vehicule a căror masă maximă autorizată depăşeşte 2,5 tone, dar nu mai mult de 3,5 tone.La data de 03-02-2022 Articolul 9 din Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANŢA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022Articolul 10(1) Întreprinderile se autorizează pentru accesul la ocupaţia de operator de transport rutier prin înregistrare în Registrul electronic naţional al operatorilor de transport rutier, păstrat şi gestionat de autoritatea competentă.(2) Datele care se înscriu în Registrul electronic naţional al operatorilor de transport rutier conţin cel puţin informaţiile prevăzute la art. 16 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009.(3) Modalităţile privind completarea şi gestionarea registrului prevăzut la alin. (1), precum şi actualizarea datelor aferente operatorilor de transport rutier se stabilesc de către autoritatea competentă prin norme.La data de 03-02-2022 Articolul 10 din Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din ORDONANŢA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022Articolul 11În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (5) lit. a) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009, prevederile privind accesul la ocupaţia de operator de transport nu se aplică întreprinderilor angajate exclusiv în următoarele tipuri de transport rutier naţional:a) transporturi poştale efectuate în cadrul unui serviciu universal;b) transportul necomercial de vehicule defecte sau care sunt avariate;c) abrogată.La data de 03-02-2022 Litera c) din Articolul 11 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost abrogată de Punctul 4, Articolul I din ORDONANŢA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022d) transportul de mărfuri în regim de taxi;e) transportul de medicamente, aparate şi echipamente medicale şi al altor articole necesare în cazul situaţiilor de urgenţă specifice catastrofelor naturale;f) transporturi funerare;g) deplasări efectuate cu vehicule istorice;h) transporturi efectuate cu vehicule rutiere special destinate serviciilor medicale de urgenţă;i) transporturi efectuate cu vehicule rutiere utilizate de serviciile forţelor armate, de serviciile protecţiei civile, de pompieri şi structurile responsabile cu menţinerea şi restabilirea ordinii şi siguranţei publice sau închiriate de acestea fără conducător auto, atunci când transportul intră în atribuţiile proprii ale acestor servicii şi se efectuează sub controlul acestora;j) transporturi efectuate cu vehicule rutiere a căror viteză maximă autorizată nu depăşeşte 40 km/h;k) transporturi efectuate cu vehicule rutiere de încercări pentru îmbunătăţirea tehnologică;l) transporturi efectuate cu tractoare agricole sau forestiere;m) transporturi în interes personal efectuate de către persoane fizice, cu vehicule rutiere deţinute de acestea, indiferent de capacitate;n) transporturi efectuate cu autovehicule construite şi echipate pentru transportul a cel mult 9 persoane, inclusiv conducătorul auto, şi destinate acestui scop;o) transporturi necomerciale de lapte şi stupi de albine;p) transportul şcolar, efectuat cu autobuze având inscripţia «transport şcolar», conform prevederilor art. 18^1.La data de 16-05-2016 Lit. p) a art. 11 a fost introdusă de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 94 din 11 mai 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 13 mai 2016.r) transportul produselor rezervă de stat acordate ca ajutoare umanitare în cadrul intervenţiilor operative, precum şi în cadrul activităţilor de administrare a stocurilor de produse rezervă de stat şi/sau de mobilizare.La data de 27-10-2023 Articolul 11, Sectiunea 1, Capitolul II a fost completat de ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 288 din 23 octombrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 961 din 24 octombrie 2023Articolul 11^1(1) Pentru a efectua transport rutier naţional contra cost de vehicule rutiere defecte sau care sunt avariate, întreprinderile trebuie să fie autorizate de către autoritatea competentă.(2) Modalitatea de autorizare, precum şi condiţiile care trebuie îndeplinite pentru autorizarea transporturilor prevăzute la alin. (1) se stabilesc de către autoritatea competentă prin norme.La data de 18-07-2014 Art. 11^1 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 109 din 11 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 525 din 15 iulie 2014, care modifică pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 11 din 27 februarie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 122 din 5 martie 2013.Articolul 12(1) În vederea respectării cerinţei privind competenţa profesională, întreprinderea trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:a) să desemneze o persoană fizică în funcţia de manager de transport în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009;managerul de transport să fie titular al certificatului de competenţă profesională obţinut în conformitate cu prevederile art. 8 din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009, în baza pregătirii profesionale iniţiale, urmată de o examinare, în condiţiile stabilite de către autoritatea competentă prin norme.(2) În cazul în care o întreprindere nu îndeplineşte cerinţa privind competenţa profesională în condiţiile prevăzute la alin. (1), aceasta poate desemna o persoană fizică care să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 4 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009.(3) În calitate de manager de transport, persoana fizică menţionată la alin. (2) poate să conducă activităţile de transport a cel mult patru întreprinderi diferite, efectuate cu ajutorul unui parc auto cu o capacitate maximă combinată de 50 de vehicule.(4) Deţinătorii de certificate de competenţă profesională au obligaţia de a urma cursuri pentru pregătirea profesională periodică în domeniile enumerate în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009, la intervale de cel mult 10 ani, care se finalizează printr-o evaluare privind actualizarea cunoştinţelor, în condiţiile stabilite de către autoritatea competentă prin norme.(5) Deţinătorii de certificate de competenţă profesională care nu au mai condus o întreprindere de transport rutier de marfă sau o întreprindere de transport rutier de persoane în ultimii 5 ani au obligaţia de a urma cursuri de pregătire profesională periodică, care se finalizează printr-o evaluare privind actualizarea cunoştinţelor, în condiţiile stabilite de către autoritatea competentă prin norme.(6) În vederea actualizării cunoştinţelor pe care le deţin, managerii de transport au obligaţia să urmeze cursuri pentru pregătirea profesională continuă, care se finalizează printr-o evaluare privind actualizarea cunoştinţelor, în condiţiile stabilite de către autoritatea competentă prin norme.(7) Orice modificare intervenită în legătură cu managerul de transport desemnat, de natură să afecteze respectarea cerinţei privind competenţa profesională, se comunică autorităţii competente de către operatorul de transport rutier în maximum 15 zile de la data când a intervenit modificarea.La data de 03-02-2022 Articolul 12 din Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din ORDONANŢA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022Articolul 13În vederea respectării cerinţei de a avea un sediu real şi stabil pe teritoriul României, întreprinderea trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:a) să aibă un sediu situat pe teritoriul României în incinta căruia îşi păstrează originalele principalelor sale documente de lucru, indiferent dacă acestea sunt în format electronic sau în orice alt format, în special contractele sale de transport, documentele referitoare la vehiculele aflate la dispoziţia întreprinderii, documentele contabile, documentele de gestionare a personalului, contractele de muncă, documentele privind asigurările sociale, documentele conţinând date referitoare la operaţiunile de transport alocate conducătorilor auto şi la detaşarea acestora, documentele conţinând date referitoare la cabotaj, la durata de conducere şi perioadele de repaus şi orice alt document la care inspectorii din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, denumit în continuare I.S.C.T.R., trebuie să aibă acces, în scopul verificării respectării de către întreprindere a condiţiilor prevăzute de prezenta ordonanţă;b) să organizeze activitatea parcului său de vehicule în aşa fel încât să se asigure că vehiculele aflate la dispoziţia întreprinderii şi folosite în transportul internaţional se întorc la unul dintre centrele operaţionale din România în termen de opt săptămâni de la plecarea din acesta;c) să fie înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului;d) să fie supusă impozitului pe profit/impozitului pe venit şi, după caz, să aibă un cod de înregistrare în scopuri de TVA, în cazul în care întreprinderii i se aplică dispoziţiile art. 316 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;e) să dispună de unul sau mai multe vehicule care sunt înmatriculate sau puse în circulaţie şi autorizate pentru utilizare în România, indiferent dacă toate vehiculele respective se află în proprietatea sa sau sunt deţinute în temeiul unui contract de vânzare în rate, de închiriere sau de leasing;f) să îşi desfăşoare efectiv şi în permanenţă activităţile administrative şi comerciale cu ajutorul echipamentelor şi instalaţiilor corespunzătoare la sediul situat în România, potrivit lit. a), şi să îşi gestioneze operaţiunile de transport efectiv şi permanent utilizând vehiculele prevăzute la lit. g) cu ajutorul echipamentelor tehnice corespunzătoare situate în România;g) să aibă la dispoziţie în permanenţă şi în mod obişnuit un număr de vehicule care respectă condiţiile prevăzute la lit. e) şi de conducători auto al căror loc de staţionare obişnuit se află la un centru operaţional din România; în ambele cazuri numărul acesta este proporţional cu volumul operaţiunilor de transport efectuate de întreprindere.La data de 03-02-2022 Articolul 13 din Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din ORDONANŢA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022Articolul 14(1) În vederea respectării cerinţei privind buna reputaţie, întreprinderea şi managerul de transport al acesteia trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:a) întreprinderea şi/sau managerul de transport al acesteia nu au/a fost condamnaţi/condamnat(ă) sau sancţionaţi/sancţionat(ă) conform prevederilor art. 6 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009;b) întreprinderea şi/sau managerul de transport şi-au/şi-a pierdut buna reputaţie pentru încălcările grave prevăzute în anexa nr. IV la Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009, fiind declaraţi/ declarat(ă) inapţi/inapt(ă) conform art. 14 din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009, şi a intervenit reabilitarea.(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), întreprinderea/ managerul de transport se consideră reabilitată/reabilitat după o perioadă de cel puţin un an de la data pierderii bunei reputaţii şi numai după ce managerul de transport face dovada că a promovat un examen referitor la domeniile enumerate în partea I din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009, pentru redobândirea certificatului de pregătire profesională.(3) Până la luarea măsurii de reabilitare în conformitate cu prevederile alin. (2), certificatul de competenţă profesională al managerului de transport declarat inapt îşi pierde valabilitatea în toate statele membre.(4) I.S.C.T.R. elaborează procedura administrativă privind pierderea bunei reputaţii a întreprinderii/managerului de transport, prevăzută la art. 6 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009, care se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii, avându-se în vedere cel puţin următoarele:a) efectuarea unei verificări la sediul întreprinderii;b) analiza sancţiunilor aplicate întreprinderii/managerului de transport.
Conform alineatului (1) al articolului V din ORDONANŢA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022, ordinul prevăzut la art. 14 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificată şi completată prin prezenta ordonanţă, se emite în 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.La data de 03-02-2022 Articolul 14 din Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din ORDONANŢA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022Articolul 15(1) În vederea respectării cerinţei privind capacitatea financiară, întreprinderea trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:a) să demonstreze, pe baza conturilor anuale certificate de un auditor financiar/expert independent, că dispune în fiecare an de capital şi rezerve în valoare totală de cel puţin 9.000 EUR, pentru primul autovehicul utilizat, de 5.000 EUR pentru fiecare autovehicul suplimentar sau combinaţie suplimentară de vehicule utilizat(ă) cu o masă maximă autorizată care depăşeşte 3,5 tone şi de 900 EUR pentru fiecare autovehicul suplimentar sau combinaţie suplimentară de vehicule utilizat(ă), cu o masă maximă autorizată care depăşeşte 2,5 tone, dar nu depăşeşte 3,5 tone;b) să demonstreze, pe baza conturilor anuale certificate de un auditor financiar/expert independent, că dispune în fiecare an de capital şi rezerve în valoare totală de cel puţin 1.800 EUR pentru primul vehicul utilizat şi de 900 EUR pentru fiecare vehicul suplimentar utilizat, în cazul întreprinderilor care exercită ocupaţia de operator de transport rutier de mărfuri numai cu ajutorul unor autovehicule sau combinaţii de vehicule a căror masă maximă autorizată depăşeşte 2,5 tone, dar nu depăşeşte 3,5 tone;c) întreprinderea şi/sau managerul de transport al acesteia să nu fie în stare de faliment, în situaţie de insolvenţă fără a avea un plan de reorganizare aprobat, în stare de dizolvare sau de lichidare, potrivit legii.(2) În situaţia în care întreprinderea nu dovedeşte deţinerea capitalului şi rezervelor financiare în condiţiile prevăzute la alin. (1), aceasta poate demonstra îndeplinirea capacităţii financiare printr-un certificat, cum ar fi o garanţie bancară sau o asigurare, inclusiv o asigurare de răspundere profesională eliberată de una sau mai multe bănci sau alte instituţii financiare, inclusiv societăţi de asigurare.(3) În lipsa conturilor anuale certificate, prevăzute la alin. (1) lit. a), pentru anul înregistrării unei întreprinderi, o întreprindere poate demonstra respectarea cerinţei privind capacitatea financiară printr-un certificat, cum ar fi o garanţie bancară, un document eliberat de o instituţie financiară care stabileşte accesul la credit în numele întreprinderii sau o asigurare, inclusiv o asigurare de răspundere profesională eliberată de una sau mai multe bănci sau alte instituţii financiare, inclusiv societăţi de asigurare.La data de 03-02-2022 Articolul 15 din Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 8, Articolul I din ORDONANŢA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022Articolul 16(1) Verificarea îndeplinirii de către operatorul de transport rutier a condiţiilor care au stat la baza eliberării licenţei de transport/licenţei comunitare, respectiv a îndeplinirii de către întreprinderea de transport rutier în cont propriu a condiţiilor care au stat la baza eliberării certificatului de transport în cont propriu se efectuează la sediul acestora, cel puţin o dată la 5 ani şi, motivat, ori de câte ori se impune, în condiţiile legii.(2) Verificarea periodică prevăzută la alin. (1) se efectuează cu prioritate la sediul operatorilor de transport rutier/ întreprinderilor de transport rutier în cont propriu care prezintă risc crescut, conform art. 12 din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009.La data de 03-02-2022 Articolul 16 din Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din ORDONANŢA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022Secţiunea a 2-a Accesul la transportul rutier în cont propriuArticolul 17Pentru a avea acces la transportul rutier în cont propriu, întreprinderea trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) şi d) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009.Articolul 18Prevederile privind accesul la transportul rutier în cont propriu se aplică întreprinderilor care efectuează operaţiuni de transport rutier în cont propriu cu vehicule rutiere a căror masă totală maximă autorizată, inclusiv remorca/semiremorca, depăşeşte 3,5 tone şi/sau cu vehicule rutiere destinate transportului a mai mult de 9 persoane, inclusiv conducătorul auto, sau întreprinderilor care efectuează operaţiuni de transport rutier în cont propriu cu vehicule rutiere care se deplasează fără încărcătură.----------Art. 18 a revenit la forma anterioară ORDONANŢEI DE URGENŢĂ nr. 11 din 27 februarie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 122 din 5 martie 2013, prin abrogarea pct. 2 al art. I din această ordonanţă de urgenţă de către pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 109 din 11 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 525 din 15 iulie 2014.Articolul 18^1Prevederile privind accesul la transportul rutier de persoane în cont propriu se aplică şi transportului efectuat de autobuzele unităţilor administrativ-teritoriale sau ale unităţilor de învăţământ, având inscripţia „transport şcolar“, deţinute de către acestea cu orice titlu, prin excepţie de la prevederile art. 3 pct. 42, şi utilizate exclusiv pentru transportul elevilor şi cadrelor didactice din mediul rural către unităţile de învăţământ din comună sau către unităţile de învăţământ din mediul urban.La data de 27-10-2023 Articolul 18^1, Sectiunea a 2-a, Capitolul II a fost modificat de ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 288 din 23 octombrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 961 din 24 octombrie 2023Articolul 19Prevederile privind accesul la transportul rutier în cont propriu nu se aplică întreprinderilor angajate exclusiv în următoarele tipuri de transport rutier naţional:a) abrogată;La data de 05-03-2013 Lit. a) a art. 19 a fost abrogată de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 11 din 27 februarie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 122 din 5 martie 2013.a^1) transportul de vehicule rutiere defecte sau care sunt avariate;La data de 18-07-2014 Lit. a^1) a art. 19 a fost introdusă de pct. 3 al art. unic din LEGEA nr. 109 din 11 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 525 din 15 iulie 2014, care introduce pct. 3^1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 11 din 27 februarie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 122 din 5 martie 2013.b) transportul de mărfuri cu autovehicule a căror masă totală maximă autorizată, inclusiv cea a remorcilor, nu depăşeşte 3,5 tone;----------Lit. b) a art. 19 a revenit la forma anterioară ORDONANŢEI DE URGENŢĂ nr. 11 din 27 februarie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 122 din 5 martie 2013, prin abrogarea pct. 4 al art. I din această ordonanţă de urgenţă de către pct. 4 al art. unic din LEGEA nr. 109 din 11 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 525 din 15 iulie 2014.c) transportul de medicamente, aparate şi echipamente medicale şi al altor articole necesare în cazul situaţiilor de urgenţă specifice catastrofelor naturale;d) transporturi funerare;e) deplasări efectuate cu vehicule istorice;f) transporturi efectuate cu vehicule rutiere special destinate serviciilor medicale de urgenţă;g) transporturi efectuate cu vehicule rutiere utilizate de serviciile forţelor armate, de serviciile protecţiei civile, de pompieri şi structurile responsabile cu menţinerea şi restabilirea ordinii şi siguranţei publice sau închiriate de acestea fără conducător auto, atunci când transportul intră în atribuţiile proprii ale acestor servicii şi se efectuează sub controlul acestora;h) transporturi efectuate cu vehicule rutiere a căror viteză maximă autorizată nu depăşeşte 40 km/h;i) transporturi efectuate cu vehicule rutiere de încercări pentru îmbunătăţirea tehnologică;j) transporturi efectuate cu tractoare agricole sau forestiere;k) transporturi în interes personal efectuate de către persoane fizice, cu vehicule deţinute de acestea, indiferent de capacitate;l) transporturi efectuate cu autovehicule construite şi echipate pentru transportul a cel mult 9 persoane, inclusiv conducătorul auto, şi destinate acestui scop;----------Lit. l) a art. 19 a revenit la forma anterioară ORDONANŢEI DE URGENŢĂ nr. 11 din 27 februarie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 122 din 5 martie 2013, prin abrogarea pct. 4 al art. I din această ordonanţă de urgenţă de către pct. 4 al art. unic din LEGEA nr. 109 din 11 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 525 din 15 iulie 2014.m) transporturi necomerciale de lapte şi stupi de albine.n) transportul necomercial al cailor de sport, al cailor de hipoterapie şi al cailor de agrement.La data de 12-11-2018 Articolul 19 din Secțiunea a 2-a , Capitolul II a fost completat de ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 251 din 7 noiembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 947 din 09 noiembrie 2018o) transportul produselor rezervă de stat acordate ca ajutoare umanitare în cadrul intervenţiilor operative, precum şi în cadrul activităţilor de administrare a stocurilor de produse rezervă de stat şi/sau de mobilizare.La data de 27-10-2023 Articolul 19, Sectiunea a 2-a, Capitolul II a fost completat de ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 288 din 23 octombrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 961 din 24 octombrie 2023Articolul 20(1) Pentru a efectua transport rutier în cont propriu, întreprinderile trebuie să fie înregistrate în Registrul electronic naţional al întreprinderilor care efectuează transport rutier în cont propriu, ţinut de autoritatea competentă.(2) Modul de întocmire, completare şi gestionare a registrului prevăzut la alin. (1), precum şi de înscriere a datelor aferente întreprinderilor care efectuează transport rutier în cont propriu se stabileşte de către autoritatea competentă prin norme.Articolul 21Certificatul de transport în cont propriu se acordă de către autoritatea competentă întreprinderilor care respectă cerinţele privind buna reputaţie şi competenţa profesională, prin îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 12 şi 14.La data de 03-02-2022 Articolul 21 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din ORDONANŢA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022Articolul 22(1) Întreprinderea care efectuează transport rutier în cont propriu desemnează un manager de transport, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009.(2) Orice modificare în ceea ce priveşte managerul de transport desemnat se comunică autorităţii competente de către întreprinderea care efectuează transport rutier în cont propriu în maximum 15 zile de la data acesteia.Capitolul III Accesul la piaţa transportului rutierSecţiunea 1 Transportul rutier contra costArticolul 23Accesul la piaţa transportului rutier contra cost de mărfuri şi persoane se face liber şi nediscriminatoriu, cu respectarea principiilor liberei concurenţe, calitatea serviciilor de transport, interesul publicului călător şi siguranţa rutieră fiind prioritare.Articolul 24(1) Transportul rutier contra cost de mărfuri şi persoane se efectuează de către operatorii de transport rutier în baza licenţei comunitare numai cu autovehicule la bordul cărora există, pe toată durata transportului, o copie conformă a licenţei comunitare, documentul de transport, precum şi celelalte documente specifice tipului de transport efectuat, stabilite prin reglementările în vigoare.(2) Licenţa comunitară este eliberată de autoritatea competentă cu o valabilitate de 10 ani şi se păstrează la sediul întreprinderii.(3) Perioada de valabilitate a copiilor conforme ale licenţei comunitare eliberate de autoritatea competenta este de minimum un an, fără a depăşi perioada de valabilitate a licenţei comunitare.(4) Copiile conforme ale licenţei comunitare nu sunt transmisibile şi sunt personalizate de către emitent cu numerele de înmatriculare ale autovehiculelor pentru care au fost emise.(5) Modalitatea de eliberare a licenţei comunitare şi a copiilor conforme ale acesteia se stabileşte de către autoritatea competentă prin norme.(6) Transporturile prevăzute la art. 11^1 se efectuează în condiţiile stabilite de către autoritatea competentă prin norme.La data de 18-07-2014 Alin. (6) al art. 24 a fost modificat de pct. 5 al art. unic din LEGEA nr. 109 din 11 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 525 din 15 iulie 2014, care modifică pct. 5 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 11 din 27 februarie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 122 din 5 martie 2013.Articolul 25(1) Transportul rutier naţional contra cost se poate efectua numai cu vehicule rutiere înmatriculate în România, deţinute şi utilizate în condiţiile prezentei ordonanţe.(2) Transportul rutier internaţional contra cost se poate efectua numai cu autovehicule rutiere înmatriculate în România, deţinute şi utilizate în condiţiile prezentei ordonanţe.(3) Transportul rutier contra cost se poate efectua în afara spaţiului Uniunii Europene cu un ansamblu de vehicule doar în condiţiile în care semiremorca/remorca este înmatriculată în conformitate cu prevederile acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care Uniunea Europeană sau România este parte, după caz.La data de 03-02-2022 Alineatul (3) din Articolul 25 , Sectiunea 1 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 11, Articolul I din ORDONANŢA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022(4) În cazul efectuării transportului rutier internaţional contra cost, operatorii de transport rutier români utilizează autovehicule conduse de cetăţeni români, de cetăţeni ai Uniunii Europene sau de cetăţeni ai statelor din afara Uniunii Europene cu drept de muncă în România, angajaţi sau puşi la dispoziţia acestora, titulari ai unui certificat de competenţă profesională obţinut în condiţiile prevăzute de reglementările naţionale şi ale Uniunii Europene.(5) În cazul efectuării transportului rutier naţional contra cost, operatorii de transport rutier români utilizează autovehicule conduse de cetăţeni români, de cetăţeni ai Uniunii Europene sau de cetăţeni ai statelor din afara Uniunii Europene cu drept de muncă în România, angajaţi ai acestora, titulari ai unui certificat de competenţă profesională obţinut în condiţiile prevăzute de reglementările naţionale şi ale Uniunii Europene.Articolul 25^1(1) Prin derogare de la prevederile art. 25 alin. (1) şi (2), transportul rutier naţional contra cost de mărfuri şi transportul rutier internaţional contra cost de mărfuri între România şi celelalte state membre ale Uniunii Europene se pot efectua de către operatorii de transport rutier români şi cu vehicule închiriate, înmatriculate sau puse în circulaţie în conformitate cu legislaţia altui stat membru din Uniunea Europeană, în aceleaşi condiţii ca în cazul vehiculelor deţinute în proprietate, cu respectarea următoarelor condiţii:a) vehiculul închiriat să fie înmatriculat sau pus în circulaţie în conformitate cu legislaţia oricărui stat membru din Uniunea Europeană şi, după caz, să fie utilizat în conformitate cu regulamentele (CE) nr. 1.071/2009 şi (CE) nr. 1.072/2009 ale Parlamentului European şi ale Consiliului;b) contractul să se refere numai la închirierea unui vehicul fără conducător auto şi să nu fie însoţit de un contract de servicii încheiat cu acelaşi operator de transport rutier care să cuprindă conducători auto sau personal de însoţire;c) vehiculul închiriat să fie în mod exclusiv la dispoziţia operatorului de transport rutier care îl utilizează pe durata contractului de închiriere;d) vehiculul închiriat să fie condus de personalul operatorului de transport rutier care îl utilizează;e) vehiculul închiriat să deţină copie conformă a licenţei comunitare eliberate de autoritatea competentă, cu valabilitate pe durata contractului de închiriere, prin derogare de la prevederile art. 24 alin. (3).În sensul prezentului articol, prin vehicul închiriat se înţelege orice autovehicul, remorcă, semiremorcă sau combinaţie de vehicule destinate exclusiv transportului rutier de mărfuri care, în schimbul unei plăţi şi pentru o perioadă determinată, este pusă la dispoziţia unui operator de transport rutier care efectuează transport rutier de mărfuri contra cost, în temeiul unui contract cu întreprinderea care pune la dispoziţie autovehiculul, remorca, semiremorca sau combinaţia de vehicule.(2) Dovada respectării condiţiilor prevăzute la alin. (1) lit. a)-e) se face prin:a) prezentarea de către conducătorul auto al vehiculului închiriat, pe suport hârtie sau în format electronic, a contractului de închiriere sau a unui extras din respectivul contract, certificat pentru conformitate, care să menţioneze în special numele locatorului, numele locatarului, data şi durata contractului şi datele de identificare a vehiculului, şi a copiei conforme a licenţei comunitare pentru vehiculul închiriat, în original, copia conformă trebuind să existe în original la bordul vehiculului;b) conducătorul auto al vehiculului închiriat este angajat al operatorului de transport rutier care utilizează respectivul vehicul.(3) Utilizarea de către acelaşi operator de transport rutier român a vehiculului închiriat, înmatriculat sau pus în circulaţie în alt stat membru din Uniunea Europeană este permisă pentru o perioadă de maximum două luni consecutive într-un an calendaristic dat.(4) În cazul prevăzut la alin. (3), durata contractului de închiriere nu trebuie să depăşească perioada de două luni. (5) Numărul maxim permis de vehicule închiriate, înmatriculate sau puse în circulaţie în conformitate cu legislaţia altui stat membru din Uniunea Europeană, care pot fi utilizate de către un operator de transport rutier român, este de 25% din parcul de vehicule de marfă deţinut cu orice titlu de acesta, în temeiul art. 5 alin. (1) lit. g) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009, calculat la data la care operatorul de transport rutier începe să utilizeze vehiculul închiriat.(6) În cazul unui operator de transport rutier care deţine un parc auto cu un număr de vehicule mai mare de unu şi mai mic de patru, acestuia i se permite să utilizeze cel puţin un astfel de vehicul.(7) Numărul de înmatriculare al vehiculului închiriat, înmatriculat sau pus în circulaţie în conformitate cu legislaţia unui alt stat membru din Uniunea Europeană, utilizat de o întreprindere care efectuează transport rutier contra cost de mărfuri, este introdus în registrul electronic naţional al operatorilor de transport rutier. (8) Prelucrarea datelor privind numărul de înmatriculare al vehiculului închiriat respectă cerinţele privind informaţiile menţionate la art. 16 alin. (2) lit. g) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009, astfel cum se specifică la art. 16 alin. (2) al treilea şi al cincilea paragraf, precum şi la art. 16 alin. (3) şi (4) din regulamentul respectiv.(9) Datele privind numărul de înmatriculare al vehiculului închiriat sunt accesibile autorităţilor competente în timpul controalelor în trafic.(10) În scopul facilitării punerii în aplicare a dispoziţiilor prezentului articol şi pentru asigurarea asistenţei rapide în relaţia cu autorităţile competente din celelalte state membre ale Uniunii Europene se desemnează Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. ca punct naţional responsabil cu schimbul de informaţii cu respectivele autorităţi.(11) Schimbul de informaţii menţionat la alin. (10) se realizează prin intermediul Registrului european al întreprinderilor de transport rutier, astfel cum se specifică în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/480 al Comisiei.(12) Informaţiile furnizate Autorităţii Rutiere Române - A.R.R. de către autorităţile competente din celelalte state membre ale Uniunii Europene sunt utilizate numai în scopurile pentru care au fost solicitate, iar prelucrarea datelor cu caracter personal se efectuează numai în scopul respectării dispoziţiilor prezentului articol şi respectă Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului.(13) Cooperarea şi asistenţa administrativă reciprocă se furnizează de Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. autorităţilor competente din celelalte state membre ale Uniunii Europene cu titlu gratuit. (14) O solicitare de informaţii nu împiedică autorităţile competente să ia măsuri în conformitate cu dreptul Uniunii şi cu legislaţia naţională aplicabilă pentru a investiga şi a preveni presupusele încălcări ale normelor stabilite în prezentul articol.La data de 25-05-2023 Sectiunea 1 din Capitolul III a fost completată de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 124 din 19 mai 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 22 mai 2023Articolul 26Operatorii de transport rutier pot efectua transport rutier în cont propriu pe baza licenţei comunitare şi a copiilor conforme ale acesteia, fără a deţine certificat de transport în cont propriu.Articolul 27(1) Operaţiunile de transport rutier de mărfuri contra cost în regim de cabotaj se efectuează în conformitate cu prevederile art. 8 şi 9 din Regulamentul (CE) nr. 1.072/2009.(2) Prevederile art. 8 din Regulamentul (CE) nr. 1.072/2009 se aplică şi în cazul segmentelor rutiere iniţiale sau finale efectuate pe teritoriul României de operatorii de transport rutier de mărfuri nerezidenţi, în cadrul unor operaţiuni de transport combinat între România şi un alt stat membru al Uniunii Europene.(3) Operatorii de transport rutier de mărfuri nerezidenţi nu pot să efectueze pe teritoriul României operaţiuni de cabotaj cu acelaşi vehicul sau, în cazul unei combinaţii cuplate de vehicule, cu autovehiculul aceluiaşi vehicul, pentru o perioadă de patru zile ulterioară încheierii operaţiunii de cabotaj din România.(4) Se consideră că operaţiunile de cabotaj efectuate în România de către un operator de transport rutier de mărfuri nerezident respectă prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 şi ale prezentei ordonanţe numai dacă operatorul de transport rutier de mărfuri care le efectuează poate prezenta dovezi clare privind transportul internaţional care a precedat respectivele operaţiuni de cabotaj, precum şi privind fiecare operaţiune ulterioară de cabotaj efectuată. În cazul în care vehiculul s-a aflat pe teritoriul României în perioada de patru zile precedentă transportului internaţional, operatorul de transport rutier de mărfuri nerezident prezintă dovezi clare şi cu privire la toate operaţiunile care au fost desfăşurate în perioada respectivă.(5) Dovezile prevăzute la alin. (4) se prezintă sau se transmit inspectorilor din cadrul I.S.C.T.R., la cerere şi pe durata controlului în trafic. Acestea pot fi prezentate sau transmise electronic, utilizându-se un format structurat modificabil care poate fi folosit direct de computere pentru stocare sau procesare, cum ar fi scrisoarea electronică de trăsură (e-CMR) în temeiul Protocolului adiţional de la Geneva la Convenţia privind Contractul de transport internaţional rutier de mărfuri (CMR) cu privire la scrisoarea electronică de trăsură din 20 februarie 2008, la care România a aderat prin Legea nr. 29/2019 pentru aderarea României la Protocolul adiţional privind scrisoarea electronică de însoţire, adoptat la Geneva la 20 februarie 2008, la Convenţia referitoare la contractul de transport rutier internaţional de mărfuri pe şosele (CMR), încheiată la Geneva la 19 mai 1956. În cursul controlului în trafic, conducătorul auto are permisiunea de a contacta sediul central, managerul de transport sau orice altă persoană sau entitate pentru a furniza, înainte de terminarea controlului în trafic, oricare dintre dovezile prevăzute la alin. (4).La data de 03-02-2022 Articolul 27 din Sectiunea 1 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 12, Articolul I din ORDONANŢA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022Articolul 28Operaţiunile de transport rutier de persoane contra cost în regim de cabotaj se efectuează în conformitate cu prevederile art. 14-17 din Regulamentul (CE) nr. 1.073/2009.Articolul 29Operaţiunile de transport rutier de mărfuri contra cost în regim de cabotaj efectuate de către operatorii de transport rutier din ţările din afara Uniunii Europene sunt interzise dacă acordurile şi convenţiile bilaterale sau internaţionale din domeniul transporturilor rutiere la care Uniunea Europeană sau România este parte nu prevăd altfel.La data de 03-02-2022 Articolul 29 din Sectiunea 1 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 13, Articolul I din ORDONANŢA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022Articolul 30Autoritatea competentă desemnează prin ordin al ministrului transporturilor punctul naţional de contact responsabil de schimbul de informaţii cu celelalte state membre ale Uniunii Europene privind aplicarea Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, şi de luarea măsurilor necesare pentru interconectarea şi accesibilitatea la nivelul Uniunii Europene a registrelor electronice naţionale, precum şi instituţia responsabilă cu întocmirea şi transmiterea raportului prevăzut la art. 26 din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009.1.1. Transportul rutier contra cost de mărfuriArticolul 31Transportul rutier naţional contra cost de mărfuri se efectuează conform prevederilor prezentei ordonanţe, precum şi ale celorlalte reglementări ale Uniunii Europene şi naţionale în domeniu.Articolul 32(1) Transportul rutier internaţional contra cost de mărfuri între România şi celelalte state membre ale Uniunii Europene se efectuează conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009, celorlalte reglementări ale Uniunii Europene şi naţionale în domeniu, precum şi prezentei ordonanţe.(2) Transportul rutier internaţional contra cost de mărfuri între România şi statele din afara Uniunii Europene se efectuează conform prevederilor prezentei ordonanţe, ale normelor metodologice de punere în aplicare a acesteia, precum şi ale acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România sau, după caz, Uniunea Europeană este parte.La data de 03-02-2022 Alineatul (2) din Articolul 32 , Punctul 1.1. , Sectiunea 1 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din ORDONANŢA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022Articolul 33Autoritatea competentă va stabili prin norme criteriile şi modul de fixare a încărcăturii, precum şi modalitatea de verificare a respectării acestora.1.2. Transport rutier contra cost de persoane1.2.1. Transportul rutier naţional contra cost de persoane
Conform alin. (1) al art. III din LEGEA nr. 136 din 12 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 587 din 17 iulie 2019, operatorii de transport rutier care efectuează transport de persoane prin servicii regulate în transportul rutier naţional, cu excepţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, au obligaţia să doteze autovehiculele cu care execută aceste servicii cu aparatele de marcat electronice fiscale prevăzute la art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 136/2019.Articolul 34Transportul rutier contra cost de persoane se efectuează de către operatorii de transport rutier numai cu autobuze la bordul cărora se află, pe toată durata transportului, o copie conformă a licenţei comunitare, precum şi licenţa de traseu însoţită de graficul de circulaţie sau documentul de transport corespunzător serviciilor ocazionale, după caz.Articolul 35(1) Transportul rutier contra cost de persoane cu autobuze se poate realiza prin:a) servicii regulate;b) servicii regulate speciale;c) servicii ocazionale.(2) Abrogat.La data de 18-07-2014 Alin. (2) al art. 35 a fost abrogat de pct. 6 al art. unic din LEGEA nr. 109 din 11 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 525 din 15 iulie 2014, care modifică pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 11 din 27 februarie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 122 din 5 martie 2013.La data de 05-03-2013 Art. 35 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 11 din 27 februarie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 122 din 5 martie 2013.Articolul 36(1) Serviciile regulate interjudeţene pe un traseu naţional se pot efectua de către operatorii de transport rutier numai în baza licenţelor de traseu eliberate de autoritatea competentă.(2) Capetele de traseu aferente curselor interjudeţene solicitate vor fi amplasate numai în autogări care deţin licenţă valabilă pentru activităţi conexe transportului rutier, şi anume activităţi desfăşurate de autogară sau, în cazul în care în respectivele localităţi nu există autogări sau capacitatea acestora nu este suficientă pentru a acoperi toate cererile, în staţiile publice stabilite de autoritatea administraţiei publice locale.(3) Licenţa de traseu pentru serviciile regulate interjudeţene este valabilă numai dacă transportul este efectuat la orele şi în zilele prevăzute în graficul de circulaţie anexă la aceasta.(4) Licenţa de traseu prevăzută la alin. (3) se eliberează pentru o cursă.(5) Licenţa de traseu prevăzută la alin. (3) se eliberează fiecărui operator de transport solicitant inclusiv în cazul în care graficul de circulaţie este identic.(6) În cazul serviciilor regulate interjudeţene, perioada de valabilitate maximă a licenţei de traseu este de 3 ani. Valabilitatea acesteia poate fi stabilită pentru o perioadă mai scurtă la cererea solicitantului sau în cazul în care este necesară respectarea condiţiei de vechime a autovehiculului, prevăzută la art. 42^1 alin. (2).(7) Licenţa de traseu prevăzută la alin. (3) este eliberată operatorului de transport, nefiind transmisibilă.(8) În cazul serviciilor regulate speciale interjudeţene, perioada de valabilitate a licenţei de traseu nu poate să depăşească perioada prevăzută în contractul încheiat de operatorul de transport cu beneficiarul transportului.(9) Licenţa de traseu pentru servicii regulate speciale interjudeţene este eliberată operatorului de transport care a încheiat contractul cu beneficiarul transportului.La data de 05-12-2024 Articolul 36 , Punctul 1.2.1. , Punctul 1.2. , Sectiunea 1 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 4. , Articolul I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 141 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1227 din 5 decembrie 2024Articolul 36^1Operatorii economici care efectuează activităţi conexe transportului rutier - activităţi desfăşurate de autogări au obligaţia să permită în mod nediscriminatoriu accesul operatorilor de transport rutier la serviciile oferite de autogară şi fără a condiţiona încheierea contractelor de acces în autogară de efectuarea unor servicii suplimentare sau pe care operatorul de transport rutier nu le solicită.La data de 05-12-2024 Punctul 1.2.1. , Punctul 1.2. , Sectiunea 1 , Capitolul III a fost completat de Punctul 5. , Articolul I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 141 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1227 din 5 decembrie 2024Articolul 36^2Operatorul de transport rutier deţinător de licenţe de traseu pentru servicii regulate interjudeţene poate utiliza autovehicule suplimentare pentru rezolvarea situaţiilor excepţionale sau temporare ocazionate de preluarea fluxului de călători pe cursa respectivă. Astfel de vehicule suplimentare pot fi utilizate numai cu respectarea condiţiilor cumulative prevăzute la art. 42^1 alin. (2) şi cu deţinerea la bordul autovehiculului a următoarelor documente:a) copie a licenţei de traseu eliberată pentru respectiva cursă interjudeţeană însoţită de copia graficului de circulaţie;b) copia conformă a autovehiculului suplimentar deţinut de operatorul serviciului regulat interjudeţean.La data de 05-12-2024 Punctul 1.2.1. , Punctul 1.2. , Sectiunea 1 , Capitolul III a fost completat de Punctul 5. , Articolul I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 141 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1227 din 5 decembrie 2024Articolul 36^3(1) În cazul în care titularul licenţei de traseu renunţă la efectuarea unei curse înainte de expirarea valabilităţii acesteia are obligaţia notificării autorităţii competente cu 30 de zile înainte de încetarea efectuării cursei respective.(2) În situaţia prevăzută la alin. (1), titularul are obligaţia de a comunica utilizatorilor, cu 30 de zile înainte de renunţare, prin orice mijloace de publicitate, intenţia de renunţare.La data de 05-12-2024 Punctul 1.2.1. , Punctul 1.2. , Sectiunea 1 , Capitolul III a fost completat de Punctul 5. , Articolul I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 141 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1227 din 5 decembrie 2024Articolul 37Prin reţeaua de mobilitate rutieră naţională se ţine evidenţa curselor/traseelor, a graficelor de circulaţie, a numărului autovehiculelor necesare efectuării curselor/traseelor şi rezervelor acestora, a curselor la care operatorii de transport au notificat intenţia de renunţare, a curselor în cazul cărora a fost aplicată măsura retragerii licenţei de traseu, a capacităţii de transport, precum şi a zilelor/perioadelor de efectuare a curselor, precum şi a autogărilor care deţin licenţă valabilă pentru activităţi conexe transportului rutier, şi anume activităţi desfăşurate de autogară.La data de 05-12-2024 Articolul 37 , Punctul 1.2.1. , Punctul 1.2. , Sectiunea 1 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 6. , Articolul I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 141 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1227 din 5 decembrie 2024Articolul 37^1În cazul retragerii licenţei de traseu, renunţării la licenţa de traseu sau nerespectării obligaţiilor prevăzute la art. 36^3, operatorul de transport nu mai poate solicita o nouă licenţă de traseu pentru acelaşi traseu pe o perioadă de un an.La data de 05-12-2024 Punctul 1.2.1. , Punctul 1.2. , Sectiunea 1 , Capitolul III a fost completat de Punctul 7. , Articolul I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 141 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1227 din 5 decembrie 2024Articolul 38Serviciul regulat de transport rutier naţional de persoane contra cost se efectuează cu autobuze, în condiţiile stabilite de autoritatea competentă prin norme.Articolul 39La efectuarea transportului rutier judeţean, interjudeţean sau internaţional contra cost de persoane prin servicii regulate se interzice transportul mai multor persoane decât numărul de locuri pe scaune înscris în certificatul de înmatriculare al autovehiculului.Articolul 40(1) Abrogat.La data de 20-07-2019 Alineatul (1) din Articolul 40 , Punctul 1.2.1. , Punctul 1.2. , Sectiunea 1 , Capitolul III a fost abrogat de Articolul I din LEGEA nr. 136 din 12 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 587 din 17 iulie 2019(2) Abrogat.La data de 20-07-2019 Alineatul (2) din Articolul 40 , Punctul 1.2.1. , Punctul 1.2. , Sectiunea 1 , Capitolul III a fost abrogat de Articolul I din LEGEA nr. 136 din 12 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 587 din 17 iulie 2019(3) Persoanele care, conform legii, beneficiază de facilităţi la transportul rutier naţional au obligaţia de a utiliza legitimaţie de transport de tip card atât la urcarea, cât şi la coborârea acestora în/din autovehicul.(4) Abrogat.La data de 20-07-2019 Alineatul (4) din Articolul 40 , Punctul 1.2.1. , Punctul 1.2. , Sectiunea 1 , Capitolul III a fost abrogat de Articolul I din LEGEA nr. 136 din 12 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 587 din 17 iulie 2019Articolul 41(1) Serviciile regulate de transport de persoane se execută pe bază de legitimaţii de călătorie individuale, care sunt documente cu regim special, respectiv bilete, abonamente şi legitimaţii speciale.(2) Legitimaţiile speciale de călătorie sunt acordate în condiţiile legii.(3) Modelul biletelor, abonamentelor şi legitimaţiilor speciale se stabileşte prin ordin al ministrului finanţelor publice, la propunerea Ministerului Transporturilor.La data de 18-07-2014 Alin. (3) al art. 41 a fost modificat de pct. 8 al art. unic din LEGEA nr. 109 din 11 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 525 din 15 iulie 2014, care modifică pct. 8 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 11 din 27 februarie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 122 din 5 martie 2013.(4) Transportul copiilor sub 5 ani se realizează gratuit, în condiţiile în care aceştia nu ocupă locuri separate.(5) Transportul rutier în trafic judeţean/interjudeţean al elevilor prevăzuţi la art. 84 alin. (1)-(3) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se efectuează cu autovehiculele destinate transportului de persoane deţinute de către unităţile de învăţământ, autorităţile administraţiei publice locale şi/sau operatorii de transport rutier, după caz, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.La data de 18-07-2014 Alin. (5) al art. 41 a fost modificat de pct. 9 al art. unic din LEGEA nr. 109 din 11 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 525 din 15 iulie 2014, care modifică pct. 9 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 11 din 27 februarie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 122 din 5 martie 2013.Articolul 42Autoritatea competentă stabileşte prin norme:a) condiţiile pentru efectuarea serviciilor regulate, a serviciilor regulate speciale şi a serviciilor ocazionale contra cost de transport rutier de persoane;b) modul de întocmire şi aprobare a programelor de transport;b^1) modul de implementare şi utilizare a reţelei de mobilitate rutieră naţională;La data de 05-12-2024 Articolul 42 , Punctul 1.2.1. , Punctul 1.2. , Sectiunea 1 , Capitolul III a fost completat de Punctul 8. , Articolul I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 141 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1227 din 5 decembrie 2024c) abrogată;La data de 05-12-2024 Litera c) , Articolul 42 , Punctul 1.2.1. , Punctul 1.2. , Sectiunea 1 , Capitolul III a fost abrogată de Punctul 9. , Articolul I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 141 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1227 din 5 decembrie 2024d) modelul licenţei de traseu şi al graficului de circulaţie;e) obligaţiile operatorilor de transport rutier în cazul efectuării serviciilor regulate, a serviciilor regulate speciale şi a serviciilor ocazionale contra cost de transport rutier de persoane;f) condiţiile de efectuare a operaţiunilor de cabotaj în cazul transportului contra cost de persoane.Articolul 42^1(1) După implementarea reţelei de mobilitate rutieră naţională, cererile pentru eliberarea licenţelor de traseu vor fi analizate în ordinea depunerii lor în platforma informatică care gestionează reţeaua de mobilitate rutieră naţională, iar licenţele de traseu se vor elibera tuturor operatorilor de transport indiferent de graficul de circulaţie propus de către aceştia.(2) Autobuzele nominalizate de operatorii de transport rutier trebuie să deţină copie conformă a licenţei comunitare în termen de valabilitate, să fie clasificate pe categorii, să fie dotate cu instalaţie de aer condiţionat, să fie deţinute în proprietate, în baza unui contract de vânzare în rate, de închiriere sau de leasing, respectiv să nu aibă o vechime mai mare de 9 ani la data nominalizării acestora în platforma informatică care gestionează reţeaua de mobilitate rutieră naţională în vederea eliberării licenţei de traseu.(3) Licenţa de traseu solicitată în vederea efectuării unei curse prin servicii regulate interjudeţene se va elibera tuturor operatorilor de transport, în ordinea acceptării cererilor acestora pe platforma informatică, indiferent de graficul de circulaţie propus de către aceştia.(4) Perioada pentru care urmează să fie eliberată licenţa de traseu se calculează în funcţie de anul fabricaţiei autobuzului, fără a depăşi valabilitatea prevăzută la art. 36 alin. (6).(5) Tariful de călătorie în cazul unei curse prin servicii regulate interjudeţene se stabileşte liber, transparent şi nediscriminatoriu pe piaţa liberă, în funcţie de cerere şi ofertă.La data de 05-12-2024 Punctul 1.2.1. , Punctul 1.2. , Sectiunea 1 , Capitolul III a fost completat de Punctul 10. , Articolul I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 141 din 4 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1227 din 5 decembrie 2024Articolul 43(1) Serviciile ocazionale contra cost de transport rutier de persoane se pot efectua de către operatorii de transport rutier numai pe baza documentului de transport eliberat de autoritatea competentă.(2) Modul de eliberare, precum şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească operatorii de transport în vederea obţinerii documentului de transport vor fi stabilite prin norme de autoritatea competentă.1.2.2. Transportul rutier internaţional contra cost de persoaneArticolul 44(1) Transportul rutier internaţional contra cost de persoane între România şi celelalte state membre ale Uniunii Europene se efectuează pe baza prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009, a celorlalte reglementări ale Uniunii Europene în domeniu, precum şi a prezentei ordonanţe.(2) Transportul rutier internaţional contra cost de persoane între România şi statele din afara Uniunii Europene se efectuează pe baza prevederilor prezentei ordonanţe şi ale acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România sau, după caz, Uniunea Europeană este parte.La data de 03-02-2022 Alineatul (2) din Articolul 44 , Punctul 1.2.2. , Punctul 1.2. , Sectiunea 1 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 15, Articolul I din ORDONANŢA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022(3) Serviciile regulate şi serviciile regulate speciale contra cost de transport rutier de persoane pe un traseu internaţional între România şi un stat din afara Uniunii Europene se efectuează de către operatorii de transport rutier numai pe baza autorizaţiilor de transport internaţional şi a graficului de circulaţie conţinut în acestea, eliberate de autorităţile competente ale statelor unde sunt situate capetele de traseu, precum şi a autorizaţiilor de transport internaţional eliberate de autorităţile competente ale statelor tranzitate, după caz.(4) Serviciile regulate contra cost de transport rutier de persoane pe un traseu internaţional între România şi un stat din afara Uniunii Europene se pot efectua şi de către mai mulţi operatori de transport rutier români, în comun, conform autorizaţiei de transport internaţional eliberate de autoritatea competentă.(5) În cazul efectuării transportului rutier internaţional de persoane între România şi un stat membru al Uniunii Europene, cu tranzitarea unui stat din afara Uniunii Europene, transportul se efectuează pe baza prevederilor legislaţiei Uniunii Europene, ale acordurilor şi convenţiilor la care România şi statul tranzitat sunt părţi.(6) În cazul efectuării transportului rutier internaţional de persoane între un stat membru al Uniunii Europene şi un stat din afara Uniunii Europene, cu tranzitarea teritoriului României, transportul se efectuează pe baza prevederilor acordurilor şi convenţiilor la care România şi statul din afara Uniunii Europene, respectiv România şi statul din Uniunea Europeană sunt părţi.(7) În cazul efectuării transportului rutier internaţional de persoane între două state din afara Uniunii Europene, cu tranzitarea teritoriului României, transportul se efectuează pe baza prevederilor acordurilor şi convenţiilor la care România şi cele două state sunt părţi.(8) Modul de eliberare, precum şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească operatorii de transport în vederea obţinerii documentului de transport vor fi stabilite prin norme de autoritatea competentă.Articolul 45(1) Transportul rutier internaţional de persoane prin servicii ocazionale contra cost cu autocarul şi autobuzul între România şi un alt stat membru al Uniunii Europene se efectuează în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1073/2009.(2) Transportul rutier internaţional de persoane prin servicii ocazionale între România şi un stat din afara Uniunii Europene se efectuează numai în condiţiile respectării prevederilor Acordului privind transportul internaţional ocazional de călători cu autocarul şi autobuzul (Acordul INTERBUS), semnat de România la Bruxelles la 2 octombrie 2000, ratificat prin Legea nr. 439/2002, pe baza documentelor prevăzute în respectivul acord, eliberate de autoritatea competentă.(3) Pentru statele nesemnatare ale Acordului INTERBUS, transportul rutier internaţional de persoane prin servicii ocazionale contra cost se efectuează numai pe baza documentului de transport convenit între autoritatea competentă şi autorităţile competente din statele pe teritoriul cărora se derulează transportul.Articolul 46În cadrul transportului rutier internaţional contra cost de persoane prin servicii regulate efectuat de către operatorul de transport rutier român pe baza autorizaţiei de transport internaţional este interzisă îmbarcarea persoanelor în vederea transportului acestora între două localităţi de pe teritoriul României, ca serviciu internaţional de transport persoane.Articolul 46^1Măsurile de aplicare a dispoziţiilor privind detaşarea conducătorilor auto, prevăzute în anexa nr. 31 partea A la secţiunea 2 din Acordul comercial şi de cooperare între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, pe de altă parte, denumit în continuare Acordul UE-UK, încălcările cu caracter contravenţional ale acestor dispoziţii, precum şi sancţiunile contravenţionale aplicabile în cazul constatării încălcărilor se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.La data de 03-02-2022 Punctul 1.2.2. din Punctul 1.2. , Sectiunea 1 , Capitolul III a fost completat de Punctul 16, Articolul I din ORDONANŢA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022Secţiunea a 2-a Transportul rutier în cont propriuArticolul 47Transportul rutier în cont propriu se efectuează de către întreprinderile de transport rutier în cont propriu pe baza certificatului de transport în cont propriu numai cu vehicule rutiere la bordul cărora se află, pe toată durata transportului, o copie conformă a certificatului de transport în cont propriu, documentul din care să rezulte faptul că transportul efectuat este în cont propriu, precum şi documentele specifice acestui tip de transport, stabilite prin reglementările în vigoare.Articolul 48(1) Certificatul de transport în cont propriu se eliberează întreprinderii de transport rutier în cont propriu de către autoritatea competentă, având o valabilitate de 10 ani, şi se păstrează la sediul acesteia.(2) Pentru fiecare dintre autovehiculele rutiere deţinute de întreprinderea de transport rutier în cont propriu în condiţiile prezentei ordonanţe şi utilizate la operaţiuni de transport rutier în cont propriu, autoritatea competentă eliberează, la cerere, copii conforme ale certificatului de transport în cont propriu cu valabilitate de minimum un an, fără a depăşi perioada de valabilitate a certificatului de transport în cont propriu.(3) Copiile conforme ale certificatului de transport în cont propriu nu sunt transmisibile şi sunt personalizate de către emitent cu numerele de înmatriculare ale autovehiculelor pentru care au fost emise.(4) Modalitatea de eliberare a certificatului de transport în cont propriu şi a copiilor conforme ale acestuia se stabileşte de către autoritatea competentă prin norme.Articolul 49(1) Operaţiunile de transport rutier naţional în cont propriu se pot efectua numai cu vehicule rutiere înmatriculate în România, deţinute şi utilizate în condiţiile prezentei ordonanţe, cu excepţia operaţiunilor de transport efectuate conform prevederilor art. 51.(2) Operaţiunile de transport rutier în cont propriu se pot efectua în afara spaţiului Uniunii Europene cu un ansamblu de vehicule doar în condiţiile în care semiremorca/remorca este înmatriculată în conformitate cu prevederile acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte.(3) Întreprinderile de transport rutier în cont propriu utilizează autovehicule conduse de cetăţeni români, de cetăţeni ai Uniunii Europene sau de cetăţeni ai statelor din afara Uniunii Europene cu drept de muncă în România, angajaţi ai acestora.Articolul 50Transportul rutier internaţional în cont propriu de persoane între România şi un stat din afara Uniunii Europene se poate efectua numai pe baza documentului de transport eliberat şi convenit de autoritatea competentă cu autorităţile competente din statele pe teritoriul cărora se derulează transportul.Articolul 51(1) În cazul unei operaţiuni de transport combinat, dacă transportul de pe segmentul rutier iniţial este efectuat în cont propriu de o întreprindere în condiţiile prevăzute la art. 1 alin. (5) lit. d) din Regulamentul (CE) nr. 1.072/2009, transportul de pe segmentul rutier final pentru transportarea la destinaţie a mărfurilor se consideră a fi efectuat în cont propriu dacă întreprinderea căreia îi sunt destinate mărfurile deţine şi utilizează autovehicule conform prevederilor art. 1 alin. (5) lit. d) din Regulamentul (CE) nr. 1.072/2009, chiar dacă remorcile sau semiremorcile sunt deţinute de întreprinderea expeditoare care a efectuat transportul pe segmentul rutier iniţial.(2) În cazul în care transportul de pe segmentul rutier final este efectuat în cont propriu de o întreprindere în condiţiile prevăzute la art. 1 alin. (5) lit. d) din Regulamentul (CE) nr. 1.072/2009, transportul de pe segmentul rutier iniţial se consideră a fi efectuat în cont propriu dacă întreprinderea care expediază mărfurile deţine şi utilizează autovehicule conform prevederilor art. 1 alin. (5) lit. d) din Regulamentul (CE) nr. 1.072/2009, chiar dacă remorcile sau semiremorcile sunt deţinute de întreprinderea destinatară care va efectua transportul pe segmentul rutier final.Capitolul IV Activităţi conexe transportului rutierArticolul 52(1) Activităţile conexe transportului rutier se efectuează de către operatorii economici numai pe baza licenţei pentru activităţi conexe transportului rutier, eliberată de către autoritatea competentă.(2) Licenţa pentru activităţi conexe se eliberează pentru fiecare activitate conexă efectuată, perioada de valabilitate a acesteia fiind de 5 ani.(3) În vederea eliberării licenţei pentru activităţi conexe transportului rutier - activităţi desfăşurate de autogări, operatorul economic trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:a) bază materială;b) competenţă profesională;c) onorabilitate.(4) În vederea eliberării licenţei pentru activităţi conexe transportului rutier - activităţi de intermediere a operaţiunilor de transport rutier contra cost, operatorul economic trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:a) bază materială;b) competenţă profesională;c) onorabilitate;d) capacitate financiară.(5) În situaţia în care o activitate conexă transportului rutier se efectuează de către un operator pentru activităţi conexe transportului rutier în mai multe locaţii, autoritatea competentă eliberează câte o licenţă pentru activităţi conexe transportului rutier.Articolul 53Autogările şi staţiile publice pentru urcarea/coborârea persoanelor transportate în cadrul serviciilor regulate de transport rutier sunt bunuri de utilitate publică şi pot fi proprietate privată sau publică.Articolul 54(1) Înfiinţarea sau desfiinţarea unei autogări se aprobă de autorităţile competente, în condiţiile legii.(2) Este interzisă schimbarea destinaţiei unei autogări, desfiinţarea acesteia sau schimbarea destinaţiei unor spaţii ale unei autogări în mai puţin de 6 luni de la notificarea acestei intenţii de către proprietarul autogării respective.Articolul 55Amenajarea, semnalizarea rutieră şi întreţinerea staţiilor publice pentru urcarea/coborârea persoanelor transportate se asigură de administratorul drumului sau deţinătorul acestuia, după caz.Articolul 56(1) Activităţile de intermediere a operaţiunilor de transport rutier contra cost se realizează pe bază de contracte, prin preluarea de la beneficiari a comenzilor de transport rutier, acestea urmând a fi executate de intermediar, în numele său, prin intermediul unui operator de transport rutier, pe bază de contracte.(2) Sarcinile şi răspunderile intermediarului rezultă din prevederile contractului de intermediere încheiat între părţi.Articolul 57Autoritatea competentă stabileşte prin norme:a) modul de îndeplinire a condiţiilor necesare în vederea obţinerii licenţei pentru activităţi conexe transportului rutier;b) modelul licenţei pentru activităţi conexe transportului rutier.Capitolul V Siguranţa rutierăSecţiunea 1 Persoane cu funcţii care concură la siguranţa rutierăArticolul 58În sensul prezentei ordonanţe, persoanele cu funcţii care concură la siguranţa rutieră sunt: conducătorul auto, persoana desemnată să conducă permanent şi efectiv activitatea de transport rutier a întreprinderii/operatorului de transport/operatorului pentru activităţi conexe transportului rutier, consilierul de siguranţă pentru transportul rutier al mărfurilor periculoase şi instructorul de conducere auto.Articolul 59(1) Persoanele cu funcţii care concură la siguranţa rutieră trebuie să facă dovada că sunt apte din punct de vedere medical şi psihologic pentru ocuparea şi menţinerea în funcţie.(2) Avizul medical şi avizul psihologic se obţin în urma unei examinări, iniţiale şi periodice, efectuată în unităţi specializate din reţeaua sanitară proprie a Ministerului Transporturilor sau agreate de acesta.(3) Periodicitatea efectuării examinării medicale şi/sau psihologice, precum şi cazurile pentru care se impune efectuarea examinării medicale şi/sau psihologice se stabilesc de către autoritatea competentă prin norme.Articolul 60Pentru prevenirea evenimentelor rutiere, întreprinderile/operatorii de transport/operatorii pentru activităţi conexe transportului rutier au obligaţia de a asigura pregătirea profesională continuă şi periodică a personalului cu funcţii care concură la siguranţa rutieră.Articolul 61Autoritatea competentă stabileşte prin norme sarcinile şi responsabilităţile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele cu funcţii care concură la siguranţa rutieră, precum şi alte obligaţii ale întreprinderilor, operatorilor de transport rutier şi ale operatorilor pentru activităţi conexe transportului rutier în ceea ce priveşte siguranţa rutieră.Secţiunea a 2-a Pregătirea persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducereArticolul 62(1) Şcolile de conducători auto fac parte din cadrul instituţional naţional în domeniul siguranţei rutiere, care desfăşoară activitatea de pregătire a persoanelor în vederea obţinerii permiselor de conducere.(2) Autorizarea şcolilor de conducători auto şi a instructorilor auto se face în condiţiile stabilite de către autoritatea competentă prin norme.(3) Atestarea profesorilor de legislaţie rutieră şi a instructorilor de conducere auto se face în condiţiile stabilite de către autoritatea competentă prin norme.Articolul 63Programa de şcolarizare şi metodologia de organizare şi desfăşurare a cursurilor de pregătire teoretică şi practică a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere se stabilesc de către autoritatea competentă prin norme.Articolul 64Condiţiile şi obligaţiile privind pregătirea teoretică şi practică a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere se stabilesc de către autoritatea competentă prin norme.Secţiunea a 3-a Pregătirea şi atestarea profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiereArticolul 65Persoanele cu funcţii care concură la siguranţa rutieră şi profesorii de legislaţie rutieră alcătuiesc personalul de specialitate din domeniul transporturilor rutiere.Articolul 66Pregătirea şi perfecţionarea profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere se realizează în centrele de pregătire şi perfecţionare autorizate de către autoritatea competentă, în condiţiile stabilite de aceasta prin norme.Articolul 67(1) Examinarea teoretică în vederea atestării profesionale a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere se realizează de către o comisie de examinare, formată din trei membri, specialişti în domeniul transporturilor rutiere, în condiţiile stabilite de autoritatea competentă prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii.(2) Examinarea teoretică în vederea atestării profesionale a lectorilor necesari procesului de pregătire şi perfecţionare profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere se realizează de către o comisie de examinare, formată din trei membri, specialişti în domeniul transporturilor rutiere, în condiţiile stabilite de autoritatea competentă prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii.(3) Comisia de examinare prevăzută la alin. (1) şi (2) este formată astfel: un membru din cadrul autorităţii competente şi doi membri din cadrul unităţii din subordinea acesteia cu atribuţii în autorizarea operatorilor de transport rutier.(4) Specialiştii în domeniul transporturilor rutiere trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:a) să fie absolvenţi cu diplomă ai studiilor universitare în domeniile tehnice, juridice, economice sau al tehnologiei informaţiei;b) sunt angajaţi de cel puţin 5 ani în cadrul autorităţii competente, respectiv în cadrul unităţii din subordinea acesteia;c) au o experienţă de cel puţin 3 ani în exercitarea atribuţiilor de reglementare a domeniului rutier şi a activităţilor conexe transportului rutier, de licenţiere şi/sau de autorizare a activităţilor de transport rutier sau a activităţilor de pregătire profesională în domeniu;d) deţin certificat de «evaluator de competenţe profesionale» - cod 242405 sau de «evaluator de evaluatori» - cod 242409, conform Clasificării ocupaţiilor din România - nivel de ocupaţie (şase caractere), aprobată prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 1.832/856/2011, cu modificările şi completările ulterioare;e) cunosc limba engleză la nivel mediu;f) nu au avut o relaţie contractuală sau un raport de muncă cu centrele de pregătire a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere în ultimii 5 ani.(5) Ordonatorul principal de credite al autorităţii competente aprobă componenţa comisiilor de examinare în conformitate cu procedura şi criteriile de performanţă specifice, stabilite de autoritatea competentă prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii.(6) Activitatea de examinare prevăzută la alin. (1) şi (2) este independentă, se organizează în condiţiile stabilite de autoritatea competentă prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii şi se desfăşoară în temeiul prezentei ordonanţe, prin derogare de la prevederile art. 137 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.(7) Pentru prestarea activităţii de examinare, membrii comisiei de examinare prevăzute la alin. (3) sunt remuneraţi, prin unitatea organizatoare, din cuantumul tarifului achitat de candidaţi pentru susţinerea examinării, în condiţiile stabilite de autoritatea competentă prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii.(8) Examinarea practică în vederea atestării profesionale a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere se realizează de către Autoritatea Rutieră Română - ARR, în condiţiile stabilite de autoritatea competentă prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii.La data de 21-01-2024 Articolul 67, Sectiunea a 3-a, Capitolul V a fost modificat de Punctul 1., Articolul III din ORDONANŢA nr. 3 din 18 ianuarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 18 ianuarie 2024Articolul 68(1) Conducătorii auto titulari ai permiselor de conducere corespunzătoare pentru categoriile D1, D1E, D sau DE care efectuează operaţiuni de transport rutier ce fac obiectul prezentei ordonanţe au obligaţia de a deţine şi un certificat de calificare profesională iniţială (CPI) sau un certificat de calificare profesională continuă (CPC), după caz.(2) Conducătorii auto titulari ai permiselor de conducere corespunzătoare pentru categoriile C1, C1E, C sau CE care efectuează operaţiuni de transport rutier ce fac obiectul prezentei ordonanţe au obligaţia de a deţine şi un certificat de calificare profesională iniţială (CPI) sau un certificat de calificare profesională continuă (CPC), după caz.(3) Condiţiile privind pregătirea iniţială şi continuă a conducătorilor auto prevăzuţi la alin. (1) şi (2), precum şi condiţiile privind obţinerea certificatului de calificare profesională iniţială (CPI) şi a certificatului de calificare profesională continuă (CPC) se stabilesc de către autoritatea competentă prin norme.Articolul 69(1) Certificatele de calificare profesională iniţială (CPI) şi certificatele de calificare profesională continuă (CPC) se eliberează de către autoritatea competentă numai:a) conducătorilor auto cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene care au în România reşedinţa curentă, aşa cum este aceasta definită la art. 14 din Regulamentul (CEE) nr. 3.821/1985 al Consiliului din 20 decembrie 1985 privind aparatura de înregistrare în transportul rutier, cu modificările şi completările ulterioare;b) conducătorilor auto cetăţeni ai unui alt stat din afara Uniunii Europene, care sunt angajaţi în mod legal de un operator de transport sau de o întreprindere cu sediul ori domiciliul în România sau care sunt deţinători ai unui permis de muncă valabil eliberat de autorităţile române.(2) Certificatele de calificare profesională iniţială (CPI) şi certificatele de calificare profesională continuă (CPC) eliberate de autorităţile competente din statele membre ale Uniunii Europene conform prevederilor Directivei 2003/59/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 iulie 2003 privind calificarea iniţială şi formarea periodică a conducătorilor auto ai anumitor vehicule rutiere destinate transportului de mărfuri sau de pasageri, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 3.820/85 al Consiliului şi a Directivei 91/439/CEE a Consiliului şi de abrogare a Directivei 76/914/CEE a Consiliului sunt recunoscute în România.Articolul 70Certificatele de competenţă profesională şi/sau atestatele valabile eliberate de autorităţile statelor membre ale Uniunii Europene pentru conducători auto, consilieri de siguranţă pentru transportul rutier al mărfurilor periculoase şi persoanele desemnate să conducă permanent şi efectiv activitatea de transport sunt recunoscute în România ca fiind echivalente cu cele eliberate de autorităţile române.Articolul 70^1Şcolile de conducători auto din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi al Ministerului Afacerilor Interne, care efectuează pregătire în vederea obţinerii permisului de conducere pentru personalul propriu, îşi desfăşoară activitatea în baza condiţiilor stabilite prin protocoale încheiate de fiecare dintre aceste ministere cu Ministerul Transporturilor.La data de 18-07-2014 Art. 70^1 a fost introdus de pct. 10 al art. unic din LEGEA nr. 109 din 11 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 525 din 15 iulie 2014, care introduce pct. 9^2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 11 din 27 februarie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 122 din 5 martie 2013.Articolul 70^2În cuprinsul protocoalelor prevăzute la art. 70^1 se stabileşte şi modul de aplicare a prevederilor art. 62 alin. (2) şi (3) şi ale art. 63, 64, 66 şi 67.La data de 18-07-2014 Art. 70^2 a fost introdus de pct. 10 al art. unic din LEGEA nr. 109 din 11 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 525 din 15 iulie 2014, care introduce pct. 9^2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 11 din 27 februarie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 122 din 5 martie 2013.Secţiunea a 4-a Vehicule rutiereArticolul 71(1) Transportul rutier poate fi efectuat numai cu vehicule rutiere a căror stare tehnică corespunde reglementărilor specifice în vigoare, având inspecţia tehnică periodică valabilă, acestea fiind clasificate/încadrate corespunzător, conform reglementărilor în vigoare.(2) Pentru accesul pe infrastructura rutieră, vehiculele rutiere fabricate în ţară sau în străinătate, înmatriculate sau care urmează să fie înmatriculate în România, sunt supuse omologării în vederea înmatriculării sau înregistrării şi/sau inspecţiei tehnice periodice, după caz, în conformitate cu reglementările în vigoare.(3) Transportul rutier de mărfuri şi/sau persoane se efectuează numai cu vehicule rutiere destinate prin construcţie tipului respectiv de transport şi dotate cu tahografe şi limitatoare de viteză, în conformitate cu reglementările în vigoare.Articolul 72Defecţiunile tehnice constatate la controlul în trafic se clasifică în defecţiuni tehnice minore, majore şi periculoase, conform planului de operaţiuni stabilit prin reglementările specifice în vigoare.Articolul 73(1) În scopul facilitării controlului vehiculelor care fac obiectul prezentei ordonanţe utilizate de către operatorii de transport/întreprinderi, aceştia au obligaţia dotării acestora cu plăcuţe din care să rezulte dimensiunile şi masele maxime autorizate ale vehiculului.(2) Modelul şi locul de aplicare a plăcuţelor se stabilesc de autoritatea competentă prin norme.(3) Plăcuţele prevăzute la alin. (1) fac dovada conformităţii vehiculului respectiv cu prevederile legislaţiei comunitare referitoare la dimensiunile maxime admise şi masele maxime autorizate.(4) În cazul în care caracteristicile vehiculului nu mai corespund cu cele indicate în plăcuţă, operatorul de transport/întreprinderea are obligaţia de a solicita modificarea datelor înscrise pe plăcuţă în mod corespunzător.(5) Vehiculele care sunt dotate cu plăcuţe sunt verificate:a) prin sondaj, în privinţa respectării maselor maxime autorizate; şib) ori de câte ori există suspiciuni că nu sunt respectate, în privinţa dimensiunilor maxime autorizate.Articolul 74Echiparea cu tahografe şi limitatoare de viteză este obligatorie pentru autovehiculele ori ansamblurile de vehicule rutiere destinate transportului rutier de mărfuri a căror masă totală maximă autorizată este mai mare de 3,5 tone şi pentru autovehiculele destinate transportului rutier de persoane având mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto, în conformitate cu prevederile reglementărilor naţionale şi ale Uniunii Europene.Articolul 75Operatorii economici care efectuează servicii de montare, reglare şi verificare a tahografelor şi limitatoarelor de viteză pot desfăşura aceste activităţi numai pe baza autorizaţiei tehnice eliberate de autoritatea competentă, în condiţiile stabilite prin reglementările în vigoare.Capitolul VI Contracte în activităţile de transport rutier şi activităţile conexe acestuiaArticolul 76(1) Efectuarea transportului rutier contra cost şi a activităţilor conexe acestuia se realizează pe bază de contract de transport, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Aceste activităţi sunt următoarele:1. transportul rutier contra cost de mărfuri;2. transportul rutier naţional şi internaţional contra cost de persoane în următoarele cazuri:a) serviciu regulat;b) serviciu regulat special;c) serviciu ocazional;3. activităţi desfăşurate de autogară;4. activităţi de intermediere.(2) Se consideră contract şi comanda acceptată, numai dacă aceasta conţine toate elementele necesare efectuării transportului rutier.Articolul 77(1) Dispoziţiile art. 1 pct. 2 şi 3, precum şi ale art. 2-30 şi 32-41, cu excepţia celor prevăzute la art. 23 pct. 3, din Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele (CMR), semnată la Geneva, Elveţia, la 19 mai 1956, la care România a aderat prin Decretul nr. 451/1972, denumită în continuare Convenţia CMR, sunt aplicabile transporturilor rutiere naţionale contra cost de mărfuri.(2) Abrogat.La data de 21-01-2024 Alineatul (2), Articolul 77, Capitolul VI a fost abrogat de Punctul 2., Articolul III din ORDONANŢA nr. 3 din 18 ianuarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 18 ianuarie 2024(3) În transportul rutier naţional, prevederile art. 23 pct. 3 din Convenţia CMR vor avea următorul cuprins: „Totuşi, cuantumul despăgubirilor nu poate depăşi echivalentul în lei a 2,5 USD per kilogram greutate brută lipsă.“La data de 18-05-2024 Articolul 77, Capitolul VI a fost completat de ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 137 din 14 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 448 din 15 mai 2024Articolul 78(1) În executarea activităţii conexe de intermediere, transportul rutier se face pe baza şi în condiţiile contractului încheiat între client şi intermediar, precum şi ale contractului încheiat între intermediar şi operatorul de transport rutier.(2) În aplicarea prevederilor alin. (1), operatorul care deţine licenţă pentru activităţi de intermediere are obligaţiile şi responsabilităţile care rezultă din contractele respective.Articolul 79Autoritatea competentă stabileşte prin norme modalitatea de aplicare a prevederilor Convenţiei CMR de către operatorii de transport rutier români care efectuează transport rutier naţional contra cost de mărfuri.Articolul 80Biletul de călătorie/Abonamentul este document cu regim special şi reprezintă contractul de transport în cazul serviciilor regulate, încheiat între prestator-operator de transport şi beneficiar-călător, prin care operatorul de transport rutier se obligă să efectueze transportul prin servicii regulate în condiţii de siguranţă şi confort, iar beneficiarul se obligă să achite anticipat contravaloarea sa, care include şi asigurarea persoanelor şi a bagajelor, precum şi riscurile ce pot decurge din efectuarea transportului rutier.La data de 18-07-2014 Art. 80 a fost modificat de pct. 11 al art. unic din LEGEA nr. 109 din 11 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 525 din 15 iulie 2014, care modifică pct. 10 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 11 din 27 februarie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 122 din 5 martie 2013.Capitolul VII TarifeArticolul 81Eliberarea documentelor prevăzute de prezenta ordonanţă, precum şi efectuarea prestaţiilor specifice se realizează de autoritatea competentă, pe baza tarifelor stabilite de aceasta prin ordin.Articolul 81^1Prin excepţie de la prevederile art. 81, unităţile administrativ-teritoriale, precum şi unităţile de învăţământ care asigură transportul şcolar din mediul rural către unităţile de învăţământ din comună sau către unităţile de învăţământ din mediul urban, cu autobuzele proprii având inscripţia «transport şcolar», sunt scutite de plata tarifelor pentru eliberarea documentelor prevăzute de prezenta ordonanţă.La data de 16-05-2016 Art. 81^1 a fost introdus de pct. 3 al art. unic din LEGEA nr. 94 din 11 mai 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 13 mai 2016.Articolul 82Tarifele aferente transportului rutier contra cost se stabilesc liber, pe bază de cerere şi ofertă.Capitolul VIII ControlArticolul 83Inspecţia şi controlul modului de respectare pe teritoriul României a prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 şi ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009, precum şi ale prevederilor prezentei ordonanţe, inclusiv a prevederilor normelor şi reglementărilor prevăzute de aceasta, se efectuează în trafic şi la sediul întreprinderilor/operatorilor de transport rutier şi al întreprinderilor care desfăşoară activităţi conexe transportului rutier.Articolul 84Inspecţia şi controlul modului de respectare a prevederilor prezentei ordonanţe, inclusiv a prevederilor normelor şi reglementărilor prevăzute de aceasta, în ceea ce priveşte activitatea de pregătire a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere se efectuează de către autoritatea competentă.Capitolul IX SancţiuniArticolul 85(1) Încălcările prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 şi ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009, ale prezentei ordonanţe, precum şi ale normelor de aplicare a acesteia atrag răspunderea civilă, administrativă, penală şi contravenţională, în condiţiile legii.(2) Încălcările prevăzute la alin. (1) cu caracter contravenţional şi sancţiunile aplicabile în cazul constatării acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.(3) Încălcările prevăzute la alin. (1) cu caracter contravenţional se clasifică în 4 categorii, după cum urmează:a) cele mai grave încălcări;b) încălcări foarte grave;c) încălcări grave;d) încălcări minore.La data de 03-02-2022 Alineatul (3) din Articolul 85 , Capitolul IX a fost modificat de Punctul 17, Articolul I din ORDONANŢA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022Capitolul X Alte măsuri privind reglementarea transporturilor rutiereArticolul 86Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu avizul Ministerului Transporturilor, elaborează norme tranzitorii, cu caracter de excepţie, privind transportul rutier de bunuri divizibile provenite din exploatările agricole pe perioada cuprinsă între 1 septembrie şi 30 noiembrie 2011, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.Articolul 87La alineatul (1) al articolului 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, după punctul (v) al literei a) se introduce un nou punct, punctul (vi), cu următorul cuprins:(vi) Serviciul de Protecţie şi Pază.Capitolul XI Dispoziţii tranzitorii şi finaleArticolul 88(1) Licenţele de transport, certificatele de transport în cont propriu, precum şi copiile conforme ale acestora eliberate înainte de data de 4 decembrie 2011 rămân valabile până la data expirării lor.(2) Certificatele de competenţă profesională/Atestatele profesionale eliberate anterior datei de 4 decembrie 2011 îşi păstrează valabilitatea până la data expirării lor.Articolul 89(1) Obligaţiile corespunzătoare operatorilor de transport rutier, întreprinderilor de transport rutier în cont propriu şi operatorilor pentru activităţi conexe transportului rutier, precum şi sancţiunile administrative aplicabile acestora se stabilesc de către autoritatea competentă prin norme.(2) Obligaţiile corespunzătoare desfăşurării activităţii de pregătire a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere se stabilesc de către autoritatea competentă prin norme.Articolul 90În termen de 60 de zile de la data publicării prezentei ordonanţe în Monitorul Oficial al României, Partea I, Ministerul Transporturilor va elabora norme metodologice de punere în aplicare a acesteia, care se aprobă prin ordin.
Conform alineatului (2) al articolului V din ORDONANŢA nr. 12 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 31 ianuarie 2022, normele metodologice prevăzute la art. 90 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările şi completările ulterioare, se actualizează în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Articolul 91În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a normelor prevăzute la art. 90 se aprobă de către Guvern hotărârea prevăzută la art. 85 alin. (2).Articolul 92Prezenta ordonanţă intră în vigoare la data de 4 decembrie 2011, cu excepţia art. 86, 87, 90 şi 91, care intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei ordonanţe.Articolul 93La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 22 iulie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.*Prezenta ordonanţă transpune prevederile art. 6 alin. (1) lit. c), alin. (2), (3) şi (4) din Directiva 96/53/CE a Consiliului din 25 iulie 1996 de stabilire, pentru anumite vehicule rutiere care circulă în interiorul Comunităţii, a dimensiunilor maxime autorizate în traficul naţional şi internaţional şi a greutăţii maxime autorizate în traficul internaţional, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 235 din 17 septembrie 1996, ale art. 9 din Directiva 92/106/CEE a Consiliului din 7 decembrie 1992 privind stabilirea de norme comune pentru anumite tipuri de transporturi combinate de mărfuri între state membre, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 368 din 17 decembrie 1992, precum şi ale art. 9, 10 şi art. 14 alin. (2) din Directiva 2003/59/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 iulie 2003 privind calificarea iniţială şi formarea periodică a conducătorilor auto ai anumitor vehicule rutiere destinate transportului de mărfuri sau de pasageri, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 3.820/85 al Consiliului şi a Directivei 91/439/CEE a Consiliului şi de abrogare a Directivei 76/914/CEE a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) nr. L 226 din 10 septembrie 2003.Articolul 25^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere transpune prevederile art. 1 pct. 1-3 şi ale art. 2 alin. (1) din Directiva (UE) 2022/738 a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivei 2006/1/CE privind utilizarea vehiculelor închiriate fără conducători auto pentru transportul rutier de mărfuri, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 137 din 16 mai 2022.La data de 25-05-2023 Dispoziția privind transpunerea normelor comunitare a fost completată de Punctul 3, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 124 din 19 mai 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 22 mai 2023
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul transporturilor şi infrastructurii,
Anca Daniela Boagiu
Ministrul administraţiei şi internelor,
Constantin-Traian Igaş
Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
Valeriu Tabără
Şeful Departamentului pentru Afaceri Europene,
Bogdan Mănoiu
Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe IalomiţianuBucureşti, 31 august 2011.Nr. 27.

| EMITENT |
| Formă consolidată valabilă la data 05-12-2024 Prezenta formă consolidată este valabilă începând cu data de 05-12-2024 până la data de 22-09-2026 |
Ajutor
Istoric forme consolidate
| FB | Forma de bază a actului |
| FC | Forma consolidată a actului |
| FR | Forma republicată a actului (ex: FR1, FR2..) |
Notă CTCE Forma consolidată a ORDONANŢEI nr. 27 din 31 august 2011, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 625 din 2 septembrie 2011, la data de 05 Decembrie 2024 este realizată prin includerea modificărilor şi completărilor aduse de: ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 11 din 27 februarie 2013; LEGEA nr. 109 din 11 iulie 2014; LEGEA nr. 94 din 11 mai 2016; LEGEA nr. 251 din 7 noiembrie 2018; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 51 din 25 iunie 2019; LEGEA nr. 136 din 12 iulie 2019; LEGEA nr. 34 din 31 martie 2020; ORDONANŢA nr. 12 din 31 ianuarie 2022; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 136 din 5 octombrie 2022; LEGEA nr. 124 din 19 mai 2023; LEGEA nr. 288 din 23 octombrie 2023; ORDONANŢA nr. 3 din 18 ianuarie 2024; LEGEA nr. 137 din 14 mai 2024; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 141 din 4 decembrie 2024.Conţinutul acestui act aparţine exclusiv S.C. Centrul Teritorial de Calcul Electronic S.A. Piatra-Neamţ şi nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat informării utilizatorilor.