DECRET-LEGE nr. 182 din 21 martie 1946privitor la predarea activelor germane, trecute în proprietatea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste în baza hotărârilor Conferintei dela Potsdam
EMITENT
  • REGELE MIHAI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 23 martie 1946Data intrării în vigoare 23-03-1946

    MIHAI I,Prin gratia lui Dumnezeu şi voinţa naţionala, Rege al României,La toţi de faţa şi viitori, sănătate;Asupra raportului ministrului Nostru secretar de Stat la Departamentul Justiţiei Nr. 17.342 din 19 Februarie 1946.Vazand jurnalul Consiliului de Miniştri nr. 291 din 1946;În baza dispoziţiunilor inaltului decret regal Nr. 1.626, publicat în Monitorul Oficial Nr. 202 din 2 Septemvrie 1944,Am decretat şi decretam;Articolul 1Toate activele germane, aflătoare pe teritoriul României: acţiunile, activele societăţilor pe acţiuni, activele întreprinderilor industriale şi comerciale şi a altor întreprinderi, averea mobila şi imobilă, orice alte valori, precum şi drepturile şi interesele aparţinînd persoanelor juridice şi fizice germane, care în conformitate cu hotărîrile Conferintei dela Potsdan, au trecut în proprietatea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, se predau institutiunilor împuternicite de Guvernul Uniunii R. S. S., indicate de Comisia Aliata de Control din România.Articolul 2Predarea către Uniunea R.S.S. a activelor germane prevăzute de art. 1 din prezentul decret-lege, se efectuează în baza de jurnale date de Consiliul de Miniştri, conform listelor întocmite de Casa de Administrare şi Supraveghere a Bunurilor C.A.S.B.I., înfiinţată prin decretul-lege Nr. 91 din 9 februarie 1945.Consiliul de Miniştri prin jurnalele date va stabili procedura predării activelor germane către institutiunile sovietice, precum şi institutiunile şi persoanele care vor preda aceasta avere.Articolul 3Acţiunile care au aparţinut persoanelor juridice sau fizice germane şi care n-au fost predate institutiunilor sovietice în termen de 15 zile dela data publicării prezentului decret-lege, se anulează.Societăţile anonime sînt obligate a emite numărul corespunzător de duplicate, egal cu numărul acţiunilor anulate şi a le preda (transfera) reprezentanţilor institutiunilor sovietice.Articolul 4Orice pretenţiuni faţă de Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste sau de institutiunile sovietice, atît în prezent, cat şi în viitor, în privinta activelor germane trecute în patrimoniul U.R.S.S., conform art. 1 din prezentul decret-lege sînt şi rămîn excluse.Articolul 5Orice operaţiuni şi acte juridice (diferite convenţiuni, contracte de arenda şi închirieri de averi) făcute în privinta activelor germane trecute în proprietatea U.R.S.S.S. după data de 12 Septemvrie 1914 fără autorizarea Comisiei Aliate de Control, sînt nule dela data publicării prezentului decret-lege.Articolul 6Prescripţiunile de orice fel, prevăzute de legile române în vigoare, se suspenda definitiv, pe data de 12 Septemvrie 1944, ele nu se aplică şi nu se vor aplica pe viitor cu privire la activele germane trecute în proprietatea Uniunii Republicii Sovietice Socialiste, care din diferite motive n-au fost predate.Articolul 7Operaţiunile de efectuarea formalităţilor de predare a activelor germane către Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste sînt scutite de toate de timbru, precum şi alte taxe şi impozite.Articolul 8Persoanele culpabile de sustragere, dosirea sau deteriorarea activelor germane ce urmează a fi predate institutiunilor sovietice sau de alte acte care au drept scop de a împiedica predarea acestor active Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, se fac pasibile de sancţiunile penale prevăzute de legea Nr. 651 din 1944 pentru sancţionarea celor vinovaţi de sabotarea aplicării convenţiei de armistitiu cu schimbarea cuantumului amenzii pînă la 10.000.000 lei.Articolul 9Dispoziţiunile prezentului decret-lege se aplică şi tuturor predarilor de acţiuni şi active germane ce au aparţinut persoanelor juridice sau fizice germane, care au fost efectuate în baza legilor şi jurnalelor anterioare.MIHAIMinistrul justiţiei,L. Patrascanu-----------