Structură Act

  • Pentru actul afişat, nu există cuprins!
×
  • Va aflati deja pe forma de baza a actului!
DECIZIA nr. 799 din 3 decembrie 2019referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 167 din 28 februarie 2020Data intrării în vigoare 28-02-2020



    Valer Dorneanu- preşedinte
    Cristian Deliorga- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Irina Loredana Gulie- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Niculae Gheorghiu şi Florin Gheorghiu în Dosarul nr. 4.386/118/2017 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.319D/2018.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 338 din 23 mai 2019.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 10 septembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 4.386/118/2017, Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepţia a fost invocată de Niculae Gheorghiu şi Florin Gheorghiu într-o cauză având ca obiect soluţionarea acţiunii privind acordarea de măsuri reparatorii pentru un imobil preluat abuziv în perioada regimului comunist, imobil care a constituit obiectul unei notificări nesoluţionate de Primăria Municipiului Constanţa.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că dreptul persoanelor care se consideră îndreptăţite să se adreseze justiţiei, în cazul în care entitatea învestită de lege cu soluţionarea notificării nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 din Legea nr. 165/2013, nu poate fi restricţionat, prin impunerea unui termen, cum este termenul de 6 luni prevăzut de textul de lege criticat, mai ales că momentul curgerii acestui termen nu este în mod clar definit de lege, ci este lăsat la latitudinea entităţii învestite de lege. Se mai arată că termenul prevăzut de textul de lege criticat încalcă dreptul de acces liber la justiţie, principiul constituţional al statului de drept, precum şi dreptul de proprietate, deoarece entitatea învestită de lege are posibilitatea soluţionării notificării chiar şi după expirarea termenelor instituite prin art. 33 alin. (1) din lege, ceea ce, în opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, conduce la posibilitatea ca sesizarea instanţei de judecată, pentru a se pronunţa pe fondul notificării, să se poată face în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei entităţii învestite de lege, prin urmare, după expirarea termenului prevăzut prin textul de lege criticat.6. Se mai susţine şi încălcarea dreptului convenţional la un proces echitabil, dată fiind perioada îndelungată de timp în care entitatea învestită de lege nu a soluţionat notificarea.7. Se mai arată că nerespectarea termenului de 6 luni pentru exercitarea dreptului la acţiune este datorată culpei entităţii învestite de lege cu soluţionarea notificării, care nu a comunicat data finalizării procesului de soluţionare a notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, în condiţiile în care, în cauză, notificarea a fost depusă cu respectarea termenului instituit prin art. 22 alin. (1) din legea menţionată.8. Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că instituirea unor termene constrângătoare pentru depunerea documentaţiei doveditoare a dreptului pretins, precum şi a unora pentru soluţionarea notificărilor evidenţiate la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cât şi, ulterior, a unor termene de contestare a dispoziţiilor emise ori de atacare a pasivităţii unităţii deţinătoare se înscrie în sfera măsurilor menite să conducă la finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a bunurilor care intră în sfera de reglementare a nr. Legii nr. 10/2001, dar şi să asigure aplicarea eficientă a Legii nr. 165/2013. Se mai apreciază că nu sunt încălcate dispoziţiile constituţionale invocate, întrucât legea specială a reglementat anumite etape în parcursul soluţionării notificărilor, cărora în mod obiectiv le corespund termene de finalizare.9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.10. Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că prin faptul că legiuitorul a impus noi termene pentru soluţionarea notificărilor, respectiv pentru sesizarea instanţei de judecată, în situaţia în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi art. 34 din Legea nr. 165/2013, nu se aduce atingere principiilor constituţionale invocate. Se mai apreciază că textul de lege criticat conferă persoanelor interesate dreptul de a se adresa instanţei, pentru ca aceasta să se pronunţe asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi să soluţioneze notificarea. Acest drept poate fi exercitat într-un interval de 6 luni, care începe să curgă de la expirarea termenelor prevăzute la art. 33, termene pe care Legea nr. 165/2013 le acordă entităţilor învestite, în vederea soluţionării notificărilor. Se mai apreciază că prevederile legale criticate nu aduc atingere dreptului de proprietate privată în substanţa sa, atât timp cât acesta nu este suprimat printr-un act administrativ sau al instanţei de judecată. Mai mult, în temeiul art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, atât conţinutul, cât şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 35 alin. (2) Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, potrivit cărora: „(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.“14. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 - Statul român, art. 11 alin. (1) referitoare la îndeplinirea de către statul român a obligaţiilor ce îi revin din tratatele la care este parte, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 44 - Dreptul de proprietate privată şi art. 52 alin. (1) referitoare la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. De asemenea, sunt invocate art. 6 - Dreptul la un proces echitabil, cuprins în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale precum şi art. 1 - Protecţia proprietăţii, cuprins în primul Protocol adiţional la Convenţie.15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorii excepţiei au solicitat instanţei să constatate calitatea lor de persoană îndreptăţită şi să dispună măsuri reparatorii, în temeiul art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, care acordă persoanelor îndreptăţite posibilitatea de a se adresa justiţiei, în cazul în care entitatea învestită de lege nu soluţionează notificarea, în termenele prevăzute de lege în acest scop. Prin întâmpinarea depusă, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca tardiv introdusă, având în vedere că termenul de 6 luni, în care putea fi exercitat dreptul la acţiune, în temeiul textului de lege criticat, s-a împlinit la data de 1 iulie 2016. În acest context, reclamanţii, respectiv persoanele care se consideră îndreptăţite la restituire, au invocat prezenta excepţie de neconstituţionalitate.16. Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, textul de lege criticat în prezenta cauză, stabilesc termenul în care persoana care se consideră îndreptăţită poate ataca în faţa instanţei de judecată lipsa emiterii de către entitatea învestită de lege a deciziei privitoare la imobilul revendicat, şi anume 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor. În acest sens, prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013 instituie termene de 12, 24 şi 36 de luni, în sarcina entităţilor învestite de lege, pentru a soluţiona cererile de restituire formulate în temeiul legilor reparatorii, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, şi pentru a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora.17. Aşadar, potrivit prevederilor exprese ale textului de lege criticat, termenul de 6 luni, instituit pentru exercitarea acţiunii în justiţie, curge de la data expirării termenelor prevăzute pentru soluţionarea notificărilor, dată de la care persoana îndreptăţită se poate adresa instanţei de judecată, pentru ca aceasta să se pronunţe asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi să soluţioneze, în fapt, notificarea lăsată în nelucrare de entitatea învestită de lege. Prin urmare, contrar susţinerilor autoarelor excepţiei, după expirarea termenelor instituite de lege pentru soluţionarea notificărilor, persoana care se consideră îndreptăţită nu trebuie să rămână în expectanţa emiterii deciziei de admitere sau de respingere a acestora, ci se poate adresa justiţiei, pentru soluţionarea pe fond a notificării.18. În motivarea excepţiei se mai susţine că perioada îndelungată care a trecut de la depunerea notificării la entitatea învestită de lege, nesoluţionată la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, este de natură să încalce dreptul la un proces echitabil, dată fiind şi culpa entităţii învestite de lege cu soluţionarea notificării, care nu a comunicat data finalizării procesului de soluţionare a notificărilor, de la care începe să curgă termenul de 6 luni, pentru exercitarea dreptului de acţiune în justiţie. În legătură cu aceste susţineri, Curtea reţine că prin Decizia nr. 786 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 10 februarie 2017, paragraful 16, a statuat că stabilirea unor noi termene, în care entităţile învestite trebuie să soluţioneze notificările, de la expirarea cărora persoana îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti, inclusiv în situaţia reglementată de art. 35 alin. (2) din aceeaşi lege (când se constată refuzul nejustificat de soluţionare a notificării), se înscrie în raţiunea pentru care legea însăşi a fost concepută, aceea de a crea un mecanism care să confere eficienţă procesului reparatoriu al măsurilor abuzive de preluare a unor imobile în timpul regimului comunist. Se asigură, în acelaşi timp, şi certitudinea finalizării acestuia, inclusiv prin reglementarea legală expresă a posibilităţii persoanei care se consideră îndreptăţită de a acţiona împotriva refuzului nejustificat al entităţii de a răspunde la notificare.19. Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei sale, a unui drept - subiectiv ori procesual - inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă (a se vedea în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 201 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2012, sau Decizia nr. 754 din 20 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 718 din 23 octombrie 2012). În consecinţă, Curtea a stabilit că instituirea, prin dispoziţiile Legii nr. 165/2013, a unor termene înăuntrul cărora entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor au obligaţia de a le soluţiona şi după a căror expirare persoana interesată are posibilitatea de a se adresa instanţei competente nu contravine prevederilor art. 21 din Constituţie referitoare la accesul liber la justiţie. De asemenea, prin Decizia nr. 685 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 4 februarie 2015, Curtea a constatat că până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013 persoanele interesate se puteau adresa justiţiei pentru atacarea refuzului nejustificat doar în temeiul Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. XX din 19 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 12 noiembrie 2007, pronunţată într-un recurs în interesul legii prin care recunoscuse, în lipsa unei reglementări legale exprese, această posibilitate. Or, în prezent, prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 a fost normativizată această posibilitate consacrată anterior doar pe cale jurisprudenţială, stabilindu-se un cadru procesual în care acest drept să fie exercitat, în contextul economico-financiar al statului român descris în expunerea de motive a Legii nr. 165/2013 şi având în vedere şi cele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu împotriva României.20. Totodată, prin Decizia nr. 113 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 23 mai 2016, paragraful 23, Curtea a statuat că regula constituţională a accesului liber la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime i-au fost încălcate, iar nu faptul că acest drept de acces la justiţie nu poate fi supus niciunei condiţionări. În situaţia reglementată de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, condiţionarea o reprezintă necesitatea împlinirii termenelor prevăzute la art. 33 şi art. 34 din lege, termene în legătură cu care instanţa de contencios constituţional a apreciat că se conformează exigenţelor constituţionale şi convenţionale.21. Cele statuate în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.22. În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la culpa entităţilor învestite de lege, în ipoteza în care acestea nu fac publice informaţiile cu privire la numărul de notificări rămase nesoluţionate, astfel încât persoanele care se consideră îndreptăţite nu au posibilitatea să cunoască termenul instituit de lege pentru soluţionarea notificărilor la nivelul fiecărei entităţi, respectiv de 12 luni [art. 33 alin. (1) lit. a)], 24 de luni [art. 33 alin. (1) lit. b)] sau, respectiv, 36 de luni [art. 33 alin. (1) lit. c)], în funcţie de care se calculează termenul de 6 luni, în care poate fi exercitat dreptul la acţiune, Curtea reţine că acestea nu reprezintă veritabile motive de neconstituţionalitate a normei legale. Astfel, aprecierea, de la caz la caz, privind îndeplinirea obligaţiei de afişare la sediul fiecărei entităţi a datelor privind numărul cererilor rămase nesoluţionate, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, şi de publicare a acestora pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor reprezintă o chestiune de fapt, lăsată la aprecierea instanţei de judecată, pe baza probatoriului administrat, astfel încât stabilirea acesteia intră în competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti ( a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 165 din 26 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 21 mai 2019, paragraful 26). În sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale (cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 19 din 21 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 18 martie 2003), este atribuţia instanţelor de judecată să interpreteze şi să determine dispoziţiile legale aplicabile în raport cu starea de fapt stabilită. În acord cu prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea nu poate modifica sau completa prevederea legală supusă controlului şi nici nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra înţelesului său contrar Constituţiei.23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Niculae Gheorghiu şi Florin Gheorghiu în Dosarul nr. 4.386/118/2017 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Constanţa - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 3 decembrie 2019.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Irina Loredana Gulie    -----




    logo