REGULAMENT din 24 mai 2002privind aplicarea art. 5 alin. (2) din Legea concurentei nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale
EMITENT
  • CONSILIUL CONCURENTEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 591 bis din 9 august 2002Data intrării în vigoare 09-08-2002

    În temeiul prevederilor art. 28 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996, Consiliul Concurentei adopta prezentul regulament.IntroducerePrin înţelegere verticala se înţelege orice acord sau practica concertata convenită între doi sau mai mulţi agenţi economici - fiecare operand, în scopul îndeplinirii acordului respectiv, la niveluri diferite ale lantului producţie-distribuţie -, referitoare la condiţiile în care părţile pot cumpara, vinde sau revinde anumite produse ori servicii.În această categorie se încadrează acorduri de genul distribuţiei exclusive (exclusivitate teritorială, exclusivitate de marca, alocare exclusiva a consumatorilor), distribuţiei selective, cumpărării exclusive, vânzării exclusive, francizei, vânzării condiţionate etc.Experienta acumulată până în prezent în aplicarea Legii concurentei nr. 21/1996 (denumita în continuare lege) a permis Consiliului Concurentei sa identifice cadrul general de abordare a înţelegerilor verticale, care să asigure protecţia, menţinerea şi stimularea efectivă a concurentei. Art. 5 alin. (2) din lege reprezintă cadrul legal pentru o asemenea abordare a înţelegerilor verticale, avându-se în vedere atât efectele anticoncurentiale, cat şi beneficiile economice ale acestora.S-a constatat deja ca anumite înţelegeri verticale au efecte economice benefice pe pieţele respective asupra agenţilor economici participanţi şi asupra consumatorilor finali. S-a observat, de asemenea, ca astfel de înţelegeri verticale - convenite între agenţi economici cu putere mare de piaţa sau aplicabile unor pieţe cu caracteristici speciale - pot avea efecte anticoncurentiale grave. Astfel, beneficiul exceptarii trebuie limitat numai la înţelegerile verticale pentru care se poate stabili cu certitudine ca îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din lege.Se porneşte de la prezumţia ca atunci când furnizorul deţine pe piaţa relevanta o cota care nu depăşeşte 30% înţelegerile verticale care nu conţin anumite restrictii cu efecte anticoncurentiale grave pot avea ca efect ameliorarea producţiei sau distribuţiei şi conferirea pentru consumatori a unei părţi echitabile din profitul care rezultă; în cazul înţelegerilor verticale, care conţin obligaţii de vânzare exclusiva, va fi luată în considerare cota de piaţa a cumpărătorului în scopul determinării efectului global al acestor înţelegeri pe piaţa.Dacă participanţii la înţelegere (furnizor sau cumpărător, după caz) deţin o cota de piaţa care depăşeşte pragul de 30 %, nu exista temei să se considere ca aceste înţelegeri verticale antreneaza în general avantaje de natura sa compenseze efectele anticoncurentiale pe care aceste acorduri le produc asupra concurentei.În consecinţa, înţelegerile verticale convenite între agenţi economici a căror cota de piaţa (furnizor sau cumpărător, după caz) nu depăşeşte 30% vor beneficia de exceptare pe categorii în conformitate cu prevederile prezentului regulament, iar înţelegerile verticale convenite între agenţi economici a căror cota de piaţa (furnizor sau cumpărător, după caz) depăşeşte 30 % pot beneficia de exceptare individuală în conformitate cu prevederile "Regulamentului pentru aplicarea prevederilor art. 5 şi 6 din Legea concurentei nr. 21/1996 privind practicile anticoncurentiale", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 bis din 9 iunie 1997.Capitolul 1 Prevederi generaleArticolul 1Prezentul regulament se aplică fără sa aducă atingere aplicării art. 6 din lege, în ceea ce priveşte înţelegerile verticale.Articolul 2În aplicarea prezentului regulament, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificatii:a) agenţi economici concurenţi - furnizori actuali sau potenţiali pe aceeaşi piaţa a produsului care cuprinde produse sau servicii pe care cumpărătorul le considera substituibile cu alte produse ori servicii din punct de vedere al caracteristicilor, preţului şi utilizării acestora;b) obligaţia de nonconcurenta - orice obligaţie directa sau indirecta care interzice cumpărătorului sa producă, sa cumpere, sa vândă sau sa revanda produse ori servicii care sunt în concurenta cu produsele sau serviciile ce fac obiectul înţelegerii sau orice obligaţie directa ori indirecta, care impune cumpărătorului sa achizitioneze de la furnizor sau de la un alt agent economic desemnat de către furnizor mai mult de 80% din achiziţiile sale totale - insumand atât produse sau servicii prevăzute în contract, cat şi produse sau servicii substituibile prezente pe piaţa relevanta -, calculate pe baza valorii achiziţiilor efectuate în cursul anului precedent;c) obligaţia de vânzare exclusiva - orice obligaţie directa sau indirecta care impune furnizorului sa vândă produsele ori serviciile care fac obiectul acordului unui singur cumpărător din cadrul unui teritoriu delimitat, în vederea revânzării sau a unei utilizări specifice;d) sistem de distribuţie selectiva - acel sistem de distribuţie în care furnizorul decide sa vândă produsele sau serviciile prevăzute în acord, direct ori indirect, numai distribuitorilor selecţionaţi pe baza unor criterii prestabilite şi în care aceşti distribuitori se angajează sa nu vândă aceste produse sau servicii altor distribuitori neautorizati;e) drepturile de proprietate intelectuală - includ drepturile de proprietate industriala, drepturile de autor şi drepturile conexe;f) know-how - un ansamblu secret, substanţial şi identificat de informaţii practice nebrevetate, rezultat al experienţei furnizorului şi testate de acesta; în acest context, secret semnifica faptul ca know-how, în ansamblul acestuia sau într-o anume configuratie ori asamblare a componentelor sale, nu este în general cunoscut sau accesibil cu usurinta; substanţial înseamnă ca know-how trebuie să includă informaţii indispensabile pentru cumpărător în scopul utilizării, vânzării sau revânzării produselor ori serviciilor prevăzute în acord; identificat reprezintă faptul ca know-how trebuie să fie descris într-o maniera suficient de completa care să permită să se verifice dacă îndeplineşte condiţiile de confidenţialitate şi substantialitate;g) cumpărător - un agent economic care, în virtutea unei înţelegeri care cade sub incidenţa art. 5 alin. (1) din lege, cumpara pe cont propriu produse sau servicii în vederea revânzării lor ca atare ori modificate;h) înţelegere de agent - cazul în care o persoană fizica sau juridică (agent/reprezentant) este investită cu puterea de a negocia şi/sau de a încheia contracte în contul altei persoane (comitent/reprezentat), în numele propriu al agentului sau în numele comitentului, în scopul:- cumpărării de produse ori de servicii de către comitent; sau- vânzării de produse sau servicii furnizate de comitent;i) reţele paralele de înţelegeri verticale - reţele de înţelegeri verticale care conţin restrictionari având efecte similare pe piaţa.Capitolul 2 Înţelegeri verticale care nu intra sub incidenţa art. 5 alin. (1) din legeArticolul 3(1) Conform art. 8 alin. (1) din lege, prevederile art. 5 din lege nu sunt aplicabile agenţilor economici sau asociaţilor de agenţi economici a căror cifra de afaceri pentru exerciţiul financiar precedent convenirii înţelegerii verticale nu depăşeşte plafonul stabilit anual de către Consiliul Concurentei, iar cota de piaţa deţinută de agentul economic sau de agenţii economici participanţi la grupare nu depăşeşte 5%.În ceea ce priveşte restrictionarile inacceptabile prevăzute la art. 8 alin. (2) din lege, prevederile art. 5 alin. (1) din lege sunt aplicabile şi sub pragurile stabilite prin art. 8 alin. (1) din lege.(2) Prevederile art. 5 alin. (1) din lege nu sunt aplicabile înţelegerilor verticale convenite între agenţi economici care fac parte din acelaşi grup, asa cum acesta este definit în "Instrucţiunile cu privire la calculul cifrei de afaceri în cazurile de comportament anticoncurential, prevăzute la art. 5 şi 6 din Legea concurentei nr. 21/1996, şi în cazurile de concentrare economică", publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 bis din 4 aprilie 1997.(3) Prevederile art. 5 alin. (1) din lege nu sunt aplicabile înţelegerilor de agent propriu-zise, asa cum acestea sunt detaliate în "Instrucţiunile privind aplicarea art. 5 din Legea concurentei nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale".Capitolul 3 Condiţiile de exceptare pe categoriiArticolul 4(1) În conformitate cu art. 5 alin. (2) din lege şi cu prevederile prezentului regulament, acordurile sau practicile concertate convenite între doi sau mai mulţi agenţi economici - fiecare operand în scopul îndeplinirii acordului respectiv, la niveluri diferite ale lantului producţie-distribuţie -, referitoare la condiţiile în care părţile pot cumpara, vinde sau revinde anumite produse ori servicii (denumite în continuare înţelegeri verticale) sunt exceptate de la interdicţia prevăzută la art. 5 alin. (1) din lege. Prezenta exceptare se aplică în măsura în care aceste înţelegeri conţin restrictii de concurenta care cad sub incidenţa art. 5 alin. (1) din lege (denumite în continuare restrictionari verticale).(2) Exceptarea prevăzută la alin. (1) se aplică înţelegerilor verticale încheiate între o asociaţie de agenţi economici şi membrii săi sau între o astfel de asociaţie şi furnizorii săi doar în cazul în care toţi membrii asociaţiei sunt comercianţi en detail de produse şi sub rezerva ca nici unul dintre aceştia, împreună cu grupul de agenţi economici din care face parte, sa nu realizeze o cifra de afaceri totală anuală mai mare de 50 miliarde lei; înţelegerile verticale încheiate de către aceste asociaţii sunt acoperite de prevederile prezentului regulament, fără a fi prejudiciata aplicarea art. 5 alin. (1) din lege înţelegerilor orizontale încheiate de membrii asociaţiei şi deciziilor adoptate de asociaţie.(3) Exceptarea prevăzută la alin. (1) se aplică înţelegerilor verticale care conţin dispoziţii cu privire la acordarea drepturilor de proprietate intelectuală către cumpărător sau a dreptului de utilizare a acestora de către cumpărător, cu condiţia ca aceste prevederi sa nu constituie obiectul principal al acelor înţelegeri şi să fie legate în mod direct de utilizarea, vânzarea sau revânzarea de produse ori de servicii de către cumpărător sau de către clienţii săi. Exceptarea se aplică respectivelor prevederi sub rezerva ca, în legătură cu produsele sau serviciile prevăzute în acord, ele sa nu comporte restrictionari ale concurentei având obiect sau efect similar cu cele ale restrictionarilor verticale neexceptate în baza prezentului regulament.(4) Exceptarea prevăzută la alin. (1) nu se aplică înţelegerilor verticale convenite între agenţi economici concurenţi; totuşi exceptarea se aplică în cazul în care agenţii economici concurenţi convin asupra unei înţelegeri verticale nereciproce şi îndeplinesc una dintre următoarele condiţii:a) cifra de afaceri anuală totală a cumpărătorului nu depăşeşte 100 miliarde lei;b) furnizorul este un producător şi un distribuitor de bunuri, în timp ce cumpărătorul este un distribuitor care nu fabrica produse concurand produsele ce fac obiectul acordului;c) furnizorul este un prestator de servicii prezent pe mai multe niveluri de comercializare, în timp ce cumpărătorul nu furnizează servicii concurente la nivelul la care cumpara serviciile prevăzute în acord.(5) Prezentul regulament nu se aplică înţelegerilor verticale care fac obiectul unei alte exceptari pe categorii.Articolul 5Exceptarea prevăzută la art. 4 nu se aplică înţelegerilor verticale care, direct sau indirect, separat ori împreună cu alţi factori aflaţi sub controlul părţilor, au ca obiect:a) restrangerea libertăţii cumpărătorului de a-şi determina preţul de vânzare fără a exclude posibilitatea furnizorului de a recomanda un preţ de vânzare, cu condiţia ca acest preţ sa nu reprezinte un preţ fix sau minim de vânzare la care s-ar ajunge ca urmare a presiunilor exercitate ori a stimulentelor oferite de oricare dintre părţi;b) restrictionarea teritoriului în care sau a clientelei către care cumpărătorul poate să vândă produsele sau serviciile care fac obiectul acordului, cu următoarele excepţii:- restrictionarea vânzărilor active într-un teritoriu exclusiv sau către un grup exclusiv de clienţi, rezervate furnizorului sau alocate de către acesta altui cumpărător, în situaţia în care o astfel de restrictionare nu limitează vânzările făcute de clienţii cumpărătorului;- restrictionarea vânzărilor către consumatorii finali de către un cumpărător care operează la nivelul comercializării angro;- restrictionarea vânzărilor către distribuitori neautorizati de către membrii sistemului de distribuţie selectiva;- restrictionarea libertăţii cumpărătorului de a vinde părţile componente, livrate acestuia de către furnizor în vederea utilizării lor în procese de fabricaţie, unor clienţi care ar putea utiliza aceste componente pentru fabricarea unor produse similare cu cele fabricate de către furnizor;c) restrictionarea vânzărilor active sau a vânzărilor pasive către consumatorii finali, ale membrilor unui sistem de distribuţie selectiva care operează la nivelul comercializării en detail fără a afecta posibilitatea de a interzice unui membru al sistemului sa opereze în afară spaţiilor de comercializare autorizate;d) restrictionarea livrărilor incrucisate între distribuitorii din cadrul unui sistem de distribuţie selectiva, inclusiv între distribuitorii care operează la niveluri diferite de comercializare;e) restrictionarea convenită între un furnizor de părţi componente şi un cumpărător care le utilizează în procese de fabricaţie, care limitează libertatea furnizorului de a vinde părţile componente ca piese de schimb către consumatori finali, prestatori de reparaţii sau alte servicii, neabilitati de către cumpărător pentru prestarea acestor servicii conexe.Articolul 6Exceptarea prevăzută la art. 4 nu se aplică nici uneia dintre următoarele obligaţii convenite prin înţelegeri verticale:a) orice obligaţie directa sau indirecta de nonconcurenta, a carei durata este nedeterminată sau depăşeşte 5 ani; o obligaţie de nonconcurenta care poate fi reînnoită tacit după o perioadă de 5 ani va fi considerată ca fiind asumată pentru o durată nedeterminată; totuşi aceasta limitare a duratei la 5 ani nu se aplică atunci când produsele sau serviciile care fac obiectul acordului sunt vândute de către cumpărător în cadrul spaţiilor deţinute de furnizor sau închiriate de acesta de la terţe părţi care nu fac parte din grupul cumpărătorului, cu condiţia ca durata obligaţiei de nonconcurenta sa nu depăşească perioada folosirii spaţiilor de către cumpărător;b) orice obligaţie directa sau indirecta care determina cumpărătorul ca după expirarea înţelegerii sa nu fabrice, sa nu cumpere, sa nu vândă sau sa nu revanda produse ori servicii, cu excepţia cazului în care aceasta obligaţie:- priveşte produse sau servicii care sunt în concurenta cu cele care fac obiectul înţelegerii;- este limitată la spaţiile în care cumpărătorul a operat pe parcursul înţelegerii;- este indispensabila pentru protejarea know-how transferat de către furnizor cumpărătorului, cu condiţia ca durata unei asemenea obligaţii de nonconcurenta sa nu depăşească un an de la expirarea înţelegerii; aceasta obligaţie cu referire la termenul de un an nu trebuie să aducă atingere posibilităţii de a interzice pentru o durată nedeterminată utilizarea şi dezvaluirea know-how care nu a devenit public;c) orice obligaţie directa sau indirecta care determina membrii unui sistem de distribuţie selectiva sa nu vândă produsele anumitor furnizori concurenţi.Articolul 7(1) Sub rezerva prevederilor alin. (2), înţelegerile verticale în care cota de piaţa deţinută de furnizor nu depăşeşte 30% sunt încadrate în categoria definită la art. 4, în conformitate cu prevederile prezentului regulament şi cu respectarea procedurii prevăzute la cap. VI.(2) În cazul înţelegerilor verticale care conţin obligaţii de vânzare exclusiva, cota de piaţa care se va lua în considerare la stabilirea pragului de 30% este cea deţinută de cumpărător.Capitolul 4 Posibilitatea retragerii beneficiului exceptarii pe categoriiArticolul 8Atunci când reţele paralele de restrictionari verticale similare acoperă mai mult de 50% din piaţa relevanta, chiar dacă fiecare înţelegere verticala care comporta restrictii specifice privind aceasta piaţa relevanta îndeplineşte condiţiile de exceptare prin încadrarea în categoria definită la art. 4 alin. (1), Consiliul Concurentei poate decide tratarea acestora în contextul exceptarii individuale.Articolul 9Consiliul Concurentei poate retrage beneficiul exceptarii prevăzute în prezentul regulament dacă constata ca într-un caz determinat înţelegerile verticale exceptate în virtutea prezentului regulament au totuşi efecte incompatibile cu condiţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din lege.Capitolul 5 Aspecte cu privire la calculul cifrei de afaceri şi al cotei de piaţaArticolul 10(1) Cota de piaţa prevăzută la art. 7 alin. (1) se calculează, după caz, pe baza valorii sau volumului vânzărilor pe piaţa a produselor ori serviciilor care fac obiectul înţelegerii, precum şi a altor produse sau servicii vândute de către furnizor, pe care cumpărătorul le considera ca fiind substituibile din punct de vedere al caracteristicilor, al preţului şi al destinaţiei acestora. În scopul aplicării art. 7 alin. (2), pentru calcularea cotei de piaţa este utilizata, după caz, valoarea sau volumul cumpărărilor de pe piaţa.(2) În scopul aplicării pragului prevăzut la art. 7, se aplică următoarele reguli:a) cota de piaţa se calculează pe baza datelor referitoare la anul calendaristic anterior convenirii acordului;b) cota de piaţa include orice produse şi servicii furnizate distribuitorilor integrati în scopul vânzării;c) în cazul în care cota de piaţa este mai mare de 30%, dar nu depăşeşte 35%, exceptarea pe categorii continua să se aplice o perioadă de 2 ani calendaristici consecutivi care urmează anului în care pragul a depăşit 30%;d) în cazul în care cota de piaţa depăşeşte 35%, exceptarea pe categorii continua să se aplice o perioadă de un an calendaristic consecutiv anului în care cota de 35% a fost depăşită;e) beneficiile menţionate la lit. c) şi d) nu se pot combina astfel încât să se depăşească o perioadă de 2 ani calendaristici.Articolul 11(1) În scopul calculării cifrei de afaceri totale anuale în sensul art. 4 alin. (2) şi (4) lit. a) din prezentul regulament, se vor aplica prevederile conţinute în "Instrucţiunile cu privire la calculul cifrei de afaceri în cazurile de comportament anticoncurential, prevăzute la art. 5 şi 6 din Legea concurentei nr. 21/1996, şi în cazurile de concentrare economică", publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 bis din 4 aprilie 1997.(2) Exceptarea pe categorii rămâne aplicabilă dacă, timp de 2 ani financiari consecutivi, plafonul cifrei de afaceri anuale totale nu este depăşit cu mai mult de 10%.Capitolul 6 Procedura de acordare a exceptarii pe categoriiArticolul 12(1) În baza prevederilor art. 5 alin. (7) din lege, înţelegerile verticale încadrabile în categoria exceptată prin prezentul regulament vor fi notificate de către agenţii economici sau asociaţiile de agenţi economici Consiliului Concurentei.(2) Notificarea completată conform formularului-tip cuprins în anexa la prezentul regulament se va inainta Consiliului Concurentei şi va fi înregistrată într-un registru special de evidenta, depunatorilor eliberandu-li-se confirmarea depunerii acesteia. Pentru a fi înregistrată notificarea trebuie să fie însoţită şi de dovada achitării tarifului de notificare stabilit în conformitate cu prevederile "Regulamentului privind stabilirea şi perceperea tarifelor pentru procedurile şi serviciile prevăzute de Legea concurentei nr. 21/1996 şi de regulamentele emise pentru aplicarea acesteia", cu modificările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 bis din 9 iunie 1997.(3) Formularul de notificare împreună cu documentele solicitate prin acesta, în 3 exemplare, semnate de reprezentanţii legali ai agenţilor economici care sunt părţi la acordul notificat sau de persoanele împuternicite legal sa îi reprezinte, va fi înaintat Consiliului Concurentei prin scrisoare recomandată sau prin prezentare directa.(4) Informaţiile furnizate prin notificare, inclusiv prin documentele aferente, trebuie să fie corecte şi complete.Articolul 13(1) În examinarea de fond a înţelegerilor notificate Consiliul Concurentei se bazează pe informaţiile furnizate în formularul de notificare şi în documentele insotitoare, putând să solicite în baza art. 41 din lege şi alte informaţii considerate necesare de la agenţii economici care au înaintat notificarea, de la alţi agenţi economici sau de la autorităţi şi instituţii publice.(2) Furnizarea de informaţii incomplete sau inexacte prin notificare, în sensul art. 12 alin. (4), sau furnizarea de informaţii inexacte şi nefurnizarea informaţiilor solicitate de Consiliul Concurentei, în baza prevederilor art. 41 din lege, constituie contravenţie şi se sancţionează conform art. 55 lit. b) şi c) şi art. 59 alin. (1) lit. a) din lege.(3) În termen de 60 de zile de la data înregistrării Consiliul Concurentei, în baza examinării notificării, va înştiinţa agenţii economici care au înaintat notificarea cu privire la eventuala neîndeplinire a condiţiilor prevăzute în prezentul regulament pentru încadrarea în categoria exceptată. În aceasta situaţie părţile implicate vor putea ca, în termen de 30 de zile de la comunicarea răspunsului de către Consiliul Concurentei, fie sa renegocieze contractul astfel încât să se încadreze în prevederile prezentului regulament, fie sa înainteze cerere de dispensa în condiţiile art. 5 alin. (4) din lege şi ale "Regulamentului pentru aplicarea art. 5 şi 6 din Legea concurentei, privind practicile anticoncurentiale", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 bis din 9 iunie 1997.(4) Necomunicarea răspunsului de către Consiliul Concurentei în termenul prevăzut la alin. (3) echivaleaza cu confirmarea încadrării înţelegerii notificate în categoria definită la art. 4 al acestui regulament. Exceptarea este valabilă pe perioada în care condiţiile din prezentul regulament sunt îndeplinite.(5) Orice modificare a clauzelor înţelegerii notificate sau a situaţiei pieţei relevante, în sensul neîndeplinirii condiţiilor pentru exceptare pe categorii impuse în prezentul regulament, va fi comunicată neîntârziat, în scris, de către părţile la acord Consiliului Concurentei care va decide operativ asupra menţinerii, a condiţiilor pentru menţinere sau a retragerii beneficiului exceptarii pe categorii, după caz.(6) În situaţia retragerii beneficiului exceptarii pe categorii, părţile implicate vor putea ca, în termen de 30 de zile de la comunicarea retragerii beneficiului, sa înainteze cerere de dispensa în condiţiile art. 5 alin. (4) din lege şi ale "Regulamentului pentru aplicarea art. 5 şi 6 din Legea concurentei, privind practicile anticoncurentiale".(7) Răspunsul Consiliului Concurentei transmis în conformitate cu prevederile alin. (3) şi comunicarea retragerii beneficiului exceptarii, transmisă în conformitate cu alin. (6), pot fi atacate la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia contencios administrativ, în termen de 30 de zile de la comunicare.Capitolul 7 Exceptari individualeArticolul 14Următoarele înţelegeri verticale care cad sub incidenţa art. 5 alin. (1) din lege vor fi tratate de către Consiliul Concurentei drept cazuri individuale, urmărindu-se îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 5 alin. (2) din lege şi a procedurilor prevăzute în cazul dispensei în "Regulamentul pentru aplicarea prevederilor art. 5 şi 6 din Legea concurentei nr. 21/1996, privind practicile anticoncurentiale":- înţelegerile în care furnizorul, respectiv cumpărătorul, are o cota de piaţa care depăşeşte pragul de 30% prevăzut la art. 7; sau- înţelegerile în care cifra de afaceri totală a agenţilor economici implicaţi depăşeşte pragurile valorice prevăzute la art. 4 alin. (2) şi (4) lit. a), cu îndeplinirea prevederilor art. 11; sau- înţelegerile care nu beneficiază de încadrarea în categoria exceptată prin prezentul regulament, în conformitate cu prevederile art. 8 şi 9.Capitolul 8 Dispoziţii comune şi finaleArticolul 15(1) În aplicarea prezentului regulament, referirea la agent economic, furnizor şi cumpărător include şi agenţii economici care fac parte din grupul fiecăruia dintre aceştia.(2) Agenţii economici care fac parte dintr-un grup sunt definiţi în "Instrucţiunile cu privire la calculul cifrei de afaceri în cazurile de comportament anticoncurential, prevăzute la art. 5 şi 6 din Legea concurentei nr/ 21/1996, şi în cazurile de concentrare economică", publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 bis din 4 aprilie 1997.Articolul 16Plafoanele valorice stabilite conform dispoziţiilor art. 4 alin. (2) şi (4) prin raportare la cifra de afaceri vor fi actualizate periodic prin ordin al preşedintelui Consiliului Concurentei, ţinându-se seama de evoluţia indicelui general al preţurilor şi tarifelor, dar nu la un interval mai mic de 6 luni.Articolul 17Exceptarile acordate prin decizie a Consiliului Concurentei, în conformitate cu prevederile cap. II (categoria acordurilor pentru distribuţie exclusiva), ale cap. III (categoria acordurilor pentru cumpărare exclusiva) şi ale cap. VII (categoria acordurilor de franciza) din "Regulamentul privind acordarea exceptarii, pe categorii de înţelegeri, decizii de asociere ori practici concentrate, de la interdicţia prevăzută la art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 bis din 3 aprilie 1997, rămân valabile până la expirarea perioadei de exceptare acordate prin decizie.Articolul 18(1) Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării acestuia în Monitorul Oficial al României, Partea I.(2) La data intrării în vigoare a prezentului regulament se abroga prevederile cap. II - Condiţiile de exceptare pentru acordurile de distribuţie exclusiva şi anexa nr. 1/1, cap. III - Condiţiile de exceptare pentru acordurile de cumpărare exclusiva şi anexa nr. 1/2, cap. VII - Condiţiile de exceptare pentru acordurile de franciza şi anexa nr. 1/6 din "Regulamentul privind acordarea exceptarii, pe categorii de înţelegeri, decizii de asociere ori practici concertate, de la interdicţia prevăzută la art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996", precum şi orice alte dispoziţii ce contravin procedurii de exceptare pentru înţelegerile verticale, prevăzută la cap. VI.Anexa 1 -------la Regulament-------------NOTIFICAREpentru obţinerea beneficiului exceptarii de laprevederile art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996prin încadrarea în categoria înţelegerilor verticaleI. Părţile la acord1. Indicaţi agenţii economici participanţi la înţelegere, precizând: denumirea oficială, adresa/sediul social, numărul/data înmatriculării la registrul comerţului, codul unic de înregistrare, atributul fiscal, numărul de telefon, numărul de fax, persoana indicată pentru relaţii (numărul de telefon, numărul de fax, funcţia).2. Precizati agentul economic care înaintează notificarea.3. În cazul în care notificarea este facuta în numele şi din împuternicirea părţilor, indicaţi numele reprezentantului împuternicit să le reprezinte pentru întocmirea şi înaintarea notificării, numărul de telefon, numărul de fax, adresa; se va anexa şi împuternicirea legală pentru reprezentant.4. Pentru fiecare agent economic parte la acord, indicaţi obiectul de activitate din care a înregistrat cifra de afaceri în ultimii 3 ani.5. Atunci când este cazul, pentru fiecare dintre părţile la acord, indicaţi grupul din care face parte, menţionând domeniul de activitate al fiecărui agent economic care formează grupul respectiv şi activitatea sau activităţile desfăşurate.II. Piaţa relevanta6. Elementele de baza pentru definirea pieţei relevanteSe vor aplica "Instrucţiunile cu privire la definirea pieţei relevante, în scopul stabilirii părţii substanţiale de piaţa", publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 bis din 4 aprilie 1997.Piaţa relevanta are doua componente: piaţa produsului şi piaţa geografică.a) Piaţa produsului cuprinde toate produsele considerate ca fiind substituibile din punct de vedere al caracteristicilor, preţului şi utilizării acestora, astfel încât fiecare dintre aceste produse sa constituie o alternativa economică reală pentru consumatori.b) Piaţa geografică cuprinde aria în care agenţii economici vand produse sau prestează servicii identice, similare, respectiv substituibile, pentru care condiţiile de concurenta sunt suficient de omogene, şi care poate fi distinsa faţă de ariile invecinate, în special datorită cheltuielilor de transport suportate de cumpărători.7. Informaţii pentru definirea pieţei produsuluia) Enumerati produsele sau serviciile care sunt incluse în acordul notificat, cu descrierea sumară a acestora.b) Enumerati produsele sau serviciile pe care le consideraţi ca pot constitui posibile substitute pentru produsele sau serviciile indicate la lit. a); dacă au fost identificate mai multe pieţe ale produsului, pentru fiecare dintre acestea vor fi indicate distinct produsele care constituie substitute sau inlocuitori.8. Informaţii pentru definirea pieţei geografice:a) Delimitati aria geografică în care activează părţile la acord pentru produsele incluse în piaţa produsului (aceasta arie geografică poate fi întreg teritoriul României sau o parte a acestuia, care va fi delimitata, respectiv precizată).b) Identificati aria geografică în care sunt localizati agenţii economici, producătorii concurenţi care vand produsele incluse în piaţa produsului, care sunt sau pot fi luati în considerare de cumpărătorii din aria lor geografică definită la lit. a), atunci când aceştia iau deciziile de cumpărare.9. Pentru produsele din import incluse în piaţa relevanta precizati numele furnizorilor, ţara de origine şi eventualele bariere existente la intrarea acestor produse pe piaţa românească (bariere tarifare - taxe vamale; bariere netarifare - condiţii impuse prin reglementări interne, costurile de transport relativ mari, lipsa reţelelor de distribuţie sau dificultăţi de acces la reţelele de distribuţie existente).III. Situaţia părţilor la acord pe piaţa relevanta10. Furnizati pentru anul anterior convenirii înţelegerii, pentru fiecare piaţa relevanta identificata mai sus:a) mărimea estimată a pieţei relevante (volum şi valoare);b) vânzările (volum şi valoare) de produse care fac obiectul acordului, realizate de agenţii economici, părţi la acord, şi de componentii grupurilor acestora;c) vânzările (volum şi valoare) de produse care nu fac obiectul acordului, dar fac parte din aceeaşi piaţa relevanta, comercializate de părţile la acord şi de componentii grupurilor acestora;d) cota de piaţa deţinută de părţile la acord.11. Modul concret prin care se asigura punerea în practica a înţelegerii respective.IV. Situaţia concurentei pe piaţa relevantaÎn cazul în care una dintre părţile la acord face parte dintr-un grup, în furnizarea informaţiilor de la acest capitol va fi avut în vedere întregul grup.12. Indicaţi principalii concurenţi ai părţilor, menţionând numele lor şi ponderea fiecăruia pe piaţa relevanta.13. Indicaţi principalii clienţi ai fiecăreia dintre părţi, menţionând numele lor, adresa, numărul de telefon, numărul de fax şi numele persoanei care poate fi contactata pentru relaţii.14. Precizati în ce măsura intrarea pe piaţa relevanta este afectată de existenta înţelegerilor pe termen lung dintre un agent economic care activează deja pe piaţa relevanta şi furnizorul (furnizorii), respectiv clienţii săi.15. Explicati modul în care agenţii economici concurenţi vand produsele sau prestează serviciile pe piaţa relevanta (produc pe plan local, importa, vand prin sistem de distribuţie organizat exclusiv sau neexclusiv?).V. Motivatia pentru obţinerea beneficiului încadrării în categoria înţelegerilor verticale exceptate de la prevederile art. 5 alin. (1) din lege16. În spiritul prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea concurentei nr. 21/1996 prezentaţi modul concret în care sunt îndeplinite condiţiile pentru exceptare. Argumentati avantajele, respectiv creşterile în eficienta, care sunt scontate în cazul derulării acordului notificat, cu precizarea domeniului concret în care acestea se vor produce (producţie, distribuţie, export etc.) şi a efectului în reducerea substantiala şi de durata a preţurilor la consumatori. Menţionaţi eventualele avantaje de interes general pe care le aduce aplicarea acordului notificat.VI. Documente aferente notificării1. Formularul de notificare, în 3 exemplare pe suport de hârtie sau în doua exemplare pe suport de hârtie şi un exemplar în format electronic (CD sau discheta), va fi însoţit de acordul convenit între părţi (în fotocopie, în 3 exemplare), inclusiv toate actele adiţionale (după caz).2. Notificarea se va încheia cu următoarea declaraţie, care trebuie semnată de către sau în numele şi din împuternicirea părţilor la acord:"Subsemnatul ............, în calitate de ........, domiciliat în ........., str. ...... nr. ..., sectorul/judeţul ........, posesor al actului de identitate seria .... nr. ...., eliberat de ..... la data de ....... (împuternicit prin procura nr. ....., legalizată la ...... la data de .........), declar pe propria răspundere ca informaţiile date prin prezenta notificare sunt corecte, după cunoştinţa şi convingerea noastră, ca documentele solicitate prin formular sunt anexate şi ca părerile exprimate sunt sincere."Data şi locul................ Semnatura...........---------