Structură Act

  • Pentru actul afişat, nu există cuprins!
×
  • Va aflati deja pe forma de baza a actului!
HOTĂRÂREA nr. 19 din 16 martie 2025privind contestaţia formulată împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 28D din 15 martie 2025 privind respingerea înregistrării candidaturii independente a domnului Ispas Paul la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 355 din 23 aprilie 2025Data intrării în vigoare 23-04-2025



    Marian Enache- preşedinte
    Mihaela Ciochină- judecător
    Cristian Deliorga- judecător
    Dimitrie-Bogdan Licu- judecător
    Laura-Iuliana Scântei- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Valentina Bărbăţeanu- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluţionarea contestaţiei formulate de domnul Antony Octavian Andre împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 28D din 15 martie 2025 privind respingerea înregistrării candidaturii independente a domnului Ispas Paul la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025.2. Contestaţia a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.100 din 15 martie 2025 şi formează obiectul Dosarului nr. 1.028F/2025. Documentele de candidatură a domnului Paul Ispas la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025 şi Decizia Biroului Electoral Central nr. 28D din 15 martie 2025 privind respingerea înregistrării candidaturii independente a domnului Ispas Paul la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025 au fost transmise de Biroul Electoral Central cu Adresa nr. 344C/BEC/P.R.2025 din 15 martie 2025, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.095 din 15 martie 2025.3. În motivarea contestaţiei se arată că decizia de respingere contestată a fost motivată de Biroul Electoral Central prin insuficienţa numărului de semnături depuse, respectiv 854 din cele 200.000 impuse de Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României.4. Se susţine că dispoziţiile art. 4 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 370/2004, care stabilesc obligativitatea depunerii a minimum 200.000 de semnături pentru înregistrarea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, contravin prevederilor art. 37 din Constituţie, care garantează dreptul fundamental de a fi ales. Limitarea impusă prin textele de lege menţionate reprezintă o restrângere excesivă a exercitării unui drept constituţional fundamental, încălcând principiile proporţionalităţii şi egalităţii de şanse în procesul electoral. Pragul impus creează un obstacol administrativ nerezonabil şi discriminatoriu, favorizând candidaţii susţinuţi de partide politice mari, în detrimentul celor independenţi sau cu resurse limitate.5. De asemenea, se mai invocă în motivarea contestaţiei lipsa verificării autenticităţii semnăturilor depuse de ceilalţi candidaţi, arătându-se că, în practică, Biroul Electoral Central trebuie să verifice aceste semnături în termen de 48 de ore, ceea ce face imposibilă o analiză reală a autenticităţii acestora. Mai mult, nici Curtea Constituţională, nici organele judiciare nu au investigat vreodată veridicitatea acestor liste de semnături, existând o suspiciune publică rezonabilă că unele candidaturi sunt acceptate pe baza unor liste de semnături falsificate.6. Totodată, în susţinerea contestaţiei se aduce ca argument lipsa transparenţei şi suspiciunea rezonabilă de fraudă în colectarea semnăturilor, precizându-se că este bine cunoscut faptul că numeroşi candidaţi reuşesc să strângă rapid şi netransparent cele 200.000 de semnături, deşi ulterior obţin un număr infim de voturi, ceea ce alimentează suspiciunea de fraudă electorală şi afectează încrederea populaţiei în procesul electoral şi în instituţia prezidenţială. În acest context, cerinţa de 200.000 de semnături nu îşi mai îndeplineşte scopul de filtru democratic şi devine un obstacol arbitrar pentru candidaţii independenţi şi pentru cei care acţionează cu bună-credinţă.7. Se critică şi existenţa unui tratament discriminatoriu faţă de un candidat onest şi transparent, având în vedere că domnul Paul Ispas şi-a desfăşurat campania de strângere a semnăturilor în mod public, transparent, în stradă, făcând un efort autentic pentru a-şi depune candidatura. În contrast, alţi candidaţi, asupra listelor cărora planează serioase îndoieli, au fost acceptaţi fără o verificare efectivă. Această discrepanţă de tratament contravine principiului egalităţii de şanse şi afectează corectitudinea competiţiei electorale.8. În concluzie, se solicită următoarele: constatarea neconstituţionalităţii cerinţei de 200.000 de semnături, prevăzută de art. 4 alin. (2) şi art. 27 alin. (2) din Legea nr. 370/2004, ca fiind o restrângere nejustificată şi disproporţionată a dreptului de a fi ales, contravenind prevederilor constituţionale referitoare la exercitarea liberă şi egală a drepturilor electorale; constatarea inexistenţei unui mecanism real şi eficient de verificare a semnăturilor depuse de candidaţi, ceea ce conduce la aplicarea arbitrară a dispoziţiilor legale şi la favorizarea anumitor candidaţi în detrimentul altora; anularea Deciziei Biroului Electoral Central nr. 28D din 15 martie 2025, prin care a fost respinsă înregistrarea candidaturii domnului Paul Ispas, şi dispunerea înregistrării candidaturii acestuia, având în vedere respectarea principiului bunei-credinţe şi transparenţei în activitatea sa de strângere a semnăturilor; obligarea autorităţilor competente la implementarea unor mecanisme clare şi transparente pentru verificarea semnăturilor depuse de candidaţi, astfel încât să fie eliminate suspiciunile de fraudă şi să fie asigurată corectitudinea procesului electoral; admiterea contestaţiei şi dispunerea măsurilor legale necesare pentru restabilirea legalităţii şi echităţii în procesul electoral.9. Curtea Constituţională a informat public candidatul, precum şi orice persoană interesată, prin afişarea contestaţiei pe site-ul instituţiei, cu privire la contestaţia formulată împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 28D din 15 martie 2025 privind respingerea înregistrării candidaturii independente a domnului Ispas Paul la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025 şi cu privire la faptul că dosarul se soluţionează pe baza sesizării şi a celorlalte documente depuse până în ziua termenului stabilit pentru analizarea contestaţiei.10. În temeiul dispoziţiilor art. 52 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi ale art. 68 alin. (1) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, contestaţiile se soluţionează fără înştiinţarea părţilor, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, pe baza sesizării şi a celorlalte documente aflate la dosare.11. Având cuvântul pe fondul cauzei, reprezentantul Ministerului Public, în temeiul art. 68 alin. (1) din Legea nr. 370/2004, pune concluzii de respingere a contestaţiei, arătând că cerinţa depunerii unei liste cuprinzând cel puţin 200.000 de semnături ale susţinătorilor candidatului dă expresie unei minime reprezentativităţi pe care acesta trebuie să o dovedească încă de la înregistrarea candidaturii. În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la suspiciunile rezonabile de fraudă în colectarea semnăturilor, pe care le reclamă autorul contestaţiei, precum şi cele referitoare la tratamentul discriminatoriu care ar fi fost aplicat faţă de un candidat onest şi transparent, prin comparaţie cu alţi candidaţi care, deşi au depus liste asupra cărora planează serioase îndoieli, au fost acceptaţi fără o verificare efectivă, apreciază că nu pot fi luate în considerare la acest moment.CURTEA,examinând contestaţia în raport cu prevederile Constituţiei, ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi ale Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, văzând concluziile reprezentantului Ministerului Public, precum şi documentele aflate la dosar, reţine următoarele:12. Potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. f) din Constituţie, ale art. 37 şi 38 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, precum şi celor ale art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 12 septembrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea Constituţională este competentă să soluţioneze contestaţia împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 28D din 15 martie 2025 privind respingerea înregistrării candidaturii independente a domnului Ispas Paul la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025.13. Curtea a statuat că persoanele care candidează pentru funcţia de Preşedinte al României trebuie să îndeplinească condiţiile de formă şi de fond prevăzute de Constituţie şi de Legea nr. 370/2004.14. Examinând contestaţia, Curtea observă că principala nemulţumire a contestatarului este generată de faptul că, prin Decizia nr. 28D din 15 martie 2025, Biroul Electoral Central a respins candidatura domnului Paul Ispas pe considerentul că nu a îndeplinit cerinţa depunerii, alături de alte documente, şi a unei liste de susţinători, al căror număr nu poate fi mai mic de 200.000 de alegători. Curtea reţine că, procedând astfel, Biroul Electoral Central a aplicat dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României. Or, cu privire la condiţia depunerii unor liste de susţinători, instanţa de contencios constituţional a constatat deja, în jurisprudenţa sa, că nu este de natură să încalce dreptul de a fi ales. Numărul minim al cetăţenilor cu drept de vot care să îşi exprime susţinerea pentru depunerea candidaturii de către o anumită persoană pentru funcţia de Preşedinte al României a variat în legislaţia românească, fiind iniţial stabilit, prin Legea nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 16 iulie 1992, la 100.000 de cetăţeni cu drept de vot, a crescut apoi la 300.000 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 129/2000 privind modificarea Legii nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi a Legii nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 5 iulie 2000, pentru ca în prezent să fie stabilit, prin Legea nr. 370/2004, la 200.000.15. Printr-o bogată jurisprudenţă, instanţa de contencios constituţional a apreciat, de principiu, că această condiţie este justificată, în esenţă, de necesitatea dovedirii de către candidat a unui anumit potenţial de reprezentativitate, care să îi demonstreze credibilitatea şi să permită prevenirea exercitării abuzive a dreptului de a fi ales.16. Astfel, de exemplu, prin Hotărârea nr. 37 din 2 octombrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 4 octombrie 1996, analizând motivarea contestaţiei potrivit căreia condiţia legală a prezentării unor liste de semnături nu este prevăzută în Constituţie, astfel că dispoziţiile legale care instituie această condiţie ar intra în conflict cu dispoziţiile constituţionale referitoare la eligibilitate, Curtea a constatat că această susţinere nu este întemeiată, deoarece dreptul de a fi ales şi propunerea candidaturii sunt două aspecte diferite. Curtea a reţinut că „o propunere de candidat nu poate privi decât pe o persoană care întruneşte condiţiile constituţionale de eligibilitate, dar alegerile pentru funcţia de Preşedinte al României pot avea loc numai cu respectarea procedurii electorale instituite prin Legea nr. 69/1992, adoptată în temeiul art. 72 alin. (3) lit. a) din Constituţie. De aceea, depunerea candidaturii face parte din procedura electorală, aşa încât cerinţa ca propunerea candidaturii să fie reprezentativă, având adeziunea a cel puţin 100.000 de susţinători, constituie o condiţie legală ce nu vine în conflict cu dreptul constituţional al contestatorului de a fi ales“.17. De asemenea, problematica listelor de susţinători care trebuie să însoţească dosarele de candidatură a fost analizată de Curtea Constituţională şi prin raportare la alte tipuri de alegeri, respectiv pentru Parlamentul European şi pentru autorităţile administraţiei publice locale.18. Astfel, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 782 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 15 iunie 2009, că instituirea condiţiei legale privind depunerea listei cu semnături reprezintă o modalitate prin care candidatul la o funcţie sau demnitate publică îşi dovedeşte potenţialul de reprezentativitate şi arată, în acelaşi timp, preocuparea legiuitorului de a preveni exercitarea abuzivă a dreptului de a fi ales, pe de o parte, dar şi de a asigura accesul efectiv la exerciţiul acestui drept persoanelor eligibile comunitar care într-adevăr beneficiază de credibilitatea şi susţinerea electoratului, astfel încât să existe şanse reale de reprezentare a acestuia în forul legislativ european, pe de altă parte.19. Prin Decizia nr. 286 din 11 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 16 iunie 2016, paragraful 91, Curtea a statuat că, în ceea ce priveşte alegerile, art. 73 alin. (3) lit. a) din Constituţie stabileşte că sistemul electoral se reglementează prin lege organică. Aşadar, constituantul a lăsat în seama legiuitorului libertatea de a stabili regulile de organizare şi de desfăşurare a procesului electoral, modalităţile concrete de exercitare a dreptului de vot şi a dreptului de a fi ales, cu respectarea condiţiilor impuse de Constituţie.20. Condiţiile de fond şi de formă pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru exercitarea dreptului de a fi ales sunt prevăzute, la nivel constituţional, de art. 16 alin. (3), art. 37 şi 40, precum şi, la nivelul legislaţiei infraconstituţionale, de norme cuprinse în aceleaşi legi electorale, care se subordonează condiţiilor generale constituţionale şi le dezvoltă, totodată, după criteriul funcţiei publice elective pentru care sunt organizate respectivele alegeri. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 3 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate prin raportare la prevederile art. 20 din Constituţie. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că dreptul la alegeri libere nu este absolut, iar statele au o marjă largă de apreciere în alegerea sistemului electoral şi a condiţiilor de aplicare a acestuia, fără însă a limita drepturile în discuţie atât de mult încât să afecteze esenţa acestora şi să le golească de conţinut [a se vedea, mutatis mutandis, hotărârile din 2 martie 1987 şi 22 mai 2012, pronunţate în cauzele Mathieu-Mohin şi Clerfayt împotriva Belgiei, paragraful 52, şi, respectiv, Scoppola (nr. 3) împotriva Italiei, paragrafele 83 şi 84]. Dispoziţiile menţionate stabilesc obligaţia statelor contractante de a derula alegeri libere, la intervale rezonabile, prin scrutin secret, în condiţii care să asigure libera exprimare a voinţei poporului, fără a impune introducerea unui sistem determinat de vot (Hotărârea din 2 martie 1987, pronunţată în Cauza Mathieu-Mohin şi Clerfayt împotriva Belgiei, paragraful 54). Există numeroase moduri de a organiza şi de a face să funcţioneze sistemele electorale, după cum se constată existenţa unei multitudini de diferenţe între statele contractante în această materie, datorate evoluţiei lor istorice, diversităţii culturale şi de gândire politică, astfel că fiecare stat va încorpora aceste elemente în propria viziune despre democraţie [Hotărârea din 6 octombrie 2005, pronunţată în Cauza Hirst (nr. 2) împotriva Regatului Unit, paragraful 61]. Pentru a răspunde scopurilor art. 3 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice sistem electoral este apreciat în funcţie de evoluţia politică a unui stat, iar detalii inacceptabile în cadrul unui sistem determinat pot să apară ca justificate în altul, cerinţa esenţială rămânând aceea ca sistemul adoptat să îndeplinească, în esenţă, condiţiile asigurării liberei exprimări a voinţei poporului în alegerea corpului legislativ (Hotărârea din 2 martie 1987, pronunţată în Cauza Mathieu-Mohin şi Clerfayt împotriva Belgiei, paragraful 54). Astfel, niciuna dintre condiţiile impuse, dacă este cazul, nu trebuie să împiedice libera exprimare a poporului cu privire la alegerea corpului legislativ - cu alte cuvinte, acestea trebuie să reflecte sau să nu contracareze preocuparea de a menţine integritatea şi eficienţa unei proceduri electorale ce urmăreşte să determine voinţa poporului prin intermediul sufragiului universal (Hotărârea din 8 iulie 2008, pronunţată în Cauza Yumak şi Sadak împotriva Turciei, paragraful 109). Această alegere, dictată de considerente de ordin istoric şi politic care îi sunt proprii, ţine, în principiu, de domeniul de competenţă exclusivă a statului (Hotărârea din 9 aprilie 2002, pronunţată în Cauza Podkolzina împotriva Letoniei, paragraful 34).21. Tot astfel, Codul bunelor practici în materie electorală - Linii directoare şi raport explicativ adoptate de Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept în cadrul celei de-a 52-a Sesiuni plenare (Veneţia, 18-19 octombrie 2002), referindu-se la nivelul reglementării în materie electorală, recomandă, la pct. 2 - Niveluri normative şi stabilitatea dreptului electoral, următoarele: „66. Una din modalităţile de evitare a manipulărilor ar fi definirea în Constituţie sau într-un text superior legii ordinare a elementelor celor mai sensibile (sistemul electoral propriu-zis, componenţa comisiilor electorale, circumscripţiile sau regulile de constituire a circumscripţiilor). O altă soluţie, mai flexibilă, ar fi de a stipula în Constituţie că, în cazul amendării legii electorale, vechiul sistem va rămâne aplicabil pe timpul viitoarelor alegeri - cel puţin dacă acestea au loc în anul următor - şi că sistemul nou va fi aplicat începând cu scrutinele ulterioare. 67. Pentru restul, dreptul electoral ar trebui să aibă, în principiu, un rang legislativ. Normele privind implementarea, şi anume cele care reglementează chestiunile de ordin tehnic şi de detaliu, pot fi, totuşi, prezentate sub formă de regulament.“22. Astfel, Curtea a reţinut că, indiferent dacă este vorba despre alegeri locale, parlamentare, prezidenţiale sau europarlamentare, sistemul electoral naţional prevede, în esenţă, aceeaşi condiţie: depunerea unei liste cu semnături de susţinători. Deşi o propunere de candidat nu poate privi, potrivit Constituţiei, decât o persoană ce întruneşte condiţiile constituţionale de eligibilitate, alegerile pot avea loc numai cu respectarea procedurii electorale. De aceea, depunerea candidaturii face parte din procedura electorală, aşa încât cerinţa ca propunerea candidaturii să fie reprezentativă constituie o condiţie legală ce nu vine în conflict cu dreptul constituţional de a fi ales.23. Curtea a conchis că dispoziţiile art. 37, alături de cele ale art. 16 alin. (3) şi ale art. 40 din Constituţie, stabilesc doar condiţiile de principiu, de fond şi de formă, pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru exercitarea dreptului de a fi ales, iar instituirea condiţiei de a prezenta o listă de susţinători la depunerea candidaturii este, de principiu, în acord cu normele constituţionale cuprinse în art. 2 - Suveranitatea, precum şi cu prevederile art. 3 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin prisma art. 20 din Constituţie.24. Tot astfel, analizând dacă, prin modul în care a fost reglementată, condiţia instituită de legiuitor privind lista de susţinători ar limita în mod nepermis dreptul de a fi ales, Curtea a subliniat că instrumente legale adecvate reprezintă tocmai limitările inerente în cadrul reglementării unor drepturi fundamentale, pentru evitarea exercitării abuzive a acestora, printre acestea regăsindu-se şi reprezentativitatea candidaturilor la funcţiile elective. Condiţionarea înregistrării candidaturilor la funcţiile elective de prezentarea unei liste de susţinători apare, din această perspectivă, ca fiind o măsură adecvată şi necesară pentru dovedirea unui anumit grad de reprezentativitate în rândul electoratului, deopotrivă pentru toţi competitorii electorali, şi pentru descurajarea eventualelor candidaturi abuzive. Curtea a mai invocat în susţinerea necesităţii depunerii listelor de susţinători faptul că o asemenea obligaţie se corelează cu recomandările cuprinse în Codul bunelor practici în materie electorală - Linii directoare şi raport explicativ adoptate de Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept în cadrul celei de-a 52-a Sesiuni plenare (Veneţia, 18-19 octombrie 2002). Liniile directoare statuează în acest sens, la art. 1.3 - Prezentarea candidaturilor, pct. i şi ii, următoarele: „i. Prezentarea candidaţilor individuali sau a listelor de candidaţi poate fi condiţionată de obţinerea unui anumit număr de semnături; ii. Legea nu trebuie să impună colectarea semnăturilor a mai mult de un 1% din alegătorii circumscripţiei respective.“ Această recomandare este dezvoltată în Raportul explicativ, la pct. 8, după cum urmează: „Obligaţia de a colecta un anumit număr de semnături pentru prezentarea unei candidaturi nu este, în principiu, incompatibilă cu principiul sufragiului universal. În practică, toate partidele politice, cu excepţia unor formaţiuni politice fantome, par a nu se confrunta cu nicio dificultate în colectarea numărului necesar de semnături, atunci când normele care reglementează colectarea semnăturilor nu sunt utilizate pentru a împiedica unii candidaţi de a se prezenta. Pentru a evita orice manipulări de acest gen, legea trebuie să stabilească un număr maxim de semnături care nu trebuie să depăşească pragul de 1% din alegători.“25. Cu privire la problema proporţionalităţii măsurilor utilizate de legiuitor în privinţa limitării dreptului de alegeri libere/dreptului de a fi ales, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut că un sistem ce fixează un prag relativ ridicat, de exemplu, referitor la numărul de semnături necesare pentru prezentarea unei candidaturi, sau care impune condiţia ca o listă electorală să obţină un număr de voturi pe ansamblul teritoriului naţional pentru a putea avea reprezentare în Parlament nu a fost considerat că depăşeşte marja de apreciere recunoscută statelor în materie (Decizia Comisiei Europene a Drepturilor Omului din 15 aprilie 1996, pronunţată în Cauza Magnago şi Südtiroler Volkspartei împotriva Italiei). O astfel de soluţie legislativă impune o condiţie necesară, rezonabilă şi legitimă pentru exercitarea dreptului de a fi ales, ce nu constituie o piedică în prezentarea candidaturilor electorale (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 286 din 11 mai 2016, precitată, paragraful 102), aspect valabil şi în cauza de faţă.26. Curtea a mai reţinut că impunerea prin lege a îndeplinirii anumitor condiţii pentru exercitarea unui drept constituţional nu constituie o încălcare sau o restrângere a acestuia, ci reflectarea în plan legal a condiţiilor prevăzute de Legea fundamentală pentru realizarea acestui drept, neputându-se susţine, astfel, incidenţa dispoziţiilor art. 53 din Constituţie.27. În sensul celor de mai sus, Curtea s-a pronunţat prin mai multe decizii, spre exemplu, Decizia nr. 290 din 11 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 1 august 2016, Decizia nr. 763 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 1 februarie 2018, Decizia nr. 769 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 30 martie 2018, şi Decizia nr. 536 din 24 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 16 ianuarie 2020.28. În consecinţă, aplicând mutatis mutandis considerentele reţinute în jurisprudenţa sa menţionată anterior, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 418 din 18 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 612 din 13 iulie 2020, că, prin stabilirea condiţiei de a prezenta lista susţinătorilor, al căror număr nu poate fi mai mic de 200.000 de alegători, la depunerea candidaturii pentru alegerea în funcţia de Preşedinte al României, prevederile art. 4 alin. (2) teza întâi şi ale art. 27 alin. (2) lit. c) teza finală din Legea nr. 370/2004 nu încalcă dispoziţiile invocate din Legea fundamentală.29. În ceea ce priveşte susţinerile formulate în prezenta contestaţie, referitoare la lipsa verificării de către Biroul Electoral Central a autenticităţii semnăturilor depuse de candidaţi şi suspiciunea rezonabilă de fraudă în colectarea semnăturilor, Curtea reţine că, prin Hotărârea nr. 4 din 22 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 24 septembrie 2019, paragrafele 10 şi 11, a avut în vedere, referitor la modul de întocmire şi la conţinutul listei de susţinători, prevederile art. 27 alin. (3) din Legea nr. 370/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care stabileşte că „Lista susţinătorilor este un act public, sub sancţiunea prevăzută de art. 292 (n.a. în prezent art. 326) din Codul penal. Lista sau listele susţinătorilor trebuie să cuprindă data alegerilor, prenumele şi numele candidatului, precum şi prenumele şi numele, data naşterii, adresa, denumirea, seria şi numărul actului de identitate şi semnătura alegătorilor care susţin candidatura. În finalul listei persoana care a întocmit-o este obligată să facă o declaraţie pe propria răspundere prin care să ateste veridicitatea semnăturilor susţinătorilor. Modelul listei susţinătorilor şi al declaraţiei pe propria răspundere sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.“ Potrivit anexei menţionate în textul de lege citat, lista de susţinători cuprinde următoarele rubrici: prenume, nume, data naşterii, adresa, act de identitate (denumire, serie, număr) şi semnătura. Cât priveşte semnătura, legea menţionează că „lista este act public şi se află sub incidenţa art. 292 (n.a. în prezent art. 326) din Codul penal“. În anexă se stabileşte şi modelul declaraţiei pe propria răspundere care atestă că „toate datele şi semnăturile cuprinse în (...) listă (...) corespund realităţii“.30. Faţă de dispoziţiile legale citate, Curtea a constatat că modul de întocmire a listelor de susţinători, care constituie un act public, este clar reglementat de legiuitor, iar elementele pe care acestea trebuie să le cuprindă permit verificarea şi stabilirea identităţii alegătorilor care susţin candidatura. Cât priveşte semnătura, ca element obligatoriu al listelor de susţinători, legiuitorul a stabilit în mod expres că se află sub incidenţa normelor din Codul penal care reglementează infracţiunea de fals în declaraţii. În acest sens, persoana care a întocmit lista trebuie să declare pe propria răspundere că datele cuprinse în lista de susţinători corespund realităţii, atestând astfel veridicitatea semnăturilor susţinătorilor, sub sancţiunea prevăzută de art. 326 din Codul penal, potrivit căruia „Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă“. Ca urmare, aprecierea eventualelor „vicii de fond şi de formă“ ale listelor de susţinători, în sensul reţinut în decizia Biroului Electoral Central contestată, trebuie realizată cu stricta respectare a cadrului legal de referinţă citat, respectiv prin verificarea listelor sub aspectul existenţei tuturor elementelor prevăzute de lege.31. În cauza soluţionată cu acel prilej, Curtea a arătat, în esenţă, că ar fi trebuit formulată o sesizare penală în legătură cu suspiciunea care a determinat înlăturarea unui număr semnificativ de semnături, cu consecinţa respingerii candidaturii, întrucât răsturnarea prezumţiei de veridicitate a unor semnături se poate face numai prin constatarea falsului, în condiţiile prevăzute de lege, de vreme ce legiuitorul a stabilit cerinţa semnăturii ca element al listelor de susţinători sub incidenţa dispoziţiilor din Codul penal pentru infracţiunea de fals în declaraţii.32. Cu alte cuvinte, Curtea a apreciat că Biroul Electoral Central nu are competenţa de înlăturare a susţinătorilor din listele depuse de candidaţi doar pe baza unor simple aprecieri ale aspectului unor semnături, care poate fi de natură să creeze o suspiciune, dar nu poate proba, per se, în absenţa altor verificări şi elemente obiective, lipsa autenticităţii semnăturilor. Rezolvarea unor asemenea situaţii intră în sfera de incidenţă a legislaţiei penale, organele de cercetare penală fiind acelea care ar avea competenţa de a analiza, prin mijloace specifice, autenticitatea semnăturilor şi de a declanşa un proces penal pentru aflarea adevărului, stabilirea vinovăţiei şi pedepsirea corespunzătoare a autorilor infracţiunilor de fals şi uz de fals.33. Pentru considerentele arătate mai sus, în temeiul art. 146 lit. f) din Constituţie, al art. 11 alin. (1) lit. B.a), al art. 37 şi 38 din Legea nr. 47/1992, precum şi al art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 370/2004, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiHOTĂRĂŞTE:Respinge contestaţia formulată de domnul Antony Octavian Andre împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 28D din 15 martie 2025 privind respingerea înregistrării candidaturii independente a domnului Ispas Paul la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025.Definitivă.Hotărârea se comunică Biroului Electoral Central şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 16 martie 2025.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    Marian Enache
    Magistrat-asistent,
    Valentina Bărbăţeanu    ----




    logo