Structură Act

  • Pentru actul afişat, nu există cuprins!
×
  • Va aflati deja pe forma de baza a actului!
HOTĂRÂREA nr. 30 din 19 martie 2025privind contestaţia formulată împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 39D din 17 martie 2025 privind respingerea înregistrării candidaturii independente a domnului Remus Pricopie la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 352 din 22 aprilie 2025Data intrării în vigoare 22-04-2025



    Marian Enache- preşedinte
    Mihaela Ciochină- judecător
    Cristian Deliorga- judecător
    Dimitrie-Bogdan Licu- judecător
    Laura-Iuliana Scântei- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Claudia Margareta Krupenschi- magistrat-asistent-şef
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluţionarea contestaţiei formulate de domnul Remus Pricopie împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 39D din 17 martie 2025 privind respingerea înregistrării candidaturii independente a domnului Remus Pricopie la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025.2. Contestaţia a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.237 din 18 martie 2025 şi formează obiectul Dosarului nr. 1.093F/2025. Documentele de candidatură a domnului Remus Pricopie la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025 şi Decizia nr. 39D din 17 martie 2025 privind respingerea înregistrării candidaturii independente a domnului Remus Pricopie la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025 au fost transmise de Biroul Electoral Central cu Adresa nr. 424C/BEC/P.R.2025 din 17 martie 2025, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.189 din 18 martie 2025.3. În motivarea contestaţiei se solicită, în primul rând, constatarea neconstituţionalităţii prevederilor art. 4 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (2) lit. c) teza finală din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României şi, în consecinţă, anularea deciziei Biroului Electoral Central prin care a fost respinsă înregistrarea candidaturii contestatarului, urmată de înregistrarea candidaturii sale şi a semnului electoral.4. Contestatarul subliniază, mai întâi, competenţa Curţii Constituţionale de a exercita controlul de constituţionalitate asupra prevederilor Legii nr. 370/2004 în cadrul atribuţiei de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României, indicând în acest sens atât normele cuprinse la art. 82 alin. (1) şi la art. 146 lit. f) din Constituţie, cât şi jurisprudenţa constituţională în materie. Precizează, în esenţă, că a fost voinţa legiuitorului constituant originar să acorde Curţii Constituţionale, în mod expres şi exclusiv, atribuţia de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României, domeniu în care aceasta are o competenţă plenară şi exclusivă, fiind stabilite în sarcina sa deopotrivă exercitarea controlului de constituţionalitate şi verificarea legalităţii operaţiunilor electorale realizate. Totodată, prin Hotărârea nr. 66 din 1 octombrie 2019 şi Hotărârea nr. 32 din 6 decembrie 2024, Curtea a statuat că scopul atribuţiei constituţionale prevăzute de art. 146 lit. f) este acela de a asigura respectarea principiului supremaţiei Constituţiei pe tot parcursul scrutinului prezidenţial, atribuţie care nu poate fi interpretată restrictiv, neputând fi disociată de rolul Curţii Constituţionale în arhitectura constituţională, acela de garant al supremaţiei Constituţiei. Ca atare, examenul constituţionalităţii legislaţiei electorale nu poate fi exclus nici în etapa validării candidaturilor, nici în etapa validării rezultatului sufragiului. Prin urmare, în exerciţiul atribuţiei sale conferite de art. 146 lit. f) din Constituţie, Curtea Constituţională poate analiza inclusiv interpretarea şi aplicarea normelor electorale în conformitate cu toate celelalte dispoziţii ale Constituţiei, putând realiza un veritabil examen de constituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 370/2004.5. Se susţine că se impune în mod necesar ca verificarea conformităţii Legii nr. 370/2004 cu normele fundamentale să fie efectuată de către Curtea Constituţională în cadrul procedurii speciale a alegerii Preşedintelui României, în calitate de prim şi ultim verificator al procedurii, deoarece, dacă s-ar interpreta altfel, ar însemna că aceasta ar fi unica lege care scapă controlului de constituţionalitate a posteriori, în condiţiile în care Legea nr. 370/2004 nu conţine dispoziţii care să genereze competenţa materială a instanţelor de drept comun şi deci nu există posibilitatea de a invoca o excepţie de neconstituţionalitate în faţa instanţelor de judecată, cu a cărei soluţionare ar fi competentă Curtea Constituţională în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţie. Or, dacă însăşi procedura de alegere a Preşedintelui României s-ar desfăşura în temeiul unei legi contrare Constituţiei, pentru a-şi exercita competenţa prevăzută de art. 146 lit. f) din Constituţie, Curtea ar trebui să constate, mai întâi, constituţionalitatea acestei legi, deoarece vegherea la întregul proces electoral presupune existenţa unei legi conforme cu Legea fundamentală. 6. În ceea ce priveşte fondul criticii, autorul contestaţiei consideră că cerinţa ca inclusiv candidaţii independenţi la alegerile prezidenţiale, care nu sunt susţinuţi de un aparat de partid sau de o alianţă politică, să prezinte, prealabil înscrierii candidaturii acestora, o listă de semnături provenind de la cel puţin 200.000 de susţinători cu drept de vot reprezintă o limitare excesivă şi nejustificată de vreun interes public real a dreptului de a fi ales, prevăzut de art. 37 din Constituţie, precum şi de o serie de acte şi documente internaţionale.7. Funcţia de Preşedinte al României exclude, potrivit art. 84 alin. (1) din Constituţie, apartenenţa la mediul politic, astfel că o importanţă sporită trebuie acordată candidaturilor independente faţă de o formaţiune politică preexistentă. Însă, dacă pentru un candidat propus de partide sau alianţe politice cerinţa prezentării unui număr de 200.000 de susţinători la depunerea candidaturii este echilibrată şi relativ uşor de îndeplinit, dat fiind suportul întregului aparat al partidului, atât sub aspect financiar, cât şi din punctul de vedere al resursei umane disponibile, pentru un candidat independent aceeaşi cerinţă este aproape imposibil de realizat într-un interval cuprins între momentul publicării datei alegerilor şi cel al depunerii candidaturii. În concret, pentru alegerile prezidenţiale din anul 2025, un candidat independent trebuie să strângă 200.000 de semnături (aproape 1,11% din întreaga populaţie cu drept de vot cu domiciliul în România) într-un termen mai scurt de două luni, respectiv de la data de 29 ianuarie 2025 (data publicării Hotărârii Guvernului nr. 17/2025 privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2025) şi până la data de 15 martie 2025 (ultima zi pentru înregistrarea valabilă a candidaturii).8. Autorul contestaţiei consideră că numărul de susţinători semnatari prevăzut de legislaţia română este excesiv, comparativ cu nivelul reglementat de alte state membre ale Uniunii Europene: în Austria - 6.000 de semnături ale votanţilor înregistraţi; în Bulgaria - 2.500 de semnături; în Cehia - 50.000 de semnături; în Croaţia - 10.000 de semnături; în Franţa - 500 de politicieni aleşi din 30 de departamente devin „sponsori“; în Irlanda - 20 de semnături ale membrilor Parlamentului sau 4 consilii ale oraşelor/departamentelor; în Polonia - 100.000 de semnături; în Portugalia - minimum 7.500 de semnături, maximum 15.000; în Slovacia - 15 semnături ale membrilor Parlamentului sau o listă cu 15.000 de semnături ale cetăţenilor cu drept de vot.9. Arată că, de altfel, şi în legislaţia română acest prag a variat de-a lungul timpului, de la 100.000 de persoane semnatare, conform Legii nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României (în prezent abrogată), la 300.000 de susţinători, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 129/2000 privind modificarea Legii nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi a Legii nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României, pentru ca acest prag să fie din nou modificat la intrarea în vigoare a Legii nr. 370/2004, la valoarea de 200.000 de semnatari (în condiţiile în care, la momentul ultimei modificări a acestei legi, în anul 2011, recensământul populaţiei stabilea o populaţie cu drept de vot de peste 20 de milioane de români).10. În susţinerea caracterului disproporţionat şi arbitrar al acestei cerinţe, cu precădere pentru candidaţii independenţi, menţionează că, în prezent, în dezbaterea Camerei Deputaţilor se află, din anul 2021, un proiect de lege adoptat deja de către Senatul României (şi anume PLx nr. 376/2015), care urmăreşte modificarea acestui prag la 40.000 de susţinători.11. În ceea ce priveşte numărul ridicat de susţinători solicitat la înregistrarea candidaturii în cadrul unor alegeri libere, autorul contestaţiei invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care s-a subliniat că această cerinţă nu trebuie să aducă atingere esenţei dreptului de a fi ales, că asemenea cerinţe trebuie să îndeplinească criteriul proporţionalităţii şi al interesului legitim şi să aibă în vedere inclusiv durata (extrem de limitată) perioadei de strângere de semnături şi lipsa unei susţineri din partea unei formaţiuni politice preexistente (Cauza Labita împotriva Italiei, Cauza Gitonas şi alţii împotriva Greciei, Cauza Matthews împotriva Regatului Unit, Cauza Partidul Democratic Unit Rus Yabloko şi alţii împotriva Rusiei).12. De asemenea, se invocă şi Recomandările Comisiei de la Veneţia, care, în Codul de bune practici în materie electorală, propune, referitor la numărul minim de susţinători semnatari, un prag care să permită acces echitabil la alegeri şi care să nu fie conceput pentru a exclude artificial anumiţi candidaţi. În caz contrar, există riscul unei restricţii a pluralismului politic, partidele politice fiind favorizate, întrucât acestea pot mobiliza o bază existentă, în timp ce candidaţii independenţi trebuie să creeze o reţea de suport. Un astfel de prag limitează candidaturile alternative, reducând astfel diversitatea politică şi expresia democratică.13. Totodată, în cadrul Raportului Consiliului Europei privind situaţia candidaţilor independenţi, Comisia de la Veneţia a reţinut că legislaţiile interne ar trebui să evite cerinţele excesiv de împovărătoare, pentru a asigura dreptul cetăţenilor individuali de a accede la funcţii publice fără discriminare. În cadrul memoriului explicativ, care face parte din raportul menţionat, Comisia de la Veneţia a analizat situaţia Bulgariei, a cărei legislaţie impune strângerea unui număr de doar 7.500 de susţinători, considerând însă această cerinţă ca fiind o piedică însemnată în calea pluralismului politic. Acelaşi organism internaţional a reţinut că, pentru a evita orice manipulări care să conducă la o astfel de împiedicare a candidaţilor să îşi exercite dreptul de a fi ales, legea trebuie să stabilească un număr maxim de semnături care nu trebuie să depăşească pragul de 1% din numărul de alegători. Or, această recomandare nu este îndeplinită în cazul legislaţiei române criticate, deoarece 200.000 de semnături reprezintă aproape 1,11% din numărul total de alegători (conform datelor publicate de Autoritatea Electorală Permanentă, pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2024, populaţia totală cu drept de vot era de 17.989.115 cetăţeni cu reşedinţa în România).14. Autorul contestaţiei mai susţine şi că prevederile art. 27 alin. (2) lit. c) teza finală din Legea nr. 370/2004 nu respectă garanţiile de claritate şi previzibilitate a legii impuse de normele constituţionale, deoarece nu au o redactare clară în ceea ce priveşte aplicarea inclusiv pentru candidaţii independenţi. Astfel, deşi în cuprinsul Legii nr. 370/2004 este realizată distincţia între candidaţii care beneficiază de propunerea unui partid politic şi candidaţii independenţi, legiuitorul utilizând sintagma „candidat propus de (...)“ sau noţiunea de „propunere“, respectiv sintagma „candidat independent“ (când textul se referă strict la persoanele fără o astfel de susţinere), în cazul textului art. 27 alin. (2) lit. c) din această lege, referindu-se la lista susţinătorilor ca anexă a declaraţiei de acceptare a candidaturii, legiuitorul nu face nicio altă precizare, ceea ce conduce la concluzia că această condiţie îl vizează exclusiv pe candidatul nominalizat printr-o propunere din partea unui partid sau unei alianţe politice şi care, prin acceptarea acestei propuneri, îşi asumă candidatura, ca act de exprimare a consimţământului acestuia faţă de propunerea realizată de partid/alianţă, dar nu este aplicabilă şi candidatului independent, deoarece în cazul său lipseşte o atare propunere pe care acesta să fie necesar să o accepte.15. Arată că aceeaşi dinamică (propunere urmată de acceptare) este reglementată prin texte cu mult mai clare în legislaţia electorală privind alegerile parlamentare, care stabilesc la art. 52 alin. (11) şi (12) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente că „Propunerile de candidaţi vor fi însoţite de declaraţiile de acceptare a candidaturii (...)“, iar „Declaraţia de acceptare a candidaturii va cuprinde (...) consimţământul expres al acestuia de a candida pentru funcţia respectivă, precum şi precizarea că întruneşte condiţiile prevăzute de lege pentru a candida“. Se observă că aceste dispoziţii nu fac trimitere şi la candidaţii independenţi, tocmai în virtutea diferenţei esenţiale dintre aceştia şi cei cu privire la care există o propunere concretă.16. De altfel, textul art. 27 alin. (2) din Legea nr. 370/2004 începe cu sintagma „propunerile se fac în scris (...)“, din nou un aspect de natură să creeze confuzia asupra aplicabilităţii sale inclusiv în cazul candidaţilor independenţi, deoarece din acest mod de redactare a propoziţiei introductive a art. 27 alin. (2) se înţelege tocmai că textul este aplicabil exclusiv propunerilor de candidaturi realizate de partidele sau alianţele politice, iar nu şi candidaţilor independenţi. De vreme ce subiectul propoziţiei este tocmai propunerea pe care o formaţiune politică preexistentă o poate înainta Biroului Electoral Central, este neclar şi artificial modul în care acest text vădit incompatibil este interpretat extensiv pentru a reglementa restricţii inclusiv pentru candidaţii independenţi. În susţinerea carenţelor de calitate a acestor norme legale sunt invocate o serie de decizii prin care Curtea Constituţională a reţinut, în esenţă, că neîndeplinirea exigenţelor de claritate, precizie şi previzibilitate este incompatibilă cu principiul fundamental privind respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie.17. Autorul contestaţiei mai susţine că dispoziţiile art. 4 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 370/2004 încalcă principiul proporţionalităţii, dar şi principiul egalităţii, consacrat de art. 16 din Constituţie.18. În acest sens, arată că în rândul competitorilor electorali se remarcă două categorii distincte de participanţi - candidaţii independenţi şi candidaţii susţinuţi de partidele politice -, astfel că cerinţele de eligibilitate aplicabile acestora nu pot fi identice fără a fi încălcate prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, care consacră egalitatea în drepturi a cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, egalitate care se traduce inclusiv în egalitatea de şanse şi egalitatea în ceea ce priveşte accesul la procedură, respectiv accesul la procesul electiv.19. Or, sunt privilegiaţi candidaţii aflaţi pe lista unui partid politic, care, deşi beneficiază de sprijinul logistic şi financiar al acestuia, trebuie să depună o listă cu 200.000 de semnături ale susţinătorilor cu drept de vot, aceeaşi cerinţă fiind solicitată şi în ceea ce priveşte candidatul independent, lipsit de resursele asociate unui partid, în condiţiile în care o bună parte a resurselor partidului sunt asigurate chiar de la bugetul de stat, resursă la care un candidat independent nu are acces.20. Consideră, sub acest aspect, că sunt aplicabile mutatis mutandis considerentele şi soluţia pronunţate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 75 din 26 februarie 2015, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 19 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, referitoare la numărul minim de 25.000 de membri fondatori necesari pentru constituirea unui partid politic, pe motiv că nu există un just echilibru între interesele colective şi cele individuale, de vreme ce prin condiţia numărului minim de membri fondatori şi a dispersiei lor teritoriale s-a depăşit ceea ce este just şi echitabil în raport cu un drept fundamental protejat, respectiv dreptul de asociere. 21. Curtea Constituţională a informat public candidatul, precum şi orice persoană interesată prin afişarea pe site-ul instituţiei a contestaţiei formulate împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 39D din 17 martie 2025 privind respingerea înregistrării candidaturii independente a domnului Remus Pricopie la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025 şi cu privire la faptul că dosarul se soluţionează pe baza sesizării şi a celorlalte documente depuse până în ziua termenului stabilit pentru analizarea contestaţiei. 22. În temeiul dispoziţiilor art. 52 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi ale art. 68 alin. (1) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, contestaţiile se soluţionează fără înştiinţarea părţilor, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, pe baza sesizării şi a celorlalte documente aflate la dosare. 23. Având cuvântul pe fondul cauzei, reprezentantul Ministerului Public, în temeiul art. 68 alin. (1) din Legea nr. 370/2004, pune concluzii de respingere a contestaţiei, întrucât candidatura depusă de chiar autorul contestaţiei nu a îndeplinit cerinţa numărului minim al semnăturilor de susţinere, prevăzută de Legea nr. 370/2004. Referitor la solicitarea privind exercitarea controlului de constituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 370/2004 în procedura contenciosului constituţional electoral, aminteşte Hotărârea nr. 66 din 1 octombrie 2019 şi Hotărârea nr. 21 din 14 octombrie 2024, care afirmă şi aplică această competenţă a instanţei de contencios constituţional. Pe fondul criticilor astfel formulate, arată că cerinţa depunerii unei liste cuprinzând cel puţin 200.000 de semnături ale susţinătorilor candidatului se justifică prin necesitatea dovedirii de către fiecare candidat a unei minime reprezentativităţi în perspectiva alegerii sale în funcţia de preşedinte al statului, astfel fiind evitată înscrierea abuzivă a unor persoane care pot denatura însăşi însemnătatea alegerilor prezidenţiale. CURTEA,examinând contestaţia în raport cu prevederile Constituţiei, ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi ale Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, văzând concluziile reprezentantului Ministerului Public, precum şi documentele aflate la dosar, reţine următoarele:24. Potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. f) din Constituţie, ale art. 37 şi 38 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, precum şi celor ale art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 12 septembrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea Constituţională este competentă să soluţioneze contestaţia împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 39D din 17 martie 2025 privind respingerea înregistrării candidaturii independente a domnului Remus Pricopie la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025. 25. Curtea a statuat în jurisprudenţa sa că persoanele care candidează pentru funcţia de Preşedinte al României trebuie să îndeplinească condiţiile de formă şi de fond prevăzute de Constituţie şi de Legea nr. 370/2004.26. Examinând contestaţia, Curtea observă că, prin Decizia nr. 39 din 17 martie 2025, Biroul Electoral Central a constatat, prin raportare la prevederile art. 27 alin. (3) şi (3^1) din Legea nr. 370/2004, potrivit cărora lista susţinătorilor este un act public şi se depune într-un singur exemplar original la Biroul Electoral Central, că, la depunerea candidaturii independente a domnului Remus Pricopie, aceasta nu a fost însoţită decât de un tipizat al listei de susţinători care nu conţinea nicio semnătură sau vreo altă informaţie privind susţinătorii candidaturii, ci doar semnătura candidatului independent la rubrica destinată persoanei care atestă veridicitatea datelor înscrise în listă. Nefiind întrunită condiţia legală privind numărul minim de semnături de susţinere prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 370/2004, referitoare la susţinerea candidaturii prin semnăturile a cel puţin 200.000 de cetăţeni cu drept de vot, Biroul Electoral Central a respins înregistrarea candidaturii domnului Remus Pricopie la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025, precum şi a semnului electoral. 27. Prin contestaţia formulată în prezenta cauză, domnul Remus Pricopie solicită Curţii Constituţionale, în această ordine, să constate neconstituţionalitatea prevederilor art. 4 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (2) lit. c) teza finală din Legea nr. 370/2004 şi, în consecinţă, să anuleze Decizia Biroului Electoral Central nr. 39D din 17 martie 2025 privind respingerea înregistrării candidaturii acestuia şi a semnului electoral la alegerile pentru funcţia de Preşedinte al României din anul 2025, iar candidatura şi semnul său electoral la alegerile pentru Preşedintele României din data de 4 mai 2025 să fie înregistrate. 28. Cu privire la competenţa Curţii Constituţionale de a examina constituţionalitatea dispoziţiilor Legii nr. 370/2004 în cadrul atribuţiei prevăzute de art. 146 lit. f) din Constituţie, Curtea observă că în cauză sunt aplicabile considerentele reţinute în Hotărârea nr. 66 din 1 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 907 din 8 noiembrie 2019, prin care instanţa constituţională a stabilit, de principiu, competenţa sa de a efectua un control de constituţionalitate cu privire la dispoziţiile legale ce reglementează procedura de alegere a Preşedintelui României în cadrul atribuţiei consacrate de art. 146 lit. f) din Constituţie. Curtea a arătat la paragraful 29 al hotărârii menţionate că, spre deosebire de situaţia alegerilor pentru Parlamentul European sau pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului, unde verificarea legalităţii desfăşurării procesului electoral se realizează de instanţele judecătoreşti, în cadrul procesului electoral ce vizează alegerea Preşedintelui României nu există posibilitatea de principiu a creării unui cadru procesual în faţa unei instanţe judecătoreşti pentru a putea fi ridicată, în condiţiile art. 146 lit. d) teza întâi din Constituţie, o excepţie de neconstituţionalitate care să vizeze prevederile Legii nr. 370/2004, în afară de contestaţiile care vizează deciziile de admitere/respingere a protocoalelor de constituire a alianţelor electorale, respectiv constituirea Biroului Electoral Central, unde competenţa de judecată revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel încât singurul cadru procesual în care se poate pune problema constituţionalităţii prevederilor Legii nr. 370/2004 este cel reprezentat de contestaţiile judecate de către Curtea Constituţională în cadrul atribuţiei sale prevăzute de art. 146 lit. f) din Constituţie. 29. Curtea a mai reţinut, la paragraful 30 din aceeaşi hotărâre, că şi Avocatul Poporului are atribuţia de a formula o acţiune directă în faţa instanţei constituţionale sub forma excepţiei de neconstituţionalitate reglementate de art. 146 lit. d) teza finală din Constituţie şi astfel poate contesta constituţionalitatea prevederilor Legii nr. 370/2004, însă în acest caz sesizarea Curţii Constituţionale nu se realizează de persoana direct interesată şi implicată în cadrul procedurii de alegere a Preşedintelui României, ci de o autoritate publică, Avocatul Poporului, care are o marjă exclusivă de apreciere atât în privinţa deciziei de a sesiza Curtea Constituţională, cât şi a momentului temporal în care aceasta se realizează, astfel că atribuţia antereferită a Avocatului Poporului nu reprezintă un remediu juridic suficient pentru a surmonta într-un mod util, prompt şi eficient consecinţele negative ce decurg dintr-o normă juridică adoptată cu încălcarea Constituţiei asupra dreptului de a fi ales. 30. Prin urmare, având în vedere că nu există un alt mecanism constituţional prin intermediul căruia să se conteste în mod efectiv, concret şi prompt prezumţia de constituţionalitate a Legii nr. 370/2004, care, astfel, tinde să devină una absolută în contextul sferei de aplicare a acestei legi, Curtea a reţinut că este de competenţa sa ca, în cadrul art. 146 lit. f) din Constituţie, să evalueze, la cerere, însăşi constituţionalitatea Legii nr. 370/2004 în ceea ce priveşte procedura de alegere a Preşedintelui României. O soluţie contrară ar nega însuşi rolul constituţional al Curţii Constituţionale şi ar acorda prevalenţă aspectelor de legalitate propriu-zisă a desfăşurării procesului electoral, aşadar, exigenţelor de natură legală în detrimentul celor de natură constituţională, ceea ce este inacceptabil (a se vedea, în acelaşi sens, şi Hotărârea nr. 21 din 14 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 124 din 11 februarie 2025, paragrafele 28 şi 29). 31. Cât priveşte criticile privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (2) lit. c) teza finală din Legea nr. 370/2004, este de observat că soluţia legislativă de principiu care prevede condiţia depunerii unor liste de susţinători cu prilejul depunerii candidaturilor pentru participarea la alegeri a fost analizată de Curtea Constituţională în numeroase rânduri, atât în cadrul atribuţiei exercitate în cadrul contenciosului electoral specific alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României, prevăzută de art. 146 lit. f) din Constituţie, cât şi pe calea controlului de constituţionalitate a posteriori, exercitat în temeiul art. 146 lit. d) din Legea fundamentală. În bogata sa jurisprudenţă astfel consolidată, Curtea Constituţională a arătat, în esenţă, că (i) dimensionarea în concret, prin norme legale, a numărului necesar de semnături de susţinere intră exclusiv în marja de apreciere a legiuitorului, în temeiul art. 73 alin. (3) lit. a) din Constituţie, că (ii) cerinţa criticată nu este de natură să încalce dreptul de a fi ales şi că (iii) aceasta este o măsură adecvată şi necesară, justificată de necesitatea dovedirii de către candidat a unui anumit potenţial de reprezentativitate, care să îi demonstreze credibilitatea şi să permită prevenirea exercitării abuzive a dreptului de a fi ales. 32. Astfel, în ceea ce priveşte analiza constituţionalităţii condiţiei criticate şi în prezenta cauză, efectuată în cadrul procedurii de contencios constituţional electoral întemeiat pe art. 146 lit. f) din Legea fundamentală, Curtea, de exemplu, prin Hotărârea nr. 37 din 2 octombrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 4 octombrie 1996, analizând motivarea contestaţiei potrivit căreia condiţia legală a prezentării unor liste de semnături nu este prevăzută în Constituţie, astfel că dispoziţiile legale care instituie această condiţie ar intra în conflict cu dispoziţiile constituţionale referitoare la eligibilitate, a constatat că această susţinere nu este întemeiată, deoarece dreptul de a fi ales şi propunerea candidaturii sunt două aspecte diferite. Curtea a reţinut că „o propunere de candidat nu poate privi decât pe o persoană care întruneşte condiţiile constituţionale de eligibilitate, dar alegerile pentru funcţia de Preşedinte al României pot avea loc numai cu respectarea procedurii electorale instituite prin Legea nr. 69/1992 (n.n. în prezent abrogată), adoptată în temeiul art. 72 alin. (3) lit. a) din Constituţie. De aceea, depunerea candidaturii face parte din procedura electorală, aşa încât cerinţa ca propunerea candidaturii să fie reprezentativă, având adeziunea a cel puţin 100.000 de susţinători, constituie o condiţie legală ce nu vine în conflict cu dreptul constituţional al contestatorului de a fi ales“.33. Curtea a reiterat considerente jurisprudenţiale de aceeaşi natură, care au stabilit constituţionalitatea prevederilor art. 4 alin. (2) teza întâi şi ale art. 27 alin. (2) lit. c) teza finală din Legea nr. 370/2004, şi prin, de exemplu, Hotărârea nr. 11 din 7 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1021 din 11 octombrie 2024, sau Hotărârea nr. 19 din 16 martie 2025, nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunţării prezentei hotărâri. 34. De asemenea, problematica listelor de susţinători care trebuie să însoţească dosarul de candidatură al unui candidat independent a fost analizată de Curtea Constituţională şi în cadrul controlului de constituţionalitate exercitat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la diferite legi electorale. 35. Prin Decizia nr. 782 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 15 iunie 2009, Curtea, constatând constituţionalitatea art. 12^1 alin. (1) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 16 ianuarie 2007 [în prezent, art. 17 alin. (1) din aceeaşi lege, în versiunea republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 31 august 2012], a reţinut că instituirea condiţiei legale privind depunerea listei cu 100.000 de semnături reprezintă o modalitate prin care candidatul independent la o funcţie sau demnitate publică îşi dovedeşte potenţialul de reprezentativitate şi arată, în acelaşi timp, preocuparea legiuitorului de a preveni exercitarea abuzivă a dreptului de a fi ales, pe de o parte, dar şi de a asigura accesul efectiv la exerciţiul acestui drept persoanelor eligibile comunitar care într-adevăr beneficiază de credibilitatea şi susţinerea electoratului, astfel încât să existe şanse reale de reprezentare a acestuia în forul legislativ european, pe de altă parte. 36. Prin Decizia nr. 286 din 11 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 16 iunie 2016, paragrafele 86-95, Curtea, analizând constituţionalitatea unor prevederi aplicabile alegerilor locale, referitoare la listele de susţinători ale candidaţilor, a statuat, în ceea ce priveşte alegerile, că art. 73 alin. (3) lit. a) din Constituţie stabileşte competenţa exclusivă a Parlamentului de a reglementa sistemul electoral prin lege organică, constituantul acordându-i aşadar legiuitorului o largă marjă de apreciere în stabilirea regulilor de organizare şi desfăşurare a procesului electoral, a modalităţilor concrete de exercitare a dreptului de vot şi a dreptului de a fi ales, singura limită impusă fiind raportată la respectarea normelor fundamentale. Condiţiile de fond şi de formă pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru exercitarea dreptului de a fi ales sunt prevăzute, la nivel constituţional, în art. 16 alin. (3), art. 37 şi 40, precum şi, la nivelul legislaţiei infraconstituţionale, de norme cuprinse în legile electorale, care se subordonează condiţiilor generale constituţionale şi le dezvoltă, totodată, după criteriul funcţiei publice elective pentru care sunt organizate respectivele alegeri. Curtea a observat că acelaşi este şi sensul dispoziţiilor art. 3 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reţinut, în esenţă, că dreptul la alegeri libere nu este absolut, iar statele au o marjă largă de apreciere în alegerea sistemului electoral şi a condiţiilor de aplicare a acestuia, fără însă a limita drepturile în discuţie atât de mult încât să afecteze esenţa acestora şi să le golească de conţinut [a se vedea, de exemplu, Hotărârea din 2 martie 1987, pronunţată în Cauza Mathieu-Mohin şi Clerfayt împotriva Belgiei, paragrafele 52 şi 54; Hotărârea din 22 mai 2012, pronunţată în Cauza Scoppola (nr. 3) împotriva Italiei, paragrafele 83 şi 84; Hotărârea din 6 octombrie 2005, pronunţată în Cauza Hirst (nr. 2) împotriva Regatului Unit, paragraful 61; Hotărârea din 8 iulie 2008, pronunţată în Cauza Yumak şi Sadak împotriva Turciei, paragraful 109; Hotărârea din 9 aprilie 2002, pronunţată în Cauza Podkolzina împotriva Letoniei, paragraful 34].37. Curtea s-a raportat, în raţionamentul său, şi la pct. 2 - Niveluri normative şi stabilitatea dreptului electoral din Codul bunelor practici în materie electorală - Linii directoare şi raport explicativ adoptate de Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia) în cadrul celei de-a 52-a Sesiuni plenare (Veneţia, 18-19 octombrie 2002), prin care se recomandă ca elementele cele mai sensibile ale sistemului electoral (sistemul electoral propriu-zis, componenţa comisiilor electorale, circumscripţiile sau regulile de constituire a circumscripţiilor) să fie definite la cel mai înalt nivel normativ (în Constituţie sau într-un text superior legii ordinare), în timp ce restul elementelor specifice sistemului electoral ar trebui reglementate la un nivel legislativ obişnuit, iar normele privind implementarea şi cele referitoare la chestiuni de ordin tehnic şi de detaliu pot fi prezentate chiar şi sub formă de regulament.38. Curtea a conchis că dispoziţiile art. 37, alături de cele ale art. 16 alin. (3) şi ale art. 40 din Constituţie, stabilesc doar condiţiile de principiu, de fond şi de formă, pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru exercitarea dreptului de a fi ales, iar instituirea condiţiei de a prezenta o listă de susţinători la depunerea candidaturii este, de principiu, în acord cu normele constituţionale cuprinse în art. 2 - Suveranitatea, precum şi cu prevederile art. 3 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin prisma art. 20 din Constituţie (Decizia nr. 286 din 11 mai 2016, precitată, paragraful 95). 39. Cât priveşte proporţionalitatea acestei măsuri, aspect criticat şi în prezenta sesizare, Curtea, prin Decizia nr. 286 din 11 mai 2016, precitată, paragraful 102, a constatat aplicabilitatea, mutatis mutandis, a considerentelor jurisprudenţiale privind constituţionalitatea aceleiaşi cerinţe legale impuse candidaţilor independenţi, în care a reţinut că o astfel de soluţie legislativă impune „o condiţie necesară, rezonabilă şi legitimă pentru exercitarea dreptului de a fi ales, ce nu constituie o piedică în prezentarea candidaturilor electorale“ (cu referire la alegerile locale - Decizia nr. 522 din 8 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 15 mai 2008; ad similis, cu referire la alte categorii de alegeri, Decizia nr. 503 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 28 mai 2010, Decizia nr. 782 din 12 mai 2009, precitată, Hotărârea nr. 37 din 2 octombrie 1996, precitată, şi Hotărârea nr. 71 din 16 octombrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 258 din 24 octombrie 1996). Curtea a statuat că, „indiferent că este vorba de alegeri locale, parlamentare, prezidenţiale sau euro-parlamentare, sistemul electoral naţional prevede, în esenţă, aceeaşi condiţie: depunerea unei liste cu semnături de adeziune. Acest criteriu de preselectare a candidaţilor este unul obiectiv şi rezonabil, aplicabil în condiţii de egalitate de tratament fiecăreia dintre cele două categorii de participanţi la alegeri: candidaţii independenţi, pe de o parte, şi cei propuşi pe lista unui partid politic, pe de altă parte. Instituirea condiţiei legale privind depunerea listei cu semnături reprezintă o modalitate prin care candidatul la o funcţie sau demnitate publică îşi dovedeşte potenţialul de reprezentativitate şi arată, în acelaşi timp, preocuparea legiuitorului de a preveni exercitarea abuzivă a dreptului de a fi ales, pe de o parte, dar şi de a asigura, pe de altă parte, accesul efectiv la exerciţiul acestui drept persoanelor eligibile [...] care într-adevăr beneficiază de credibilitatea şi susţinerea electoratului, astfel încât să existe şanse reale de reprezentare a acestuia. [...]“ (Decizia nr. 782 din 12 mai 2009, precitată). Deşi o propunere de candidat nu poate privi, potrivit Constituţiei, decât o persoană care întruneşte condiţiile constituţionale de eligibilitate, alegerile pot avea loc numai cu respectarea procedurii electorale. De aceea, depunerea candidaturii face parte din procedura electorală, aşa încât cerinţa ca propunerea candidaturii să fie reprezentativă constituie o condiţie legală ce nu vine în conflict cu dreptul constituţional de a fi ales (Decizia nr. 782 din 12 mai 2009, precitată, cu referire la Hotărârea nr. 37 din 2 octombrie 1996, precitată, şi Hotărârea nr. 71 din 16 octombrie 1996, precitată).40. Curtea a remarcat, cu acelaşi prilej (paragraful 103 al Deciziei nr. 286 din 11 mai 2016, precitată), că cerinţa depunerii la înregistrarea candidaturii a unor liste cu semnături de susţinere corespunde recomandărilor cuprinse în Codul bunelor practici în materie electorală - Linii directoare şi raport explicativ, anterior menţionat, prin care Comisia de la Veneţia statuează, la art. 1.3 - Prezentarea candidaturilor, pct. i şi ii, că: „i. Propunerea candidaţilor independenţi sau a listelor de candidaţi poate fi condiţionată de colectarea unui număr minim de semnături; ii. Legea nu trebuie să impună colectarea semnăturilor a mai mult de un 1% de alegători din circumscripţia respectivă;“. 41. Prin urmare, cerinţa legală a demonstrării unui anumit prag de reprezentativitate constituie un instrument legal adecvat şi, totodată, o măsură necesară adoptată cu scopul legitim al evitării exercitării abuzive a dreptului fundamental de a fi ales, opozabilă tuturor competitorilor electorali în aceleaşi condiţii care urmăresc, în principal, descurajarea eventualelor candidaturi abuzive sau neserioase, fiind aşadar o măsură proporţională cu scopul urmărit. 42. Problema proporţionalităţii măsurilor utilizate de legiuitor în privinţa limitării dreptului de alegeri libere/dreptului de a fi ales a fost analizată şi în cadrul jurisdicţiei europene de contencios a drepturilor omului, care a reţinut că un sistem ce fixează un prag relativ ridicat, de exemplu, referitor la numărul de semnături necesare pentru prezentarea unei candidaturi, sau care impune condiţia ca o listă electorală să obţină un număr de voturi pe ansamblul teritoriului naţional pentru a putea avea reprezentare în Parlament nu a fost considerat că depăşeşte marja de apreciere recunoscută statelor în materie (Decizia Comisiei Europene a Drepturilor Omului din 15 aprilie 1996, pronunţată în Cauza Magnago şi Südtiroler Volkspartei împotriva Italiei). O astfel de soluţie legislativă impune o condiţie necesară, rezonabilă şi legitimă pentru exercitarea dreptului de a fi ales, ce nu constituie o piedică în prezentarea candidaturilor electorale (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 286 din 11 mai 2016, precitată, paragraful 105), aspect valabil şi în cauza de faţă.43. Curtea a mai reţinut că impunerea prin lege a îndeplinirii anumitor condiţii pentru exercitarea unui drept constituţional nu reprezintă o încălcare sau o restrângere a acestuia, ci reflectarea în plan legal a condiţiilor prevăzute de Legea fundamentală pentru realizarea acestui drept, neputându-se susţine, astfel, incidenţa dispoziţiilor art. 53 din Constituţie.44. În sensul celor de mai sus, Curtea s-a pronunţat prin mai multe decizii, spre exemplu, Decizia nr. 290 din 11 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 1 august 2016, Decizia nr. 360 din 24 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 19 august 2016, Decizia nr. 763 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 1 februarie 2018, Decizia nr. 769 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 30 martie 2018, Decizia nr. 536 din 24 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 16 ianuarie 2020.45. Prin Decizia nr. 418 din 18 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 612 din 13 iulie 2020, analizând o excepţie de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului, Curtea, aplicând mutatis mutandis considerentele reţinute în jurisprudenţa sa menţionată anterior, a constatat că, prin stabilirea condiţiei de a prezenta lista susţinătorilor, al căror număr nu poate fi mai mic de 200.000 de alegători, la depunerea candidaturii pentru alegerea în funcţia de Preşedinte al României, prevederile art. 4 alin. (2) teza întâi şi ale art. 27 alin. (2) lit. c) teza finală din Legea nr. 370/2004, criticate şi în prezenta cauză pentru aceleaşi motive, nu încalcă dispoziţiile invocate din Legea fundamentală.46. Aşadar, faţă de criticile formulate în cadrul prezentei contestaţii, Curtea constată că acestea îşi găsesc răspunsul în întreaga jurisprudenţă constituţională dezvoltată în materie electorală, cu referire specială la condiţia prezentării la depunerea dosarelor de candidatură a listei cu semnături de susţinere. 47. În plus, autorul contestaţiei subliniază, în contextul susţinerii privind încălcarea dreptului de a fi ales, incidenţa art. 3 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în această materie. Faţă de acestea, Curtea va indica Decizia din 6 martie 2025, pronunţată în Cauza Călin Georgescu împotriva României (Cererea nr. 37.327/24), prin care instanţa de la Strasbourg a respins cererea ca inadmisibilă, arătând, printre altele, că art. 3 din Primul Protocol adiţional la Convenţie se limitează la „alegerea legiuitorului“, deci a corpului legiuitor, şi nu se aplică în mod normal alegerii preşedintelui statului decât în măsura în care s-ar stabili că acesta îndeplineşte rolul de legiuitor (n.n. - ceea ce nu este cazul în sistemul organizării puterilor în stat din România). În mod similar, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, la care face referire autorul contestaţiei, nu este aplicabilă alegerilor pentru funcţia de preşedinte al statului. 48. În contestaţia sa, autorul insistă asupra caracterului vădit disproporţionat al condiţiei celor 200.000 de semnături de susţinere pe care trebuie să le prezinte un candidat independent, acesta fiind plasat a priori într-o poziţie net dezavantajată faţă de candidatul propus de diferite forţe politice, care astfel beneficiază de toate resursele pe care o formaţiune politică le poate oferi în cursa electorală. 49. Din această perspectivă, Curtea observă o anumită confuzie în raţionamentul criticilor formulate între noţiunea de „candidat“ şi cea de „candidatură“. Tocmai pentru că ceea ce interesează în procesul electoral este candidatura, în sensul că aceasta trebuie să îndeplinească cerinţele de legalitate, şi nu candidatul, ca entitate individuală, condiţiile de depunere a dosarului de candidatură trebuie, în lumina principiului egalităţii de tratament şi de şanse consacrat de art. 16 alin. (1) şi (3) din Constituţie, să fie egale, uniforme şi aceleaşi pentru toţi candidaţii, indiferent că sunt independenţi sau sunt propuşi de formaţiuni politice, astfel că şi pragul de reprezentativitate în cursa alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României trebuie să fie acelaşi. Cu alte cuvine, competiţia electorală trebuie să aibă aceleaşi reguli pentru toţi candidaţii. 50. Pe de altă parte, un candidat independent nu se poate plânge de lipsa resurselor pe care le implică operaţiunile preelectorale, de înscriere a candidaturii şi cele electorale propriu-zise, întrucât nu poate exista grad de comparaţie între o persoană fizică şi o persoană juridică, şi cu atât mai puţin cea organizată sub forma unui partid politic. Curtea a reţinut, în considerarea statutului constituţional al partidelor politice, configurat de art. 8 din Legea fundamentală şi detaliat de art. 2 din Legea partidelor politice nr. 14/2003, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 10 iunie 2015, că, prin activitatea lor, aceste asociaţii promovează valorile şi interesele naţionale, contribuind la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, în cadrul democraţiei constituţionale. Prin urmare, reţinând că partidele politice beneficiază de un statut constituţional, care nu există în cazul candidaţilor independenţi, este de netăgăduit că anvergura acţiunilor pe care partidul politic este capabil să le desfăşoare, prin însăşi forma de organizare bazată pe exercitarea dreptului de liberă asociere, nu poate fi comparată cu cea pe care un singur individ, candidat independent, le poate întreprinde, aceasta fiind mult mai amplă (Hotărârea nr. 21 din 14 octombrie 2024, paragraful 33). Cu toate acestea, pentru respectarea drepturilor politice cetăţeneşti şi a pluralismului politic specific unui stat democratic, toate legile electorale permit şi persoanelor neafiliate unor formaţiuni politice să participe la alegeri, în calitate de candidaţi independenţi, aceştia asumându-şi, prin urmare, toate cerinţele legale stabilite în acest sens, inclusiv sub aspectul competiţiei cu ceilalţi candidaţi propuşi de partide sau alianţe politice. Având în vedere unicitatea funcţiei de Preşedinte al României, este absolut firesc ca potenţialul de reprezentativitate al candidaţilor la această funcţie să fie acelaşi şi să se reflecte într-un număr semnificativ de semnături de susţinere, indiferent de apartenenţa sau nu a candidatului la un anumit partid politic; în caz contrar, nu doar că este afectat principiul egalităţii de şanse, ci chiar este aruncată în derizoriu importanţa crucială a acestui tip de sufragiu, prin depunerea unor candidaturi neserioase, lipsite de şanse reale de câştig sau chiar abuzive. 51. Cât priveşte invocarea Deciziei nr. 75 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 21 aprilie 2015, prin care Curtea a constatat că este excesivă cerinţa ca minimum 25.000 de membri fondatori să semneze actele de înfiinţare ale unui partid politic, se observă că aceasta nu are incidenţă în contextul electoral al alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României, deoarece decizia menţionată viza obstrucţionarea exercitării dreptului de asociere în scopul constituirii unui partid politic. Totodată, chiar în raţionamentul expus în această decizie, Curtea a subliniat o importantă distincţie între sintagma „membri fondatori“ şi noţiunea de „susţinători“, în sensul că prima este mult mai restrictivă decât cea de-a doua, deoarece, până la înregistrarea unui anumit partid, o persoană poate susţine înfiinţarea mai multor partide, în timp ce aceeaşi persoană nu poate avea calitatea de membru fondator decât al unui singur partid politic. În plus, chiar art. 4 alin. (2) teza finală din Legea nr. 370/2004 prevede expres că un alegător poate susţine mai mulţi candidaţi. 52. În sfârşit, autorul contestaţiei formulează şi critici de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (2) lit. c) teza finală din Legea nr. 370/2004 din perspectiva lipsei lor de claritate, întrucât utilizează expresii de tipul „propunerea de candidatură“ sau „declaraţia de acceptare a candidaturii“, care implică deci un mecanism propunere-acceptare şi care nu poate viza inclusiv candidaţii independenţi întrucât aceştia nu sunt propuşi de nicio formaţiune politică. 53. Or, Curtea constată că textele legale anterior menţionate sunt redactate într-o manieră clară care nu poate crea, la nivelul competitorilor electorali, confuzii de înţelegere şi interpretare a semnificaţiei soluţiei juridice pe care aceste norme o transpun în plan legislativ. Dispoziţiile art. 4 alin. (2), încadrate în capitolul I: Dispoziţii generale din Legea nr. 370/2004, enumeră în mod distinct candidaturile propuse de partidele şi de alianţele politice, precum şi candidaturile independente ca fiind supuse condiţiei de a fi susţinute de cel puţin 200.000 de alegători, astfel că din lectura acestor norme nu poate rezulta posibilitatea unei alte interpretări, aşa cum pretinde autorul contestaţiei. Prevederile art. 27 alin. (2) lit. c), plasate în capitolul II: Organizarea şi desfăşurarea alegerilor, secţiunea a 4-a: Candidaturile din aceeaşi lege, utilizează, într-adevăr, expresiile „propunerile de candidaţi“ şi „declaraţia de acceptare a candidaturii“, însă, printr-o simplă interpretare sistematică a întregului articol 27 şi din economia întregului act normativ de referinţă, este lesne de înţeles că aceste condiţii vizează candidaturile, nu candidaţii, astfel că se referă, în egală măsură, atât la candidaţii propuşi de formaţiuni politice, cât şi la candidaţii independenţi. Condiţiile necesar a fi îndeplinite în procedura înscrierilor candidaturilor respectă aceleaşi criterii formale, în sensul că sunt solicitate aceleaşi documente care alcătuiesc dosarul de candidatură şi care se depun şi se înregistrează la Biroul Electoral Central. Acolo unde au fost necesare explicaţii specifice înregistrării unei candidaturi independente, legiuitorul le-a precizat ca atare, aşa cum este cazul art. 27 alin. (2) lit. a), din Legea nr. 370/2004, potrivit căruia propunerile scrise de candidatură sunt semnate de conducerea partidului sau a alianţei politice ori de conducerile acestora, care au propus candidatul, sau, după caz, de candidatul independent. În lipsa unor astfel de precizări rezultă fără echivoc că dispoziţiile reglementate se aplică inclusiv candidaturilor independente. Prin urmare, susţinerile autorului contestaţiei referitoare la imprecizia dispoziţiilor art. 4 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (2) lit. c) teza finală din Legea nr. 370/2004 sunt vădit neîntemeiate. 54. Dincolo de reperele jurisprudenţiale reiterate şi precizările de mai sus, Curtea observă că legiuitorul este cel abilitat de Constituţie să prevadă condiţiile infralegale de exercitare a dreptului de a alege şi de a fi ales, în marja sa de apreciere şi, desigur, cu respectarea limitelor impuse de însăşi Legea fundamentală. În domeniul legislaţiei electorale se constată o anumită dinamică referitoare la numărul minim de semnături de susţinere necesar a fi prezentate cu prilejul depunerii candidaturii. Astfel, dacă iniţial numărul minim al cetăţenilor cu drept de vot care să îşi exprime susţinerea pentru depunerea candidaturii de către o anumită persoană pentru funcţia de Preşedinte al României era stabilit, prin Legea nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 16 iulie 1992 (în prezent, abrogată), la 100.000 de cetăţeni cu drept de vot, acesta a crescut apoi la 300.000 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 129/2000 privind modificarea Legii nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi a Legii nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 5 iulie 2000, pentru ca în prezent să fie stabilit, prin Legea nr. 370/2004, la 200.000.55. Reglementarea sistemului electoral reprezintă un proces complex, care implică, prin natura sa, o permanentă adaptare la dinamica relaţiilor sociale, la evoluţia dreptului, în general, şi a dreptului electoral, în special. Legiuitorul este singura autoritate competentă să aprecieze asupra eventualelor perfecţionări de ordin legislativ şi să decidă asupra eventualei modificări a regimului juridic aplicabil inclusiv candidaţilor independenţi. De altfel, aşa cum chiar autorul contestaţiei arată, în prezent se află în curs de legiferare, în procedura Camerei decizionale, Proiectul de Lege pentru modificarea art. 27 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României (Plx nr. 376/2015), care prevede un număr de minim 40.000 de semnături de susţinere a candidaturii. Prin urmare, condiţia criticată poate fi schimbată pe calea iniţiativei legislative, exercitată în condiţiile art. 74 din Constituţie, fără însă ca intervenţia legiuitorului să aibă semnificaţia neconstituţionalităţii soluţiei juridice în prezent în vigoare. 56. Având în vedere faptul că, în urma examinării prezentei contestaţii, nu s-a putut constata neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (2) lit. c) teza finală din Legea nr. 370/2004, iar întreaga argumentaţie ce o susţine se bazează exclusiv pe critici de neconstituţionalitate, Curtea urmează să o respingă, pentru motivele ce precedă. 57. Pentru considerentele arătate mai sus, în temeiul art. 146 lit. f) din Constituţie, al art. 11 alin. (1) lit. B.a), al art. 37 şi 38 din Legea nr. 47/1992, precum şi al art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 370/2004, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiHOTĂRĂŞTE:Respinge contestaţia formulată de domnul Remus Pricopie împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 39D din 17 martie 2025 privind respingerea înregistrării candidaturii independente a domnului Remus Pricopie la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025.Definitivă.Hotărârea se comunică Biroului Electoral Central şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 19 martie 2025.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    Marian Enache
    Magistrat-asistent-şef,
    Claudia Margareta Krupenschi    -----




    logo